Cântecul libertăţii: lui Dănuţ Burgheaua

Dacă-am văzut că setea mă străbate,

am întrebat, cu disperare-n ring:

n-aveţi, cumva, un strop de libertate,

un singur strop, cu care să mă sting?;

ţineam în mâini doar armele zălude,

*

Bătrânii luptători, şi ei sleiţi,

uimiţi priveau, de teamă că-i aude

rânduitorul vieţii cu răniţi,

ghiceam şi-n ei povara însetării,

habar n-aveam că nu-i puteam înfrânge,

ei se-adăpau, pe pragul disperării,

adeseori cu propriul lor sânge

ursit să risipească numai ură,

astfel fiind croit de la natură.