Când măturătorul Ion Lungu gândeşte…
USLaşul zicălaş al Spitalului “Sfântul Ioan cel Nou”
Horvat se descurcă şi cu… Berea
Ovidius Naso pe sus şi regionalizarea
Iconografia mai veche bucovineană:
Jaschke, Knapp, Charlemont, Zuber, Bernt şi Maximovici
regionalizarea, simplu spus,
se face pe deplin taman
atunci când comisarul rus
e comisar… european!
Bun de clonţu’ doar din perspectiva suficienţei sale arogante, Publius Ovidius Naso pe sus Donţu iar vă ia de fraieri.
Ştiţi cu toţii, de la boschetarii clasici, până la boschetarii politici, că regionalizarea înseamnă, de fapt, încă o expresie a şirului de umilinţe, la care este supusă colonia daco-băse-ponta-romană.
Neo-sovieticii europeni scuipă-n sufletele domniilor voastre, iar clasa politică linge, linge, linge.
Nimic din ce vreţi dumneavoastră nu mai contează.
Doi bani nu mai fac identitatea şi demnitatea domniilor voastre, aşa cum sunt şi cât sunt ele.
Comisarii europeni decid, iar lacheii dâmboviţeni vă pun în obezi, ajutaţi sârguincios de arendaţii din teritoriile coloniale româneşti.
Donţu, însă, în măruntoşenia lui obedientă, vă aghesmuieşte cu apă de ploaie, asigurându-vă că judeţul nu dispare (doar nu-i apocalipsa finală, ci doar cea regionalizantă!), că drumuri la Bucureşti nu veţi mai fi obligaţi să faceţi, că el şi mândra-i gloată „gândesc” (i-auzi, dom’le: şi Donţu gândeşte!) „o regiune pentru oameni, şi nu pentru politicieni”.
În găunoşenia lui lozincardă, Naso Donţu vă sfătuieşte să renunţaţi la „varianta emoţională şi istorico-culturală”, optând pentru gogoriţa de „variantă pragmatică, în care să prevaleze accesul la serviciile publice şi absorbţia fondurilor europene”.
Cu alte cuvinte, daţi cu bombeul în succesiunea de generaţii româneşti de sacrificiu anterioare, ca să aibă USLaşii acces la „serviciile publice” de ştabi incompetenţi, dar the best (până ieri, se spunea: haraşo) plătite, de unde să pună sorbul pe fondurile europene, ca să-şi umple ei buzunarele.
Precum Donţu, veşnic bugetar, dar care, din patru în patru ani, are ditamai fondurile pentru campanii electorale, care să-l transforme, proverbial, în bici, care să plesnească regio-globalizant.
Chiar aşa: de unde tot are bani acest trufaş neica-nimeni, ca să-şi finanţeze, la nesfârşit, imbecilele-i costisitoare campanii electorale?
despre dânsul unii zic,
vrând să-l scape din pricină,
cum că n-a făcut nimic,
deşi asta-i mare vină.
Specializat, mai ales, în spirtualitatea scoţiană, irlandeză şi, la nevoie, în cea rusă, managerul general al Centrului Contabil „Bucovina”, domnul Horvat Petru, se descurcă onorabil (nota 9,83) şi cu… Berea (Angela, secretarul Comisiei de Evaluare şi de Consacrare a Incompetenţelor Publice de Interes Judeţean, singura care semnează, în numele comisiei, şmecheria).
Palmaresul cultural al lui Horvat este impresionant, dar absolut secret (nici măcar el însuşi nu ştie ce-a făcut şi ce face, în afară de table, poker şi drink-drink – produs folcloric insular).
Acest bărbat de viticultură viteaz a avut curajul eroic de a tăia la maximum premiile „Opera Omnia” pentru pictorii Adrian Bocancea şi Radu Bercea, precum şi premiile plastice anuale pentru Tiberiu Cosovan şi Carmel Georgescu, aşa că merita chiar şi nota 19,83.
Acest mândru daco-roman Horvat a izbutit să-i izgonească de pe tărâmul luat de el în arendă pe Mihai Pânzaru-PIM, Emil Havriliuc, Marin Constantin Gheorghe şi pe mulţi alţii, păstrând teritoriul sacralităţii spirtual contabile aproape virgin, aşa că merită chiar şi nota 29,83.
O, şi să-l fi văzut dumneavoastră, de ziua de naştere a Maestrului Ion Irimescu, cum oficia Horvat un parastas uman cu franzelă şi emoţionant cu vin! Nu la mormântul regretatului Maestru, că nu-l vedea nimeni, ci în faţa presei, adunată la Muzeu, adunată anume pentru a se extazia în faţa ecumenismului spirtual al lui Horvat, aşa că merita chiar şi nota 39,83.
Pe site-ul CJ Suceava nu scrie, totuşi, cine au fost evaluatorii, dar e lesne de ghicit: Finest Ballantine, Justerine Broks, Teacher Higland şi Johnnie Walker. Aşa că merită chiar şi nota 10.009,83!
sunt condiţii minunate
în spital, căci creştineşte
Sfântul iartă de păcate,
iar dom’ doctor… mântuieşte!
Spitalul judeţean are un folclorist (portul lui este incomparabil mai românesc decât cel al guristului Brăteanu), care stă, dar stă şi stă în faţa secţiei de urgenţe şi, când prinde vreun reporter de televiziune, de radio sau de presă scrisă, ronţăie moale substantivele comune şi verbele impersonale.
De urgenţele spitaliceşti reale îl doare în afişele electorale (cele mai revoltătoare cazuri: Batariuc şi Ursu, pe care încă nu le povestesc), pentru că are sufletul deja stors de interesul public pentru binele general al poporului bucovinean, USLăşit de-a binelea.
USLaşul zicălaş al Spitalului Judeţean „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava nu prea le are cu exprimarea: aburcă la cuvinte mai dihai decât legendarul Atlas!
Dar îl înfig pesediştii în mai toate manifestările publice (la nevoie, şi în cele pseudo-culturale, precum joi, 24 aprilie), ca să-l filmeze televiziunile, ca să-l vadă lumea şi să se obişnuiască, încetul cu încetul, cu el.
Pentru că, la românii urnişti, nu competenţa şi inteligenţa contează, ci notorietatea. Halal să le fie!
Cel mai bun măturător şi distribuitor de sarmale al sucevei (majoritatea politicienilor din areal au, deja, câte una în cutiuţa craniană), domnul Ion Lungu, deşi e conştient că îşi expune sănătatea unor mari riscuri, îşi asumă, adesea, cu mult eroism şi cu spirit de sacrificiu, rolul de gânditor. Iar când gândeşte Lungu, tremură de spaimă Europa, care se trezeşte cu buzunarele golite de lungulenele proiecte europene mai dihai decât de cruntele lovituri ale haiducilor tradiţionali Darie, Bujor şi/sau Coroi.
Într-o zi sau poate că într-o noapte, pe când da cu târnul prin parcuri sau poate că pe când înfăşura sarmalele cu care să-l mituiască pe bunul Dumnezeu de Sânziene, cărturarul Ion Lungu a brodit-o în spiritul tradiţiilor noastre milenare. Băgase dumnealui de seamă că ţăranilor din târg şi târgăilor de la sate le lipseşte un palat, în care să se prefacă, precum Dinescu la revoluţie, că muncesc.
Suceava are un centru al promovării culturii tradiţionale, fără sediu, dar cu vreo zece specialişti în organigramă, majoritatea barbaţi, indiferent de sex, şi deştepţi, indiferent de mediocritate, cu tradiţie în încondeierea munţilor Bucşoaiei cu oi şi în promovarea vârtoasă a fenomenologiei spiritului daco-romaniuc în sânul folcloric al poporului veşnic petrecăreţ şi iubăreţ porcos, aşa că Lungu a chibzuit că, pe banii Europei, e musai să facă un sediu, în care bundiţa de dihor să se simtă ditamai catedrală a mântuirii bucovinene.
Zis şi făcut, catedrala aceea deja există, iar joi, 24 aprilie 2013, între orele 10 şi 11, a fost sfinţită, în prezenţa senatorului Gheorghe Flutur, a universitarei Sanda Maria Ardealeanu, a deputatului Ioan Balan şi a voinicului voinic Orest Onofrei, precum şi în prezenţa numeroaselor funcţii politice din judeţ: subprefect, vicepreşedinţi, viceprimari (inclusiv foşti), deputaţi, senatori, şefi de instituţii descentralizate etc.
Tiberiu Avram, jurnalist de primă mână şi şeful cel mare de la “Monitorul de Suceava”, s-a tot străduit, o vreme, să mă lămurească cine-s cetăţenii de sub cădelniţă şi agheasmă, dornici să vorbească tuturor televiziunilor locale, dar n-a izbutit şi pace. Atât de rău s-a înrădăcinat în mine răutăcioasa convingere că ăştia n-au nume şi prenume, ci numai funcţii, încât nu reţin, nici cu pixul îndesat pe foaia de scris, nici o literă din importantele nume ale acelora pe care i-aţi desemnat, la urne, arendaşii noştri pe următorii ani.
insipid şi incolor,
printr-o breşă în partid,
iată-l clonţu-senador
incolor şi insipid!
De pildă, unul, clonţu’, care fuge după tren, cum zicea Flutur, individul ăla incolor, insipid şi viceversa, care, vreme de decenii plicticoase a tot catindat păgubos la primărie, donţu-clonţu ăla, care cerşea, în toamnă, precum boschetarii, „Dă-mi şi mie un vot, ca să-mi iau o pâine!”, s-a întâmplat să lunece printr-o gaură de canal, uitată deschisă pe şleaul electoral, şi a ajuns ditamai şi dihai senatorul! Şi să-l vezi: parcă i-a băgat Băsescu ţeapa din piaţa universităţii prin fund şi i-a scos-o prin gât (cap, cum istoriceşte s-a dovedit, nu are, ci doar urechi şi o aparenţă de meşă de păr)!
Să trăiţi, dom’ senador, mânca-te-ar ciuma! Să trăiţi!… Nu vă faceţi probleme, clonţu-donţu-tonţu se descurcă şi peste trei ani, se oploşeşte el pe undeva, precum îi este obiceiul dintotdeauna, că doar donţu e veşnic pregătit să taie frunze la câini pe lefuri groase, doar hămăind aiurea, cu încrâncenarea tărăgănată a lui Ciorbea şi cu inteligenţa rară a lui Ion Lungu.
Noul centru de sprijinire a tradiţiilor populare e o clădire, foarte propice pentru activităţi bancare sau de asigurări, dar total improprie pentru găzduirea de exponate şi de ateliere.
Noul centru este doar un sediu, în care, joi, 24 aprilie, câţiva târgăi din municipiu şi de prin sate se prefac, pentru televiziunile locale şi media scrisă, că muncesc.
Noua clădire nu are organigramă, ci doar un fel de delegat al primăriei, domnul Vasile Ilie primind sarcina de a face din rahat bici patriarhal, care să şi pocnească tradiţional.
Colac peste pupăză, inutilitatea asta este îmbâcsită, emblematic, mai ales cu stupizeniile dezgustătoare ale unui cetăţean din „oraşul salcea”, care, se vede treaba, a pictat şi oul lui Lungu, expunându-l, cu diametrul lui orizontal de circa o jumătate de metru, la intersecţia tuturor privirilor şi punctelor de vedere.
sălceanul cela a trudit anume,
până-a găsit prin colburi sucevene
al doilea mare, mare ou din lume,
încondeiat de Lungu în izmene!
Este de presupus că Ilie Vasile va izbuti, datorită amiciţiilor lui statornice cu lumea culturală reală, să dea o oarecare funcţionalitate acestei clădiri inutile.
Splendidă situaţie paradoxală: un centru al tradiţiilor, cu salariaţi, dar fără sediu, şi un alt centru al tradiţiilor, cu sediu impozant, dar fără salariaţi!
În timpul menţionat mai sus, funcţiile, inclusiv o funcţie de vorbit la urgenţele spitaliceşti – dar nu cu pacienţii, ci doar cu mass-media, au palavragit pentru televiziunile locale. Şi pentru presa scrisă. N-au spus nimic, dar s-au exprimat bucal, convinşi că pun umărul la înfăptuirea unui act de cultură.
Pariez că, în zilele următoare, toate funcţiile vor suferi de toxiinfecţie intelectuală.
Prin clădirea inutilă i-am întâlnit, muţi de uimire şi de revoltă sau, funcţie de simpatii politice, de-a dreptul încântaţi, pe PIM, pe Emil Havriliuc, pe Emil Ursu, pe Marin Constantin Gheorghe, pe arheologul Ioan Mareş, pe Nicu Barbă, pe Ionică Băiţan, pe Victor Rusu şi pe alţi câţiva oameni.
Pentru circul acesta public, au tras din răsputeri trei salariaţi ai centrului fără sediu: Viorel Varvaroi, Corina Scântei şi Gheorghe Senciuc.
La final, când măturătorul gânditor al sucevei se pupa lung cu toate funcţiile invitate la prosteală publică, salariatului Gheorghe Senciuc i-a năvălit sângele pe nas.