Bucovina, în documentele moldoveneşti

Uricul din din 29 noiembrie 1443

*

Documentele moldoveneşti nu înseamnă, în marea lor majoritate, decât confirmări de proprietate, rareori şi cu precizarea hotarelor, pentru că, în Bucovina, majoritatea ocinilor aveau hotare „pe unde au folosit din veac”, adică de înainte de formarea statalităţii. În multe urice se foloseşte ca reper hotarul Câmpului lui Dragoş, deci al formaţiunii prestatale care se întindea de prin părţile Bacăului, până aproape de Fălticeni, unul dintre fiii acestui „vlad” moldav (în slavonă, „proprietar de moşii, stăpân”), fiind Sima Drăguşanul, întemeietorul Drăguşenilor şi al satului Uideşti, de dincolo de Spătăreşti, din care se trag şi udeştenii de odinioară, inclusiv unii dintre strămoşii mei, toţi plecaţi în Moldova, în satele Salcea, Dumbrăveni, Plopeni, Mereni şi Adâncata, împreună cu „popa Andrei”, în noaptea de 11 spre 12 octombrie 1777, pentru a scăpa de depunerea jurământului de credinţă faţă de Austria.

*

În documentele moldoveneşti se fac puţine trimiteri la regiunea geografică a Bucovinei, ţinut păduros dintre Carpaţi şi Prut (cum confirmă înţelegerea maghiaro-polonă din 1412, dar şi relatările târzii ale polonezilor care o străbat), şi care includea Câmpulungul Moldovenesc, urma apa Moldovei până aproape de Baia, apoi, traversând râul Siret, ajungea până în valea pe care o defrişase Zbîrnă, mai sus de Botoşani, lângă Văculeşti, îndreptându-se, pe acelaşi aliniament, spre Prut. Un document important, un uric al Anei, cneaghina lui Alexandru cel Bun, din 14 aprilie 1415 (Documenta, p. 66), s-a pierdut, din păcate, varianta în limba germană, datorată lui Wickenhauser, însemnând doar un rezumat al uricului, care avea să fie reconstituit, datorită întăriturii din 29 noiembrie 1443, în care este menţionat, practic, hotarul sudic al ţinutului Bucovinei:

*

Detaliu din transcriere, p. 343

*

„Baia, şi piua de bătut sumani, şi un sat şi cu moara, anume Săşciori, peste Bucovină, Vaculinţi, lângă Bainţi, şi seliştea lui Zîrnă” (p. 344).

*

Detaliu din traducere, p. 344

* 

În documentele moldoveneşti, încet-încet, se încetăţeneşte o uşoară confuzie între statutul de ţinut şi cel de pădure întinsă al Bucovinei, dar numai pădurile din regiunea geografică a Bucovinei sunt caligrafiate, în documente, cu majuscule, şi drept Bucovina, celelalte păduri de fag din Moldova fiind numite „bukowy” sau „buczyny”.

*

Tezaurizatorii acestor mărturii vechi, toţi afirmaţi în epoca naţionalismelor, ignoră, însă, în traduceri, grafia exactă şi traduc uricele „în ciuda Austriei”, încercând o delegitimare, pe care Austria nu a revendicat-o niciodată, dimpotrivă, recunoscând statutul de rădăcină a statalităţii moldave, pe care l-a avut, întotdeauna, Bucovina, ţinutul în care, vorba unui text străvechi, „oamenii sunt rădăcina ţări: / cu rădăcini puternice, ţara este liniştită” (The Canon of Shu,,p. 79).

*

Iată trei exemple de astfel de contrafaceri patriotarde:

*

Detaliu din transriere, p. 3

Detaliu din traducere, p. 4

Detaliu din transcriere, p. 3

Detaliu din traducere, p. 4

*

În uricul din 2 februarie 1508, scrie „sub Bucovină”, în textul slavon (Balan, I, p. 3), dar s-a tradus „ sub bucovină” (Balan, I, p. 4); în acelaşi uric, „prosti ot Bucovina na potoki Derehlui” (Balan, I, p. 3), s-a tradus „drept în bucovină la pârâul Derehlui” (Balan, I, p. 4).

*

Detaliu din transcriere, p. 8

Detaliu din traducere, p. 10

*

În uricul din 9 noiembrie 1517, textul slavon menţionează „Bucovina, na potoki Derehului” (Balan, I, p. 8), dar s-a tradus „făget la pârâul Derehlui” (Balan, I, p. 10).

*

În uricul din 25 octombrie 1615, sunt menţionate „toate hotarele în bucovina” (Balan, I, p. 164), dar, cum originalul lipseşte, putem doar intui că în uricul original se preciza că „toate hotarele în Bucovina” erau.

*

Împotriva identităţii reale a Bucovinei geografice s-au ridicat, ulterior, istoricii proletcultişti, care mănâncă jar ideologic şi dosesc tăciunii sub preş, lipsindu-ne, astfel, de o sărbătoare, prin care să ne închinăm străbunilor, cea a atestării Bucovinei geografice, în 30 martie 1932.

Alte probe despre atestarea Bucovinei

Cronicarul polon Jan Dlugosz, la masa de scris

*

Încercarea de a proba, pe baza scrierilor călătorilor străini, că Bucovina reprezintă, înainte de a deveni istorică (sub ocupaţie austriacă), o provincie geografică nemulţumeşte pe mulţi dintre exaltaţii istoriografiei noastre, dar care se abţin de la comentarii. Din punctul meu de vedere, atestarea Bucovinei geografice s-a făcut în 30 martie 1392, prin următorul uric:

*

Uricul din 30 martie 1292, semnat de bunicul lui Vlad Ţepeş, Roman II

*

Uricul este scris, precum vedeţi, cu majuscule, numele de Bucovina fiind scris de trei ori, cu aceleaşi slove:

*

Detaliu din document – în dreapta, sus şi jos, e scris Bucovina

Detaliu din partea dreaptă a detaliului

*

În copia din DRH, după o grafie “Bucovina” (cu majusculă), apar grafii “bucovina”, fără nici o justificare, iar în traducere, totul se scrie cu literă mică, pentru a se sugera că “bucovină” înseamnă “pădure de fag” (în polonă, se spune: pădure de fag – las bukowy, păduri de fag – lasy bukowy, pădure mare de fag – duża buczyny).

*

Detaliu din transcripţia uricului

Traducerea uricului doar cu “bucovina”

*

Deci, deşi în uricul original, peste tot se scrie “BUCOVINA”, iar în transcripţie, o dată “Bucovina” şi de două ori “bucovina”, în traducere totul devine, cu entuziasm patriotard, “bucovina”.

*

Existenţa unui limbaj specific şi unic în uricul respectiv, cu trimitere la vechile “câmpuri” (formaţiuni prestatale), trece neobservată, dar chestiunea aceasta înseamnă un alt subiect.

*

În toată demonstraţia, pe baza mărturiilor călătorilor străini (o puteţi găsi pe acest site, făcând click pe Adevărata primă atestare a Bucovinei), eu pornisem de la realitatea că, la începuturile statalităţii sale, Moldova era feudă polonă şi că limbajul de cancelarie polonă trebuie luat în consideraţie, atunci când vorbim despre primele documente moldoveneşti. Tocmai de asta, acum, nu-mi rămâne decât să apelez şi la cronicile polone, din care şi-au cules informaţiile şi cronicarii noştri.

*

Cronica lui Jan Dlugosz

* 

În 1412, maghiarii şi polonii se pregăteau să împartă, întrei ei, Moldova, iar documentul acelei înţelegeri, păstrat datorită lui Jan Dlugosz, spunea, la p. 137, printre altele:

*

Detaliu din p. 137

*

Deci, hotarul de împărţire începea de la „quod silvae maiores Bukowina dictae, incipiedo a montibus seu Alpibus Regni Hungariae, inter eandem terram Moldavie et terram Sepenyczensenm situatae, penes Sereth, protendentes se ad aliam silva minorem Bukowina dictam, usque ad fluvium Pruth” sau, cum s-ar zice în limba noastră, de la „pădurile cărora li se spune Bucovina mare, pornind de la munţii Alpi sau Ungureşti, pe acelaşi teren dintre ţinutul Moldovei şi ţinutul Sepenyczensenm, până la Siret, de unde se întind alte păduri, numite Bukowina mică, până la râul Prut”.

*

Jan Dlugosz

*

*

În cancelariile polonă şi ungară se vorbea, în 1412, de două ţinuturi păduroase, unul care începea din Carpaţi (Alpii Ungureşti) şi ţinea până la Siret, numită Bucovina mare, iar cealată, care continua, dincolo de râul Siret, până la Prut, numită Bucovina mică (taman ca în uricul lui Roman II). Iar polonezii, chiar şi când au tradus, din latină, în limba lor, opera lui Dlugosz, spre deosebire de istoricii români, i-au respectat întru totul grafia:

*

Detaliu cu acelaşi text, în limba polonă

*

Un alt cronicar polon. pe care îl citează mereu Grigore Ureche, este Marcin Bielski, care are trei referiri la Bucovina, ca ţinut moldovenesc.

*

*

Bielski, despre Bucovina

*

Deci, spune Bielski: Şi odată ce am aflat că Ştefan, se apropie de Bucovina, ne-am retras astfel”.

*

Pagina 110

*

Adică: se întoarseră direct la Bucovina, unde au sosit după a patra noapte: şi mereu, pe drumul pe care au mers, valahii le-au făcut daune, ţinându-i treji, astfel încât, primejdia îi însoţea în drumul spre casă, începând cu acea ambuscadă, pregătită de valahi în Bucovina, unde au înţinat şi rupt copacii

*

Bielscki, p. 899

*

Recunoaşteţi, probabil, relatarea despre înfrângerea polonilor la Cdrul Cozminului: La rândul său, după ce volohii i-au bătut pe polonezi, alungându-i, Ştefan voievod era venerat în toată Ţara Românească pentru trofeele poloneze capturate (în ambuscada din Bucovina) şi pentru că prin acoperire cu păduri i-a bătut”.

*

Mândrele steaguri polone (Dlugosz)

*

Acestea ar fi alte dovezi documentare (un comentariu amplu voi face în “Revista Bucovinei”, nr. 1/2015), care îmi susţin afirmaţiile din primul capitol al cărţii “Bucovina, în mărturiile veacurilor”.