Neo-proletcultismul epocii Beldiman-Sârghe
Omagiu bolşevismului, cu propagandistul George L. Ostafi neo-proletcultist
*
De câţiva ani de zile, Centrul Cultural “Bucovina” publică, pe bandă rulantă, opera teoretică şi practică a tovarăşului George L. Ostafi, ditamai ideologul şi satrapul cultural al Sucevei de mai adineaori. Până mai ieri, Ostafi revărsa pe piaţa culturii scenetele proletcultiste îndoielnice, numite, pompos, “operă dramatică”. Mai nou, s-a dat cu secera şi cu ciocanul şi în lirică. E suficientă monstra (nu mostra) de pe ultima copertă, care-i întovărăşeşte luminosul patriotism râmat pentru a vă dumiri pe ce gunoaie neo-proletcultiste se duc banii culturii, în epoca Beldiman-Sârge.
Omagiile lui Ostafi
*
Dar haideţi să mai citim, din documentele de partid şi de plesneală liricoidă ale tovarăşului Ostafi, ca nu cumva să credeţi că l-a sabotat cineva, fâtându-i pe copertă dezgustătoare vietate râmă-ată “Din văi de Prut învolburat / Până în creştet de Ceahlău / Acest Plai Voievodat a dat / Comorile neamului meu!”, care Ostafi a chitit că-i oportun să-şi pună, pe banii culturii, “pecetea gândului pe cronica în versuri care slăveşte Suceava la şase veacuri şi un sfert de dăinuire”.
*
Iar “pecetea gândului” torţionarului ideologic Ostafi este, pagină cu pagină şi rând cu rând, penibilă, fără dram de har, de prea plin al sufletului, ba lozincă imbecilă, ba patriotardism desuet, ba chiar fascist: “E patria comoară, / Livadă de eroi. / Iar noi vlăstari dintrânsa, / Nu ea vlăstar din noi”. Apoi, în aceeaşi pagină, de deschidere catrenistică spre imbecilizare peceristă, Ostafi se aşează proverbial, la poartă nou, şi îndeamnă preţios: “Fraţi români din lumea toată, /Trăitori din prunc în tată, / Vă păstraţi limba curată, / De străbuni zestre lăsată!”.
*
Imbecilităţile proletcultiste cu râme devorează paginile, în care Ştefan Vodă e “stejar cu rădăcini în două Bucovine”, în acelaşi ton abject lămurindu-ne, involuntar, că, în cuplul homosexual, din care s-a format poporul român, Traian e partea pasivă, iar “Decebalii taţi”, partea activă. Are tov. Ostafi ceva cu Decebal şi-l altoieşte propagandistic, cu biciul râmei (nici vorbă de rime), ori de câte ori are ocazia, apoi, aburcat de beţia poeticească, abandonează comunismul, în favoarea fascismului celui mai explicit şi mai agresiv: “Transilvanie grădină / De doine şi Decebali, / De ce rabzi în lan neghină, / Barbarie de vandali?”.
*
Copiii care se vor aduna, sâmbătă, la Putna, ca să-l omagieze pe Eminescu şi vor da, acolo, de târtiţa limbatică a lui tov. camarad Ostafi, ce vor face apoi: vor pune mâna pe arme şi se vor năpusti în Transilvania, ca să-i ucidă pe copiii maghiari (“neghina”) sau îi vor spune acestei religve nesimţite a fascismo-bolşevismului: “Ia mai dute-n decibelii tăi, monstrule!”. Pentru că monstruozitate înseamnă să vehiculezi, într-o Europă care abia îşi caută identitatea unităţii sale, îndemnuri şovine precum cele din scremătura râmată de mai sus.
*
Imbecilităţile nocive, promovate de Centrul Cultural “Bucovina”, sub semnătura lui George L. Ostafi nu au nevoie de comentarii, pentru că sar în ochii tuturor: şi văcarul analfabet al unui sat oarecare, şi cel mai dezorientat şcolar de clasa întâia, n-ar putea scrie atât de prost, precum în catrenele: “Sânzienele adună / Spre Suceava, în Cetate, / Cântece de voie bună, (ăla-i rock-ul, tov. Ostafi – Sânzienele adună la biserica Sfântul Gheorghe, şi nu cântece, ci bigote…) / Fluvii de creştinătate” sau “Dumnezeu ară pe deal, / Ştefan cântă din caval, / Tata-şi rupe coasa-n două, / Într-un ciot de Lună nouă” .
*
Chestia asta, ultima, “tata-şi rupe coasa-n două / într-un ciot de lună nouă”, chiar e poezie-poezie, numai că poemul “În coarnele dealului” a fost scris, acum patru decenii, de regretatul poet Costică Stoleru, nu de tov. Ostafi, care, pe atunci îl interzicea pe Dumnezeu, care nu era decât o utopie, apoi îl amenda şi pe Ştefan, pentru tulburarea liniştii publice cu cavalul.
*
Coperta a treia a cărţii tovului Ostafi. Fără comentarii.
*
Nici memoria bietului Eminescu nu putea scăpa de agresiunea lirică a deşcăi bolşevice, aşa că tov Ostafi l-a pus şi pe Eminescu la stălpul infamiei grohăielile pseudo-creştine şi antieminesciene: “Nu mă urmaţi, / Căci, de-ncercaţi / A mai păşi pe drumul meu, / Vă bate bunul Dumnezeu, / Vă bate rău, vă bate bine? / Vă bate-aşa… / Ca şi pe mine”.
*
Iată-l, deci, pe Eminescu, “pecete a dumnezeirii pe limba română”, cum ar fi spus Pumnul, “bătut de Dumnezeu”, că-aşa vor muşchii tetieri ai până de curând interzicătorului de Dumnezeu, tov. George L. Ostafi.
*
Dar, dacă s-ar opri aici, tot ar fi bine. În fond, la mânie sau la neputinţă, românul mai scapă şi câte o înjurătură, inclusiv la adresa identităţii noastre spirituale. Numai că tovul Ostafi e ideolog şi propagandist tenace şi nu se opreşte, până nu dă cu Eminescu de pământ în fix 12 pagini. Flendureri de genul “Lăsaţi în cărţi iubirea mea, / Ea nu-i legată de vreo stea” sau “Pe Veronica de jăratic / Lăsaţi-o colea, la Văratec”, prin care Ostafi, dat în boala mediului lirico-vizionar, se substituie lui Eminescu, interzicând memoria şi dezgustând şi de poezie, şi de istorie, chiar şi pe “Tu, patrie străbună, / Tu, codru de bărbaţi / cu rădăcini înfipte / În Decebalii-taţi” – ptiu, drace, ce macabru!
*
Mă opresc, înainte de a pune mâna pe bardă. Ei, doamnă Mihaela Beldiman, îţi place? Asta e cultura pe care o promovezi dumneta, prin scenariile de concursuri pentru ocuparea de posturi în cultură! Ajunge un simplu telefon, de la un nepriceput din Consiliul Judeţean, şi sistemul anticultural al slugărniciei, impus de dumneata, comite astfel de orori, de neo-proletcultiste incalificabile, în care ideologia fascistă şi cea bolşevică se transformă în pânde “de barbari, / De haite ce te latră”.
*
Sper că imbecilitatea asta nu va fi distribuită elevilor, la Putna, pentru că ei sunt încă puri şi încă mai visează că lumea e frumoasă. Daţi-i tirajul întreg lui tov Ostafi, să-l rumege, din ieslea ideologică, împreună cu tovarăşii săi, singurii îmbuibaţi dintre pensionari. Nu-i nici o problemă că s-au tocat aiurea nişte bani destinaţi culturii, dar măcar cultura nu o mai tocaţi!
*
Ion Drăguşanul