Mihai Gâdea, viscolul şi Traian Băsescu

Mihai Gâdea: În această seară, vă vom prezenta dovezi de necontestat, despre legătura dintre viscol şi Băsescu!

Mihai Gâdea: În această seară, vă vom prezenta dovezi de necontestat, despre legătura dintre viscol şi Traian Băsescu!

Încrâncenarea antibăsistă a postului Antena 3 e legitimă şi, tocmai de asta, chiar şi exagerările de tip “tragere la temă” nu trebuie să deranjeze pe nimeni. La drept vorbind, nu Dan Voiculescu “porunceşte” o nimicitoare ofensivă împotriva lui Băsescu, ci Gâdea, Badea, Grecu, Stancu şi ceilalţi jurnalişti au ales să lucreze în televiziunea lui Voiculescu, pentru că doar acolo îşi pot descărca sufletele şi de furie, şi de disperare.

Ca adversari ai lui Băsescu, Mihai Gâdea şi Mircea Badea au satisfacţia profesională de a-l vedea, din când în când, spumegând pe Băsescu, în vreme ce vocea îi tremură plângăcios, cu ocazia jalnicelor conferinţe de presă, dedicate Antenei 3, în ditamai Cotrocenii. Dedicate, pentru că izbucnirile înfrântului Băsescu omagiază, indirect, profesionalismul echipei lui Mihai Gâdea.

Doar Ponta, acest Băsescu în formare, necopt la minte, dar şmecher ca un golănaş de periferie, huzureşte mediatic, până la ieşirea lui Traian Băsescu din viaţa politică. Doar până atunci, pentru că deja se aud, discret, scrâşnetele anti-Ponta ale lui Mircea Badea, care i-a iertat, desigur, repetatele faulturi, de odinioară, comise de Ponta pe un teren de baschet, dar nu şi faulturile sociale, pe care le tot comite pontosul Ponta într-o veselie.

Urzica vieneza No Comments Jan 30

Înţelepciunea umorului lui Constantin Horbovanu (3)

Constantin Horbovanu, visând la primăvara lansării cărţii sale de umor înţelept.

Chiar dacă se întinde pe un perimetru enorm, aria lui de activitate este foarte mică!

A înainta nu înseamnă, totdeauna, a cuceri.

Birocraţia e un fel de sac fără fund, pe care încerci, în zadar, să-l umpli.

Cei mai laşi oameni sunt aceia care fug de viaţă.

Bate şi ţi se va deschide! Mitică a bătut pe cineva şi i s-a deschis ce merita cu adevărat.

Sunt oameni care-şi consumă toată dragostea şi iubirea în tinereţe, iar la bătrâneţe divorţează.

Dacă cineva te stimează, doreşte-i sănătate; dacă te invidiază, doreşte-i minte.

Cea mai afurisită patimă e pasiunea.

Pe cât de bogat e săracul, pe atât de darnic e bogatul.

Un adevărat umorist e acela care ia umorul în serios.

Viaţa are mai multe laturi, dar numai una adevărată.

Singurul om care se scaldă, cu adevărat, în două ape este salvamaristul.

Un lucru de mică valoare poate fi, de multe ori, mai valoros decât multe de mare valoare.

După părerea nevesti-mi, cea mai perfectă creaţie a naturii nu este omul, ci femeia.

Sunt parteneri de viaţă ale căror drumuri nu se contopesc, ci se suprapun.

Pentru că nu crede în dragoste de la prima vedere, i-am trimis mai multe vederi.

La naşterea, la căsătoria şi la moartea cuiva, cei care se bucură mai mult sunt rudele.

Cu cât înaintezi mai mult în viaţă, cu atât amintirile sunt mai preţioase.

Cel care adună multe, în tinereţe, vede ceartă între copii, la bătrâneţe.

Cu cât burta ţi-e mai plină, cu atât gândeşti mai puţin.

Cei care laudă vor să fie lăudaţi.

Spre deosebire de minciună, adevărul se naşte o singură dată.

Dacă femeia ţi-a greşit o dată, iart-o! Dacă ţi-a greşit şi a doua oară, iart-o, pentru că şi Cel de Sus iartă! Dacă a greşit şi a treia oară, vinovat eşti tu, pentru că ai iertat-o de două ori.

Viaţa succesului obţinut de el a fost scurtă. Şi totuşi, a fost succesul vieţii lui.

Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă! Cei care se trezesc mai târziu sunt privaţi de această cunoştinţă meteorologică.

Nu săracul vinde satul.

Jurnalism No Comments Jan 30

Justiţiarul Ovidiu “Zorra” Donţu şi autodenunţul

Ovidiu Donţu: Cer PDL să se autodenunţe, ca să nu împovăreze bugetul!

Ovidiu Donţu, senator PSD de Suceava harnic şi disciplinat, care a izbutit să impună şi o lege a parcurilor industriale (dar care nu se vor face, la Suceava, nu numai pe timpul mandatelor lui Donţu, dar nici măcar în timpul “mandatului” bunului Dumnezeu), se comportă, din păcate, iarăşi ca o prostituată politică de duzină, care mai şi pozează în jutiţiară. Cere Donţu, pe cale conferenţiară bucală, care se mai numeşte, şi în politică, sex oral, ca PDL Suceava să se autodenunţe pentru infracţiunile de asfaltare a singurei străzi pe care Ion Lungu o şi curăţă de omăt, şi căreia i se zice bulevard, doar pentru că taie târgul în două.

Zice “Zorra” Donţu că, dacă PDL Suceava s-ar autodenunţa, s-ar economisi bani mulţi la buget, i-ar afirmaţia asta găgăuţă, marca şmecheroaso-fraieră Ponta, chiar că-i doar o curvăsăreală politicică, din cele pe care Donţu, în veşnicia candidaturilor păguboase la primărie, le tot practica de ni s-a urât.

De furat, se fură în draci şi pluripartit la Suceava, dar Donţu, care nu are probe (dacă ar avea, ar sesiza Parchetul), umblă cu plesneli de inhibat şi de înduioşat fraierii. Şi nu-i frumos, nici onorant, s-o tot faci pe târfa legată la ochi, care habar nu am de ce se numeşte Justiţie, pentru că nu-i decât o curvă beţivă şi proastă, care se vinde pe bani mai dihai decât bulevardul lui Lungu firmelor de răposat partid portocaliu.

Urzica vieneza No Comments Jan 29

Un comando prezidenţial de asalt politic

Funeriu: Misiunea noastră constă în aruncarea mărului mioritic fraierilor de Adam şi Eva!

Cu o incalificabil de naivă insolenţă, Traian Băsescu debarcă, de la Cotroceni, un comando de asalt politic, condus de Funeriu şi de Lăzăroiu, care să ocupe un cap de pod, pe malul Dâmboviţei politruce. Se speră că mărul mioritic, pe care îl va arunca flămânzilor Partidul Mişcarea Populară, va avea efectul mărului biblic, din care bietul Adam a muşcat cu inconştienţă, din pricina agresiunilor persuasive ale Evei.

E greu de crezut că mai există român elector care să muşte din noua nadă a lui Băsescu, oricât de înfometat de pseudoschimbare ar fi, dar, dacă există, apoi românul acela îşi va merita pe deplin soarta, nu doar în următorii ani de huzureală funereasco-lăzăroaie, ci în vecii vecilor.

Urzica vieneza No Comments Jan 29

Ion Paranici sau revolta înţelepciunii

Ion Paranici, “poet prin ceea ce scrie, fie poezie, fie tablete de ziar” (Emilian Marcu), “întemeietor de valoroase cărţi” (cum scria Ion Paranici despre cărturarul Ilie Dan), şi-a scos, discret, pentru a o împărţi prietenilor şi, deci, şi rafturilor bibliotecilor, o splendidă carte de înţelepciune, “Din cele câte au fost” (Editura “Muşatinii”, 2013). “O carte de împăcarea cu lumea şi, deopotrivă, de nelinişti, însoţite de bucuria că, din toate câte au fost, trăieşte respectul”, cum îmi scria, în dedicaţia de pe coperta de gardă, în recentul decembrie.

Structurată pe patru teme mari (“Timpul mărturisitor”, “Destin de statui”, “Muzica – “pusă în scenă” la Casa Cristian” şi “Supus literei de tipar”, cartea domnului Ion Paranici reprezintă, în primul rând, o revoltă a înţelepciunii, dar şi o înţelepciune a revoltei, din partea unui “ziditor de cuvinte” remarcabil, deci a unui om cu o tulburătoare “vocaţie întemeietoare”, a unui “nume al cetăţii”, în faţa căruia, de când mă ştiu, eu mă plec şi cu evlavie, dar şi cu dezarmantă dragoste.

Ion Paranici, omul ursit atavic să priceapă că “istoria se învaţă şi se trăieşte, întreţinându-i lucrarea”, deşi viaţa avea să-i arate, uneori cu mult prea multă brutalitate, “cum se trăieşte starea de jenă”, într-un târg “cu mult prea puţine statui”, dar cu o ignorată redutabilă aristocraţie a fumosului, care păşeşte serafic prin pagiinile cărţii şi care divinizează aerul pe care îl respirăm.

“Supus împătimirii jurnalistice”, Ion Paranici a “pus cuvinte şi idei la lucru”, le-a “făcut să se bucure sau să se încrunte, să mediteze şi să pledeze pentru întruparea binelui”, într-un timp social al jalnicei alienări, în care “neodihna condeiului, a cuvântului aspirând la cerneala de tipar” par să piardă din sacralitate. Iar ideile întovărăşesc păşirile lui Ilie Dan, Grigore Ilisei, George Sidorovici, Dimitrie Loghin, Mihail Iordache, Mihai Iacobescu, Mircea Motrici, Radu Mareş, Mircea A. Diaconu, Ion Carp-Fluierici, George Damian, Ioana Nistor, Grigore Vieru, Toader Hrib etc., într-o “stare a permanenţei” care îndepărtează definitiv “culoarea urâtă a nedreptăţii” lumeşti din spaţiul şi timpul care îi aparţin lui Ion Paranici.

“Încotro mergeţi, domnilor? E momentul dezmeticirii! Istoria, timpul nu mai au răbdare”, se aude starea de nelinişte în “convingătoarea expresie artistică” din fiecare “literă a cărţii”, carte de mărturisire şi carte de închinat, deci un fel de “luciditate a dialogului” refuzat de “o vârstă” a civilizaţiei urbane sucevene din ce în ce mai alienată, mai netrăitoare, dar şi carte care va dura, pentru că merită, pentru că duce cu sine, în viitorime “oameni ai Sucevei (şi nu numai) dăruiţi artei, culturii, care au trăit sau trăiesc din rostirea frumoasă şi înţeleaptă”.

După trei cărţi de poezie poezie şi după tot atâtea cărţi de remarcabilă publicistică, Ion Paranici înseamnă o existenţă reală şi durabilă, care şi-a construit “cetatea sufletului, cu toate ferestrele deschise (Emilian Marcu), aşa cum înseamnă şi un reper însemnat “din cele câte au fost” sunt şi vor fi jaloane sigure ale spiritualităţii bucovinene.

Cronici sentimentale No Comments Jan 29