Dragusanul - Blog - Part 1390

Liderul topului BUCOVINA ROCK CASTLE: nişte băieţi

 

Niste baieti 5

 

         După mai puţin de o zi de vot, în topul ediţiei 2013 a Festivalului Internaţional BUCOVINA ROCK CASTLE, se poziţionează ca prim lider autoritar muzicienii bucureşteni din trupa “Nişte Băieţi“, obligându-mă să vi-i prezint astăzi.

        “Nişte Băieţi“, Niculae Barbu, Gabi Georgescu, Eugen “Piţi” Imecs (toţi de la E.M.I.L.) şi Albert Miheiţeanu, se remarcă în peisajul punk-rock românesc prin simţul umorului şi prin simţul valorii, ambele “simţuri” fiind, de fapt, condiţia propriei valori.

Niste baieti 0 

        Într-un anume fel, dacă nu cumva într-unul extrem de plastic şi de convingător, “Nişte Băieţi” înseamnă, ca muzicieni, un Anton Pann modern, care, cu nonşalanţa dintotdeauna, valorifică, în spiritul timpului şi, mai ales, spiritual, moştenirile muzicale cu adevărat importante.

 

          Conform unei definiţii care le aparţine (este titlul primului lor album, apărut în 2007), “Nişte Băieţi” vin cu cântece “adunate din popor şi cântate din topor“, vin, deci, cu “transpunerea pieselor nemuritoare, scrise înainte, în timpul şi după epoca “de aur”, în ritmuri de punk-rock, pentru a le pasa, mai departe, generaţiilor tinere, în speranţa că ele vor fi îndrăgite, gustate sau măcar auzite şi de ei” (JIJI EVENT).

 

Niste baieti 2

 

         Felicitându-i pentru startul excelent în topul BUCOVINA ROCK CASTLE (adineauri, aveau deja 55 voturi), dar şi iubindu-i pentru muzica lor vie, inteligentă şi plină de spirit, le doresc şi lor, ca şi celorlalte trupe din festival, cât mai mulţi fani, care să-şi şi mărturisească, prin vot, dragostea netrucată.

 

Ion Drăguşanul


Băişanu, asta să i-o spui lu’ mutu’!

 

Baisanu ruga         Ştefan cel Mare Alexandru cel Bun Băişanu Vodă, depu(r)tat la Suceava, a declarat, în actele Parlamentului României, că ar fi dat cu împrumut nici mai mult, nici mai puţin decât 300.000 euro.

          Alexandre Ştefan Băişanu Vodă, vorba cântecului de petrecere (şi, mai ales, de trecere), “asta să i-o spui lu’ mutu, lu’ surdu’, lu’ mutu’!”…

         Că doar nu poate fi recunoştinţa numiţilor în funcţii de conducere atât de mare! Mă refer, desigur, la rugăciunile şi închinările recunoscătoare, angajate în faţa bunului Dumnezeu, pentru prosperitatea voievodalului lor binefăcător.


Cu Câmpeanu ministru, “România exportă sărăcie”

 

Campeanu Mariana         Uitând că este ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Mariana Câmpeanu observă doar că “gradul de sărăcie în România a crescut foarte mult”, în ultimii ani, adică exact în perioada în care şi domnia sa  mimează solidaritatea socială, ca şi Ponta, Antonescu şi ceilalţi.

         Tot Mariana Câmpeanu ovservă, şi iarăşi “doar”, că “România exportă sărăcie”. Păi, dacă bogăţia aţi dat-o de pomană!


Tăierea salariilor, conform apocalipsei Ialomiţianu

 

Ialomiteanu Gheorghe         Gheorghe Ialomiţianu, fost preş în guvernul nu mai ştiu al câtelea al lui Băsescu, susţine că “noua lege a salarizării ascunde o tăiere a salariilor“, prin componenta variabilă, care nu se va da, din pricină că nu sunt bani. Corect spus, incorectă şmecheria lui Ponta.

         Şi tot Ialomiţianu susţine că “Guvernul Boc niciodată nu i-a minţit pe români“. Incorect, ba chiar neruşinat de mincinos, coane Gheorghe!

         În guvernarea USLaşilor, zice Ialomiceanu, “omului i s-a luat, nu i s-a dat“. Corect spus, dar cu atâta alba-neagra a minciunii şi a adevărului, nici o zicere a lui Gheorghe Ialomiţianu nu mai poate fi luată în serios. Păcat de adevăruri!


Bani la PNLişti ca la turci!

 

Marin Anton         Acolo unde există evlavie şi credinţă, bunăstarea dă peste marginea ceaunului daco-roman mai dihai decât laptele pus la fiert, după cum o probează şi deputatul PNList Marin Anton, acest divin şi ceresc necunoscut şi nimeni, cu treisprezece case în proprietate şi cu peste o jumătate de milion de euro împumutată celor care aveau nevoie de lichidităţi.

        Că-aşa-i liberalul adevărat, bogat şi generos.

        Să mai creadă unii că în România se trăieşte prost, când 100 de parlamentari ai actualei legislaturi pluripartite au dat cu împrumut ceva mai bine de 17 milioane de euro.

         În vreme ce Ponta căta investitori, ca nătângul, prin Asia, iată că ei erau aici, deasupra poporului care i-a votat.