Văculeşti, judeţul Botoşani: de toate şi nimic

*

Sătenii din comuna Văculeşti, judeţul Botoşani, cu un ansamblu fistichiu, numit “Dor de horă”, au de toate şi nimic, teatralismul montărilor desacralizând total Datina. La caprele, care n-au mai fost hrănite de-o lună, vine tânăra medic veterinar, fată talentată – de altfel, şi astfel ritualul ancestral al morţii şi învierii aparente a Timpului se pierde în desuet. Urşii (omagiul Timpului stelar) decad în penibilitate, iar căiuţii (paznicii Muntelui Soarelui) şi mascaţii (celelalte constelaţii şi planete) sunt doar o inutilă joacă a jocului. Păcat de talentul actoricesc al tinerilor săteni, deveniţi victime ale inculturii şi ale nepriceperii.

*

Urşii de la Vadu Moldovei

*

Primul calendar astronomic al omenirii a fost conceput de Anu, “soţul marii vrăciţe Cula, bărbatul cel mai integru, care a stabilit regulile din Oraşul Arbore (Tărtăria), de lângă râul cu apă (Mureş)”. Anu, cel care şi dă numele… anului,  observase că Ursa Mare (Carul Mare) se roteşte în jurul Stelei Polare şi că, în rotire, coada Ursei arată primăvara (spre est), vara (spre sud), toamna (spre vest) şi iarna (spre nord), cele patru antimpuri devenind, odată cu trecerea la calendarul stelar-lunar, cei patru colindători (grecii au transformat ceea ce era specific masculin în… muze). Chiar şi populaţiile plecate din aceste locuri, precum aynu, din Japonia, Manciuria şi Siberia încă mai celebrează Ursa Mare, uneori şi prin sacrificii, drept născătoare de Timp.

*

La noi, la români, deci la cei rămaşi pe locurile primordiale ale civilizaţiei totemice (aynu locuiseră aici în timpul civilizaţiei pretotemice, când au fost izgoniţi de uriaşi), ritualul celebrării Ursei Mari s-a transformat într-o imitare ieftină a ţiganului ursar, care însemna un spectacol ocupaţional şi nicidecum un ritual. Cel mai corect (şase urşi şi un şaman) păstrează ritualul Ursei Mari flăcăii din Mihoveni, dar iată că şi cei din Vadu Moldovei, satul natal al preşedintelui Ioan Cătălin Nechifor, sunt destul de aproape de iniţiaticul Datinii, în ciuda faptului că restul alaiului este de umplutură, adică penibil de contrafăcut (vuvuzelele din “europeană” dotare le-o fi adus măreţul fiu al satului din expediţiile fără de sfârşit după investitori şi turişti?).

*

Vultureşti: falsuri, de la port, până la ritual

*

Habar nu nu am de unde şi-au procurat sătenii din Vultureşti mantale (le purtau numai răzeşii, iar străbunii lor au fost ţărani, nu răzeşi) şi de ce au fost chemaţi, îmbrăcaţi în costume naţionale, ca şi fetele care îi însoţeau, la Suceava, de Ziua Datinii, chiar dacă aveau şi un Cerb (Timpul, Cronos – Cernunos prin locurile noastre), şi vreo doi urşi şi cam tot atâţia “ţigani” neinspirat costumaţi. “Ţiganul” din obiceiuri este un şaman, un solomonar, şi nicidecum un pezevenchi murdar, care îşi joacă ursul la târg. Dar, mă rog, dacă tradiţia Bucovinei a devenit un bun fălticenean, asta e!

*

Căiuţii din Zvoriştea, călăreţii lui Marte

*

Prima religie a omenirii (Datina) a început în munţii Carpaţi, Soarelui îngăduindu-i-se să facă templu din Muntele Soarelui, Muntele lui Dumnezeu (Ar Ra, Ar Aum – Crezând în Soare, crezi în Dumnezeu), iar strajă a muntelui a fost rânduit Marte, ca şi-a făcut o ceată de călăreţi, numiţi ulterior centauri, iar în tradiţia românească, doar căiuţi.

*

Deşi nu cred că le este cunoscută originea ritualului pe care, de ani buni, îl tot reînvie, copiii din Zvoriştea (primul Bucureşti din România, atestat documentar în 30 martie 1392) o fac ireproşabil, “Căiuţii” lor fiind una dintre cele mai bine păstrate componente ale Datinii şi, inclusiv, al religiei naturale, cea în care Sinele Universal şi Sinele Individual locuiesc împreună în grota inimii, inima lui Iisus Hristos urmând să însemne, mai târziu, Sfântul Graal, aidoma inimii oricărui om care îşi cunoaşte locul în Univers şi în Timp.

*