Deputatul Ioan Bălan a pierdut ce nu avea!
*
Din Dorohoi când îl aduse vântul,
Ioan Bălan a pătimit destul,
căci şi-a pierdut pe drumul lung cuvântul,
dar nu contează, se declară nul!
*
Din Dorohoi când îl aduse vântul,
Ioan Bălan a pătimit destul,
căci şi-a pierdut pe drumul lung cuvântul,
dar nu contează, se declară nul!
*
Mârlănia pseudo-mediatică “Suceava live” a avut ca ţintă, încă din 2012, şpăgile publicitare. Site-ul care avea să se transforme în jalnică fiţuică, în vara acestui an, nu avea nici un material publicat, când Direcţia Silvică Suceava, visând să-şi vândă cât mai eficient cabalinele, a plătit ditamai publicitatea, care a văzut lumina… virtualităţii, în data de 25 ianuarie 2015 (ptiu, de ziua mea!). Avea direcţia Silvică propriul site, util şi des accesat, dar să facă publicitate pe gratis cabalinelor nu-i convenea, aşa că hai la “Suceava live”, cu parale! Nu ştiu şi nici nu mă interesează cine erau proprietarii site-ului în 2012, pentru că nu-i de datoria mea să aflu care şantajist notoriu era coleg, atunci, în prefectură, unde se înşurubase datorită născocirii poreclei “Mercenarul Negru” pentru subsemnatul, cu nevasta unui ştab al Direcţiei Silvice Suceava. Care şi ea se înşurubase, prin “concurs” legal, pentru că era nevastă de ştab silvic, deşi visa să ajungă în scaunul lui Donţu, care încă nu era senator, dar coordona prefecţii. Probabil că, între timp, a ajuns, tot prin “concurs” legal – dovadă valurile de parale publicitare care se scurg spre pseudo-media tovarăşilor Beldiman, Ghincea şi Covaşă.
*
Un site îşi găseşte greu cititorii, condiţia principală fiind să oferi materiale cât mai diverse, din mai toate domeniile de interes public. Abia când ajungi să ai vreo 500 pagini de site (circa 3.000 de materiale), ai un flux de cititori constant, dar dezinteresaţi de publicităţi, pe care, şi dacă le pui, chiar şi cu o agresivitate lipsită de morală, tot nu le citeşte nimeni.
*
În toamna anului 2012, “Suceava live” publica primele materiale de aşa-zisă presă:
*
*
Dar după vreo treizeci şi şase de porcărioare cu potăi comunitare şi politice, ştabul de la silvic, cu nevastă ştabă-n prefectură a căzut în admiraţie leşinată faţă de obezul publicist prefectural şantajist, iar în semn de adulaţie, a scos biştarii silvici din teşchereaua publică lui încredinţată, ca să vestească poporului mondial, însetat şi flămând de “Suceava live”, cum că fondul forestier e kaka-maka, şi de aia se “organizează licitaţie pentru masă lemnoasă pe picior”, şi iar fond forestier kaka-maka, şi iar vânzări de lemn, Tănase, că pădurile feşterilor politruci lor le aparţin! Iar de atunci, din octombrie 2012, în punga proprietarilor de site fără cititori au prins să curgă râu năvalnic paralele Direcţiei Silvice Suceava:
*
*
Lună de lună, de trei ani de zile, în buzunarele şmecherilor de la “Suceava live” (13 pagini de site în… 4 ani, iar jumătate dintre ele – publicitate silvică!) înşfacă atâtea parale de la Direcţia Silvică, încât, gata, îşi pot face ziar şi televiziune (tot pe net, căci nu costă, dar aduce!), atentând cu nesimţire şi exclusivist la toate fondurile publicitare ale târgului. De ce nu îşi pune DNA întrebări despre instituţiile statului, care, deşi au site-uri proprii profesioniste, nu-şi fac publicitate pe site-urile lor şi toacă banii pe beldimani, ghinci şi covaşi, rămâne pentru mine o enigmă. Pentru că şpăguirea din banii publici, dar cu tranşe pe care noi, bugetarii, nu le încasăm, drept lefuri, într-un cincinal, se face imbecil şi inutil, precum în exemplele de mai jos (vorba lui Vanghelie, ăştia nici la furat nu se pricep!):
*
*
Şi aşa mai departe, dar mă opresc aici, însă nu înainte de a întreba: ştie cineva dacă nevasta ştabului silvic, plătitor generos de şpăgi feşteriste, a ajuns să ocupe fostul scaun al lui Donţu din Prefectura Sucevei?
*
Prostia corozivă ca otrava,
aflată mediatic doar în faşă,
conform metrologiei, la Suceava
nu depăşeşte, totuşi, o covaşă!
*
în mine stă pitit un zeu păgân
stă rezemat de suflet şi pândeşte
spre zările cărora îl amân
şi fără veste parcă îmi şopteşte:
mă tem că tatăl n-o să mai apuce
să îşi coboare fiul de pe cruce
*
drumul e lung şi năvălesc pe drum
aceiaşi pelerini ai suferinţei
vag desluşiţi prin vremile de fum
în tainele cotloanelor fiinţei
iar lângă cruci atunci când mai adastă
cioplesc buimaci în rănile din coastă
*
şi curge sânge proaspăt ca să-l bem
înfricoşaţi de beznele finale
când tatăl se transformă în totem
şi ne cuprinde-n cosmica lui jale
convins fiind că n-o să mai apuce
să îşi coboare fiul de pe cruce
*
de sărbători singurătatea e o imensă catedrală
cu zidurile în ruină desferecate de ninsori,
sub stele încă se-nfăşoară cu viaţa noastră ireală
lumina ornicului cosmic şi-ades ne iau de subsuori
frunzişuri leneşe, uitate sub albul zării troienite
sub care caii se adapă din apele fără pripas
când iarba-nşfacă nişte stele ca să le frigă pe cuţite,
iar ţipetele galaxiei răzbat spre noi în stinsul glas
*
al clopotelor din îngheţuri de care cerul se desparte
ca să-şi găsească în înalturi înstrăinările pribege
precum ninsoarea potolită uitată-n pagina de carte
în care a sfârşit poetul fără să-şi poată înţelege
alunecările prin soartă şi naşterile repetate
în fiecare cânt cu care îşi bate sufletul în cuie,
de sărbători măsoară timpul o uriaşă nedreptate
şi-abia când vreau să-l iau de guler pricep că timpul, totuşi, nu e,
*
căci s-a pierdut în colb, pe drumuri, lângă copacii ca o rugă
şi-l văd drept colb când pe copite îl poartă caii mei în fugă