Dragusanul - Blog - Part 1257

Cântecul Corlatei

Cerbul

*

Când ne-nchinăm în cântecul nescris,

oraşele se surpă-n depărtare

rostogolite-n ierburi şi în vis

la marginea Corlatei uimitoare,

apoi apare Cerbul de pe cer

topindu-se în vârste dezinvolte

atunci când în Corlata, din mister,

*

Vin stelele, desferecând revolte

iarăşi în sacre hore strămoşeşti

odihna să şi-o afle-n poezie,

la marginea Corlatei chiar trăieşti

eternitatea neamului târzie,

târziu poem, care ne urci în sânge

asediat de ritmuri ancestrale,

*

Ţie ţi-i dor şi ţie ţi-i a plânge

adeseori înspre această cale,

ridică-te şi mergi, şi ia-ţi răsplata

aici şi-acum! În veacul ce se frânge,

nemuritoare este doar Corlata.


La Gura Humorului, şi cărţile întâmpină cărţile

Poetul hebreu Menachem Falek, admirând oraşul Gura Humorului

Poetul hebreu Menachem Falek, admirând oraşul Gura Humorului

*

Încă nu am izbutit să aflu ce molimă a dat în primarii masculi ai Bucovinei, dar absolut toţi, numai când simt mirosul unei cărţi, îşi iau tălpile la spinare şi duşi rămân, chiar şi atunci când se întorc. Cinstit vorbind, nu m-aş fi aşteptat să nu-l pot îmbrăţişa pe Marius Ursaciuc, la Gura Humorului, dar ia-l de unde nu-i, căci datoria faţă de patrie e mare şi incomensurabilă într-o lună electorală.

*

Menachem Falek: Ioane, eşti sigur că nu s-a molipsit şi Marius Ursaciuc de intoleranţă la cărţi?

Menachem Falek: Ioane, eşti sigur că nu s-a molipsit şi Marius Ursaciuc de intoleranţă la cărţi?

*

Dar şi în absenţa primarului, Gura Humorului arată splendid, de parcă ar fi prins de veste că-l concurează serios celălalt oraş al Bucovinei, Vatra Dornei. Spre deosebire de gunoiştile urbane Rădăuţi şi Câmpulung, Gura Humorului şi Vatra Dornei sunt oraşe bine populate şi cu oameni, dar şi cu cărţi, care se grăbesc să ne iasă în întâmpinare.

*

Cărţile "Un zâmbet per / vers", de Sorin Poclitaru, şi "Bune şi rele", de Vasile Moroşanu

Cărţile “Un zâmbet per / vers”, de Sorin Poclitaru, şi “Bune şi rele”, de Vasile Moroşanu

*

Mie îmi iese în cale, mai întâi, volumul de proză scurtă “Bune şi rele“, de Vasile Moroşanu, medic fălticenean, care ne-a ieşit cu sufletul descheiat în cale, dar nici vărul Sorin Poclitaru (străbunii noştri erau veri, în Cuciurul Mic, răzeşi şi călăraşi de Coţmani) nu mă ocoleşte, splendidul său “pamflet” umoristic “Un zâmbet per / vers“, deci o carte de poezie-poezie cum rar se mai întâlneşte, prefaţându-l eu, nu cu multă vreme în urmă.

*

În incinta Muzeului Tradiţiilor Populare Româneşti, poetul Roman Istrati, care ni s-a alăturat (cu arme şi bagaje de umor înnăscut), se amuză copios pe seama unor manechine, de la care împrumută o pălărie, pentru a ni se arăta în toată splendoarea lui daco-geto-romană, altoită cu un degeţel de rubiniu grecesc.

*

Roman Istrati, pozând în manechin daco-geto-romano-grec

Roman Istrati, pozând în manechin daco-geto-romano-grec

*

Între timp, colegul meu Gheorghe Senciuc întâmpină onorantul public humorean cu cărţi, cărţi dăruite, după datina cărţilor, de către Centrul Cultural “Bucovina”, (în sfârşit) manageriat de Viorel Varvaroi.

*

Împărţirea cărţilor

Împărţirea cărţilor

*

Când autorii se aşează la masă, eu, deja obişnuit cu aparatul de fotografiat (o să vedeţi ce portret i-am făcut lui PIM!), trag cu ochiul la public şi mă pun pe pozat, uitând că trebuie să şi moderez evenimentul.

*

Onorantul public humorean

Onorantul public humorean

*

Din start, îmi fură sufletul o prinţesă (sunt bunicul alteia, ce vreţi!), care stă cumincioară lângă bunica ei, fără să se plictisească. În fond, seamănă cu bunica, iar bunica nu poate fi decât unul dintre oamenii de marcă ai Humorului, pe care nu am avut încă şansa să o cunosc. L-am cunoscut, în schimb, pe fiul regretatei jurnaliste Oltea Tănase, om frumos, care aduce a actor consacrat de cinema.

*

Mica prinţesă iubitoare de cărţi şi bunica ei

Mica prinţesă iubitoare de cărţi şi bunica ei

*

Între timp, îmi amintesc de autorii de cărţi, le fac, rapid (cu Rapidul ţin!) câteva poze, şi sunt atât de concentrat în noua mea misie, încât Tiberiu Cosovan se prăpădeşte de râs. Numai la asta nu visam: să devin autorul unei iconografii bucovinene proprii, iar întru dovedirea talentului meu de pozar amator, haideţi să vă arăt, înainte de pozele cu scriitori, ce fain l-am ochit pe artistul plastic Mihai Pânzaru-PIM, pe când avea să vorbească despre cartea lui Constantin Horbovanu, “Înţelepciunea umorului”, pe care PIM a ilustrat-o:

*

PIM şi lumina

PIM şi lumina

*

Constantin Horbovanu, Menachem Falek şi Radu Bercea

Constantin Horbovanu, Menachem Falek şi Radu Bercea

*

Bineînţeles că, din pricina copleşirii cu emoţii artistice (vă daţi seama ce frumos sună emblema retorică: Ion Drăguşanul, artist pozar!), am spus vrute şi nevrute, dar publicul humorean, care a văzut şi auzit multe în viaţa lui, nu s-a supărat şi nici pică nu mi-a purtat.

*

Menachem Falek şi Radu Bercea

Menachem Falek şi Radu Bercea

*

Primul a vorbit (v-am prevenit, deja, că eu doar am bâiguit) poetul hebreu Menachem Falek, despre cartea regretatului său profesor universitar Dan Pagis, poet înrudit valoric cu Paul Celan, dar pe care paşalâcul Rădăuţilor l-a “zvârlit”, cum spunea Dan Pagis, şi a doua oară (Olărean nu are de ce să spumege, ci să rumege!). Poemul “Europa, târziu”, din cartea “Poetul cu cerneala secretă”, mi l-a dat Mena Pagis să-l citesc eu (normal, pentru că am talent actoricesc, dovedit prin faptul că sunt prieten cu Florin Piersic, care, la rândul său, e prieten cu Maestrul Radu Beligan! – ironia îl vizează pe PIM, care mereu “descoperă” surprinzătoare înrudiri), iar dacă nu-l voi fi citit pe placul lumii, nu-i bai, pentru că din inimă l-am smuls, ca să-l încredinţez prietenilor. Pe mine nu aveţi cum să mă vedeţi în poză, pentru că mă pitisem după aparatul de pozat din dotare, mai acrobatic decât Tiberiu Cosovan, de la “Monitorul de Suceava”, spre care des am tras cu ochiul şi cu obiectivul, ca să fur meserie.

*

Tiberiu Cosovan, fotografiindu-l, cu eleganţă de balerin, pe Menachem Falek

Tiberiu Cosovan, fotografiindu-l, cu eleganţă de balerin, pe Menachem Falek

*

Fandam şi eu precum Cosovan, dar degeaba, pentru că Roman Istrati era interesat de cărţi, nu de coregrafiile mele pozaristice, spre care doar tânăra prinţesă a cărţilor privea cu o interesată uimire:

*

Prinţesa humoreană a cărţilor, de după poetul Roman Istrati

Prinţesa humoreană a cărţilor, de după poetul Roman Istrati

*

Ah, primare Ursaciuc, ce humor straşnic ai pierdut! Iar pentru că veni vorba de humor, haideţi să vi-l arăt şi pe autorul “Înţelepciunii umorului”, Constantin Horbovanu, omul care rămâne veşnic tânăr şi frumos, pentru că se hrăneşte doar din zâmbete şi surâsuri:

*

Constantin Horbovanu şi Mihai Pânzaru-PIM, elogiind umorul clasic al revistei "Urzica"

Constantin Horbovanu şi Mihai Pânzaru-PIM, elogiind umorul clasic al revistei “Urzica”

*

Constantin Horbovanu şi Menachem Falek

Constantin Horbovanu şi Menachem Falek

*

Mihai Pânzaru-PIM, ilustratorul “Înţelepciunii umorului”, cu o promtitudine unică şi irepetabilă, mi-a creat, practic, starea asta glumeaţă, cu care scriu aceste rânduri. A vorbit inspirat, dinamic şi cu farmecul autorului profesionist, care ştie ce spune şi de ce spune, săvârşind un adevărat curs iniţiatic în trăirea umorului până la a-l produce.

*

Mihai Pânzaru-PIM, un autor de cărţi printre autori de cărţi

Mihai Pânzaru-PIM, un autor de cărţi printre autori de cărţi

*

Ca autor de cărţi de poezie, Preşedintele Societăţii Scriitorilor Hebrei din Ierusalim şi vicepreşedintele Societăţii Scriitorilor Hebrei din lume, admirabilul Menachem Falek a citit două poeme din cartea sa, prezentând şi un volum, cu un poem de-al său, tradus şi publicat în… 50 de limbi! Iar Tiberiu Cosovan iar s-a năpustit cu aparatul foto asupra lui, eu luându-i în vizor pe amândoi, pentru că, la mine, povestea cu vânătorul care aleargă după doi iepuri nu ţine, şi iată şi dovada:

*

Doi oameni care îţi pot vindeca sufletul: Tiberiu Cosovan şi Menachem Falek

Doi oameni care îţi pot vindeca sufletul: Tiberiu Cosovan şi Menachem Falek

*

Gelos, totuşi, pe talentul lui de jurnalist de cultură, l-am îmbrâncit pe Cosovan la vorbă, cerându-i să prezinte cartea “Galeria Personalităţilor Bucovinene”, un “dicţionar” de portrete, realizate de Radu Bercea, dar “contabilizate” de mine.

*

Tiberiu Cosovan, prezentând, lângă Radu Bercea, "Galeria Personalităţilor Bucovinene"

Tiberiu Cosovan, prezentând, lângă Radu Bercea, “Galeria Personalităţilor Bucovinene”

*

În final, Radu Bercea nu a avut de ales: a fost nevoit să vorbească minunatului public din urbea sa. Îmi era teamă că, în baza obiceiului său de a vorbi concis, nu o să am vreme să-l fotografiez, dar Radu şi-a despletit sufletul recunoscător în faţa prietenilor din Gura Humorului, din Fălticeni şi din Rădăuţi (se putea să lipsească Saşa Bodnar!), învăluind întreg universul în lumină.

*

Radu Bercea

Radu Bercea

*

Înainte de a insera, fără explicaţii, şi alte instantanee de la eveniment, trebuie să mărturisesc, fără ipocrizie, că, dacă mergi la Gura Humorului şi nu intri în “La Bomba” lui Sorin Poclitaru, degeaba ai fost la Humor. Vărul Sorin a ţinut să ne “omenească”, iar motive necaraghioase să-l refuzăm nu se puteau găsi, mai ales că eu, ca artist pozar în devenire, puteam să-mi conturez şi mai ghinişor personalitatea pozaristică.

*

Sorin Poclitaru: Dracul m-a pus să îi invit! Ăştia mă falimentează...

Sorin Poclitaru: Dracul m-a pus să îi invit! Ăştia mă falimentează…

*

Menachem Falek, spre Sorin Poclitaru: Noi, poeţii, când nu ni se aduce destulă pizza, nu reclamăm; ne mulţumim să-l mâncăm pe patron...

Menachem Falek, spre Sorin Poclitaru: Noi, poeţii, când nu ni se aduce destulă pizza, nu reclamăm; ne mulţumim să-l mâncăm pe patron...

*

PIM: Drăguşanul e şi mai rău, mănâncă clientele... din ochi.

PIM: Drăguşanul e şi mai rău, mănâncă clientele… din ochi…

*

Roman Istrati: Horbovene, cum tu nu eşti poet, profită de pizza!

Roman Istrati: Horbovene, cum tu nu eşti poet, profită de pizza!

*

Humorenii şi rădăuţenii

Humorenii şi rădăuţenii

*

Roman al lui Istrati şi zâmbetul per / vers al lui Poclitaru

Roman al lui Istrati şi zâmbetul per / vers al lui Poclitaru

*

O strângere de mână, ca între humoreni

O strângere de mână, ca între humoreni

*

Iar în final, aşa cum am promis, alte instantanee, dar, de data asta, fără de comentarii. Pentru că e mult prea târziu, iar peste câteva ceasuri ne aşteaptă cel mai primitor loc din lume, Corlata Violetei Ţăran. Violeta este primar, dar, fiind şi femeie, nu face alergie la cărţi, precum masculii cu tricolor pe chept. Ei îi plac şi cărţile, şi oaspeţii.

*

Romi 0

*

Radu Bercea vorbind

*

Radu Bercea si Menachem Falek

*

Radu Bercea profil

*

Public 1

*

Public 0

*

Pim si autorii

*

Pim 1

*

Pim 0

*

Menachem Falek citind

*

Mena si Radu

*

Mena si Horbovanu

*

Inaltimea culturii

*

Horbovanu si Bercea

*

Cosovan si Istrati

*

Cosovan si cartea

*

Coso in public

*

Autorii si Cosovan

*

Autorii cu Horbovanu

*

Autorii cu Bercea

*

Autorii 4

*

Autorii 3

*

Autorii 2

*

Cartile

 


Iacob Zadik, un fals erou al istoriei

Iacob Zadik

Iacob Zadik

*

Un domn istoric, Sorin Pietrar, extrem de bine intenţionat, în entuziasmul patriotismului său exaltat, îmi scrie, cu firească mânie savantă, dar ignorând total apelul de la Putna, din 1871, al lui Xenopol (“Să nu ne orbim noi înşine prin linguşiri şi înălţări peste aceea ce suntem… să nu ne îngâmfăm cu o neiertată zădărnicie… pentru că, a vorbi astfel, asupra intereselor popoarelor este mişelie” – Cuvântare festivă, Iaşi, 1871, p. 20): ” Cine sunteti dumneavoastra ? sunteti istoric ? ce va da dreptul sa aruncati cu noroi ? faptul ca a fost decorat cu atatea ordine si medalii,inclusiv Legiunea de Onoare franceza nu va spune nimic ? Va rog sa mai studiati putin !“.

*

Textul care l-a revoltat pe domnul Sorin Pietrar este cel din Galeria Personalităţilor Bucovinene, care vizează legenda nemeritată a generalului Zadik, pe care nu o puteam ignora, dar nici în prefăcătorie glorios patriotardă nu mă puteam angaja: “Intrând în Bucovina abia în 9 noiembrie 1918, cu trei zile mai târziu decât grănicerii maiorului Anton Ionescu, ezitantul general Iacob Zadik, după ce pozase în faţa Istoriei cu „Proclamaţia de la Suceava”, ajungea la Cernăuţi, în 11 noiembrie, şi, în vreme ce grănicerii săi asigurau siguranţa cetăţenilor, a căilor de transport şi a graniţelor, el culegea gloria unui triumf istoric irepetabil, devenind, în Bucovina, un simbol mai presus de merite lui reale“.

*

Anton Ionescu

Anton Ionescu

Mărturii despre eroismul real, care a condus la Unirea Bucovinei cu Ţara sunt numeroase, dar Istoria, în veşnica ei fandoseală, ignoră, în cazul nostru, şi faptele maiorului Anton Ionescu şi ale locotenenţilor Andreescu, Chiujdea şi Gheorghe Borş, ale profesorului sucevean Eusebiu Popovici, ale doctorului Teofil Lupu, ale liceanului Aurel Hutu şi ale făptuitorilor de istorie Ion I. Nistor, George Tofan şi Dimitrie Marmeliuc.

*

Istoria, în perfidia ei, ignoră faptele liceenilor Zamfir Nicoară şi Dumitru Catană, care, în toamna anului 1916, încorporaţi în armata austriacă fiind şi participând la luptele din jurul Braşovului, au refuzat să tragă în ostaşii români, alegând să-şi sape singuri mormintele, la o margine a cimitirului din Satulung, unde au şi fost executaţi.

*

Istoria, mincinoasa noastră istorie, tropoteşte triumfal peste mormintele eroilor bucovineni Ion Grămadă, Aurel Mihalaş, Ambrosie şi Silvestru Micuţariu, Lascăr Luţia şi Vasile Popescu, morminte pe care s-a durat Unirea Bucovinei cu Ţara, dar freamătă de recunoştinţă în faţa generalului Iacob Zadik, comandantul Diviziei a 8-a, de la Botoşani, Anton Ionescu “deducând”, din răspunsurile lui ezitante, “că nu-mi putea da un ordin categoric de a intra, dar am dedus că, după modul în care îmi acopeream operativ, în cel mai rău caz să fie privită ca un răspuns de sprijin solicitat” (Gazeta bucovinenilor, 1920, nr. 10, p. 7).

Martirul Dumitru Catană

Martirul Dumitru Catană

*

Sub presiunea legiunilor ucrainene, care, în 6 noiembrie 1918, când grănicerii lui Anton Ionescu se aflau în Suceava, ocupau oficiile publice din Cernăuţi, Vasile Bodnărescu pleca să solicite intrarea Armatelor Române în Bucovina, dar şi Marghiloman, şi Zadik au răspuns că nu-şi pot asuma riscul de a decide o intervenţie armată în Bucovina, risc pe care, fără ezitare, şi l-a asumat doar generalul Coandă, tatăl savantului (Bălan, Teodor, Bucovina în Războiul Mondial, Cernăuţi, 1929, p. 98).

*

Martirul Zamfir Nicoară

Martirul Zamfir Nicoară

Faptul că Zadik a fost decorat mai dihai decât un ostaş sovietic sau decât regele Mihai de către Stalin nu înseamnă, din perspectiva Unirii Bucovinei cu Ţara, mai nimic. În fond şi Gabriel Oprea e plin de decoraţii, care i se zdrăngănesc pe cheptu-i falnic precum tălăncile mioritice.

*

În Bucovina, Zadik rămâne legendă – şi nu am nimic împotriva simbolisticii respective, cu condiţia ca Zadik să nu se transforme într-o umbră atât de deasă, încât să nu se mai zărească sângele peste care păşim.

*

Mă întreba cetăţeanul istoric Pietrar despre îndreptăţirea de “a arunca cu noroi” (ceea ce nu fac, nu am făcut şi nu voi face vreodată), dar dacă tot vrea domnia sa îndreptăţiri, iată-le: eu am adus ţărâna martirilor Zamfir Nicoară şi Dumitru Catană (cei care au preferat să moară, decât să tragă în ostaşii români) la Suceava, urmând sfatul lui George Coşbuc (între eroi şi mumele lor, nu trebuie să mai există dealuri, şi văi, şi râul cel mare); eu l-am debutat pe Eroul Bucovinei Ion Grămadă, apoi i-am înălţat un monument, la drumul mare, ca să nu-l mai uite nimeni,  şi tot eu mă tot bat pentru a-l scoate pe Grămadă, împreună cu cei doi martiri şi cu ceilalţi Eroi ai Unirii, de sub soioasa umbră a lui Zadik; eu am recuperat istoria spirituală şi istoria obştească a Bucovinei, învăţând toate potecile vremurilor atât de temeinic, încât nu mă mai pot rătăci.

*

Eu, un pârlit de scriitoraş, care preferă să se înşele singur, decât să se mai lase păcălit de istorifucoşi precum domnia ta, stimate domnule Sorin Pietrar.

*

Ion Drăguşanul


Cântecul infernului: Crinei Laura Chaşoschi

*

Contur pentru infernul cu iluzii

răsfrânte senzual în dimineaţă

iar seamănă supremele confuzii

numai sub paşii desluşiţi drept viaţă,

apoi se face iarăşi primăvară

*

Lângă ceaslovul clipei ce mă toarce

aproape ireal şi mă-mpresoară

uimirile spre care m-aş întoarce

rarefiat de vise şi izbânzi

asemeni unei păsări solitare

* 

Când stelele sunt ochii lumii blânzi

habotnic plânşi în semne de-ntrebare,

ademeniţi, apoi, într-un pripas

şi-ncarceraţi într-un alean cu vise

orbirilor finale să dea glas

sonor doar despre viaţa care mi se

crucifica în cântec, să rămână

hotar între luminile promise

iluziei ce încă mă amână.


Comemorarea, la Vatra Dornei, iar Arderea Cărţilor, la câmpulung moldovenesc

Vatra Dornei, în zorii zilei

Vatra Dornei, în zorii zilei

*

Deşi urgisită de vremuri (când conduceau pedeliştii, avea primar penelist; când conduc pesediştii, are primar pedelist), Vatra Dornei începe să rivalizeze în frumuseţe cu Gura Humorului, datorită spiritului gospodăresc al noului primar, pe care nu l-am zărit niciodată (probabil că evită toxiinfecţiile intelectuale). Doar Casa de Cultură, deşi incredibil de funcţională şi de în funcţiune, nu beneficiază de nimic, sala de spectacole fiind văruită, ultima dată, pe vremea lui Gheorghiu-Dej. E drept, Preşedintele C. J. Suceava a promis un miliard pentru refacerea acestui lăcaş de cultură viu şi impresionant, dar se vede treaba că i-o fi zburat promisiunea vântul şi o fi dus-o năvalnica apă a Dornei spre apa sâmbetei.

*

Râul Dorna, ducând spre apa sâmbetei, promisiunea Preşedintelui Nechifor

Râul Dorna, ducând spre apa sâmbetei, promisiunea Preşedintelui Nechifor

*

Vatra Dornei are şi o intelectualitate remarcabilă, care m-a intimidat, de-a lungul timpului, până la respectul cel mai desăvârşit, până la închinare. Vatra Dornei are şi creatori valoroşi, unii răspândiţi prin lume (Cornelia Maria Savu, de pildă), alţii vieţuind în acel rai terestru al Dornelor şi cucerind lumea prin operă (David Croitor, de pildă, ale cărui picturi se vând, la preţuri incredibile, în ţară şi în străinătate).

*

Minunatul public dornean, mereu în interacţiune creatoare cu lumea

Minunatul public dornean, mereu în interacţiune creatoare cu lumea

*

Vatra Dornei mai are şi un slujitor al culturii de o superbă generozitate, în persoana tinerei directoare Violeta Codorean, care beneficiază de un minimum de leafă, insultător de mică, dar care trăieşte pentru făptuire, rezervându-şi sieşi doar bucuria de a fi martor.

*

Violeta Codorean şi Radu Bercea

Violeta Codorean şi Radu Bercea

*

La Vatra Dornei, din noua mea postură, de biet pozar, dar concurat puternic, din partea revistelor literare din Israel, de inimosul meu coleg Gheorghe Senciuc, trebuie să recunosc, măcar parţial cinstit, că nu m-am descurcat prea bine cu excesul de lumină, care venea şi pe ferestre, dar şi dinspre ochii luminoşi ai publicului.

*

Colegul Gheorghe Senciuc, fotografiind, pentru revistele literare din Israel, cu aparatul lui Menachem Falek

Colegul Gheorghe Senciuc, fotografiind, pentru revistele literare din Israel, cu aparatul lui Menachem Falek

*

Comemorarea Arderii Cărţilor Bucovinei, care va continua, în iunie, la Ierusalim, Tel Aviv şi Haiffa, îl are ca personaj principal pe poetul Menachem Falek, preşedintele Societăţii Scriitorilor Hebrei din Ierusalim şi vicepreşedintele Societăţii Scriitorilor Hebrei din întreaga lumea. Mena Falek a selectat şi tradus, din opera dascălului său de la universitate, Dan Pagis, poet născut la Rădăuţi, conţinutul cărţii “Poetul cu cerneala secretă”, carte care reprezintă un prim pas în tentativa Centrului Cultural “Bucovina”, manageriat de Viorel Varvaroi, de a recupera, în integralitatea sa multietnică, spiritualitatea bucovineană.

*

Poetul Menahem Falek, în dialog cu dornenii

Poetul Menachem Falek, în dialog cu dornenii

*

Se mai comemorează crima împotriva spiritualităţii româneşti, din primăvara şi din vara anului 1952, şi printr-o recuperare de memorie, săvârşită de Radu Bercea (“Galeria Personalităţilor Bucovinene”), dar şi prin “Înţelepciunea umorului”, cultivată cu har de suceveanul Constantin Horbovanu.

*

Umoristul Constantin Horbovanu şi poetul Menahem Falek sau o nobleţe comună

Umoristul Constantin Horbovanu şi poetul Menachem Falek sau o nobleţe comună

*

Radu Bercea, căutând, pe mobil, fotografii cu nepoata sa, pentru a i le arăta Violetei Codorean. Pe noi, bunicii, să nu ne stârniţi, că nu ne mai opriţi!

Radu Bercea, căutând, pe mobil, fotografii cu nepoata sa, pentru a i le arăta Violetei Codorean. Pe noi, bunicii, să nu ne stârniţi, că nu ne mai opriţi!

*

Nu am să vă povestesc mai multe despre Vatra Dornei, dar am să vă arăt, în alternanţă, oameni frumoşi şi locuri frumoase, gândind că fotografiile pot comunica mai multe decât cuvintele. Am trăit, împreună cu dornenii, vreo două ceasuri de viaţă-viaţă, suficient ca să-mi simt sufletul vindecat îndelungă vreme.

*

Oaspeţii Dornei, intimidaţi de excesul de lumină

Oaspeţii Dornei, intimidaţi de excesul de lumină

*

Excesul dornean de lumină

Excesul dornean de lumină

*

Podul de peste râul Dorna

Podul de peste râul Dorna

*

Violeta Codorean şi oaspeţii oraşului Vatra Dornei: Constantin Horbovanu, Menahem Falek şi Radu Bercea

Violeta Codorean, prezentându-i pe oaspeţii oraşului Vatra Dornei, scriitorii Constantin Horbovanu, Menahem Falek şi Radu Bercea

*

Oamenii Dornei. Ceilalţi sunt doar populaţii

Oamenii Dornei. Ceilalţi sunt doar populaţie

*

Splendidul pietonal dornean

Splendidul pietonal dornean

*

Se dau autografe

Se dau autografe

*

Lumea pentru care existăm

Lumea pentru care existăm

*

Sesiunea de autografe continuă

Sesiunea de autografe continuă

*

Farmecul Dornei

Farmecul Dornei

*

Începutul

Începutul

*

Dialoguri

Dialoguri

*

Peisaj dornean

Peisaj dornean

*

Oamenii de după cărţi

Oamenii de după cărţi

*

La Vatra Dornei, şi veveriţele te întâmpină cu prietenie

La Vatra Dornei, şi veveriţele te întâmpină cu prietenie

*

Templul Evreiesc, proaspăt reparat şi renovat

Templul Evreiesc, proaspăt reparat şi renovat

*

La câmpulung moldovenesc, târg jalnic, cu faţadele crăpate picurând pe uliţele jegoase, nu se poate intra în şandramaua de incultură, din pricina frigului de beci siberian. După pensionarea admirabilului domn Tanu, câmpulungul e la fel de penibil precum individul ăla, cu tricolor în diagonală, pe piept, care se arată la chermezele cu manele folcloroase, mititei şi bere. Adunătura urbană de sub Rarău a devenit o insultă la adresa spiritului, un magnicific triumf al prostiei, al fuduliei şi al suficienţei.

*

Iepuroii daco-romani din ţata şandramalei de incultură

Iepuroii daco-romani din faţa şandramalei de incultură

Iepuroii din imagine, purtând ţanţoşi portul daco-roman, de i se văd iepuroiului testiculele prin strămătura izmenelor, au vreo doi metri şi jumătate în înălţime şi ţin loc sărbătoresc de trotuare şi de străzi. Alături, e o troiţă, lucrată frumos şi cu simbolistică străveche chibzuită, dar împopoţonată tembel cu paştele (lor) de edili.

*

Troiţa împopoţonată cu tembelism şi sacrilegiu

Troiţa împopoţonată cu tembelism şi sacrilegiu

*

Disproporţia dintre troiţă şi coşul cu ouă mult prea mari, alungite şi care seamănă mai mult cu nişte boaşe de taur, decât cu nişte ouă roşii forţează penibilul până la sacrilegiu. E adevărat că legendele spun cum că Maica Domnului a adus un coş cu merinde Fiului ei răstignit, inclusiv ouă, care s-ar fi înroşit de la sângele Mântuitorului, dar crucea nu avea acoperiş, care să-l protejeze de ploaia finală, iar ouăle, din coşul de la baza crucii, nu arătau atât de impudic (am auzit copii, râzând, în nevinovăţia lor: “Uite, parcă l-ar fi castrat şi i-ar fi expus boaşele!”).

*

Peste drum de monstruozităţile “pascale”, care au costat, probabil, cam cât un trotuar reparat, Poetul Nepereche este îmbrâncit în urâţenie tipic câmpulungeană. Arată ca un cadavru, îşi bate joc de vârstele lui Eminescu, falsifică memoria şi responsabilităţile faţă de ea.

*

Insultarea memoriei lui Eminescu

Insultarea memoriei lui Eminescu

*

Eminescu 2

*

Eminescu 3

*

Detaliile monstruozităţii blasfemitoare:

*

Eminescu detaliu 1

*

Eminescu detaliu 2

*

Îi rog pe scriitorii Menahem Falek şi Constantin Horbovanu, pe artistul plastic Radu Bercea şi pe colegii mei, Aurel Alexa şi Gheorghe Senciuc, să mă ierte că i-am dus în cocina urbană a câmpulungului, promiţând să nu mai merg acolo niciodată. Sfârşit.