Alte probe despre atestarea Bucovinei

Cronicarul polon Jan Dlugosz, la masa de scris

Încercarea de a proba, pe baza scrierilor călătorilor străini, că Bucovina reprezintă, înainte de a deveni istorică (sub ocupaţie austriacă), o provincie geografică nemulţumeşte pe mulţi dintre exaltaţii istoriografiei noastre, dar care se abţin de la comentarii. Din punctul meu de vedere, atestarea Bucovinei geografice s-a făcut în 30 martie 1392, prin următorul uric:

Uricul din 30 martie 1292, semnat de bunicul lui Vlad Ţepeş, Roman II

Uricul este scris, precum vedeţi, cu majuscule, numele de Bucovina fiind scris de trei ori, cu aceleaşi slove:

Detaliu din document – în dreapta, sus şi jos, e scris Bucovina

Detaliu din partea dreaptă a detaliului

În copia din DRH, după o grafie “Bucovina” (cu majusculă), apar grafii “bucovina”, fără nici o justificare, iar în traducere, totul se scrie cu literă mică, pentru a se sugera că “bucovină” înseamnă “pădure de fag” (în polonă, se spune: pădure de fag – las bukowy, păduri de fag – lasy bukowy, pădure mare de fag – duża buczyny).

Detaliu din transcripţia uricului

Traducerea uricului doar cu “bucovina”

Deci, deşi în uricul original, peste tot se scrie “BUCOVINA”, iar în transcripţie, o dată “Bucovina” şi de două ori “bucovina”, în traducere totul devine, cu entuziasm patriotard, “bucovina”.

Existenţa unui limbaj specific şi unic în uricul respectiv, cu trimitere la vechile “câmpuri” (formaţiuni prestatale), trece neobservată, dar chestiunea aceasta înseamnă un alt subiect.

În toată demonstraţia, pe baza mărturiilor călătorilor străini (o puteţi găsi pe acest site, făcând click pe Adevărata primă atestare a Bucovinei), eu pornisem de la realitatea că, la începuturile statalităţii sale, Moldova era feudă polonă şi că limbajul de cancelarie polonă trebuie luat în consideraţie, atunci când vorbim despre primele documente moldoveneşti. Tocmai de asta, acum, nu-mi rămâne decât să apelez şi la cronicile polone, din care şi-au cules informaţiile şi cronicarii noştri.

Cronica lui Jan Dlugosz

În 1412, maghiarii şi polonii se pregăteau să împartă, întrei ei, Moldova, iar documentul acelei înţelegeri, păstrat datorită lui Jan Dlugosz, spunea, la p. 137, printre altele:

Detaliu din p. 137

Deci, hotarul de împărţire începea de la „quod silvae maiores Bukowina dictae, incipiedo a montibus seu Alpibus Regni Hungariae, inter eandem terram Moldavie et terram Sepenyczensenm situatae, penes Sereth, protendentes se ad aliam silva minorem Bukowina dictam, usque ad fluvium Pruth” sau, cum s-ar zice în limba noastră, de la „pădurile cărora li se spune Bucovina mare, pornind de la munţii Alpi sau Ungureşti, pe acelaşi teren dintre ţinutul Moldovei şi ţinutul Sepenyczensenm, până la Siret, de unde se întind alte păduri, numite Bukowina mică, până la râul Prut”.

Jan Dlugosz

În cancelariile polonă şi ungară se vorbea, în 1412, de două ţinuturi păduroase, unul care începea din Carpaţi (Alpii Ungureşti) şi ţinea până la Siret, numită Bucovina mare, iar cealată, care continua, dincolo de râul Siret, până la Prut, numită Bucovina mică (taman ca în uricul lui Roman II). Iar polonezii, chiar şi când au tradus, din latină, în limba lor, opera lui Dlugosz, spre deosebire de istoricii români, i-au respectat întru totul grafia:

Detaliu cu acelaşi text, în limba polonă

Un alt cronicar polon. pe care îl citează mereu Grigore Ureche, este Marcin Bielski, care are trei referiri la Bucovina, ca ţinut moldovenesc.

Bielski, despre Bucovina

Deci, spune Bielski: Şi odată ce am aflat că Ştefan, se apropie de Bucovina, ne-am retras astfel”.

Pagina 110

Adică: se întoarseră direct la Bucovina, unde au sosit după a patra noapte: şi mereu, pe drumul pe care au mers, valahii le-au făcut daune, ţinându-i treji, astfel încât, primejdia îi însoţea în drumul spre casă, începând cu acea ambuscadă, pregătită de valahi în Bucovina, unde au înţinat şi rupt copacii

Bielscki, p. 899

Recunoaşteţi, probabil, relatarea despre înfrângerea polonilor la Cdrul Cozminului: La rândul său, după ce volohii i-au bătut pe polonezi, alungându-i, Ştefan voievod era venerat în toată Ţara Românească pentru trofeele poloneze capturate (în ambuscada din Bucovina) şi pentru că prin acoperire cu păduri i-a bătut”.

Mândrele steaguri polone (Dlugosz)

Acestea ar fi alte dovezi documentare (un comentariu amplu voi face în “Revista Bucovinei”, nr. 1/2015), care îmi susţin afirmaţiile din primul capitol al cărţii “Bucovina, în mărturiile veacurilor”.

ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI No Comments Feb 2

Roman ISTRATI: Miezul adânc

Roman Istrati, la debut

Întodeauna, în viaţa asta, m-am bucurat ca un copil de fiecare carte bună, scrisă şi publicată de un cunoscut de-al meu. Roman Istrati, cel mai tânăr triumvir de la “Ştefan cel Mare”, născut în 7 septembrie 1955 (eu, în 25 ianuarie, iar Victor Rusu, în 13 februarie 1955), un boem incorigibil, aproape trasparent la faţă şi frumos ca un zeu, în vremea tinereţii noastre, avea să debuteze editorial primul, în 1978, deci la doar 23 de ani, şi încă în prestigioasa Editură Eminescu, beneficiind şi de o prefaţă frumoasă, scrisă de Constanţa Buzea.

În vremea aceea, cartea ţi-o organizau, în întregime, alţii, începutul “patriotic” fiind obligatoriu, iar temele protestatare fiind puse în cârca Occidentului. Roman Istrati, poet pursânge, fascina şi cu poemele despre Bucovina (Ţara de Sus, în acceptul vremii, ca să nu se supere sovieticii), dar şi cu lirica lui protestatară, cea îndreptată împotriva goanei după putere şi după dominaţie, care trasforma viaţa fiecărui om într-un banal bazar irositor de destine.

Nu intenţionez să scriu, acum, o cronică despre “Miezul adânc” (fără cenzura comunistă s-ar fi chemat, probabil, “Împotriva lui Sisif”), ci doar postez cartea aceasta adevărată, în care talentul clocoteşte, urmând să selectez (doar?) cinci poeme, care să reprezinte adevărata Bucovină lirică într-o antologie bilingvă, pe care o vom lansa în august, odată cu o nouă carte a lui Roman Istrati. Tocmai de asta, am venit la Ziua 83 a Artelor Plastice Bucovinene cu cartea lui Roman Istrati în buzunar (atunci, în sfârşit, am reuşit să o găsesc), iar pledoaria, care a urmat, pentru recuperarea valorilor vii ale vremii noastre poate avea ca punct de pornire, pe lângă Victor T. Rusu şi Roman Istrati, şi alte nume deja îmbrâncite în uitare.

O carte de care sunt mândru: Miezul adânc, de Roman Istrati – foto Carmen Marcean

Multora le va veni greu să priceapă cum pot fi eu mândru de cartea altuia, dar nu-i bai, pentru că se vor lăsa păgubaşi, de teama unei toxi-infecţii intelectuale. Şi totuşi, eu vă recomand, spre lectură, drept o sărbătoare a sufletului, cartea de debut a lui Roman Istrati:

Roman Istrati, astăzi

BUCOVINA - POEŢII POEŢI No Comments Feb 1

Ziua 83 a Artelor Plastice Bucovinene

Gabriela Teişanu, deschizând manifestarea

Deschisă de Gabriela Teişanu, moderată inspirat de Mihai Pânzaru-PIM şi de Victor T. Rusu, Ziua 83 a Artelor Plastice Bucovinene a fost sărbătorită vineri, 30 ianuarie 2015, după ora 14, în incinta Centrului pentru Sprijinirea Tradiţiilor Bucovinene din Suceava, în cadrul minunat, reprezentat de expoziţia unuia dintre laureaţi, pictorul pictor Doina Catargiu, întregită cu două panouri cu lucrări ale celuilalt laureat, pictorul pictor Dimitrie Savu. Am scris “întregită”, pentru că lucrările celor doi pictori pictori intraseră, practic, într-un dialog tainic şi armonios, pe care toată lumea, prezentă la eveniment (şi a fost multă, multă lume), l-a putut auzi şi înţelege.

Au vorbit, fără nici o frază inutilă, despre opere şi artişti (splendide discursuri!), în afară de organizatori şi de pictorii sărbătoriţi, domnii Ioan Ieţcu şi Mihai Iacobescu, personalităţi culturale ale Sucevei de primă mână. O cronică foto a manifestării, cu deschidere numai spre “prezidiu”, mărturiseşte următoarele:

Cronici sentimentale, Jurnalism No Comments Jan 31

Laureaţii Zilei 83 a Artelor Plastice Bucovinene

Dimitrie Savu şi Doina Catargiu, încadrându-l pe Amicul Artelor, Nicolai Preutesi

Juriul tradiţional al Sociatăţii Artiştilor şi Amicilor Artelor Plastice din Bucovina, format din Mihai Pânzaru-PIM, Tiberiu Cosovan şi Ovidiu Ambrosie Bortă-BOA, a decis ca, în Anul 83 al Artelor Plastice Bucovinene (vorbim, desigur, de artele organizate într-o societate profesională de creaţie), să fie decernate două diplome şi, respectiv, două premii “Opera Omnia” pictorilor pictori Dimitrie Savu şi Doina Catargiu.

Mă credeţi că şi aparatul foto din dotare fremăta, în timpul înmânării dimplomelor, atunci când cei doi protagonişti erau copleşiţi de emoţie şi de netrucată fericire? Nu mă credeţi? Atunci o să vă demonstrez, dar nu înainte de a preciza că diplomele au fost înmânate, în locul managerului Centrului Cultural “Bucovina”, Viorel Varvaroi (plecat la Chişinău, în cadrul unei delegaţii judeţene), de directorul demisionar al CCPCT Suceava (a ales libertatea creaţiei, în detrimentul funcţiei), Victor T. Rusu, şi că diploma de Amic al Artelor, acordată pentru prima dată, pentru sprijin efectiv, poartă pe ea numele studentei Andreea Preutesi, fiind ridicată de tatăl ei, Nicolai Preutesi.

Cronici sentimentale, Jurnalism No Comments Jan 31

Pictura Doinei Catargiu

Doina Catargiu, la 19 ani

Doina Catargiu are, cu siguranţă, un înger păzitor, care freamătă luminile cu aripile lui delicate. Ştie totul despre meşteşugul picturii şi valorifică, din plin, toate cunoştinţele.

Tablourile Doinei Catargiu nu sunt picturi, ci viaţă fremătătoare, viaţa care triumfă prin cea mai neaşteptată dumnezeire. Tablourile ei cântă, tablourile ei poartă veşmântul de gală al poeziei înnăscute, tablourile ei desluşesc frumuseţea tulburătoare şi, tocmai de aceea, divină, a vieţii pământeşti.

În expoziţia vernisată în ziua naşterii ei (30 ianuarie), Doina Catargiu, celebră prin neînchipuit de frumoasele flori, din naturile aparent statice şi mai vii decât tot ceea ce este viu, celebră prin peisajele bucovinene, în care nimeni nu o poate egala, a probat că este şi un portretist înnăscut, dar şi un peisagist universal, şi în portrete, şi în peisaj punând atâta viaţă biruitoare, încât, doar privindu-i lucrările, începi să redescoperi şi în tine viul viu şi demn de toată admiraţia.

Doina Catargiu, împreună cu Dimitrie Savu, cu Radu Bercea, cu David Croitor, cu Carmel Georgescu, dar şi cu minunatul Adrian Bocancea, fără să se fi sfătuit vreodată, pune în practică un concept nou, care să stăvilească decăderea artei în urât şi impersonal. Dacă Traian Chelariu, într-o perioadă de regăsire şi de afirmare a culturii bucovinene, decreta: “Înapoi, la Eminescu!”, Doina şi cei enumeraţi mai sus par să decreteze: “Înapoi, la academism!”. Dar cât de inspirat, pe fundalul elaborat al unei expresionism viguros şi plin de viaţă, comite Doina Catargiu aflarea de sine printr-un obligatoriu recurs la frumos, la adevărat, la desăvârşit!

Cronici sentimentale, Jurnalism No Comments Jan 31