Dragusanul - Blog - Part 1374

Ponta, “eliberatorul” de sub tirania lui Băsescu

 

 Ponta fraier

 În viziunea celor de la “The Guardian” (o fi vorba de gardienii temniţelor băsesciene, care pun de-o răzmeriţă?), “Victor Ponta vrea să rupă controlul pe care Băsescu îl are asupra ţării”. Excelentă pontă, de care ar râde, galactic şi extraterestru, chiar şi curcile şi curcanii din inspectoratele judeţene şi municipale de politţie miliţionărească românească!

 

În ţară, Ponta se dă cocoş: “Nu este nimic mai periculos pentru noi adică pentru ei – n.n.) decât să ne dezbinăm, când domnul Băsescu, ca să o facă pe Udrea preşedinte, e în stare să dea foc la ţară”.

 

Basescu Udrea Tot ce se poate, că doar dragostea e pârjol cu năbădăi, de care însuşi Ponta a fost devorat, cândva. Şi mai continuă Victoraş, susţinând că şi la “Administraţia Prezidenţială s-a format o gaşcă, care luptă pentru doamna Elena Udrea”, iar “circul ăsta de la Cotroceni ajunge într-o zonă mai joasă decât a manelismelor”. Taman, aşa!

 

Cam astfel arată, în clipa de faţă, “interesele României” şi “agenda cetăţeanului”: trag ăştia de ţară, într-o parte şi în cealaltă, decişi s-o sfâşie şi să apuce fiecare o bucată cât mai mare, să le ajungă măcar pentru o mantie de “demnitari”, adică de oameni fără demnitate, dar cu funcţie impropriu numită aşa.


“Băsescu, Prinţul Portocaliu”

 

 

Basescu Print PortocaliuBasescu Udrea victoriosi Ziariştii de la “The Guardian” l-au numit pe “Băsescu, Prinţul Portocaliu“, deşi numitul nu-i decât preşedinte al României, ajuns prin sufragiu universal românesc (de câte trăsnăi nu-i capabil românul la beţie, la prostie sau la ambele!).

 

Prinţul Portocaliu a cam rupt-o-n fericire cu “portocalii”, rămaşi orfani prin mânioasă dezmoştenire, şi nici nu mai vrea limbile lor bucălate pe bombeurile mult prea lustruite ale bocancilor săi marinăreşti, dar niciodată nu se poate şti, oracular, ce şi cum o să fie. Parol!


Prinţul lui Băsescu e Prinţ OK!

 

 

Paul Basescu Îmbucurătoarea ştire pentru ţară privind decizia justiţiei lui Traian Băsescu de a-l transforma pe Paul, fiul lui Carol Mircea şi nepotul lui Carol al II-lea şi al Valentinei Lambrino, în rudă cu familia regală a României, dar fără drepturi dinastice la tronul lui Băsescu, face parte dintre gloriile cenuşiilor noastre zile. În fond, poate că ar trebui să înşface şi el, cu gheara justiţiei băsesciene, măcar o halcă din nemeritatele averi naţionale, hapsân îmbucate de nesătuii noştri teoretici dinaşti.


Prinţesa Irina, pusă de dificultate de… cocoşi!

 

 

Irina arestata Prinţesa Irina de România, cea de-a treia fiică a Regelui Mihai, are probleme cu justiţia americană, pentru că ar fi organizat ilegal “lupte de cocoşi”, la ferma familiei sale, de lângă Irrington, în Ohio.

 

Chestia nu mă surprinde, deşi nu am suspiciuni faţă de puritatea morală a vlăstarului regal, din moment ce, după cum cred că aţi aflat, Crin Antonescu şi Victor Ponta au cam umblat fleaura prin America, vreme în care complicii lor ministeriali ori furau, ori luau mită, ori o luau, şi ei, razna, neputând fi adunaţi în turma guvernamentală, în ziua revenirii ciobanului Ponta, vreo 14 dintre oiţele rătăcite ale guvernului.

 

Deci, n-ar fi de mirare dacă, prin America, zmeoşii cocoşei Crin şi Ponta s-ar fi luat reciproc de creastă, spre pocinogul Alteţei în altiţă de ţărancă United States.


Elena Băsescu nu mai vrea “festivale” portocalii!

 

 

Basescu Elena Eminentul om de cultură prezidenţială, Elena Băsescu, europarlamentară ţâţă, muc şi sfârc, nu a mai solicitat PDL-ului, prin cerere, un loc pe listele pentru alegerile pentru Parlamentul Europei. Fraierii ar putea crede că i-a venit mintea la cap şi că ar urma să se consacre doar statutului de mămică, excelent trăit de mama ei, doamna Maria Băsescu.

 

Din nefericire pentru ea, Elena Băsescu nu seamănă cu mama ei, deşi nici cu năzbâtiosul ei tată nu seamănă, dar asta nu înseamnă că Traian Băsescu nu o s-o depună, iarăşi, icoană (când deschide gura, îţi faci cruce!) în Parlamentul Europei. Aşa că, în curând, “festivalele” mişcării populare de primari portocalii pentru gloria Băseştilor vor da în clocot. Pariem?