Poezia: Roman Istrati

De la strămoş, la strănepot: Petru Muşat şi Roman Istrati

*

Deşi am pus la cale pozna din 7 septembrie, anticipată de publicarea celor mai frumoase poeme ale lui Roman Istrati în antologia bilingvă româno-hebraică “Naţiunea Poeţilor – 2015”, de reunirea “jupânilor” Bucovinei şi în matricea cosmică a unei cărţi, dar şi într-o clipă vie a vieţii noastre, deşi l-am îmbrâncit pe Roman Istrate în catedrala minunatei picturi a lui Vasile Angel Siminiuc şi a cântecelor sacerdotale ale Mihaelei Popescu, eu nu l-am sărbătorit pe Roman Istrati. Nici măcar tradiţionalul “La mulţi ani!” nu i l-am zis, fiind eu un personaj cinic şi cu planuri pe care le pun în practică încrâncenat, trecând cu şenilele peste tot ceea ce îmi stă în cale.

*

Petru Muşat, ctitorul unui oraş care îl merită doar printr-o mână de oameni

*

Cu diabolică perseverenţă l-am ademenit pe Roman Istrati spre recidivă, apoi l-am condamnat la viaţă, aruncându-l în ocna inefabilului, cu cătuşele grele ale rimelor inspirate la încheieturi. I-am interzis definitiv risipele, iar Roman Istrati, cu cuminţenia lui înnăscută, a început să-şi scrie “Decalogul” propriu, sedus de “morgana” creaţiei. Şi mi-a fost complice, în taina lui durabilă, Petru Muşat, ctitorul acestui târg nenorocit, cu cetăţile, cu mitropolia, cu curtea domnească şi cu toate gloriile lui apuse, un Petru Muşat care s-a întrupat, pe neaşteptate şi habar nu am de unde, ca să pecetluiască destinul Poetului Roman Istrati, unul dintre puţinii poeţi poet ai vremii noastre.

*

Petru Muşat, ctitorul renăscutului Roman Istrati

*

În 7 septembrie 2015, Roman Istrati s-a născut pentru a doua oară. O să-l veghez atent, ca măcar viaţa asta nouă să o trăiască fără de risipe.

Muzica: Mihaela Popescu

Mihaela Popescu şi Roman Istrati sau Muzica şi Poezia

*

Mihaela Popescu, personaj simbolic al culturii moderne, şi prin creativitate, şi prin interpretare, face parte din patrimoniul spiritual românesc viu, iar reîntoarcerea ei pe scena marilor spectacole de muzică din ţară înseamnă şi un recurs la valori, pe care acest popor îl merită.

*

La sărbătoarea “d’istrati” – în fond nu Roman Istrati şi nu noua lui carte au beneficiat de sărbătorire, la Suceava, în 7 septembrie, ci o dimensiune spirituală, numită “d’istrati” – Mihaela Popescu şi cântecele ei nu au marcat un ambient muzical, ci un spaţiu de sacralitate propice şi poeziei, şi artelor plastice.

*

Roman Istrati, ascultând din culise sacralitatea clipei

*

În templul muzicii, acolo unde Mihaela Popescu oficiază sacerdotal, este întotdeauna şi nevoie, şi loc pentru fiecare dintre noi, măcar pentru a putea auzi cum picură cuvintele din degetele poeţilor şi cum se revarsă culorile din plastica tulburătoare a cosmicităţilor din vecinătatea noastră. Cântecele Mihaelei Popescu ne ascut simţurile şi ne spulberă voracitatea de ieftini consumatori de clipe, deschizând ferestrele luminii ca să auzim, ca să vedem, ca să tânjim şi, eventual, să ne regăsim, pe neaşteptate, drept ceea ce şi suntem.

*

Mihai Pînzaru-PIM şi Adrian Moruzi, în “Căutarea de sine”

*

Mihaela Popescu, atunci când îşi pune ghitara pe genunchi şi despleteşte, cu vârfurile degetelor, firele de lumină ale ancestralei ritmicităţi, recrează misterul ritualic al tânjirii după sfericitatea perfectă, din care am făcut parte, cu toţii, cândva.

*

Doi mari artişti, omagiaţi de Centrul Cultural “Bucovina”

Arta plastică: Vasile Angel Siminiuc

*

Pentru că, aşa cum susţinea personajul emblematic al Bucovinei, Mircea Streinul, Dumnezeu ni se arată zilnic, prin Trinitatea Poezie-Muzică-Artă Plastică, autorul graficii pentru coperta cărţii lui Roman Istrati, Vasile Angel Siminiuc, a expus 33 de lucrări de grafică picturală, lucrări care, prin metafizic, prin forţa inefabilului pe care o degajă, ţin mai mult de marea pictură, deşi sunt lucrate doar prin tehnici grafice.

*

Artistul plastic Vasile Angel Siminiuc (va împlini, în 29 septembrie, 66 de ani – prilej pentru o altă expoziţie), celebru prin grafica descriptivă, prin grafica mărturie despre Suceava şi Bucovina de altădată, surprinde, prin expoziţia de ieri, prin viziuni zguduitoare despre trecerea timpului lumii groteşti în care trăim. O cosmicitate ciudată, în care plutesc forme primare, non-identităţi adesea sugerate drept măşti, specifică mai curând impresionismului timpuriu german în poezie, îţi învolbură sufletul într-un vârtej de umbre şi lumini, dar ambele pline de lumină, de sacru, cu transcripţie sacră spre “Upanişade”, atât de explicită fiind viziunea Sinelui Universal şi al Sinelui Particular, care locuiesc împreună în “grota inimii”, definindu-se şi desluşindu-se reciproc. E drept, există în grafica picturală a lui Vasile Angel Siminiuc şi sugestii care s-au mai folosit, dar asumate conştient, în desfăşurări de tip colaj, care sunt menite să pună în valoare, cât mai viguros, sacralitatea celor două identităţi: lumina şi umbra, netimpul şi timpul.

*

Privind-o atent (păcat că nu am avut condiţii şi nici tehnică de fotografiere rezonabilă), expoziţia de ieri a lui Vasile Angel Siminiuc m-a făcut să conştientizez, cu o revelaţie aproape brutală, statura artistică deja desăvârşită a reputatului artist plastic sucevean, care iată că a ajuns la deplina lui maturitate artistică, la maturitatea intuiţiilor fundamentale, pe care doar primele cărţi religioase ale omenirii le mai conţin. Prin urmare, nu o să ratez nici expoziţia din 29 septembrie 2015, urmând să decid, împreună cu juriul tradiţional al SAAAPB (Mihai Pânzaru-PIM, Tiberiu Cosovan şi Ovidiu BOA), ce premiu este îndreptăţit să primească opera lui Vasile Angel Siminiuc, de Ziua Artelor Plastice Bucovinene, în 31 ianuarie 2015. Pentru că e limpede: merită pe deplin recunoaşterea generaţiilor care încă mai suntem.

*

Câteva imagini, realizate slab, dar nu din vina mea, vă pot, totuşi, sugera frumuseţea netemporală a expoziţiei lui Siminiuc:

*

Ambientul artelor: LOUNGE, spaţiu cultural adjudecat

Lounge, spaţiu cultural adjudecat

*

Roman Istrati, deşi a publicat puţine cărţi (dar ce cărţi a scris!), este unul dintre cei mai iubiţi scriitori înnăscuţi ai Sucevei. Dovada: ieri, 7 septembrie 2015, când a împlinit 6 veacuri de existenţă, incinta spaţiului cultural adjudecat LOUNGE era supraaglomerat cu sucevenii care chiar există. Unii dintre ei au şi omagiat, prin discursuri inspirate, omul şi opera, Roman Istrati fiind şi un mare poet, în ciuda faptului că a publicat o singură carte de poezie (dar va urma “Decalogul”), şi un prieten al tuturor, un prieten când poznaş ca un copil, când de o sobrietate… umoristică savuroasă, dar întotdeauna drept şi cinstit.

*

Cu regretul că, din pricina unei afurisite de sinuzite, care mă chinuia de o săptămână, dar de care am scăpat, peste noapte, urmând sfatul Preşedintelui C. J. Suceava, domnul Ioan Cătălin Nechifor (leac băbesc: un bob de unt pus, la culcare, într-o nară, iar mai târziu, alt bob de unt, pus în cealaltă nară – şi am scăpat şi de înfundarea nasului!), deci cu regretul că, din pricina stării  de sănătate, am ratat prilejul de a-i fotografia pe jurnalistul Tiberiu Cosovan şi pe domnul General Burlui, vă prezint câteva personaje dintre cele care au dat viaţă ambientului artelor, ieri, 7 septembrie 2015:

*

Parohul Viorel Vârlan, confesorul regretatei mame a lui Roman Istrati

Inimoasa jupâneasă Angela Zarojan, pe când pupa sărbătoritul

Verginel Iordache, rememorând vremurile când Poetul ascundea rachiul în… vazele de flori

Gabriel Cărăbuş, mărturisind despre firea dreaptă a Poetului Roman Istrati

Dumitru Brădăţan şi giumbuşlucurile lui lingvistice

Cornel Grosaru, dezvăluind originea bustului lui Petru Muşat

Minunata doamnă Rodica Alexandru, între foştii liceeni ai Domniei Sale

Cernăuţeanu Iurie Levcic, asumându-şi prietenii

Iurie Levicic, arătând Trofeul “Mioriţa”, pe care avea să-l înmâneze Poetului

Universitara Elena Brânduşa Steiciuc, promiţând o cronică de carte

Umoristul Constantin Horbovanu, cu un catren de-al lui Omar

Dănuţ Lungu, întărind sunetul ziditoarelor cuvinte

Ambientul artelor: sucevenii care şi există

Ambientul artelor, la Suceava, la început de săptămână

Ambientul artelor, văzut din culisele întâmplării

Ambientul artelor: suceveni, cântându-i “La mulţi ani!” Poetului Roman Istrati

Pictorul Dimitrie SAVU mi-a luminat sufletul

Andi, pictat de Dimitrie SAVU

*

Astăzi, 7 septembrie, în vreme ce încercam să-i asigur poetului şi publicistului Roman Istrati una dintre cele mai frumoase zile din viaţa sa, un rădăuţean mă căuta pe la Centrul Cultural “Bucovina”, ca să-mi înmâneze un dar din partea splendidului meu prieten rădăuţean, pictorul Dimitrie Savu. Prins cu treburile, nici nu am avut când desface pachetul şi-abia târziu, când am ajuns acasă, am îndepărtat ambalajul şi am rămas blocat: nici măcar soţiei nu-l puteam arăta, de teamă să nu-i dăuneze şocul. În tablou era Andi, pictat după coperta alb-negru a cărţii mele şi a lui Andi, “despovărarea de cântec”, pe care am lansat-o în ianuarie şi în care, în mod firesc, un poem era închinat Maestrului Dimitrie Savu, prin tehnica acrostigului.

*

A durat ceva vreme până să-mi revin, pentru că tabloul surprinde mai bine şi decât un aparat de fotografiat dezlănţuirea şi risipa de energie care-l cuprind pe Andi, atunci când cântă. L-am sunat pe admirabilul om şi artist Dimitrie Savu şi i-am zis că bunul Dumnezeu, care mi-a întors imediat şi înzecit bucuria pe care i-am adus-o lui Roman Istrati, cu siguranţă că îi va aduce şi Domniei Sale, imediat şi înzecit, lumina cu care Dimitrie Savu mi-a purificat sufletul.

*

Fotografiat târziu şi fără bliţ, tabloul nu arată, în cele două imagini care însoţesc acest material, nici pe departe la fel de minunat cum arată în realitate. Mulţumesc, prietene!

*

Doamne, nu ţi-am cerut, de multă vreme nimic, mulţumindu-ţi mereu pentru ce-mi dăruieşti. Dar acum te rog, Doamne, întoarce-i înzecit Maestrului Dimitrie Savu bucuria pe care mi-a adus-o!

*

Andi Drăguşanul, în viziunea pictorului Dimitrie Savu