POVESTEA AŞEZĂRILOR BUCOVINENE REVĂZUTĂ | Dragusanul.ro - Part 50

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Broscăuţi

 

BROSCĂUŢI. Satul de pe malul drept al pârâului Hliniţa, numit, ulterior, Broscăuţii Vechi, aparţinea, în 20 august 1616, când este dăruit mănăstirii Dragomirna, lui Ionaşco Stroici. Aflat în apropierea Cernăuţilor, între Mihalcea, Camenca, Căbeşti, Bobeşti şi Dracineţ, satul Broscăuţi începe să fie cumpărat, prin părţi de moşie, începând cu 10 iunie 1638, când Nastasia şi Gligorie Ropceanul beneficiază de o astfel de tranzacţie.

 

În 4 martie 1648, Nastasia Ropceanu vindea jumătatea ei de moşie lui Dumitraşco de Călineşti.

 

În 24 februarie 1671, Arsenie şi Acsana Volcinschi dau un sfert din satul Broscăuţi pârcălabului de Hotin, Dumitraşco, pentru un sfert din satul Iurcăuţi. Celălalt sfert de sat, stăpânit de Arsenie Volcinschi, este întărit, în 30 iunie 1729, lui Gheorghiţă Badiul, care declarase, în faţa Divanului lui Grigore Ghica Vodă, că ar fi avut o astfel de înţelegere cu Arsenie.

 

Un document din 1711, nedatat, la care face referire Teodor Bălan, spune că, după înfrângerea lui Dimitrie Cantemir şi a lui Petru cel Mare la Stănileşti, „atuncia şi Rugină, înpreună cu giupâneasa lui (Aniţa), au lipsăt di aici din ţară şi s-au dus cu Moscalii, iar aici, în urma lor, rămăind datorii la unii şi la alţii”, satele Broscăuţi şi Vijniţa, din viitoarea Bucovină, pe lângă altele din întreaga Moldovă, au fost luate de creditori, precum Sandu neguţătoriul, căruia îi datora 120 lei. Episcopul Rădăuţilor, Calistru, a plătit acele datorii, dar ginerele lui Preda Paladi, Mihai Micul, ca rudă mai apropiată, a întors banii episcopului, păstrând Vijniţa, în vreme ce Broscăuţii şi celelalte sate au fost luate de domnie şi dăruite lui Sandu Sturdza.

 

Un alt proprietar al unei părţi de sat, Grigoraş Stroescul, este confirmat, prin întăritură domnească, primită de la Constantin Mavrocordat, în 5 octombrie 1735.

 

Familia Volcinschi revine în Broscăuţi, ca stăpânitoare de moşii, prin Gheorghi şi Gavril Volcinschi, care, în 1 iunie 1744, după ce achită un rest de plată de 30 lei, primesc actul de cumpărătură de la Iuon gramatic, ginerele lui Iuon Neniu, care vânduse partea lui de sat lui Sandu Volcinschi, părintele celor doi plătitori ai diferenţei de preţ.

 

Noii proprietari, Gheorghi şi Gavril Volcinschi se vor judeca, în 15 noiembrie 1753, în faţa Divanului lui Matei Ghica Vodă, cu vărul lor, Gligoraş Stroescul, pentru moşiile rămase după Lupul Stroescul şi, în baza actelor doveditoare, cei doi fraţi Volcinschi obţin şi acele moşii.

 

În 1 septembrie 1766, când Ştefan, fost vornic de poartă, hotărnicea jumătate de sat Broscăuţi, cea a lui Constantin Volcinschi, răzeşii s-au împotrivit, spunând că întreg satul fusese al strămoşului lor, aga Robceanul, şi că, vânzând Nastasia Robceniţa jumătate de sat, „a stabilit drept hotar ale celor două jumătăţi un drum pe lângă pârâul Hiliniţa, dar hotarnica n-au arătat”.

 

În 1771, Constantin Volcinschi a ctitorit, pe moşia Broscăuţi, un schit de călugări, pe care l-a încredinţat, împreună cu cei 6 călugări şi cu 15 fălci de pământ, egumenului Nazarie Săvescul, schit desfiinţat, după doar 12 ani, prin Ordonanţa Imperială din 19 iunie 1783.

 

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Broscăuţi, moşie a lui Ioniţă VOLCINSCHI şi a răzeşilor, „39 – toată suma caselor”, însemnând 8 ruptaşi, Toader muntian, Alecsandru muntian, Ion HAIDRAGA, Gavril HAIDRAGA, Toader PRESCURNIC, Vasili POPESCUL, Grigorie sin lui şi Toader băranul (agentul fiscal), 6 văduve, Tudosca, Ioana, Paraschiva, Antimia, Vasilca şi Iliaca, 1 jidov, Herşko, şi 24 birnici, adică: Simion vornicul, Vasili ILINCA, Toader ILINCA, Nichita MALINICI, Simion MALINICI, Acsinti HANGANUL, Vasili ŢARĂ, Toader ŢARĂ, Vasili KRIUKO, Dumitraş MITRAŞ, Ion DRĂGUŞ, Alecsa HANGANUL, Pritula MIHAIL, Ion muntian, Ştefan HUŢAN, Nicolai muntian, Vasili muntian, Mihai ŢURCAN, Anton rus, Agachii BAHRIN, Necolai BAHRIN, Petraş zet BAHRIN, Ion sin GIORGE şi Giorgie vătăman.

 

În 1775, satul Broscăuţi, din Ocolul Cirimuşului, avea 22 familii de răzeşi şi 32 familii de ţărani. În 1910, marea majoritate a locuitorilor din cele două sate Broscăuţi, Vechi şi Noi, erau ucraineni.

 

În 27 mai 1775, „Ghervasie monah of Cabin” (Căbeşti) ceda ginerelui său, „preutului Teodor, care ţine pe nepoata mea Irina” şi nepotului său, Ursachi, jumătate din satul Broscăuţi, pe care o avusese drept zestre de la socrul lui, Gligorie Corne Săvăscul, „şi ace parte de moşie am stăpânit-o pănă când au trăit soţul mieu Paraschiva”.

 

În 4 noiembrie 1775, ginerele lui Ghervasie, Ion Bărbierul, şi preotul Teodor trăgeau în judecată pe feciorii lui Ion Onciul din Cuciurul Mic, Ion şi Nicolai, pe motiv că Ion şi Niculai susţineau că, fără ştirea Paraschivei, Ghervasie ar fi vândut moşia din Broscăuţi lui Ion Oancea, dar, când li s-au cerut zapise, nu au putut dovedi.

 

În 1843, comuna Broscăuţi, în care funcţiona o şcoală trivială, avea 2.141 ortodocşi, păstoriţi de parohul Athanasie TARNAVSCHI. Patron al bisericii era Ioan de DUNCA. În 1876, când patronii bisericii din Broscăuţi erau George cav. de FLONDOR şi Casandra de BUBERLE, paroh era Ioan TARNAVSCHI, care păstorea peste 2.608 suflete. Până în 1907, numărul patronilor bisericii sporeşte cu Fanny von MEDVECZKY, Catinca de BARBIER, Dr. Josef ROTT şi Michail de STYRCEA, cum îşi zicea urmaşul neamului Stârcea. Paroh era Dimitrie POPOVICI, născut în 1872, preot din 1902, iar cantor, din 1883, Paul OSTAPIUK, născut în 1861.

 

O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Storojineţ – Storojineţ (Curte districtuală), Banila Moldovenească pe Siret, Broscăuţi, Budeniţ, Cireş cu Opaiţ, Ciudin cu Neuhütte (coliba nouă), Davideni, Igeşti, Iordănești, Camenca cu Petriceanca, Carapciu pe Siret cu Hatna, Comareşti, Comareşti Camerale cu Althütte (coliba veche), Crasna-Ilschi cu Glashütte (fabrica de sticlă), Cupca, Panca, Pătrăuţi pe Siret, Prisăcăreni, Ropcea, Suceveni sau Pomeşti, Zadova”.

 

În Boscăuţii Vechi a funcţionat o şcoală cu 3 clase şi o şcoală-filială, cu 2 clase, din 1873, iar în Broscăuţii Noi, o şcoală cu 3 clase, din 1892[2].

 

În 1894, două dintre cele 15 şcoli româneşti din întreaga Bucovină, funcţionau la Broscăuţii Vechi şi Noi.

 

Cabinetul de lectură din Broscăuţii Vechi, „Aurora”, funcţiona în cancelaria comunală, încă din anul înfiinţării, 1898, cu 105 membri, 41 cărţi, 4 abonamente la gazete şi o avere de trei florini, sub preşedinţia lui Grigori Costaş, secondat de vicepreşedintele Nico Prodanciuc şi de vistiernicul Averchie Macovei.

 

Însoţirea raiffeisiană din Broscăuţii Noi şi din Broscăuţii Vechi a fost înfiinţată în 1 martie 1903, sub direcţiunea lui Dimitrie Popovici.

 

„Broscăuţul se află într-o depărtare de-o oră şi jumătate dincolo de Storojineţ, spre nord-vest. Închipuiţi-vă o regiune de forma unei căldări; în jurul său, este încunjurat satul, pe-o distanţă de două treimi din periferia sa, de codri. Gropana uriaşă, în care se află aşezat satul, este traversată de delurele lungi, în formă radială; printre delurele, se coboară tot atâtea văi, brăzdate, în fundul lor, de păree mai mari sau mai mici, cari se varsă toate în râuleţul cel mai mare din ele, numit Hliniţa. Cest din urmă se varsă, apoi, spre nord, în Prut. Dâmbul cel mai nalt dintre cele amintite se întinde până în centrul satului, unde nălţimea îşi ajunge culmea sa. Pe înălţimea aceasta stă o casă cu livezi întinse la vale, de toate laturile. De la casa aceasta, ai o privire peste toată comuna, împrejur. O particularitate deosebită a comunei Broscăuţ este că tot teritoriul, pe-o întindere poate de jumătate de milă pătrată, e presărat cu locuinţe, încunjurate de economii; prin unele locuri, chiar şi prin locul pădurii, vezi astfeliu de case. Greu îşi vor putea afla păreche Broscăuţii în Bucovina în privinţa extinderii clădirilor sale, doară numai pe la munte… Comuna aceasta constă, pe jumătate, din familii vechi de răzeşi, precum sunt Săveştii, Popeştii, Stârcea, Reusenii, Muntenii, Dolinscenii, Braha, Galeriu, Onciu, Barbir etc. Răzeşii sunt toţi români, dar şi o parte din poporul ţăran constă din români… Broscăuţii au o biserică de tot frumoasă şi mare, precum numai puţine se văd prin Bucovina. Acel frumos templu e rădicat de cătră comună, prin neobosita stăruinţă a răpăusatului protopresviter Ion Tarnavschi… Broscăuţii au şi o şcoală din cele mai vechi”[3].

 

În 28 martie 1903, un memoriu înaintat „Înaltului Ministeriu de culte şi instrucţie” din Cernăuţi, caligrafiat de Policarp ILICA, a fost semnat, ca adeverire că toate cele scrise în memoriu „se basează pe adevăr”, de următorii locuitori ai comunei Broscăuţii Noi: parohul Grigori COSTAŞ, primarul Vasile BEUŢEC, Lazăr ILICA, Alexandru ILICA, Artemon ILICA, Policarp ILICA, Teodosie ILICA, Grigori ILICA, Iustin ILICA, Teodosie ILICA, Michail ILICA, Iustin ILICA, Simion ILICA, Leonti MANILICI, Ioan BUDEI, George PALAGICIUC, Petre GRIGOREAC, Macovei BIHUN, David MANILICI, Iosif ILICA, Petrea ILICA, Nicolai alui Simion ILICA, Ion alui Nichifor ILICA, George RODINCIUC, Nicolai alui Mihai ILICA, Petrea ILICUŢĂ, Costin PALAGICIUC, Ion alui Grigori CREUCO, Petrea alui Iustin ILICA, Ion alui Afanasie MELNECIUC, Ilie HARAGA, Dumitru alui George ILICA, Ion alui George ILICA, Gavril ILICA, Dumitru alui Aftanasi ILICA, Aftanasi alui Petrea ILICA, Sava ILICA, Leonti alui Maftei ILICA, Aftanasi alui Onufrei ILICA, George alui Axenti ILICA, Procopie MANILICI, Ion alui Ilie MANILICI, Aftanasi ANTONIUC, Ion GERASIM, Ion alui Aftanasi MANILICI, Teodosi alui Grigori MANILICI, Ilie CORDUBAN, Simion JITARIUC, Vasilie alui Ignatie CORDUBAN, Dumitru alui Axenti ILICA, Maftei SCRIPA, Ilie alui George CRENCO, Ion alui Axenti ILICA, Nicolai SCRIPA, George alui Nicolai ILICA, Ion alui George ILICA, Nicolai alui George ILICA, Maftei alui Ion ŢÂRĂ, Calistrat ILICUŢĂ, Ştefan ILICUŢĂ, Vasile MANILICI, Alexa MNOHOGITNEI, Petrea alui Maftei ILICA, Aftanasi alui Pentelei ILICA, Cozma alui Constantin ILICA, George alui Petrea ILICA, Andronie CREUCO, Simion alui George CREUCO, Ion alui Nichifor CREUCO, Petrea IVONCIAC, Nicolai alui Iacob ILICA, Dumitru IVONCIAC, Vasile alui Nichifor ILICA, Mihai alui Constantin ILICA, Ilie HRAB, Iacob MALEVANIUC, George alui Nicolai MANILICI, Petrea REBAC, Dumitru REBAC, Iftemi SIDOR, Grigori Sidor, Dimitrie MANILICI, Vasile alui Toader IVANCIAC, Ilie alui Iacob ILICA, Petru CREUCO, Simion MAILICI, Ilie MANILICI, Mihai alui Aftanasi MANILICI, Filip ILICA, Procopie HRAB, Petrea SCRIPA, Dumitru alui Atanasie MANILICI, Constantin alui Gavril ILICA, Aftanasie alui Ion MANILICI, Macovei ILICA, Alexa alui Grigori ILICA, Alexandru alui Simion ILICA, Ion alui Teofilact ILICA, George alui Alexa MANILICI, Dumitru GUBERNAT, Dumitru alui Ignatie ILICA, Ignatie ILICA, Grigori TURCIN, Atanasie DULGHIER, Grigori MANILICI, Ion alui Grigori MANILICI, Ion alui Aftanasie DEMCIUC, George alui Simion CRENCO, Nicolai alui Mihail MANILICI, Vasile ILICUŢĂ, Dumitru alui Nichifor ILICA, Aftanasi alui Axenti MNOHOGITNEI, George alui Axenti MNOHOGITNEI, Maftei MNOHOGITNEI, Teodosi MNOHOGITNEI, Ilie alui Nicolai ŢÂRĂ, George alui Nicolai ŢÂRĂ, George PÂRVUL, Vasile PÂRVUL, Artemi PÂRVUL, Grigori PÂRVUL, Mihai DEMCIUC, Petrea STASIUC, Nicolai DOUHAN, Dumitru DOUHAN, Simion BEUŢEC, Simion alui Miron CREUCO, Maftei alui George ŢÂRĂ, Dumitru FEŞTEREGA, Maftei FEŞTEREGA, Petrea FEŞTEREGA, Simion alui Nicolai CRENCO, Vasile alui Ion BEUŢEC, Atanasie ŢURCAN, Grigorie HRAB, Ion HRAB, George alui Ion MNOHOGITNEI, Pentelei MNOHOGITNEI, Grigori alui Artemi MNOHOGITNEI, Simeon SIDOR, Maftei alui Dumitru ŢÂRĂ, Ion alui George LUNGULEAC, Aftanasie MALEVONIUC, George MALAICU, Alexa alui Ignatie PALAGICIUC, Dumitru alui Ignatie PALAGICIUC, Dumitru HAVRELIUC, Nicolai MOSCALIUC, Grigori alui Nicolai ŢÂRĂ, Andrei MNOHOGITNEI, Ion SIDOR, Anton ILECUŢĂ, George LUNGULEAC, Nicolai STEFSENIUC şi George alui Nicolai MALAICU[4].

 

1906: „Condiţiunile de viaţă ale rezeşilor şi mazililor din Broscăuţul-vechi sunt de tot triste… Cu toate, că Broscăuţul-vechi e o comună curat răzeşască, unde toţi locuitorii înţeleg şi vorbesc numai limba romînească, s-a simţit îndemnată comanda jandarmariei să afişeze pe cazarma jandarmilor o tablă cu inscripţie ruteană… Nici pentru afacerile şcolare nu s-au interesat, până acu, puternicii chinuitori. În Broscăuţul-vechi se află peste 10 crâşme, se înţelege toate nişte palate frumoase, iară şcoala este internată într-un bordeiu sărăcuţ şi lipsit de încăperile necesare”[5].

 

1906: „În decursul anului 1906 au binevoit a sprijini societatea „Ţăranul” din Broscăuţii Noi, spre a promova scopul ei, multe persoane cu tragere de inimă, pentru ca să nu piară urmele românilor din Broscăuţii Noi şi, deci, comitetul se simte plăcut îndătorit a aduce, pe calea aceasta, tuturor binefăcătorilor mulţumita cea mai călduroasă, în special însă se aduce această mulţămită: 1). Tuturor preţuitelor ziare, care au binevoit a informa lumea interesată despre starea românilor din Broscăuţi; 2). Înaltei Diete, pentru o subvenţiune de 100 coroane; 3). Onoratei „Societăţi pentru cultura şi literatura română” din Cernăuţi, pentru subvenţiunea de 200 coroane, în scopul întreţinerii cursului de limba română de aice; 4). Onoratei „Însoţiri de economie şi credit din Cernăuţi”, pentru sprijinul de 20 coroane; 5). Onoratei filiale „Şcoala română” din Cernăuţi, pentru sprijinul de 20 coroane; 6). Onoratei direcţiuni a internatului de băieţi români din Cernăuţi, pentru 50 de cărţi folositoare; 7). Dlui director A. Motrescu din Rădăuţi, pentru „Cartea de agricultură”; 8. Dlui învăţător în Vicov, Ioan Bolocan, pentru un teanc de note muzicale pentru „Muza română”; 9). Dlui Chr. Negoescu din Bucureşti, pentru 5 cărţi şi o mapă, donată prin dl Medvighi din Mănăstirea-Humorului; 10). Dlui Mihai Ilica învăţător, pentru o carte instructivă la orchestră, „Lira română”, şi 5 coroane; 11). Dlui cantor Alexandru Drăgănuş, pentru o carte instructivă, „Lira română”, şi 4 coroane; 12). Domnişoarei Anghelina Ilica din Broscăuţii Noi, pentru o carte didactică; 13). Dlui cantor Alexandru Drăgănuş pentru prima rată, 12 coroane 38 creiţari, din 200 coroane la Casa Naţională; 14). Dlui învăţător Ilica Michail, pentru loc de Casă Naţională, în preţ de 300 coroane; 15). Dlui profesor liceal din Cernăuţi, Iancu cavaler de Cuparencu, care a sprijinit societatea pe orice teren şi pentru 10 coroane pentru Casa Naţională; 16). Dlui Ilica Michai, secretar comunal în Sadova, pentru rata de 27 coroane 87 bani, din suma de 200 coroane la Casa Naţională; 17). D-lui Ilica Michai, pentru 1 coroană 20 bani, donată pentru Casa Naţională, şi, în fine, dlui Ilica Gavril, pentru 80 bani, dlui Ilica Vasile, pentru 60 bani, dlui Demciuc Macovei, pentru 80 bani, dlui Mnohogitnei George, pentru 1 coroană, Ilica Ioan, pentru l coroană 8 bani, dlui Hrab Grigore, pentru 17 bani, dlui Ilica Nicolai, pentru 98 bani, dlui Ilica Ioan a lui Axenti, pentru 20 bani, dlui Beuţec Ioan, pentru 96 bani, dlui Ilica Lazar, pentru 20 bani, dlui Ilica Michail a lui Constantin, pentru 2 coroane, dnei Ţîra Maria a lui George, pentru 1 coroană 54 bani şi părintelui Dimitrie Popovici, pentru 200 coroane, ca ultimă rată din 300 coroane pentru Casa Naţională din Broscăuţii Noi. / Broscăuţii Noi, în 7 Martie 1907. / Ilica Vasile, casariu”[6].

 

Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[7], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Melania BAHRIN (28 ani în 1914), Ecaterina POPESCU (învăţătoare în Broscăuţii Vechi, 40 ani în 1908) şi Grigorie DOLINSCHI (răzeş, 81 ani în 1913) din Broscăuţi.

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Broscăuţul-Nou, comună ru­rală, districtul Storojineţ, aşezată pe partea stângă a pârâului Hliniţa, afluent al Prutului, spre-sud de Broscăuţul-Vechi. Suprafaţa: 13,81 km p.; po­pulaţia: 1.527 locuitori, români şi ruteni, de religie gr or. Se compune din Broscău­ţul Nou (propriu-zis) şi din cătunele Buchenhain şi Hlibicioc. Printr-o şosea comunală este legată de drumul principal Storojineţ-Sniatin, până la care se întind casele sale răzleţe; ţine de scoala şi biserica de comu­na Broscăuţul-Vechi. La 1776, forma un singur sat şi domeniu cu Broscăuţul-Vechi, pe care îl stăpânea mazilul Ioan Volcinschi. Populaţiunea se ocupă cu agricultura şi cu creşterea vi­telor. Comuna posedă 819 hectare pământ arabil, 221 hectare fânaţuri, 34 hectare grădini, 121 hectare izlaz, 145 hectare pădure. Se găsesc 97 cai, 665 vite cor­nute mari, 42 oi, 287 porci, 70 stupi. Broscăuţul-Vechi (sau Muntenii), comună rurală, districtul Storojineţ, aşezată pe dreapta pârâulul Hliniţa, afluent al Pru­tului. Suprafaţa: 38,54 km p.; po­pulaţia: 2.292 locuitori, dintre care mai bine de trei părţi români de religie gr. or.; restul sunt slavi gr. cat., veniţi din Galiţia. Se compune din Broscăuţul-Vechi (propriu-zis) cu 2.197 locuitori şi din cătunul Criva. Este legat, printr-o şosea co­munală, cu drumul principal Storojineţ-Sniatin; are o şcoală populară, cu 3 clase; o bise­rică parohiala gr. or., cu hra­mul „Sfânta Paraschiva” şi o bi­serică gr. cat. La 1776, era proprietatea mazilulul Ioan Volcinschi. Avea, pe atunci, şi un schit, clădit de boierul Constantin Volcin­schi, care fu însă secularizat, în 1783. Populaţia se ocupă cu agri­cultura, cu creşterea vitelor, cu exploatarea de păduri şi cu albinăritul. Comuna posedă 1.298 hectare pământ arabil, 591 hectare fânaţuri, 51 hectare grădini, 839 hectare izlaz, 1.007 hectare păduri. Se găsesc 158 cai, 957 vite mari cornute, 156 oi, 219 porci, 384 stupi”[8].

 

1911: O scrisoare de încurajare, adresată profesorului Cuparencu, era trimisă, din „Broscăuţii Vechi, la 20 iulie 1911”, însoţită de 58 de semnături, „în frunte cu binecunoscutul naţionalist şi luptător, parohul Dimitrie Popovici, primarul David Dolinschi, şi Grigori Dolinschi şi 46 subscrieri din Broscăuţii Noi, în frunte cu societatea „Ţăranul”, în numele căreia au semnat dnii Dimitrie Popovici, prezident, şi G. Manilici”[9].

 

1911: „În 19 August 1911, de Schimbarea la faţă, a ţinut societatea Mazililor şi Răzeşilor o adunare generală extraordinară la Broscăuţii-vechi. Societatea era reprezentată de către vicepreşedintele dl Dr. Cuparencu şi dl A. Vitencu. După sfârşitul liturghiei, se adunaseră răzeşii în casa comunală, cu primarul, preoţii, învăţătorii şi fruntaşii satului, pentru a asculta raportul ce aveau să-l facă membrii comitetului. O deputaţiune de răzeşi din Comăreşti se prezentase, de asemenea, la Broscăuţi, pentru a se întâlni cu fraţii lor şi a se sfătui asupra nevoilor ce au de învins. În faţa unui numeros public, deschise dl Cuparencu adunarea, bineventând pe cei prezenţi din loc şi mulţămind celor din altă parte, pentru sosirea lor. Într-o oraţiune lungă desfăşură vice­preşedintele societăţii activitatea comitetului, arătând ce sprijin aduce societatea răzeşilor, în genere, şi broscăuţenitor, în special. Raportul fu ascultat cu atenţie şi luat la cunoştinţă cu vădită satisfacţie. Dl Cuparencu vorbi, mai departe, despre trecutul răzeşilor şi ma­zililor şi îi îndeamnă la frăţie şi unire, căci numai astfel vor putea înlătura piedicile ce stânjenesc înaintarea lor materială şi culturală”. Şi aşa mai departe, dar cu alte glasuri otova, mai întâi al „părintelui Popovici, parohul local”, responsabil cu mulţumirile, al superiorului Mihai de Popescul şi, în fine, dl Vitencu, care-i îndeamnă pe localnici „şi la meserii, şi la negoţ. Căci nu e ruşine de a te ocupa de o meserie care îţi înlesneşne traiul mai degrabă decât o gospodărie mică şi săracă”. Iar la final, dl Cuparencu „aminteşte pe paşnicul şi înţeleptul nostru ocârmuitor, care, cu o zi înainte, împlinise 81 de an. Cu un întreit „Trăiască M. S. Împăratul” se închide adunarea aceasta”[10].

 

1911: Cu îngrijirea dlui D. Popovici, paroh în Broscăuţi şi prezident al societăţii „Ţăranul”, un număr însemnat de români din satele periclitate de slavism au adresat o petiţie Maj. Sale, în care, ară­tând nedreptăţile cărora e expusă mişcarea noastră naţional-culturală, roagă recunoaşterea, după cuviinţă, a cursurilor de limba română, întemeiate de Societatea „Ţăranul”, în urma cererii diferitelor comune. Publicăm din petiţie următoarele: Pe lângă alte comune din tară, au decis şi comunele Panca, Comareşti, Comareşti-Tisoveţ, Jadova, Carapciu pe Ceremuş, Hliboca, Petriceanca, Volcineţul-nou, Costeşti etc., între care multe comune răzeşeşti, cu caracter şi sentiment curat românesc, să-şi redeştepte şi să-şi dezvolte limba lor românească, în regiunile lo­cuite de ei. În scopul acesta, şi-au deschis numitele comune, cu 1 Septemvrie 1911, „Cursuri” româneşti, pe baza statutelor Socie­tăţii „Ţăranul” din Broscăuţii-noi, care toate cursuri au fost anunţate la timp, conform legilor, consiliilor şcolare districtuale şi celui de ţară. Ca să elucidăm însă mai bine intenţiunile şi scopul creării aces­tor cursuri, arătăm, în cele următoare, copia unui decret trimis de Societatea „Ţăranul” cătră petenţii comunei răzăşeşti Cotul-Jadovei: Nr. 260. Broscăuţii-noi, la 12 Septemvrie 1911. Cătră prea­cinstiţii locuitori români din Cotul-Jadovei, la mâna prea stimatului domn Ioan Bordianu. În rezolvarea petiţiunii Domniilor Voastre din 24 August 1911, respectuos subsemnata societate a decis, în şedinţa sa din 31 August 1911, a deschide în comuna Domniilor Voastre, sub mo­dalităţile induse în petiţiune, în casa dlui Antonie Ptaşnic din Cotul-Jadovei, sub Nr. 611, un curs privat gratuit pentru învăţarea şi dezvoltarea limbii româneşti la românii din Jadova, cu observarea că petenţii vor îngriji singuri de cele necesare pentru des­chiderea, instalarea şi purtarea acestui curs. Dirigenţa cursului nu­mit o va purta dl Iancu Stratulat, ca putere didactică examinată, iar ca inspector va funcţiona dl Arcadie Vihnan din Storojineţ. Acest curs s-a deschis în Cotul Jadovei, pe baza §-lui 2, lit. c), şi §-lui 3, lit. 1), a statutelor alăturate. Dorindu-vă succese excelente în tot demersul acestui curs, vă salutăm cu dragoste frăţească, cu adausul că ne place a spera cum că, în scurt timp, se vor ridica şi în Cotul Jadovei românii la treapta cea mai înaltă de cultură şi vor fi pildă răzeşimii, după pilda regimentului de Volintiri, care, din im­pulsul lor propriu au fortificat ţara Bucovinei, formând o ceată de sentinele, spre apărarea înaltului Tron Habsburgic şi a bunului Nostru Împărat, pentru care noi, toţi românii, suntem gata a vărsa şi ultima picătură de sânge şi, în fine, ca români bravi de sub steagul Austriei şi patrioţi demni vor rămânea fii scumpi ai bi­sericii noastre strămoşeşti. Deci, cu Dumnezeu înainte!  / Pentru Comi­tetul societăţii „Ţăranul”: / Dimitrie Popovici m. p., / pre­şedinte, L. S. / G. Manilici m. p., / secretar /… / Urmează la 200 de iscălituri din comunele Broscăuţi, Costeşti, Cabeşti, Carapciu pe Ceremuş, Comareşti, Hliboca, Panca, Petriceanca, Volcineţ. / Cernăuţi, la 20 Decemvrie 1911”[11].

 

1913: Cetăţeni de onoare în Broscăuţii Noi: „Consiliul comunal din Broscăuţii Noi a numit, într-o şedinţă, pe următorii domni cetăţeni de onoare: Dr. Constantin cavaler de Isopescul-Grecul, Dionisie Simionovici, inspector şcolar de ţară, Dr. Iancu cavaler de Cuparencu, Dimitrie Popovici, merituosul paroh şi luptător din Broscăuţi, Mihai Ilică, învăţător George Manilici, conducător aş şcolii româneşti din Broscăuţii Noi”[12].

 

1914-1918: Jerfele de sânge pentru Bucovina au fost semnate, din Broscăuţi, de: rezervistul Nicolae Ilica, Broscăuţii Noi, Regimentul 22, rănit; fruntaşul Vasile Jitariuc, Broscăuţii Noi, Regimentul 22, rănit; infanteristul Ilie Popescu, Broscăuţi, Regimentul 22, rănit; infanteristul George Perhul, Broscăuţii Noi, Reg. 58, prizonier”[13]. „George Bazar din Broscăuţii Vechi a fost înrolat, în august 1914, cu ocazia mobilizării generale, la oaste. El a picat prizonier la ruşi şi a fost internat, în timpul din urmă, în Skubolew, Rusia. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea soţiei sale, Pustina Bazar, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”. „George Bazar din Broscăuţii Vechi a fost înrolat, în august 1914, cu ocazia mobilizării generale, la oaste. El a picat prizonier la ruşi şi a fost internat, în timpul din urmă, în Skubolew, Rusia. Acolo ar fi murit, în iulie 1919, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea soţiei sale, Paustina Bazar, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”. „Gheorghe a lui Iftemi Sidor, născut în Broscăuţii Noi, la 22 martie 1885, să fi murit la anul 1916, în Katarinburski Uest, gubernia Peromski, în Rusia, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Nastasiei a lui Gheorghe Sidor, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”. „Petru a lui Grigori Neagul, născut în Broscăuţii Vechi, la 29 iunie 1885, a luat parte, ca participant al războiului universal, la luptele în Carpaţii ungureşti, după Paştele 1915 şi să fi murit aici, pe la acest timp, după cum s-a aflat. Din acest timp, lipeşte orice veste de la dânsul. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Mariei Neagul, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[14]. „Manoli a lui Policarp Ilica, născut în Broscăuţii Noi, la 28 februarie 1885, ar fi murit la Petro Pavlewsk, guvernământul Omsk, în Siberia, în 9 iunie 1919, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Paraschivei a lui Manoli Ilica, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[15].

 

1921: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc orto­dox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Flondor Iancu Dr., Strojineţ, (Strojineţ, Broscăuţii-Vechi)”[16].

 

1922: Prin ordinul No. 322/22, referitor la „Mişcarea în învăţământul primar”, au fost făcute numirile în învăţământul bucovinean, în baza concursurilor organizate de Consiliul şcolar al ţării: în calitate de învăţători definitivi şi învăţătoare definitive – Adam Corduban la Broscăuţii Noi, Ecaterina Melniciuc la Broşcăuţii Noi[17].

 

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[18], următorii învăţători şi învăţătoare: Ilică Paraschiva, comuna Broscăuţii Vechi, Centru, jud. Storojineţ, media 7,91; Popescu Octavian, comuna Broscăuţii Vechi, Tăbărişte, jud. Storojineţ, media 8,20; Tanasiciuc Profira, comuna Broscăuţii Vechi, Tăbărăşti, jud. Storojineţ, media 7,08”.

 

 

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 442

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 20, 1876 p. 73, 1907 p. 141

[3]  VASILE BUMBAC, Schiţe de escursiuni făcute prin Bucovina în feriile de vară ale anului 1888, în „Revista Bucovinei”, Anul IV, nr. 4 / 15 Februar 1889, pp. 12, 13

[4] DEŞTEPTAREA, Nr. 25/1903, p. 3

[5] Apărarea Naţională, Nr. 5, Anul I, duminică 21 octombrie stil noi 1906, p. 4

[6] Apărarea Naţională, Nr. 32, Anul II, duminică 28 aprilie stil nou 1907, p. 3

[7] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[8] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 20

[9] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 16, Anul I, 12 august 1911, p. 183

[10] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 17, Anul I, 15 septembrie 1911,  pp. 204-206

[11] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 22, 4 ianuarie 1911, pp. 275-277

[12] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 9, Anul III, 12 noiembrie 1913, p. 141

[13] Viaţă Nouă, IV, nr. 175 din 5 martie n. 1916, p. 4

[14] Monitorul Bucovinei, Fascicula 14, Cernăuţi 21 aprilie nou 1921, pp. 171-173

[15] Monitorul Bucovinei, Fascicula 6, Cernăuţi 21 februarie nou 1921, pp. 61-64

[16] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66

[17] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, Cernăuţi 21 aprilie 1922, p. 41

[18] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552


Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Brodina

 

BRODINA. Satul Brodina nu figurează în recensămintele austriece, nici măcar în harta etnografică a lui Iancu Nistor, din 1910, deşi o bisericuţă din lemn este consemnată, la Brodina de Sus, din 1859. Nicolai Grămadă îl descoperă abia în Harta Ocolului Silvic Falcău, din 1924, dar numai pe baza toponimelor neconcludente (pâraie, râuri, păduri), numele unor cătune, precum Brodina, Cornu, Cununschi, Dubivschi, Ehreşti, Falcău, Hepa, Nisipitu, Paltin, Ploşci, Roşişnei sau Sadău fiind menţionate abia în documentele Prefecturii judeţului Rădăuţi, din 1890.

 

Case huţăneşti existau, totuşi, în aceste locuri, pe la anii 1808-1810, când pictorul silezian Franz Jaschke face portretul unui astfel de huţan. Ulterior, adică prin anii 1900-1902, preotul cărturar Dimitrie Dan, propovăduind prin cătunele huţăneşti, cu nume vechi, preluate de la munţii menţionaţi în hotarnica braniştei mănăstirii Putna, din 9 august 1551, avea să intre în dispute cu preoţi anonimi, dar plini de arţag.

 

Prima colonizare cu huţani, în ţinutul munţilor Brodina, s-a făcut, probabil, după 20 mai 1762, atunci când egumenul Putnei, Vartolomei, aşeza în braniştele mănăstireşti „nişte ruşi veniţi din Putila”.

 

1898: „Fondul religios are, de asemenea, gatere proprii în Falcău (fierăstrău cu aburi), în Brodina și în Rus pe Boul (ferăstrău cu apă), care sunt totuși închiriate”[1].

 

1907: „Dl Arcadie Boca, elev silvic la direcţia bunurile fondului religionar, a fost transferat, de la Seletin, la Brodina[2].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Brodina, cătun, pendinte de comuna rurală Şipot, districtul Rădăuţi. Are 157 locuitori huţani gr. or. şi o capelă de cimitir. Este numai o parte din că­tunul Brodina şi se numeşte Brodina de sus; cealaltă parte depinde de comuna Seletin. Brodina, cătun, aşezat pe pârâul cu acelaş nume, pendinte de comuna rurală Seletin, districtul Rădăuţi. Are 17 case şi 74 locuitori huţani gr. or. Brodina, localitate cu fabrică de scânduri, pendinte de moşia Seletin, atenenţă a moşiei cu administraşie particulară Izvor, districtul Ră­dăuţi. Are 4 case şi 45 locuitori, evrei şi huţani. Brodina, mare afluent, pe dreapta Su­cevei, izvorăşte de sub cul­mea Cornodovata şi, primind, pe dreapta, pâraiele Cuninschi şi Brodinorsca, se varsă în Su­ceava, între cătunele Frasin şi Bro­dina, districtul Rădăuţi, formând lunga vale cu acelaşi nume. Brodina-Buk, târlă, pendinte de comuna rurală Şipot, districtul Rădăuţi. Are 3 case şi 4 locuitori. Brodina-Haburma, târlă, pen­dinte de satul de reşedinţă Şipot, comuna rurală Şipot, districtul Rădăuţi. Brodinorsca, afluent pe dreapta pârâului Brodina, se varsă în Su­ceava; izvorăşte de sub muntele Sihloaia şi se varsă în Brodina, în drep­tul baratcei de război Cazarma Tabora, districtul Rădăuţi”[3].

 

1919: „S-a înregistrat în registru, la 3 mai 1919, firma „Vereinigte Holzindustrien Falcău, Brodina, Putna”[4].

 

1919: Ida Rudich din Brodina a pierdut „suma de 5.892 coroane, pentru trei vite furnizate” firmei „Schlachtviehdepot”[5].

 

1940: Tablou de cărţile de capacitate (atestate de meserie – n. n.) eliberate de Oficiul Rădăuţi, anulate de minister prin decizia Nr. 66.017 din 1940”[6]: Schlein Nathan Mendel, măcelar, domiciliat în Brodina; Straub Sabina, măcelar, domiciliat în Brodina; Gros Abraham, măcelar, domiciliat în Brodina; Schleim Max, măcelar, domiciliat în Brodina; Schleim Israel, măcelar, domiciliat în Brodina; Straub Vilhelm, bărbier, domiciliat în Brodina; Mioc Anton, bărbier, domiciliat în Brodina şi Babat Leib, tinichigiu, domiciliat în Brodina”.

 

1941: „Tablou de condamnaţii care au beneficiat de suspendarea executării pedepselor, conform decretului-lege Nr. 1.132/941, Monitorul Oficial Nr. 94 din 1941[7]Tribunalul Suceava (Penitenciarul Suceava): Solescu Alcesa, agricultor, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Cacica, jud. Suceava, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională, un an interdicţie, conform art. 250 şi 260 din codul penal. Popescu Ioachim, funcţionar, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Straja, jud. Rădăuţi, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 4 ani închisoare corecţională şi 1 an interdicţie, conform art. 259 ai 260 din codul penal. Dumitriu Ioan, lucrător, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională şi 1 an interdicţie, conform art. 259 şi 260 din codul penal. Ambrozie Mihai, muncitor, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Carapciu, jud. Storojineţ, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională şi 1 an interdicţie, conform art. 259 ai 260 din codul penal. Ştirbău Gheorghe, agricultor, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Straja, jud. Rădăuţi, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională şi 1 an interdicţie, conform art. 259 ai 260 din codul penal. Niţu Simion, agricultor, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 3 ani închisoare corecţională şi 1 an interdicţie, conform art. 259 şi 260 din codul penal.

 

1941: Tot pentru rebeliune, au fost condamnaţi la Iaşi[8]: Hudema Teodor, plugar, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, condamnat de Tribunalul Militar al Corpului IV Armată, pentru rebeliune, la 6 luni închisoare corecţională, conform art. 261 şi 258 din codul penal. Serediuc Ilie, muncitor, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, condamnat de Tribunalul Militar al Corpului IV Armată, pentru rebeliune, la 3 ani închisoare corecţională şi un an interdicţie, conform art. 258, 250 şi 260 din codul penal. Hudema Nicolae, muncitor, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, condamnat de Tribunalul Militar al Corpului IV Armată, pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională şi un an interdicţie, conform art. 258, 259 şi 260 din codul penal. Duistian Merieu, agricultor, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, condamnat de Tribunalul Militar al Corpului IV Armată, pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională şi un an interdicţie, conform art. 258, 259 şi 260 din codul penal. Duistian Merieu, agricultor, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, condamnat de Tribunalul Militar al Corpului IV Armată, pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională şi un an interdicţie, conform art. 258, 259 şi 260 din codul penal. Huraciuc Teodor, muncitor, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, condamnat de Tribunalul Militar al Corpului IV Armată, pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională şi un an interdicţie, conform art. 258, 259 şi 260 din codul penal. Hudema Gheorghe, agricultor, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, condamnat de Tribunalul Militar al Corpului IV Armata, pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională şi un an interdicţie, conform art. 258, 259 şi 260 din codul penal.

 

1945: Constituirea Societăţii anonime române Forestiera Brodina, la cererea unor acţionari bucureşteni (Dosar Nr. 2.966/945), numele englezesc al societăţii, declarat în statute, fiind Brodina Wood Company L. T. D. Primul consiliu de administraţie era format din Harry (Horia) Sarf, Friedrich Klipper şi Natan Klipper[9].

 

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[10], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Târdea Nina, de la Dorneşti, la Brodina”.

 

1949: „Judecătoria populară rurală Vicovul de Sus, sediul secundar Brodina, judeţul Rădăuţi: Doamna Vasilena Rospopova, aflătoare în U. R. S. S., este citată a se prezenta în faţa Judecatoriei rurale populare Vicovul de Sus, sediul secundar, în ziua de 11 ianuarie 1949, ora 8, în calitate de moştenitoare a defunctului Bodnar Vasile a Gheorghe, din comuna Brodina, pentru a lua parte la dezbateri şi accepta succesiunea, cunoscând că, la neurmare, se va judeca în lipsă conform legii. / Nr. 18.247. Dos. Nr. 812/948”[11].

 

 

[1] Engel, Alexander von, Österreichs Holz-Industrie und Holdzhandel, I Theil, Wien 1907, pp. 196-202

[2] Apărarea Naţională, Nr. 26, Anul II, duminică 7 aprilie stil nou 1907, p. 4

[3] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 19

[4] Monitorul Bucovinei, Fascicula 79, 1 noiembrie nou 1919, p. 8

[5] Monitorul Bucovinei, Fascicula 19, 5 aprilie 1919, p. 3

[6] Monitorul Oficial, Nr. 58, 10 martie 1941, pp. 1197-1208

[7] Monitorul Oficial, Nr. 122, 26 mai 1941, pp. 2856-2860

[8] Monitorul Oficial, Nr. 115, 17 mai 1941, pp. 2684-1686

[9] Monitorul Oficial, Nr. 87, 11 aprilie 1946, pp. 2859-2861

[10] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[11] Monitorul Oficial, Nr. 2, 3 ianuarie 1949, p. 10


Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Breaza

Satul Breaza, în 1880

 

BREAZA. Moş-strămoşii românilor din Breaza sunt Timotei şi Berchez, menţionaţi, ca şi în cazul lui Benea, a cărui casă devenise reper toponimic, cu dealuri şi runcuri în hotarnica braniştei mănăstirii Putna din 15 martie 1490. Berchez a rămas înveşnicit şi în numele unei părţi a satului, cândva cătun, Bentesz sau Benteşti.

 

Ca şi Benia, Breaza este atestată drept hotar de branişte a mănăstirii Putna („braniştea Benia şi obcina până la poiana lui Ivan, la Făgeţăi”), în hotarnica lui Ştefan Rareş, din 9 august 1551, dar o parte a moşiei brezene a câmpulungenilor, pentru care aceştia se vor judeca vreme de veacuri, este întărită, în 20 aprilie 1555, de Alexandru Lăpuşneanul, mănăstirii Homor, care, astfel, dobândeşte, în defavoarea grănicerilor câmpulungeni, „un plai, care se cheamă Măgura, cu toate poienile şi izvoarele, care sunt de la Cârstăneia (văduva lui Cărstea, vornicul Vamei), care acel mai sus zis plai a fost a noastră dreaptă domnească ocină”.

 

„Hotarele muntelui Măgura se pot constata după ispisocul de întăritură al lui Dabija voievod, din 1662, Ianuarie 3. Hotarul începe la iezer la Feredeu, tot cu Opcina, la culmea Prislopului, până la fântână prin pădurea Praca, până la apa Moldovei, cu apa Moldovei în sus, până unde cade pârâul în Moldova. Muntele Breaza, până la iezer”[1].

 

În hotarnica braniştei mănăstirii Putna, întărită de Vasile Lupul, îm 15 august 1647, sunt menţionate vecinătăţile cu Breaza, respectiv „vârful muntelui Tatarca Mare şi tot cu Opcina, peste vârful Găinei, la Molda, drept la vârf, prin făget la Petrişul, la Sălaşul Mare, la alt sălaş, la râul Benea, drept la Arsură, la Oglinda şi la Poiana Crucii”[2].

 

1662: Moşie a scaunului domnesc, deci a instituţiei voievodale, ca întreg ţinutul grăniceresc al Câmpulungului Moldovenesc, Breaza se afla în hotarul moşiilor mănăstirii Putna cu cel al mănăstirii Humorului, hotarul celei din urmă mănăstiri, stabilit în 3 ianuarie 1662, începând, pe teritorul Brezei, „la iezer la Feredeu, tot cu obcina, pe culmea Prislopului, până la fântână, prin pădurea Praca, până la apa Moldovei, cu apa Moldovei, în sus, până unde cade pârâul în Moldova, muntele Breaza până la iezer”.

 

1709: Venind de la Bender, unde se întâlnise cu Carol al XII-lea, de Johann Wendel Bardili trece pe lângă Breaza: „Prin mijlocul ei curgea râul (Moldova – n.n.) pe care îl urmasem până aici şi pe care nu l-am pierdut niciodată, ci l-am trecut, zilnic, de mai multe ori, aşa cum şi astăzi l-am trecut de zece ori. Pe munte, din amândouă părţile, se găseşte, ici şi colea, câte o căsuţă, unde valea are doar atâta lărgime şi atâta pământ, încât să poată hrăni câteva capete de vite. Sate întregi nu se întâlnesc aici, deoarece, într-o vale atât de îngustă, este cu neputinţă să se facă rost de hrană, şi nici măcar să se spere, în viitor, la hrană pentru oameni mai mulţi. Spre seară, am poposit la o asemenea colibă mică şi ne-am aşezat pe sub streaşină, de jur, împrejur. La popasul acesta se desparte drumul spre Transilvania şi spre Ungaria, dintre care acela s-ar putea să fie ceva mai larg şi mai bun decât acesta. Cel puţin, aşa părea la început, că un călător trebuie să-l aleagă pe acesta: căci pe el s-ar mai putea înainta într-o căruţă mică, pe când drumul celălalt era doar o potecuţă de picior, care, cu timpul, nici nu se mai cunoaşte, iar pentru un călăreţ este tot atât de greu cât de periculos. Ni s-a spus că, aici, ar fi ultima locuinţă din Moldova (la fundul Moldovei – n.n.) şi că am avea de călătorit două zile întregi ca să ieşim din munţi şi din păduri, şi, de aceea, dis-de-dimineaţă, am pornit, din nou, la drum. Am mai trecut de patru ori râul şi, apoi, l-am părăsit, în sfârşit, la dreapta, iar noi am luat-o, dimpotrivă, la stânga (pe Tâmpa – n.n.), ridicându-ne, din vale, la deal, ceea ce nu s-a făcut fără o vădită primejduire a vieţii. Cu cât te urci mai sus, cu atât prăpastia e mai mare şi mai îngust drumul, care, însă, în câteva locuri, îngăduie să călăreşti printre copaci, cu mai multă siguranţă. Sus de tot, începe o pădure, în care am întâlnit câţiva unguri călare, pe care nu i-am socotit a fi chiar fără bănuială, cu toate că, la întrebările noastre, de unde vin şi unde se duc, ne-au dat răspunsuri bune, şi anume că vin, din Ungaria, în Moldova, pentru nişte negustorii. După aceea, am ajuns la o stână de oi, care, atunci, era cu totul goală şi părăsită. Ne-am informat ce putea însemna stâna aceasta, într-un loc părăsit, şi am aflat, de la moldovenii noştri, că locuitorii de la mai multe mile depărtare de munţi îşi mână, aici, oile, la păşune, pentru o vară întreagă, fiindcă, în unele locuri de pe munte, iarba este minunată; iar colibele acestea le serveau pentru prelucrarea şi păstrarea laptelui şi a brânzei. După ce am trecut pe acolo, munţii s-au lăsat, iarăşi, în jos, încât îţi venea aproape să crezi că, în curând, se vor termina. Dar de-abia am coborât şi am fost nevoiţi să urcăm din nou, pe partea cealaltă; în felul acesta este alcătuit tot lanţul de munţi, şi anume că aceştia nu sunt legaţi unii de alţii, ci, de foarte multe ori, sunt despărţiţi printr-o vale, ceea ce oboseşte mult pe călător. Noi am suit câţiva munţi de aceştia şi ni se părea, întotdeauna, că unul e mai înalt ca celălalt, până când, pe la amiază, iarăşi am ajuns într-o vale încântătoare (valea Tătarcei, între Breaza şi Suliţa – n.n.), prin care curgea un pârâiaş frumos. Ne-am aşezat sub umbra copacilor, ca să ne bucurăm de odihnă şi să ne mai înviorăm puţin, şi, în această privinţă, pârâiaşul plăcut a făcut minuni. Regiunea aceasta era atât de plăcută, încât am stat, aici, două ore şi, apoi, cu părere de rău, am părăsit acest loc încântător. Dar de abia am trecut pârâiaşul şi a început, iarăşi, un munte. După ce l-am traversat şi pe acesta, şi încă unul, şi trebuia să coborâm, din nou, la vale, am văzut, din depărtare, sus, pe culme, câţiva oameni, care au dispărut numaidecât, observând că au fost văzuţi. Nu puteam şti ce ar fi putut să însemne aceasta, mai ales că erau cu totul în afară de linia drumului, dar ei îl puteau observa bine, de pe muntele lor”[3].

 

1723: Românii din Breaza sunt câmpulungeni, adesea proveniţi din Fundu Moldovei sau din Sadova, precum Ioana şi Istrate Floce, care îşi înzestrează fata, Teodosia, la logodna cu Miron Checheriţă (străbunul unei celebre rapsoade din Vama, Ana Checheriţă), în 2 februarie 1723, „în Breaza, cu un loc pe care l-am cumpărat de la Nechifor”.

 

1737: De altfel, în Breaza se stabiliseră mulţi grăniceri câmpulungeni, proveniţi din toate satele, dovadă fiind documentul din 21 mai 1737, prin care călugării mănăstirii Homor se împacă, pe bază de mărturii, cu Vasile Lehaci, Ştefan Făşcu şi alţi „oameni care sunt locuitori mai în sus de Strajă, pe apa Moldovei” (deci, la nord de Piatra Străjii din Pojorâta), după ce „am avut noi, călugării de la Homor, cu aceşti oameni multă gâlceavă şi multă pricină pentru o bucată de loc, cât ţine, din pârâul Negri, în jos, pe Moldova, până spre Dealul Negru şi Moldova, în sus, până în gura Brezi şi Breaza până la iezer”. Tranzacţiile cu moşii, din vremurile care urmează, confirmă statutul câmpulungean al satului Breaza, cu drept de revendicare ca dată a atestare documentară pentru ziua de 14 aprilie 1411, data atestării Câmpulungului.

 

1787: Astfel, în 14 martie 1787, Ioniţă Holuţ (nume sadovean) şi Lup vând lui Vasile Leuştean (vechi nume, ca şi Lehaci, din Fundu Moldovei) „o dreaptă moşie a mea în Breaza, anumă Pochină” (Pinet), iar în 17 august 1808, Toader Şandru vinde lui Timofte Sărghie şi vărului său, Grigore (cel care deja cumpărase mai multe moşii în Benia) „partea me, care se numeşte Veja cea mare”, situată, deci, la poalele muntelui cu acelaşi nume.

 

1802-1815: „Dintre așezările planificate, numai cea a huţulilor din Breaza s-a putut face, între anii 1810-1817. Biroul districtual a trimis un raport, în 23 septembrie (26?) 1817 şi, din acest an, aflăm mai multe despre această colonizare a familiilor rusești, împrăștiate în munții camerali ai văii Moldovei. Această așezare s-a întemeiat pe râul Moldova, între pârâurile Breaza și Neagra, pe un teren adecvat, înzestrat cu fânețe și pajiști, în scopul asigurării traiului. Coloniștii ar fi trebuit să primească şi un pastor, astfel încât obiceiurile lor sălbatice să fie îmbunătățite și prin învățătură religioasă. Această colonizare a fost dispusă expres, prin Decretul Cancelariei Curții, din 9 iunie 1802. Existau 78 de familii de ruși, dintre care 20 urmau să fie familii de fermieri, cu 30 de dosare, 35 pe jumătate fermieri, cu 15 dosare, și 10 ca vultori, cu 1,5 dosare; restul s-ar muta în Cârlibaba. Încă din 1815, aceștia ofereau, drept dobândă, câte o zi muncă, pentru fiecare membru, și câte 1 florin 48 kruceri taxă de pădure pentru fiecare familie; pentru aceasta, ei primesc gratuit lemnul de foc, precum și lemnul de construcţie; aceasta deja se aprobase, prin Decretul Cancelariei Curții din 9 iunie 1802. Coloniştii nu primesc scutire de impozitele împărăteşti, deoarece rămân definitiv, bucurându-se de anumite avantaje în creşterea animalelor și de câștig prin poziţia noilor reședințe”[4].

 

În 1816, când mănăstirea Solca, primind, la schimb de faţadă, cu Maria jitnicereasa, mătuşa voievodului cu rădăcini câmpulungene (Călmaşul), Grigore Ioan Callimah, munţii Cocoşul, Găina şi Porşescul, călugării colonizează vatra actualului sat Breaza cu „78 de familii de rusneaci”, iar românii, cu case răzleţite pe înălţimi, încep să se aduce în vatra satului.

 

1816: Statutul de comună datează, deci, din 1816, dar comuna Breaza există ca atare abia din 1818, primul vornic al satului, huţanul Grigore Hajdeac, apărând şi într-o mărturie din 2 martie 1824, alături de Ioan Cepeliuc şi de Gheorghe Buhaleac, prin care se atestă că Dronina Sărghie şi Iosif Mazurea au avut o prisacă în Breaza.

 

În 7 august 1826, vornic al Brezei era Mihalachi Macovei, cel care, după ce va rata şansa de a-şi căsători fata, Măriuţa, cu Iraclie Porumbescu, se va mulţumi cu un ginere câmpulungean, Vasile Cosinschi, fiul preotului din Câmpulung. Mihalache Macovei, împreună cu „giuratul” Ion Ungureanul, cu vatamanul Gavril Bodnaru şi cu fruntaşul satului Toader Macovei, semnează, în data menţionată, documentul prin care „vornicia din satul nou Breaza dă lui Toader Conta mărturie în scris că a slujit opt ani cu dreptate şi bună orânduială în fervalterie”. Există, la Breaza, o excelentă cronică parohială, începută de legendarul preot Alexe Comarniţchi, în care sunt înscrise toate familiile, cu evoluţia lor în timp, inclusiv cea a unchilor lui Iraclie Porumbescu, Ioan şi Maria Golembiovschi, cununaţi de însuşi vornicul Mihalachi Macovei, dar de recursul la acea condică se poate uza doar în cazul scrierii unei monografii a comunei.

 

Conform documentelor în circulaţie, care vorbesc, în pricipal, despre tranzacţii imobiliare, se pot desluşi afirmări, în istoria comunei, din partea unor anumite familii.

 

În 13 mai 1827, Gavril Ciupiliuc, cum este caligrafiat numele Cepeliuc, cumpără, de la Dumitru şi Ilinca Floce, cu 42 lei de argint, 2 fălci şi 60 prăjini de pământ, situat în Gura Porşescul, peste apa Moldovei, sub Răchitiş, alături de moşia lui Ştefan Iordache şi de moşia Bilăilor.

 

În 16 ianuarie 1830, sadovenii Ştefan şi Nastasia Dăscăliţei vând aceluiaşi Gavril Cepeliuc din Breaza o moşioară de 2 fălci şi 36 prăjini, pentru 36 florini, la locul numit Răchitiş, mărginită de apa Moldovei, „pe o scursură de pârâu”, pe brazda inginerească, la Bâtcă, în Bahnă şi până la moşia lui Dumitru Floce. În 19 ianuarie 1831, Gavril Cepeliuc cumpără, cu 350 florini, tot la Răchitiş, şi moşia de 5 fălci şi 29 prăjini a sadovenilor Petre şi Varvara Lehaci.

 

În 20 mai 1833, câmpulungenii Petre şi Ioana Grigorean vând lui Fădor Macovei din Breaza 7 fălci şi 29 prăjini, pe apa Brezei, pentru 326 lei de argint.

 

În 6 iulie 1835, Vasile Mândrilă, supus cameral din Breaza, se plânge Administraţiei cezaro-crăieşti din Câmpulung împotriva fratelui său şi a mamei sale vitrege, care doreau să împartă între ei pământul pe care el îl răscumpărase, în urmă cu patru ani, de la Nichita Pentiuc. Vornic al satului şi martor, în 1835, era Gheorghe Birău, fiul unui fost emigrant trasilvan.

 

1836: Un alt supus cameral din Breaza, Constantin Vovanc, se plânge administraţiei imperiale câmpulungene, în 26 decembrie 1836, că, deşi este căsătorit şi are 4 copii, plăteşte impozitul imperial şi celelalte taxe, deşi nu are „nici un picior de pământ”, ci trăieşte „pe pământ şi în casă românească”, şi, de aceea, roagă să fie dotat cu un lot de casă. În 1836, vornic al satului este Nichita Macovei, în această calitate întărind cererea, pe care administratorul imperial Hubrich o avizează favorabil, în 2 ianuarie 1837.

 

În 27 septembrie 1837, câmpulungenii Vasile şi Ilinca Grămadă vând huţanului Vasile Droniuc din Breaza o moşie la Obcina Ursului, pentru 60 lei. Familia Droniuc era una dintre cele mai bogate din sat, ea cumpărând şi moşii în Benia (în 1 noiembrie 1838, de la surorile Ileana Porcuţan şi Marian Andronic, fetele lui Grigori Droniuc, 2 fălci şi 16 prăjini de moşie, pentru „8 lei bani de argint, 5 lâni întregi, 3 lei, 20 heleri, 2 miţe, 24 heleri, care, legându-se în bani, fac 11 florini şi 44 heleri”, plus o juncă pentru Ileana şi 12 florini şi 48 heleri, bani de argint, pentru Maria; în 1839, de la Gavril şi Axinia Butnaru, 2 fălci şi 40 prăjini, pentru 64 lei, bani de argint; în 3 noiembrie 1840, de la câmpulungenii Nicolai şi Nastasia Mândrilă, 3 fălci şi 17 prăjini, în Benia, la Răpa Roşie, lângă muntele Porşescul, pentru 200 lei, bani de argint; în 9 iulie 1846, de la Simion Şandru din Fundu Moldovei, cu 196 lei şi 40 creiţari, o moşie de 9 fălci, mărginită de pământurile lui Vasile şi Dănilă Droniuc, iar în 19 aprilie 1848, de la Grigore Şandru din Fundu Moldovei, o moşie de 3 fălci şi 40 prăjini, cu 64 lei, învecinată cu pământurile lui Iuruga, Ignat, Sărghie, Simion Şandru şi Grigorie Şandru).

 

1841: Unchiul lui Iraclie Porumbescu, Ioan Golembiovschi, venit la Breaza din Suceviţa, unde fusese consilier comunal, şi-a durat o casă, pe pârâul Făghiţel, încrustând pe grindă, cum avea să facă şi Ciprian Porumbescu, la Stupca, mult mai târziu, următoarea însemnare, care se mai păstrează: „Făcut această casă cinstită gospodari Icon Golembiovschi cu soţia sa Maria, 1841, luna August”. Iraclie Porumbescu soseşte la Breaza, în 13 septembrie 1841, când tatăl său, Tănase, gândea să-l însoare cu Măriuţa, frumoasa fată a bogatului vornic Mihalache Macovei şi a soţiei sale, Aniţa. Numai că logodna, pusă la cale atunci (fata avea o avere uriaşă, iar posibilul ginere avea ştiinţă de carte, ceea ce reprezenta un capital uriaş în acele vremi), se va rupe definitiv în 26 decembrie 1843, când Iraclie, aflând că Măriuţa s-ar cam afla în dragoste necuviincioasă cu Vasile Cosinschi, returnează calul, primit în dar de la ipoteticul său socru, şi uită de posibila sa dragoste brezeană.

 

În 1843, biserica de lemn din Breaza, adusă, în 1826, de la Fundu Moldovei şi montată pe dealul cimitirului actual de vornicul Mihalache Macovei, avea 798 enoriaşi, preotul Alexe Comarniţchi fiind trecut în evidenţele Mitropoliei româneşti din Bucovina drept Alexey HOMARNICKI. În 1876, biserica avea 1.355 enoriaşi, paroh fiind George PRELICI. În 1907, Breaza, împreună cu cătunele Pocescul, Benea şi Cucoşul, avea 2.056 enoriaşi ortodocşi, paroh fiind tot George PRELICI, născut în 1832, preot din 1857. paroh din 1863, iar preot cooperator fiind George AGAPI, unchi al mamei actorului Florin Piersic, născut în 1871, preot din 1896. Cantor era, din anul 1900, Ioan GHEBIUC, născut în 1848.

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Câmpulung – Câmpulung (Târg cu judecătorie) cu Breaza, Gropana, Frumoasa, Fundu Moldovei şi Luisenthal, Pojorâta, Rus pe Boul cu Freudenthal şi Vatra Moldoviţei, Rus Moldoviţa cu Ciumârna şi Argel, Sadova (Ulma), Valea Putnei, Vama cu Eisenau”[5].

 

În 1845, vornic al Brezei este Aftanasi Voloşeniuc, cel care, în 30 noiembrie 1845, îl împuterniceşte, în numele vorniciei, pe Vasile Voloşeniuc să plece, prin Cernăuţi, la Colomeea, unde feciorul lui îşi făcea datoria faţă de imperiul austriac, în cadrul Companiei a 14-a din Regimentul „Prinţul Lucca”.

 

1846: Măriuţa Macovei, fosta dragoste a lui Iraclie Porumbescu, se va căsători, în 1 martie 1846, cu Vasile Cosinschi, viitor vornic al Brezei, iar zestrea miresei constă din întreaga gospodărie a vornicului Mihalachi, din 50 fălci de fâneaţă, 6 boi de tracţiune, 10 vaci, 2 cai şi 100 oi. Martori ai înzestrării au fost Mihail Tăutul, Carl Fischoller, George Cosinschi şi primarul Tanasi (Aftanasi) Voloşeniuc. Înzestrarea din partea socrului câmpulungean, preotul George Cosinschi, s-a făcut în ziua următoare, 2 martie 1846, noua familie primind casa socrului din Câmpulung, cu o falcie de grădină în jurul casei, 5 prăjini de fâneaţă în Priluca, 5 boi, 3 vaci, un cal şi 30 oi. Vasile şi Măriuţa Cosinschi, deşi putrezi de bogaţi, nu au fost dăruiţi de soartă şi cu copii, aşa că, după moartea Măriuţei şi după o nouă căsnicie nefructuoasă, Vasile Cosinschi s-a văzut nevoit să înfieze un băiat al surorii lui, Maria, căsătorită cu câmpulungeanul Ion Grămadă, pe Artemie Grămadă, care, la rândul lui, avea să ajungă primar al Brezei, onoare de care avea să se bucure, peste vremuri, şi nepotul lui Artemie, Ştefan Grămadă. Şi, tot atunci, a înfiat-o şi pe Ana Badale. Artemie Grămdă avea să sfârşească tragic, fiind decapitat de ruşi, în 12 iunie 1916, „pe trupul Tâmpa”, pe considerentul că ar fi făcut spionaj în favoarea austriecilor, deşi avusese doar nenorocul de a se fi aflat la locul nepotrivit, la timpul nepotrivit.

 

1846: Primii evrei stabiliţi în Breaza par să fi fost Carl Fischoller, menţionat în 1846, şi Abraham Schloim Gelba, cel care, în 9 noiembrie 1946, plăteşte arenda de 97 florini şi 49 kreutzer, pentru terenuri din Breaza, Oficiului cameral din Câmpulung, dar nu înainte de a fi devenit creştin ortodox.

 

1871: În Breaza, va funcţiona o şcoală cu o clasă din 1871[6], dar învăţământul efectiv se va dezvolta după anul 1911, când învăţătorul Eusebie Mercheş, din Fundu Moldovei, începe o adevărată operă de luminător al satului.

 

1876: „Al doilea râu principal, Moldova, curge prin zona de șisturi, parcurgând doar lungimea de aproximativ două mile, spre sud, intrând la Botuş (între Breaza și Fundul Moldoei), apoi întorcând spre sud-vest, spre Fundul Moldovei, printr-o vale longitudinală, iar la Pojorâta, în viraj ascuțit spre nord-est, se îndoaie spre marginea mezozoicului” [7].

 

1890: „Breaza, o comună locuită de Huţani, e situată pe un loc deschis; din cauza aceasta, e satul mai mult concentrat decât Fundul Moldovei. Breaza se hotărăşte, spre răsărit, cu muntele Runcul Brezei, despre sud şi sud-vest, cu râul Moldova, care, de-a dreapta sa nemijlocit spală temelia muntelui Dealul Crucii; despre nord, cu muntele Măgura Brezei; despre apus, cu muntele Răchitişul Brezei… Trecând prin Breaza, staţiunea o avurăm la prea venerabilul părinte paroch Preliciu, un adevărat părinte faţă cu poporenii săi. Făcând o plimbare cu Sfinţia sa cătră un izvor, ce ieşea de sub piciorul muntelui Musticiu, ni descoperi părintele Preliciu că acel izvor te face vesel şi purure bine dispus, ba te întinereşte chiar, gustând, prin timp mai îndelungat, apă din el. Voind a căpăta şi noi ceva din acea sănătate perfectă a Sfinţei sale, scurs-am câte vreo şese păhară din izvorul proaspăt, rece şi viu. Casa părintelui Preliciu era plină de tineri ce călătoreau prin munţi şi staţionau la Sfinţia sa în decursul feriilor”[8].

 

1896: La Breaza funcţiona, încă din 1896, un cabinet de lectură, această primă bibliotecă din sat numindu-se „Steluţa” şi funcţionând în casa lui George D. Macovei. Cabinetul avea 67 membri, 83 de cărţi, 3 abonamente la gazete şi o avere de 13 florini şi 74 creiţari. Preşedinte al Cabinetului era preotul George Agapi, unchiul mamei actorului Florin Piersic, vicepreşedinte era primarul Vasile Cosinschi, iar secretar, preotul cooperator Ioan Ghebiuc.

 

În 1897, datorită unor inundaţii, care distrug nişte mori, rupându-le iazurile şi roţile, cea a lui Nicolae Rarion şi cea a unui proprietar evreu, în Breaza se manifestă tendinţele antievreieşti ale preotului George Prelici şi a fiului său, Ilarion Prelici, membri ai „Concordiei” lui George Popovici, care înfierează o aparentă nedreptate: „Imediat, a venit o poruncă de la căpitănat (prefectură) ca proprietarii morilor să nu facă iazurile, până nu va veni comisia. Dar ovreii n-au mai aşteptat. Ei au tocmit iazul, până la o săptămână, şi moara lor tot îmblă, acu, zi şi noaptea. / Dar Nicolae Rarion? S-a dus bietul creştin la căpitanat, să-şi ceară învoire ca să-şi facă iazul. N-a primit concesiunea dorită. Ce lucru ciudat! Ovreilor le sunt toate iertate. Frumos şi bine. Dar de ce e Românul la toate împiedicat şi strâmtorat? Birul e mare, cheltuielile, aşijderea, şi venit – ca în palmă. Nu-i de mirare că alţii se îmbogăţesc, iar Românii sărăcesc, pe zi ce merge, că de starea bietului Român nu grijeşte nime, la toate dă de piedici”[9].

 

Tot în 1897, după cum se mărturiseşte într-o scrisoare din 4 august, a început „lucrarea drumului nou, din Pojorâta”, încă din 1896, sub gestiunea antreprenorului evreu Gottesmann, „un om de cuvânt şi rânduială. Lucrătorii erau plătiţi bine, trataţi omeneşte. Nimeni nu s-a plâns de Gottesmann. / În acest an, e antreprenor Iacob Storfer. De acum, toate sunt schimbate. Lucrătorii sunt rău plătiţi şi tratarea lor lasă mult de dorit. Lucrul stagnează adeseori, din aceste pricini, şi Dumnezeu ştie cum va ieşi gata. / Săptămâna trecută, au lucrat vreo 50 de lucrători, sub privegherea unui lipovan. După sfârşirea lucrului, lipovanul a dispărut, iar antreprenorul nici nu vrea să ştie ceva de lucrători. Bieţii oameni au mers la casele lor, rămânându-le paralele neplătite. Unul a rămas în pagubă de 2 florini, iară alţii au pierdut câte 3 florini”[10].

 

În 1898, pentru că aveau probleme cu învăţământul în sat, după ce-şi spuseseră „durerile cele mari… şi domnului deputat Popovici (George Popovici, istoric şi poet, cu opera lirică semnată cu pseudonim, T. Robeanu), la Fundu-Moldovei, românii brezeni apelează, persuasiv, şi la sprijinul gazetei „Patria”, la „scumpa noastră „Deşteptarea”, dar şi în alte gazete”, cerând „să ni se facă dreptate”, prin angajarea unui „învăţător cum se cade şi învăţarea limbii româneşti, de care avem cea mai mare trebuinţă, fiind satul nostru aşezat în un district românesc şi având noi necontenit negoţ şi alte daraveri la Câmpulung, osebit că la noi, în sat, şed mulţi Români Fundmoldoveni”, ba mai fac şi o colectă, pentru căminul de stundenţi din Cernăuţi (nu şi pentru şcoala din satul lor), iniţiată de Iliarion şi George Prelici, primindu-se donaţii din partea „zelosului şi neobositului spriginitor al cauzelor culturale, domnul Teodor Leuştean, gospodar din Fundul-Moldovei, în sumă de 121 florini 75 creiţari”, dar şi din partea brezenilor „Ioan alui Teodor URSACHI cu 50 florini, Vasili alui Teodor URSACHI, Ioan GHEBIUC, cantor bisericesc, Petru LESENCIUC (fost primar) şi Nicolai Larion UNGUREANU câte 10 florini, Amfilochi TURTUREAN, George alui Dumitru MACOVEI şi Societatea „STELUŢA” câte 5 florini, discosul bisericii 2 florini 75 creiţari, Vasili CONCINSCI (COSINSCHI, primarul în funcţie), Vasile ŢIMPĂU, Alexa VOLOŞENIUC, Alexa LOBO şi Procopiu alui Alexa MACOVEI câte 1 florin, Maria alui Gavril ŢIMPĂU 60 creiţari, Ilie al Anei VOLOŞENIUC şi George BIRĂU câte 50 creiţari, Ana alui Ioan LAZAR, Ioan alui Matei MOISA, Ioan JECALO, Gavril POLOCHAN, Costan MOROŞAN şi Ana MOROŞAN câte 20 creiţari, Ignat şi Nastasia COSTELIUC câte 15 creiţari, Gavril SERAFINCIUC, Vasili NERESTIUC, George HALIŢA, Ioan COJOCAR, Nicolai SOROCEAC, Petru alui Mihail LAZAR, Ilie CECIULEAC, Ioana alui Teodor VOLOŞENIUC, Ileana HOJDA, Serghie MÂNDRILĂ, Alexa ZICALEAC (ginerele lui Ioan GOLEMBIOVSCHI), Maria alui Teodor ŢIMPĂU, Ana TURENSCHI, Maria alui Ilie LOBA şi Palaghia alui Ioan MACOVEI câte 10 creiţari, Catrina alui Costan VALACH 6 creiţari, Daniil IASENCIUC, Ioan COSTELIUC, Ileana alui Niţă URSU, Ana alui Nichifor DANILIUC, Parasca alui Teodor MIHALCEA, Nastasia SEROCEAC, Ileana G. MACOVEI câte 5 creiţari şi Ileana BUTĂ 4 creiţari”[11].

 

În 29 decembrie 1899, pledoaria pentru studiul limbii române în şcoala din Breaza, de către un dascăl competent şi statornic, este făcută şi de români, şi de huţani. O interesantă listă, cuprinzând numele românilor brezeni şi a copiilor lor de vârstă şcolară, însoţeşte pledoaria: „Ioan UNGUREAN cu 1 copil, Onufrei UNGUREAN cu 5 copii, Iftemie ŢIMPĂU – Dimitrie ZÎMPĂU cu 1 copil, George ŢIMPĂU cu 3 copii, Precop MACOVEI cu 6 copii, George BALABAŞ cu 3 copii, Vasile ROTAR – Vasile COSINSCHI – Petrea GRAMADA cu 1 copil, Artemie GRAMADA cu 1 copil, Vasile GRAMADA – Sofronia ONUFREICIUC cu 2 copii, Petru ONUFREICIUC cu 3 copii, Petru SURPAT cu 1 copil, Maxim FERAR cu 2 copii, Grigorie MÂNDRILĂ cu 3 copii, George COSINSCHI cu 6 copii, Petru BIRĂU cu 1 copil, Ilie ROTAR cu 2 copii, Alexa VOLOŞENIUC cu 3 copii, Ilie BIRĂU cu 2 copii, Elena LEUŞTEAN cu 1 copil, Anastasia LEUŞTEAN cu 3 copii, Teodor MOISA cu 1 copil, Niţucă URSACHI cu 1 copil, Ioan DARABĂ – Daniil CECIULEAC – Nicolai LARION cu 3 copii, Teodor NICHIFORIAN (ŞVERŢAR) cu 1 copil, Mariuca REBENCIUC cu 1 copil, Ioniţă ŢIMPĂU cu 3 copii, George UNGUREAN senior – George UNGUREAN junior cu 3 copii, Mihai BALABAŞ cu 2 copii, Vasile ŢIMPĂU cu 10 copii, Ilarion PAŞCAN – Andrei PAŞCAN cu 2 copii, George BIRĂU cu 2 copii, Gavriil ONUFREICIUC cu 3 copii, Vasile MOISA – Vasile URSACHI cu 8 copii, Amfilochie TURTUREAN cu 6 copii, Ilie POLOCHAN cu 5 copii, Nicolai RUSAN cu 2 copii, Gavriil LARION – George alui Mihai ŢIMPĂU cu 2 copii, Ioan DORNIAN – Filip CEHREN cu 6 copii, Ioan PRISLOPAN cu 5 copii, Mihai LARION cu 2 copii, Gavriil IVAŞCU cu 4 copii, Iftemie VALACH cu 6 copii, Ştefan LUCAŞCIUC cu 4 copii, Andrei PINTEA cu 2 copii, Chirilă POPESCUL – Nicolai LEUŞTEAN cu 6 copii, Sârghie MÂNDRILĂ cu 3 copii, Andrei SAVUŢĂ cu 3 copii, Atanasiu TIRONIAC cu 5 copii, Nistor SALAHURĂ cu 4 copii, Costan MOŞULEAC – Ioniţă BURDUHOS cu 3 copii, Nicolai ZAHAN cu 6 copii, Teodor ŞALVAR – Spiridon DORNIAN cu 4 copii, Andrei VOLOŞENIUC cu 1 copil, Costan ŞCURHAN cu 1 copil, Pavel PENTIUC cu 1 copil, Ilie VOLOŞENIUC cu 1 copil, Simion CECIULEAC cu 1 copil, Ioniţă CURUŢ cu 7 copii, Ioniţă LEUŞTEAN cu 5 copii, Rachila BUCUR (PROCOPIUC) cu 4 copii”. În memoriul respectiv se mai spune că foarte puţini copii brezeni au învăţat la şcolile din Câmpulung şi din Fundu Moldovei, şi anume: Ioniţă URSACHI, Amfilochie TURTUREAN, Vasile URSACHI, George UNGUREAN şi Precop MACOVEI. Nevoia de învăţământ în limba română era cerută, în acelaşi memoriu, şi de „toţi Ruşii, fără deosebire… pentru că au neapărată trebuinţă de ea, căci îs încunjuraţi, din toate părţile, numai de Români şi, încotro se mişcă, numai tot cu ei (Românii) vin în atingere. Oraşul cel mai apropiat îi Câmpulungul şi, acolo, nu poţi nimică începe fără limba română. Pân’ la Câmpulung, însă – de Putila nu mai amintim, căci îi mult mai depărtată şi nu mai merge nime la ea, pentru că ne-am prea hrănit de cămătari – avem de trecut prin Fundul-Moldovei şi Pojorâta, tot numai sate curat româneşti. Oamenii noştri îs, mai departe, mai că de-a rândul, lucrători la lemn şi, ca atari, vin încă numai cu Românii în atingere. Şi, în fine, nici în Breaza, chiar când ne-am pune de gând să nu ieşim niciodată din sat, nu putem trăi fără limba română, căci aici au moşii întinse: Simion, Costan şi Ilie MÂNDRILĂ, Pentelei ŞANDRU, Pentelei şi Ilie ŢÎMPĂU, Toader şi Mihai COCÂRŢĂ, Ioana ŢÎMPĂU, Vasile ŞALVAR, Spiridon ROPCEAN, Toader şi Costan URSESCU, Toader şi Gavril LEUŞTEAN etc. din Fundul-Moldovei, George şi Ioniţă NEMŢAN, Vasile ULIAN şi Ioniţă BURDUHOS etc. din Câmpulung. Cea mai mare parte din an, petrec ei pe aici şi ai noştri trebuie, ori de vreau, ori de nu vreau, să înveţe româneşte”. În finalul memoriului, huţanii şi ucrainenii, care formau, ca şi românii, câte o treime din populaţia satului, avertizează „Nu vă mai temeţi atâta că ne romanizăm, căci nu ne mai romanizează nime, ba, din contră, mulţi din noi s-au rusificat, cum îi o mare parte din familia MOISA, venită din Transilvania, şi familia cea mare a BODNARENILOR şi SÂRGHIENILOR, a MACOVIENILOR, VALACHENILOR, LAZARENILOR şi a SAVUŢENILOR”[12].

 

1901: „În valea Moldovei nu au mai rămas decât Fundul Moldovei şi Breaza, primul parohie, iar celălalt arondat acestei parohii” [13].

 

1902: Însoţirea raiffesiană de credit, înfiinţată în 1902, funcţiona, ca şi Cabinetul „Steluţa”, în casa lui George D. Macovei, sub direcţiunea preotului George Prelici, în consiliul director activând şi preotul Geoge Agapi, şi gospodarul Ioan Burduhos, care deţinea calitatea de vistiernic.

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Breaza, comună rurală, districtul Câmpulung, aşezată pe stânga râului Moldova, între pârâul cu acelaşi nume şi Valea-Neagră. Suprafaţa: 79.99 km p.; po­pulaţia: 1.672 locuitori huţani, de religiune gr. or. şi vorbind şi limba românească. Se compune din următoa­rele cătune: Benia, Cocoşul, Dealul-Glodului, Măgura, Por­cescul, Runcul. Mai are, apoi, şi două târle: Făgeţelul şi Răchitişul. Este ultimul punct al dru­mului districtual ce vine de la Pojorâta. Are o şcoală po­pulară, cu o clasă, şi o bise­rică parohială, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”. Comuna există abia de câteva decenii. În analele vechiului oraş de mineri din Şemniţ (Ungaria) se pomeneşte despre o mină de argint, depărtată, exploatată de mineri unguri, care, la 1224, au plecat de aci. Probabil, această mină a existat în valea Benia, lângă comuna de astăzi Breaza. De aci se explică şi numele Benia = Baia. Se mai crede că argintul extras din mină era transportat, pe cai, la târgul Baia, în Moldova, unde se lu­cra apoi de artizani saşi sta­biliţi acolo, precum se ştie din istoria Moldovei. Populaţia se ocupă cu prăsila de oi şi de vite mari, precum şi cu exploatarea de păduri. Comuna posedă 58 hectare pământ arabil, 2.044 hectare fânaţuri, 2 hectare 50 ari grădini, 1.713 hectare izlaz, 365 hectare poieni şi 3.739 hectare pădure. Se găsesc 308 cai, 2.821 vite mari cornute, 3.700 oi, 623 porci, 132 stupi. Breaza, pârâu, afluent pe stânga Moldovei, îşi adună izvoarele pe sub şirul muntos Opcina Feredeul şi se varsă în Moldova, în faţa muntelui Tâmpa (1.241 m), chiar în localitatea Breaza, districul Câmpulung”[14].

 

1913: „Gospodarul Ion Dorneanu din Breaza a dăruit curatoriului şcolii particulare româneşti de acolo suma de 200 coroane, cu care s-a plătit chiria localului. E o faptă care se laudă în sine şi care arată că poporul ştie să preţuiască însemnătatea şcolii” (Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 9, Anul III, 12 noiembrie 1913, p. 139).

 

1914-1918: „Preotul Gheorghe Prelici, din Toporăuţi (original, din Breaza – n.n.), a fost arestat, batjocorit şi dus în fiare prin mijlocul Cernăuţilor, pentru că a plecat la drum, în direcţia în care erau soldaţii ruşi” [15]. S-au jertfit pentru Bucovina, pe câmpurile de luptă: fruntaşul Chiriac Crâncu, Breaza, Regimentul 22, rănit; rezervistul George Bodnar, Breaza, Regimentul 22, prizonier; rezervistul George Ceciuleac, Breaza, , Regimentul 22, prizonier; infanteristul Vasile Droniuc, Breaza, Regimentul 22, rănit”[16]. „La propunerea domnului Spiridon Leuştean din Fundul-Moldovei, se îndrumează procedura pentru adeverirea morţii lui Dumitru a lui Jacob Leuştean din Breaza . Domnul Spiridon Leuştean susţine că fratele său Dumitru Leuştean a murit, în anul 1917, la Lemberg / Tribunalul Suceava, Secţia I, la 16 Iulie 1919”[17].

 

1929: „Tra­versez cătunul Benie, apoi frumosul sat Breaza, la ieşirea de miază-zi a căruia, în punctul numit „Podişul”, munţii, îmbrăcaţi cu frumoase păduri, se apropie, valea, pe fundul căreia, alături de şosea, şerpuieşte limpede, învolburată şi frumoasă apa Moldovei, se strâmtează foarte mult şi, într-amurg, când soarele, aruncându-şi înapoi cele din urmă raze, scaldă în lumină valea cu apa, coastele, coamele şi măgurile munţilor învestmântaţi cu brad, ajung la marele şi frumosul sat Fundul Moldovei” [18].

 

1941: „Tabloul normaliştilor cu diploma de capacitate, numiţi în învăţământul primar, prin ,,incredinţare de post”, pe ziua de 1 octombrie 1941”[19]: Topan I. Grigore, seria 1938, media 7,80, numit în comuna Breaza Centru, postul I, jud. Câmpulung. Vizitiu D. Ioan, seria 1938, media 7,80, numit în comuna Breaza Centru, postul III, jud. Câmpulung. Crăciunescu Gheorghe, seria 1938, media 7,76, numit în comuna Breaza, Pârâu, postul I, jud. Câmpulung”.

 

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[20], următorii învăţători şi învăţătoare: Grama Ioan, comuna Pârâul Breaza, jud. Câmpulung, media 7,00. Romacia Vasile, comuna Breaza, jud. Câmpulug, media 8,33”.

 

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[21], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Pavel Mina, de la Breaza, la Moldova Suliţa. Supelniac Anton, de la Pojorâta, la Breaza. Ciocârlan Ioan, de la Negrileasa, la Breaza-Pârâu. Caproş Alexandru, de la Breaza, la Deia”.

 

 

[1] BALAN, TEODOR, Documente bucovinene, vol. I / 1507-1653, Cernăuţi 1933, pag. 214

[2] BALAN, TEODOR, Documente bucovinene, vol. II / 1519-1662, Cernăuţi 1933, pag. 129

[3] Călărori, VIII, pp. 280-282

[4] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, p. 139.

[5] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[6] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 53, 1876 p. 57, 1907 p. 61

[7] Paul, K. M., Grundzüge der Geologie der Bukowina, în Jahrbuch der k. k. Geologischen Reichsanstalt, volumul XXVI, Viena 1876, pp. 263-270

[8] BUMBAC, VASILE, Schiţe de excursiuni feriale. Anul 1889, în „Revista Politică”, Anul V, nr. 17 / 1 septemvre 1890, pp. 6, 7

[9] Patria, Anul I, Nr. 18, Duminecă 10/22 August 1897, pag. 2

[10] Patria, Anul I, Nr. 11, Vineri 25 Iulie / 6 August 1897, pag. 2

[11] Gazeta Bucovinei, Anul VI, nr. 78, Duminecă 29 Septemvrie / 11 Octomvrie 1896, pag. 4

[12] Patria, Anul III, Nr. 366, Miercuri în 5/ 17 Decemvrie 1899, pag. 2

[13] Weigand, Gustav, Prof. Dr., Die Dialekte der Bukowina und Bessarabiens, Leipzig 1904, pp. 1-7

[14] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 19

[15] Nicolae Iorga, Memorii, I, Editura Ramuri, Craiova, 1928, p. 354

[16] Viaţa Nouă, IV, nr. 182, 4 iunie n. 1916, p. 8

[17] Monitorul Bucovinei, Fascicula 67, Cernăuți, în 24 Septemvrie nou 1919, pp. 5-7

[18] Lupaşcu-Stejar, Alexandru, general, Paradisul Românesc, Bucureşti 1929, pp. 323-330

[19] Monitorul Oficial, Nr. 249,  2o octombrie 1941, pp. 6439 şi următoarele

[20] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

[21] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657


Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Braşca

 

BRAŞCA. A patra parte a satului Ilişeşti, cea dinspre Bălăceana, care a aparţinut familiei Calmuţchi, s-a numit Braşca (Briaţca), satul Ilişeşti, împreună cu Briaţca având, în 1775, 31 famili de ţărani şi 13 familii de călăraşi.

 

Între anii 1768-1774, s-au stabilit la Braşca, pe moşia ginerelui lui Calmuţchi, Ion Dumitraş, familiile emigranţilor transilvăneni Teodor MOROŞAN (Borşa), George ROTARIU (Ivănuşca), Vasile ROTARIU (Zahorna), Tanasă DAMIAN (Salug), Simeon URECHE (Mămăliga), Ioniţă BUCAL (Ivănuşca), Iftimie şi Grigoraş GROSAR (Cherchesin), Ioniţă CORLAŢAN (Nicula), Precop PUŞCARIU (Laştiuca), Miron PASCAL (Laştiuca), Nicolai CIOBAN (Laştiuca), Vasile FELLO (Laştiuca), Chirilă RAI  (Laştiuca), Ion DRAGONIŢĂ (Laştiuca), Teodor PRISACARIU (Ivanuşca) şi Teodor PASCAL (Laştiuca).

 

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Briaşca, în Ocolul Siretului de Sus, fără alte precizări, „27 – toată suma caselor”, însemnând 1 mazil, 1 argat al lui, 1 femeie săracă, 1 jidov şi 23 panţiri isprăvniceşti.

 

Între anii 1782-1787, se stabilesc la „Braşcea (Braschka)” câteva familii de agricultori şi meşteşugari germani, veniţi din Franconia, Bavaria şi din Austria.

 

În 30 iulie 1848, Simion Lucaş, Gheorghe Grosar şi Many Hazd semnau, în numele comunei Braşca, cele 17 revendicări bucovinene, formulate şi asumate împreună cu humorenii şi ilişeştenii.

 

În 1843, paroh la Ilişeşti şi Braşca era Georgie BUCEVSCHI, tatăl pictorului Epaminonda Bucevschi. Parohia avea 1.146 enoriaşi. În 1876, paroh era Nicolai BACZYASKI, iar numărul enoriaşilor ajunsese la 1.760 suflete. În 1907, parohia din Braşca, distinctă faţă de cea din Ilişeşti, era slujită de preotul George ABAGER, născut în 1867, preot din 1895, cantor fiind, din 1893, Alexandru TELEAGĂ, născut în 1858.

 

O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Gura Humorului (tribunal districtual), Băişeşti cu Stănileşti sau Cornu Luncii, Berchişeşti, Braşca, Drăgoieşti cu Lucăceşti şi Folowanik, Gemenea cu Slătioara şi Ostra pe Graniţă, Ilişeşti, Joszeffalva, Capu Câmpului, Capu Codrului cu Păltinoasa, Mănăstirea Humorului cu Bori, Pleşca şi Buchenhain sau Poiana Mikuli, Corlata, Măzănăieşzi cu Stejăroaia, Stulpicani cu Plutoniţa, Doroteea, Voroneţ cu Bucşoaia şi Frasin”[2].

 

O şcoală cu 2 clase avea să funcţioneze, la Braşca, începând din anul 1893[3].

 

1891: O listă de subscripţie pentru zidirea bisericii orientale din Cacica, întocmită, în iunie 1891, de „Niculaiu Bacinschi, paroch în Ilişeşti”, menţionează, printre familiile din Braşca, pe: Luca MĂRGINEAN, Terenti POPOVICI, Vasile GROSARIU, Niculaiu ŞULEA, Vasile MIRONIUC şi Teodor ROŞCA[4].

 

1903: O petrecere populară, organizată de Societatea de citire „Frăţia din Braşca”, în 1903, „în ziua Sf. proroc Ilie, în folosul copiilor sărmani de la şcoala poporală din loc”, s-a desfăşurat „în grădina gospodarului de aici, Anton Popovici. Locul petrecerii, cu toate că era încunjurat, jur-împrejur, de frumoşi pomi roditori, a fost încă foarte frumos decorat şi cu brădănaşi, ghirlande de cetină de brad şi steaguri împărăteşti, treicolore şi bucovinene…  Dansul a început cu hora străbună, cam după 2 oare p.m., şi singuraticele jocuri au urmat lanţ, unul după altul, până spre zori de zi”. A avut loc şi o reprezentaţie teatrală, cu comedia „Piatra din casă”, de Vasile Alecsandri, jucată de tineri din Braşca, Ilişeşti şi Bălăceana. Printre oaspeţii de onoare ai manifestării s-au numărat învăţătorul superior din Braşca, Vasile NAHAICIUC, parohul Ilie cav. de ANDRUCHOVICI, învăţătorul superior din Ilişeşti, Petru COLESNIUC, pădurarul din Ilişeşti, Teodor BERENŢAN, primarul Braşcăi, Iohann MOCK, ciubotarul din Braşca, Iohann WENDLING, Iancu şi Aurica MIHAESCU din Braşca, dar şi proprietarul Fritz AST, tot din Braşca[5].

 

1906: „Posturi vacante: Centrul medical comunitar pentru localităţile Baiaşeşti, Brăieşti, Braşca, Drăgoieşti, Ilişeşti, Joseffalva, Corlata, Lucăceşti, Măzănăieştie și Stupca și zona medicală Ilişeşti (Bucovina), angajează un medic comunitar. Salariul: 1.200 coroane și beneficiază, de asemenea, de taxe standardizate. Solicitanții pentru acest post au datoria să depună, în conformitate cu § 5 din lege, următoarele acte: 1. Dovadă privind dreptul de a practica medicina în regatele și țările reprezentate în Imperiu, 2. Dovadă de cetățenie austriacă, 3. Dovadă că sunt suficient de competenți în a vorbi, pe lângă limba germană, și limba română. Aplicațiile corespunzătoare sunt așteptate, în patru săptămâni, începând cu data de 20 iunie, la k. k. Autoritatea raională Gurahumora”[6].

 

1907: „Martorul Kristian Hock din Braşca şi Adam Walter din Ilişeştie afirmă că Wilhelm Sauer din Măzănăieşti, precum şi alţi alegători din aces sat, au primit, pentru voturile lor, de la Aurel Onciul, câte 20 coroane, pe când Andrei Melniciuc din Braşca şi mulţi alţi alegători din acest sat au primit, pentru voturile lor, suma de 2 coroane”[7].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Braşca, comună rurală, districtul Gura-Humora, aşezată la obârşia pârâului Ilişeşti, puţin spre Nord de comuna rurală Ilişeşti şi la hotarul districtului Suceava. Suprafaţa: 2,78 km p.; popu­laţia: 471 locuitori români, în mare parte, şi de religiune gr. or.; restul, colonişti germani. Este aproape de drumul principal Suceava – Gura-Humora; are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică filială, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, atenenţă a parohiei din Ilişeşti. La 1776, aparţinea mănăstirii Ilişeşti; la 1779, însă, a trecut în posesia boerului Ioan Dumitraş. Populaţia, formată de locui­tori originari, peste care au survenit numeroase familii de emigranţi transilvăneni, se ocupă cu agricultura şi cu creş­terea vitelor. Comuna posedă 239 hectare pământ arabil, 31 hectare fânaţuri, 2 hectare grădini, 51 hectare izlaz. Se găsesc 59 cai, 196 vite mari cornute, 83 oi, 260 porci şi 9 stupi. Braşca moşie, districtul Gura-Humora, consistând numai din păduri şi păşuni. Are o suprafaţă de 0,60 km p., cu câţiva locuitori. La 1776, depindea de satul cu acelaşi nume şi era în po­sesia mănăstirii Ilişeşti”[8].

 

1908: „Duminică, în 9 august 1908, a aranjat „Arcaşul” din Braşca un concert, împreunat cu dans. Corul arcaşilor, instruit şi condus de domnii Roşca şi Boca, a executat frumos cântecele din program. Mult a plăcut „Marşul lui Tudor”, cor mixt. A fost şi un venit frumos material. Dansul din ograda gospodarului Popovici a fost întrerupt de o ploaie torenţială, care a făcut mari pagube gospodarilor. S-a prourmat petrecerea, destul de animată, în sala cabinetului de lectură „Frăţia”. S-a jucat până târziu, noaptea. Au fost şi tineri din Ilişeşti şi împrejurime. Urmaţi, ilişeştenilor, exemplului feciorilor din Braşca! Unde vi-i „Păunaşul Codrilor“?”[9]. „Traian Roşca din comuna Braşca”, avea să fie, în perioada interbelică, harnic activist LANC[10].

 

1908: „În raportul petrecerii Arcaşilor din Braşca, un anonim a avut îndrăzneala să hulească asupra societăţii „Păunaşul codrilor” din Ilişeşti. Ca preşedinte al acestei societăţi, ţiu de sfânta mea datorie să rectific ceea ce anonimul susţine despre societate / L. Husarciuc, preşedintele societăţii”[11].

 

1913: „Părintele G. Cosmovici, cooperator în Mahala, fu numit exozit parohial în Braşca”[12].

 

1922: Prin ordinul No. 322/22, referitor la „Mişcarea în învăţământul primar”, au fost făcute numirile în învăţământul bucovinean, în baza concursurilor organizate de Consiliul şcolar al ţării: Constantin Baciu la Braşca[13].

 

1941: „Domnule Prim-Procuror, / Subsemnatul Roşca Teodor, fost funcţionar la primăria Municipiului Cernăuţi, actualmente refugiat şi domiciliat în orraşul Arad, str. Consistorului Nr. 40, unde sunt funcţionar al Municipiului, cu onoare vă rog să binevoiţi, în baza decretului-lege referitor la reconstituirea de acte de stare civilă a refugiaţilor din Basarabia şi Bucovina de Nord, publicat în Monitorul Oficial Nr. 295 din 14 Decemvrie 1940, a dispune reconstituirea actului de divorţ, intervenit între mine şi Ana Roşca, născută Alexandrovici. Subseranatul sunt originar din comuna Braşca, jud. Suceava, dar am trăit la Cernăuţi de mic, unde mi-am făcut studiile şi unde eram funcţionar al Municipiului. În Cernăuţi m-am căsătorit civil şi tot Tribunalul din Cernăuţi mi-a pronunţat divortul, divorţ care a fost transcris în registrele de stare civilă a Primăriei Cernăuţi. Aceasta, fără a înştiinţa Parohiatul şi Oficiul stării civile din satul meu natal, Braşca, jud. Suceava. În baza acestui divorţ, fosta mea soţie, Ana Roşca, născută Alexandrovici, s-a şi recăsăorit, tot în Cernăuţi, nude a rămas şi după ocupaţia rusească. Neputând salva nici un act referitor la acest divorţ, propun ca probe asupra celor afirmate mai sus pe martorii: 1) Vasile Pentelei, gardian public al Poliţiei din Solca; anexez declaraţia acestui martor autentificată; 2) Şerbaniuc Gheorghe, gardian public la Poliţie, Municipiului Ploieşti, anexez declaraţia antentificată; 3) Micinschi Stan, şeful serviciului economic al Primăriei Municipiului Arad, pe care rog să binevoiţi a-l asculta sub prestare de jurământ. Mai adaug că aceşti martori, pe care i-am propus pentru a dovedi starea mea civilă reală, sunt toţi refugiaţi din Cernăuţi şi mă cunosc bine… / Roşca Teodor”[14].

 

1945: „Prin Ordinul Nr. 319.634 din 15 Noemvrie 1945[15], se fixează, pe data de 1 noemvrie 1945, următorii învăţători la şcoalele aratate în dreptul fiecăruia: Procovanu Nicolae, la Braşca, p. 4, soţie învăţătoare, iar Părău Gheorghe a fost mutat, de la Braşca, la Stupca.

 

1949: „DECRET Nr. 20 pentru autorizarea Statului, prin Ministerul Agriculturii să facă unele schimburi de terenuri. / Art. 1. Se autorizează Statul Român, prin Ministerul Agriculturii, ca, prin derogare de la dispoziţiunile art. 2 din Legea Nr. 187 din 1945, pentru înfăptuirea reformei agrare, publicată în Monitorul Oficial Nr. 68 bis, din 23 Martie 1945, şi art. 2 şi 11 din Legea Nr. 203, pentru reglementarea circulaţiei şi stabilirea regimului juridic al imobilelor agricole, publicată în Monitorul Oficia1 Nr. 140 din 23 Iunie 1947, în vederea comasării terenurilor proprietatea Statului, pentru înfiinţarea Fermei Ilişeşti, judeţul Suceava, să facă următoarele schimburi de terenuri: Botezat Nicolae a Maftei din comuna Braşca dă Statului terenul în întindere de 6.697 mp, corpul funciar 1.241, 921, 1.244, 921, 1.980 din parcelele 88/1, 88/2, 89/1, 89/2, 2.467/4 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 7.042 mp, din parcela 367 şi 377/1 a comunei Braşca. Botezat Aglaia a Vasile, născută Prelipceanu, dă Statului terenul în întindere de 1.484 mp, corpul funciar 2.111 parcela 3.021/23 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Roman cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 1.940 mp, din parcela 577/2 a comunei Braşca. Costân Gafiţa a George, născută Runcan, dă Statului terenul în întindere de 2.822 mp, corpul funciar 2.112, din parcela Nr. 3.021/21, 3.019/1, a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 2.822 mp, din parcela 577/1, a comunei Braşca. Costân Lidia a Gheorghe dă Statului terenul în întindere de 1.129 mp, corpul funciar 1.069, din parcela 3.018 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 1.129 mp, din parcela 577/3, a comunei Braşca. Florica Arcadie Onisifor din Braşca dă Statului terenul în întindere de 5.590 mp, corpul funciar 1.785 din parcela 3.071/2, a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 6.406 mp, din parcela 397 a comunei Braşca. Mărgineanu Trăian şi Arcadia din Braşca, dau Statului terenul în întindere de 3.824 mp, corpul funciar 1.240 din parcela 2.532/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 3.936 mp, din parcela 400/2 a aceleiaşi comune, adică Braşca. Nimigeanu Dumitru a Nichifor din Braşca dă Statului terenul în întindere de 3.217 mp, corpul funciar 2.091 din parcela 2.531/3 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 3.217 mp, din parcela 521/5 a comunei Braşca.

 

1877: La Braşca s-a născut, în 28 iulie 1877, unul dintre marii artişti plastici moderni ai Bucovinei, Archip ROŞCA.

 

 

 

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 346

[2] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[3] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 44, 1876 p. 40, 1907 p. 153

[4] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 15, Joi 20 Iunie (2 Iulie) 1891, p. 4

[5] DEŞTEPTAREA, Nr. 61/1903, p. 2

[6] Wiener Klinische Wochenschrift, 1906, Nr. 29, p. 910

[7] Apărarea Naţională, Nr. 79 şi 80, Anul II, duminică 3 noiembrie stil nou 1907, p. 3

[8] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 18

[9] Apărarea Naţională, Nr. 48, Anul III, vineri 14 august stil nou 1908, p. 3

[10]Înfrăţirea românească, No. 8, Anul V, 15 februarie 1929,  p. 94

[11] Apărarea Naţională, Nr. 51, Anul III, 13 septembrie stil nou 1908, p. 2

[12] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 7-8, Anul III, 18 octombrie 1913, p. 125

[13] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, Cernăuţi 21 aprilie 1922, p. 41

[14] Monitorul Oficial, Nr. 36, 12 februarie 1941, p. 727

[15] Monitorul Oficial, Nr. 277, 3 decembrie 1945, p. 10553


Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Brăieşti

 

BRĂIEŞTI. Satul lui Corlat din valea largă a Moldovei, Brăieştii, beneficiază de atestare documentară din 13 septembrie 1518, când fiul lui Corlat, Toader Corlat, vinde sulgerului Ivan Moţoc, în faţa Divanului lui Ştefăniţă Vodă, „a sa dreaptă ocină şi moşie, după dreptul său uric, din uricul moşului nostru Ştefan Vodă, un loc de moară pe o topliţă, unde a fost piua lui Vlaşin”, pentru 80 de zloţi tătăreşti. Satul Brăieşti s-a numit, îndelungată vreme, Corlăţeale (Corlata fiind un alt sat, al aceluiaşi ctitor), sub acest nume fiind vândută o parte de sat, în 27 februarie 1577, mănăstirii Moldoviţa, pentru 283 zloţi tătăreşti, de către Ionaşco, fiul Anuşcăi, nepotul lui Roman Ilieşescul, „a sa dreaptă ocină şi moşie, din a patra jumătate de sat Corlăţeale” fiind înzestrată „cu cinci case şi cu gardul ce se ţine de aceste cinci case”.

 

În 22 mai 1587, mănăstirea Moldoviţa cumpără, de la Ştefan diac, pentru „37 şi o jumătate taleri de argint şi pentru 9 ughi (ducaţi ungureşti) galbeni şi pentru 180 zloţi tătăreşti… partea de sat Corlăţiale pe care a cumpărat-o de la Gligorie Popşea Turcul şi soţia sa, Tudosca, fiica Nastasiei, nepoata Anuşcinei, care a fost fata lui Roman Ilieşescul”.

 

O întâmplare tragică, rezolvabilă, în vreme, conform principiilor dreptului valah (răscumpărarea capului, principiu de drept pelasg vechi, descris şi de Homer, în „Iliada”), s-a petrecut, la „Corlăţele”, în 1609 şi a fost transmisă generaţiilor viitoare prin cartea domnească a lui Constantin Movilă: „Facem cunoscut, cu această a noastră carte domnească, precum, în satul Corlăţele, a fost găsit un copil mort, pe care o femeie, mai întâi, l-a născut şi, pe urmă, l-a omorât şi l-a îngropat, şi, de aceea, am poruncit cinstitului şi credinciosului boier al nostru, Pătraşco, mare vornic, ca să le ia (brăieştenilor), în loc de pedeapsă, 60 boi, dar, nevenind încoace nimeni cu boii, s-a sculat credinciosul nostru boier, Niculae Boul, vistiernic, şi a dat în visteria noastră, pentru pedeapsă, 100 ughi (ducaţi ungureşti), iar noi i-am dat satul mai sus amintit, cu toate veniturile”.

 

Niculae Boul îşi va lărgi, curând, noua moşie, cumpărând satul din vecinătate, Stejăreni, şi bucăţile din Băişeşti pe care nu le dobândise, răscumpărând vinovăţia de pruncucidere. În 8 septembrie 1610, „o femeie bătrână, anume Frosica, fiica Stancăi, nepoata Marinei… a vândut dreapta ei ocină şi moşie din satul Stejereni, din a treia parte, jumătate, şi din satul Corlăteşti, din a patra parte, jumătate, care se cheamă mijlocul… pe apa Moldovei, cu morile şi piue pe ele, dumisale, fratelui nostru Niculae Boul, vistiernic, pentru 60 ughi”. Peste mai puţin de o lună, în 20 septembrie 1610, în faţa şoltuzului Ştefan din Baia s-au prezentat „Ignat, cu fratele său şi cu sora sa, Mancea, şi sora ei, Mintia, copiii lui Dănilă, nepoţii Anuşcăi Todicoaiei, şi… au vândut a lor dreaptă ocină şi cumpărătură, a opta parte din a patra parte, partea de mijloc de sat Corlăteşti… dumisale, Niculae Boul, vistiernic, pentru 140 taleri bătuţi şi pentru 4 boi, boul preţuit cu 16 taleri”.

 

Niculae Boul primeşte întăritură domnească, pentru părţile de sat Corlăteşti, cumpărate de la urmaşii lui Ioan Corlat, în 1611, iar dreptul lui de cumpărătură este consfinţit de pătrunderea în obştea răzăşească prin răscumpărarea vinovăţiei de pruncucidere.

 

În 23 martie 1732, ginerele lui Boul, grecul Velicico Panaitache, vinde comisului Vasilie Costache şi jupânesei Ilinca jumătate din satul Corlăteşti, pentru 50 lei, iar noii proprietari revând partea de sat, cu preţ dublu (100 lei turceşti), lui Şerban Cantacuzino. Cealaltă jumătate de sat, proprietatea altui strănepot al lui Niculae Boul, monahul Iuon Brăescul, este dăruită, cu consimţământul „rudei celei mai apropiate”, Solomon şi Safta, mănăstirii Slatina, care beneficiază şi de alte bunuri pământeşti ale lui Brăescul: 4 boi, 2 vaci, 1 cal, 1 iapă, 39 stupi şi 10 capre. Dania aceasta nu avea şi consimţământul celuilalt frate ai lui Iuon Brăescul, Gore, iar copiii acestuia, Iuon, Costachi şi Gheorghe Gore, revendică partea de sat care li se cuvine ca moştenire de la „răstrămoaşa lor”, o fiică a lui Toader Boul, moştenirea fiindu-le întărită, datorită deselor jalbe călugăreşti, în trei rânduri, în 25 iulie 1751, în 13 decembrie 1782 şi în iunie 1795.

 

Satul Brăeşti, intens populat şi cu emigranţi transilvăneni, însemna o afacere mult prea bună, pentru a nu fi râvnită de evlavioasa obşte de stăpânitori în sutană, pe proprietatea boierului Ioniţă Gore stabilindu-se: Grigore SENIUCAN (din Posmuş), Chirilă BUDA (Benic), Nicolai UNGUREAN (Şerbeni), Chirilă OPREA (morar din Bilba de Jos), Ion BĂLGRĂDIANU (Alba-Iulia), Maftei TÂRNOVEANU (Bârgău), Ion CHIRA (Pintic), Ursu UNGUREAN (Beica Românească), George a CATRINEI (Posmuş), Ignatie UNGUREAN (Dumitra), Teodor JITAR (Bobohalma), Maftei BOVEZ (Sf. George), Ladislau LAZAR (Şerbeni), George PUŞCAŞ (Sf. George), Costan UNGUREAN (Pintic), Vasile PLETOSU (Pintic), Ion şi Petru UNGUREAN (Arpa), Ignat UNGUREAN (Dicea), Nicolae BRUJILĂ (Posmuş), Vasile BUTA (Pintic), Chirilă IOAN (Pintic), Iustin şi Ioan UNGUREAN (Pintic), Ioan GREŞA (Dicea), Nichita MIHALAŞ (Şieuţ), Nicolae BĂRDĂŞAN (Şieuţ), Ion VASCĂ (Şieuţ), Lupu BUBĂ (Şieuţ), Ioan şi Mihai BLAŞCĂ (Arpa), Teodor PODAR (Pintic), Dumitru RUSU (Şieuţ) şi Ilie MOLDOVAN (Şieuţ). Majoritatea ardelenilor se stabilesc la Brăeşti între anii 1763-1778.

 

În 1774, „Împăratul și-a exprimat dorința de a trasa o linie dreaptă, de la pârâul Huko, la Brăieşti” [1].

 

În 1775, satul Brăeşti, din Ocolul Moldovenesc, avea 1 mazil (Ioniţă Gore) şi 12 gospodării ţărăneşti, dar populaţia satului sporeşte rapid, în baza valurilor de emigraţie transilvană care vor urma.

 

În 20 octombrie 1815, fiica lui Gheorghe Gore, Maria Ghervan, renunţă la partea ei de sat, în favoarea fraţilor ei, Iordachi şi Ion Gore.

 

În 26 noiembrie 1816, la Brăeşti a fost instalat un „rastell”, în cadrul cordonului militar sanitar, pentru combaterea pestei[2].

 

În 1826, o companie a Regimentului nr. 41 de Infanterie a fost dislocată la Brăieşti, pentru a veghea asupra frontierei cu Moldova[3]. „Rastell”-ul era condus, încă din 1816[4], de Johann Speth[5].

 

În 1843, biserica din Brăieşti era proprietatea armeanului Wartarus von PRUNKUL, dar nu avea un preot pentru cei 321 de enoriaşi ortodocşi. În anii următori, inclusiv în 1876, satul va fi arondat, împreună cu Cornu Luncii, bisericii din Băişeşti (dar preotul trăia în Brăieşti, iar poşta se afla la Măzănăieşti[6]). Biserica din Brăeşti, ctitorită, în 1773, de mazilii Ioniţă, Constantin şi George GARSU, îl avea paroh, în 1907, pe Ioan POHOAŢĂ, născut în 1865, preot din 1897, paroh din 1900, iar cantor era, din 1906, Ieremie BÂRLEANU, născut în 1876.

 

1847: „Sinăuţi și Brăieşti, pe Moldava, au garnizoane”[7]. Cum cartea despre geografia europeană, scrisă de colonelul Franz Xaver Rudtorfer era publicată, în traducere, dar fără datarea originalului, este probabil ca datele să se refere la anii 1830.

 

O şcoală cu 2 clase a început să funcţioneze, la Brăeşti, din anul 1900[8].

 

Însoţirea rurală raiffeisiană din Brăieşti s-a înfiinţat în 1903, sub preşedinţia lui Ioan Vasilovschi, avându-l director pe preotul Ilarion Siretean, iar vistiernic – pe Leon Vasilovici. Învăţător al satului era Simion Medvighi.

 

„Părintele Ion Pohoaţă din Brăieşti a fost destins de Majestatea Sa Împăratul cu „Crucea de aur pentru merite, cu Coroană”, atârnată de panglica „Medaliei pentru vitejie”, în semn de recunoştinţă pentru ţinuta lui deosebit de patriotică şi vitejească în faţa duşmanului… Părintele Pohoaţă, la năvala duşmanilor în ţară, de-abia a putut scăpa cu viaţă spre a se refugia, cu familia sa, în străinătate, iar avutul său a rămas de-a întregul pradă potopului de vrăjmaşi care s-au strecurat necurmat prin acele locuri”[10].

 

1907: „Pentru internatul de băieţi „Vasile Cocîrlă din Suceavă” au avut bunăvoinţa a dărui: …parohul Ioan Pohaţă din Brăeşti a donat, drept praznic după tatăl său, Dumitru, 5 ţuhale cartofle, 15 pâini de săcară, 1 ţuhal făină păpuşoi şi 1 demerlie fasole… Administraţia internatului îşi esprimă dorinţa ca exemplele părintelui paroh Pohaţă şi a superiorilor Alexandru Ţăran şi Emanuil Cimpoeş să nu rămână singuratece. / Suceava, în Decemvre 1906. / Aurel Halip, administrator”[12]. Dar, oportunitatea praznicului după tată însemna, la Brăieşti, şi o componentă a încrâncenatei politici bucovinene a vremii, care avea doi comandanţi de oşti propagandistice, pe „părintele Pohoaţă”, care intrase „ca învăţător auxiliar” doar „ca să fie suspendat cantorul Bârlean, numai din cauză că a lucrat, la alegerile de astă-primăvară, pentru partidul democrat”. Deci, preotul era „naţionalist” de-al lui Iancu Flondor (făcea parte din Comitetul districtual Humor), iar cantorul – „democrat” de-al lui Ilarion Onciul. Iar arbitru părtinitor, care îl pune pe cantor la punct, în gazetă, a fost „Ilie Sabin, conducător şcolar”[13].

 

Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[9], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la brăieştenii Casian MONOR (45 ani în 1908) şi Ilie POHOAŢĂ (21 ani în 1908).

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Brăeşti (sau Corlăţelele), comună rurală, districtul Gura-Humora, aşe­zată pe partea stângă a râului Moldova, spre N-V de Băeşti. Suprafaţa: 2,87 km p.; popu­laţia: 644 locuitori români, de religie gr. or. Este străbătută de drumul Berchişeşti – Cornul-Luncii; are o biserică parohială, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”. La 1776, era în posesia mănăstirii Slatina şi a mazilului Ioniţă Gori. Populaţia, formată din lo­cuitori originari, peste care au venit numeroase familii emi­grante din Transilvania, se ocupă cu agricultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 607 hectare arături, 23 hectare fânaţuri, 2 hectare grădini, 66 hectare izlaz. Se găsesc 28 cai, 207 vite mari cornute, 108 oi, 245 porci, 26 stupi. Brăeştii-Pruncului, parte din comuna rurală Brăeşti, districtul Gura-Humora. Se mai numeşte şi Corlăţelele-Goale” ”[11].

 

1914-1918: „Rezervistul George Avram, Brăieşti, Regimentul 22, rănit” [14].

 

1921: „Deciziune de expropriere No. 1164/21. Deriziunea plenului comisiei agrare centrale, cu care s-a decis exproprierea moşiilor Liteni, Brăieşti, Stejeroaia şi Corlata, în suprafaţa de 1642 ha 76 a 06 mp, proprietatea moştenitorilor după Varteres cav. de Pruncul, în folosul „Fon­dului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă” [15].

 

1941: „Tabloul normaliştilor cu diploma de capacitate, numiţi în învăţământul primar, prin ,,incredinţare de post”, pe ziua de 1 octombrie 1941[16]: Istrate Vasile, seria 1938, media 7,60, numit în comuna Brăeşti, postul IV, jud. Suceava”.

 

1941: „Se publică mai jos Lista Nr. 13, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie, în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24[17]: Halip Vasile, soldat, ctg. 1941, cu ultimul domiciliu în comuna Brăeşti, judeţul Suceava, mort la 19 iulie 1941”.

 

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[18], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Lazurcă Felicia, de la Brăeşti, la Bosanci Nr. 1, iar Nichitoaia Ioan, de la Drăgoeşti Centru, la Brăeşti”.

 

Un urmaş al plugarului din Bârgău, Maftei Târnoveanu, care s-a stabilit la Brăeşti, împreună cu soţia, cinci băieţi şi două fete, în 1771, Mircea TÂRNOVEANU, care se va naşte în 9 februarie 1921, avea să ajungă un mare matematician român.

 

 

[1] Werenka, Dr. Daniel, Bukowinas entstehen und aufblühen (Apariţia şi înflorirea Bucovinei), în Archiv für österreichische Geschichte (Arhive pentru istoria austriacă), Wien, 1892, pp. 98-152.

[2] Formanek, Jaromir, Geschichte des k. k. Infanterie-Regiments Nr. 41, II Band, Czernowitz 1887, p. 198

[3] Formanek, Jaromir, Geschichte des k. k. Infanterie-Regiments Nr. 41, II Band, Czernowitz 1887, p. 233

[4] Militär-Schematismus des Österreichischen Kaiserthumes, Wien 1829, p. 428

[5] Militär-Schematismus des Österreichischen Kaiserthumes, Wien 1831, p. 427

[6] Raffelsperger, Franz, Allgemeines geographisch-statistisches Lexicon aller Österreichischen Staten, Wien 1853, p. 1103

[7] Rudtorfer, Franz Xaver, traduit de l’Allemand par L. A. Unger, Géographie militaire de l’Europe, Première partie, Paris 1847, p. 576

[8] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 52, 1876 p. 54, 1907 p. 94

[9] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[10] VIAŢA NOUĂ, Anul V, nr. 3, 16 iunie 1918, p. 3

[11] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 18

[12] Apărarea Naţională, Nr. 1, Anul II, joi 3 ianuarie stil nou 1907, p. 3

[13] Apărarea Naţională, Nr. 65 şi 66, Anul II, 8 septembrie stil nou 1907, p. 3

[14] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[15] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi, 21 iulie nou 1921, pp. 69, 70

[16] Monitorul Oficial, Nr. 249,  2o octombrie 1941, pp. 6439 şi următoarele

[17] Monitorul Oficial, Nr. 220, 17 septembrie 1941, pp. 5543-5549.

[18] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657


Pagina 50 din 56« Prima...102030...4849505152...Ultima »