Sarmaua publică, cea mai cumplită umilire a românilor

Campionii umilirii românilor cu sarmale: Ion Lungu – PDL Suceava, Tudor Pendiuc – PSD Piteşti, Rovana Plumb – PSD, Elena Udrea – PDL şi… Ecaterina Andronescu – PSD

Media naţională îmi prezintă, în ultima vreme, un popor înspăimântător, o aglomerare dezumanizată, care se năpusteşte feroce spre oalele cu sarmale ale perfizilor politruci. Deasupra, undeva, pe cer, câte o icoană lăcrimează, pentru că şi sfinţilor li se clatină sufletele, când văd unde au adus Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Roman, Văcăroiu, Stolojan, Ciorbea, Vasile, Isărescu, Năstase, Tăriceanu, Boc, Ungureanu şi Ponta poporul acesta, care, fir-ar să-mi fie!, şi mie mi-e drag. Atât de drag, încât îmi tot vine să pun mâna pe bardă şi să mă năpustesc, bolnav de furie, peste ciocoiaşii care, după ce mi-au înfometat neamul mai prejos de disperare, până la turmatizare, acum îl mai şi umilesc. Îi scuipă în suflet neamului meu, scuipând, în fond, şi spre dumnezeire.

Şi văd, şi văd, şi văd români năpustindu-se în umilinţă, fără să le mai pese că fotografiile, reportajele şi puzderia de ştiri, prezentându-i cu sufletele schimonosite de foame, încep să-i umilească şi individual, călcându-i-se pe suflet şi fiecăruia în parte.

Şi citesc: “După gogoşi electorale, PSD împarte sarmale” (iasiciteste.ro), “PSD la cratiţă! Femeile din partid au făcut sarmale pentru pelerini” (newsiasi.ro), “Primarul Nicihita şi fostul ministru al educaţiei au împărţit sarmale” (  telem.ro), “După gogoşi electorale, PSD împarte sarmale” (ziare.com), “Rovana Plumb a pregătit sarmale pentru pelerinii de la Iaşi” (Mediafax), “Ecaterina Andronescu a împărţit sarmale credincioşilor” (Iaşi Plus), “Boureanu a împărţit sarmale cu soţia, la Huşi” (ziare.com), “Elena Udrea a făcut sarmale în direct la TV” şi “Elena Udrea a împărţit sarmale” (ROL.ro), “Discipolul lui Iliescu, Tudor Pendiuc oferă sarmale trecătorilor” (Ziua de Constanţa), “PDL Satu Mare le-a împărţit sarmale şi gogoşi sărmanilor” (satmareanul.net) etc., în “etc.” intrând şi puzderia de ştiri fotografia cu Ion Lungu, umilindu-şi trufaş electoratul sucevean.

Şi mai sunt, în media zilnică, pe tot parcursul anului, titlurile (ca o lamă ucigaşă de cuţit) despre îmbulzeala românilor la pomană, şi mai văd şi fotografiile, văd tragismul din spatele prefăcătoriei Rovanei Plumb (uitaţi cum răsuceşte sarmaua – habar nu are cum se face!), care, în loc să se ocupe de gravele probleme ale mediului (dă ţara în clocot, nu alta!), vine la Iaşi, ca să răsucească câteva sarmale, doar atâtea câte sunte necesare pentru fotografii şi filmări.

Surpriza cea mai de necrezut, pentru mine, a fost profesoara universitară Ecaterina Andronescu, om pe care nu m-aş fi aşteptând să-l văd plonjând, de bună voie, în cloaca prefăcătoriei de-a mila creştină. Păcat! Mare păcat că între domnia sa şi aia… Rovana Plumb, profesoara universitară a pus semnul egalităţii!

De la Radu Boureanu şi de la Elena Udrea nu am aşteptat nicidată scrupule, bun simţ, umanism real sau simţul măsurii, aşa cum nu am aşteptat de la întreaga liotă de politruci, pe zi ce trece tot mai degradată, mai inumană, mai antiromânească, ba chiar duhnind de un parvenitism “european” deşănţat şi de mare, mare şi adânc prost-gust. Dar de la Ecaterina Andronescu, aşa ambramburică, cum a fost ca ministru al învăţământului, revendicam măcar o fărâmă de demnitate, ca să nu-mi pierd speranţa cu totul.

Români umiliţi, o ţară umilită, dar şi o cumplită foame de umilire. Asta este, din păcate, România lui Băsescu, Boc, Ponta şi Antonescu.

“Vai de Suceava voastră!”. De parcă ar fi şi a noastră…

Nici nu mai izbutesc să-mi aduc aminte cum arăta Suceava. Văd, aşa, prin pâclele lui lungu, un oraş plin de flori, curat, aerisit, cu un asfalt ireproşabil, cu trotuare largi şi bine întreţinute, cu fântâni arteziene, cu statui, cu busturi şi cu parcuri pe care cu greu le puteam părăsi.

Astăzi, Suceava este un oraş urât şi fără personalitate. Numai Dumnezeu ştie (şi o vor afla şi generaţiile viitoare, care vor plăti totul) cât de mult s-a îndatorat Suceava, ca s-o poată sluţi lungu într-un asemenea hal.

Lungu (n-am ce mă face, la început de rând trebuie să încep cu literă mare, dar n-aş vrea să vă închipuiţi că individul care îşi bate joc de dumneavoastră este altceva decât un substantiv comun), ajuns la sapă de lemn, pe când vă trăgea pe sfoară pentru prima dată, duhneşte de bunăstare şi ţine să o arate, să bocănească şi să boncălăiască dur, cu opincile lui de parvenit, peste sufletele celor mulţi şi neşmecheri.

Nu ratează nici o ocazie de a vă umili cu vârf şi îndesat, de a-şi revărsa ajunsoşenia peste amarul dumneavoastră cotidian. Lungu e în stare să umilească şi cu o floare, dar făloşenia lui de ciocoiaş de ocazie nu se satisface doar cu atât, aşa că, anual, vă împarte sarmale, dar numai şi numai în faţa camerelor de luat vederi, a aparatelor de filmat şi a marii majorităţi a jurnaliştilor din urbe. Să se vadă, dom’le, cât de generos, cât de bun creştin este el, dacă tot i-a dat dumnezeu cu ţuhalul din toate, cu excepţia minţii. Pentru că şmecheria trufaşă nu înseamnă minte.

Fotografiile acestea, alese la repezeală din “Monitorul de Suceava”, din “Obiectiv de Suceava”, din “newsbucovina.ro”, din “informaţia.ro” şi din “svnews.ro” (sunt salvate şi cu numele proprietarului – in fond, le “citez”) arată un oraş care nici măcar mândrie nu mai are. V-a umilit lungu într-atât, încât, vorba regretatului Romulus Vulpescu, “nu v-a mai rămas nici măcar plânsul”.

Suceava nu mai are trotuare, ci nişte periculoase cratere din pavele, care se năruiesc în fiecare clipă.

Suceava nu mai are străzi, ci nişte şleauri desfundate, care duc, toate, spre drumul înfundat al crâşmei lui lungu, cu terasă aburcată neruşinat peste fosta stradă Ştefan cel Mare, cică în baza unui “proiect european”.

Suceava are, în loc de străzi şi de piaţă, cea mai dezgustătoare, dar şi mai costisitoare gaură de şobolani, în care lungu vrea, fără succes, să înghesuie maşinile care ar da buzna la haleala şi trascăurile din oskar-wilde-urile lui. Deasupra, o carapace din dale şi beton, care depersonalizează îngrozitor urbea, o monstruozitate “vieneză” care împunge netot Casa de Cultură.

Petru Muşat, ctitorul târgului şi al cetăţii Sucevei, e aruncat şi uitat la mama dracului, că doar ţărănoiul din Prelipca e şi el om umblat şi s-a luminat la minte cu Vodkar Wilde şi nu mai umblă cu ţărănisme de teapa lui Petru Muşat.

Lungu e în stare să umilească şi cu o floare

Suceava nu mai are cultură, ci o sufocantă şi inepuizabilă deşănţare manelisto-rurală, pe care lungu o înghesuie ba în buricul târgului, ba în concurenţă neloială faţă de alte mall-uri, la văru-său, Iulius.

Suceava nu mai are industrie, nu mai are o economie adevărată, nu mai are o strategie. Suceava are doar o extindere ultracostisitoare a şmecheriei hulpave şi asupra fondurilor europene, din care s-a construit o hardughie inutilă, dar fără salariaţi, numită Centrul pentru Sprijinirea Tradiţiilor Bucovinene, şi este pe cale să se mai dea una în nefolosinţă, numită, prin şutire de nume şi de prestigiu, Centrul Cultural “Bucovina”, care este cu totul şi cu totul altceva, adică o entitate vie, şi nu hardughia nefolositoare a lui lungu.

Dar şi mai grav, Suceava nu mai are mândrie. Fără mîndrie, nici identitate nu mai are.

Suceava nu se mai are pe sine. E trist, e păcat. Vorba unui prieten de departe: “Vai de Suceava voastră!”. De parcă Suceava ar mai fi şi a noastră…