Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Dorna Candreni

Dorna Candreni, în 1917

DORNA CANDRENI. Sat al câmpulungenilor Candrea, deci cu dreptul de a-şi revendica atestarea documentară în 14 aprilie 1411, ca şi Câmpulungul, Dorna Candreni exista ca vatră de sat şi nu doar ca risipire de gospodării de vară, încă din 20 noiembrie 1755, când ispravnicul de Suceava, Constantin Cantacuzino, paharnic, rânduia, în baza unei cărţi de gospod, pe bătrânii din Candreni, Gligorie Iuga, Gavril Cărnu şi Ion a Irinii, să măsoare şi să hotărască moşiile fraţilor Vasile, Lupul, Ursul şi Neculai Candrea, feciorii lui „Ioniţă Candrea din gura Coşnei”.

În 2 noiembrie 1756, Ion Candre şi alţi răzeşi ai moşiei Căndreni se jeluiesc lui Grigore Ghica Vodă că moşia lor „se hotărăşte cu ţara ungurească şi, pi dincoace, se hotărăscu cu o moşie, anume Todăşcanii”, cu care Căndrenii au multă gâlceavă, hotarele dintre cele moşii fiind mutate în defavoarea Căndrenilor, în baza unor mărturii mincinoase („pe gura acelui Constantin Pizdele”).

În 1 iunie 1765, Constantin Kogălniceanu, vornicul Câmpulungului, judecă pricina dintre Căndreni şi Floceni pentru stăpânirea muntelui Ouşorul. Bătrânii Căndreni, Constantin Vasile, Axente şi Donisă Candrea, susţineau că muntele Ouşorul ar fi al lor, iar „un Vasile Iuga, şi Chiruţă Todaşcu, şi Ursuţu Candre, şi Constantin Todereanu, şi un Toader Rogină” susţineau la fel, „aceştia jurând toţi cu suflitile lor că drept a Căndrenilor este muntele Ouşorul”.

1776: „Pe 13 septembrie, comisarii de frontieră s-au întâlnit la Baia (în Moldova). Demarcația în curs de desfășurare avea, acum, un curs atât de favorabil, încât întreaga frontieră sudică și, de asemenea, granița de est, până la Cernăuţi, putea fi corectată până la începutul lunii noiembrie. Austria şi-a fost adjudecat, în sud, Candreni (de lângă Dorna-Watra) și Stulpicani (de lângă Câmpulung), precum și întinderi considerabile de pământ, între râurile Siret și Suceava. Dar acum astfel de dispute au izbucnit între comisari, motiv pentru care nu numai că demarcația ulterioară a stagnat, dar Tahir Aga a declarat că o parte din frontierele deja corectate (de exemplu, între râurile Siret și Suceava) sunt îndoielnice. Comisia, tocmai datorită comportamentului inteligent al lui Thugut, în ianuarie 1776, a plecat, din Cernauca, iarăşi la muncă”[1].

1783: „Enzenberg enumeră următoarele ameliorări: a). Şoselele pentru comunicații mai lesnicioase cu Transilvania, prin Bârgău, spre Dorna Candreni se intersectează cu cea a Coşnei (adică peste Rodna) și continuă spre Gura Humorului, de unde pleacă, prin Solca, Vicov, Storojineţ și Selenov, în Galiţia”[2].

În 11 iunie 1789, vornicii şi juraţii din Dorna Candrenilor, Toader sin Floce Candre, Maftei Candre, Ion sin Constandin Candre, Timofti Todaşcan, Constantin Toderel, Grigori Pardău, Grigori sin Vasile Iuga şi Ioniţă sin Rusul Ivan, întocmesc o „cvarte de împărtaştină lui Petre Prale a Lupului cu căt îi revine după tatăl său”.

1788: „În aceşti munţi, şade un român, despre care se afirmă că ar avea o sută cincizeci de ani (!), dar, totuşi, pare neîndoios că patruzeci de familii actuale, din cuprinsul Dornei Candrenilor, se trag din el şi sunt fiii, nepoţii sau strănepoţii săi. Eu am văzut doi dintre fiii lui, într-o cârciumă, unde am petrecut noaptea, şi unul avea şaptezeci de ani, şi celălalt – optzeci şi doi de ani. Aceştia doi s-au veselit atâta, trei zile în şir, încât nu s-au mai trezit din beţie, în tot acest timp). I-am găsit zdraveni la trup şi fără nici o slăbire a celor cinci simţuri”[3], povestea renumitul naturalist Baltazar Hacquet.

1807: Destinul Dornei Candrenilor se modifică, după 7 iulie 1807, atunci când Franz Schubert, inspectorul Domeniilor Bucovinene, raportează Administraţiei cezaro-crăieşti unite a domeniilor şi salinelor din Lemberg despre constatările făcute cu ocazia vizitării izvoarelor minerale de la Dorna Candreni, vizitate la începutul lunii iunie, izvoare recent descoperite de către medicul districtual Pluschk pe pajiştea dirigintelui de poştă de lângă pârâul Negrişoara. Schubert propune amenajări strict necesare pentru utilizarea izvoarelor, inclusiv o „baie şi un hotel”, precizând că un meşter şi câţiva săteni pot înălţa construcţiile acelea într-o singură vară. În 8 octombrie 1807, contele Karl von Zichy face cunoscută hotărârea Camerei Aulice din Viena de a nu se împotrivi amenajării unei staţiuni balneare la Dorna Candreni şi la Vatra Dornei, dar cere, iniţial, o investiţie de 200 guldeni pentru curăţirea şi podirea cu scândură a izvoarelor, astfel încât aceste ape medicinale să devină băubile.

1817: Călătorind pe valea Bârgaielor, pe „Şoseaua Franciscană”, cum se numea, din 1817, în cinstea împăratului Francisc, care o folosise în acel an, „drumul împărătesc” al lui Isof al II-lea, vienezul Adolf Schmidl precizează că „Josenii Bârgăului predă, în fiecare an, 70.000 de lulele de pământ, care merg, în primul rând, în Bucovina” şi că „drumul se ridică, treptat, spre pasul Bârgăului, un defileu îngust în munte, prin care se prăvălea în jos Bistriţa. De aici, drumul a fost tras, în 1812, într-un urcuş lin şi uniform, pe vârful muntelui de la Măgura Calului. Staţia de poştă Tihuţa este o colonie. Odinioară, drumul ducea, de la pas, pe deasupra Dealului Zimbrilor, până la postul de graniţă, de odinioară, Iliuşa, şi, apoi, iarăşi foarte abrupt, pe vârful înalt al Măgurei. Noul drum are numeroase poduri masive, deasupra multor prăpăstii, dintre care ultima este cea mai minunată. Un viaduct de piatră duce, de-a curmezişul, deasupra unei văi largi, şi are, în mijloc, o arcadă înaltă, prin care formează un torent o cascadă însemnată. Piscul pleşul al Măgurei oferă o privelişte înspăimântătoare şi grandioasă asupra unor munţi nenumăraţi şi a unor defileuri adânci. Ajungi, acum, la posturile de graniţă ale Transilvaniei înspre Bucovina, unde un comandament militar cercetează trecătorile, şi, curând după aceea, se ajunge la Poiana Stampei, prima localitate din Bucovina, formată numai dintr-o casă de poştă şi dintr-o cazarmă mică. Drumul duce, acum, peste coama lată a unui munte, în valea atrăgătoare a Dornei, la vărsarea Dornei în Bistriţa Aurie. Ţinutul este bogat în minunate izvoare de apă minerală acidă, dintre care mai multe sunt folosite pentru băi. Satul Dorna are şase ceasuri în lungime şi este format din Dorna Candrenilor şi Vatra Dornei, unde se află vama de frontieră. În susul apei, pe valea Bistriţei Aurii, urmează târgul de munte Iacobeni, unde se exploatează, din 1786, o mină de fie, cu 19 galerii, dintre care cea mai bogată este Valea Stânei; la Arşiţa, se mai găseşte şi azbest”[4].

În 1843, biserica ortodoxă Sfântul Nicolae din Dorna Candreni, care deservea şi Poiana Stampii, avea 1.742 enoriaşi, păstoriţi de parohul Georgie PROCOPOVICI. În 1876, biserica cu hramul Adormirii Maicii Domnului, ctitorită între anii 1858-1863, ca şi cea din Poiana Stampii (la Poiana Negri), cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, era păstorită de parohul Isidor PROCOPOVICI, numărul enoriaşilor ajungând la 2.444. În 1907, comuna bisericească Dorna Candreni, Dealul Florenilor, Poiana Negri şi Smizi, cu 2.206 enoriaşi, era slujită de parohul Victor ZURCAN, născut în 1859, preot din 1886, paroh din 1905, preot cooperator fiind Emanuil PRELIPCEAN, născut în 1862, preot din 1893, iar cantori, angajaţi în 1887, erau Filip MOROŞAN, născut în 1866, şi Theodor SPÂNUL, născut în 1847.

1849: „În 23 decembrie 1848, colonelul Jablonsky von Deés şi locotenent-colonelul von Losenau von Bánffy-Hunyád, au fost nevoiţi să se retragă din faţa forțelor inamice superioare, care blocau drumul de la Cluj, la Bistriţa, cel de-al doilea pornind pentru a ocupa Clujul. Colonelul Urban ordonase trupelor sale, în 25 decembrie, să se grăbească spre Cluj, dar acestea au ajuns prea târziu. Și-a salvat trupele și armele doar printr-un marș îndrăzneț de flanc, a străbătut prin liniile inamice de la Apahida, în 26 decembrie și a ajuns în Mezöseg, după un marș de trei ore, dar nu a mai avut putere să răzbată până la Gros Wardeners. Ulterior, l-a împins peste graniță pe generalul Bem, după luptele de la Szeretfalva, din 1 ianuarie1849, mărşăluind prin Bistriţa, în 2 ianuarie, prin Pasul Tihuţa, de lângă Prundul Bârgăului, în 4 ianuarie, şi ajungând, din Transilvania, în Bucovina, la Dornawatra, în 6 ianuarie 1849, ocazie cu care, totuși, al 2-lea regiment de frontieră română din Transilvania s-a dispersat în mare parte”[5]. Confruntările militare din ţinutul Dornei au fost dure, dese şi fără să consacre o stabilitate sau alta sau măcar o relativă tihnă. „Pe 6 martie, Urban a mutat avanposturile și coloanele cu cantonamentele în Iacobeni, Vatra Dornei (aici, Divizia a VII-a, nr. 41) și Dorna Candreni, avanposturile fiind expuse între Poiana Stampii şi Cârlibaba”. „La invaziunea către Moroşeni, în 6 februarie 1849, a avut colonelul Urban, afară de trupa de linie „Carol Ferdinand”, pe Sivkovicz şi pe cordoniştii din regimentul său propriu, adică al II-lea românesc, vecin, pe următorii ofiţeri şi subofiţeri: căpitanul Simeon Vărăreanu, locotetent prim Franz Storch, adjutant Pantelemon Domide, calopin Carl Urban, sergent Gabriel Pop, corporalii Iacob Gâtia, Michael Orban, Ioan Ilieşiu, tribunii Nicolau Rusu, voluntarul de la Chioar. Marşul, socotit din Dorna-Vatra, peste Poiana Stampii, Priporul Candrenilor, Dealul Rusu, Poiana lui Taloş, Dealul Senienilor, a durat nu 20, ci 36 ore. Măgura Calului, Tihuţa, Fântâna Iancului sau, cu un cuvânt, tot muntele „Miroslava” s-a înconjurat. Toţi au mers pedestru, de la Urban, până la gregari. Nea mare, frig, cărări neumblate. Este adevăr că sergentul Gavril Pop, din Feldra, a făcut mult, prin incursiunea către Moroşeni, a fost însă, mai totdeauna, însoţit de corporalii Gâtia, Ilieşiu şi Orban, toţi trei din Bârgău”[6].

1851: O broşură, lucrată de Franz Raffelsberger şi publicată în 1851, la Viena, cuprindea „Itinerariile sau directorul tuturor rutelor poștale din k. k. Statele austriece“, are, printre repere, „Din Vatra Dornei, până la Poiana Stampi, pe o cale de o poştă şi jumătate, se trecea prin Băile Dorna, prin Dorna Candreni şi peste pârâul Coşna”. Poiana Stampi însemna frontieră galiţiano-transilvană şi avea un punct de control grăniceresc. De aici, până la Tihuţa, era cale de o poştă şi un sfert[7].

1857: La Dorna Candreni, în 1857, existau „șase surse minerale. Cinci dintre au debit mic și nu sunt folosite. Sursa din Poiana Negri se caracterizează prin conținut mai mare de săruri, iar acestui conținut i se datorează puterea de vindecare recunoscută. Această sursă izvorăște din mijlocul unei pajiști, întinsă pe suprafața unui jug și 58 de tați (T), pajiște care este înconjurată de o pădure moderat de înaltă, care se întinde pe coasta unui munte. Atât sursa, cât și modestul bazin, se află într-un pavilion și mai modest acoperit. Observi, dacă privești în bazin, cum se ridică, din fundul acestuia, spre nivelul apei, bule abundente, în creștere vie, care trădează existența unei importante cantități de dioxid de carbon. Apa din acest izvor abundent este limpede, transparentă, ușor sărartă. Gustul este plăcut acid, răcoritor, cu discrete furnicături pe limbă. Greutatea acestei ape este, după Torosiewicz, de 1,00189. Temperatura +14° R. Măsurarea făcută de mine, în septembrie 1857, a dat +6° R”[8].

1857: „O a doua excursie minunată se poate face la Poiana Negri. După ce ajungeți la Dorna Candreni, la o distanță de o milă de Vatra Dornei, faceți la stânga, de pe şoseaua de poştă, pe un drum forestier, pe care, după o jumătate de milă, veți ajunge la Poiana Negri, un sat format din gospodării împrăștiate în această vale montană. Poiana Negri, situată la 2.721,60 picioare deasupra suprafeței mării, oferă o vedere plăcută în toate direcțiile, dar este ea însăși precum imaginea unui schit. Privită de la sursă, puteți vedea un baldachin blând de munte, spre nord, care se pierde într-un plan prin care trece drumul forestier, în timp ce fundalul este mărginit de lanțuri montane înalte, dominate de vârful golaş Ouşor. Spre est, puteți vedea un baldachin alungit de munte, cu o pădure frumos dezbrăcată şi cu alte culmi, care sunt acoperite cu păduri de molid. Pentru că această pantă de munte este din ce în ce mai abruptă, spre sud și diferite grupuri de culmi, care se acoperă reciproc într-o formă simetrică, poate fi zărit, în depărtare vârful Lugacz, care este acoperit cu pereți de stâncă și se ridică la 5.074 picioare deasupra suprafeței mării. Spre vest, acest acoperiș de munte se potoleşte în văi din ce în ce mai blânde, mai alungite şi dens împădurite. O excursie la fel de plăcută este pe Ouşor. Odată ce ai urcat pe muntele, înalt de 5.100 picioare, în jur ţi se desfăşoară o priveliște a depărtărilor care depășește toate așteptările în ceea ce privește măreția. La est, puteți vedea vârful înzăpezit al Suhardului din Moldova, la vest granițele înalte ale Transilvaniei, dispuse într-un imens lanț de munți, suprapuşi paralel şi care cresc în trepte, în continuare, într-o neclaritate îndepărtată în nori”[9].

1862: La Dorna Candreni funcţiona, din 1862, o şcoală cu 3 clase, cea din Poiana Negri, cu 1 clasă, fiind dată în folosinţă în 1884, iar şcoala cu 1 clasă din Dealul Florenilor fiind inaugurată în anul 1900[10].

1868: Preot la Dorna Candreni era Alexandru Pleşca, menţionat de Simion Florea Marian, cu mulţumiri, pentru că a dăruit „Junimii române” din Suceava „mai multe broşurele mici”[11].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Câmpulung – Dornawatra cu Dornakilie (judecătorie), Dorna pe Giumalău, Dorna Candreni cu Coşna, Iacobeni, Cârlibaba Partea câmpulungeană, Poiana Stanpii cu Pilugani, Ciocăneşti”[12].

1871: În lista celor care au contribuit financiar pentru „serbarea de la Putna, din 15/27 şi 16/28 august 1871 întru memoria lui Ştefan cel Mare”, dată publicităţii, de Pamfil Dan şi Vasile Morariu, în 6/18 septembrie 1871, apar şi două contribuţii comunale bucovinene: „De la comuna Dorna Candreni (Bucovina) 9 florini. De la comuna Poianastampi 12 florini”[13]. E superb, pentru aceste două comune, că au avut străbuni, care să-i sprijine pe Eminescu şi pe Slavici, în pioasă închinare la mormântul Sfântului nostru voievod.

1877: „Româncele din Căndreni şi cele din satele învecinate, după cum ne scrie Petru Ursul, cantor bisericesc din Căndreni, când aud o găină cântând ca cocoşii, o prind şi o dau de-a dura, în cap şi-n coadă, din unghiul (colţul – n. n.) casei de cătră răsărit, pe sub laiţă, până în unghiul casei despre apus, cu o mătură, care stă în mâna dreaptă, cum se intră, din tindă, în casă. De ajunge găina cu capul mai întâi la ungher, îi taie capul, iar de ajunge cu coada, îi taie coada”[14].

1879: Simion Florea Marian folosea, pentru studiul Ornitologia poporală română, pe care îl publica în Albina Carpaţilor din Sibiu, şi informaţii primite de la „dl Petru Ursul, din Dorna Căndreni”[15]. Cu un an înainte, 1878, pentru studiul Mitologia daco-romană. Moroii, Marian primise informaţii de la acelaşi Petru Ursu[16].

1887: Printre oaspeţii de mai târziu ai Dornei Candrenilor s-a numărat şi istoricul A. D. Xenopol, care, în 1887, susţinea, după o vacanţă de o lună, în 1886, în munţii Dornei, că „una din cele mai frumoase preumblări, ce poţi face nu departe de Dorna, este acea pe drumul de pe lângă casa răposatului preot Constantinovici, ce vine aproape de podul ce trece Dorna spre a merge la Candreni. Acest drum merge pe coasta a dealurilor din stânga râului, aproape la jumătatea înălţimei lor, şi slujeşte numai pentru aducerea fânului ce se face pe coaste. După el se vede necontenit Dorna, şerpuind la o mare adâncime, adeseori aproape verticală sub picioare. Şoptirea râului este întreruptă, din când în când, de strigătele plutaşilor, pe care îi poţi vedea coborând iute pe repedele curs al apei, cântând, adeseori, câte un cântec monoton, ce ajunge la auz ca un ecou îndepărtat. De cea parte a râului, se întinde câmpia, care, departe de-a înfăţişa ochiului un verde monoton, îl desfătează prin nuanţele cele mai deosebite. Cele mai închise provin din umbra aruncată de naltele piscuri, umbre ce par a isvorî din văile şi pădurile unde se ţin ascunse, cu cât soarele coboară spre asfinţit. Apoi vin pădurile de brazi, de un verde închis, care, lovite de razele soarelui, iau coloare albă în părţile luminate, care contrastează cu atât mai puternic cu cea închisă, rămasă în umbră. La poalele pădurilor se întinde imaşul verde ca smaragdul, întrerupt, în toate părţile, de fâneţe, în care fânul cel copt are o coloare verde-galben, mai deschisă, cât stă fânul în picioare, mai închisă, când a fost cosit”[17].

1917: Zigeunerin in Dorna Candrenilor

1891: O listă de subscripţie pentru zidirea bisericii orientale din Cacica, întocmită, în iunie 1891, de „Simion ILIUŢ, paroch în Candreni”, menţionează, printre familiile comunei, pe: Teodor IUGA, Vasile ŢĂRAN, Jacob CANDREA, Vasile CARPEA, Grigori SPÂNU, Ilarion SPÂNU, Ion al Agafiei CANDREA, Gheorghi FLOREA, Cozma DONISI, Timofteiu CANDREA, Grigori alui Alecsa CANDREA, Luca PRALEA, Ion cu Porfira SPÂNU, Ion cu Maria CHELŞOIU, cantor Todiriţă SPÂNUL, Domiţian CANDREA şi Iosif MĂTU[18].

1896: O altă listă de subscripţie, din mai 1896, pentru Internatul de băieţi români din Cernăuţi, încredinţată preotului I. VOROBCHIEVICI, menţionează următoarele nume de localnici: preotul Emanuil PRELIPCEAN, Cosma DONISĂ, Timoftei alui Ion CANDREA, Iosif FLOAREA, Toader alui George SPÂNUL, Mihai BUMBU, Teodor alui Vasile FLOAREA, Filip MOROŞAN, Iorgu alui Dimitrie ŞOARIC, Chiril FLOAREA, Ioan alui Nicolai FLOAREA, Leonte JUNCA, George alui Nicolai FLOAREA, Gavril IOAN, Nichita CHELSOI, Simion BUZILĂ, Titus AVRAAM, Vasile T. CANDREA, Leontie MOROŞAN, Ieremie FLOAREA, Vasile NEDELEA, Petru IOAN, Elena DONISĂ, Maria URSUŢ, Cornelia DRANCA, Paraschiva lui Georgi CANDREA, Leonti IRINESCU, Cosma PAŞCAN, Istratie DOROFTIESCU şi Ioan IURTEN[19]. „Ne oprirăm puţin la preotul din Căndreni, Iliuţă, de la casa căruia, aşezată lângă biserică, se vede cea mai frumoasă câmpie. Dâmbul pe care sunt clădite casele şi biserica este înconjurat ca un arc regulat de cerc de râul Dorna, care pare a-l încinge ca un „braţ dezmierdător”. Peste râu, se întinde o câmpie colorată cu cele mai bogate nuanţe ale verdelui”[20].

1898: Cabinetul de lectură „Ouşorul” din Dorna-Candreni s-a deschis în 26 octombrie 1898, sub preşedinţia preotului Ioan Vorobchievici. Din comitetul de conducere făceau parte George Popovici (vicepreşedinte), Emanuil Prelipcean (secretar), Toader Spânu (cassar), Nichita Chelsoi (controlor), Foca Iuga (bibliotecar), George Doroftiesi (econom), Iorgu Şoaric, Filip Moroşan, George alui Costan Candrea, Simion Buzilă şi Vasile alui Tănasi Candrea (în juriu), Titus Avraam, Timoteiu Chelsoi şi Iacob Pardău (comisia de control)[21].

1907, aprilie 18: Legendarul conte Bellegarde nu se bucura de simpatia Candrenilor, care au acordat 366 voturi lui Aurel Onciul şi doar 121 lui Bellegarde[22], ratând, pentru prima dată, şansa de a intra în legendă. Aveau să rateze şi în 1910, cu un „căpău” de popă politic, pornit împotriva ţăranilor.

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[23], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Calinic CAPRĂ (cântăreţ sătesc, 21 ani în 1913) din Dorna Candreni.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Dorna-Căndreni, comună rurală, districtul Câmpulung, aşezată pe râul Dorna, afluent al Bistriţei Aurii. Populaţia: 2228 locuitori români, de religie gr. or., cu puţini izraeliţi şi germani. Se compune din vatra satului, cu 1.818 locuitori, şi din cătunele atenente Căndreni, La Izvor, La Piatra, Pilugani, Piluganii-Pralenilor, Poiana-Negri şi Smizi. Este străbătută de drumul mare carpatin, care de aci trece în Transilvania. Secţia locală a acestui drum e numită de popor, până azi, drumul Tătarilor. Are un oficiu telegrafo-poştal; o şcoală populară, cu o clasă, în satul de reşedinţă, şi alte 2, în cătunele atenente Poiana-Negri şi Dealu-Florenilor; o biserică parohială cu hramul „Adormirii Maicii Domnului”, în satul de reşedinţă, şi alta filială, în Poiana-Negri. La 1762, Ioan Ţăpărdău şi Metodiu Cârpă, au zidit aci o biserică, care s-a dărâmat abia în al 70-lea an al secolului trecut. La 1776, era unită cu Vatra-Dornei, într-un singur sat, numit Doma, şi era proprietate jumătate a casei domneşti şi cealaltă jumătate a mănăstirii Suceviţa. Lângă muntele Ouşor, s-au găsit, de repetate ori, monede, arme, săgeţi, vârfuri de lănci, cămăşi de zale ş. a., probabil de pe timpul invaziunilor tătăreşti. La ocuparea Bucovinei, s-au găsit aci urme de exploatări de aramă (Valea Aramei) şi de spălătorii de aur. Numele comunei provine, după legendă, de la colonistul transilvănean Vasile Candrea, care nume este săpat pe o piatră, la biserică. Aci se găsesc izvoare feruginoasc, de care se folosesc, în parte, vizitatorii băilor de la Vatra-Dornei. Populaţia, formată în mare parte din colonişti transilvăneni, se ocupă cu prăsila de oi şi de vite mari, precum şi cu exploatarea de păduri şi cu plutăritul, în timpul verii. Comuna posedă 91 hectare pământ arabil, 3.917 hectare fânaţuri, 13. grădini, 1.487 hectare islaz, 2.515 hectare poeni, 13.410 hectare pădure. Se găsesc 326 cai, 4.135 vite cornute, 3.820 oi, 1.030 porci şi 63 stupi de albine. Dorna-pe-Giumălău, cătun, pendinte de târgul Vatra-Dornei. Are 515 locuitori. La Izvor, cătun, pendinte de comuna ruralăDorna-Candreni. Are 10 case şi 37 locuitori. La Piatra, cătun pendinte de Dorna Candreni. Are 10 case şi 47 locuitori. Pilungani, cătun, pendinte de Dorna-Candreni. Are 7 case şi 27 locuitori. Piluganii-Pralenilor, cătun, pendinte de Dorna Candreni, are 8 case şi 30 locuitori. Poiana-Negri, cătun, pendinte de Dorna Candreni. Are 20 case şi 77 locuitori români gr. or. Smizi, cătun pendinte de Dorna Candreni. Are 115 locuitori români gr. or. Dealul-Florenilor, vechi cătun bisericesc, pendinte de Dorna Candrenilor. Acum face parte din vatra satului. Are o şcoală populară cu o clasă (deci, 30 de şcolari – n. n.)”[24].

1910: Preotul din Dorna Candreni s-a pronunţat, în 1910, împotriva alegerii ţăranului Gheorghe Boncheş ca deputat vienez, îndemnând din uşa altarului: „Să nu alegeţi un ţăran prost, butuc încălţat cu opinci şi să nu ascultaţi de căpăii vorniceşti!”[25].

1912: „În şedinţa din 2 octombrie 1912, fu numit dl Emanuil Cazievici, învăţător în Dealul Florenilor, învăţător superior; în Dorna-Candreni fu numit învăţător definitiv dl Dimitrie Vicol din Rădăuţi”[26].

Dorna Candreni, în 1917

1914: La Dorna Candreni au avut loc cursuri de vară, organizate de „Asociaţia corpului didactic român din Bucovina” şi de „Asociaţia învăţătorilor români din Câmpulung”. „Pe lângă dl George Tofan, preşedinte al „Asociaţiei corpului didactic”, care e iniţiatorul cursurilor şi care va ţine multe conferinţe, vor mai face cursuri: dl Dr. Iancu I. Nistor, profesor universitar, despre „Istoria Bucovinei” şi „Instrucţiunea civică”, cu capitole din istoria Austriei, şi dl Dr. Eugen Botezat, docent, care va ţine conferinţe din domeniul ştiinţelor naturale. Se vor aranja mai multe excursiuni”[27].

1915; În vreme ce în ţară se desfăşurau cu o evlavie fastuoasă sărbătorile Bobotezei, în Bucovina, după cum preciza o telegramă, transmisă din Vatra Dornei, în 7/20 ianuarie, ziarului „Adevărul”, „avangărzile ruseşti au ajuns la o depărtare de 6 km de Vatra Dornei”, în vreme ce trupele austriece se poziţionaseră la doar 3 km de târgul de sub Ouşor. Năvala rusească ocolise Mestecănişul fortificat, dar pe care îl înconjuraseră, pe Valea Bistriţei, prin Colbu şi Ciocăneşti. Flancul drept austriac, după cum preciza o corespondenţă fălticeneană din aceeaşi zi, „nu s-a putut menţine în poziţiile Călineşti, Goliceni şi Rusca. Austriecii au fost siliţi a se retrage între punctele Sunători şi Osoi, în aşteptarea ajutoarelor, care să umple golurile. Aceste ajutoare au sosit astăzi, şi anume: un batalion din Regimentul 41 de infanterie (cu luptători bucovineni – n.n.), care, fiind decimat în luptele anterioare, nu poate fi alcătuit decât de elemente adunate din diferite alte regimente”. Curgea sângele tinerilor români prin Bucovina, generalul Lilelman bântuia între Dorna şi Candreni, căutând o altă poziţie strategică, cu care să apere Ardealul de o posibilă invazie rusească, trupele de cazaci săpând tranşee la Ciocăneşti. „Trupele ruseşti sunt desfăşurate astfel: grosul, în Valea Colbului; un batalion de infanterie, o baterie de munte, 400 de cazaci şi trupe de pionieri, în extrema stângă. Acest detaşament, după ce a atacat şi respins trupele austriece din Călineşti, a cantonat în acest sat, în noaptea de 6/19 ianuarie, iar astăzi a înaintat, ocupând poziţii între Sunători şi Rusca, în care timp, au fost continue încăierări între patrulele şi cercetaşii ambilor beligeranţi”. Comunicatul oficial rusesc menţiona ocuparea satului „Ianeşti, la 15 verste la nord de Vatra Dornei”, iar comunicatul austriac menţiona doar „împuşcături neînsemnate”[28]. „Luptele au început din noaptea de 3/16 ianuarie şi au continuat, cu multă violenţă şi fără întrerupere, zi şi noapte, până azi, fără a se sfârşit nici acum. Au căzut, din ambele părţi, mulţi morţi şi răniţi, ofiţeri şi trupă. Astăzi, alte trupe austriece, în forţă de aproximativ o brigadă mixtă, primind două tunuri de calibru mare, au pornit, din Dorna Vatra, spre frontul de luptă. Rezultatul luptei, deşi nu-l am, pare a fi defavorabil austriecilor, judecând după faptul că generalul Silelman, comandantul suprem, cu statul său major, cu două batalioane de infanterie şi 600 de călăreţi, s-au retras din Dorna Vatra, prin Dorna Candreni, la Poiana Stampei”[29].

1914-1918: Sacrificiul de sânge, pe altarul Bucovinei, a fost făcut de „Infanteristul Nistor Candrea, Dorna Candreni, Regimentul 22, mort; Corporalul George Mitrofan, Candreni, Regimentul 22, rănit; Rezervistul Felix Ungurean, Candreni, Regimentul 22, mort”[30]; „Legionarul (tânăr voluntar, care nu putea fi încorporat – n. n.) Luca Candrea, Candreni, Comp. 2, mort (25-27.12.1915); Legionarul Ion Nedela, Candreni, Comp. 1, mort (27.12.1915)”[31]; „Infanteristul Vasile Candrea, Candreni, Regimentul 22, rănit; Infanteristul Chirilă Candrea, Candreni, Regimentul 22, rănit”[32]; „La propunerea doamnei Agapia Galiş din Dorna-Candrenilor, se îndrumează procedura pentru adeverirea morţii lui Teodor a lui Gheorghe Galiş. Doamna Agapia Galiş susţine că soţul ei Teodor Galiş a murit în prinsoarea rusească / Tribunalul Suceava, Secţia I, la 10 Iulie 1919”[33];

Dorna Candreni, în 17 iunie 1917

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Vatra Dornei făceau parte şi „Reprezentantul Băncii regionale: Samuil Ioneţ, învăţător superior, Dorna Candrenilor” (Samuil Ioneţ va înfiinţa Muzeul din Rădăuţi), iar ca locţiitor, şi „Andrei Bruju Donisă, agricultor, Dorna Candrenilor”[34].

1925: „Atragem luarea aminte a Onoratei Direcţiuni generale a poştelor că scrisorile, trimise din Cluj, pentru comuna Coşna , judeţul Bistriţa-Năsăud, şi acum trec prin Teuş, Predeal-Ploieşti, Buzău, Paşcani, Burdujeni, Dărmăneşti, Vatra-Dorna, Dorna-Candreni, ca poştă din urmă. Mai naturală şi mai aproape legătură ar fi Cluj, Borgo-Prund, Tihuţa, Dorna-Helgiu şi Dorna-Candreni. Aci trebuie cel mult 2 zile. Pe linia Predeal, caâte 8 zile”[35].

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[36], următorii învăţători şi învăţătoare: Ciurea Maria, comuna Dorna Candrenilor, jud. Câmpulung, media 7,16; Glinescu Sabina, comuna Dorna Candrenilor, jud. Câmpulung, media 7,89”.

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[37], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Galeriu Iuliu, de la Doroteia, la Dorna-Candreni; Timofte Panait, de la Dorna C. Negri, la Dorna Candreni, Poiana Negri; Alexievici Leontina, de la Dealul Floreni, la Dorna Candreni, Poiana Negri”.

1949: Este numit „Găină Minu, director la Şcoala elementară Dorna Candreni”[38].

La Dorna Candreni s-au născut muzicienii rock Sorin Moraru, basist şi compozitor la „Luna Amară”, şi fratele lui Sorin, Cătălin Moraru, vocalist la „Cantellion” şi „Blackout”.

[1] Polek, Dr. J., Topographische Beschreibung der Bukowina mit militärischen Anmerkungen von Major Friedrich von Mieg, în Jahrbuch des Bukowiner Landes-Museum, Fünter Jahrgang, Czernowitz 1897, p. 3

[2] Polek, Dr. Johann, Joseph’s Reisen nach Galizien und der Bukowina, Czernowitz 1895, pp. 41 și următoarele

[3] Călători, II, X, pp. 812, 813

[4] Călători, XIX, III, pp. 291, 292

[5] Formanek, Jaromir – k. k. Hauptmann des Regiments, Geschichte des k. k. Infanterie-Regiments Nr. 41 / derzeit Josef Freiherr Vecsey de Vecse et Böröllyö-Iságfa, k. k. Feldmarschall-Lieutenant, 1807-1887, II Band, Czernowitz 1887, pp. 372, 373

[6] Transilvania, Nr. 2, Anul IX, Braşov 15 ianuarie 1876, pp. 16-19

[7] Raffelsperger, Franz, Itinerär oder Verzeichniss aller Postrouten in den k. k. österreichischen Staaten, Wien 1851, pp. 53, 54

[8] Denarowski, Dr. Carl, Die mineralquellen in Dorna-Watra und Pojana-Negri in der Bukowina, Wien 1868

[9] Ibidem

[10] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 52, 1876 p. 56, 1907 p. 63

[11] Albina, Nr. 77, Anul III, sâmbătă 20 iulie / 1 august 1868, p. 4

[12] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[13] Federaţiunea, Nr 99/567, Anul MDCCCLXXI, miercuri 11 octombrie / 29 septembrie 1871, pp. 395, 396

[14] Marian, Simion Florea, Datine, credinţe şi moravuri române. Găinile, în Albina Carpaţilor, Nr. 11, Anul I, 27 octombrie 1877, pp.128-131

[15] Albina Carpaţilor, Nr. 14, Tomul IV, 30 aprilie 1879, pp. 218, 219

[16] Albina Carpaţilor, Nr. 6, Anul III, 31 decembrie 1878, pp. 86, 87

[17] A. D. XENOPOL, O călătorie la Dorna, în Bucovina, în Revista Politică, Anul II, nr. 4 / 1 iulie 1887, pg. 13