Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Dorneşti

Dorneşti, gara

DORNEŞTI. În vreme ce biserica din Dorneşti este atestată documentar încă din 1490, odată cu închinarea bisericilor Episcopiei de Rădăuţi („la Iuga cel Prost”, în slavonă „Juga Durnyj”), satul „Durneşti, partea de jos, cu loc de moară în apa Sucevii şi în sat”, este atestat abia în 12 noiembrie 1605, când Ieremia Movilă schimbă nişte moşii ale fratelui său, Toader, pentru acea jumătate din satul Dorneşti.

În 7 decembrie 1612, Anastasie, mitropolitul Sucevei, solicită aprobarea Divanului Domnesc pentru construirea unor mori la Durneşti, sat care, conform izvodului de documente al Mitropolitului Moldovei, Teofan, alcătuit între anii 1617-1619, ar fi fost dăruit Mitropoliei de Alexandru cel Bun.

1627: Partea de sat a lui Toader Movilă, cea „de jos”, a fost schimbată, în 12 februarie 1627, cu alte moşii, noii proprietari fiind Toader Petriceico şi jupâneasa Ileana. Toader Petriceico îşi va construi curtea boierească la Dorneşti, intrând şi în stăpânirea celeilalte jumătăţi de sat, prin schimb de moşii, în 13 februarie 1636.

În 3 iulie 1645, cu întăritura lui Vasile Lupu Vodă, Mitropolia Moldovei face hotarnica moşiei sale, Durneşti, dar, ceva mai târziu, în 20 iunie 1637, Ştefan Petriceicu, ajuns Domn, dăruieşte satul, curţile boiereşti şi moşia sa mănăstirii Sf. Onufrie, de lângă Siret, ctitorie a sa, dania fiind întărită, în 1708, şi de Mihai Racoviţă Vodă, care precizează, în uric, cum că „satul Durneşti… i-a fost moşie, cu vecini şi heleşteie, şi o vie lângă via lui Dumitru paharnic… şi patru sălaşe de Ţigani, anume Simeon, fiul lui Creţul, cu copiii, doi feciori ai lui Zaharia, cu copiii săi, Vasile căldărarul, fratele lui Simeon, un bucătar, cu copiii săi”.

În 1775, satul Dorneşti avea 1 popă şi 26 ţărani. După o masivă colonizare cu unguri, Dorneştii se vor numi Hadicfalva (de la numele guvernatorului Galiţiei, Hadik), harta cadastrală a satului, din 1785, cuprinzând, pe lângă vechile toponime, şi câteva toponime de hotar ungureşti, precum Boenke, Diak Hud, Felso Mesur, Hossu Gniunasch, Hossu Niel, Koreck Hold etc.

În 1784, conform unui raport al auditorului raionului Siret al administrației de stat, din 8 aprilie 1784, optsprezece familii de maghiari din Moldova, care veniseră în Moldova la îndemnul mănăstirii Putna, s-au stabilit la Bălcăuţi, lângă Siret. Ulterior, această moșie a fost luată în considerare pentru așezările maghiare planificate la acea vreme și adăugată, ca așezarea motivată, sub numele maghiar Laudon-Falva. Colonizarea Bucovinei în ţinutul Siretului a continuat, în martie 1786, cu 52 de familii maghiare din Moldova, în special din satul Bălineşti, familii care s-au mutat cu vitele și cu alte obiecte în Bucovina. Li s-a acordat permisiunea de a alege un loc, unde să se stabilească, pe moșii mănăstireşti, și, în acest scop, au trecut prin ţinuturile Siret și Suceavă, optând pentru a se aşeza la Dorneşti”[1].

1785: „Festivitatea de sfințire a satului Hadikfalva[2] (Dornești) a avut loc în data de  5 iunie 1785, la Józseffalva (Vorniceni) în data de 25 septembrie 1785”[3].

În 1787, câteva familii germane din Renania, Bavaria şi Baden-Württemberg se stabilesc la Dorneşti, formând colonia Kriegsdorf.

1787: În Hadikfalva funcţiona o şcoală cu 4 clase, din 1787[4]: „În aceste şcoli îşi însuşeau copii cele mai elementare şi necesare cunoştinţe şi cititul. La început nu erau dascăli calificaţi în aceste şcoli, cantorii, unii membri din corul bisericiilor sau după caz sătenii cunoscători de carte au predat copiilor. Conform uzanței, pentru satele maghiare ar fi trebuit să solicite dascăli maghiari din Ardeal. Doarece situația se arăta fără ieşire, Mártonffi a venit cu propunerea să trimită doi băieţi maghiari cu o bursă lunară de 5 forinți la școlarizare în Cernăuţi, care peste 2-3 ani să revină în sate ca dascăli calificaţi. Aceştia i-ar înlocuit pe cantori şi cu timpul toţi cantorii ar fi înlocuiţi de dascăli calificaţi. În mai 1786 guvernatorul Enzenberg solicită învăţător de la statul major al armatei din Ardeal. Drept rezultat în primăvara lui 1787 vine din Ardeal în Bucovina un dascăl şi îşi ocupă postul la Hadikfalva.[5] Anul şcolar era destul de scurt pe atunci, avea numai 14 săptămâni”[6].

„24 septembrie 1800. Albinele lui Vasile Buga din Mitoc zburau vesele în grădina lui József Deák din Dornești.

18 octombrie 1801. Cele doua gâște dispărute de la Antal Kovács erau una la János Csernik cealaltă la István Galambos. În decembrie, József Begyhárd din Iacobești a primit 60 de lovituri de bețe, iar Miska Fejér și János Csernik din Dornești câte 25 de lovituri pentru furt.

19 decembrie 1802. Oile lui Albert Lovász și Ferenc Máté din Țibeni își plângeau necazurile în curtea lui János Keresztes și József Jakab la Dornești.

27 februarie 1803. Vițica lui Antal Kovács s-a trezit orfană pe lume, în curtea lui József Miklós.

26 ianuarie 1804. Animalul lui Nicolae Țibu din Satumare[7] s-a rătăcit în curtea lui Mihály Marosán, iar la 12 august câte o vacă și un vițel a lui Ștefan Tofan și Niculae Tofan și-au luat lumea în cap, și nu s-au oprit până la curțile lui Elek Finna și János Keresztes din Dornești.

8 iunie 1805. Boul lui Constantin Nicoara din Frătăuții Noi s-a dat la unguri, si a ajuns până în curtea lui István Keresztes din Dornești, iar boul pădurarului din Camenca a trecut la Antal Leopold și flăcăul Gábor, cel adoptat de către György Sebestyén.

21 octombrie 1805, vaca lui István Turbuk și vițeaua lui István Ferenc au fost vândute lui Pál Biszak, de către István Bersan, István Ambrus și Pista Becze. În alte ocazii autoritățile au dat numai de urma animalului, cum a fost cazul cu oaia lui Albert Sándor, a cărei piele a fost găsită la József Vencel”[8].

1831: O epidemie de holeră, care a ţinut între 8 iulie şi 1 septembrie, face 21 de victime printre maghiarii din, evidenţele păstrând numele, cu data morţii şi numărul casei, următorilor dispăruţi: Pál Antal, Bogos Klára, Sorbán Teréz, Dani Dávid, Krivatsek Mihály, Szőts Sándor, Balogh Ferenc, Jakab István, Salamon István, Galambos Antal, Jakab Mária, Fazakas Márta, Salamon Ferenc, Salamon Márton, Erdős József, Erdős Terézia, Erdős Márton, Antal Magda, Turbuk Anna, Turbuk Katalin, Szentes Katalin[9]. Numele românilor din Dorneşti care au trăit sau au murit atunci au fost patriotic adăpostite în tradiţionalul „Să trăiţi şi să-i pomeniţi!”.

În 1843, parohia ortodoxă Satul Mare şi Dorneşti (Hadikfalva), cu 867 enoriaşi, îl avea paroh pe Vasilie POPESCUL. În 1876, aceeaşi parohie, cu 1.182 enoriaşi, îl avea paroh pe Mihail ILIUŢ. În 1907, comuna bisericească Satul Mare, „Dorneşti vel Hadikfalva”, „Zibeni vel Istensegits”, cu poştă în Hadikfalva, îl avea paroh pe Theodor POLONIC, născut în 1850, preot din 1873, paroh din 1885, cantor fiind, din 1906, Athanasie ŢIBU, născut în 1867.

„În anul 1848 la Hadikfalva au murit 117 oameni de holeră. A fost perioada când s-au înființat noile cimitire la Țibeni și Dornești. Acesta era situat la Dornești dincolo de pârâu, la nord de sat. Cu timpul însă, din lipsa pământurilor, cimitirul a fost arat, dar numele locului a rămas: pământul Holericilor”[10].

1851: „O broşură, lucrată de Franz Raffelsberger şi publicată în 1851, la Viena, cuprindea „Itinerariile sau directorul tuturor rutelor poștale din k. k. Statele austriece“, consemnează „Drumul de poştă de la Siret, la Rădăuţi, lung de o poştă şi jumătate, trecea prin Sf. Onufri, Hadikfalva (Dorneşti), trecând peste râul Suceava“[11].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Siret – Siret (Oraş cu tribunal districtual), Bahrineşti, Raince, Bălcăuţi sau Laudonfalva, Bănceşti, Botoşăniţa, Cerepcăuţi cu Bereşti, Ţibeni sau Istensegits, Fântâna Albă sau Białakiernica, Şerbăuţi, Grăniceşti, Hadikfalva sau Dorneşti, Calafindeşti, Cândeşti, Climăuţi, Muşeniţa, Negostina, St. Onufri sau Drăguşanca, Oprişeni sau Panţiri, Rogojeşti cu Gura Molniţei, Rudeşti sau Gropana, Şerbăuţi, Sinăuţii de Sus, Sinăuţii de Jos, Stârce sau Berlinţi cu Slobozia lui Dumka, Terebleşti, Vaşcăuţi pe Siret cu Parcelowka, Volcineţ”[12].

1883: „În data de 30 martie 1883 a plecat primul tren din gara de la Dornești cu 600 de oameni, majoritatea erau reformați din Măneuți. La 2 aprilie a plecat a doua garnitură din halta Țibeni, cu 900 de locuitori din Țibeni și Iacobești, iar în ziua de 3 aprilie o altă garnitură din Dornești. În prima fază în total au plecat cu trenul 2200 de maghiari, 1150 de bărbați și 1050 de copii și femei. La 18 aprilie au plecat 41 de căruțe din Țibeni, ei urmând traseul Bistrița, Târgu Mureș, Deva, Lugoj și comitatul Torontal. În 7 mai găsim pe drum încă 33 de căruțe din Țibeni, iar la data de 11 mai au plecat 220 de persoane din Vorniceni, ei îmbarcându-se la Suceava. În scurt timp numărul celor plecați din cele cinci localități maghiare din Bucovina a ajuns la 4000 de persoane”[13].

1887, iulie 9: „Sâmbătă, dimineaţa, la 6 ore, Alteţa Sa Imperială (Arhiducele Rudolf, tragicul prinţ de la Mayerling, care vizita Bucovina – n. n.) a părăsit Cernăuţii … Precis la 8 ore sosi trenul separat la staţiunea drumului de fier Hadicfalva (Dorneşti – n. n.). Aici se coborî Alteţa Sa Imperială din tren, dimpreună cu suita sa, fiind întâmpinat cu „Să trăiască” răsunând din mii de glasuri … Primarul din Bosanci, Vasile Blându, îmbrăcat în costum naţional, ţinu apoi o cuvântare în limba română, oferind Alteţei sale pâine şi sare. Alteţa Sa răspunse, apoi, germăneşte: „Meinen innigsten Dank den edlen, treuen und lieben Rumanen!”, adică: „Mulţămita mea cea mai intimă nobililor, credincioşilor şi iubiţilor români!”. După aceea, privi Alteţa Sa în special la fiecare spalier, ce era compus din unguri – ca cei de casă, apoi de mai la 1.000 de români. Atât fete, cât şi flăcăi, erau postaţi după costume şi naţionalităţi”[14].

În 1890, satul Dorneşti, numit Hadicfalva, avea 3.539 locuitori. Primar era ungurul Paul Marton, iar învăţător – Anton Szabo.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Dorneşti, sat vechi, ce se află pe apa Sucevei, între comu­nele Frătăuţul Nou şi Hadicfalva[15]. Este menţionat, pentru prima dată, într-un hrisov din 20 Au­gust 1550, prin care Domnitorul Moldovei, Petru Ioan, 1-a dăruit bisericii mitropolitane cu hramul „Sfântul George” din Suceava. Prin documentul din 12 Ianuarie 1680, Ştefan Petriceicu Vodă, care avea aci o casă pentru vară, l-a făcut danie mănăstirii Sf. Onufrei. În scurgerea vremurilor, acest sat a dispărut, aşa că, la 1776, era numai moşia cu acest nume. La 1777, cea mai mare parte a acestei moşii, prin înţele­gerea dintre episcopul Herescu şi guvernatorul aus­triac, trecu în posesia mănăstirii Burdujeni, deci la România; restul rămase pe teri­toriul Bucovinei şi pe el s-au întemeiat 2 comune: Frătăuţul Nou şi Hadifcalva. Dorneşti, fermă, pendinte de comuna rurală Andreasfalva, districtul Rădăuţi. Are 2 case şi 15 locuitori români”[16].

„Hadicfalva (rom. Dorneşti), comună rurală, districtul Siret, aşezată pe malul stâng al râului Sucea­va, în vecinătatea districtului Ră­dăuţi. Suprafaţa: 21,41 kmp; popu­laţia: 3.539 locuitori maghiari-ciangăi, de religie rom. cat. Este străbătută de un drum districtual, ce vine de la Rădăuţi şi care se uneşte cu drumul principal Siret-Suceava, în că­tunul Ratuş, comumna Negostina; prin marginea sa dinspre apa Sucevei, trece linia ferată Cernăuţi-Iţcani, din care se des­prinde aci o ramură, apucând spre Rădăuţi. Staţie de drum de fier; are un oficiu telegrafo-poştal; o şcoală populară maghiară, cu 4 clase (deci 120 şcoari – n. n.), şi o biserică rom. cat. Colonie maghiară, întemeia­tă în anul 1785, pe teritoriul vechiului sat românesc Dor­neşti. Numele Hadicfalva (satul lui Hadik) i s-a dat în onoa­rea Feldmareşalului Baron Andreaş Hadik de Fulak. În apropierea localităţii, şi anume la poalele muntelui Iancu (de fapt, pe dealul Iancului s-au găsit urme preistorice, dar în oartea dinspre Grăniceşti – n. n.), s-au găsit schelete ome­neşti, care, împreună cu tumulii ce se văd aci, denotă că pe locul acesta au locuit oameni, în negura vremurilor trecute. Populaţia se ocupă cu creş­terea vitelor, cu agricultura, cu grădinăria şi în deosebi cu cuitivarea verzeî şi a cepeî; mulţi din locuitori sunt că­răuşi sau se îndeletnicesc cu agricultura. Comuna posedă 1.978 hectare pământ arabil, 217 hectare fânaţuri, 55 hectare grădini, 40 hectare imaşuri. Se găsesc 436 cai, 961 vite cornute, 827 oi, 1.155 porci şi 1.117 stupi. Hadicfalva sau Rudeşti, moşie cu administraţie particulară, districtul Siret. Suprafaţa: 3,84 kmp; popu­laţia: 27 locuitori izraeliţi, ru­teni şi alţii”[17].

1914: În 18 decembrie, „Alteţa Sa Imperială, Arhiducele Moştenitor Carol Francisc Iosif… porni, peste Hatna (Dărmăneşti – n. n.) şi Hadicfalva (Dorneşti – n. n.), la frontul din est, unde asemenea a vizitat toate staţiunile militare, înaintând, în urmă, până în tranşeele din faţa fron­tului duşman”[18].

1920: „Deciziune de expropriere No. Ag. 284/20. Deciziunea Comisiunii agrare de ocol Siret, cu care s-a decis exproprierea corpului dominical fasc. No. 429, Dorneşti, din registrele fonciare pentru moşiile bucovinene, în suprafaţă de 222 ha 58 a 14 mp, proprietatea Fondului bisericesc ort. or., în folosul „Fondului de pământ buco­vinean”, a devenit definitivă”[19].

1921: Inspectoratul General pentru Salubritatea Publică din Bucovina îl numeşte agent sanitar pentru circumscripţia Dorneşti pe Dylyn Nicolai[20].

1940: Tablou de cărţile de capacitate (atestate de meserie – n. n.) eliberate de Oficiul Rădăuţi, anulate de minister prin decizia Nr. 66.017 din 1940”[21]: Şerban Grigorie, cizmar, domiciliat în Dorneşti; Dolha Sebastian, cizmar, domiciliat în Dorneşti; Gominţchi Andreeas, cizmar, domiciliat în Dorneşti; Covaci Gaspar, cizmar, domiciat în Dorneşti; Heber Rudolf, lăcătuş, domiciliat în Dorneşti; Ringel Bruno, lăcătuş, domiciliat în Dorneşti; Pal Francisc, zidar, domiciliat în Dorneşti; Ladz Erwin, bărbier, domiciliat în Dorneşti; Ceke Anton, bărbier, domiciliat în Dorneşti; Ambrister Cristian, brutar, domiciliat în Dorneşti; Brucher Ioan, morar, domiciliat în Dorneşti; Heucert Filip, morar, domiciliat în Dorneşti; Pal Ionaş Boris, rotar, domiciliat în Dorneşti”.

1941: „Cunoaștem numai numele a 42 de bărbati, majoritatea originari din Dornești (în paranteză este specificat anul nașterii pentru cei al căror an îl cunoaștem): Antal Fábián (1911), Antal Lajos (1902), Barabás Ferenc (1914), Bece Gáspár (1912), Bíró István (1907), Cseke Ambrus (1906), Csíki Márton, Erős Antal (1919), Erős Géza (1919), Erős János, Fazekas Boldizsár (1906), Fazekas Lajos (1908), Fazekas Piusz (1910), Ferencz József, Forrai Márton (1911), Forrai Márton senior, Forrai Sándor (1910), Illés Antal, Illés Gergely (1899) Illés István (1916), Illés József (1902), Jakab Fábián (1924), Jakab Lajos, Kiss István, Kökény Piusz (1923), Lovas István (1906), Lovas Rudolf (1906), Lovász Orbán (1894), Mátyás Pál, Mátyás Piusz, Miklós János (1899), Miklós Vilmos (1910), Nagy Antal (1911), Nagy Lőrinc (1906), Solymosi Vilmos, Szabó István (1925), Szabó József (1892), Szentes Ágoston (1913), Szentes Jeromos (1914), Venczel Antal, Venczel Gergely, Zalavári Géza, Zalavári Péter[22] Este interesant de remarcat că văduvele acestora nu s-au mai căsătorit niciodată”[23].

1946: În Monitorul Oficial, Nr. 264 din 13 noiembrie 1946, pp. 11909 şi următoarele, sunt înregistrate următoarele cooperative săteşti de credit: Cooperativa „Frăţia”, comuna Dorneşti, judeţul Rădăuţi.

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[24], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Târdea Nina, de la Dorneşti, la Brodina; Cuter Constantin, de la Dorneşti, la Horodnicu de Jos, Centru; Iuraşoc Vera, de la Dorneşti, la Rădăuţi, Şc. fete nr. 2, p. XI, aproape de soţ, învăţător”.

La Dorneşti s-au născut poetul Corneliu ŞERBAN (8 martie 1937) şi publicistul Liviu PAPUC (6 iulie 1950).

[1] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, p. 119

[2] Cei stabiliți ulterior la Dornești au trecut granița prin sudul Bucovinei, pe la Nemericeni.

[3] László, Gergely Pál, Bucovina unui maghiar,  Centrul Cultural „Bucovina” 2019, p. 20

[4] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 46, 1876 p. 49, 1907 p. 127

[5] Boethy János Alajos

[6] László, Gergely Pál, Bucovina unui maghiar,  Centrul Cultural „Bucovina” 2019, p. 92

[7] Satul Mare, în germană Grossdorf, localitate lângă Țibeni.

[8] László, Gergely Pál, Bucovina unui maghiar,  Centrul Cultural „Bucovina” 2019, p. 26

[9] László, Gergely Pál, Bucovina unui maghiar,  Centrul Cultural „Bucovina” 2019, p. 72

[10] László, Gergely Pál, Bucovina unui maghiar,  Centrul Cultural „Bucovina” 2019, p. 73

[11] Raffelsperger, Franz, Itinerär oder Verzeichniss aller Postrouten in den k. k. österreichischen Staaten, Wien 1851, pp. 53, 54

[12] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[13] László, Gergely Pál, Bucovina unui maghiar,  Centrul Cultural „Bucovina” 2019, p. 37

[14] Revista Politică, Anul II, nr. 5, 15 iulie 1887, pp. 6-10

[15] Colonie în satul Dorneşti, care în 1775 avea 26 de familii de ţărani români, sat care se va numi Hadicfalva (de la numele guvernatorului Galiţiei, Hadik), harta cadastrală a satului, din 1785, cuprinzând, pe lângă vechile toponime, şi câteva toponime de hotar ungureşti, precum Boenke, Diak Hud, Felso Mesur, Hossu Gniunasch, Hossu Niel, Koreck Hold etc. – n. n.

[16] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 87, 88

[17] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 107

[18] Gazeta Transilvaniei, Nr. 279, Anul LXXVII, Braşov, vineri 19 decembrie (1 ianuarie) 1914, p. 1

[19] Monitorul Bucovinei, Fascicula 17, Cernăuţi, 1 iunie nou 1921, pp. 213-216

[20] Monitorul Bucovinei, Fascicula 17, 1 iunie nou 1921, p. 211

[21] Monitorul Oficial, Nr. 58, 10 martie 1941, pp. 1197-1208

[22] Cseres Tibor – Vérbosszú Bácskában, Magvető könyvtár, 1991, pag 64.

[23] László, Gergely Pál, Bucovina unui maghiar,  Centrul Cultural „Bucovina” 2019, p. 47

[24] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657