Cântecul libertăţii: lui Dănuţ Burgheaua
Dacă-am văzut că setea mă străbate,
am întrebat, cu disperare-n ring:
n-aveţi, cumva, un strop de libertate,
un singur strop, cu care să mă sting?;
ţineam în mâini doar armele zălude,
*
Bătrânii luptători, şi ei sleiţi,
uimiţi priveau, de teamă că-i aude
rânduitorul vieţii cu răniţi,
ghiceam şi-n ei povara însetării,
habar n-aveam că nu-i puteam înfrânge,
ei se-adăpau, pe pragul disperării,
adeseori cu propriul lor sânge
ursit să risipească numai ură,
astfel fiind croit de la natură.