Dorna Watra: Villa, 1917
DORNA-VATRA sau VATRA DORNEI. Ca şi Dorna Candreni, Vatra Dornei, numită, iniţial, Dorna, ca şi apa, nu-ţi poate despărţi rădăcinile străvechi de cele ale Câmpulungului Moldovenesc, data atestării documentare putând fi considerată cea de 14 aprilie 1411.
1688: Întâmplările obşteşti dornene, deja localizate în acest ţinut, ţin de veacurile mai de tihnă şi poate de aceea abia în 13 septembrie 1688 au loc tranzacţii cu poieni şi prin munţii din partea locului, Mihăilă Dodul cumpărând poiana lui Bărnar şi muntele Bărnariul de la Gherasim Maleş şi de la Ionaşcu Porcul, cu 9 lei bătuţi, 2 boi şi 6 groşi de miţă albă, deci cu o sumă mai mult decât modestă.
În 9 iulie 1728, Petrea Cărnul şi fraţii săi, Vasile Păţilica şi Todaşcu Ştefănel, toţi din „satul Dorna”, dau mărturie lui Nil, egumenul Voroneţului, precum că moşia sa „de pe Bărnariu, din gura Plutoniului în sus”, pe care dornenii cică „au stăpânit-o pe nedrept”, ar fi a mănăstirii Voroneţ, după cum scrie uricul acesteia, şi se obligă să dea adetul cuvenit sfinţilor călugări pentru folosirea acestei moşii.
În 5 decembrie 1757, sunt menţionaţi „doi preoţi ce sunt la Dorna”, în „Uricul Cămpulungului”, Grigore Ioan Callimah Vodă scutindu-i pe cei doi de dări.
În 16 iunie 1768, când Vasile Todaşcu şi Candrenii îşi dispută Runcul Dornei, „fruntaşii satului Dorna”, Ion a Irinii, Constantin Todirean, Vasile Iuga, Ioniţă Negre, Toader Buzilă şi Gavril Rogină, decid că „acel runc este sătescu, ca să cosească cu toţii sau să-l pască cu toţi”
Între anii 1748-1774, se stabilesc la Vatra Dornei emigranţii transilvăneni Giorge DOŞOGAIS (Rodna), Gavril UNGUREAN (Berghia), Marin FAUN (Berghia), Vasile Gr. UNGUREAN (Berghia), Marin DANILĂ (Berghia), Nichifor UNGUREAN (Râpa de Sus), Petru UNGUREAN (Rodna), Vasile GOMA (Berghia), Constantin BERCU (Topliţa), Tudor MARE (Budacul Românesc), Iosif ŞTREANGĂ (Rodna), Gavril TRUŢĂ (Topliţa), Procop RACIOC (Topliţa), Chirilă FUAVAGUI (Topliţa), Vasile GILIANU (Căila), Ion BOMOHAZ (Rodna), George MORARIU (Budacul Românesc), Horea ARDINI (Jelna), Iacob şi Nistor FRÂNCU (Jelna), Tudor GOTHA (Rodna), Ion CĂTANĂ, Ion GHERMAN (Râpa de Sus), Filimon MOROŞAN (Budacul de Sus), Florea şi Mihai BROFORI (Şieuţ), Lupu UNGUREAN (Bistriţa), Matiaş MARIAN (Berghia), Mihai, Macovei şi Vasile UNGUREAN (Rebra Mare).
1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează în Dorna „319 – toată suma caselor”, însemnând 6 popi, 4 panţiri, 1 dascăl, 10 femei sărace şi 298 birnici, aceştia fiind: Gavril VÂNTU, Grigori MIEDRIA, Lupul PANGA, Vasile sin TĂNASEI, Ion CATANĂ zet COZAH, Nicolai CIOCÂRLAN, Giorgii IUGA, Toader, olar, Cârstea LOPATĂ, Vasile COZAH, Ion COZAH, Niţul sin COZAH, Andrieş sin Chiruţă MIEDRIA, Vasile DANDUL, Crăciun LĂSTUN, Ion TODERIANU, Grigori sin ŞTEFAN, Petrea sin ŞTEFAN, Chiriţă DOLHESCU, Timofte sin Dumitru TODOŞICO, Grigori sin Dumitru TODOŞICO, Toader MIEDRIA, Dumitru TODOŞICO, Iacob TODOŞICO, Ion CORNIA, ion sin Ion CORNIA, Vasile a IRINEI, Vasile zet lui, Grigoraş sin IRINEI, Miron sin Grigoraş a IRINEI, Chiruţă MIEDRIA, Andrieş CIOTÂRCĂ, Todosia, babă cu holtei, Simion MUSTEA, Ion MUSTEA, Petrea MUSTEA, Andrieş MUSTEA, Vasile BUDĂI, Nicolai NACUL, Vasile FLOREA, Alecsa DRANCA, Georgii DRANCA, Ştefania MIVOVANCA cu holtei, Ion sin ei (fiul Ştefaniei), Florea BIZUM, Toader sin Petrea IRINEI, Toader, ungurian, Nicolai DIACUL, Ion DIACUL, Georgii PIZDELE, Vasile sin PIZDELEI, Dumitru PIZDELE, Andrieş PIZDELE, Ion sin Dumitru PIZDELE, Toader PIZDELE, Iliana săracă cu holtei, Ion MIEDRIA, Nastasia IROAE cu Gavril holtei, Vasile sin IUGA, Nicolai sin NEGRII, Costandin TODIRIAN, Toader BUZILĂ, Grigoraş DRUGA, Irimia ODOCHIAN, Gavril ODOCHIAN, Ioana săracă cu Petrea holtei, Toader NACUL, Gavril NACUL, Dumitru, ungurian, Irina Florea holtei, Nicolai sin Petrea PALAGHEI, Toader MĂLĂEŞ, Gavril BONCHEŞ cu mamă, David BONCHEŞ, Vasile sin Nicolai, diac, Ion zet VARVARII, Grigori sin IUGA, Ion PORCU, Ion, ungurian, cârciumar, Andronache, jitar, Ion, olar, Ion SUBŢIREL, Petrea SUBŢIREL, Chiruţă SUBŢIREL, Dămian SUBŢIREL, Gavril ŢICŞA, Georgii DRANCA, Grigori sin NICHITUŞ, Nistor MAZGA, Vasile MAZGA, Vasile PÂNTEA, Nichita sin PÂNTEA, Ion MITITEL, Petrea zet Vasile PÂNTEA, Toader SUBŢIREL, Ion ZOIAN, Sandul MIVOVAN, Acsinte zet MIVOVANU, Filip IUGA, vornicel, Precopi DRANCA, Vasile IUGA, Nicolai URSACA, Toader a NICHITEI, Iosif DRANCA, Ion NICHITUŞ, Nicolai NICHITUŞ, Vasile URSACA, Lupul sin MARIEI, Costandin sin diacul, Ştefan brat lui, Andrieş tij brat lui (de asemenea frate lui), Dumitraşco sin MĂRIUŢII, Ion POMOGACI, Petrea sin Irinei NEGROAEI, Grigoraş ROGINĂ, Ilieş zet popei MIHĂILĂ, Chiruţă sin IRINEI, Petrea a IRINEI, Ion sin Petrea a IRINEI, Luca sin PARDĂU, Grigori brat lui (frate lui Luca PARDĂU), Ion PARDĂU, Simion PARDĂU, Maftei sin Gavril CANDREA, Gavril CANDREA, Acsinte CANDREA, Ion sin CANDREA, Miftodii sin CANDREI, Mihăilă, ungurian, Nistor CANDREA, Denisă CANDREA, Toader CANDREA, Constandin CANDREA, Manole, diac, Simion CANDREA, Dumitraşco sin CANDREA, Vasile brat lui, Nicolai brat lui, Vasile NICHITUŞ, Nicolai BOCA, Ion sin CELSIEI, Varvara PÂNTELOAE cu holtei, Rusul PINTELESCU, Grigori PINTELESCU, Chirilă PINTELESCU, Nistor PINTELESCU, Vasile BOCA, Petrea PÂNTESCU, Georgii JUNCĂ, Gavril, văcar, Ştefan CANDREA, Ion CANDREA, Vasile CANDREA, Ursul sin Lupul CANDREA, Nichita ODOCHIAN, Ursul CANDREA cel bătrân, Toader sin Ursul CANDREA, Grigore sin Acsinte CANDREA, Ion sin Carpia CANDREI, Grigori, cojocar, Ion ŞTEFĂNEL, Iacob ŞTEFĂNEL, Grigori ŞTEFĂNEL, Ion POPESCU, Petrea POPESCU, Toader POPESCU, Constandin ŞTEFĂNEL, Chiriţă sin ŞTEFĂNEL, Simion URDĂ, Ion CHIRUŢĂ, Ştefan POPESCU, Gavril, ungurian ot Straja, Vasile TODOŞICO ot tam, Mitrofan, ungurian ot tam, Florea sin Constandin CANDREA, Andrieş, vămăşel ot tam, Petrea PRALE ot tam, Nastasia, săracă, cu Toader holtei, Toader ROGINĂ ot tam, Gavril ROGINĂ ot tam, Filip RUSCAN ot tam, Palaghia CHIPĂROAE cu Toader holtei, Simion ROGINĂ, Ion, ungurian, Gavril NICOLA, Ion ODOCHIAN, Grigori COZAN, Petrea COZAN, Ion CIORAN, Paraschiţa COZĂNIASA cu holtei, Ion URTOAN, Ivan, rus, Constandin SIMIONESCU, Simion SIMIONESCU, Petrea SIMIONESCU, Toader URTOAN, Andronic URTOAN, Gavril URTOAN, Petrea FLOREA, Simion IUGA, Ion SIMIONESCU, Georgii SIMIONESCU, Simion sin lui (fiul lui George Simionescu), Ion ŢAMBRA, Toader MACSINTE, Vasile MACSINTE, Chirilă MACSINTE, Toader MACSINTE, Mihăilă CELSÂOIA, Petrea CELSÂOIA, Ştefan sin MACSINTE, Ion RUSCAN, vornicel, Simion sin lui, Georgii sin lui, Nichita sin lui (fiii lui Ion Ruscan), Ion RUSCAN, Gavril RUSCAN, Chirilă, tărnicer, Petrea morar, Dumitraşco, morar, Ursul sin Petrea (MORAR), Vasile sin URSULUI, Grigori sin MORAR, Andrieş sin MORAR, Matei, ungurian, Grigori BALICI, Vasile BALICI, Ion sin SANDEI, Nichita BALICI, Georgi BALICI, Ion ROGIN, Vasile NECULIŢĂ ot Şarul, Constandin NECULIŢĂ ot tam (tot de acolo), Toader NECULIŢĂ ot tam, Grigoraş NECULIŢĂ ot tam, Gavril MIHOC ot tam (deci, tot din Şarul), Chirilă BOSI ot Mitic, Precup HULPE ot tam, Vasile NEGRI ot tam, Ion sin Vasile NEGRI ot tam (tot din Şarul), Lupa NEGROAIA cu Pintelei holtei, Ion sin PETREI ot tam, Lupul TODERIAN ot tam, Ion, ungurian ot tam, Florea ot tam, Dănilă sin FLORII ot tam, Toader, ungurian ot tam, Ioana, unguriancă cu Toma fiul ei, Toader, olar ot tam, Toader hagiu ot tam, Gavril BOCA ot tam, Chirilă BOCA ot tam, Lupul LĂSTUN ot tam, Precup LĂSTUN ot tam, Grigori LĂSTUN ot tam, Pintelei LĂSTUN ot tam, Dumitru HUNIA ot tam, Chirilă HUNIA ot tam, Aniţa HUNEOAIA cu holtei, Ion, baci ot tam, Ştefan HĂU ot tam, Matei, ungurian ot tam, Ion HORIAN, Nichita MOROŞAN, Vasile sin Nichitei MOROŞAN, Simion HAGIA, Lupul, ţălar, toţi „ot tam”, deci din Mitocul Dornei, adică din partea cu fâneţe şi păşuni, Lupul zet MĂRIEI ot Iacobeni, ca şi toţi cei care vor urma, adică Grigori sin ANDRIEŞ, Simion IACOBAN, Grigori IACOBAN, Andrieş IACOBAN, Toader IACOBAN, Grigoraş IACOBAN, Palaghia IACOBOAE cu holtei, Macovei zet Lupul IACOBAN, Nastasia IACOBENIASCA cu holtei, Mihăilă, ungurian, Gavril PROFIR, ungurian, Gerasim COLBAN ot Vatra (Dornei), Georgii, salahor ot Pojorâta, din Pojorâta fiind şi Toader PORCU, Mihai sin Toader PORCU şi Andronic, morar, Istrati BUTA şi Lupul BUTA ot Sadova, din Vatra Dornei fiind Ion ŢANE, Vasile sin lui, Mihălachi GÂRVAN, Nicolai BURDUHOS, Simion sin lui, Nichita RUSCAN şi Costandin SIMIONESCU, din Gemenea fiind Petriţă sin FÂRDEI şi Ion SPĂTAR, din Bistriţa fiind Şteful BALICI, din Homor, Crăciun LĂSTUN, iar din Ruşii Moldoviţei, Ion PORŞTIOARĂ.
Rufeturile erau: popa Mihăilă MIVOVAN, popa Mihăilă BĂTRÂNU, popa Simion MOROŞAN, popa Nichifor zet PARDĂU, popa Simion, popa Larion, Ştefan BULEU, dascăl la biserica din Şarul, Gavril CHIRUŢĂ, panţir, Toader ŢICŞA, panţir, Toader BODRILĂ, panţir ce şade la Pojorâta, Maria IOGEOAE, săracă, Iftinca, săracă, Acsinia ŢICŞOAIA, săracă, Maria ODOCHIA, săracă, Paraschiva MĂLĂEŞOAE, săracă, Ştefania, săracă, Todosia PARDOAIA, Irina ZVĂRĂCIOAIA, Irina NEGROAE şi Irina, cojocăriţa.
Dorna Watra: Strassenbild
1773: „La ordinul împăratului Iosif al II-lea, în 1773, locotenent-colonelul Regimentului 2 de Grăniceri Valahi (Rodna), Karl Freiherr von Enzenberg, a făcut o călătorie de recunoaștere prin partea de nord a Moldovei. El avea misiunea să investigheze dacă este de dorit achiziția acestei regiuni în beneficiul monarhiei austriece, dar, în special, dacă ar fi posibilă stabilirea unui drum permanent, din Transilvania, prin Dorna, către Galiția[2]. Raportul lui Enzenberg, intitulat „Von und aus der Bukowina“, care a fost tipărit[3], în septembrie 1781, în „Staats-Anzeigen ”, de Schlözer, vol. I. p. 38, – pleda în favoarea ocupației; prin urmare, merită, fără îndoială, să fie plasat în fruntea literaturii culturale a Bucovinei“[4].
1774: „Sediul trupelor austriece, introduse în Bucovina, se afla la Cernăuţi, iar de aici au fost înaintate departamente individuale până la granița cu Moldova. Puterea acestora a fost de 400 de soldați, la începutul lunii septembrie 1774. La începutul lunii octombrie, Batalionul Siskowitsch a fost direcționat către Suceava pentru a putea oferi mai mult sprijin trupelor avansate, în caz de eventualități neplăcute, şi a primit ordinul de a stabili și menține legătura cu Transilvania, prin Pasul Rodna, prin intermediul poştelor. Astfel de poşte au fost în Dorna, Capu Codrului și Stupca. Poziţionări similare au fost făcute și în interiorul graniței transilvănene, de brigada de frontieră situată acolo, iar generalul de câmp Preiss a informat Înaltul Consiliu de Război din Viena că a luat măsura pe care Filo a considerat-o necesară pentru a stabili legătura dintre Transilvania și Bucovina. Această măsură a constat în faptul că al doilea regiment grăniceresc românesc a trebuit să mențină un post de vamă între Coşna și Dorna, adică în afara Transilvaniei. Postul era format din opt bărbați puternici (inclusiv un caporal și un sergent), care subordonau postului principal de la Kukuraza. Legătura a fost stabilită între Galiția și Transilvania astfel încât întărirea trupelor galiţiene, de către cei din Ungaria, ar fi fost mai ușor de făcut, la nevoie. Prin urmare, împăratul Josef II a emis un ordin, prin care i-a ordonat lui Hadik să consolideze trupele din Bucovina, care să respingă eventuale atacuri ostile din Turcia. Două regimente din Ungaria fuseseră deja pregătite de marş, în acest scop. În urma acestui ordin, Hadik s-a deplasat în Bucovina, pentru a se vedea dacă și în ce măsură a fost necesară consolidarea la frontiera moldovenească. După ce a inspectat granița, a raportat la Viena că a găsit primul post al regimentului grăniceresc românesc la o jumătate de oră de Dorna, lângă Todorkani, postul fiind responsabil pentru corespondența dintre trupele din Bucovina și cele din Transilvania. O șosea duce prin Câmpulung, în timp ce o potecă şi un drum trec peste munți”[5].
1774: „Așa cum era de așteptat la Viena, Romanzow a permis ca noua linie de frontieră între Pokuţia şi Moldova să fie ocupată imediat, iar după plecarea sa de la Iaşi, anunțul a fost „suspendat” acolo. Infanteria și cavaleria din Galiţia au intrat în Bucovina, trăgând un cordon, de la Preworodek, pe Nistru, la Capu Codrului, pe Moldova[6]. La jumătatea lunii octombrie, „expoziția ordonanțelor” din Vama, Câmpulung și Dorna s-a conectat cu cele din Transilvania[7]. Porunca de a ocupa Cordonul a fost înfăptuită de Mieg până în 24 octombrie 1774”[8].
În 1774, satul Vatra Dornei avea 236 familii, dar includea în numărul acesta, ca şi în recensământul din 1775, şi vetrele de sat din apropiere, von Spleny trecând în evidenţe „Dorna cu Iacobeni”, care aveau 4 popi şi 302 ţărani.
1775: „Pe 13 septembrie, comisarii de frontieră s-au întâlnit la Baia (în Moldova). Demarcația în curs de desfășurare avea, acum, un curs atât de favorabil, încât întreaga frontieră sudică și, de asemenea, granița de est, până la Cernăuţi, putea fi corectată până la începutul lunii noiembrie. Austria şi-a fost adjudecat, în sud, Candreni (de lângă Dorna-Watra) și Stulpicani (de lângă Câmpulung), precum și întinderi considerabile de pământ, între râurile Siret și Suceava”[9].
În 1778, se stabilesc în satele dornene şi alţi emigranţi transilvăneni, Ion ARAMĂ (Beclean pe Someş), Vasile STRUGARIU (Sf. George, deci Sângeorz, Bistriţa-Năsăud), Grigore MEŞ (Berghea pe Someş), Ioan CUREA (Berghea pe Someş), Ioan HOLERCARIU (Bungard pe Someş), Vasile şi Mihai SCAN (Bungard pe Someş), Ioan GAVRIL (Bungard pe Someş), Simeon a UNGUROAEI (Bungard pe Someş), Procop MAIOR (Bungard pe Someş), Dănilă ZACHARIA (Ompoi, din comuna Poiana pe Someş), Tudor ANDRA (Solnoc pe Bistriţa), Alexa CAVOIANU (Berghea pe Someş), Vasile PINTELEI (Berghea pe Someş), Petru IACOB (Berghea pe Someş), Horea MARCALI (Berghea pe Someş) şi George DOBREAN (Bistriţa). Emigraţia transilvăneană la Vatra Dornei a continuat, desigur, şi în deceniile următoare, aşa cum a continuat şi modelul de viaţă preistoric, în paralel cu cel istoricizant, impus de austrieci după 1807.
1781: „În Bucovina, împăratul Iosif II trebuia să urmeze planul inițial; venind din Borgo-Prund, trebuia să petreacă noaptea în Dorna, pe 24 iulie, dar a continuat călătoria spre Câmpulung, în acea zi. În noaptea următoare, el a petrecut la Suceava”[10].
În 30 mai 1790, Gavril, Ioan şi Grigore, nepoţii câmpulungeanului Gheorghe Dodul, revendică o moşie a bunicului lor, avându-l ca martor pe preotul Mihail Mivovanul din Dorna.
1793: „Toată pricina jalobei noastre într-aceste următore se cuprinde: De într-al treilea sută de ani şi mai bine acum, după cum am înţeles de la moşii şi strămoşii noştri, de când s-au început a aşeza bătrânii şi rădăcina neamurilor noastre, într-aceşti munţi carpaticeşti, sau, precum zic nemţii, alpi, pe la apa şi pe la izvorâte apelor Dorna, Bistriţa şi Moldova, pe la locuri sălbatece, pe unde mai înainte vreme n-au putut străbate prin codrurile cele dese nici fiare, doară necum oamenii, şi lăzuind codrul verde cu multă sudoare şi muncă, scoţând rădăcinile copacilor verzi, am lărgit loc, încet, încet, de s-au făcut satele: Câmpulungul, Dorna, Fundul Moldovei şi, mai pe urmă, Pojorâta şi Sadova, cum şi alte sate, în partea Moldovei, care acum peste cordunul împărătesc au căzut… La anul 1782 s-au aflat, din prea luminata poroncă împărătească, a fi de trebuinţă să se facă drum de cară, peste munţii pustii, în ţara Ardealului, şi la aceasta îndată am fost siliţi a lucra cu trăsuri şi cu mâinile, dar nesocotind cum că această datorie în veci se va întemeia, şi văzând atât folosinţa şi trebuinţa drumului, nici cu un cuvânt nu ne-am împotrivit, dar acum vedem cum că de acolo datorie vecinică ni s-au născut. Au mai aflat aceşti domni generali, peste aceasta, împotriva privilegiilor noastre, şi aceia, să mai dăm cai de forşpont, şi purtăm o greutate a forşpontului ca aceia care nici în Bucovina, nici într-alte ţări împărăteşti nu se pomeneşte, căci Câmpulungul moldovenesc trebuia să poarte poşta de la Câmpulung, până în Dorna, peste muntele Mestecăneşti, 5 mile de 1oc, iară Dorna trebuia să dea forşpont la Bistriţa, peste munţi, 13,5 mile. Am socotit noi cum că această greutate, care am primit-o peste dreptăţile noastre, fără de a ne jelui oareunde, a fi destulă încărcătură asupra noastră, dar cu cât îngăduitori ne-am făcut, cu atâta mai mult alte greutăţi s-au aflat, căci acum diregătorii boiereşti tot chipul de silinţă au pus, ca să ne însarcine cu tot felul de datorii, cu care însărcinat este un ţăran, cel ce şede în tară, pe loc neted şi roditor, care însuşi înaintea unei comisii, ce s-au făcut într-aceste zile, din gura domnului Director de la St. Ilie însuşi ni s-au dat răspuns, cum că privilegiile noastre, ce le avem, nu ne învolnicesc nici de adetul casei, nici de dejma, şi aşa de va rămânea pe voia dregătorilor, Dumnezeu ştie cu câte greutăţi ne vor însărcina, precum şi pân-acum multe au făcut, care nu erau; aceşti dregători mai sus numiţi nu cumpănesc, aici, cum că noi puţintea pâinea noastră o facem departe, în ţară, şi mulţi o facem peste cordon, în Moldova, 10 şi 12 mile de loc de departe, ca să ne putem hrăni aice, între munţi, ce ne caută numai aici că suntem sudiţi, călcând peste privilegiile noastre; cele mai multe chivernisele a noastre sub numele veniturilor boiereşti ni ie închid şi trag la dânşii, aşa ni s-au poprit crâşmele şi s-au dat în orănda străinilor, care după voia lor rădicând preţul băuturii, din munca noastră se îmbogăţesc; aşa s-au scornit taxele pădurii, care, până la vremea comisiei de îndreptare, nu s-au auzit nici odinioară, măcar că aice prea multă pădure se află şi îndemnare a o tăia şi a deschide locuri mai multă folosinţă va face decât popreală. Aşa ni s-au închis văile şi păscăriile, care acum de la aceşti deregători cu bani le cumpărăm, aşa s-au închis şi vânătoria, pentru care asemene siliţi suntem a plăti orănda; aşa vor să ne încarce şi morile cu osăbit adet, după cum vor socoti dumnealor, nesocotind cum că aceste mori, cu morile cele ce se află în ţară, pe loc neted, nici odinioară nu se vor putea întruchipa, căci acestea, fiind făcute pe nişte păraie ce izvorăsc dintre munţi şi nu ţin totdeauna matca lor, adeseori se schimbă pe alte locuri şi, uneori, din pricina îngheţului, alte ori din schimbarea apei pe alt loc, rămânând morile pe loc uscat, nu umblă, nici atâtea venituri nu aduc, cât pe jumătate de una din cele ce sunt în ţară; toate acestea nu primesc la socoteală, ba nici acelea nu se caută, cum că un ţăran, ce şede în ţară, pe loc neted, găseşte chiverniseala vieţii sale în verdeţurile grădinilor şi din semănătura câmpului, fiindcă se face: mazăre, fasole, linte, bob, hrişcă, păsat; se află şi roade pomătului: cireşe, prune, perje, pere, mere, care toate aceste în locul locuinţei noastre nu sunt şi stânca nu le mai rodeşte, şi toată hrana noastră, o zi ca alta, în toată viaţa noastră; la vreme de post, mămăligă uscată (mulţi sunt cari nici aceea n-au), iar, în vreme de frupt, o zi ca alta, mămăligă şi brânză, şi acei mai mulţi n-au nici aceea. Iar găini, gâşte şi raţe, cum şi râmători de tăiat, la noi foarte rar se află, fiindcă nu este cu ce să le ţinem; toate acestea nu se primesc la socoteală de către numiţii dregători. Dar cu aceea vor să ne apese, să ne dovedească cum că avem plodul vitelor prea mare, că la dânşii prea mare numărul oilor este, la un gospodar 200, şi acest fel de gospodari poate s-ar găsi 4 sau 5 în tot ocolul Câmpulungului, la dânşii prea mare număr este: 10 sau 12 vaci la un gospodar, şi de aceştia poate s-ar găsi unul sau doi, la Dorna. Aceste sunt cu care vor să ne dovedească, dar nu caută cum că, pe lângă unii ca aceştia, care au câte 100 şi 200 de oi, ori câteva vaci, mai mulţi săraci se găsesc, şi cei mai mulţi sunt, care cu totul nu au nimica şi trăiesc numai de la aceşti mai cu putere; iară ce se atinge de cei mai cu putere şi de ploada lor cea de vite, nu caută cum că această ploadă cu nenumărată greutate este, căci iarna se începe de la luna lui octombrie şi, după starea locului, până la jumătatea lui mai, şi adeseori până la sfârşit ţine, şi omenii cu ploada lor cea de vite sunt siliţi a merge în ţară, la loc neted, şi caută fân pentru vitele lor, precum şi aceasta ştiut este şi dovedit cum că cele mai multe vite, câmpulungenii le iernează în partea Moldovei, pe la Iaşi, şi mai în jos de la Iaşi, pe apa Prutului şi Siretului”[11].
Dorna Watra: Strassenbild
1802, noiembrie 2 – Inaugurarea Şosefeli franciscane: „Marele împărat Iosif a fost acela care a pus să se construiască, în anul 1783, o şosea, care, pornind din satul Prundul Bârgăului, în comitatul Doboka, dă posibilitatea călătorului ce merge, din Transilvania, în Bucovina, să facă, într-o singură zi, un drum pentru care îi trebuiau, înainte, şase zile. În anul pomenit mai sus, s-a pus în stare de funcţiune şi un drum de poştă, şi un drum comercial între Sibiu şi Braşov, care parcurge 12 mile ungureşti”[12].
1809, Marcel De Serres: „Această provincie are o turnătorie de fier în Iacobeni, pe râul Bistriţa. Aici se transportă minereurile din Dorna, Vatra și Valea-Şarului. Această turnătorie se află într-o poziție foarte avantajoasă, în mijlocul unei păduri grozave și pe malurile unui râu năvalnic, iar galeriile cele mai bogate nu sunt departe. După topirea minereului, fierul este turnat în bare, care nu este de mare calitate, din pricina manganului cu care este amestecat. Această turnătorie, singura din provincie, raportează anual între 4 și 500 de chintale de fier… Aurul se găsește nu numai în apropiere de Dorna, Vatra, Tarniţa și Halda, dar și în munții înalți, lângă granițele statelor maghiare. Ţiganii, care sunt angajați în special în acest tip de ocupație, folosesc, pentru a obține aur, aceeași metodă care este folosită în Ungaria și Transilvania… Singurele două drumuri care pot fi văzute în Bucovină sunt cel care vine de la Lemberg, spre Moldova, şi cel de la Dorna, spre Transilvania. Aceste două drumuri au fost deschise de când Bucovina se află în puterea Casei de Austria”[13].
În 10 iunie 1818, bătrânii din satul Dorna, Vasile Cozan, Toader Urdan (80 ani), Ioniţă Todorean (90 ani), Gregori Todorean (100 ani), Chirilă Negre şi Mihai Pizdele dădeau mărturie că Runcul Dornei este proprietatea Candrenilor, deşi, în 16 iunie 1768, „fruntaşii satului Dorna” stabiliseră că „acel runc este sătescu, ca să cosească cu toţii sau să-l pască cu toţi”, la fel ca şi munţii din partea Ardealului, „adică fănaţurile şi Netedul, tij Perşan, tij Şuvărosu, tij faţa Cucuresii, din vărfu încoace; şi munţii înşiraţi şi cămpii Tătăraşului, şi prin dealul lui Frău, şi pănă în Măgura Calului, adică scursura apelor încoace, precum Coşna şi Cucureasa, şi Teşna împuţită, şi toate prelucile carele să ţăn de hotarul vechi”.
1843: Biserica ortodoxă Sfântul Mihai, cum se numea în 1843, era slujită, în acel an, de doi parohi, Ioan ZURKAN şi Ioan CHIBICI, numărul enoriaşilor ajungând la 2.384. În 1876, hramul bisericii era Naşterea Maicii Domnului, iar cei 2.377 enoriaşi erau păstoriţi de parohul Mihail CONSTANTINOVICI şi de preotul cooperator Dimitrie VASILOVICI. În 1907, comuna bisericească Vatra Dornei, Agestru, Pietroasa, Roş, Gura Negrii, Moroşeni, Şarul Dornei, Chilia, Mireştea, Băliceni, Georgiţeni, Rusca şi Calineşti folosea biserica Naşterea Maicii Domnului, înălţată la Vatra Dornei, în 1749, de Ioan Theodor Callimah Vodă şi de Doamna Sa, Zoiţa, biserica din Agestru, zidită în 1840, cea din Roş, zidită în 1845, cea din Gura Negrii, zidită în 1842, cea din Şaru Dornei, înălţată în 1843, cea din Chilia, ridicată în 1890, cea din Miriştea, datând din 1889 şi cea din Georgiţeni, sfinţită în 1884. Paroh era Constantin ZBIERA, născut în 1844, preot din 1871, paroh din 1875, preot cooperator era Dimitrie GEORGESCU, născut în 1858, preot din 1886, al doilea preot cooperator fiind Ioan TOMOIAGA, născut în 1876, preot din 1903, iar cantori, Ioan PITICARIU, născut în 1853, angajat în 1897, şi Constantin IONESCU, născut în 1875, angajat în 1904.
În 6 mai 1844, Nechifor Vornicu se angajează să-i facă două plute lui Gheorghe Pascal, ambii fiind din Dorna.
1845: În Vatra Dornei funcţiona, din 1845, o şcoală de băieţi, cu 4 clase, iar din 1846, o şcoală de fetiţe, tot cu 4 clase[14].
1846: „Dorna, Valea, Transilvania, un pârâu care izvorăşte în județul Doboka, în bazinele de Bistriţei Aurii din munții Sztrunyoru, Vurvu-Illye-Popi (vârful lui Ilie Popii), Piétrille-Illyjiji (Pietrele lui Ilie), din ramura înaltă estică, iar izvoarele sale trec peste granița transilvăneană în ţinutul Bucovina, din Cercul Galiţiei, străbat localităţile Dorna-Kandreny și Dorna, care se află în districtul din munții Piátra-Dorni, Piétrille-Rossi, Tajetura, Muntsél cu malul drept Välye-Lukätsu şi, după un parcurs de 5 ore şi jumătate, primeşte, în Dorna-Kandreny, pe malul drept, pârâul Văii, care curge din munții Mogura-Kaluluj, Sandroja și Buba, care izvorăşte din Transilvania şi, după o oră de curs, ajunge în cercul bucovinean galic, la Dornişoraa, apoi Dorna mai primeşte apele pâraielor Tesna-impuzita, Tesna-rétse, Kosnitza și Bankuluj, care toate se unesc în pârâul Kosna, atât pe malul stâng, dar și în ţinutul Bucovina din Galicia, iar după trei sferuri de oră Dorna ajunge în satul Vátra-Dorna, iar după o alergare totală de 11 ore, se varsă în râul Bistriţa Aurie, pe malul drept“[15].
1846: „Dorna, Watra, Cercul Galiţia, Ţinutul Bukow. Moşia aparține satului, cu o parohie și un oficiu poștal; situat între Waleputni (Valea Putnei) și Bojanastampi (Poiana Stampii) pe Czernow (Neagra). În apropiere, Bistriţa Aurie; are oficiu poștal“ [16].
În 4 februarie 1849, generalul-locotenent Ignatz Malkowsky von Dammwalden, comandantul graniţei Bucovinei, se afla, în fruntea corpului de armată, la Dorna, pentru a respinge atacurile revoluţionarilor maghiari, care ajunseseră până la Mestecăniş. „În 23 decembrie 1848, colonelul Jablonsky von Deés şi locotenent-colonelul von Losenau von Bánffy-Hunyád, au fost nevoiţi să se retragă din faţa forțelor inamice superioare, care blocau drumul de la Cluj, la Bistriţa, cel de-al doilea pornind pentru a ocupa Clujul. Colonelul Urban ordonase trupelor sale, în 25 decembrie, să se grăbească spre Cluj, dar acestea au ajuns prea târziu. Și-a salvat trupele și armele doar printr-un marș îndrăzneț de flanc, a străbătut prin liniile inamice de la Apahida, în 26 decembrie și a ajuns în Mezöseg, după un marș de trei ore, dar nu a mai avut putere să răzbată până la Gros Wardeners. Ulterior, l-a împins peste graniță pe generalul Bem, după luptele de la Szeretfalva, din 1 ianuarie1849, mărşăluind prin Bistriţa, în 2 ianuarie, prin Pasul Tihuţa, de lângă Prundul Bârgăului, în 4 ianuarie, şi ajungând, din Transilvania, în Bucovina, la Dornawatra, în 6 ianuarie 1849, ocazie cu care, totuși, al 2-lea regiment de frontieră română din Transilvania s-a dispersat în mare parte”[17]. Confruntările militare din ţinutul Dornei au fost dure, dese şi fără să consacre o stabilitate sau alta sau măcar o relativă tihnă. „Pe 6 martie, Urban a mutat avanposturile și coloanele cu cantonamentele în Iacobeni, Vatra Dornei (aici, Divizia a VII-a, nr. 41) și Dorna Candreni, avanposturile fiind expuse între Poiana Stampii şi Cârlibaba. Nu mult timp după intrarea în noile cantonamente, diareea și scorbutul au izbucnit în rândul oamenilor, iar febra tifoidă s-a dezvoltat curând, răpunând nu puține victime. Drept urmare, o cazare mai extinsă a trupelor era absolut necesară, iar o parte din trupe a fost mutată la Vama, Câmpulung și Eisenau”[18]. „Încă în acea noapte (3 spre 4 ianuarie 1849), s-a retras Urban, împreună cu despărţământul lui Binder, până la Dorna-Vatra. În 5 ianuarie 1849, cam pe la 11 ore şi jumătate a. m., Bem, în frunte cu legionarii vienezi şi cu tunurile, se afla înaintea Dornei. Se încinge bătaia înfocată, însă scurtă, la podul Dornei. Căpitanul Gerlak, de la cordonişti (trupele din Cordon, deci bucovinene – n. n.) răniţi, a adunat mai mulţi soldaţi morţi şi răniţi. Urban se retrage către Iacobeni şi Valea Putnei. Bem nu s-a încumetat a ne persecuta (verfolgen) mai afund în Bucovina, auzind că, în Gura Negri (în Moldova), lângă Dorna, se află deja un despărţământ de cazaci ruseşti… Urban, ajungând la Tihuţa, cu cei prinşi şi 2 tunuri, află pe mareşalul campestru Fml. Malkovsky, care venise, cu grabă, de la Câmpulung, căci auzise că Urban ar fi dispărut din Dorna. Primirea fu cu acestea cuvinte: „Herr Oberst! Ich gratulire zum M. Theresien-Orden“ (Domnule colonel! Vă felicit pentru Ordinul Maria Theresa – n. n.). Ofiţerii şi soldaţii prinşi fură escortaţi la Cernăuţi şi, de acolo, la Lemberg (Cel ce a văzut toate acestea cu ochii le-a descris, aci, cu de-amăruntul şi adevărată este descrierea lui). După această incursiune, împreunată cu nespuse osteneli (fatige, în text – n. n.), a urmat îmbolnăvirea multor soldaţi austrieci şi aşezarea lor în spitale, în Dorna şi Iacobeni. Colonelulu Urbanu îi cercetă în toate zilele… Urban plecă, cu coloana sa, în 12 februarie 1849, din Dorna şi ajunge, în 14 februarie, in Iadu, fără să audă ceva despre inamic… După această bătaie, s-a retras Urban, cu coloana sa, în Bucovina, unde a şi rămas, la Dorna, până la intrarea corpului rusesc, în 17 iunie 1849, sub comanda generalului Grotenhjelm. Maiorul Blaskovits a murit de tifos în Iacobeni, la 20 martie 1849”[19].
1851: „O broşură, lucrată de Franz Raffelsberger şi publicată în 1851, la Viena, cuprindea „Itinerariile sau directorul tuturor rutelor poștale din k. k. Statele austriece“, poziţionează Vatra Dornei astfel: De la Pojorâta, la Valea Putnei, acolo unde se afla cazarma austriacă, desenată de Knapp, era cale de o poştă, apoi, până la Vatra Dornei, prin Iacobeni şi peste râul Bistriţa, cale de o poştă şi jumătate. Din Vatra Dornei, până la Poiana Stampi, pe o cale de o poştă şi jumătate, se trecea prin Băile Dorna, prin Dorna Candreni şi peste pârâul Coşna. Poiana Stampi însemna frontieră galiţiano-transilvană şi avea un punct de control grăniceresc. De aici, până la Tihuţa, era cale de o poştă şi un sfert[20].
1855, Iacob Negruzzi: „La Iacobeni, călătorul părăseşte valea Moldovei şi, intrând în valea Bistriţei, aleargă, împreună cu aceasta, la Dorna-Vatra, orăşel cunoscut prin apele sale minerale. Aceste băi sunt frecventate de locuitorii din Bucovina şi din Moldova. Oraşul e aşezat pe malurile Dornei, fluviu care, la capătul târgului, se varsă în Bistriţa. Dorna-Vatra posedă trei biserici, una mică, catolică, două mai însemnate, ortodoxe. Acestea din urmă sunt zidite şi întreţinute de românii dorneni, oameni pioşi şi activi. Poziţiunea Dornei e mult inferioară în frumuseţe celorlaltor oraşe din munţii Bucovinei. Dealurile ce încunjură oraşul sunt goale şi triste, valea Dornei e largă şi înfăţoşează puţina variaţiune, pe de altă parte băile sunt rău căutate şi scăldătorul nu află îndemânările trebuincioase. Societatea, în stagiunea băilor, se compune din poloni, germani şi români, parte veniţi din Moldova, parte din Bucovina. Exclusivitatea predominând mai mult sau mai puţin între aceste naţionalităţi, mişcare mai că nu se vede. În Dorna nu se fac preumblări şi petreceri comune, care dau altor băi atâta viaţă. În zadar se încearcă o mică o mică trupă de lăutari ţigano-ungureni să înveselească societatea Dornei, viaţa rămâne tristă şi uniformă. După un sejur de patru sau cinci zile în Dorna, ne hotărâm a ne coborî, pe Bistriţa, în munţii Moldovei. Suindu-ne pe plute şi depărtându-ne de Carpaţii Bucovinei, ne despărţim cu durere de aceste frumoase locuri. Orice român călător în Bucovina trebuie să se simtă cuprins de aceleaşi simţiri. Preumblându-se în acei munţi încântători, în mijlocul acelor verzi români, călătorul ar uita că această parte e supusă unei dominaţiuni străine, dacă pajora nemţească, înfiptă în toate părţile, nu l-ar face să-şi aducă aminte de nedreapta dezmembrare a Moldaviei. El îşi oglindeşte, atunci, în gândire modul nedrept în care răpirea fu aşezată şi împlinită de două puteri despotice, fără a considera sfinţenia tratatelor şi dreptului popoarelor. El se simte pătruns de speranţa că, mai curând sau mai târziu, România va redobândi locurile ce i-au fost răpite şi îndreaptă, ca mulţămire, memoria sa spre Grigore Ghica[21], Domnul Moldaviei, care, prin cutezătorul său protest şi patriotica sa moarte, a înscris numele său cu litere de aur în paginile istoriei”[22].”
1856; „La 8 decembrie 1856, Majestatea Sa Împăratul a aprobat o nouă diviziune de districte suplimentare, prin care teritoriul monarhiei, cu excepția frontierei militare, a fost împărțit în 64 de districte principale și 8 independente, cu zone geografice… Ducatului Bucovinei cuprinde următoarele districte administrative ţi politice: districtul urban și rural Cernăuţi, Dorna-watra, Gurahumora, Kimpolung, Kotzman, Putilla, Radautz, Sadagora, Sereth, Solka, Storozynetz, Suczawa, Waszkoutz am Czeremosz, Wiznitz, Zastawna”[23].
1857: Călătorind la Dorna, în scopul documentării, Denarowski[24] a beneficiat de „toate facilitățile unei excursii montane”, adică de panorama unor „munții înalți, impunători pe ambele părți ale localității, un birou poștal și o stradă comercială foarte bună”. „De pe jumătatea cealaltă a Mestecășului, începe valea Iacobenilor, care, de pe munte, se zărește ca prototipul unei țări cu adevărat idilice. O vale largă, mărginită de creste muntoase, care cu arbori și tufișuri grupate sunt acoperite, o abundență de flori în ea, împrăștiate pe dealurile pe care colibele fac o trimitere plăcută în timp… După o jumătate de oră de drum prin această vale, se ajunge la Iacobeni (2953 picioare), localitate situată pe Bistrița de Aur, cândva atât de aglomerată și oraș prietenose de munte, în care se află mine de fier. Se găsește, în defileul din fața Iacobenilor, sulf rece, izvoarele de lângă drum sunt folosite în case balneare bine construite. Distanța dintre Valea Putnei și Iacobeni este de transportă 1,75 mile. În spatele Iacobenilor, strada duce chiar pe sub piciorul versantul estic al muntelui, în timp ce, în dreapta, strada curge pe lângă Bistrița, pe care o flanchează și pe o parte, și pe cealaltă. Malurile Bistriței sunt însoșite de case din Iacobeni cale de o jumătate de milă. Panta de munte vestică, chiar înainte Dorna, este plină de grădini, care devin promenade pentru plimbări pe vale și chiar mai departe”. Până la Dorna Watra, Denarowski mai avea de parcurs un sfert de milă, dar simțea deja că „nevoile imaginației”, pentru a descrie călătoria, au nevoie de resurse suplimentare. De-a lungul drumului, între Gura Humorului și Câmpulung, existau hanuri confortabile, iar „cele 14 mile, de la Suceava, până la Vatra Dornei, pot fi făcute atât cu trăsura de poștă, cât și cu trăsuri particulare, într-o singură zi de vară”[25].
1857: „Topografie și condițiile climatice din Dorna. Orașul balnear Vatra Dornei, din districtul Câmpulung, este situat între 47,9 și 48 grade latitudine nordică și 45,9 și 44 grade longitudine estică, la o înălţime de 2.723,40 picioare, faţă de nivelul mării, înşirându-se pe o vale montană, înconjurată munți înalți, o vale care se deschide în direcția sud-vest, unde se intersectează cu Bistriţa aurie, în care se varsă râul Dorna, care adună râuleţele din aval şi străbate Dorna Watra. Oraşul este staţie de poştă, penultima stație spre Transilvania, unde scrisorile și diligenţa ajung de trei ori pe săptămână, de la Cernăuţi. Pentru confortul oaspeților, a fost înființată în Dorna o stație de telegraf, pentru tot sezonul balnear. Dorna Watra are 725 de case și 2.421 de locuitori, ţinutul fiind locuit încă din vremuri imemoriale, deoarece, la ocuparea Bucovinei, în 1777 (anul în care s-a depus jurământul de credinţă faţă de Austria – n. n.), această aşezare era format din multe colibe, aflate în lunga largă vale de munte şi la poalele pădurii seculare. În 1804, presupusul izvor de fier din Dorna Watra a fost descoperit de ofiţerul vamal de acolo, Moritz Lattinek[26], care i l-a arătat medicului de atunci, Dr. Pluschk, iar acesta a examinat apa, în 1805, și a recunoscut izvorul ca unul de vindecare. De atunci, aceste izvoare au fost folosite în așa fel, încât apa să fie adusă în casă și încălzită acolo, într-o cadă cu pietre încălzite. Abia în 1848 s-a construit o casă de baie improvizată, iar în 1860, actuala casă de baie, care constă din 9 camere, cu câte două băi fiecare. Locul are avantajul că razele soarelui pot pătrunde liber și căldura este temperată de fluxul de aer blând, care impregnează aerul cu mirosul balsamic al coniferelor; satul este protejat, la nord și est, de munți înalți. În capătul sud-vestic, valea este mărginită de o pantă a muntelui, care face ca direcția predominantă a vântului să fie spre sud-vest. Clima aparține zonei temperate”, cu dimineţi adesea ceţoase şi înserări calme, care tivesc zile vesele şi însorite, întrerupte de ploi rapide, timpul verii durând „de la a doua jumătate a lunii iunie, până la sfârşitul lui august, uneori până la mijlocul lui septembrie”, după care urmează „toamna frumoasă şi de lungă durată”, care sfârşeşte lungă şi deasă în ninsori fascinante”[27].
1857: „Nevoile locuitorilor munteni sunt mici. O colibă improvizată, acolo unde există un adăpost pentru animalele sale, cu care se mută în munţi, pe timpul verii, este locuinţa munteanului. Locuitorii din munţii acestei zone sunt blânzi și binevoitori, dar, la fel ca întreaga populație rurală din Bucovina, se află la un nivel inferior de civilizație. Educația populară intelectuală, religioasă și morală se află abia la început. Deocamdată, educația lor se bazează pe obiceiuri, precum respectarea stoică a posturilor și a slujbelor ritualice ale religiei lor, dar şi pe sentimentul înnăscut al dreptului, al moralităţii, al neîncrederii în clasele mai inteligente. O evlavie mare, dragostea de libertate și curăţenia casei sunt calitățile înnăscute, care caracterizează pe toți locuitorii munților, în ansamblu”, concluziona Denarowski, aproape plagiindu-l pe Cantemir, care, cu aceste atribute, caracteriza, de fapt, pe toţi locuitorii nordului moldav.
1865: „În apropiere de Dorna”[28], medicul Denarowski descoperea, în vara anului 1865, o puzderie de frumuseţi nemaiîntâlnite, pentru că „Dorna Watra are un mediu atât de minunat, încât puteți face plimbări foarte plăcute în toate direcțiile, locul fiind înconjurat de păduri tinere, de pajiști luxuriante de munte și de păduri mari” ale veacurile de până atunci. „Printre aceste ţinte, călătoria la Kolbu merită primul loc, pentru că se face pe o vale, care este cea mai frumos împodobită în această zonă. După ce ați parcurs o distanță scurtă cu trăsura, urcați pe plută, la debarcaderul Dorna Kilia şi plutiţi pe Bistriţa. În depărtare, zăriţi vârfurile Giumalău, Pietrele Doamnei, cu zidurile sale de stâncă, în care, potrivit legendei, o prințesă moldovenească s-a ascuns de turci, și Pietrosul, care munții se arată vederii în funcție de direcţia de mers, în direcția nord și nord-est apropiindu-se valea Kolbu. Pe măsură ce Bistriţa se îndreaptă prin defileul ei de munte, de fiecare dată când râul coteşte, veți fi surprinşi de o nouă grupare de munţi. Spre nord-est, se observă lanțuri montane parțial simetrice, care se ramifică parțial spre culmi, parțial împădurite, parțial cu grupuri de mesteacăn și arbori de conifere, care înconjoară pădurea în formă de coroane. Pe măsură ce un munte se ridică peste altul, aidoma valurilor mării, deasupra tuturor se întrezăreşte vârful Giumalău, care îşi înalţă culmea în zare, înspre răsărit, în concurenţă cu smalţul armonios al Pietrelor Doamnei, pe care îl poate născoci doar cea mai sălbatică imaginație. Ziduri abrupte, în creștere, dense păduri de munte, proeminenţe spre est, care sunt întrerupte adesea de chei, care pot fi percepute drept trăsăturile elementelor furioase, copaci rupți, alunecări de teren și ruperi de stâncă, peste care pârâul zgomotos se abate fără speranță. Pe măsură ce defileul Bistriţei devine mai îngust, se observă promontoriul Pietrosului, înspre est, al cărui vârf este acoperit cu imense masive de stâncă și este imitat. mai departe, de Pietrele Doamnei. Cu cât mergi mai departe, cu atât lanțurile muntoase se apropie unul de celălalt, iar pereții abrupți, ai căror mase de rocă se înalţă ameţitor dau contur celor mai aventuroase personaje. Vâslind prin aceste chei, vă vedeți înconjurat de ziduri de stâncă și de versanți de munte, de jur împrejur, dar o cotitură îndrăzneață a plutei, spre frumos, transformă valea Kolbu, care se îndreaptă spre sud, într-o o peninsulă grațioasă, mărginită pe toate părțile de munți înalți și situată în punctul în care pârâul Kolbu se varsă în Bistriţa, la 2.262,60 picioare faţă de nivelul mării. După ce ați coborât de pe plută, vă întoarceți, cu trăsura, acolo de unde aţi venit. / O a doua excursie minunată se poate face la Poiana Negri. După ce ajungeți la Dorna Candreni, la o distanță de o milă de Vatra Dornei, faceți la stânga, de pe şoseaua de poştă, pe un drum forestier, pe care, după o jumătate de milă, veți ajunge la Poiana Negri, un sat format din gospodării împrăștiate în această vale montană. Poiana Negri, situată la 2.721,60 picioare deasupra suprafeței mării, oferă o vedere plăcută în toate direcțiile, dar este ea însăși precum imaginea unui schit. Privită de la sursă, puteți vedea un baldachin blând de munte, spre nord, care se pierde într-un plan prin care trece drumul forestier, în timp ce fundalul este mărginit de lanțuri montane înalte, dominate de vârful golaş Ouşor. / Spre est, puteți vedea un baldachin alungit de munte, cu o pădure frumos dezbrăcată şi cu alte culmi, care sunt acoperite cu păduri de molid. Pentru că această pantă de munte este din ce în ce mai abruptă, spre sud și diferite grupuri de culmi, care se acoperă reciproc într-o formă simetrică, poate fi zărit, în depărtare vârful Lugacz, care este acoperit cu pereți de stâncă și se ridică la 5.074 picioare deasupra suprafeței mării. Spre vest, acest acoperiș de munte se potoleşte în văi din ce în ce mai blânde, mai alungite şi dens împădurite. / O excursie la fel de plăcută este pe Ouşor. Odată ce ai urcat pe muntele, înalt de 5.100 picioare, în jur ţi se desfăşoară o priveliște a depărtărilor care depășește toate așteptările în ceea ce privește măreția. La est, puteți vedea vârful înzăpezit al Suhardului din Moldova, la vest granițele înalte ale Transilvaniei, dispuse într-un imens lanț de munți, suprapuşi paralel şi care cresc în trepte, în continuare, într-o neclaritate îndepărtată în nori. / Călătoria la Şaru Dornei nu este mai puțin plăcută. De pe partea de sud-vest a dealului, spre ultimele case din Dorna, puteți vedea Ouşorul și Suhardul dominând lanțul nordic. La est, vârfurile Giumalău, Pietrele Doamnei și Pietrosul anunţă granița cu Moldova. Pe latura moldovenească a Pietrelor Doamnei există o mănăstire și un loc de pelerinaj. / Călătorind de-a lungul pârâului Neagra, timp de aproximativ o oră, ambele părți, de sud-est și nord-vest, oferă o vedere mai uniformă, dar la fel de plăcută. Culmi împădurite, între care curge pârâul Neagra, pajiști luxuriante, sate de munte împrăștiate pe coastele munților până în depărtare, munții înalți, grupați în splendide peisaje montane. În Șaru Dornei sunt izvoare minerale, a căror analiză nu a fost încă realizată. Alte călătorii care se pot face din Vatra Dornei sunt la Iacobeni, pe cele șapte mari Măguri și satele fermecătoare învecinate”[29].
1879: O adresă din 2 iulie 1879, semnată de medicul veterinar dornean Otto Binder, cel care a făcut şi fântâna din parcul staţiunii („Izvorul lui Otto”, desenat de Rudolf Bernt – 1844-1914), ne dumireşte asupra faptului că doctorul austriac avusese un recunoscut succes prin vaccinarea animalelor. Binder scria oficialităţilor veterinar-sanitare din Viena: „Datorită faptului că am reușit să vă surprind plăcut cu mostrele din flacoanele pe care le-ați primit, care dovedesc că am obținut pustule frumoase, perfecte, vă rog, cu drag, să-mi trimiteți încă două flacoane. Dornawatra, 2 iulie 1879. / Dr. Otto Binder”[30].
Vasile Deac, ctitor dornean
1886: „Aşezarea Dornei pierde întru câtva când te afli în mijlocul ei. Ea câştigă iarăşi îndată ce te ridici pe munţii ce o înconjură. Astfel, trecând podul Bistriţei, te poţi urca pe înălţimea cea mai mică din apropierea ei, pe dealul Miriştei, care coboară prăpăstios în apa Bistriţei, ce-i udă poalele într-o albie aşa de regulată ca şi cum ar fi săpată de mână omenească. De pe dânsul se văd ambele râuri, Bistriţa şi Dorna, cum curg cătră o laltă şi se unesc împreună. Din valea Bistriţei se vede numai o mică parte, orizontul fiind închis de nalţii munţi ce se ridică cătră Iacobeni. Dimpotrivă, valea Dornei se vede la o întindere îndestul de mare, cursul ei fiind drept şi fără cotituri. De ambele părţi ale râului se rădică două şesuri de munţi. Cel din dreapta este mai nalt, cu fânaţe până aproape de vârf, unde încep pădurile. Acel din stânga, pe lângă care râul este mai râpos, înfăţişând ponoase, irugi şi stânci rostogolite, acoperit de iarbă numai pe creştetul său şi cu totul desgolit de păduri în partea ce vine deasupra oraşului. Dorna, curgând pe sub poalele lanţului râpos, lasă în partea ei dreaptă un şes destul de întins, care se suie tărăgănat până în vârful munţilor ce îl mărginesc. Când te sui pe unul din acele dealuri, se desfăşoară o privire din ce în ce mai frumoasă. Natura începe a predomni asupra aşezării omeneşti, care, în curând, nu mai apare decât ca un cuib ascuns în poala munţilor. Apele Dornei şi ale Bistriţei şerpuiesc, cu sclipitoarele ei valuri, în văile adânci şi Ouşorul, muntele cel mai nalt din jurul Dornei, se desfăşură pe orizont în toată maiestatea lui; păduri de brazi se aştern ca o manta neagră pe verdea iarbă a imaşurilor, râpile şi ponoasele, care stricau armonia tabloului, dispar în sânul bogăţiei nespuse de forme ce se înalţă din toate părţile”[31]. „Cele mai multe petreceri, cari se întâmplă aici, Duminica şi sărbătorile, se fac la cârciume, unde se încinge danţul între cei tineri, pe când cei mai stătuţi se aşază la masă, în jurul paharului. Se bea şi la Dorna, dar cu cumpătare şi nu cu abuz… Iată cum petrec ei: vin, Duminica (căci în zilele de lucru nici vorbă nu poate fi de petrecere), din munţi, unde stau toată săptămâna, în orăşelul Dorna şi, după ce şi aici îşi caută de trebi la preot, la primărie sau la dugheni, se opresc, grupuri, grupuri, pe stradă, în toate părţile, şi stau de vorbă, glumind sau spunându-şi veştile ce le-au aflat pe unde au fost. Unii se pun pe băncile ce se află dinaintea magaziilor, alţii intră în ele pentru a târgui cele de trebuinţă la vreo nuntă sau vreun botez ca s-a brodit în timpul săptămânii… La ospăţul pe care l-a dat primarul (Vasile Deac), pentru a-şi serba realegerea lui, stăturăm până la două din noapte şi, cu toate că era vin îndestul, nici un ţăran nu ieşi ameţit. Veselia era, însă, foarte mare. Se jucară diferite danţuri, însoţite de chiuituri caracteristice, cele mai multe glumeţe şi pline de haz. În ele se deosebea, mai ales, un fruntaş din Dorna, Ioan Nacu Odochianu, om ce are peste 140 de vite şi o întindere mare de pădure şi fâneţe. Printre danţuri, lăutarii intonară o doină, pe versul căreia, jalnic şi tărăgănat, hazliul poet potrivea nişte strofe comice, cari contrastau de minune cu melancolia cântecului. Pe întorsătura finală, el întocmi versurile următoare: „Căci, zău, banii de pe muncă / Unde pot ei să-mi ajungă? / Iar din cei de pe hoţie / Beau şi-mi mai rămân şi mie!”. Un râs general izbucni şi însuşi poetul nu şi-l putu stăpâni, când ultimul vers se termină”[32].
1865: „Principalele proprietăți ale apelor minerale din Dorna”[33], prezentate sub aura unui citat din Aristotel[34] („Totul este apă”), încredințează posterității și câteva mărturii importante. În 1857, la Vatra Dornei, „în mijlocul satului, există patru izvoare de ape minerale feruginoase, pe malul drept al râului Dorna, care sunt folosite pentru băut și scăldat. Trei dintre aceste surse sunt colectate într-un rezervor comun. Au originea pe partea de sud a pavilionului și izvoarele se află la distanță, în trei locuri ale aceluiași munte; primul în est, al doilea în sud și al treilea în sud-vest. În vecinătatea pavilionului, ele converg și sunt preluate în tuburi de lemn, dispuse la patru centimetri unul de altul, care le transportă în rezervor. Acest rezervor este alcătuit dintr-un bazin rotund, cu diamtrul de două picioare și la fel de adânc, în care se trece apa prin două tuburi. O singură țeavă de lemn duce apa într-un al doilea recipient, făcut din fontă și care înseamnă rezervorul camerei de încălzire, în care apa de la a patra sursă este de asemenea adusă prin tuburi de lemn. Dacă nevoia este mai mare, tubul care aduce apa în al doilea recipient este închis și toată apa este direcționată spre camera de încălzire. Dacă cererea este mai mică, apa este drenată în al doilea container și, de acolo, în râu. Din rezervorul camerei de căldură, apa este parțial direcționată, de o stație de pompare, în două cazane din fontă, în care este încălzită și apoi trecută, prin conductele de fontă, în căzile de scăldat, parțial pompate, parțial prin curgere liberă, rezervorul aflându-se în poziție superioară față de căzi, iar apa se scurge prin tuburi în căzile băii. Casa pentru cură balneară este construită din lemn și este formată din nouă încăperi de baie, dotate cu 18 căzi, făcute din tablă de fier. De asemenea, trebuie menționat faptul că a patra sursă, care se ridică în direcția nord-est, are două șuvoaie care nu sunt colectate, ci se scurg în râul Dorna. Piscina este acoperită cu un pavilion, care protejează apa de contaminare. În spatele acestui pavilion, se află un parc pentru oaspeții stațiunii, cu o suprafață de 1 jug și 1131 tați (T), care se desfășoară pe coasta unui deal și servește ca promenadă. Parcul a fost amenajat de Wandelbahn. Un salon de cură, un restaurant corespunzător, precum și extinderea casei de baie sunt cele mai urgente lucrări de care stațiunea are nevoie. O casă nouă, construită cu podea înaltă, cu un spațios salon, este locul de întâlnire pentru petreceri mai mari ale societății. Bogăția surselor minerale este demonstrată de măsurarea recent luată. Dintre cele trei surse de apă, care se scurg în bazin, debitul din mijloc a umplut o măsură în 15 secunde, cel din dreapta a umplut 2 măsuri în 45 de secunde, dar a secat prin deteriorarea conductei. A patra sursă a livrat și o măsură de apă în 15 secunde. Echivalând, se constată că prima sursă furnizează 240 măsuri într-o oră și, deci, 5.760 măsuri în 24 de ore. A doua sursă livrează aici 160 de măsuri într-o oră, deci 3.840 măsuri în 24 de ore. A patra sursă livrează, de asemenea, 5.760 măsuri în 24 de ore. Toate cele trei surse au, împreună, 15.360 măsuri… Apa este incoloră, pur transparentă, și depune un precipitat galben-ocru de fier, formând oxidul. Are un gust ușor acru, picant, gust de tartă. Greutatea acestei ape este, după Torosiewicz, de 1,00067, care este o circumstanță minoră. Cantitatea de săruri din această sursă relevă că, dacă este expusă la aerul atmosferic, o lungă perioadă de timp, se descompune cu atât mai mult, cu cât este mai lungă perioada, producându-se volatilizarea acidului carbonic, care este liantul oxidului de fier în apă, iar calciul carbonat se volatilizează, mai întâi, printr-o nuanță de galben murdar, apoi prin depunerea unui precipitat alb-cenușiu”[35].
Vatra Dornei, Izvorul lui Otto – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)
1868: „O evreică mai că e botezată. Din Dorna, în Bucovina, ni se scrie o întâmplare despre o fiică a lui Israil, care, rezolvându-se a primi religiunea creştinească şi fiind, din această cauză, persecutată de coreligionarii săi, a cerut ajutorul dregătoriei politice; diregătorii au luat-o sub scutul lor, împlinind formalităţile recerute în astfel de cazuri şi au trimis-o, cu doi jandarmi, la preotul local, spre a o încreştina fără preget. Preotul local, din întâmplare, nu era acasă, ci la la o petrecere, de unde, deşi fu îndată chemat, totuşi n-a venit destul de timpuriu; coreligionarii amintitei fiice a lui Israil, folosindu-se de această împrejurare favorabilă, i-au slăbit convingerea, prin diferite promisiuni şi daruri, până ce au câştigat-o deplin, aşa încât, venind preotul acasă, a ajuns numai bine spre a primi, din partea evreicei, declararea că nu mai voieşte să se încreştineze. I se impută preotului, în mod caustic, că, să fi venit mai timpuriu, câştiga un suflet pentru creştinătate; de ar fi fost, la numita evreică, dorul de a se încreştina atât de arzând, ar fi putut aştepta şi ceva mai multişor, până ce va veni preotul, pe care nu-l scuzăm, însă se vede că nu-i era convingerea destul de tare, de n-a putut întâmpina smomiturile”[36].
1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Câmpulung – Dornawatra cu Dornakilie (judecătorie), Dorna pe Giumalău, Dorna Candreni cu Coşna, Iacobeni, Cârlibaba Partea câmpulungeană, Poiana Stanpii cu Pilugani, Ciocăneşti”[37].
1886: „În ziua de 18 Iulie (1886), fiind timpul frumos… plecarăm o societate îndestul de numeroasă cu plutele, ca să vizităm Cheile, locul cel mai periculos al plutirei pe Bistriţa şi cel mai măreţ din măreţul curs al acestui şuvoi de munte… Cătră opt ore, plecarăm, deocamdată în trăsuri, până la Gura Negrei, unde ne aştepta pluta. Calea până la schele urma partea stângă a Dornei şi apoi a Bistriţei, de la vărsarea celei dintăiu în ea… Drumul merge chiar pe marginea râurilor, încât, la unele cotituri, zărea umbrele noastre fugind pe valuri; privirea, cu totul mărginită din partea stângă, se întindea pe dreapta, peste apele Dornei şi ale Bistriţei, până la Dealul Negru, care mărgineşte cursul lor cătră sud… Din dosul lui se ridică mai şters, mai aburos, muntele Calimanul, pe al cărui pisc se întâlnesc, astăzi, hotarele a trei ţări, pe care natura le-a unit prin legătura unuia şi aceluiaşi popor, Bucovina, Ardealul şi România, dar pe care formaţiunile istorice le ţin despărţite în trei corpuri deosebite. Ajunşi la Gura Negrei, văzurăm, deodată, desfăcându-se, spre stânga, o parte din cursul Bistriţei, care străbate prin o vale largă şi măreaţă, mărginită, de ambele sale părţi, cu munţi înalţi, cari păreau a se întinde la o mare îndepărtare, înaintea noastră, prin muntele Rarăul, deasupra căruia se vedeau, albind ca două coarne uriaşe, Pietrile Doamnei. Pe malul drept al Bistriţei se ridică, în Moldova, nişte dâmburi de forme foarte curioase, ce păreau ca nişte întărituri de cetate, admirabil aşezate într-un mic şes ce le desparte de apă şi nişte munţi nalţi ce formează un fund al tabloului. Aceste dâmburi se numesc Bâtcele Urtoaei, din care se scurge, ceva mai la vale, pârâul Urtoaea. Pe malul stâng, în Bucovina, se ridică, în dreptul lor, Bârnărelul, coperit cu o pădure de brazi; dânsul îşi trage, ca şi Bârnarul din Moldova, numele de la bârnele ce se scot din brazii săi. Mai la vale de Bâtcele Urtoaei, începe a se înălţa masivul cel mare al Pietrosului, aşternut din trei trepte uriaşe. Cea din faţă, de lângă râu, este un dâmb, acoperit cu păşune, şi poartă, ca şi satul ce se întinde la poalele sale şi pârâul ce se scurge din el, numele de Rusca. Deasupra şi dedesuptul lui se înalţă, dintr-o vale, un al doilea cat de munţi, acoperit în mare parte cu păduri, numit Slapăţul; iar al treilea rând, cel mai îndepărtat, închide ca un cadru vaporos încântătoarele forme ce le cuprinde în braţele sale şi înalţă mult mai sus decât ele pleşuva sa titvă, până în norii ce-l brăzdează cu fulgerele şi torentele lor. Cât ţine lungul lanţ al munţilor Pietrosului, pe dreapta râului, se înalţă, pe stânga lui, mai multe dâmburi mari, purtând numele de Bâtce, din cauza formei lor de moşoroale rotunde. Una din ele se numeşte Bâtca Vărăriei, din cauză că conţine cariere de var; alta poartă numele de Bâtca Dranca… După ce se sfârşeşte Pietrosul, începe lanţul Osoiului… Osoiul se sfârşeşte printr-un dâmb înalt, numit Bogolnicul… După Osoiul, încep munţii numiţi Sunătorii, probabil din cauza unui ecou, pe care nu l-am putut adeveri… După Sunătorii, încep Zăgărenii, cu pârâul cu acelaşi nume, la picioarele căruia se aşterne satul Moroşeni, care se întinde pe ambele maluri ale Bistriţei; ceva mai departe, dai de satul Călineştii, aşezat numai pe partea Bucovinei, în faţa muntelui cu acelaşi nume, pe când, pe partea Moldovei, înaintează lanţul Zăgărenilor. Cu cât ne apropiam de strâmtoarea de la Chei, cu atât clina râului devenea mai repede şi cursul apei mai pornit… Soarele nu se mai vedea, o răcoare pătrunzătoare te străbate şi, deodată, auzi un vuiet sălbatic şi îngrozitor, care-ţi îngheaţă sângele în vine. Ajunsem la Colţul Acrei… Dibăcia plutaşilor stă în aceea de a se feri de curentul cel drept şi de a cârmi pluta pe acel ce înconjoară dâmbul. Pluta noastră, fiind mare şi încărcată, era greu de mânuit. Chiar în cursul călătorie până aici, bătrânul plutaş, ce sta la cârma de dinainte, numit Toader Buzilă, care de 43 de ani îşi făcea viaţa pe apă, îmi spuse că pluta noastră era ca un car prea greu pentru nişte cai slabi, care, la vale, poate fi dată peste cap. Când intrarăm în repeziş, ambii plutaşi îşi încordară puterile, îndemnându-se cu glasul spre a putea abate pluta de la curentul cel drept… După mult necaz, plutaşii izbutiră a da, cu încetul, pluta în curentul încunjurător dâmbului… Pârâul Colbului, care vine în cascade, din lăuntrul munţilor, aducea, cu un zgomot aproape mai mare decât al Bistriţei, slabul său tribut de apă reginei munţilor… Ajunşi la Gura Colbului, ne coborârăm de pe plute pe un tăpşan de iarbă, aşternută ca un covor pe marginea pârâului”[38].
1886, Vatra Dornei: „Chiar în spatele bisericii se află un stabiliment prietenos, încadrat de două străzi mari. Băile publice, încadrate de un parc, în care cântă mereu o trupă, sunt asaltate de evreice, românce și nemţoaice, dar în principal de familii din Bucovina și din Moldova vecină. Vedem mai multor femei și fete frumos construite, în veşmintele lor tradiționale, care diferă de portul local. Ele poartă un fel de șorțuri strâmte, în față şi în spate, ca o catrinţă neagră, cu dungi, sau ca o splendidă catrinţă de un roșu cărămiziu, apoi o cămașă simplă, a cărei puritate este captivantă. Postura lor este liberă, leagănul lor este dincolo de munți. Ele aparțin Transilvaniei, de unde au adus fructe pentru vânzare. Șederea la Băile din Vatra Dornei se întărește cel mai mult la sfârșitul lunii august. Zilele sunt încă destul de calde în acest sezon, dimineața și seara revigorante, iar nopțile sunt foarte răcoroase. Vremea este constantă, se recomandă utilizarea unor izvoare și băi de fier. Se spune că apa Dornei este una dintre cele mai pure de pe continent, dar, din păcate, Băile au fost vizitate doar de cel mult 500 de persoane, în 1886. Acest lucru s-a datorat performanțelor slabe ale afacerilor și sezonului ploios, de șase săptămâni”[39].
În 1888, la Dorna se prepar băile feruginoase în două institute: în Institutul Fondului religionar ortodox-oriental, care capătă ape minerale din izvorul de băut din sorgintea lui Valter şi a lui Saier, care sunt captate cu lemn şi a căror ape sunt duse la institut în ţevi de brad, şi în Institutul medicului Binder, care e nutrit de fântânile lui Otto şi a Amaliei”[40].
1890: „Călătorie la munte cu doamna Pia Brătianu şi familia sa. Persoanele ce întovărăşeau pe doamna Brătianu erau fiicele dumisale, doamna Sabina Cantacuzin şi domnişoarele Maria, Taţiana şi Pia, ginerele dumisale, dl doctor C. Cantacuzin, fiul dumisale, dl Ionel Brătianu, dl Iorgu Radu, prefectul de Bacău, fiul meu Alexandru şi eu, care, în urma dorinţei doamnei Brătianu, luasem însărcinarea destul de complicată de a călăuzi întreaga societate într-o regiune a munţilor foarte întinsă şi pe care nimeni, afară de mine, nu o cunoştea. Nu bine însă am ajuns la Cerdac, jumătatea drumului între Slănic şi Târgul-Ocna, că nourii se risipiră şi un soare cald, lucitor înveseli pământul şi inimile noastre, iar când, înspre seară, am atins frontiera Bucovinei, la Iţcani, timpul luase un aspect de tot frumos şi nici un strop de nour nu se mai vedea pe cer. Funcţionarii austrieci, preveniţi de sosirea noastră, au fost de o politeţă extremă, au ridicat barierele, fără să ne cerceteze paşpoartele sau să ne facă cea mai mică revizie, şi, a doua zi, în zori de ziuă, după o noapte petrecută în vagoanele trenului cu care veniserăm, am plecat, în patru trăsuri, spre Dorna, pe frumoasa şosea care şerpuieşte printre munţi… pe la asfinţitul soarelui, am ajuns la Dorna-Vatra, staţiune balneară foarte frecventată în Bucovina, situată sub muntele Ouşorul, nu departe de punctul unde se împreună trei râuri plutitoare, Dorna, Neagra şi Bistriţa… La Dorna-Vatra am fost cu toţii găzduiţi în casa unui evreu bogat, cea mai mare şi mai bine mobilată casă din oraş; ni s-a servit o masă îmbelşugată, cu mâncări bune şi alese, şi, a doua zi, când i-am cerut socoteala, evreul a refuzat plata, zicând că a fost o onoare pentru el de a găzdui pe soţia primului ministru al României. Aşa se întorc lucrurile în lume. Medalia are totdeauna două feţe. A doua zi, în revărsatul zorilor, am plecat din Dorna-Vatra şi, după o oră de drum cu trăsura, am ajuns la Dorna Gura-Negrei, în România, unde, la malul Bistriţei, ne aştepta o frumoasă plută, împodobită cu crengi de brad, anume pregătită pentru noi. Acolo se adunaseră toţi locuitorii satului, precum şi cei din satele învecinate, Şarul-Dornei, Neagra-Şarului, Negrişoara, bărbaţi, femei, copii, cu preoţii şi primarii în frunte, pentru a saluta pe soţia şi pe copiii celui mai mare român din ţară, a cărui faimă străbătuse până în adâncul munţilor”[41].
1896: „În cadrul ședinței din 30 iunie, l. J. au fost dezbătute următoarele teme: 1). Opinia experților cu privire la deschiderea unei staţiuni de cură în Dornawatra, recent construită de Direcția cezaro-crăiască a fondului religios greco-oriental, în ceea ce privește utilizarea noii versiuni a direcției menționate în Dornawatra și Pojana Negri de către consilierul instanței, prof. Dr. Ernst Ludwig, care a examinat chimic sursele de fier, în scopuri terapeutice (referent: consilier guvernamental de stat, Dr. Kluczenko). 2). Opinia experților cu privire la revizuirea propusă a Farmacopeei Austriei, Edit. VIII (referenţi: S. R. Dr. Lazarus și S. R. Prof. Dr. Pribram)”[42].
1896: Deşi stabiliţi, în număr mic, la Vatra Dornei, încă din 1774, evreii ajung să aibă o comunitate a lor abia în 1896, deşi, conform recensământului din 1880, ei erau în număr de 494, dintr-un total al populaţiei de 3.980 locuitori. Evreii se ocupau cu prelucrarea şi vânzarea de alimente (Sachter, Paecht, Rauchwerger şi Goth), cu administrarea hotelurilor, Hotelul comunal fiind arendat lui Mathias Neumann, Hotelul Central, lui Faust şi Drach, iar Hotelul Runc şi Hotelul Habsburgic, lui Nachum Braunstein. Prima şi singura tiparniţă din Vatra Dornei a aparţinut lui Pinkas Rosenstrauch, iar mai târziu, fraţilor Schaffer. Cel mai important industriaş evreu era Natan Klipper, urmat îndeaproape de evreii care, sub auspiciile Mitropoliei Bucovinei, Tăiau pădurile şi, după ce le prelucrau în fabrici, le exportau, aceştia fiind Schaje Pistiner, fraţii Schieber, Jakob Druckmann Mosses Paecht şi Aharon Katz. Din Consiliul Orăşenesc făceau parte şi evreii Schloime Pistiner, Jankel Druckmann şi Meschulem Druckmann. Din rândul funcţionarilor guvernamentali făceau parte şi judecători evrei Rubinsohn, Drach şi Wender, oficialii Rubin, Pollak, Gershon Greif, în biroul fiscal fiind angajat H. Kassner, iar ca oficianţi poştali, F. Salzinger şi Max Frucht.The Jewish lawyers were Dr. Gabriel Hauslich, Dr. Lipowitz, Dr. M. Dollberg, Kessler, Dr. Hochstaedt, E. Koenig, Dr. F. Schaffel, Dr. Isidor Hauslich, Dr. A. Langhaus, Dr. S. Rubinger, Dr. M. Rosenstrauch. Avocaţi au fost Gabriel Hauslich, Lipowitz, M. Dollberg, Kessler, Hochstaedt, E. Koenig, F. Schaffel, Isidor Hauslich, A. Langhaus, S. Rubinger şi M. Rosenstrauch. În Staţiunea Balneo-Climaterică lucrau medicii evrei Loebel, Antler, Bergmann, Blechner, Bronstein, Druckmann, Gottlieb, Greif, Gruenfeld, Hart, Scheid şi Wohl, precum şi dentistul Mohr.
1896: În urma alegerilor comunale din 15 iunie 1896, au beneficiat de sufragii, în Corpul III, George DEAC, Vasile DEAC, Toader ODOCHIAN, Vasile OLAR, Ioan alui Axenti NEGRI, Simeon IRINAR, Sava SPÎNUL şi Daniil VLEJUL; în Corpul II: Fridrich WORLACZECK, Mihai POP, Iacob ODOCHIAN, Iacob DRUKMAN, Samuel MEHLFARBER, Michail WLODKOWSKI, Berl TAUBER şi Leib ZUKERMAN; în Corpul I: George ISECESCUL, Dr. Iosif WOHL, Adolf APPEL, Antschel IACOB, George BALMOŞ, Pintea TÂRNAVEANU, Aron KATZ şi Mes. DRUKMAN[43].
1898: „Duminică, în 20 Februarie nou, a fost la Dorna o adunare de alegători. Începutul, precis la orele 3 d. m. La ordinea zilei era discursul – dare de seamă asupra situaţiunei politice, asupra organizării partidului naţional şi programul de acţiune pentru viitor, rostit de dl deputat Dr. George Popovici (istoric, dar poezia o semna cu pseudonimul calamburistic T. Robeanu, adică Te robea, nu? – n. n.). S-au făcut cele mai întinse pregătiri pentru primirea vrednică a distinsului deputat al nostru”[44].
1898: „Vechile trotuare de lemn au dispărut şi avem plăcerea de a păşi pe trotuare de piatră. „Curat ca în Europa”, a exclamat cuconul Ştefanachi. Şi, în adevăr, faptul acesta dă Dornei o poleitură urbană. O novitate atrăgătoare, aş putea zice impozantă, prezintă edificiile cele noi, ridicate în faţa stabilimentelor balneare, cu banii Fondului Religionar. Feeric apare, în cadrele panoramei încântătoare, elegantul salon de cură, cu cafeneaua drăgălaşă şi cu ospătăria seducătoare, apoi pomposul hotel al Fondului… Faţa de către grădină a câştigat imens, prin o mică creaţiune de horticultură, o idee bine realizată a grădinarului Fondului, a domnului Boariu, transilvănean de origine. Muzica cântă, actualmente, de trei ori pe zi. În anul trecut, scăldau valurile ei armonioase auzul nostru numai de două ori. Dimineaţa şi seara, e promenadă, ca înainte, dar la amiază, între orele 11 şi 1, orchestra concertează în pavilionul Falkenhayn, din faţa salonului de cură. Sărmanul Falkenhayn! De mult doarme el, uitat, în cripta familiară a unei capele, în Austria de Jos. Numai în fericita Bucovină numele său trăieşte şi e onorat… Reuniune e în fiecare săptămână, în salonul de cură. Afară de această reuniune, mai e concert, o dată sau de două ori pe săptămână, la Hotelul Comunal. Apoi mai vin unele variaţiuni, care întregesc plăcut lista stereotipă. Astfel, un tânăr virtuos român a dat, nu de mult, un concert (pe vioară) în sala cea mare a Fondului. Altădată, comitetul oaspeţilor a aranjat o petrecere pe Runc. Chiar ieri, comitetul Cabinetului de lectură „Sentinela” a aranjat o mare petrecere populară, tot pe Runc. Petrecerea a avut o reuşită foarte frumoasă. La finea acestei săptămâni, va sosi aici, aşa se speră, muzica militară din Cernăuţi… Familii române sunt foarte puţine, în anul acesta, la Dorna. Voi cita acele pe cari le-am întâlnit la promenadă. Am remarcat, mai întâi, pe venerabilul nostru deputat, Dr. Ioan Ţurcan, cu soţia, apoi pe dl consilier consistorial şi prezident al Societăţii pentru cultură şi literatură, dl Dionis cav. De Bejan, cu familia, pe dl consilier D. Isopescul, dl profesor Cosovici, dl consilier guvernial N. Balmoş, doamnele Adriene Şandru şi Aurora C. Popovici, dl consilier de administraţiune O. Ţurcan, cu familia şi alţii. Dintre străini, notăm pe prezidentul ţării, baronul Bourguignon, cu familia şi cu întregul stat major guvernial (curat ca în anul trecut, înainte de alegerile crâncene; numai Pompe lipseşte), constătător din domnii consilier Balmoş, consilier Kluczenko, consilier Barleon, cu familia, apoi dl consilier aulic Szymonowicz şi alţii. E de notat că şi Candrenii se bucură, în anul acesta, de o frecvenţă mai mare. Acolo petrec dl profesor Cărăuş, dl director C. Mandicevschi, dl inginer Gregor, dl căpitan Hadler”[45].
1899: „Permutări: Avocații Dr. Ludwig Eichhorn, în Teplitz, după Bilin; Dr. Emanuel Podubecky, în Königl; Weinberge, la Praga; Dr. Josef Hurtig în Dorna Watra, de la Suceava; Dr. Moriz Kornblüh, în Freistadt (Silezia), de la Mährisch-Ostrau; Dr. Isidor Diamant, în Stryj, de la Bóbrka; Dr. Heinrich Horn, în Viena, de la Gars. Ger. Bez. Horn“[46].
1899: „Numiri, în ceea ce privește judecătorii regionali: Ernst Mandyczewski, din Dorna Watra, pentru Suceava… Cornel Kisselitza din Suceava, acolo… Dr. Emanuel Dresdner, din Cernăuţi, acolo… judecătorul de district Emil Orobko, din Sadagura, pentru Cernăuţi… Emil Prokopovici, din Suceava, în Suceava… judecătorul de district Elias Dan, din Coţman, în Suceava. Cu privire la judecătorii regionali în calitate de judecător de district: Julian Curkowski, din Sadagura, în Zastavna, Simeon Wydyniwski, din Sorojineţ, în Dorna Watra, Elias Semaca, în Cernăuţi, din Solca… Hippolyt Calindescu, din Rădăuţi, în Dorna Vatra, Johann Stefanoeicz, în Cernăuţi, din Vijniţa, Emil Tomorug, în Dorna Watra, din Sadagura şi Georg Tarnawski, în Suceava, din Coţman“[47].
1899: „Pe lista avocaților au fost înscrişi următorii: Dr. Nikolaus Wassilowski, cu domiciliul în Dorna Watra“[48]. „Permutări: Avocatul Dr. Ernst Anastasius Fein, în Dorna Watra, de la Cernăuţi“[49].
Dorna Watra: Rathaus
1900: „Casă naţională în Dorna. În Dorna (Bucovina), s-a proiectat, de Cabinetul de lectură ,Sentinela” de acolo, zidirea unei case naţionale. Lucrările se vor începe la 15 aprilie 1900 şi, astfel, Dorna va avea, încă în acest an, în hotarele sale, o prea frumoasă casă naţională”[50].
1901, dialectologul Gustav Weigand: „În dimineața zilei de 19 august 1901, am vizitat binecunoscuta stațiune balneară Dorna-Vatra, cu hoteluri elegante, cu o instalație de băi și facilități, dar în restul sezonului, locația nu este nicăieri atât de drăguță, pe cât ar trebui să vă așteptați. După câteva ore de ședere, am mers pe valea largă, în creștere lentă pe lângă apa Dornei, iar până în seară, am ajuns la hanul din Poiana Stampi, care era foarte singur, lângă biserică. Alături, se află primăria, școala și casa unui țigan. În jur este pajiște și pădure. Casele ţăranilor sunt împrăștiate, unele dintre ele la câteva ore depărtare. În această singurătate cu un climat aspru, cum este de așteptat, la 1.000 m altitudine, oamenii trebuie să petreacă ierni lungi și severe. Preotul, a cărui casă se umpluse cu copiii rudelor sale, care și-au petrecut vacanța acolo, a fost foarte mulțumit de vizita mea și a regretat că voi pleca mai departe, în dimineața următoare,într-o zi de duminică. Înainte de asta, am avut ocazia să fac poze și să studiez limba. La prânz, am ajuns la înălțimea trecătorii Bârgău, de peste 1.200 m înălțime, și ne-am odihnit, la prânz, în cabana patetică a unui supraveghetor al şoselei, unde am avut ocazia să cunosc dialectul din Tihuţa, sat din apropiere”[51]. În Vatra Dornei, a cântat, pentru savantul german, Sava Pizdeali (56 ani).
1903: „Liga țăranilor români din Bucovina împotriva alcoolului. Din pricina numărului enorm de birturi, ţinute, peste tot, de evrei, alcoolismul face în Bucovina ravagii înfricoşătoare. Dar, de câtva timp, datorită eforturilor inteligente ale excelentului cler ortodox din această provincie, există o mișcare semnificativă împotriva alcoolului. Această mișcare este peste tot considerabilă printre românii din districtele Rădăuți, Suceava, Gura Humorului și Câmpulung. Țăranii s-au formal, în fața preoților, să nu mai bea băuturi spirtoase și n-au mai băut. În unele locuri, îngroapă solemn țuica, împreună cu preoții. În Vatra Dornei, alcoolul are chiar un mormânt foarte drăguț, pe care toți vizitatorii băilor din această localitate au putut să-l vadă (A Dorna Watra l’alcool possède même un très-joli tombeau que tous les visiteurs de bains de cette localité ont pu voir)”[52].
În 1903, cu ocazia unei colecte pentru Internatul român de băieţi ort. or. din Siret, organizată se secretarul primăriei, Georgi I. BOTEZAT, sunt menţionaţi pe listele de subscripţie următorii locuitori ai localităţii Vatra Dornei: Maria CONSTANTINOVICI, Eugenia BARANOVSCHI, Efroim FLEISCHER, George SPÂNUL, Mehmet Abdulrahman KESSOGLU, Iancu CARAPEŢ, Dawid ZUKERMANN, Sigmund WOLFER, Emil LEWICKI, Solomon CAHAN şi Tit AVRAAM[53].
1904: „Vatra, înzestrată cu strade pietruite şi împodobite cu cheiuri, e un mare centru evreiesc, numai evreiesc. Otelul comunal, clădit din banii unui proces câştigat de târgoveţii români, e ţinut de Evrei. Ei au şi băile Dornei, la care vin mai mult Evreii din România şi Bucovina. Ei au birjele care duceau, odată, când nu ajunsese linia până aici, la Iacobeni, ci casele lui de lemn, la Valea Putnei, aşezări mărunte de Munteni. Şi astăzi aceste birje înaintează în Ardeal până la Bistriţa. Drumul se înfundă în munte prin Căndreni şi Poiana Stampei, printre căsuţe, biserici de lemn ale Românilor şi propinaţii evreieşti. Românii şi câte o ceată de Ruteni – cari nu lipsesc nici pe aice – străbat drumul din vale. Ţigani poposesc pe la crâşme. Păduri dese, foarte bine ţinute, te înconjură pe alocurea”[54].
1904: „Bucovina, o țară preponderent păduroasă și muntoasă, are bălți, printre care se numără şi numeroase mlaştini de înălțime. Acum încep să le exploateze, la fel cum s-a întâmplat, cu mult timp înainte, în Galiția. Turba este extrasă pe scară largă în multe zone din Galicia, cum ar fi în Korsow, în estul Galiției, unde se folosesc utilaje, și în Bucovina se dorește să se acorde o atenție deplină folosirii mlaştinilor din munţi, în scopul valorificării turbei. Nu trebuie să uităm că Bucovina are și o staţiune balneară, la Dorna-Watra, care este mobilată cu tot luxul și confortul”[55].
1904: Printre absolvenţii cu doctorat ai Facultăţii de teologie greco-orientală a Universităţii Francisco-Josephniene din Cernăuţi[56], se numărau şi dornenii: Georgescu Demeter, în 1886, preot în Vatra Dornei / Hauslich Isidor, în 1882, avocat în Vatra Dornei / Vasilovski Nicolaus, în 1894, avocat în Vatra Dornei / Appel Adolf, în 1885, G. Adj. i. P în Vatra Dornei / Calinescu Hippolyt, în 1886, şef de district în Vatra Dornei. / Acest şef de district (raion), deci un fel de prefect (şef al Consiliul Curții de Stat din Dornawatra), pe nume Hypoplit Calinescu, prin Preaînaltul ordin cezaro-crăiesc al Majestăţii Sale Apostolice, Franz Iosif din 29 august 1904, avea să primească, la recomandarea Asociației pentru construcții și administraţie din Viena, cea mai înaltă distincţie care se conferea ofițerilor și funcționarilor, Crucea de Cavaler al Ordinului Franz Joseph[57].
1904: Călătorind, în vara anului 1904, din Ardeal, spre Putna, pentru a participa la „Serbarea din 3/16 iulie”, Dr. Valentin Drăgan a lăsat după sine o interesantă mărturie despre Bucovina acelor vremi. „Trecând pe la Năsăudul plin de amintiri de şcoală şi pe la „bogata şi tarea cetate a Bistriţei, care se înflora de mândrie săsească supt stăpânirea moldovenilor”, am ajuns, peste Bârgău, la Măgura înaltă, ale cărei înălţimi nu lasă locomotiva să împreune două ţări surori, despărţite după calapodul „Divide et impera!…”. începem a urca pe „Via Francisca”, drum curat ca o panglică albă, în răcoarea munţilor, prin codrii plini de susur, de zuzăt şi de şoapte. De-o parte şi de alta a drumului se desfăşură privelişti romantice. Păduri întinse de brad, risipite pe văi sau pe coastele munţilor, umplu aerul de un miros binefăcător. Timpul nu ştii cum trece, urcuşul nu ştii cum se face, drumul nu ştii cum se scurtează, că totul e aşa de blând şi aşa de plin de farmec, că ai dori să mergi mereu pe această cale şi capăt să nu mai aibă! Nu peste mult suntem în ţara de vechi păduri frumoase, de culmi rotunjite, de văzduh limpede, care se desface după trecerea Măgurii, în Bucovina, ţara mândră a fagilor. Şi am ajuns la Vatra Dornei. Cum dăm, de pe strada Transilvaniei, pe cea Domnească, vedem scris în ţigle, cu litere mari vorbele: „Hai să dăm mână cu mână, / Cei cu inimă română!”. Mai încolo, dăm de Palatul Naţional, Primăria, apoi Şcoala poporală, Otel comunal. Nu ştii ce sentiment de adâncă, neaşteptată bucurie îţi umple inima şi te înviorează. Şi ochii sorb literele româneşti. E ca şi cum atunci ţi s-ar lumina, deodată, că fiinţa neamului tău e mult mai puternică şi mai intimă, decât o credeai, că limba şi dulcea doină strămoşească răsună cu mult mai departe… Şi ţi-e drag să ştii că oamenii aceia bine făcuţi, cu plete şi privirea blândă, sunt fraţi de ai tăi, vorbesc şi simt ca tine. Era o zi aşa de frumoasă! Peste Vatra zâmbeau blândele raze ale soarelui. Profităm şi noi de ocazie şi vizităm băile de un aranjament modern, dar cercetate aproape numai de „Unsere Leut”. Avea drept Eminescu, cu a lui „Din Boian, la Vatra-Dornii, / A umplut omida cornii”. Peste câteva ore, plecăm, cu trenul, mai departe, pe drumul interesant şi din punct de vedere al ştiinţei tehnice, deoarece locomotiva, până la un loc, tot urcă gâfâind, printre păduri de brazi, care îşi înalţă fruntea până în nori. Munţii stau atât de fragezi şi de verzi, fereastra cupeului e deschisă şi mirosul frunzişului năvăleşte înlăuntru; clopotele unei turme sună peste munţi. De o parte a trenului se înalţă stânci puternice şi se pierd în văzduh vârfurile înalţilor brazi. Pe alocuri, colţuri de stânci stau ameninţătoare, parcă ar voi să cadă pe vagoane. Jos, în vale, străluceşte râul şi ramuri de fagi şi risipă de flori în aceasta caldă ţară a umbrelor şi a izvoarelor”[58].
1906: „Societatea „Scutul copiilor orfani“ în Dorna. Una din cele mai filantropice fapte ce le-au săvârşit, până acum, românii este, pe lângă crearea internatelor şi a azilelor, şi înfiinţarea Societăţii „Scutul copiilor orfani” din Dorna. Societatea aceasta a fost creată înainte de trei luni şi scoposeşte întreţinerea şi creşterea copiilor sărmani, care n-au mai mult fericirea să aibă părinţi. Tânăra societate întreţine deja doi orfani, la Şcoala profesională din Câmpulung, şi sprijină cu haine şi cu rechizite pe mulţi elevi de la Şcoala poporală din Dorna. Pentru societatea aceasta şi-au câştigat multe merite domnul secretar Aleco Popovici şi domnul notar Dr. Minodor Bendevschi. Înainte, cu Dumnezeu!”[59].
1906: „Din incidentul permutării domnului consilier la tribunal c. r. Ipolit Calinescu, de la Dorna, la tribunalul din Cernăuţ, au aranjat funcţionarii tribunalului din Dorna, la 28 Octoinvre st. n. 1906, un banchet festiv, la care a participat un public numeros, compus din persoanele marcante ale întregului district. Şirul toastelor l-a deschis dl secretar la tribunal c. r. Alecu Popovici, căror le-au urmat discursurile domnilor comisar c. r. Lindes, ca reprezentant a prefecturii c. r. din Cîmpulung, adv. Dr. Vasilovschi, consilier la trib. c. r. Meixner, exarh gr. or. Sbiera, director la şcoala poporală Grigorovici, primar G. Deac, gospodar Ştefan Forfotă etc. Toţi oratorii au accentuat, cu cuvinte elocvente, însuşiile eminente ale jubilantului ca preposit judecător, coleg, amic, fiu demn al naţiunii, persoană deosebit de activă spre binele comun, amic al şcolii, bărbat gentil etc. Participanţii la banchetul acesta s-au petrecut în dispoziţiunea cea mai animată până în zori de zi. Marţi, în 30 Octomvre s. n. 1906, a aranjat, tot în onoarea numitului domn şi a prea stimatei sale doamne, casinul din Dorna o serată cu dans, la care a participat întreaga inteligenţă din Dorna. Petrecerea aceasta a reuşit aşişderea deosebit de bine, părăsind participanţii sala de dans chiar în zorile dimineţii. Miercuri în 31 Octomvre st. n. a. c., a plecat dl consilier Calinescu, cu familia sa, din Dorna, părăsind locul activităţii sale deosebit de rodnice, de 7 ani. La staţie, s-a întrunit toată inteligenţa din loc, spre a-şi lua rămas bun de la numitul domn şi de la prea stimata sa doamnă. Districtul tribunalului din Dorna are cauză să-i păstreze domnului consilier Calinescu, care a fost unul din cei mai activi funcţionari ai tribunalului şi care s-a întrepus pentru binele comun, o memorie bună. Mai ales însă pentru naţiunea romînă, al cărei fiu deosebit de demn este dl consilier Calinescu, învolvează strămutarea Domnie Sale din Dorna o pierdere mare”[60].
1906: 31 octombrie 1906: „Prefectul, dl conte Francisc Bellegarde, numit de cătră popor „Tata muntenilor”, a părăsit, în 20 octomvrie a. c., în cea mai mare tăcere, oraşul Câmpulung şi, precum ne vestesc unele ziare germane bine informate, nu se va mai reîntoarce la Câmpulung, ci va fi ataşat unei secţii în ministerul din Viena. Prin plecarea contelui Bellegarde de la postul său de prefect districtual, pierde populaţiunea română de la munte pe unul din acei amploiaţi care a avut vecinic înaintea ochilor numai înaintarea mult asupritului şi părăsitului popor românesc. De când a intrat Bucovina în stăpânirea Austriei, încă n-a avut poporul român (erau şi prefecţi români) din vechiul ocol moldovenesc un prefect mai priincios, sincer, milos şi, înainte de toate, un scutitor aprig şi dezinteresat al drepturilor poporului român, decât Contele Bellegarde. Cunoscând bine limba română, a intrat cu poporul român în contact mai aproape şi nu odată a vizitat pe munteni în colibele lor, ca să audă de la popor nemijlocit jalbele şi durerile lor, spre a le putea asana. Fiind, în anul 1904, o secetă mare în munţi – şi fiind poporul în mare pericol şi perind vitele de foame – a adus contele Bellegarde multe sute de coreţe de păpuşoi şi multe vagoane de fân, la Câmpulung, împărţindu-le, prin amploiaţii săi, între sărmanul popor. Atunci a cheltuit filantropul conte, din banii săi proprii, multe mii de coroane”[61].
1906: „În oraşul Vatra Dornei s-au finit, de vreo doi ani, pertractările pentru înfiinţarea unei şcoli pentru ucenici (Gewerbliche Forsbildungsschule), dar, cu toate opintirile factorilor locali, totuşi încă nu s-a deschis şcoala aceasta. Este lucru de mirare cum că referentul de la guvernul ţării lasă baltă aceasta afacere urgentă, ştiind prea bine că forul cel mai înalt şcolar favorizează înfiinţarea numitelor cursuri speciale. Nu cumva se zădărniceşte înfiinţarea numitului curs numai de aceea fiindcă limba de propunere are să fie, pe lângă cea germană, numaidecât şi cea română?”[62].
1907: „Din Dorna, primim ştirea că, la adunarea conchemată de A. Onciul şi Lupu, în 14 februarie 1907, au participat nu multe mii de alegători, precum anunţă o telegramă din „Buk. Nachrichten”, ci numai vreo 300 de persoane, între care 50 % femei, iar restul, lucrători cu feţele inbojurate de rachiul consumat. Ca prim orator a vorbit dl Florea Lupu, care urma constatării că creierii lui Aurel Onciul cumpănesc mai mult decît cei ai tuturor deputaţilor din parlament, propune pe acesta de candidat. Mulţimea extaziată, prin alcolul consumat, întâmpină propunerea aceasta cu aclamaţiuni frenetice”. Onciul promitea că va promova o lege „prin care să se stabilească ca, în viitor, să nu mai poată fi vândute gospodăriile ţărăneşti, fie ele cât de îndatorate”. Iar după miting, cică, în bună tradiție românească, „au fost consumate mai multe vedre de rachiu şi vreo câteva hectolitre de bere”[63], berea urmând să-i aducă votul dornenilor, dar nu şi pe cele ale întregului district.
1907: „Cine e Bellegarde acesta, care a putut obţine un succes atât de frumos, în cel mai conştient cerc electoral românesc?” [64], întreba retoric, iar un răspuns nu s-a dat nici până astăzi, revista ieșeană Viața românească, în vara anului 1907, după ce căpitanul districtual (prefectul) din ținutul Câmpulung – Dorna, fără să-și depună candidatura, dar fiind de acord să o primească, dacî va fi ales, și-a zdrobit contracandidații, obținând 4.653 de voturi, „democratul” Aurel Onciul primind doar 2.755, iar Teodor Ștefanelli, ca lider al celor care l-au trădat pe Bellegarde, „într-un mod de tot necalificabil şi nedemn, încercând să aţâţe spiritele pentru contele Bellegarde”[65], a primit doar 1.014 voturi”. Şi totuşi, la Vatra Dornei, precum în întreg ţinutul, Bellegarde a obţinut doar 254 de voturi, în vreme ce Aurel Onciul câştiga alegerile dornene, nu şi pe cele districtuale, cu 622 opţiuni[66]. Deşi ales şi devenit membru al Parlamentului din Viena, unde s-a dovedit a fi mai român decât românii, Bellegarde şi-a depus mandatul, în 2 noiembrie 1910, şi, deşi „sunt vreo câteva persoane în ţară care ţin morţiş la realegerea lui, chiar cu riscul de-a aduce o sciziune în sânul singurului partid român, care abia s-a înfiripat. Contele Bellegarde e cel dintâi care nu vrea să admită ca să i se facă silă (adică să fie obligat – n. n.) şi declară categoric că nu primeşte mandatul la nici un caz”[67].
1907: „Informații și reglementări pentru stațiunea de sănătate Dorna-Watra. Odată cu ordonanța guvernului Ţării Bucovina din data de 26 mai, anul I al L. G. bl. nr. 32, datele și termenele care trebuie respectate pentru stațiunea balneară Dorna-Watra, în acord cu Curtea Regională Superioară din Lvov, au fost date exact în modul următor: / § 1). Dacă un apartament este închiriat, pe termen nelimitat, de către un străin din Dorna-Watra, pentru uz sau altfel pentru o ședere temporară, contravtul poate fi reziliat în orice moment, atât de către chiriaș, cât și de proprietar, sub rezerva unei perioade de preaviz săptămânal. / § 2). Dacă apartamentele sunt închiriate, în mod explicit, săptămânal sau zilnic, în primul caz trebuie să existe întotdeauna o perioadă de preaviz săptămânal, în al doilea caz, o perioadă de preaviz de 24 de ore. / § 3). În primul caz al § 2)., săptămâna de încetare trebuie să urmeze exact săptămâna trecută de închiriere. Săptămâna de închiriere este calculată din ziua în care începe răspunderea de plată pentru apartamentul închiriat Dacă anularea are loc pe parcursul săptămânii de închiriere, aceasta este considerată ca și cum ar fi fost anulată doar la sfârșitul acestei săptămâni. Săptămâna este calculată a șapte zile. / § 4). Evacuarea se va efectua cel târziu la amiaza zilei următoare încheierii. / § 5). În măsura în care instrucțiunile de mai sus nu conțin dispoziții mai detaliate, trebuie să se aplice dispozițiile legale generale. Instrucțiunile de mai sus se aplică numai în această măsură, întrucât nimic altceva nu a fost convenit contractual între părți. / § 6). Ordonanța actuală devine efectivă în ziua publicării în monitorul de stat și în fișa ordonanțelor. În același timp, Anunțul din 24 iulie 1898, Nr. 14802 (L. G. u, V. Bl. Nr. 23) a emis regulamentul de închiriere și de mutare a stațiunii de sănătate Dorna-Watra[68]”[69].
1908: O reclamă a Băilor din Vatra Dornei, publicată în Wiener Almanach pe anul 1908, la Viena, reclamă pe care m-am străduit să o traduc cu adaptări cât de cât acceptabile (pricepătorii adevăraţi au la dispoziţie şi reclama originală), sugerează atmosfera austriacă a renumitei Case de Cură din Bucovina, administrată, în 1907, când s-a tipărit almanahul, de medicul imperial Arthur Loeblin, care scosese pe piaţă, şi pentru cură, dar şi pentru şpriţ, o apă minerală carbogazoasă, probabil prima de acest tip şi care se numea „Dornaer Ludwigsquelle”. Almanahul, cu un interesant colaj al membrilor casei imperiale pe copertă, dominat de statura de bunic cumsecade a „drăguţului de Împărat” Franz Iosif, încă mai sugera şi promova ideea unei unităţi prin diversitate a Europei Centrale şi, tocmai de aceea, cred că ar merita pe deplin atenţia istoricilor care ştiu cu adevărat limba germană. Pentru că o lucrare relaxată, sărbătorească şi aproape deloc politizată, cu excepţia unui „Kaiserlied”, compus de Wilhelm von Waldstein, pe versuri de Karl Werwart, şi a câtorva poezii omagiale – aşa cum se întâmplă întotdeauna şi în toate împărăţiile. Iată reclama Băilor din Vatra Dornei: / „Ape carbogazoase, cea mai puternică baie de nămol. Cură cu apă rece. / Bucovina „DORNA” Bucovina / Sezon: 1 iunie – 30 septembrie. / Trenul de munte Hatna-Dornawatra. // În două pavilioane de baie, băile sunt administrate conform celor mai moderne sisteme. / Băile de minerale bogate în acid cobaltic sunt deosebit de eficiente pentru bolile de inimă și băile cu nămol, pentru calcifierea gelurilor. / Cure de lapte, zer și dietă. / Casa de cură conține săli de mese elegante, cafenea și concerte. Sală de biliard, de lectură, de jocuri și muzică. / Restaurantul Casei de Cură este administrat de un profesionist dovedit. / Pe lângă numeroase apartamente și hoteluri private, două elegante hoteluri de cură, mobilate confortabil, sunt disponibile, la prețuri moderate. / Linie cu sursă înaltă. Canalizare, iluminat electric. / Concerte cu muzică de fanfară a Regimentului din Bistriţa, tenis pe iarbă, joc de crochet, pistă de biciclete, excursii în zonă cu mașina, cu calul și cu pluta. / Rezervări Administraţia cezaro-crăiască a Băilor din Dorna și camere rezervate la cerere. / Baia cezaro-crăiască și curele sunt administrate de medicul consiliului imperial Dr. Arthur Loeblin, în Dorna. / Prețurile curei și a apartamentelor sunt reduse semnificativ în iunie și septembrie. / Acidul alcalin natural „Dornaer Ludwigsquelle” s-a dovedit excelent ca băutură dietetică de masă în o mare varietate de afecțiuni catariene și este, de asemenea, deosebit de potrivit pentru amestecarea cu vinul. / Comenzile pentru „Dornaer Ludwigsquelle” pot fit trimise la Administraţia cezaro-crăiască de Cură, în Dorna”[70].
Dorna Watra: Panorama
În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Dorna-Vatra, târg, situat la vărsarea râuleţului Dorna în Bistriţa Aurie, districtul Câmpulung. Are o suprafaţă de 169,89 kilometri pătraţi, cu peste 5.000 de locuitori, care, afară de un număr oarecare de evrei şi germani, sunt toţi români şi dc religiune ortodoxă. Comuna se compune, afară de târgul Dorna propriu-zis, încă din cătunele rurale: Argestru, Dorna pe Giumnlău, Buliceni, Călineşti, Chilia, Gheorghiceni, Rusca, Gura Negrii, Haşu Moroşeni, Popenii, Roşu şi Şarul Dornei. Este străbătut de marele drum carpatin ( Şoseau Franciscană – n. n.) şi e şi staţie a drumului de fier local Hatna-Câmpulung, cu prelungirea până la Dorna. Dorna-Vatra este centrul unui ocol judecătoresc, având judecătorie, percepţie, 2 şcoale cu câte 6 clase (deci circa 360 şcolari, în condiţiile în care o clasă, conform legii, avea 30 de copii – n. n.), una pentru fete şi alta pentru băieţi, poştă, telegraf, un mare stabiliment pentru fabricare de lemnărie industrială de export şi o schelă de plute pe Bistriţa. Aci se află şi marele stabiliment balnear cu instalaţiuni moderne, apele feruginoase fiind bine captate şi stabilimentul având şi o instalaţiune pentru băi de nămol. Cultul este îngrijit de o biserică ortodoxă, cu hramul „Sfânta Maria”, ce se află în centrul târgului, şi de o biserică ortodoxă filială, în cătunul Moroşeni, cu hramul „Sfinţii Arhanghelii Mihail şi Gavril”, pe lângă care mai sunt în fiinţă şi 8 bisericuţe de cimitir, pe la cătunele împrăştiate, unde liturghia se face de către paroh şi cei doi preoţi auxiliari, la anumite sărbători mari. Populaţiunea se ocupă cu prăsila vitelor şi oilor şi câştigă mult, în timpul verii, cu băile, care sunt bine frecventate. Locuitorii de prin cătune găsesc, afară de asta, destulă ocupaţiune cu plutăritul pe râul Dornei şi a Bistriţei, precum şi cu ceva negoţ peste graniţa română. Ca proprietate rurală, Dorna ţinea, până la 1776, pe jumătate de averea curţii domnitoare din Moldova; cealaltă jumătate era averea mănăstirii Suceviţa. Într-o vreme, se ocupau, şi la Dorna, ca la Cârlibaba, familiile de ţigani cu spălatul aurului din nisipul Bistriţei. Ca avere comunală, Dorna posedă: 68 hectare pământ arabil; 4.327 hectare fânaţuri; 21,5 hectare grădini; 2.087 hectare izlaz; 310 hectare poieni şi 9.700 hectare pădure. Animale domestice sunt, în Dorna, 439 cai, 5.240 vite cornute, 5.269 oi şi 712 porci. Argestrul, cătun, situat pe valea Bistriţei, pendinte de târgul Dorna-Vatra. Are 213 locuitori români, o şcoală populară cu o clasă şi un cimitir cu capelă. Dorna-pe-Giumălău, cătun, pendinte de târgul Vatra-Dornei. Are 515 locuitori. Buliceni, cătun, pendinte de târgul Dorna-Vatra. Are 23 case şi 100 locuitori români gr. or. Călineşti, cătun, pendinte de târgul Dorna-Vatra. Are 18 case şi 77 locuitori români gr. or. Este aşezat pe sânga râului Bistriţa Aurie, lângă muntele Caldul. Chilia, cătun, pendinte de târgul Dorna-Vatra. Are 156 locuitori români gr. or. Georgiceni, cătun, pendinte de târgul Dorna-Vatra. Este aşezat pe stânga râului Bistriţa Aurie, la piciorul muntelui Corhana. Are 114 locuitoro români gr. or. Gura Negrei, cătun, pendinte de târgul Dorna-Vatra, are 284 locuitori. Haşu Moroşeni, cătun, pendinte de târgul Dorna-Vatra, are 8 case şi 57 locuitori. Popenii, cătun, pendinte de târgul Dorna-Vatra, are 106 locuitori români. Roşul, cătun, pendinte de târgul Dorna-Vatra, are 271 locuitori români gr. or. Rusca, cătun, pendinte de târgul Dorna-Vatra, are 11 case, 46 locuitori şi o şcoală populară. Este situat la confluenţa pârâului cu acelaşi nume cu râul Bistriţa. Şarul-Dornei, cătun, pendinte de târgul Dorna-Vatra, are 254 locuitori români gr. or. şi o şcoală populară”[71].
1910: Cantorul bisericesc „George Boncheş din Dorna, care s-a obligat să se retragă îndată ce dl conte Bellegarde va fi aplecat să primească iară deputăţia Câmpulungului”, iar Boncheş, „omul vostru, deci şi al contelui Bellegarde”[72], merită căutat pe îndelete prin filele colbuite ale mărturiilor vremilor, pentru că s-a prezentat la alegeri şi le-a câştigat, în baza unui program în 10 puncte[73], care nu diferea, practic, de programul antecesorilor George Popovici şi Francisc Bellegarde. Şi nu diferea pentru că şi Boncheş, şi toţi muntenii lui, sperau la clipa reîntoarcerii contelui, chiar dacă o merituoasă lucrare monografică[74], din care voi folosi câteva fotografii, dar, cum contele nu s-a mai întors, inimosul George Boncheş s-a văzut nevoit să ducă mai departe – şi a făcut-o în mod exemplar – moştenirea celor două mituri nobiliare ale politicii bucovinene, George Popovici şi Francisc Bellegarde. Inclusiv obligativitatea folosirii limbii române în administraţie şi funcţionarea liceului în limba română, în locul unuia în limba germană, la Câmpulung Moldovenesc.
20 noiembrie 1910: „Candidatul ţăran George Boncheş pentru mandatul în camera împărătească din ţinutul Câmpulung. Ţărănimea vine, a două oară, la cuvânt; în 1907, se băteau două partide şi şi-au pus fiecare partid candidatul său… Când au văzut muntenii că conducătorii şi politicienii noştri îmblă cu „vicleana” şi voiesc să îmbete lumea cu vorbe goale şi să o siluiască la o organizaţie şubredă şi fără rost, s-au hotărât să treacă şi ei peste voinţa partidului şi a căpitanului Iancu Flondor şi să-şi puie un candidat din mijlocul lor, ca să le potolească pofta de deputăţie tuturor „domnilor celor mari”, care-s fraţi de cruce numai înainte de alegeri şi, pe urmă, se îmbogăţesc pe spinarea poporului, care nu-i poate controla pe deputaţi după ce au toată puterea în mână. Muntenii s-au încredinţat că doi bărbaţi vrednici au avut ca deputaţi, pe neuitatul George Popovici şi pe contele Bellegarde. Aceşti bărbaţi şi-au bătut capul şi au căutat să le uşureze traiul şi să-i călăuzească pe calea cea bună şi adevărată; pe când ceilalţi, şi-au împlut buzunarele cu banul muncit de ţăran în sudori de sânge. Din câţi candidaţi cărturari îmblă după deputăţia Câmpulungului, niciunul nu dă dovezi că ar fi în stare să apere cu temei nevoile muntenilor şi să le fie un prieten adevărat. E drept că unii au urnit degetul şi au mai sprijinit pe unul şi altul dintre munteni cu câte ceva. Pentru aceasta, însă, poporul nu-i dator să-i răsplătească înmiit. Muntenii înţeleg foarte bine că nu dragostea de dânşii şi dorul de muncă îi mână pe cărturari să cerşească voturile alegătorilor, ci pofta de mărire şi câştig. Candidaţii cărturari, fiind şi în slujba împărătească, capătă îndată două lefi şi le mai cad, cu vremea, şi nişte chicuşuri grase, iar la muncă nu-i sileşte nimeni. Nu-i mirare că la deputăţie se îndeasă, cu droaia, chemaţi şi nechemaţi. Dacă, în adevăr, deputaţii noştri ar lucra aşa cum se cere de la ei şi cum trebuie, şi dacă poporul ar şti să-i ţină din scurt, nu i-ai vedea pe „domni”, cărora nu le e de slujbă, pentru că trebuie să muncească la vreme, alergând şi jertfind atâta pentru a fi aleşi deputaţi. Apoi „domnii” cei mari, vrând să fie deputaţi, aduc multă vrajbă între săteni şi-i dezbină pe preoţi şi pe învăţători, în dauna poporului. După alegere, se împacă cei mari, iar cei mici nutresc şi mai departe, în sufletele lor, ura şi duşmănia ucigătoare… Programul gospodarului George Boncheş este: 1). O bancă pentru răscumpărarea gospodăriilor ţărăneşti încărcate cu datorii; 2). Slobozirea păşunilor şi îmbunătăţirea prăsilei vitelor; 3). Scăderea birului; 4). Deschiderea vămii pentru păpuşoi şi alte cereale; 5). Îndreptarea şcolii săteşti; 6). Scăparea pădurilor de servitute; 7). Organizarea consiliului cultural al ţării; 8). Dacă ar veni să se vândă o gospodărie ţărănească la licitaţie pentru datorii, să rămână atâta gospodarului, cu cât şi-ar putea ţine întreaga casă; 9). Românii să capete, de la toate diregătoriile, scrisori şi răspunsuri numai în limba română; 10). La orice lucrări şi întreprinderi să nu se primească străini; 11). Biserica noastră să nu se despărţească şi să rămână românească”[75].
1910: „Luni, în 5 decembrie, a aflat loc alegerea de deputat în sfatul împărăţiei, în locul dlui conte Bellegarde. La alegerea aceasta, a picat candidatul partidului, dl Dr. Reuţ, cu 1445 voturi. Din căderea domniei sale, ne-am putut alege cu învăţătura că aşa-zisa organizaţie a partidului nostru este o minciună. Organizaţie nu există, căci, dacă ar fi existat, atunci n-ar fi avut voie unii politicieni să lucreze cu mijloace mişeleşti, ca să scoată deputat, cu de-a sila, pe un bărbat care le place lor, împotriva voinţei poporului. Se va face, deci, o nouă alegere, luni, în 12 decembrie, între ceilalţi doi candidaţi, care au primit cele mai multe voturi, domnii Boncheş (cu 1862 voturi) şi Sârbul (cu 2671 voturi). Noi ne-am bucurat că candidatul nostru, dl George Boncheş, fără a lucra cu parale şi minciuni, fără a da de băut norodului sau a se vinde la străini, a câştigat un număr aşa de frumos de voturi”[76].
1911: „În 2 aprilie 1911, au păşit toţi alegătorii înaintea comisiunii şi şi-au dat voturile pentru candidaţii în care au avut mai multă încredere sau şi neîncredere, pentru că au votat, siliţi prin o lege nouă a domnilor din dieta trecută… Pentru ţinutul Dornei, şedinţa nu a luat nici o hotărâre, pentru că acolo e tare unicul candidat ţăran, George Boncheş, cu care comitetul naţional nu a voit să se mulţămească şi l-a lăsat în sama tuturor hămesiţilor de deputăţie, care, de bună samă, pe sub mână vor fi sprijiniţi de membrii comitetului naţional”[77].
1911: „Există și alte orașe în Bukowina, care sunt pline de interes, prin oameni și istoria lor, dar și pentru peisaj. Una dintre stațiunile preferate este Dorna Watra, în apropierea frontierelor cu România și Ungaria, și nu departe de Ardeal. Dorna se află pe coaste de munte, la aproximativ 2.500 de picioare deasupra nivelului mării și este o stațiune de sănătate în creștere, cu Curhaus (Casă de Cură) frumoasă, în care se fac băi pentru gută și reumatism, apele Donei și băile de noroi fiind printre cele mai curative. Există cinci surse și două unități de baie, iar râurile frumoase și satele pitorești fac din Dorna Watra o stațiune plăcută”[78].
1912: „Clubul național român dietal: Dionisie cav. de Bejan, Gheorghe Boncheș, Nicu cav. de Flondor, Constantin baron Hormuzachi, Constantin Popovici de Neculiță, Dori Popovici, Dr. Eusebie Popovici, Varteres cav. de Pruncul, Gheorghe Sârbu, Dr. Ipolit Tarnavschi, Aurel Țurcan, Dr. Nico Vasiloschi”[79]. Două interpelări, din 15 și 16 octombrie 1912, adresate „mareșalului țării, dl Alexandru baron Hormuzachi și… președintelui țării, dl Dr. Conte de Meran”, prin care s-a dat glas „nemulțumirii publicului cu biroul de meliorațiuni”, au fost semnate de deputații „Cuparencu, Sârbu, Boncheș, Țurcan, Vasilovschi, Dori Popovici”[80].
Dorna Watra: Schlächterei
1914: „Luni, în 27 Iulie 1914, dimineaţa, la orele 10, pleacă din Cernăuţi primii rezervişti, doi ofiţeri români, la Pola. Deja în aceeaş zi, pe linia ferată care duce spre Dorna erau înşiraţi, la oarecare distanţe, „landsturm”-ări în portul lor românesc, cu o bandă negru-galben la braţul stâng al mânii. Spre marea noastră surprindere, la intrarea trenului în gara Hadic, de pe peron o damă face un gest de recunoaştere. În momentul următor, trenul se opreşte şi, înaintea noastră, stă doamna Goga, soţia iubitului nostru poet. Întâlnirea neaşteptată a creat o situaţie de duioşie pentru toţi trei (persoana a treia e soţia mea). Doamna Goga fusese în Bucovina la sora ei Mina[81]) şi aştepta acceleratul de la Iţcani, cu care avea să plece spre îndepărtatul Apus. Câteva cuvinte schimbate în grabă şi un adio. La toate gările era mare agitaţie. Primul care se cobora din tren, la fiecare gară, era un comisar civil. Cel dintâi lucru al lui era o schimbare de câteva cuvinte cu şeful. În Dorna, lumea de la băi, care nu putuse pleca deja luni, era, marţi, dimineaţa, gata de plecare. Automobilul cel mare al „Fondului religionar”, pus în circulaţie, prima dată, anul acesta, între Dorna şi Bistriţa, pentru sezonul băilor, era şi în ziua aceea arhiplin cu cei care plecau spre Ungaria”[82].
1914: „Ceea ce mă îndeamnă de a scrie pentru cititorii „Românului” impresiile mele este însă frumoasa serbare ţinută, aici, ieri, adică duminecă, în 15(28) iunie 1914, întru amintirea marilor noştri dispăruţi: Mihai Eminescu şi Ion Creangă, morţi în acelaşi an. Deşi serbarea n-a fost proiectată în cadre mai mari, cu vorbiri lungi, totuşi ea merită să fie cunoscută pentru modul înjghebării acestui „prinos de recunoştinţă”… Vestea despre „Liturghia în sobor”, în legătură cu parastas, la care ocaziune va cânta un „cor mixt”, s-a răspândit repede, astfel că, ieri, la orele 9, în vechea biserică parohială, tixită de gospodari, se strecurau o mulţime de inteligenţi, spre a asista la slujbă. Mare ne-a fost mirarea când, printre ai noştri, am zărit mai mulți străini, care, cu multă evlavie şi admiraţiune, ascultau pomposul nostru serviciu ortodox. Corul, deşi improizat, a executat, cu adevărată artă melodioasa liturghie, al cărei original grecesc e transpus în româneşte, cu multă acurateţe, de dl Dr. I. Felea, paroh la Pecica română (Ungaria). După liturghia festivă, celebrată de trei preoţi, a urmat slujba parastasului, premearsă de jalnicul: „Adusu-mi-am aminte”, al regretatului Ciprian Porumbescu, iar la fine, părintele Constantin Ureche, din Frătăuțul Nou, a rostit o cuvântare, ascultată cu multă atenţiune. Întreagă slujbă, cât şi predica, a produs o adâncă impresie asupra gospodarilor dorneni, care erau vădit emoţionaţi, la auzul cuvintelor că cei doi „pomeniţi” la parastas au scris „cărţile cele mai frumoase” din viaţa poporului român”[83].
1914: „În 30 august, Cernăuţii nu mai răspundeau la telegraf, iar de aici s-a ivit bănuiala ocupării lui de către ruşi[84]. Apoi, în 31 august, Poşta Centrală a anunţat instituţiile româneşti „că reşedinţa Bucovinei s-a mutat de la Cernăuţi la Dorna-Vetrei”[85], în Bucovina instalându-se panica şi, odată cu ea, dorinţa de a trece cât mai repede în România neutră, inclusiv din partea funcţionarilor austrieci. „Astfel, în ziua de 29 august, domnul Vasile Petriche, şeful postului de jandarmi Mamorniţa, a găsit, în satul Cotu-Hotin, situat la un kilometru depărtare de graniţă, pe funcţionarii vamali austrieci Frantz Hanusch şi Richard Betea, şi pe soldatul miliţian Friederich Iohan, fugiţi de teama ruşilor. Cu toţii au fost înaintaţi prefecturii judeţului”[86].
1914: „Luni, seara, trupele ruseşti se aflau la 10 km depărtare de Cernăuţi”. Dar cu o zi înainte (în 2 septembrie – n.n.), odată cu mutarea administraţiei la Vatra Dornei, pe ruta Cernăuţi-Dorna, trenurile circulau din jumătate în jumătate de oră, cu câte zeci de vagoane, ticsite de oameni. „Dar nu numai în trenuri, ci şi în trăsuri şi căruţe, şi chiar pe jos, porneau zeci de mii de locuitori ai Cernăuţului pe drumul ce duce la Dorna Vatra, Gura Humora, Câmpulung şi Suceava. Era un spectacol mişcător revărsarea asta de lume disperată, oameni care porneau în voia sorţii, căutând un adăpost, un loc sigur, ferit de năvala ruşilor. Vremea posomorâtă şi ploaia torenţială au mărit şi mai mult tristeţea acestui tablou al unei populaţiuni care fuge de teama duşmanului”[87].
1914: „Ruşii reocupă mai multe localităţi din Bucovina. Mizeria în Bucovina. Burdujeni (Cenzurată). Se ştie că, înainte de reocuparea Cernăuţilor de către ruşi, el fusese evacuat de către armata austro-ungară, care s-a retras spre Dorna-Vatra. Acum, nefiind împiedecaţi de nimeni, reocupă mai multe localităţi, ce mai erau în stăpânirea lor, şi anume: Strojineţ, Siret, Hliboka etc. În aceste localităţi, vine, ziua, câte o patrulă de cazaci, stă toată ziua şi, seara, se retrage. Populaţia bucovineană, îngrozită de barbariile comise de cazaci, încă din prima oară, îşi lasă avutul în părăsire şi se refugiază, unii pe lângă frontiera română, alţii în ţară, ori trec, prin Palanca, spre Viena. Zilnic trec prin gara locală sute de familii, care se găsesc într-o cumplită mizerie, căci în Bucovina e mare lipsă de alimente, iar din România nu-şi pot procura, deoarece nu li se permite de către funcţionarii vamali. Funcţionarii şi autorităţile din gară, văzând situaţia precară în care se găsesc aceşti nenorociţi, se poartă foarte amabil faţă de ei. În localitate s-a format un comitet de domnişoare, care, zilnic, sunt în gară, împărţind acestor prigoniţi de soartă ceai, pâine vin etc.”[88].
1914: „Suceava, 27 decembrie 1914[89]. Împăratul Francisc Iosif a trimis pe Moştenitorul tronului Său în ţara Bucovinei, ca să aducă salutul împărătesc bravilor ostaşi de pe acest front. Împăratul a ţinut să cunoască, prin alesul Său trimis, care este situaţia pe acest câmp de luptă şi care este ţinuta oştirii Sale, aşezată la capătul aripii drepte a uriaşului front oriental. De aceea, vizita Alteţei Sale, a Arhiducelui Moştenitor Carol Francisc Iosif, a avut un caracter strict militar, ceea ce impunea ca pe câmpul de operaţiuni ale războiului, care este întreaga Bucovină, să se evite orişice manifestare de întâmpinare, împreunată cu aglomerări de populaţiune… În 19 decembrie, dimineaţa, Arhiducele a pornit spre Vatra Dornei, unde a fost întâmpinat de toate autorităţile şi de poporul care s-a fost adunat în număr mare, din largul cuprins al acestui district. Primarul din Vatra Dornei, chipeşul român Forfotă, în fruntea reprezentanţilor comunali din întreg districtul, a adresat Arhiducelui Moştenitor cuvinte de adâncă mulţămită pentru cinstea ce a făcut ţării şi poporului român, venind, în aceste vremi de grea cumpănă, în mijlocul lui. În numele poporului, primarul Forfotă îl încredinţează pe înaltul oaspe de nestrămutată credinţă către Împărat şi dinastie. Alteţa Sa Imperială Arhiducele a răspuns următoarele: / „Bucuros am venit în această ţară frumoasă, urmând ordinul Maiestăţii Sale. Sunt adânc mâhnit că ţara aceasta a fost greu încercată prin evenimentele războinice. În graţia Sa nemărginită, Maiestatea Sa, în prea înaltul manifest, a hotărât calea pe care se vor tămădui rănile pricinuite de război. Aveţi deplină încredere în Dumnezeu, care va da biruinţă trupelor noastre viteze! Vă mulţumesc pentru frumoasa manifestare şi voi face raport Maiestăţii Sale, Prea Bunului nostru Împărat, despre sentimentele Domnilor Voastre de neclintită credinţă. Vă mulţămesc foarte pentru frumoasa întâmpinare”. / Cuvintele Arhiducelui, rostite în parte şi în grai românesc, au stârnit, la mulţimea adunată, o furtună de aplauze, izvorâte din inimile însufleţite de acest moment sărbătoresc. În urmă, Alteţa Sa, cu o afabilitate încântătoare, s-a întreţinut cu reprezentanţii comunali, interesându-se de referinţele lor familiare, cât şi de starea economică şi culturală a ţăranului român bucovinean. După aceea, Arhiducele a primit în audienţă, la Palatul de Cură al stabilimentului balnear, pe reprezentanţii tuturor autorităţilor autonome şi administrative, care de prezent se află cu sediul în Vatra Dornei. Ca cel dintâi a fost primit în audienţă Excelenţa Sa Mitropolitul Dr. Vladimir de Repta, care audienţă a durat aproape timp de jumătate de oră. Au urmat, apoi, clerul greco-ortodox, în frunte cu consistoriul arhiepiscopesc, clerul romano-catolic, reprezentanţa guvernământului ţării, în frunte cu contele Meran şi consilierii guverniali, între aceştia doi români, fraţii Dr. Erast de Tarangul şi Constantin de Tarangul, acesta din urmă prefectul poliţiei din Capitală; apoi reprezentanţii comitetului ţării, între aceştia deputatul român Aurel Ţurcan; primăria oraşului Cernăuţi, reprezentată prin primarul capitalei, deputatul Dr. Dori Popovici, şi, în urmă, celelalte deregătorii şi corporaţiuni. Cu prilejul acestor audienţe, Arhiducele a documentat deplină orientare în starea de lucruri la noi, în ţară, şi a arătat un viu interes pentru tot ce priveşte Bucovina. Membrului din comitetul ţării, deputatului Aurel Ţurcan, i-a cerut amănunţite desluşiri asupra daunelor pricinuite românilor bucovineni pe urma invaziunii duşmane. Faţă de primarul Cernăuţilor, deputatul Dr. Dori Popovici, Arhiducele a vorbit de viile impresii ce le-a primit, în cursul călătoriei Sale, de la poporul român. / „Mi-au impus – a zis Alteţa Sa – chipurile frumoase şi staturile zdravene; l-am aflat înzestrat cu o inteligenţă rară şi mă bucur deosebit de mult că am avut prilej să cunosc mai de aproape acest popor. Am auzit adese vorbindu-se cu laudă de sentimentele patriotice ale poporului român, însă ceea ce am întâmpinat, venind însumi în ţară, întrece toate aşteptările mele. Sunt încântat de primirea ce mi s-a făcut şi voi raporta cu drag Maiestăţii Sale despre credinţa şi devotamentul acestui brav popor”. / „Sunt adânc mişcat – a răspund deputatul Dr. Dori Popovici – că sentimentele curate ale poporului nostru sunt întâmpinate de Alteţa Voastră cu atâta bunăvoinţă. Poporul român va fi fericit, când va afla despre răsunetul viu ce l-au produs însufleţitele lui manifestări patriotice şi rog să-mi fie îngăduit ca să aduc acestea, din ordinul Alteţei Voastre, la cunoştinţa poporului român”. Alteţa Sa şi-a dat, cu deosebită afabilitate, asentimentul Său. Terminându-se audienţele, Arhiducele Moştenitor şi-a luat rămas bun de la mulţimea adunată, care-l însoţi, cu nesfârşite urale de „Să trăiască!”, pe când urca, cu suita Sa, în automobile, luând calea spre Bistriţa”.
1914: „Comunicație între Dorna și Bârgău-Bistrița. Dat fiind numărul mare al refugiaților din Bucovina și Galiția, care inundau orașul Bistrița și care, pentru o trăsură, plăteau prețuri fabuloase, direcțiunea căilor ferate austriece a înlesnit comunicația, punând, în Dorna, trăsuri la dispoziția fugarilor. Transportul pentru o persoană, de la Dorna, la Bârgâu-Bistrița, costă 40 coroane”[90].
1914:„Nr. 370/D, pres. ex. 1914. / Publicaţiune / Guvernului i. r. al ţării ducatului Bucovinei // La emisul comandei militare Lemberg, în Munkacs, se aduce la cunoştinţa tuturora că, de acum, până mai departe, nu este voie, la nici un caz, a trage clopotele bisericeşti, a lumina ferestrele, a umbla pe stradă după 7 ore seara, a mâna vite pe dealuri la păscătoare şi a aprinde focuri libere. / Cei ce nu se vor ţinea de ordinaţiunea aceasta vor fi aspru pedepsiţi. / Vatra-Dornei, în 18 septembrie 1914 // Preşedinte i. r. al ţării / Meran m. p.”.
1914: „Ospătărie Poporală, înfiinţată în Vatra Dornei, la 29 noiembrie 1914, în localul Societăţii SENTINELA, strada Francisc Iosif I. Un prânz, constând din o farfurie (talger) de supă, carne în cantitate de cel puţin 0,10 kg, cu o bucată de pâine, sau un gulaş (tocană) cu o bucată de mămăligă costă 40 de bani de porţie. Un pahar de ceai, cu zahăr şi cu o bucată de pâine, în cantitate de 0,15 kg sau un pahar de lapte încălzit cu o bucată de pâine în cantitate de cel puţin 0,15 kg costă 12 bani. Preţuri mai mici nu se pot pretinde. Reclamaţiuni sunt a se adresa în ospătărie, către damele din comitet, care sunt încredinţate cu inspectarea ospătăriei, sau în biroul prezidial al Judecătoriei districtuale din Dorna. / Vatra Dornei, în 29 noiembrie 1914 // Comitetul”.
Dorna Watra: Oberst von Ruzicic; Rittmeister von Szabo
1915: „Încă din toamnă, după ce ocupaseră ruşii Cernăuţii şi tăiaseră, astfel, legătura de cale ferată a Bucovinei cu Ungaria, mii de căruţe ţărăneşti au fost rechiziţionate şi duse la Iacobeni şi Dorna, ca să întreţină, de aici, comunicaţia spre Bistriţa. Rechiziţiile acestea s-au repetat mereu, până ce n-au mai rămas cai şi căruţe prin satele româneşti. Cu străinii, s-a făcut, şi de data aceasta, abatere. Numai acela care a văzut nesfârşitele convoaie ale nenorociţilor rechiziţionaţi, bătătorind, zi şi noapte, în vreme de iarnă, şoselele de munte, mânaţi din urmă, fără popas, de neînduraţii jandarmi şi soldaţi unguri, poate să-şi facă o închipuire a faimosului „Pohod na Sibir”. O iarnă întreagă, au stat oamenii aceştia sub cerul liber, cantonând, la un loc cu caii lor, în zăpadă, pe pieţele din Dorna şi Bistriţa. Mulţi au murit, din cauza suferinţelor îndurate, pentru care n-au fost pregătiţi deloc, căci, când i-au luat jandarmii, de cu toamnă, de pe la casele lor, le-au spus că, după două săptămâni, vor fi înlocuiţi de alţii. După o noapte petrecută „fără adăpost, nici foc”, mulţi se trezeau cu mâinile şi picioarele degerate. Multora le-au pierit caii de foame şi de ger, mulţi şi-au lăsat caii şi căruţele în părăsire şi au trecut, pe la Dorna, în România, numai ca să scape de urgia zbirilor. Câţiva, mai cu dare de mână, au ştiut să-şi răscumpere libertatea, de la sergentul lor, care-i comanda, plătind câte 100 de coroane. Numai aceştia au ajuns acasă, după ce au rătăcit, cu săptămânile, pe căi lăturalnice, ca să nu-i înhaţe, din nou, jandarmii. Cei care au mai rămas teferi în Dorna au fost târâţi în urma armatei, ce înainta spre Galiţia, şi au ajuns tocmai în Polonia, în dosul frontului german, pe unde li s-a pierdut, apoi, urma. Ţăranii care nu au avut căruţe au fost duşi la săpatul tranşeelor, mai întâi în Carpaţi, apoi, de-a lungul Prutului, la Cernăuţi, în Galiţia şi în Polonia rusească, iar în timpul din urmă, pe frontiera românească, de la Stulpicani, spre Dorna. Munca grea, lipsită de hrană, şi bolile i-au decimat şi pe aceştia. Jandarmii aveau, însă, prin sate izvor nesecat, de unde să-i înlocuiască, şi, când s-au sfârşit bărbaţii valizi, au scos moşnegi, copii şi femei şi i-au mânat ca pe o turmă spre câmpurile de tranşee. De groaza aceasta, cum a venit primăvara, mulţi ţărani dormeau pe câmp şi prin pădure, ca să nu fie aflaţi de jandarmi, care, de regulă, îi ridicau noaptea. Când săpau tranşeele de la frontiera României, erau mereu îndemnaţi la lucru cu fel de fel de înjurături la adresa Regatului şi, mai ales, cu fraza: „Săpaţi bine, căci aceste şanţuri sunt mormântul vostru şi al celora de dincolo!”. În timpul din urmă, lucrau bieţii oameni alături de prizonieri ruşi şi se bucurau de un tratament egal cu aceştia… Urmarea a fost totala istovire materială şi morală a ţărănimii şi, în consecinţă, tabloul ce ni se prezintă, astăzi, prin satele româneşti din Bucovina e îngrozitor de trist. Moşnegi gârbovi şi femei disperate fac munca câmpului, iar acasă copiii mor de foame şi de teribilele boli contagioase. Câteşi trei sunt duşi, deodată, la groapă. În vremea aceasta, jandarmii şi străinii aranjează serbări zgomotoase pentru pretinsele victorii ale armatei, iar lumea nebună de durere şi istovită de suferinţă, lasă prohodul şi merge să strige: „Trăiască Împăratul!”. E crâncenă tragedia şi dorobanţul nu vine!”[91].
1915: „Londra, 26 ianuarie 1915 – cf. unei depeşe pentru Daily Mail, transmisă din Bucureşti, în 23 ianuarie. Ruşii, începând o energică ofensivă, au ocupat districtul Iacobeni, care este cheia spre Ungaria. Dornawatra este ameninţată inevitabil cu ocuparea”[92]. „Miercuri, 27 ianuarie 1915, ruşii au cucerit Iacobenii şi mărşăluiesc spre Dornawatra, care este cheia Transilvaniei”[93].
1915: „Apel. În curând se va deschide subscripţiunea la al treile împrumut pentru război. A treia oară, în decursul războiului, apare provocarea a-i da statului mijloacele necesare pentru împlinirea marelui său scop. Fapte glorioase de istorie ale armatei şi ale marinei noastre ne întăresc încrederea în viitor, însă şi dovezile forţei noastre economice au puterea unei victorii. Fraţii noştri din câmp jertfesc patriei viaţa şi sângele lor. Cine a rămas acasă are datorinţa de onoare a asigura mijloacele pentru război cu toate puterile, până la marginea extremă a putinţei şi a averii sale. Deci, cine posedă bani gata şi are depuneri sau cont la bănci, cine posedă valori care se pot preface în bani, pentru acela e un postulat al cinstei patriotice, o datorinţă a pune la dispoziţie mijloacele necesare, la care are dreptul de întâietate ţara periclitată de duşmani. Această datorinţă nu e grea, căci statul nu pretinde de la cetăţeni sacrificii sau pierderi de câştig, ci numai aplecarea a împrumuta mijloacele financiare pentru echipamentul economic de război şi astfel a contribui la finalizarea victorioasă a războiului mondial. Toate cercurile poporaţiunii să ţie, deci, chiar de acum pregătite mijloacele ca să poată participa la al treilea împrumut pentru război. / Vatra-Dornei, în 8 Octombrie 1915 // Prezident cezaro-împărătesc al ţării / Meran m. p”.
1915: „Nicolae Iorga: Contele Bellegarde. Mort pe câmpul de luptă sau pierdut între mulţimile prizonierilor care nu mai pot vorbi, care nu sunt în stare să comunice nimic nimănui? Cine ştie! Contele Bellegarde, însă, ostaş credincios până la sfârşit Austriei sale, soldat al Împăratului său, urmaşi fără greş al tradiţiilor familiei sale, a dat tot ce avea; fericirea casnică, situaţia şi, la sfârşit, viaţa. Desigur, un viteaz. Şi cine l-a urmărit în viaţă putea fi sigur că, la ceasul celei mai mari primejdii pentru steagul în care credea, el va fi la locul său, ca să biruiască ori să moară. S-a coborât în munţii Câmpulungului românesc, sunt vreo zece ani de atuncea. A văzut pe acei simpli ţărani, care sunt batjocura evreimii părăsite şi veşnicul obiect de dispreţ al tuturor surtucarilor străini. El era mai nobil decât rasa tuturor laolaltă şi cu situaţia lui administrativă îi domina pe toţi. Avea dreptul să batjocorească şi să dispreţuiască mult pe oricine. Şi, nu. Curios om!, el s-a coborât până la aceşti oameni daţi în seama lui – aşa credea, în calitatea lui de creştin şi de curtean – de Dumnezeu şi de Împăratul. L-a interesat vederea lor, s-a aplecat să le audă graiul şi, când l-a deprins, el nu s-a oprit până n-a smuls taina sufletelor. Şi aceste suflete i s-au părut din cele mai frumoase, pe care le-a cunoscut în viaţa lui. De aceea, pornind de la datorie, el a ajuns la iubire. Contele Bellegarde va fi simţit, din fundul fiinţei sale, un răsunet al sângelui său latin? Latura omenească are ciudate taine. Oricum să fie, între puţinii străini în stare să iubească simplitatea curată a ţăranului, a fost el. Şi a arătat-o prin fapte. Că n-a părăsit, pentru aceasta, pe domnul şi Împăratul său, că nu a înţeles iredentismul nostru decât ca o fantomă ispititoare, rea şi făcătoare de rău, cine s-ar putea mira? Că a vrut să ne împiedice, prin orice mijloace, de a pătrunde până la ai săi, pe care voia să-i ferească de „primejdia” libertăţii româneşti, gata însă a le da toată libertatea umană, se înţelege aşa de bine! Din cauza contelui Bellegarde, eu n-am mai putut intra în Bucovina, decât cu permisie specială, în vagon închis. Mi-a spus de ce se crede dator a lucra aşa; mi-a spus-o cavalereşte şi româneşte. I-am răspuns cum eram dator eu la cealaltă soluţie a problemei. Dar oameni ca acesta se respectă şi când ai încrucişa cu dânşii spada. Sunt două credinţe care se înfruntă şi se înţeleg în motivul moral care le trezeşte în două suflete, pe care soarta le mână pe alte drumuri. Şi de aceea, când am aflat despre moartea contelui Bellegarde – undeva, în stepa Poloniei, poate lângă unul din acei ostaşi bucovineni, pe care, ca ţărani, i-a iubit aşa de mult –, am avut o strânsoare de inimă. Păcat de dânsul! Căci, în lumea aceasta, conte Bellegarde, una din cele mai rare fericiri, când te-a făcut Dumnezeu cu un suflet drept, e să afli adversarul pe care-l meriţi! / 6 Decembre, 1915”[94].
1916: „Comunicatul oficial rusesc, din 31 mai 1916 (13 iunie nou – n.n.), anunţa, pe lângă ocuparea de importante localităţi poloneze şi luarea de prizonieri (1.700 ofiţeri şi 114.soldaţi), că „în sectorul Prutului, între Boian şi Nepolocăuţi, trupele ruseşti s-au apropiat de malul stâng al râului. Lângă capul de punte de la Cernăuţi, o luptă crâncenă mai dăinuieşte”[95]. La Sadagura, ruşii au capturat un mare depozit de materiale de geniu şi căi ferate. În 2/15 iunie 1916, la ora 17, Guvernul României a primit o telegramă, prin care se anunţa că Cernăuţii au fost evacuaţi de către austrieci, care au numit o comisie pentru predarea oraşului, compusă din câte doi reprezentanţi ai fiecărei naţionalităţi. Mitropolitul Repta a fost ridicat şi dus la Dorna. Linia ferată a fost distrusă, de la Cernăuţi, până la Volksgarden, pe o lungime de trei kilometri, pentru a întârzia înaintarea ruşilor. La Iţcani, 80 de locomotive aşteptau, sub presiune, să transporte întreg materialul rulant la Burdujeni, în vreme ce câteva trenuri cu răniţi erau îndreptate spre Vatra Dornei[96].
1916: „De la 1 septembrie 1916, luptele s-au concentrat în regiunea Dornawatra, unde rușii s-au alăturat forțelor române, care au intrat în acțiune. Prin lupte aprige, austriecii au fost dezlipiți de înălțimile pe care le-au ocupat și pe care au încercat, în zadar, să le recucerească, printr-o serie de contraatacuri… Dar deja a apărut zăpada în Carpati și a ajutat cu înghețuri și vreme rea să se încetinească operațiunile”[97]. „Petrograd, 11 septembrie. Trupele române au ocupat câteva defileuri importante din Alpii Transilvaniei. Aripa stângă a armatei ruse şi cea dreaptă română au intrat în contact, la 45 km sud de Câmpulung – Dorna-Watra, pe culmile muntoase care delimitează Bucovina de Moldova. Trupele române care operează în această regiune sunt comandate de generalul Cottesco. Ele operează în colaborare cu aripa stângă a armatei generalului Letchitsky”[98]. „Petrograd, 15 octombrie 1916. Trupe inamice, care au susţinut mai multe atacuri asupra poziţiilor noastre din regiunile Cârlibaba-Dornawatra şi Dobrogea au fost respinse”[99]. „Petrograd, 10 decembrie 1916 – comunicat al Marelui Stat-Major: În regiunea Valea Putnei şi la nord de Dornawatra, luptele continuă şi trupele noastre, înaintând, au fost întâmpinate de rezistenţa încrâncenată a inamicului”[100]. „În Valea Putnei şi la nord de Dorna-Watra, luptele continuă; trupele ruseşti, înaintând, au întâlnit o disperată rezistenţă inamică”[101]. „În Bucovina, inamicul s-a dedat la atacuri violente, menite să-i alunge pe aliaţii noştri ruşi de pe aliniamentul Dornawatra – Iacobeni – Cârlibaba, ţinut, în ultima vreme, sub focul lor de artilerie. Cu această ocazie, câteva contingente germane au venit să sprijine trupele austriece, care ocupă această parte a frontului. Conform buletinelor de informaţii ale inamicului, el a fost acela care a apărat importante poziţii, pe care le-a păstrat; dar, în comunicatul lor, aliaţii noştri ruşi pun lucrurile la punct, declarând că marile forţe austro-germane au încercat să ocupe o înălţime, la 4 km est de Iacobeni, dar un contraatac le-a respins”[102].
1916: „Atacul asupra poziției ruse de la răsărit de Dorna Watra, susţinut în 27 octombrie, a avansa linia noastră. Așteptasem să ajungă divizia de cavalerie și am luat următoarele decizii: / 1). Conducerea atacului a fost transferată comandantului de sub-secție din Dorna Watra, comandantul regimentului bavarez (Obstlt. Schönwerth – locotenent colonel). L-am desemnat pe el, pentru că locotenent-colonalul Schönwerth era, în primul rând, un strateg foarte eficient și, în al doilea rând, pentru că fusese înlocuit, din 6 septembrie, și, prin urmare, îi cunoscuse foarte bine pe soldaţi. Ar fi fost dezavantajos să punem un general, care nu era familiarizat cu situația la zi, la comanda diviziei de cavalerie nou sosită. / 2). În afară de propriul regiment, Obstlt. Schönwerth a primit mai multe alte formațiuni, împreună 4.200 de puști. I-aş fi oferit şi aproximativ 1.200 de rezervişti, unii pentru Dorna Watra, alții pentru Şaru Dornei, dar au rămas la dispoziția mea”[103].
„Între 26 noiembrie 1916 și începutul lunii martie 1917, Corpul XI a susținut o serie de bătălii aprige. Întrucât inamicul era de două ori, de trei, patru și cinci ori mai mare decât apărătorii pozițiilor pe care le-a atacat, soarta frontului și probabil soarta Armatei a VII-a, dar şi soarta patriei s-au aflat pe muchie de cuțit. Știam exact ce lovitură groaznică a suferit armata noastră la Luck și Okna; ştiam exact şi nu am fi putut suferi încă o înfrângere, după acestea două. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că, chiar și atunci, loviturile focului inamic, care au căzut pe înălțimile de la Pasul Mestecăneşti sau pe cele de la Dorna Watra, trupele mele, pe care le conștientizez în număr mic, au rezistat în faţa pericolul copleşitor, care provoca o îngrijorare serioasă, de fiecare dată când porneau la atac. Nu sunt în măsură să găsesc o comparație potrivită pentru această preocupare, care este, în orice caz. incomparabil mai mare decât toate celelalte, care ne neliniştesc în viața obișnuită, dar poate că doar acel care, o dată, a întreprins o activitate destul de îndrăzneață va avea înţelege, pe de o parte, necesitatea victoriei, iar pe de altă parte, pericolul teribil care ne amenința; poate va înțelege şi starea de spirit a liderului superior, în timpul unei bătălii majore, dacă își amintește dacă, în clipita când a luat decizii irevocabile întru speranță, părea neliniștit. Preocuparea pentru soarta frontului, a armatei și a patriei nu a fost singurul lucru care m-a tulburat. Mi-am iubit trupele, le-am iubit cu adevărat și nu îmi este rușine să spun că fiecare lovitură primită de vitejii mei, în față și în Dorna Kandreny, mă doare. Și cu urechea fină a observatorului experimentat, am auzit aproape fiecare bătălie, pe întregul meu mare front”[104].
„La 26 noiembrie 1916, furtuna, care a durat zece-douăsprezece zile, ca urmare a amenințării ostile crescânde, a fost întreruptă de primul tunet. În această zi, aripa de sud a frontului, la Dealul Vinat, a fost atacată violent, de ambele părți, dar fără succes. Întrucât aripa de sud, după cum am menționat, era extrem de slabă, am trimis un regiment de cavalerie (600 de puști), pe care l-am avut ca rezervă în zona de sud-est a Dornei Watra, pentru a-l sprijini Dealul Vinat, spre Panaci, la aproximativ jumătatea drumului. Însă am păstrat 1.500 de puști ca rezervă la Dorna Watra”[105].
„27 noiembrie 1916. Am lăsat apoi cei 1.500 de ostaşi, care erau încă disponibili ca rezervă, în spatele secțiunii Dorna Watra, grupează-le astfel încât, dacă ar fi fost necesar, să poată contra-ataca imediat. Am avut, de asemenea, şi pe cei 60 de soldaţi, trimiși la Panaci, cu o zi înainte, să rechiziţioneze 60 de vagoane, pe care să le pot aduce repede la Dorna Watra, dacă va fi necesar. În cele din urmă, întrucât nu m-am putut baza pe declarațiile prizonierilor, am pus la dispoziție și două trenuri feroviare la Dorna Watra, astfel încât rezervele acumulate acolo să poată fi transportate rapid și în nord-vest, dacă ar fi fost necesare acolo (Calea ferată trecea prin Dorna Kandreny, Dorna Watra, Jakobeny, până la Pas. O mică cale ferată face legătura dintre Jakobeny și nord-vest)”[106].
„28 noiembrie 1916 a început cu un asalt violent, pornit de Vinat, din Dorna Watra și pe ambele părți ale pasului Mestecăneşti. În timp ce acest foc continua să crească, un atac inamic puternic a avut loc la stânga corpului meu, Corpul I, ceea ce a dus la intrarea în pozițiile acestui corp. Prin urmare, mi s-a dat ordin să trimit un regiment de cavalerie (500 de puști), din rezervele de la Dorna Watra, la Corpul I. Acest lucru s-a întâmplat imediat, cu unul dintre trenurile disponibile; mm fost reticent în a face acest lucru, deoarece se auzeat un foc puternic pe înălțimile Pasului Mestecăneşti. Mai multe atacuri violente au urmat de la amiază. Unul, la pasaj, care a eșuat sub focul nostru de artilerie; al doilea, la sud de Vinat, dar amândouă asalturile au eşuat, sub focul tuturor armelor noastre, până la 2:30 după-amiază; un al treilea atac, împotriva unui post avansat, la sud-est de trecere (Feldwache Neu-Itzkany), care însemna o capodoperă a fortificațiilor comandantului de secție, a fost repetat de trei ori, fiind mereu respins, în ciuda faptului că fortificaţia era apărată doar de 80 de soldaţi și în ciuda celei mai violente pregătiri de artilerie, artileria inamică de asalt fiind de zece ori mai numeroasă. În timp ce aceste atacuri aveau loc, pe frontul a întreg s-au dus lupte de artilerie violente, de pe ambele părți ale Dornei Watra trăgându-se, uneori, cu 40, până la 50 de lovituri pe minut. La 2 după-amiază, inamicul a sporit brusc focul pe Pasul Mestecăneşti și pe înălțimile de la nord de acesta, până la Lauskuppe (Lauskuppe se numesc soldaţii pentru o înălțimi, amplasaţi pe 4-5 km, la nord de trecere, nefiind specificat pe hartă; i-am numit astfel din cauza unei păduri rare, care avea o formă asemănătoare cu păduchii pe hartă). Am concluzionat, aici, că atacul principal al inamicului a fost intenționat acolo și, în condiţiile canonadei violente de artilerie asupra frontului Dorna Watra, dar și a celui din sud, am îndepărtat imediat majoritatea rezervelor de la Dorna Watra. Puțin mai târziu, când cel de-al doilea atac, de la sud de Dealul Vinat, s-a prăbușit, am întărit din nou frontul Dorna Watra, retrăgând şi regimentul de cavalerie, trimis spre sud, în data de 26, spre Dorna Watra”[107].
„Pe 29 noiembrie 1916, focul puternic al inamicului a început dimineața, devreme. Acesta a fost îndreptat împotriva a două secțiuni, împotriva secțiunii de la est de Dorna Watra. în schiță – cu numerele 1295, 925, și împotriva secțiunii dintre Pas și „Lauskuppe”. Prima secțiune, care a fost apărată de aproximativ 4.000 de soldați, a fost atacată de 12 batalioane rusești (înregistrate de prizonieri), de 21 de ori mai mare. Trei atacuri în masă au fost respinse, aici, până la ora 11:00, cu participarea excelentă a artileriei noastre. Atunci focul inamic a început să se stingă. Singurul lucru pe care vrăjmașul îl câștigase și îl plătea cu pierderi grele, care depășeau probabil 1.000 de vieţi, era o poziție fortificată înaintată, notată pe schiţă cu 1295. Lupta a fost chiar mai acerbă în secțiunea de nord a trecerii. Comandantul de secție acolo (generalul-baron Schnehen, care comandase geniştii colonelului Papp şi Divizia a 8-a cavalerie) plănuise inițial un nou contra-atac, pentru a recucerii părțile din poziția pierdută în ziua precedentă. Totuși, acest atac a trebuit să fie oprit, din moment ce însuși inamicul, copleşitor ca număr, a atacat. 16 batalioane inamici au atacat, frontal, linia de la Lauskuppe la Pas ul Mestecăneşti, avansând împotriva punctului de intrare de la 1228, pentru a extinde succesul din ziua precedentă. La rândul nostru, în prima poziţie menționată am avut 2.000 de soldaţi, iar la poziţia 1228, aproximativ 800 de bărbați. Inamicul era de patru, până la cinci ori mai numerous… Dimineața, Dorna Watra a fost atacată, chiar la vremea respectivă, fiind apărată de doar 500 de ostaşi, iar după-amiază, când bătălia de acolo s-a oprit, a sosit regimentul de cavalerie (600 de bărbați) de la Jakobeny. A rămas o singură escadrilă (100 de bărbați) pe întreaga secțiune mare. Am alcătuit aripa de sud în întregime din rezerve”[108].
Dorna Watra, Panorama – Kuk Kriegspressequartier Lichtbildstelle Wien
1916: „Apel. / Cetăţeni! După victoriile strălucite pe câmpiile de luptă, armatele noastre se află adânc în ţara duşmanului; învingerea deplină este apropiată, răsplata victoriei ne surâde, pacea durabilă plină de glorie! Spre a ajunge la această ţintă, trebuie să se însoţească la victoria pe câmpia de luptă şi superioritatea economică asupra duşmanului. De a patra oară vă cheamă patria să procuraţi mijloacele trebuincioase pentru armata noastră, pentru războiul nostru sfânt. Împrumutul de război, al patrulea, scutit de bir cu interese de 5 ½ %, se va efectua de la 17 Aprilie, până la 15 Mai 1916, cu preşul de 2,50. Subscripţia minimă este de 100 coroane, pentru care se vor depune în numerar numai 17 coroane 50 bani. O plasare mai bună a capitalului nici nu se poate. Alergaţi cu toţii la locurile de subscripţie, la oficiile poştale, la bănci. Vă gândiţi cu toţii că efectul mare al împrumutului de război înseamnă o victorie mare asupra duşmanului. Fiecare cetăţean austriac bun, orice patriot bun, fiecare locuitor al ţării noastre credincioase împăratului trebuie să subscrie împrumutul de război şi face-o. / Vatra-Dornei, în 15 Aprilie 1916 // Prezidentul cezaro-crăiesc al ţării / Meran m. p”.
1917: „Sistemul de tranzit al lemnului din România necesită doar un permis de tranzit, cu taxe foarte mici. Acest tranzit de lemn din România nu este prea mare, ceea ce înseamnă că scapă de estimarea procentului din valoarea introdusă pentru exporturile de cherestea prin porturile românești. Cherestea tranzitorie este adusă de la Dorna și Prișcani, în Moldova, la Galaţi, cu plute pe Bistriţa și Siret, pentru care nu există nici o taxă în România. Râurile Bistriţa și Siret sunt o cale ieftină de transport; în acest fel, aproximativ 200.000 mc buşteni moi și tari din Bucovina și Transilvania și la fel de mult – adică alţi 200.000 mc – sunt aduşi din pădurile de pe Bistrița, spre Galaţi. Costurile salariale pentru un buştean rotund, de la Dorna. la Galaţi, o distanță de peste 400 km, sunt, de obicei, între 3 și 3,50 lei; numai în cazul inundațiilor, care sunt de așteptat, în unele perioade, salariul plutaşilor este dublu, ba și mai mare”[109].
1914-1918: Pentru Bucovina au depus jertfe de sânge „Rezervistul Toader Pistelli, Vatra Dornei, Regimentul 22, rănit”[110]; „Rezervistul Ion Zaharie, Vatra Dornei, Regimentul 22, rănit”[111]; „La propunerea doamnei Mariora Boncheş, născută Russu, din Vatra Dornei, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii bărbatului ei, Toader Boncheş. Doamna Mariora Boncheş susţine că soţul ei, Toader Boncheş, a repausat în lupta de la Halici, în toamna anului 1914”[112]; „Anna Mittermayer, născută Tofanel, soţie de conducător de tren, a plecat din Cernăuţi, pe timpul invaziei ruseşti, pe la finea anului 1916 sau începutul lui 1917, cu un soldat rus, luând cu sine documentele ei personale, între altele şi o legitimaţie de călătorie, cu fotografia ei. De la retragerea ruşilor din Bucovina, lipseşte orice ştire despre dânsa. În august 1918, a adus Ioachim Palamar, gospodar din Crasna-Ilschi, fost infanterist la Regimentul 22, reîntorcându-se din prinsoarea rusească, legitimaţia cu fotografia Annei Mittermayer, căsătorită Tofanel, şi zice că a aflat-o, pe la 14 februarie 1918, la o femeie, care zăcea moartă pe un câmp liber, lângă un sat în districtul Jaroschenka. Comparând el fotografia cu trăsăturile răposatei, a constatat cu siguranţă că aceasta e fotografia ei şi, conchizând după locul de emitere, „Dorna-Watra”, că e o persoană din Bucovina, a luat cu sine fotografia. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea lui Petru Tofanel, procedura pentru stabilirea morţii celei dispărute”[113]; „Nicolai a lui Vasile Ticşa, din Vatra Dornei, care a participat la război şi ar fi murit în anul 1916, într-un spital din Rusia, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabilă prezumţiunea legală a morţii, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Anghelina a lui Nicolai Ticşa, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[114].
Dorna Watra: Gr. Kath. Kirche
1918: În 27 octombrie 1918, când „a luat ființă Constituanta Bucovinei”, printre cei „50 de membri ai consiliului național, aleși cu unanimitate după redeschiderea ședinșei”, se număra și Boncheș Gheorghe[115]. În Ședința Consiliului Național Român, de miercuri, 13 noiembrie 1918, prezentat, de la masa prezidiului ca având „o problemă de urgență” și dându-i-se cuvântul, „dl Boncheș vorbește despre populația de la munte, care, în urma acestui război, a rămas fără hrană, haine, vite, oi, fără lemne, și roagă guvernul ca să se dea lemne din pădurile fondului religionar pentru clădirea de bordeie pentru țăranii rămași fără adăpost, în urma războiului, să li se dea și sprijin în bani. Face propunerea să se aducă o mie de oi, ca să se împartă la oamenii lipsiți. Vorbind despre originea nenorocirii care a căzut asupra Bucovinei, spune că acela care a fost nimicitorul nostru este generalul de la jandarmerie Fischer, care a înfundat pe români în lagăre, a spânzurat. Acesta ar trebui să fie pedepsit pentru fărădelegile comise față de popor și face propunerea ca generalul Fischer să fie dat în judecată. Aprobându-se propunerea ca chestia Fischer să fie lăsată în seama guvernului, ședința se închide, la orele 12 din noapte, rămânând ca termenul ședinței proxime să se împărtășească în scris”[116].
1919: În ședința Comisiunii pentru reforma agrară în Bucovina, ținută în 3 marie 1919, după „orele 4 și jumătate după masă”, la care au participat „ministrul-delegat Flondor… I. P. S. Mitropolitul Repta și dl General Zadic”, au vorbit „frumos şi cu multă înţelegere pentru problema de la ordinea zilei ţăranii Boncheş, Axani şi Cuciureanu, care precisează punctul de vedere al ţăranilor în chestia reformei agrare. Resping acuzazajiile ce se aduc de către cei interesaţi, acuzaţii care tind să acrediteze ideea că, prin expropriarea marii proprietăţi, ar scădea puterea productivă a țării. Dl Cuciureanu aminteşte că oraşele şi astăzi sunt alimentate de către ţărani, cu toată lipsa care stăpâneşte pre tutindeni. Se miră că, în Bucovina, nici un mare proprietar n-a urmat gestul sublim al M. S. Regelui, care , după cum se ştie, a împărţit ţăraailor toate moșiile Coroanei”[117].
1919, septembrie 10: Decretul de confirmare a autorităţilor judecătoreşti. Începând cu 1 septembrie 1919, se confirmă „la autorităţile judecătoreşti din Bucovina, următoarele persoane[118]: La judecătoria Vatra Dornei – Tomaşciuc Victor, judecător de district la tribunalul Cernăuţi, consilier conducător de judecătorie cu rangul VII; Botuşan Erich, judecător la judecătoria Vatra-Dornei, judecător de district cu rangul VIII; Forgaci Eugenie, ascultant la tribunalul Suceava, judecător de district cu rangul VIII; Tomovici Stefan, concepist la guvernul bucovinean, judecător cu rangul VIII”.
1919: Comisiunea agrară de ocol Vatra Dornei: Preşedinte: Victor Tomaşciuc, consilier de tribunal şi şef al ocolului judecătoresc Vatra Dornei. ( Locţiitor: Erich Botuşan, judecător districtual Vatra Dornei. / Reprezentantul Administraţiei: Dimitrie Lumicean, subprefect Vatra Dornei. / Locţiitor: Petru Forfotă, primar Vatra-Dornei. / Reprezentantul Băncii regionale: Samuil Ioneţ, învăţător superior, Dorna Candrenilor. / Locţiitor: Gavril Chiruţă, agricultor, Vatra Dornei. / Expert agricol: Gheorghe Marcu, referent agricol, Câmpu-Lung. / Locţiitor: Vasile Mihal, învăţător, Iacobeni. / Reprezentantul proprietarilor expropriaţi: Silviu Dimitrovici, maestru silvic, Vatra Dornei. / Locţiitor: Emilian Jemna, asistent silvic, Vatra Dornei. / Inginer hotarnic: David Stern, inginer hotarnic superior, Vatra Dornei. / Locţiitor: Nicolai Hluşcu, inginer, Câmpu-Lung. / Reprezentanţi ai ţăranilor: Filip Giosan, agricultor, Ciocăneşti; Iile Nacu, agricultor, Vatra Dornei. / Locţiitori: Andrei Bruju Donisă, agricultor, Dorna Candrenilor; Gavril Vasiluţ, agricultor, Poiana Stampii”[119].
1922: Într-un ordin al Ministrului secretar de Stat la Departamentul Economiei Naţionale, referitor la crearea de stocuri pentru CFR de către fabricile de cherestea din România, aflăm numele fabricilor din Bucovina[120] şi a proprietarilor lor: Fabricile din Găineşti şi Suha, jud. Baia, şi din Frasin şi Vatra Dornei, din jud. Câmpulung, ale Societăţii „Dacia”, cu sediul în Bucureşti; Fabrica din Vatra Dornei, jud. Câmpulung, în exploatarea dlui Nichifor Robu, cu sediul în Cernăuţi, Piaţa Unirii Nr. 2; Fabrica din Vatra Dornei, Roşu, exploatarea Societăţii Româno-Germană, cu sediul în Vatra Dornei.
1922: „Având în vedere concursurile publicate, cererile prezentate şi propunerile făcute de revizorate, Consiliul şcolar al ţării a făcut, în şedinţa din 27 Martie 1922, sub preşedinţia domnului Director general delegat al învăţământului din Bucovina, următoarele numiri, pe ziua de 1 Aprilie 1922 – b). în calitate de învăţători definitivi şi învăţătoare definitive: Grigorie Dragan şi Constantin Piticariu la Vatra-Dornei – şcoala de băieţi”[121].
1922: „În ziua următoare, 19 septembrie 1922, drumul s-a continuat, cu trenul industrial, ce duce, peste pitoreştii munţi, care formau în trecut frontiera spre Bucovina. Sosind pe pământul Bucovinei, grupul pelerinilor a fost întâmpinat şi salutat, în gara din Dorna-Helgei, de către doi preoţi bucovineni, delegaţi ai Mitropoliei din Cernăuţi. De la Vatra-Dornei, pelerinii au trecut la Rădăuţi, unde, fiind găzduiţi, au stat până în dimineaţa zilei de 8/21 septembrie 1922, când, apoi, un tren special i-a dus la Putna”[122]. „Legătura între Bucovina și Transilvania a fost, în toate vremile, foarte puțin vie, pentru că uriașele vârfuri ale Carpaților, care le despart, făceau și fac foarte anevoioasă o trecere, de aici, la Bucovina, ca și de la ei, la noi. Chiar liniile ferate se opreau, la poalele culmilor, și trebuia să mergi mult cu trăsura, de la capătul liniei ferate ungurești din Ardeal, până la capătul liniei austriece din Bucovina. Sub domnia românească, iaca, abia în al 4-lea an, se puse capăt acestui neajuns. Azi, poți merge cu trenul, de la Cluj, peste Bistrița, la Dorna-Vatra și, de aci, la Cernăuți. Și încă cu ce tren! Cu tren electric, a cărui mașină nu e dusă cu foc de cărbuni, nici cu motor de benzină, ci cu un motor electric, care-și ia puterea de la firul de sârmă (drot) ce trece pe deasupra sa. La un capăt și la celălalt al liniei, două mașini de fabricat electricitate fac electricitate și o dau sârmei ce merge, de la una, la alta. Aceste sârme dau, ca la tramvaie, putere vagonului de cârmă a trenului și acela poate merge ca rândunica, păzit numai de un îndreptător și opritor al lui. Trenul acesta umblă numai 3 săptămâni, între Dorna-Helgel (Bucovina) și între Borgo-Prund, trecând înalta spinare a Carpaților, zisă Vârful Măgurei, apoi satele Cermacut, Piatra, Măgura, Tihuța, Cărare și Bordoprund. Deschiderea liniei, darea ei în folosință, plecarea celui dintâi tren de acest fel s/a făcut, acum 3 săptămâni, în mijloc de frumoase serbări”[123]. E de prisos să mai adaug faptul că „cel dintâi tren electric din ţară”, atât de „zărvuit” în 1922, în beneficiul monarhiei române, fusese construit de austrieci, în 1915, după cum rezultă din însemnţrile comandantului frontului austriac din Bucovina, generalul Hugo Haberman, care nota, în 29 noiembrie 1916 (textul integral, în această culegere de mărturii necunoscute: „Ambele întăriri au fost imediat puse în mișcare pentru apărarea Dornei Watra, iar brigada de cavalerie, fără cai, a fost trimisă pe jos, în munți; i-am trimis 120 de vagoane și 50 de animale de tracţiune, pentru a-i permite, mai târziu, să vină pe front; trenul l-am trimis pe o cale ferată electrică, construită în timpul războiului. A ajuns la Dorna Watra, la ora 9 p. m.”[124].
1924: „Daruri pentru studenții întemnițați la Văcărești. La Vatra-Dornei (Bucovina), în seara zilei Iordanului, din prilejul unei petreceri poporale aranjată de Societatea Arcașul… s-au dăruit, de către cei care au luat parte la petrecere, sume pentru tinerii care zac întemnițați la Văcărești pentru o cauză măreață și sfântă (în total, 4.650 lei)”. Printre donatori s-au aflat și „Porfir Boncheș, comerciant”, și „Ilie Boncheș, proprietar”[125].
1925: „Conform ştirilor transmise din Viena, excese antievreieşti au loc în numeroase localtăţi de provincie din Moldova, unde profesorul Cuza a făcut un turneu de propagandă antisemită. Dezordini serioase au avut loc la Roma,. Piatra şi Dornawatra. La Dornawatra, poliţia s-a văzut obligată să facă uz de focuri de arme pentru a-i dispersa pe agitatori. S-au semnalat mai mulţi răniţi. Profesorul Cuza trebuia să ia cuvântul în acest oraş, la o reuniune antisemită; dar poliţia, crezând că tulburările nu vor înceta să apară, a întrerupt reuniunea, în ultimele ei minute. Nebunia izbucnise deja peste tot prin oraş, unde se aruncau invective la adresa evreilor. Poliţia a format, în acelaşi timp, un cordon, pentru că furia tocmai începuse să se manifeste şi situaţia devenise, la un anumit moment, atât de critică, încât poliţia s-a văzut nevoită să se folosească de arme. Mai mulţi evrei au fost grav răniţi“[126].
1929: „Un mărgăritar din adâncile zăcăminte ale neamului: GHEORGHE BONCHEŞ. O veste fulgerătoare ne umple astăzi de mare întristare: Falnicul luptător, ţăranul proprietar din ţinutul Vatra Dornei, Gheorghe Boncheş, a murit. Pierderea ce am simţit-o noi, astăzi, este destul de mare, pentru că s-a dus de lângă noi un stâlp, un ales al nostru. Prin înţelepciunea cu care a fost înzestrat, prin energia şi prin munca sa, a putut ajunge, în scurt timp, deputat în Camera Austriacă; deci a fost primul ţăran român, care a putut ajunge la înalta treaptă de deputat într-o Cameră străină şi care a apărat cu dârzenie drepturile scumpe ale românilor din județul Câmpulung. Cuvântările lui Gheorghe Boncheş, pline totdeauna de inimă şi înflăcărare, au apărat cu mult succes interesele economice și politice naţionale, aşa că, cu drept cuvânt, a fost un mărgăritar al Bucovinei. A dat dovezi de om mare, totdeauna stăruitor în lucru, om cu multă experienţă şi iniţiativă, căci a fost primul om care şi-a putut instala pe moşie o minunată crescătorie de păstrăvi. Pe moşia lui, de asemenea, vedeai cele mai noi înstalaţiuni practice pentru nutreţuri şi cereale, cele mai bune şi mai moderne grajduri pentru adăpostul, sănătatea şi pentru prăsila vitelor; de aceea, nici societăţile care se ocupă cu bunul mers al gospodăriilor săteşti nu l-au lăsat nerăsplătit pentru toate acestea, ci l-au premiat în mai multe rânduri. Dar activitatea desfăşurată de el n-o putem pune, aici, în 2-3 cuvinte şi nici nu sunt eu în drept să spun bunul pe care l-a făcut Gheorghe Boncheş pentru zecile de mii de suflete şi pentru cei pe care i-a învăţat, ci urmele faptelor sale să ne vorbească. A fost membrul fondator şi preşedintele uneia din cele mai bogate societăţi culturale româneşti, „Sentinela”, care a luat fiinţă în anul 1891 şi care societate avea de scop: Apărarea intereselor româneşti. A mai fost şi consilier comunal, şi cetăţean onorific. Orice lucrare pentru propăşirea naţională, culturală sau economică din judeţul său nu se putea să nu-l aibă pe Boncheş între luptătorii cei mai înfocaţi sau chiar în fruntea lucrărilor. În anul 1915, deşi Gheorghe Boncheş era deputat austriac, totuşi n-a fost cruţat, ci, împreună cu câteva sute de ţărani în rând din Bucovina, au fost duşi şi ţinuţi în marele lagăr al suspecţilor şi trădătorilor din localitatea Oberholabrun, lângă Viena, unde se hrăneau cu cir (terci) de făină şi sfecle albe. A fost un adevărat patriot, căci, cu toate că a fost aşa de chinuit în timpul războiului, totuşi nu s-a dat o clipă înapoi, ci a fost cu gândul numai la prosperarea ţării noastre. Activitatea sa, meritele sale i-au fost recunoscute şi apreciate de toţi, aşa că a murit fericit că a putut lăsa în urmă o muncă rodnică şi cinstită. Pe patul de moarte, a cerut să fie înmormântat cât se poate de simplu, dovadă că şi în viaţă a fost plin de modestie şi totdeauna s-a mulţămit cu puţin. Acesta a fost Gheorghe Boncheş, apărătorul românilor din Câmpulung (Bucovina), un om de bine, un străjer devotat, al interesului public, un patriot renumit, deci: Un mărgăritar din adâncile zăcăminte ale neamului. / Diac. V. Fussu”[127].
1940: În 9 noiembrie 1940, în cadrul unor vandalisme şovine, au fost confiscate, de fratele primarului Paulescu, proprietăţile evreilor Simon Landau şi S. Zimmet.
1941: În vara anului 1941, au fost deportaţi în Transnistria, din Vatra Dornei şi din satele din jur, 2650 evrei.
1941: „Tabloul normaliştilor cu diploma de capacitate, numiţi în învăţământul primar, prin ,,incredinţare de post”, pe ziua de 1 octombrie 1941”[128]: Vasile Gh. Petre, seria 1938, media 7,40, numit în comuna Şarul Dornei, postul III, jud. Câmpulung”.
1941: „Se publică mai jos Lista Nr. 13, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie, în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24[129]: Alupei Toma, sergent, ctg. 1936, cu ultimul domiciliu în comuna Neagra Şarului, judeţul Câmpulung, mort la 2 iulie 1941; Ungureanu Vasile, soldat, ctg. 1930, cu ultimul domiciliu în comuna Şaru Dornei, judeţul Câmpulung, mort la 2 iulie 1941; Rusu Ioan, soldat, ctg. 1933, cu ultimul domiciliu în comuna Neagra Şarului, judeţul Câmpulung, mort la 2 iulie 1941”.
1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[130], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Tanaselea Ioan, de la Vatra Dornei I, la Vatra Dornei IV; Tanaselea Cleopatra, de la Vatra Dornei I, la la Vatra Dornei IV; Andreescu Emilia, de la Vatra Dornei I la, Vatra Dornei V; Radu Gheorghe, de la Moldova Suliţa- Benia, la Dorna-Sunător; Bârsan Virgil, de la Cârlibaba, la Şaru Dornei, Coverca; Vasilescu Mihai, de la Stulpicani, la Şaru Dornei, Sărişor; Amorăriţei Nicolae, de la Valea Seacă, la Şaru Dornei, Sărişor; Onica Nicolae, de la Şaru Dornei, la Dorna Poiana Negri”.
1948: „Tablou de întreprinderile naţionalizate trecute în administrarea comunelor, potrivit dispoziţiunilor art. 1, aliniatul penultim, din legea N. 119 din 1948, şi pentru care urmează să se ia deciziuni în cauză de către Preşedinţia Consiliului de Miniştri: Moara fostă proprietate a lui Binderer şi Brecher din oraşul Vatra Dornei”[131].
1949: Se numesc directori ai unor şcoli, pentru Învăţământul elementar, ciclul I[132]: Nistor Maria, directoare la Şcoala elementară Vatra Dornei, Roşu; Pridie Eugen, director la Şcoala elementară Vatra Dornei, Argestru; Lucescu Iosif, director la Şcoala elementară Vatra Dornei, Rusca; Bayng Leon, director la Şcoala elementară Vatra Dornei, Şarul; Sârbu Ioan, director la Şcoala elementară Dorna, Gura Negri; Pintelie Ioan, director la Şcoala elementară Dorna, Cozăneşti; Rotaru Panait, director la Şcoala elementară din Dorna, Ortoaia; Niculiţă Valeria, directoare la Şcoala elementară din Dorna, Sunător; Câmpianu Iacob, director la Şcoala elementară Neagra Şarului; Popescu Petru, director la Şcoala elementară Neagra Şarului, Gura Haitii; Marian Dumitru, director la Şcoala elementară Neagra Şarului, Sărişor. Pentru Învăţământul elemenlar, ciclul II: Marcu Ioan, director la Şcoala elementară Vatra Dornei; Paţa Ioan, director la Şcoala elementară Şaru Dornei, Panaci. Pentru Şcoli medii tehnice: Păduraru Teofil, director la Şcoala tehnică administrativă Vatra Dornei-Resort; Mândreanu Constantin, director la Şcoala tehnică minieră Vatra Dornei-Resort, iar pentru Şcoli de calificare, Corsaru Radu, director la Şcoala profesională forestieră Vatra Dornei.
La Vatra Dornei s-au născut dramaturgul Ion LUCA (7 decembrie 1894), publicistul Ernest CARA (24 ianuarie 1902), prozatorul Platon PARDĂU (1 decembrie 1934) şi poetesa Cornelia Maria SAVU (4 septembrie 1954).
[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 252
[2] Vezi lucrarea mea: „Achiziția Bucovinei de către Austria”, Cernăuți 1889, p. 13.
[3] Acest memorandum stă la baza broșurii lui Zieglauer, „Starea Bucovinei, la vremea ocupației austriece”, Cernăuți 1888.
[4] Polek, Johann, Recenzie privind cercetările asupra pământului și obiceiurilor Bucovinei după 1773, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 3-20
[5] Werenka, Dr. Daniel, Bukowinas entstehen und aufblühen (Apariţia şi înflorirea Bucovinei), în Archiv für österreichische Geschichte (Arhive pentru istoria austriacă), Wien, 1892, pp. 98-152.
[6] Polek, Erwerbung der Bukowina durch Oessterreich (Bucovina achiziționată de Austria), pp. 24. Următoarele, şi Werenka, Supliment XXXV.
[7] Werenka, Supliment L şi LI.
[8] Werenka, Bukowinas Enstehen und Aufblühen (Archiv für österr. Geschichte, Bd. 78, Wien 1892, Beilage III – Apariția și înflorirea Bucovinei (Arhiva pentru Istoria Austriei, Vol. 78, Viena 1892, Suplimentul III
[9] Werenka, Bukowinas Enstehen und Aufblühen (Archiv für österr. Geschichte, Bd. 78, Wien 1892, Beilage III – Apariția și înflorirea Bucovinei (Arhiva pentru Istoria Austriei, Vol. 78, Viena 1892, Suplimentul III
[10] Polek, Dr. Johann, Joseph’s Reisen nach Galizien und der Bukowina, Czernowitz 1895, pp. 65-
[11] Codrescu, Theodor, Uricarul cuprinzător de hrisoave, anaforale şi alte acte ale Moldovei, Tomul al VI, Iaşi 1875, pp. 164-170
[12] Rohrer, Joseph, Relatarea călătoriei prin Moldova şi Bucovina, Academia Română, Călători străini despre Țările Române, Serie nouă, Vol. I (1801-1821), București 2004, pp. 155, 156
[13] De Serres, Marcel, Voyage dans l’Empire d’Autriche, pendant les années 1809 et 1810, Livre VIII, Bukowine, Paris, 1814, pp. 227-233
[14] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 52, 1876 p. 56, 1907 p. 69
[15] Raffelsperger, Franz, Allgemeines geographisch-statistisches Lexikon aller Österreichischen Staaten : nach ämtlichen Quellen, den besten vaterländischen Hilfswerken und Original-manuscripten, von einer Gesellschaft Geographen, Postmännern und Staats- beamten, Dritter Band, Wien 1846, p. 161
[16] Raffelsperger, Franz, Allgemeines geographisch-statistisches Lexikon aller Österreichischen Staaten : nach ämtlichen Quellen, den besten vaterländischen Hilfswerken und Original-manuscripten, von einer Gesellschaft Geographen, Postmännern und Staats- beamten, Dritter Band, Wien 1846, p. 162
[17] Formanek, Jaromir – k. k. Hauptmann des Regiments, Geschichte des k. k. Infanterie-Regiments Nr. 41 / derzeit Josef Freiherr Vecsey de Vecse et Böröllyö-Iságfa, k. k. Feldmarschall-Lieutenant, 1807-1887, II Band, Czernowitz 1887, pp. 372, 373
[18] Formanek, Jaromir – k. k. Hauptmann des Regiments, Geschichte des k. k. Infanterie-Regiments Nr. 41 / derzeit Josef Freiherr Vecsey de Vecse et Böröllyö-Iságfa, k. k. Feldmarschall-Lieutenant, 1807-1887, II Band, Czernowitz 1887, p. 518
[19] Transilvania, Nr. 2, Anul IX, Braşov 15 ianuarie 1876, pp. 16-19
[20] Raffelsperger, Franz, Itinerär oder Verzeichniss aller Postrouten in den k. k. österreichischen Staaten, Wien 1851, pp. 53, 54
[21] Mit fals, care justifică tradiţionala noastră neputinţă – n. I. D.
[22] Negruzzi, Iacob, Din Carpaţi / Fragmente, în Convorbiri literare, Anul I, No. 22, Iassi 15 ianuarie 1868, pp. 308-314
[23] Formanek, Jaromir – k. k. Hauptmann des Regiments, Geschichte des k. k. Infanterie-Regiments Nr. 41 / derzeit Josef Freiherr Vecsey de Vecse et Böröllyö-Iságfa, k. k. Feldmarschall-Lieutenant, 1807-1887, II Band, Czernowitz 1887, p. 571
[24] Denarowski, Dr. Carl, Die mineralquellen in Dorna-Watra und Pojana-Negri in der Bukowina, Wien 1868
[25] Ibidem
[26] Și anul descoperirii acestor surse, şi numele presupusului descoperitor sunt problematice; prima analizare a surselor de ape minerale din Dorna Watra a fost făcută, încă din 1798, de către Hacquet.
[27] Ibidem
[28] Capitolul Umgebung von Dorna.
[29] Ibidem
[30] Heinrich, Dr. Johann von, Cultur der animalen Vaccine im Jahre 1879, Wien 1880, p. 17
[31] A. D. XENOPOL, O călătorie la Dorna, în Bucovina, în Revista Politică, Anul II, nr. 4 / 1 iulie 1887, pp. 12, 13
[32] A. D. XENOPOL, O călătorie la Dorna, în Bucovina, în Revista Politică, Anul II, nr. 11 / 15 octombrie 1887, pp. 13
[33] Eigenschaften der Hauptquelle in Dorna, capitol care urmează după cel al florei și faunei, peste care trec, doar existența umană interesându-mă în acest material – n. n.
[34] „Plerique tamen inquiunt esse aquam, qualis terra est per quam fluxerit, quod quidem in salsis aquis potissimum declaratur“, op. cit., p. 36.
[35] Ibidem
[36] Albina, Nr. 99, Anul III, Viena, duminică 22 septembrie / 4 octombrie 1868, p. 3
[37] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161
[38] A. D. XENOPOL, O călătorie la Dorna, în Bucovina, în Revista Politică, Anul II, nr. 4 / 1 iulie 1887, pp. 13-16
[39] Bergner, Rudolf, Rumänien / Eina Darstellung des Landes und der Leute, Breslau 1887, pp. 81-93
[40] REVISTA POLITICĂ, Anul III, nr. 16, 1 septembrie 1888, p. 10
[41] Gane, N., Zile trăite, Iaşi 1902, p. 230-237
[42] Daimer, Dr. J.; Netolitzky, Dr. A., Das Österreichische Sanitätswesen, VIII Jahrgang 1896, Wien 1896, p. 298
[43] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 55/1896, p. 3
[44] Tribuna Poporului, Nr. 27, 19/20 februarie 1898, p. 129
[45] PATRIA, Anul III, Nr. 306 din 4/16 August 1899, pg. 1
[46] Verordnungsblatt des k. k. Justizministeriums, XV. Jahrgang 1899, Wien 1899, p. 141
[47] Verordnungsblatt des k. k. Justizministeriums, XV. Jahrgang 1899, Wien 1899, pp. 255, 256
[48] Verordnungsblatt des k. k. Justizministeriums, XV. Jahrgang 1899, Wien 1899, p. 311
[49] Verordnungsblatt des k. k. Justizministeriums, XV. Jahrgang 1899, Wien 1899, p. 341
[50] Tribuna Poporului, Nr. 57, Anul IV, Arad, joi 23 martie / 5 aprilie 1900, p. 3
[51] Weigand, Gustav, Prof. Dr., Die Dialekte der Bukowina und Bessarabiens, Leipzig 1904, pp. 1-7
[52] Verax, La Roumanie et les juifs, Bucarest 1903, p. 350
[53] DEŞTEPTAREA, Nr. 12/1903, p. 5
[54] NICOLAE IORGA, Neamul românesc în Bucovina, Bucureşti 1905, p. 69.
[55] Klein, Hermann Joseph, Jahrbuch der Astronomie und Geophysik, XIV Jahrgang 1913, Leipzig 1904, p. 335
[56] Norst, Dr. Anton, Alma mater Francisco-Josephina, Czernovitz 1900, pp. 122, 125 şi 127
[57] Verordnungsblatt des k. k. Justizministeriums, XX Jahrgang 1904, Wien 31 August 1904, Stuck XVI, p. 270
[58] Drăgan, Dr. Valentin, Serbarea de la Putna – 3/16 iulie 1904, în Gazeta Transilvaniei, Nr. 144, Anul LXXVII, Braşov 3/16 iulie 1914, pp. 1, 2
[59] Apărarea Naţională, Nr. 7, Anul I, Cernăuţi, duminică 28 octombrie stil nou 1906, p. 4
[60] Apărarea Națională, Nr. 11, Anul I, Cernăuți, duminică 11 noiembrie stil nou 1906, p. 3
[61] Apărarea Naţională, Nr. 8, Anul I, Cernăuţi, miercuri 31 octombrie stil nou 1906, p. 8
[62] Apărarea Naţională, Nr. 14, Anul I, Cernăuţi, joi 22 noiembrie stil nou 1906, p. 3
[63] Apărarea Națională, Nr. 16, Anul II, Cernăuți, miercuri 20 faur stil nou 1907, p. 2
[64] Gt., Viața Românească în Bucovina, în Viața Românească, Volumul V, anul II, Iași 1907, p. 305
[65] Apărarea Naţională, Nr. 21, Anul II, Cernăuţi, joi 21 martie stil nou 1907, p. 2
[66] Gt., Viața Românească în Bucovina, în Viața Românească, Volumul V, anul II, Iași 1907, pp. 304, 305
[67] Tribuna, Nr. 225, Anul XIV, Arad, miercuri 2 noiembrie nou (20 octombrie vechi) 1910, p. 5
[68] Mitgeteilt im J. M. V. Bl. 1898, S. 236
[69] Verordnungsblatt des k. k. Justizministeriums, XX Jahrgang 1904, Wien 19 August 1904, Stuck XV, p. 247
[70] Wiener Almanach fűr das Jahr 1908, Wien 1907, p. 374
[71] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 87
[72] Revista Politică, Nr. 7, Anul VI, Suceava, în 27 noiembrie 1910, pp. 1, 2
[73] „1). O bancă pentru răscumpărarea gospodăriilor ţărăneşti încărcate cu datorii; 2). Slobozirea păşunilor şi îmbunătăţirea prăsilei vitelor; 3). Scăderea birului; 4). Deschiderea vămii pentru păpuşoi şi alte cereale; 5). Îndreptarea şcolii săteşti; 6). Scăparea pădurilor de servitute; 7). Organizarea consiliului cultural al ţării; 8). Dacă ar veni să se vândă o gospodărie ţărănească la licitaţie pentru datorii, să rămână atâta gospodarului, cu cât şi-ar putea ţine întreaga casă; 9). Românii să capete, de la toate diregătoriile, scrisori şi răspunsuri numai în limba română; 10). La orice lucrări şi întreprinderi să nu se primească străini; 11). Biserica noastră să nu se despărţească şi să rămână românească” – cf. Revista Politică, Nr. 6, Anul VI, Suceava, în 20 noiembrie 1910, p. 3
[74] Boncheş, Ilie; Braşcanu, Paul, Gheorghe Boncheş / Un ţăran Dornean în Dieta Bucovinei, Iaşi, 2017
[75] Revista Politică, Nr. 6, Anul VI, Suceava, în 20 noiembrie 1910, pp. 2-4
[76] Revista Politică, Nr. 9, Anul VI, Suceava, în 11 decembrie 1910, pp. 1, 2
[77] Revista Politică, Nr. 25, Anul VII, Suceava, în 16 aprilie 1911, p. 2
[78] Baker, James, Capitolul X, În Bucovina, pp. 83-90, în Austria: her people & their homeland, New York 1913, cu ilustraţia Cernăuţilor, de Donald Maxwell, la p. 85
[79] Gazeta Transilvaniei, Nr. 66, Anul LXXV, Brașov, joi în 22 martie (4 aprilie) 1912, p. 2
[80] Gazeta Mazililor și Răzeșilor Bucovineni, Nr. 13, Anul II, Cernăuți, 4 ianuarie 1913, p. 205
[81] Autoarea răspânditului album de broderii și țesăruri românești – nota ziarului „Românul”
[82] Felea, Dr. I., Impresii de călătorie, în Românul, Nr. 178, Anul IV, Arad, joi 14/27 august 1914, p. 4
[83] Românul, Nr. 137, Anul IV, Arad, marți 24 iunie vechi / 7 iulie nou 1914, pp. 6, 7
[84] Cernăuţi a căzut? – în „Adevărul” din 19 august 1914
[85] Cernăuţi evacuat – în „Adevărul” din 19 august 1914
[86] Panica în Bucovina – în „Adevărul” din 19 august 1914
[87] „Adevărul” din 22 august 1914
[88] Românul, IV, nr. 259, 25 noiembrie v. / 8 decembrie n. 1914, p. 3
[89] Gazeta Transilvaniei, Nr. 279, Anul LXXVII, Braşov, vineri 19 decembrie (1 ianuarie) 1914, p. 1
[90] Gazeta Transilvaniei, Nr. 210, Anul LXXVII, Brașov, miercuri 24 septembrie vechi / 7 octombrie nou 1914, p. 2
[91] Adevărul, 28, nr. 10355, 9 ianuarie 1916, p. 1
[92] L’Intransigent, No. 12.614, Mercredi 27 janvier 1915, p. 1
[93] Le Miroir, No. 63, Dimanche 7 Février 1915, p. 3
[94] Iorga, Nicolae, Războiul nostru în note zilnice / 1914-1916, Vol. I, „Ramuri” Craiova 1926, pp. 310, 311
[95] Adevărul, 29, nr. 10498, 2 iunie 1916, p. 3
[96] Adevărul, 29, nr. 10498, 2 iunie 1916, p. 4
[97] Guillot, Eugène, Précis de la guerre de 1914, Tome II – Octobre 1915 – Février 1917, Paris 1918, p. 155
[98] Le Journal, No. 8.752, Mardi 12 septembre 1916, p. 1
[99] L’Echo D’Alger, Lundi 16 Octobre 1916, p. 1
[100] Le Rappel, No. 16.825, Lundi 11 décembre 1916, p. 2
[101] Le Radical, Lundi 11 décembre 1916, p. 2
[102] La Lanterne, No. 14.452, Vendredi 16 Février 1917, p. 1
[103] Habermann, Hugo, Über die Führungstätigkeit der höheren Kommandanten im Kriege, aus persönlich Erlebtem, în Militärwissenschaftliche und technische Mitteilungen, Wien 1921, pp. 410-419
[104] Ibidem
[105] Ibidem
[106] Ibidem
[107] Ibidem
[108] Ibidem
[109] Direktion des k. k. Österr. Handelsmuseum, Rumänien. Landes und Wirtschaftsstatische sowiw Topographische űbersichten, Wien 1917, p. 191
[110] Viaţa Nouă, IV, nr. 158 – Supliment, din 25 iulie n. 1915
[111] Viaţa Nouă, IV, nr. 159 – Supliment, din 6 august n. 1915
[112] Monitorul Bucovinei, Fascicula 19, Cernăuţi în 5 Aprilie nou 1919, p. 4
[113] Monitorul Bucovinei, Fascicula 75, Cernăuţi în 18 Octomvrie nou 1919, pp. 7, 8
[114] Monitorul Bucovinei, Fascicula 15, Cernăuţi în 29 Aprilie nou 1921, pp. 189-192
[115] Unirea, Nr. 68, Anul XXVIII, Blaj, luni 4 noiembrie 1908, p. 2
[116] Monitorul Bucovinei, Fascicola 5, Cernăuți, în 28 decembrie nou 1918, p. 4
[117] Unirea, Nr. 55, Anul XXIX, Blaj, vineri 14 martie 1919, p. 3
[118] Monitorul Bucovinei, Anul 1919, Cernăuţi, în 10 Septembrie nou, Fascicula 63, pp. 1-4
[119] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8
[120] Monitorul Oficial, Nr. 133, 11 iunie 1942, pp. 4872-4874
[121] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, Cernăuţi 21 aprilie 1922, p. 41
[122] Biserica și Școala, Nr. 40, Anul XLVI, Arad, 2/15 octombrie 1922, pp. 4, 5
[123] Libertatea, Nr. 26, Anul XX, Orăștie, la 27 iunie 1922, p. 1
[124] Habermann, Hugo, Über die Führungstätigkeit der höheren Kommandanten im Kriege, aus persönlich Erlebtem, în Militärwissenschaftliche und technische Mitteilungen, Wien 1921, pp. 405-407
[125] Libertatea, Nr. 6, Anul XXII, Orăștie, 7 februarie 1924, p. 2
[126] L’Univers Israélite, 81 Année, No. 9, 30 Octobre 1925, p. 159
[127] Cultura Poporului, Nr. 269, Anul IX, București 10 martie 1929, p. 3
[128] Monitorul Oficial, Nr. 249, 2o octombrie 1941, pp. 6439 şi următoarele
[129] Monitorul Oficial, Nr. 220, 17 septembrie 1941, pp. 5543-5549.
[130] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657
[131] Monitorul Oficial, Nr. 229, 2 octombrie 1948, p. 7951
[132] Monitorul Oficial, Nr. 20, 25 ianuarie 1949, pp. 845, 846
