Dracula, o cheie spre simbolistica sacră

Despre bijuteria de la cuşma lui Vlad Ţepeş, similară cu simbolistica druidică de pe steagul Angliei, am vorbit, într-un material anterior. Semnul lui Dracula, deci simbolistica de pe bijuterie, reprezintă crucea dreaptă – simbol al roţii cerului (ur anu, de unde grecescul Uranus) şi crucea oblică (Crucea Nordului sau Constelaţia Lebăda, cum i se mai spune Constelaţiei Cygnus, devenită, în creştinism, Crucea Sfântului Andrei). Desigur că, în acelaşi simbol totemic, mai există şi alte simboluri sacre neexplicite, adică rombul (Sfântul Graal sau Inima lui Iisus) şi pătratul (Paradesha, dar şi Cetatea, dar şi Coloana Celestă).

Detaliul în cerc (druidic) al steagului Angliei, peste care am suprapus bijuteria lui Dracula, probează că în ambele reprezentări au fost incifrate aceleaşi simboluri sacre, doar dezvoltările grafice diferind aparent. Am folosit elementul crucii druidice (nicidecum celtice, pentru că celţii erau doar meşteşugarii antichităţii, deci cea de-a treia cultură, adăugată culturii agrare şi culturii păstoreşti, simbolistica sacră fiind iniţiatică, deci druidică), pentru că o găsim şi pe teritoriul României (druizii noştri se numeau ctisti sau ctitostai), păstrându-se, mai ales în Maramureş, până astăzi.

Crucea ctistică de la Piatra Ariniş

Există, însă, şi a doua bijuterie, cea de la gâtul lui Vlad Ţepeş, din portretul care urmează, şi care, deşi nu pare, grupează, altfel exploatate grafic, aceleaşi simboluri sacre, care se găsesc şi pe steagul Angliei, şi pe frescele bisericilor ortodoxe din România, dar şi în cultura iconografică a tuturor civilizaţiilor din lume.

În decupaj, se poate observa că bijuteria respectivă suprapune două pătrate, cu unghiuri diferite de expunere, peste care este aşternut “dreptunghiul” pietrei preţioase.

Cele două pătrate (de fapt, un pătrat şi un romb) incifrează aceeaşi simbolistică sacră, pe care o aflăm şi pe steagul Angliei. Steagul Angliei nu are întâietate, dar îmi foloseşte în a proba că întreaga simbolistică sacră străveche nu înseamnă decât incifrări ale suprapunerii celor două cruci, mai aproape de noi fiind roata cerului (crucea dreaptă), apoi runa cosmică a nordului (Crucea Nordului, căreia grecii i-au zis Constelaţia Lebăda).

Aceste două cruci intersectate, conţin, înainte de toate, rombul (sfinţenia, formată din două triunghiuri echilaterale unite prin bază, cel de sus simbolizând iniţierea de pe munte, iniţierea în astral, în sfinţenie, iar cel de jos, iniţierea în peşteră, subpământeană, în omenesc – cu reprezentări superbe pe ouăle încondeiate, dar conţin şi pătratul (paradisul terestru, dar şi cetatea, dar şi coloana celestă), dar şi cercul (Veşnicul, Neprecizatul, Adâncul, Originea Lucrurilor şi a Fiinţelor), pe care l-am folosit în decupaj, deci nu-l mai şi desenez.

Prin suprapunerea celor două simboluri sacre implicite (care nu ni se desluşesc, la o primă vedere), pătratul şi rombul, obţinem, de fapt, bijuteria de la gâtul lui Vlad Ţepeş, care, la o privire şi mai atentă, este identică şi cu bijuteria de la cuşmă, care, tot la o primă desluşire, înseamnă calendar lunar, Floarea Vieţii, Sămânţa Vieţii, Timpul, Arborele Vieţii, Primăvara (Maia, cum o numesc slavii, Eftepir, cum o numeau dacii, prin Crăiasa ei, Alba, adică Luna) etc.

Simbolistica bijuteriei lui Vlad Ţepeş de la gât este cea din imaginea alăturată, în care se suprapun Viaţa şi Sfinţenia, Pământul şi Cerul, omul trebuind să urmeze pilda Pământului, Pământul, pilda Cerului, iar Cerul trebuie să-l urmeze pe cel Veşnic, Neprecizat şi Fără Nume, cum se spune în textele taoiste, deci cercul, care simbolizează şi divinitatea supremă, deci vidul, deci profunzimea (adâncul), deci substanţa (şi nu forma), deci naşterea tuturor fiinţelor şi a lucrurilor (geneza).

Elementele sacre ale simbolisticii străvechimii neamurilor omeneşti încă se mai păstrează, fără iniţieri, dar cu rol vag totemic, în ornamentaţiile drept-liniare ale popoarelor din răsăritul Europei. Simbolurile pot fi descifrate, dar ne rămân secrete spunerile pe care le transmit simbolurile respective, spunerile pierzându-se odată cu iniţierile. Pe de altă parte, în ornamentaţia populară s-au folosit combinaţii estetice (nicidecum sacre, cel mult oculte), dar şi o vulgarizare a simbolurilor printr-un lexic aiurit, rupt din asemănările cu elemente ale lumii banale, trecătoare. Or, asta e diferenţa fundamentală: sacrul operează cu simbolurile sfinţeniei, deci ale veşnicipei, pe când artizanatul, cu ornamente ale vremelniciei banale, care caracterizează viaţa omenească.

Cronici sentimentale, Jurnalism No Comments Mar 3

Reciclarea maidanezilor, la Suceava

Ion Lungu: Io, dragi suceveni, îs om di ominii şî cu cel mai bun pretin a dumneavoastrî!

Cea mai grozavă izbândă a primarului ion lungu, în actualul mandat, o reprezintă dublarea şi perpetua înnoire a şeptelului de maidanezi. În fiecare noapte, dacă faci prostia să te întorci, acasă, pedestru, de pe fiecare alee te atacă o haită nouă şi arţăgoasă în a-şi lua teritoriul în stăpânire mai dihai decât America şi Rusia, care s-ar mulţumi, fiecare, doar cu Crimeea.

Nevestele sucevence ar trebui să-i poarte veşnică recunoştinţă primarului ion lungu, pentru că, datorită strategiei lui economice de importare a maidaneilor, conjugalii domniilor lor nu mai întârzie nici prin cârciumi, nici pe la prostuate sau amante, revenind, cuminciori şi treji, la domicilii, odată cu amurgul. Lui, lui ion lungu, i se cuvin omagiile pentru o astfel de civilizare urbană a ţăranilor din târg. Cât despre cine şi cât câştigă cu umanitarismul jăvros, mai bine să nu mai vorbim!

Urzica vieneza No Comments Mar 2

A doua umilire a ctitorului Sucevei

Ion Lungu: Dacî aţ şti, dragi suceveni, câţi bani costî ca sî-l ascund pi Pietrea Muşat în tufiş!

Ca să fie mutată statuia ctitorului târgului Sucevei, al Cetăţii de Scaun, al bisericii Mirăuţi şi al Cetăţii Zamca, voievodul Petru Muşat, din tufele de lângă cimitir, în tufele de lângă Palatul Administrativ, primăria sucevei (cu “p” şi, respectiv, “s” mici de tot, măruntace, microscopice!) are nevoie de un miliard de părăluţe – cu bănetul ăsta, s-ar putea face şi statuia, din nou. Se împotrivesc, însă, consilierii PDL, foşti tovarăşi ai primarului Lungu în zvârlirea statuii la mama dracului, pricepând băbeşte şi opintit că tovarăşul prelipcan îi va trăda, la expirarea mandatului său, pentru a muşca, hulpav şi cu saţ, din mărul mişcării populare din fese şi din ţâţe al politichiei reformare după metoda gardului cu leopard, portocaliii, deci, nu se mai lasă fraieriţi de tehnicile administrative ale îmbuibării şi votează gică-contra.

Chestia cu bănetul nu mă deranjează (furaţi, fraţilor, că doar de asta v-a votat poporul municipal!). În schimb, amplasamentul umilitor, dosnic, pe la intrarea salariaţilor, mă sufocă – ar trebui să mă revolte (în general, prostia mă revoltă!), dar ar fi inutil, pentru că proştii au largă reprezentare populară. Sfârşit. Nu al lor, ci al nostru, al celor pentru care memoria încă mai contează.

Urzica vieneza No Comments Mar 2

Cântecul libertăţii: lui Dănuţ Burgheaua

Dacă-am văzut că setea mă străbate,

am întrebat, cu disperare-n ring:

n-aveţi, cumva, un strop de libertate,

un singur strop, cu care să mă sting?;

ţineam în mâini doar armele zălude,

Bătrânii luptători, şi ei sleiţi,

uimiţi priveau, de teamă că-i aude

rânduitorul vieţii cu răniţi,

ghiceam şi-n ei povara însetării,

habar n-aveam că nu-i puteam înfrânge,

ei se-adăpau, pe pragul disperării,

adeseori cu propriul lor sânge

ursit să risipească numai ură,

astfel fiind croit de la natură.

Poezie de ion dragusanul No Comments Mar 1

Talcioc Cultural pentru rock-ul sucevean

Printre tinerii tineri ai Sucevei (generaţia unor “criminali în serie, care îşi ucid numai visele” – cum se spune într-o piesă rock), aveam să descopăr, aseară (vineri, 28 aprilie 2014), şi doi tineri absolut surprinzători: caricaturistul Mihai Pânzaru-PIM şi umoristul Constantin Horbovanu. Iar Talciocul Cultural, un fel de arenă romană suceveană, care a preluat gloria clubului “Vox”, contribuind, printre altele (muzică de toate genurile, ba chiar şi teatru) şi la conturarea unei mişcări rock valoroase, la Suceava, chiar înseamnă un spaţiu cultural viu şi eficient.

Spectacolul a început cu excelenţii instrumentişti de la OKRA, cărora li s-a alăturat, de ceva vreme, şi o voce foarte bună (Oana, ca să nu mai vorbesc de vocea chitaristului Alex Florea, care a debutat frumos şi ca vocalist), trupa aflându-se la un nivel de definire demn de toată admiraţia, mai ales prin tehnică şi prin armonia remarcabilă dintre instrumente şi voce.

OKRA şi-ar putea ocupa locul care i se cuvine, în peisajul muzical sucevean, cu o condiţie: să persevereze în realizarea unui repertoriu propriu, creaţiile proprii convingând pe toată lumea asupra talentului înnăscut al membrilor trupei (trăsătură şi condiţie esenţiale pentru muzica rock).

Ar mai trebui să lucreze şi la… dezinvoltură, la reacţia scenică tinerească, pe care admirabilul public tânăr sucevean fără îndoială că ştie să o impună.

O surpriză extrem de plăcută a fost o trupă de puştani, născuţi pentru rock (voi afla numele trupei şi îl voi introduce aici), şi care îl au ca solist vocal pe… Edy Ciornea, bateristul de la “Toy Machines”.

Puştii nu cântă, ci trăiesc muzica, iar Edy este încântător ca solist, amintindu-mi, prin dezinvoltură, prin dinamism şi prin calităţile vocale remarcabile, de Altmir, primul solist al trupei bosniece “Dubioza Kolektiv”.

Face Edy o treabă excelentă cu băieţii aceia care năvălesc spre viaţă, prin artă, decişi să se numere printre învingători. Am mare încredere în ei şi sunt convins că, în câţiva ani, ei vor conta şi în lumea rock-ului românesc.

“MECHANICS” este, deja o trupă de excepţie, aşa că băieţii vor cânta în ediţia din acest an a Festivalului Internaţional BUCOVINA ROCK CASTLE, unde vor avea, drept parteneri de scenă (voi face şi o primă dezvăluire)… câinii şi pisicile Americii, adică trupele DOG EAT DOG şi JAYA THE CAT, aceştia din urmă fiind amestecaţi şi cu nişte olandezi, drept pentru care şi cântă, în aceste zile, prin Ţara Lalelelor.

Ştiu că o să supăr multă lume, dar trupa MECHANICS este, la această oră, mult mai bună decât… BUCOVINA, care tocmai a fost premiată pentru albumul anului în România (Felicitări!), dar care sunt, din punctul meu de vedere, prea liniari în orchestraţie şi mult prea patrioţi, în textele lor daco-romano-pelago-pontice, deşi nu au de gând să candideze, vreodată, pentru vreun parlament.

TOY MACHINES şi-a cântat viitorul album, piesă cu piesă, în ordinea convenită unanim. Andi a dat, public, şi câteva amănunte, dar fără să dezvăluie şi titlul albumului, care, în clipa de faţă, ar fi “Vânare de îngeri” (am uitat cum se zice chestia asta în engleză).

Despre concertul trupei TOY MACHINES nu o să mă pronunţ, fiind eu parte prea implicată şi, drept consecinţă, entuziast de subiectivă, deşi îmi place să cred că sunt şi realist, în încrederea necondiţionată, cu care, prin ei, mă tot despovărez de suflet. Prin urmare, o să închei cu o parafrază după o vorbă a domnului Mugur Teişanu-seni0r (tatăl lui Teiu; n-a lipsit de la spectacol nici doamna Gabriela Teişanu, nici surioara, Maria, iar “clanul” Parascan, inclusiv mama lui Buzu, a fost, de astă dată, în toată componenţa pe “baricade”), spunând că, în arenele romane sucevene ale TALCIOCULUI CULTURAL trupele rock OKRA, MECHANICS, TOY MACHINES şi cea de puştani a lui Edy Ciornea ne-au obligat să redescoperim în noi, prin năvala sângelui, tinereţea, de care, prin tot ceea ce fac, eu nici nu m-am despărţit vreodată. Doar trupul…

Jurnalism No Comments Mar 1