Dragusanul - Blog - Part 1019

Miştocăreala din Isacova, Republica Moldova

Isacova Republica Moldova 4

*

Pentru că avea în spate fanfara din Preuteşti, cetăţeanul din ultimul rând, cu cuşma tuflită în dreapta, precum comandanţii de cavalerie ai vechimii, înfoiat într-un alain-delon lung, elegant şi bine croit la Moscova, dansa twist de mama focului, băşcălizând cu cinică suficienţă evenimentul la care nimerise precum Brăteanu în funcţia de director CCPCT Suceava. Ceilalţi membri ai grupului din Isacova, Republica Moldova, aşteptau, plictisiţi, să se termine parada, ca să poată vizita Suceava. Dar căciula twist-erului de Isacova mi-a amintit despre rolul căciulii în timpurile vechi, inclusiv în feudalism. Căciula, funcţie de cum era purtată, desemna un rang. Teşită în faţă, ca la Decebal, desemna un rege. Teşită în stânga, desemna un prinţ, iar teşită în dreapta, un comandant de cavalerie. Teşită pe spate, căciula îi desemna pe călăreţi, iar ţiguiată – pe glotaşi. Atunci când se purta înfundată, căciula îl desemna pe necombatant, bătrân sau copil. Dar de unde să ştie pezevenchii obiceiurilor brăteniste chestiile astea?

*

Isacova Republica Moldova 2

Isacova Republica Moldova 3


Capro-cerbii din Lămăşeni

Lamaseni 4

*

Dincolo de respectul pe care li-l datorez copiilor din Lămăşeni, toţi talentaţi – şi mai ales trompetiştii! – nu prea văd ce aş putea spune despre tentativele de re-îndătinare a satelor fălticenene, deci dintr-un ţinut în care rigorile stilismului au funcţionat până târziu, chiar şi în localităţile cu calendar nou adoptat. Caprele sau cerbii (e greu de ghicit ce-s, ca şi cei câţiva căiuţi de pripas) probează lipsa unor elementare iniţieri în tradiţie, dovadă că prin acele locuri nu s-a rostit niciodată colindul primordial:

A codrilor crăiasă

Şi a zmeilor mireasă

Iese, seara, într-amurg,

Paşte cerbii sus, pe runc,

Ciutele şi caprele

Şi le mulge laptele

Şi-l încheagă în fântână

Să nu iasă altă zână,

Şi îl face mândru caş,

Bolovan de bicaş,

Şi îl pune în părău

Să-l spele apa mereu,

Să-i treacă dorul de zmeu.

(T. Robeanu, Runc)

*

Lamaseni 5

Lamaseni 6

Lamaseni 7

Lamaseni 8

Lamaseni 9


Turiştii din Măgdăceşti, Republica Moldova

Magdacesti  Republica Moldova 1

*

Câteva doamne din Măgdăneşti, Republica Moldova, îmbrăcate cu cămăşi ucrainene, ba şi o Crăciuniţă bine făcută şi cu specificitatea dezvelită până sus de tot, vreo câţiva bărbaţi cu pantaloni orăşeneşti (culmea este că răzeşii basarabeni nu purtau iţari, ci pantaloni cumpăraţi!) şi nimic despre şi din datină, adică un fel de viitor care ne aşteaptă şi dincoace de Prut, dacă vom continua să transformăm în paranghelii şi singura moştenire sacră a Europei boreale.

*

Magdacesti  Republica Moldova 2

Magdacesti  Republica Moldova 3


Mălini sau au avut, dar au pierdut

Malini 0

*

La Mălini exista cel mai bun ritual al “Caprei” (celebrarea Capricornului, deci al lui Dumnezeu-Timpul sau al treilea cer al lui Anu, cel întunecat sau depărtat), ritual cam tras spre păstoresc, ceea ce nu era rău, din moment ce primul care a primit Legea Sântului Cer a fost Marele Păstor Enlil al Muntelui. Inspirat orchestrat cu sunete de trişcă şi de tamburine uriaşe, ritualul mălinean însemna, alături de “Cerbul” de la Corlata, o adevărată recuperare de Timp Primordial, dar podoaba sacră a memoriei a fost zvârlită cât colo. Bănuiesc motivul: mălinenii, împreună cu fumeili lor, aduse cu turma în pseudo-datină, vor deveni decorul viu al unui nou videoclip al lui Călin Brăteanu, pierzând din identitate, precum mai anţărţ, Fundu Moldovei.

*

Nu prea înţeleg spre ce se îndreaptă deposedaţii de Datină din Mălini. Spre saltimbanci cu tamburine mari? Spre o “Brezaie” artificioasă, care nu-i nici pasăre, nici capră? Spre un ritual al “Căiuţilor” decorativ şi lipsit de tăinatec? Spre gloria video de decor viu al cântăciosului Brăteanu?

*

Malini 1

Malini 2

Malini 3

Malini 4

Malini 5

Malini 6

Malini 7

Malini 8

Malini 9


Pârteştii de Jos şi misterul sacru al dansului

Partestii de Jos 7

*

Sătenii din Pârteştii de Jos nu fac parte, în aparenţă, din Datină, dansurile lor, cu “Pădureţul” la loc de frunte, părând că sunt dansuri de strânsură, deşi, sub pretextul stilizat al unor hore căluşăreşti, ele sunt hore căluşăreşti, dar într-un port bucovinean adevărat, în care şi flanelele împletite sunt puse în valoare.

*

Dar „dansul este un semn de limbă şi este folosit şi realizat, ca un mister sacru, în diferite moduri, prin care gândul sau dorinţa sunt exprimate în loc de (sau pe lângă) cuvinte, pe care omul încă nu le posedă… În aceste dansuri, cunoaşterea a acţionat, ritualul a fost expus şi păstrat în memorie, tot mai viu, prin repetiţie, iar misterele, religioase sau de altă natură, au fost fondate pe baza de acţiune” (Churchward, Albert, The Origin and Evolution of Primitive Man, London, 1912, pp. 29, 30), iar pârteştenii izbutesc să creeze atmosfera de mister sacru, mizând pe simplitate şi pe măreţia umană care însoţeşte, dintotdeauna şi pentru totdeauna, această simplitate.

*

Partestii de Jos 1

Partestii de Jos 2

Partestii de Jos 3

Partestii de Jos 4

Partestii de Jos 5

Partestii de Jos 6

Partestii de Jos 8

Partestii de Jos 9

Partestii de Jos 10