POVESTEA AŞEZĂRILOR BUCOVINENE REVĂZUTĂ | Dragusanul.ro - Part 48

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Calafindeşti

Bisericuţa de lemn din Calafindeşti

 

CALAFINDEŞTI. Atestat documentar, drept sat răzeşesc, în 15 iunie 1431 şi reatestat în 15 martie 1490, când, printre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se afla şi „a 29-a biserică, la Calafendeşti, cu popă”, apoi în 15 decembrie 1662, când, datorită unei pricini, judecată de marele vornic Ieremie Cărcu, între văduva spătarului Ciogole (Ciogoloae) şi Toader Hulubei, ambii disputându-şi heleşteul Jorghiciu, care, în baza mărturiilor lui Tomşe din Şerbăuţi, Gligoraş vataman de Şerbăuţi, Vasile din Crăiniceşti şi Condre Păscariul, heleşteul rămâne al lui Hulubei, satul Calafindeşti avea să-şi decimeze obştea răzăşească după anul 1700, datorită ascensiunii urmaşilor foştilor răzeşi de odinioară, cei din ramura Boul.

 

1639: „Un dascăl transilvănean trecut în Moldova, Toader din Feldru (jud. Bistriţa-Năsăud), a întocmit o cuvântare funebră, rostită în româneşte, la înmormântarea jupânesei Sofronia, soţia logofătului Pătraşcu Ciogolea din Calafindeşti”[1].

 

În 20 februarie 1722, când Iuon Paladi şi cumnatul lui, Miron Dari, împart moşiile rămase după Toader Paladi, lui Iuon îi revine „jumătate de sat Calafindeşti… care jumătate de sat nu ne-a fost baştină, ci văduva răpousatului Preda Paladi, fost mare stolnic, a avut-o de la jupâneasa Agafiţa, fiica lui Boul, pentru banii daţi Agafiţei pentru căsătoria fiicei sale, anume Safta, şi, aşteptând un timp banii şi neputând întoarce banii lui Paladi spătar, i s-a luat acea moşie cu judecata divanului”.

 

În 26 februarie 1724, Iuon Paladi îşi însuşeşte, de la văduva fratelui său, Preda, Agafiţa Paladi, şi cealaltă jumătate de moşie, în contul unei datorii nereturnate de 156 lei turceşti.

 

1742: Vechii răzeşi, strânşi, închingaţi între moşiile lui Paladi şi cele ale mănăstirii Solca, de pe teritoriul Grăniceştilor (Crăiniceşti), mai cosesc şi prin fâneţele mănăstireşti, dar, la desele jeluiri ale călugărilor, au parte de câte o nouă hotarnică, precum cea din 7 iulie 1742, făcută de vornicul satului Calafindeşti, Pavăl Morţun, cel cu întinse moşii şi prin satele din nordul Bucovinei.

 

1761: Acest Pavăl Morţun este menţionat ca vornic al Calafindeştilor şi în 19 septembrie 1761, când, în baza mărturiei unor oameni bătrâni din Grimeşti (Grămeşti), dă înscris lui Pahomie, egumenul Putnei, despre hotarul stabilit de Constantin Paladi pe moşia Rudeştilor, Botăşănţilor, stabilind că Igrişte desparte satele menţionate de Bălcăuţii Putnei.

 

1766: Dintr-o altă plângere a egumenului Putnei, soluţionată în 26 iulie 1766, se poate afla că fosta moşie a neamului Paladi ajunsese, prin căsătorie cu fata lui Iuon Paladi, în proprietatea lui Constantin Sandul Sturza.

 

1772: Recensământul lui Rumeanţev[2], din 1772-1773, înregistrează la Calafindeşti, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „31 – toată suma caselor”, însemnând 3 popi, 3 femei sărace şi 25 birnici.

 

În 1774, satul Calafindeşti avea 39 familii ţărăneşti. În recensământul guvernatorului militar Spleny, din 1775, satul Calafindeşti, din Ocolul Vicovilor, avea 3 popi şi 36 familii de ţărani, numărul acestora sporind, până în 1784, la 68.

 

1778: Unul dintre cei trei preoţi din Calafindeşti, Vasile, şi jupâneasa lui, Sanda, dăruiesc mănăstirii Moldoviţa, în 22 iunie 1778, fânaţurile Miculile şi Solotrucu din Vama, zestrea Sandei, fata lui Ion Hasnăş din Câmpulung Moldovenesc.

 

Proprietarul moşiei Calafindeşti, Sandul Sturza, dăruieşte, în 12 martie 1783, moşia, dobândită ca zestre a soţiei, ginerelui său, Vasile Neculce, fiul lui Sandul Neculce, care, în 16 februarie 1790, o arendează armeanului „Ivan Căprăi din Mărăţăi”.

 

1790: După cum rezultă dintr-o scrisoare a Divanului Moldovei către Creisamtul din Bucovina, din 16 februarie 1790, Constantin Sturza vornic a dat ginerelui său, Vasile Neculcea ban, şi jupânesei Ilinca, satele Calafindeşti şi Şerbăuţi, cu condiţia ca el, Sturza, să le stăpânească atâta timp cât va fi în viaţă. Sturza le-a arendat negustorului armean Ivan Căprăi din Mărăţăi.

 

1803: După moartea lui Vasile Neculce, văduva acestuia, Ileana, născută Sturza, dăruieşte moşia, în 10 octombrie 1803, copiilor ei, Ioan şi Constantin Neculce. Din 5 august 1810, Constantin Neculce moşteneşte şi partea fratelui său, arendând întreaga moşie, în 12 august, lui Iordache Cârste.

 

În 12 august 1810, Constantin Neculce arendează moşiile Calafindeşi şi Şerbăuţi, precum şi un sfert din Româneşti, pe 6 ani, pentru 840 „galbini de aur olandeji”, lui Iordache Cârste, angajând şi un vechil, pe Ilie Ilschi, în 7 aprilie 1812, care să primească venitul acestor moşii, dar Ilschi declară caduc contractul lui Iordache Cârste, în 25 iunie 1812, Neculce aflând, apoi, un alt arendaş, pe Iosef Volanschi, cel căruia fiul cronicarului Ion Neculce, Constantin, îi va arenda Calafindeştii, Şerbăuţii şi un sfert din Româneşti, în 22 februarie 1813, pe timp de 6 ani, pentru o sumă anuală de 600 galbeni olandezi. După o nouă arendare, în 22 februarie 1813, Costantin Neculce îi va vinde arendaşului Iosef Volanschi, în 19 iunie 1827, moşiile Calafindeşti şi Şerbăuţi, pentru 6.100 galbeni de aur olandezi.

 

În 1843, parohia din Calafindeşti număra 648 enoriaşi, păstoriţi de preotul administrator Dimitrie DIACONIVICI. Patron al biserici era „von WOLANSKI”. În 1876, când patronatul era asigurat de Michael baron de KAPRI, parohul Grigorie CZERNIAWSKI avea sub oblăduire 1.009 enoriaşi. În 1907, sub patronajul baronesei Albina KAPRI, biserica din Calafindeşti, restaurată în 1895, era slujită de parohul Vasile TURTUREAN, născut în 1852, preot din 1885, paroh din 1889, cantor fiind, din 1900, Vasile CASPAROVICI, născut în 1841.

 

1852: Districtul Siretului, intens colonizat cu ruteni, care formează un adevărat ţinut slav, care „este întrerupt de aşezările moldovenești Calafindeşti și Grăniceşti, precum și de cele maghiare, Istegegits și Fogodisten, și se încheie cu moldo-ruteanul Călineşti (Kuparenko), de la granița Imperiului, dar pe interiorul de pe malul stâng al Sucevei”[3].

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Siret – Siret (Oraş cu tribunal districtual), Bahrineşti, Raince, Bălcăuţi sau Laudonfalva, Bănceşti, Botoşăniţa, Cerepcăuţi cu Bereşti, Ţibeni sau Istensegits, Fântâna Albă sau Białakiernica, Şerbăuţi, Grăniceşti, Hadikfalva sau Dorneşti, Calafindeşti, Cândeşti, Climăuţi, Muşeniţa, Negostina, St. Onufri sau Drăguşanca, Oprişeni sau Panţiri, Rogojeşti cu Gura Molniţei, Rudeşti sau Gropana, Şerbăuţi, Sinăuţii de Sus, Sinăuţii de Jos, Stârce sau Berlinţi cu Slobozia lui Dumka, Terebleşti, Vaşcăuţi pe Siret cu Parcelowka, Volcineţ”[4].

 

1884: O şcoală cu 3 clase funcţiona, la Calafindeşti, din 1884[5].

 

1902: Însoţirea raiffeisiană din Calafindeşti şi Botoşeniţa a fost înfiinţată în 1 octombrie 1902, sub direcţiunea lui Vasile Turturean şi preşedinţia lui Nicolai Alexei. Din comitetul de direcţie şi control făceau parte Tanasi Lavric, Samuil Lauric şi casierul C. Casparovici.

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Calafindeşti, comună rurală, districtul Siret, aşezată la obârşia pârâu­lui Hatna, la poalele dealului Ţăranca, care formează hota­rul între Bucovina şi România. Suprafaţa: 4,25 kmp; popuaţia: 1.261 locuitori români, de religiune gr. or. Este lipită de drumul districtual Siret-Suceava; are o şcoală populară, cu o clasă, şi o bise­rică parohială, cu hramul „Naş­terea Maicii Domnului”. La 1776, era proprietate a vornicului Constantin Sturdza. Populaţia se ocupă cu agricultura şi creşterea vitelor. Comuna posedă 1.127 hectare pământ arabil, 272 hectare fânaţuri, 8 hectare 50 ari grădini, 77 hectare izlaz şi 12 hectare păduri. Se găsesc 44 cai, 525 vite mari cornute, 352 oi, 267 porci şi 42 stupi. Calafindeşti, moşie, cu administraţie particulară, districtul Siret. Suprafaţa: 11,58 kmp; po­pulaţia: 100 locuitori, ruteni, israeliţi şi germani”[6].

 

1910: „În 30 octombrie 1910, a avut loc o adunare a mazililor şi răzeşilor în Botuşeniţa, la care au participat dl Dr. Cuparencu şi studentul în filozofie, dl Emilian Goraş. La gara din Siret, i-a aşteptat dl Emanuil Popescul şi i-a condus la localul adunării. Au luat parte mazilii şi răzeşii din Botuşeniţa şi o mare parte de gospodari din comună şi împrejurime, precum din Calafindeşti şi Şerbăuţi. Au vorbit domnii Dr. Cuparencu, E. Goraş, Vasile Turturean, paroh în Calafindeşti, Vasile cav. de Volcinschi, paroh în Şerbăuţi, şi comerciantul Ilie Siretean, dând celor prezenţi sfaturi cu privire la şcoală, limbă şi lege” [7].

 

1912: Învăţător în Calafindeşti este numir „Nicolae Leuciuc, până acu provisor la aceiaşi şcoală”[8].

 

1914: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[9], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la calafindeştenii Zahara a lui Ştefan LAZOR (42 ani în 1914), Elisaveta ALEXEI (11 ani în 1914), Victoria BODNARIUC (16 ani în 1914) şi Domnica CACIOR (14 ani în 1914).

 

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Siret făcea parte, ca reprezentant al ţăranilor, şi „Simion Diaconescu, agricultor, Calafindeşti”[10].

 

1941: Printre primii eroi ai României Mari s-a numărat şi „Finiuc Vasile, soldat, ctg. 1941, cu ultimul domiciliu în comuna Calafindeşti, judeţul Rădăuţi, mort la 28 iulie 1941”[11].

 

1946: „Preotul Arcade Repta din Calafindeşti a fost condamnat politic între anii 1946-1947”[12].

 

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[13], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Costea Ipolit, de la Calafindeşti, la Costişa; Onică Virginia, de la Bilca, la Calafindeşti; Bileţchi Viorica, de la Dorohoi-Botuşeniţa, la Calafindeşti”.

 

1947: „Judecătoria mixtă Rădăuţi: Prin cartea de judecată civilă Nr. 703, judecătoria admite acţiunea intentată de reclamantul Tănase Diaconescu din comuna Calafindeşti, jud. Rădăuţi, contra pârâtului Kiurko George a Ferenz, cu domiciliul necunoscut, şi, în consecinţă, obligă pe pârât să recunoască dreptul de proprietate al reclamantului asupra parcelei funciare 4.470/1, din corpul tabular Nr. 897 Ţibeni, la locul Horaiţ, în suprafaţă de 37 prăjini şi să consimtă la intabularea acestei parcele”. „Prin cartea de judecată civilă Nr. 814 din 1947, judecătoria admite acţiunea civilă, intentată de către reclamantul Lauric Sofronie a Petre, din comuna Calafindeşti, jud. Rădăuţi, contra pârâtului Gaspar Pal a Ferentz, cu domiciliul necunoseut, şi, în consecinţă obligă pe pârât să recunoască dreptul de proprietate al reclamantului asupra parcelei 4.474/1, în suprafaţă de 120 prăjini, în locul Horaiţ, din corpul tabular 170 a comunei Ţibeni, şi a consimţi la intabularea acestei parcele”. „Prin cartea de judecată civilă Nr. 705, judecătoria admite acţiunea civilă, intentată de către reclamantul Popovici Leonte, din comuna Calafindeşti, jud. Rădăuţi, contra pârâtului Pal Nistor a Ianos, cu domiciliul necunoscut, şi, în consecinţă, obligă pe pârât să recunoască dreptul de proprietate al reclamantului, în suprafaţă de 28 prăjini, situat în regiunea Horaiţ, identic cu Nr. 4.218/3 şi 4.219/3 din corpul tabular Nr. 1.201 a comunei Ţibeni, şi să consimtă la intabularea acestei parcele”[14].

 

 

 

[1] Pacurariu, Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, Bucureşti 1994, p. 205

[2] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 341

[3] Hain, Joseph, Handbuch der Statistik des österreichischen Kaisersstaates, Wien 1852, p. 242

[4] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[5] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 46, 1876 p. 36, 1907 p. 131

[6] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 42

[7] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 1, Cernăuţi, 18 noiembrie 1910, p. 13

[8] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 11, Anul II, 7 noiembrie 1912, p. 175

[9] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[10] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[11] Monitorul Oficial, Nr. 220, 17 septembrie 1941, pp. 5543-5549.

[12] Martiri şi mărturisitori ai Bisericii din România, Editura Contact 2004, p. 90

[13] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[14] Monitorul Oficial, Nr. 291, 16 decembrie 1947, p. 8024


Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Cajvana

Stejarul Cajvanei dintotdeauna

 

CAJVANA. Atestarea documentară a satului Cajvana, legendat toponimic în strânsă legătură cu vremurile lui Ştefan cel Mare, este atestat documentar, sub numele Căjvenii, abia în 1575, când Petru Şchiopul întăreşte satul urmaşilor lui Luca Arbure, apoi în 29 iulie 1615, atunci când ctitorul mănăstirii Solca, Ştefan Tomşa al II-lea, sfinţindu-şi sfântul lăcaş, cumpără, „de la sluga noastră, Vasile Şeptilici, şi jupâneasa lui, Tofana, fiica Mariei, care a fost fiica lui Solomon vistiernic”, pentru 1.000 ughi (ducaţi ungureşti), „un sat lângă mănăstirea Solca, anume Căjvana, ţinutul Suceava, pe apa Căjvanei, unde cade în Soloneţ”. Stăpânirea aceasta, confirmată şi reconfirmată de şirul de voievozi care au urmat, până la secularizarea averilor mănăstireşti, sub austrieci, în 1783, anonimizează acest sat vechi şi durabil, care, tot pustiindu-se, de-a lungul timpului, pare să fi ajuns selişte pustie în 1774-1775 (nici Spleny, nici Werenka nu o menţionează).

 

De altfel, în hotarnica moşiilor mănăstirii Solca, din 1768, este menţionată „Săliştea Cajvanei, lângă pârâul Cajvana, unde am aflat şi urme de grădini, precum: cioate de vişini şi perji, iar pe vârful unui dâmb, cimitirul bisericii”.

 

Abia în 1780, după colonizări cu emigranţi ardeleni, satul este înregistrat cu 85 de familii, numărul acestora dublându-se, practic, până în 1784, în doar patru ani numărul familiilor ajungând la 161.

 

1797: „Cu privire la un al doilea caz de superstiție privind aducerea ploii, în Bucovina austriacă. În gazeta „Blätter für Litteratur, Kunst etc.” (anul IV IV nr. 296) s-a publicat un interogatoriu, datat Sfântul Ilie, în 24 iunie 1797, din care vedem următoarele. În ziua menționată, Flora Iliana și Titiana Buşeu, românce din Cajvana, s-au plâns că, împreună „cu mai multe fete și cu doi bărbați”, la îndemnul unui anumit Simeon Ropa, solomonarul satului lor, au fost trimise, ca vrăjitoare, „care ar fi trebuit să aducă ploaia”, după ce „s-au dezbrăcat și au fost examinate în părțile cele mai secrete, precum și pe întregul corp, în prezența multor oameni și a preotului (solomonarului – n. n.)”, au fost aruncate în apă. Întrebat despre aceste fapte, judecătorul local Michailo Putzu a declarat că „ancheta” a fost efectuată şi în Bădeuţi, şi în Burla (română) și în alte părți. Drept urmare, în Cajvana a fost luată decizia de a-i obliga „pe cei din comunitatea lor să poarte semnele unei vrăjitoare”, dar, cum nu știau aceste semne, s-a apelat la Simeon Ropa, care pretindea că le-a învăţat în țări îndepărtate, şi şi-a oferit serviciile sale. Mai întâi, sătenii bărbați erau examinați de doi bărbați, iar sătencele, de două femei. Aceştia ar fi trebuit să găsească „câteva semne” pe Flora Iliana și pe Titiana Buşeu, precum și pe alte trei femei și doi bărbați. Prin urmare, aceste șapte persoane au fost examinate, din nou, în prezența solomonarului și a altor șase persoane, și anume prin cercetare „completă”, făcută de Simeon Ropa, care, în cele din urmă, a spus „că toate aceste semne vrăjitoreşti trebuie să se fi spălat prin cufundare”. S-au găsit doar pe cei doi bărbați semne de vrăjitoare, „pentru că nu s-au scufundat ca ele”. Când judecătorul local Putzu a cerut părților să explice „ce este o vrăjitoare”, nimeni, nici măcar Simeon Ropa, nu a știut să o spună. Când a fost întrebat de ce a aruncat aceste femei în apă, el a răspuns: „Pentru că nu plouase de mult timp și speram să aducă ploaia, prin scufundări”. Şi o concluzie a acelei vremi: „Credința în magia ploii a fost, odată și poate chiar şi astăzi, împărtăşită de rutenii și românii din comunităţile rurale bucovinene”[1].

 

A existat, la Cajvana, o bisericuţă de lemn, ridicată abia în 1810, biserica actuală fiind construită şi sfinţită abia în anul 1895. În 1843, paroh al bisericii Sfântul Mihail din Cajvana, cu 1.395 enoriaşi, era Georgie CANTEMIR. În 1876, parohul Vasile ZURKAN păstorea peste 2.168 de suflete. În 1907, paroh în Cajvana era Ioan ILIUŢ, născut în 1855, preot din 1880, paroh din 1885, cantor fiind, din 1899, Paul ZYBACZYNSKI, născut în 1845.

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Rădăuţi – Solca (judecătorie raională), Arbore cu Bodnăreni, Bălăceana, Botoşana, Clit cu Lichtenberg, Iaslovăţ, Cajvana, Comăneşti, Ludihumora, Pârteştii de Sus cu Soloneţul Nou sau Slovac, Cacica, Pârteştii de Jos, Poieni”[2].

 

1888: La Balul „Junimii”, din 12 februarie 1888, renumit „pentru eleganţa şi nobleţea sa, care cu drept cuvânt se poate numi bal de elilă”, participa, cu îndreptăţire, şi frumoasa „domnişoară Zurcan din Cajvana”[3].

 

O şcoală cu 6 clase a început să funcţioneze, la Cajvana, din toamna anului 1899[4].

 

1901: Renumitul dialectolog german Gustav Weigand a cules cântece, din Cajvana, de la un fecioraş de 12 ani, pe nume Gavril Ştirbu[5].

 

1904: „Aici luminile sunt mai multe. E sat mare, cu câteva case înalte, pentru funcţionarii şi fruntaşii locului… case adormite, garduri de nuiele, fântâni cu ciutură, dar fără roată, numai cu o oprelişte, fântâni cu cumpănă, cruci singuratice în margenea drumului”[6].

 

1904: „71 de lucrători din Cajvana, duşi de samsarul Leo Bartfeld din Rădăuţi, la România ţi înşelaţi de toată aginiseala lor”[7].

 

1907: „Marele sfat democratic a mai hotărât să ieie poziţie şi faţă de biserică şi de popi. Cu popii ne-am stricat, zic ei, căci ei ne-au prea pătruns năzuinţele şi scopurile noastre „ideale” şi „dezinteresate”, şi nu voiesc, în ruptul capului, să meargă cu noi. Dacă chiar popa Ioan Iliuţ din Cajvana, care, cu părere de rău, trebuie să mărturisim că nu este om prost, de rând, şi a fost un aderent foarte credincios al nostru, după ce l-a pus păcatele să deschidă ochii mai bine şi să pătrundă în daraverile noastre interne, dacă şi acesta, convingându-se de „idealurile” noastre, ne-a întors spatele şi ne-a părăsit, cu cine am mai rămas?”[8].

 

1907: „Din incidentul repausării Magnificenţei Sale, a dlui Dr. Vasile Găina, s-a trimis, din partea familiei decedatului, în 31 August 1907, conform datei poştale, şi venerabilului părinte Ioan Iliuţ, paroh din Cajvana, un anunţ funebral. Plicul a fost destul de lămurit adresat: „P. C. S . Ioan Iliuţ, paroh Cajvana“. Ce să vezi însă: după trei săptămâni, primesc familianţii repausatului anunţul înapoi (?!), se vede că din cauză că n-au putut afla locul destinat. Curioase de tot sunt însemnările poştale. Mai întâi, au cetit „Craiova”, în loc de „Cajvana”, astfel că anunţul ajunsese în România şi poartă sigiliul „Craiova – 2 septembrie 1907”. Acolo se vede că, neputând afla pe adresant sau ştiind că în Bucovina se află satul Cajvana, a trimis un funcţionar de acolo anunţul retour la Austria, scriind, deasupra plicului, cu plumbul, „Austria”. Nu mai ştim pe unde a mai cutreierat anunţul, dară a mai fost însemnat, cu creion albastru, cuvântul „Galiz”-(ien) – horribile dictu –, dară totuşi, în fine, marţi, în 24 septembrie a. c., a ajuns iară acolo de unde a fost trimis, numai nu în Cajvana, un loc, după cum se vede, şters de pe faţa pământului. Da, ştim sigur că, dacă s-ar fi adresat „Keschwana” şi nu „Cajvana”, atunci anunţul ar fi, acum, în mâinile adresantului. Nu ştim ce să zicem, să fie lipsă de cunoştinţă, e ignoranţă faţă de tot ce e românesc sau îndecomun tot mecanismul seamănă să aibă defecte mari. Acestea, la cunoştinţa direcţiunii poştelor din loc şi a deputaţilor noştri”[9].

 

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[10], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Ana a lui Andrei CHIRILĂ (28 ani în 1914) din Cajvana.

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Căşvana, comună rurală, districtul Gura-humora, aşezată pe pârâul cu acelaşi nume. Suprafaţa: 20,99 kmp; popu­laţia: 2.209 locuitori români de religiune gr. or. Este legată, prin şosele comunale şi drumuri de câmp, cu comunele învecinate şi cu drumul districtual Cacica-Rădăuţi,ce trece prin apropiere; are o biserică parohială, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”. Într-un hrisov din anul 1615, se face menţiune de această comună. O tradiţiune, ce circulă prin această localitate, spune că, într-un timp îndepărtat, ar fi existat, puţin spre Est, un sat cu numele Hrinceşti, care aparţinea mănăstireii Solca şi care a fost, cu desăvârşire, dărâmat de tătari. În mijlocul comunei se află un stejar bătrân, care are un perimetru de peste 10 m. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 1.424 hectare pământ arabil, 347 hectare fânaţuri, 30 hectare grădini, 120 hectare izlaz, 18 hectare pădure. Se găsesc 159 cai, 1.129 vite mari cornute, 964 oi, 1.068 porci, 78 stupi”[11].

 

1914-1918: Jertfele de sânge ale Cajvanei, pentru Bucovina, au fost făcute de „infanteristul Vasile Ciotu, Cajvana, Regimentul 22, rănit, rezervistul Vasile Chircu, Cajvana, Regimentul 22, mort” [12], „legionarul (adică voluntarul, prea tânăr ca să poată fi înrolat – n. n.) George Tofan, Cajvana, Comp. 2, rănit”[13]:  „Vasile a lui Zaharie Holbura, din Cajvana, a participat la război şi ar fi căzut într-o luptă contra ruşilor, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabilă prezumţiunea legală a morţii, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Sofronia a lui Vasile Holbura, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[14]. „Vasile a lui Tanasi Mârza, din Cajvana, a participat la război şi ar fi căzut în o luptă pe frontul italian, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Titiana a lui Vasile Mârza, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[15]. „Toader a lui Constantin Moroşan, din Cajvana, a participat la război şi ar fi murit, în anul 1919, în Rusia, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Ana a lui Toader Moroşan, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[16].

 

1920: „Deciziune de expropriere Nr. Ag. 173/20. Deciziunea comisiunii agrare de ocol Solca, cu care s-a decis exproprierea corpului domini­cal fasc. Nr. 387, Cajvana, din registrele fonciare pentru moşiile bucovinene, în suprafaţă de 55 ha 16 a 28 mp, proprietatea Fondului bisericesc, în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă”[17].

 

1941: „Se publică mai jos Lista Nr. 13, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie, în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24[18]: Galeş Miron, caporal, ctg. 1932, cu ultimul domiciliu în comuna Cajvana, judeţul Suceava, mort la 13 iulie 1941”.

 

1941: „Tabloul normaliştilor cu diploma de capacitate, numiţi în învăţământul primar, prin ,,incredinţare de post”, pe ziua de 1 octombrie 1941”[19]: Suşca Ioan, seria 1938, media 7,51, numit în comuna Cajvana, postul VI, jud. Suceava; Timiş Ioan, seria 1938, media 7,50, numit în comuna Cajvana, postul VIII, jud. Suceava”.

 

1943: „Tabel nominal, cuprinzând cultivatorii de sfeclă de la Fabrica de zahăr Iţcani, S. A. R., care au pierdut ordinele de mobilizarn pentru lucru: Ureche Grigore, ctg. 1925, Grup. 14 V. M., născut în comuna Cajvana, jud. Suceava, ordinul Nr. 154; Andrievci Gheorghe, soldat, ctg. 1927, Comp. 8 P., născut în comuna Cajvana, jud. Suceava, ordinul Nr. 156; Jucan Nichifor, soldat, ctg. 1927, Bat. 1 C. F., născut în comuna Cajvana, jud. Suceava, ordinul Nr. 588; Tofan Teodor, soldat, ctg. 1927, Comp. 1 P., născut în comuna Cajvana, jud. Suceava, ordinul Nr. 676”[20].

 

1945: „Prin Ordinul Nr. 319.634 din 15 Noemvrie 1945[21], se fixează, pe data de 1 noemvrie 1945, următorii învăţători la şcoalele aratate în dreptul fiecăruia: Anuţei Ioan, la Cajvana, p. 10”.

 

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[22], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Luapaşcu Vladimir, de la Arbore, Centru, la Cajvana; Gavrilă Ioan, de la Cajvana, la Ivăneşti; Gavrilescu Ilie, de la Iţcani, la Cajvana”. „Tulvinschi Floarea, de la Cajvana, la Arbore, Clit, post VII, interese familiare; Maicovschi Eugen, de la Cajvana, la Şcheia, post I, interese familiare; Ivan Petru, de la Stroeşti, Gropeni, la Cajvana, post I, interese familiare; Ivan Elena, de la Hârşov-Vaslui, la Cajvana, post IV, interese familiare”[23].

 

1947: „Noi, maior magistrat Berneagă Vasile, preşedintele Curţii Marţiale a Comandamentului 4 Teritorial, / Ordonăm: / Ca acuzatul Chindriş Teodor, cu domiciliul cunoscut în comuna Cajvana, jud. Suceava, să se prezinte, cel mai târziu în 5 zile de1a publicarea în Monitorul Oficial a prezentei ordonanţe, la Curtea Marţială a Comandamentului 4 Teritorial, spre a fi judecat pentru crima de tâlhărie”[24].

 

1947: Tribunalul Suceava „admite cererea făcută de către Parchetul Tribunalului Suceava, cu adresa Nr. 3.209 din 17 Aprilie 1946 şi înregistrată la acest tribunal sub Nr. 5.651 din 18 Aprilie 1946 şi, în consecinţă, ordonă înregistrarea ulterioară a naşterii copilei Casandra Ştirbu în registrele stării civile pentru născuţi a comunei Cajvana, jud. Suceava, cu următoarele date: Numele: Ştirbu; prenurnele: Casandra, sexul femenin, fiica legitimă a lui Gavril şi Domnica Ştirbu, născută la data de 18 Aprilie 1944, în comuna Cajvana”; „ordonă înregistrarea ulterioară a naşterii copilului Gavril Negruşer în registrele stării civile pentru născuţi a comunei Cajvana, cu următoarele date: Numele: Negruşer; prenumele: Gavril, sexul bărbătesc, fiul legitim al lui Ioan şi Domnica Negruşer, născut la data de 26 Martie 1944, în comuna Cajvana, jud. Suceava”[25].

 

 

[1] Polek, J., Regenzauber in Osteuropa, în Zeitschrift des Vereines für Volkskunde, Berlin 1893, pp. 86, 87

[2] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[3] Familia, Nr. 6, Anul XXIV, 7 /19 februarie 1888, pp. 69, 70

[4] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 42, 1876 p. 47, 1907 p. 121

[5] Weigand, op. cit., pp. 7-17.

[6] NICOLAE IORGA, Neamul românesc în Bucovina, Bucureşti 1905, p. 44

[7] Gazeta Transilvaniei, Nr. 230, Anul LXVII, duminică 17/30 octombrie 1904, p. 2

[8] Apărarea Naţională, Nr. 44, Anul II, duminică 16 iunie stil nou 1907, p. 2

[9] Apărarea Naţională, Nr. 73, Anul II, duminică 29 septembrie stil nou 1907, p. 3

[10] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[11] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 54, 55

[12] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[13] Viaţă Nouă, IV, nr. 175 din 5 martie n. 1916, p. 4

[14] Monitorul Bucovinei, Fascicula 15, Cernăuţi în 29 Aprilie nou 1921, pp. 189-192

[15] Monitorul Bucovinei, Fascicula 19, Cernăuţi, 1 iulie nou 1921, pp. 244-254

[16] Monitorul Bucovinei, Fascicula 1, Cernăuţi 13 ianuarie nou 1921, pp. 6-10

[17] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi, 21 iulie nou 1921, pp. 68, 69

[18] Monitorul Oficial, Nr. 220, 17 septembrie 1941, pp. 5543-5549.

[19] Monitorul Oficial, Nr. 249,  2o octombrie 1941, pp. 6439 şi următoarele

[20] Monitorul Oficial, Nr. 71, 25 martie 1943, p. 1902

[21] Monitorul Oficial, Nr. 277, 3 decembrie 1945, p. 10553

[22] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[23] Monitorul Oficial, Nr. 135, 17 iulie 1947, p. 4912

[24] Monitorul Oficial, Nr. 8, 10 ianuarie 1947, p. 206

[25] Monitorul Oficial, Nr. 238, 15 octombrie 1947, p. 6900


Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Cadobeşti

Altă familie de ruteni din nordul Bucovinei.

 

CADOBEŞTI. Situat în Ţinutul Zastavnei (Ocolul Nistrului, în 1775), în vecinătatea satelor Cincău, Chisălău, Verenceanca, Zastavna, Stăuceni, Teutri şi Doroşăuţi, satul Cadobeşti este atestat documentar, sub numele de Cadubeşti, în 20 mai 1588, atunci când Onciul Vrânceanul şi sora lui, Margita, se judecă în faţa Divanului lui Petru Vodă cu copiii lui Irimie Barbovschi pentru satul Cadubişte, sat pe care Barbovschi îl zălogise marelui vornic Păcurariu, fără să-i întoarcă banii în trei zile, aşa cum a promis. Urmaşul marelui vornic, Onciul Vrânceanul, câştigă procesul, întărindu-şi satul pe numele lui, în 20 mai 1589.

 

Următoarele referiri documentare ţin de calitatea de megieş a satului Cadobeşti pentru satele Stăuceni, în 4 mai 1620, şi Culeuţi, în 4 iulie 1715.

 

În 4 martie 1652, se împart moşiile răposatului Gavrilaş Mateiaş între copii lui, Ieremie, Ileana comisoia şi Alecsandra vorniceasa, soţia lui Iordache Cantacuzino, bunica cronicarului Ion Neculce. „Partea lui Ierimie a fost… a patra parte de sat Cadubeşti”.

 

În 30 noiembrie 1730, Velicico Panaitachi şi jupâneasa Maria vindeau a lor „dreaptă ocină şi moşie, sat întreg Cadubeşti… unchiului nostru, lui Iordachi Cantacuzino”, fost mare medelnicer, pentru 100 lei bani vechi, satul fiind moştenit „de la mama mea, Catrina”.

 

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Cadobişte, moşie a logofătului BALŞ, „79 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, Dănilă şi Dumitru, 1 dascăl, Petrea, 6 văduve, Anca, Vecla, Acsana, Ania, Ilina şi Nasca, 2 jidovi, Volka şi Hevşii, şi 68 birnici, adică: Ştefan vornic, Vasili VASILIUCHII, Ivan VASILEUCHII, Vasili VALEUCHII, Petre pânzar, Nistor HUMENIUC, Gavril SĂMINIUC, Ivan HLINSCHII, Hrihor pânzar, Dumitru TUREŢCHI, Vasili MORUSAC, Ivan MORUSAC, Iacob CHICIRAVII, Hrihor STRILEŢCHI, Ivan VANTUŞOC, Simion STRĂJAC, Pricop MORUSAC, Roman MOSCALUL, Ilaş MAROSAC, Ivan ORAISCHI, Iacob COZACIUC, Andrei SALAHORNIC, Iacob COGIOMAN, Dumitru STARNI, Pricop SAFCIUC, Macsim VASILENCA, Fedor OLENIŢ, Ivan SIRAVCIUC, Alecsandru PAUŞ, Nichita PAUŞ, Ivan LUTEC, Petre VELICHOLOVA, Nichita DUMITRU, Vasili morar, Zaharii IURINCIUC, Anton a babii, Iţko ciobotar, Ivan MELENICIUC, Iacov HORECIUC, Petre CUHUTEC, Vasili pânzar, Iacob HNATIŞIN, Mihail CIORNOBAI, Iacob TIMOFTIICIUC, Ivan vătăman, Andrei HOLOVAN, Pavlo ŞAVCIUC, Vasili pânzar, Ivan HUŢAN, Ivan CAUCA, Ignat CAUCA, Ignat MOLOFII, Vasili CIOCAN, Vasili HOLODII, Ştefan CERVENCA, Ivan CINCARIUC, Ivan MOSCALIUC, Ilko ANUK, Andrei BAIUC, Matei cioban, Ivan HLODEI, Iacob SOROHAN, Fedor HAUCA, Voico herghelegiu, Pricop RUDEI, Vasili CĂZACU, Ştefan ZOTA şi Grigoraş brat lui Ştefan (ZOTA).

 

În cătunul Verinceanca, moşie a comisului Iordache CANTA, „toată suma caselor” era 132, însemnând 2 popi, Dumitru şi Vasile, 3 dascăli, Ion, Dumitru şi Fedor, 1 ruptaş, Ioniţă ZOTA, 2 văduve, Sandală şi Iliana, 5 scutelnici, 3 ai lui Iordachi CANTA, Hrihor CĂZAC, Ivan ANTIMIICIUC şi Hrihor CĂZAC rus, 2 ai şetrăresei ZOTOAII, Andrei LUCIC şi Ştefan CAZUL, 1 jidov, Strule, 15 case pustii şi 103 birnici, şi anume: Toader vornicul, Hrihor pânzariul, Ivan sin BUHAI, Simion CĂSĂIAN, Iacov  CHIRA, Simion VĂCARCIUC, Pentelei CĂSĂIAN, Simion BUHAICIUC, Vasilii BABII, Ivan pânzar, Vasilii PAPIŞ, Ignat COSTIUC, Vasili ILCIUC, Hrihor ILCIUC, Nichita DUMITRAŞCIUC, Hrihor VĂNUC, Ştefan OLIVSCHI, Ivan OLIVSCHI, Martin rus, Fedor văcar, Petre SALARDACĂ, Mihailo MOCIAC, Ivan BUGIAG, Andrei cojocar, Fedor ILCIUC, SASNIUC, Zaharii, Simion COVRIG, Vasili COLISCU, Ştefan MARIFLISCU, Lisul MARIFLISCUL, Vasilii, Irema LUŢĂI, Fedor GOGOLCA, Matei SĂVIUC, Luchian CONDRAT, Ştefan LUŢU, Vasili MAROSAC, Hrihor MAROSAC, Ivan COŞMIR, Iacob cojocar, Andrei CIORNOTINSCHI, Hrihor vătăman, Hrihor sin PAPIŞ, Ştefan DREBOTA, Ivan MARIFLISCU, Fedor BABII, Ivan zet văcar, Timko CAZUC, Andrei CAZCO, Dănilă CHIŢANIUC, Ivan GULCHIN, Vasili CERNETINSCHI, Ivan POTOŢKI, Andrei SĂLISCU, Tudosii SARANCE, Petrea CASIAN, Ivan VĂSCAN, Ivan HONCER, Ilko ŞMARCAN, Vasili MANJUG, Fodor vătăman, Onofrei FATIS, Ivan CIOVAGA, Iacob ŞCOROGAD, Fodor zet ŞOLOMCO, Timco sin PAPIŞ, Sămen FAŞUC, Ilaş FAŞNIC, Alecsa FISUN, Vasili BOIKO, Ilaş LUCIC, Vasili MARCIUC, Vasili pânzar, Necolai sin LASOVIP, Iacov DRAGOMAN, Fedor POPOVICI, Ivan sin MASOVICI, Vasilie MASOVICI, Vasilie zet MASOVICI, Ştefan VORSTA, Ion COZMENCA, Ştefan BÂRLEUSCHI, Dumitru HAPIUC, Ivan HLIŞCA, Hlihoraş HAPIUC, Iacov HLINCA, Ştefan MAUR, Ştefan zet COZMENCA, Ivan DRONIC, Ştefan BABINIUC, Mihailo ciobotar, Acsenti MINCIUC, Vasili HUDICĂUSCHI, Semen HUDICĂUSCHI, Semen HOHRIM, Iacov ŞFEICIUC, Vasili COZMENCA, Roman POTOSKI, Vasili BEZGETNII, Pavlo BOIKO, Vasili sin LEHU şi Ivan brat ŞCOROTAN.

 

În 1775, satul „Cadobişte” avea un mazil, pe Ştefan Zota, 2 popi şi 75 familii de ţărani, mazilul Zota fiind un om foarte bogat, care-şi poate permite, în 4 iulie 1777, să împrumute 200 lei negustorului cernăuţean Gheorghe Mătăsari, pe durata unei jumătăţi de an, cu o dobândă de 10-12 %.

 

În 16 mai 1782, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina s-a prezentat vechilul Dumitrachi vătav, declarând că spătarul Toader Balş stăpâneşte satul, pe care-l moşteneşte de la părinţii săi, Lupul Balş primindu-l zestre când s-a însurat cu fata lui Iordachi Cantacuzino. În 15 noiembrie 1792, când face un schimb de moşii, Toader Balş dă Cadobeştii principelui Matei Cantacuzino şi jupânesei lui, Ralu Cantacuzino.

 

Ralu Cantacuzino va arenda Cadobeştii, în 3 ianuarie 1793, contelui Iacob Logoteti, dar, după cum rezultă dintr-o scrisoare din 24 martie 1796, arendaşul n-a putut intra în posesia moşiei Cadobeşti din pricina lui Theodorachi Balş, cel care, de altfel, va şi cumpăra Cadobeştii, de la Ralu Cantacuzino, în 19 noiembrie 1804.

 

În 23 aprilie 1807, Toader Balş a vândut moşia Cadobeşti lui Iacob Aslan şi lui Caietan Zerigiewicz.

 

În 1843, patroni ai bisericii ortodoxe din Cadobeşti erau Dominik von LUKASIEWICZ şi Joseph von ABRAHAMOWICZ, parohia numărând 1.886 enoriaşi, cu postul de paroh vacant, preot fiind Teodor COSOVICI. În 1876, patroni ai bisericii erau Cajetan, Josef şi Stefan von LUKASIEWICZ şi Cristof von JACUBOWICZ, iar paroh era Wladimir CZERNIAWSKI, ajutat de preotul Alexander LIPECKI, comuna bisericească fiind una mare, cu 2.149 enoriaşi. În 1910, când patroni bisericeşti erau Grigorie DAWIDOWICZ, Dr. Iosef GOTTLIEB şi Salamon KAHANE, paroh în Cadobeşti era Ilarion IVANOVICI, născut în 1862, preot din 1884, paroh din 1887, cantor fiind, din anul 1900, George TARNOWIECKI, născut în 1849.

 

La Cadobeşti funcţiona, din 1858, o şcoală cu 6 clase[2].

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea raionului Coţman – Zastavna (judecătorie de district), Babin cu Ştefanovca, Boianciuc, Borăuţi, Brodok, Czarnypotok, Cincău, Doroşăuţi, Horoşăuţi, Iurcăuţi, Cadobeşti, Kiseleu, Krisciatek, Cuciur-mic, Culeuţi, Mitcău, Mosoiuca, Ocna, Onut, Pohorlăuţi, Prilipce cu Luca, Repujineţ, Samuşin, Teutri, Vasileu, Verbăuţi, Verenceanca, Zwiniec cu Koetriszöwka”[3].

 

1891: În Cadobeşti trăia nobilul Johann Ritter Tabora[4].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Cadobeşti, comună rurală, districtul Coţman, aşezată în masă com­pactă şi în formă aproape dreptunghiulară, între comu­nele Cincău şi Verenceanca, într-un centru format de 3 mici lacuri. Suprafaţa: 14,65 kmp; po­pulaţia: 2.621 locuitori ruteni, de religie gr. or. Se compune: 1). din vatra satului, împreună cu târlele Şcerbanivca (Szczerbaniwka) şi Vid Cadobeşti Gostinţa (Wid Kadobeszti Gostyncia); şi 2). din cătunul Iozefovca (Iosefówka). Este lipită de drumul prin­cipal Cernăuţi-Zaleszezyki; co­munică, prin drumuri de ţară, cu comunele vecine. Are o şcoală populară, cu 2 clase, şi o biserică parohială, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. La 1776, era în posesia boierului Iordache Todorache Balş. În anii 1766-1767, s-au aşezat aci ţărani ruteni din Galiţia. În apropierea localităţii se află un teren mocirlos, bogat în turbă. Populaţia se ocupă cu agri­cultura, creşterea vitelor, cu pescuitul, precum şi cu gră­dinăritul. Comuna posedă 2.340 hectare pământ arabil, 39 hectare fânaţuri, 119 hectare grădini, 69 hectare izlaz, 6 hectare păduri şi 12 hectare bălţi şi heleştee. Se găsesc 250 cai, 431 vite mari cornute, 500 oi, 368 porci şi 75 stupi. Cadobeşti, moşie, cu administraţie particulară, districtul Coţman. Suprafaţa: 12,06 kmp; po­pulaţia: 80 locuitori israeliti, ruteni şi poloni”[5].

 

În 1910, Cadobeştii încă mai aveau un sfert de populaţie românească, celelalte trei pătrimi fiind de limbă ucraineană.

 

1914-1918: „Ştefan Nistoruk a lui Nicolai, din Cadobeşti, născut în 1886, a fost înrolat, la 1 august 1914, cu ocazia mobilizării generale, la Regimentul 24 Infanterie şi a luat parte la luptele în contra Rusiei. El ar fi picat, în toamna anului 1914, la retragere, lângă Istula, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se dispune, la cererea soţiei sale, Parascheva Nistoruk, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[6]. „Ştefan Mistoruk a lui Nicolai din Cadobeşti născut în 1886, a fost înrolat, la 1 august 1914, cu ocazia mobilizării generale, la Regimentul 24 Infanterie şi a luat parte la luptele în contra Rusiei. El a picat în toamna anului 1914, la retragere, lângă Istula, după cum afirmă martorii. Fiind, deci, probabil decesul, se dispune, la cererea soţiei sale, Parascheva Nitoruk, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[7].

 

1915: „În 28 Decemvrie 1915, primeşte Rusu porunca de a uşura, la Usvirki, atacul Diviziei nr.54, neliniştindu-l pe duşman. Rusu, însă, s-a hotărât să isprăvească dânsul cu duşmanul, care se compunea din forţe covârşitoare; căci trebuie să se ştie că erau, acolo, 3-4 batalioane de infanterie, 4 mitraliere, două tunuri şi mai multe sotnii de cazaci. Atacul prin surprindere al lui Rusu a succes. Duşmanul a suferit pierderi simţitoare şi a trebuit să o ia la fugă, astfel că Divizia nr.54 n-a mai avut nimic de lucru!… Şi mai interesantă pare a fi lupta pe care viteazul Român, cu mica sa ceată, a avut-o la Lăpuşna. Aici, Rusu trebuia să exploreze împrejurimile şi să afle, cu orice preţ, puterile duşmanului. A plecat, deci, din direcţia Uscie-Putila, urcând munţii dintre Berhomet-Şipot-Camerale, munţi care aveau o înălţime ceva peste 1000 de metri. Pe coama munţilor, a şi dat de vreo 3-4 detaşamente duşmane, care se compuneau din 3-4 batalioane de infanterie, 4 tunuri şi mai multe mitraliere. Rusu îl atacă imediat pe duşman în flanc şi, după o luptă vehementă de câteva ore, problema era rezolvată: un batalion duşman a fost nimicit, iar celelalte au rupt-o la fugă. S-a întâmplat că mica, dar viteaza ceată a dat, în localitatea Cadobeşti, de un detaşament rusesc mai restrâns la număr. Observând ruşii apropierea soldaţilor noştri, s-au retras cu toţii prin case şi ascunzători, baricadându-se acolo. Era, deci, evident că ruşii, adăpostiţi în case ca în nişte cetăţui, nu puteau fi bătuţi decât numai scoşi fiind afară de acolo”[8].

 

1919: „În 30 Aprilie 1919 stil nou, orele 8, se vor licita la Judecătoria de ocol Zastavna, sala Nr. 29, realităţile din Cadobeşti, şi anume parcelele funciare 2069 şi 2069 ale cărţii funciare Cadobeşti”[9]

 

1941: Învăţător în Cadobeşti este numit „Văştagu I. Căliman, seria 1938, media 7,37, numit în comuna Cadobeşti, judeţul Cernăuţi”[10].

 

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[11], următorii învăţători şi învăţătoare: Crijanovschi Aspazia, comuna Cadobeşti, jud. Cernăuţi, media 7,01 şi Lazăr Octavia, comuna Cadobeşti, jud. Cernăuţi, media 7,25”.

 

1947: Un refugiat din Cadobeşti, „Dl Iacob Leib Kaczer, din oraşul Siret, jud. Rădăuţi, prin petiţia înregistrată la acest parchet (al Tribunalului rădăuţi – n. n.), sub Nr. 4.445 din 13 Iunie 1947, cere reconstituirea următoarelor acte: 1). Actul de naştere a lui Iacob Leib Kaczer, născut în anul 1909, în comuna Cadobeşti, judeţul Storojineţ, ca fiu al lui David Kaczer şi al Chaie Leie Kaczer, născută Klinger. 2). Actul de naştere al lui Sali Ickler, născută în anul 1908, în comuna Cadobeşti, judetul Storojinet, ca fiică a lui Chaim şi al Freide. 3). Actul de căsătorie al lui Iacob Leib Kaczer cu Sali Ickler, căsătoriţi înaintea ofiţerului stării civile al comunei Cadobeşti, judetul Storojineţ, la 17 Ianuarie 1933. 4). Actul de naştere al minorului Chaim Kaczer, născut la 20 Iulie 1935, în comuna Cadobeşti, judeţul Storojineţ, ca fiu legitim al lui Iacob Leib Kaczer şi al Sali, născută Ickler. 5). Actul de naştere al minorului Iosif Kaczer, născut la 18 Martie 1937, în Cernăuţi, ca fiu legitim al lui Jacob Leib Kaczer şi al Sali, năcută Ickler”[12].

 

 

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 438

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 32, 1876 p. 85, 1907 p. 85

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] Monatsblatt der Kais. Kön. Heraldischen Gesellschaft „Adler”, III. Band, 1891-1895, Nr. 172, Wien, Aprilie 1895, p. 389

[5] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 41, 42

[6] Monitorul Bucovinei, Fascicula 76, Cernăuţi în 22 Octomvrie nou 1919, pp. 5-9

[7] Monitorul Bucovinei, Fascicula 76, Cernăuţi în 22 Octomvrie nou 1919, pp. 5-10

[8] Viaţa Nouă, anul IV, nr.174, 7 februarie 1916, p.3

[9] Monitorul Bucovinei, Fascicula 17, 20 martie nou 1919, p. 7

[10] Monitorul Oficial, Nr. 249, 20 octombrie 1941, pp. 6452, 6453

[11] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

[12] Monitorul Oficial, Nr. 148, 2 iulie 1947, pp. 5595, 5596


Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Cacica

Cacica – de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

CACICA. Istoria localităţii Cacica începe îndată după prospecţiunile geologice din 1793, ale consilierului aulic Peithner von Lichtenfels, la Cacica şi la Solca, în perioada următoare începând să se arate, în zonă, mineri germani şi polonezi. Oficiul de exploatare a sării, sub direcţiunea lui Johann Hoffmann, îşi avea sediul în Solca, exploatarea sării însemnând, până atunci, utilizarea celor peste 50 de izvoare şi fântâni de slatină dintre Solca şi Rădăuţi şi, mai ales, a celor din apropierea Solcăi, de la Slatina Mare şi din lunca Pleşului.

 

În 1785, în chiliile fostei mănăstiri Solca s-a înfiinţat „un Oficiu de încercare şi cercetare a sării din zona Solca şi, totodată, un depozit pentru sarea adusă din Transilvania, pentru trebuinţele Bucovinei. În 4 mai 1786, Johann Hoffman şi Ignatz Tobias Szeleczky informează Camera Aulică din Viena că drumul dinspre Solca şi Transilvania este încă greu accesibil; ei fac aprecieri importante şi despre posibilităţile de transportare a sării cu carele, peste munţi, şi despre preţul sării aduse din Transilvania

 

De altfel, încă din 1783, începuse construirea, cu ajutorul armatei şi al sătenilor din localităţile din zona de munte, a drumului de la Storojineţ, prin ambele Vicove, de Sus şi de Jos, prin Voitinel, Horodnic, Marginea, Solca, prin Cacica, Păltinoasa, până la Dorna şi, de aici, prin Poiana Stampei şi pasul Tihuţa, spre Transilvania – lucrare amplă, efectuată sub conducerea inginerului genist Horn von Ozelowitz şi terminată în anul 1808”[1].

 

1809-1810: „Bucovina este foarte bogată în sare gemă. Această substanță minerală este descoperită într-un număr mare de locuri din această provincie, cum ar fi, de exemplu, în Pârteşti (Partistin, în text – n. n.). Minele de sare de rocă (gemă – n. n.) aparțineau, în trecut, locuitorilor. De când guvernul a devenit stăpânul lor, el a fost singurul comerciant al acestei mărfi. Se exploatează sarea gemă de la Cacica (Katschika, în text – n. n.); în 1796, s-au extras până la 10.000 de chintale (56.000 de kilograme). Astăzi, această exploatare s-a redus foarte mult. Calitatea sării obținute din Bucovina este atât de apreciată, încât este preferată în Moldova mai mult decât cea din Galiţia. Bukovina are cinci fabrici de prelucrarea sării, a căror producţie este considerabilă. Principala este cea de la  Slatina Mare, celelalte fiind doar dependențe. În aceste cinci fabrici, se produc, zilnic, până la 360 chintale”[2].

 

1812: În Cacica funcţiona o şcoală nemţească, cu 6 clase, din 1812[3].

 

În 15 august 1820, Andreas Aloys, conte de Ankwicz, arhiepiscop de Lemberg, vizitând Cacica şi participând la ceremoniile catolice, raporta împăratului Franz I că, în parohia catolică din Cacica şi în cele 14 sate aparţinătoare, sunt 440 enoriaşi.

 

1835: Primii colonişti germani, care s-au stabilit la Cacica (Katschika), între anii 1790-1795, au fost câţiva muncitori germani din Boemia şi din Austria, instalaţi, iniţial, la Solca, numele care s-au păstrat fiind cele ale meşteşugarilor şi funcţionarilor Johann Wamser, Leopold Eissert, Melchior Theiss, Golz şi Krone, Josef Fleckhammer, Dominik Aystetten, Johann Boberitz, Barthel Brettner, Georg Sturm, Franz Steiger şi Johann Wannsiedel. A doua mare colonizare cu muncitori germani şi poloni, în Cacica, avea să se facă în anul 1835.

 

În 1843, dar şi în 1876, enoriaşii ortodocşi ai satului Cacica încă frecventau biserica din Pârteştii de Sus a parohului Ioan DAN şi, ulterior, a lui Dimitre DAN. Abia din 29 iulie 1892, cacicanii vor avea biserică ortodoxă în satul lor, cu hramul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, slujită, în 1907, de primul preot ortodox al comunei Cacica, parohul Ilarion BĂDĂLUŢĂ, născut în 1856, preot din 1885, paroh din 1901.

 

1851: „Kaczyka, cu un preot greco-catoli, o școală trivială și o mină de sare remarcabilă, al cărei randament de sare preparată și de rocă este de 10.000 quintale, anual”[4].

 

1858: „În 1858, au fost angajați 2 mineri și 25 de muncitori în minierit, 5 maiştri și supraveghetori ai cazanelor de fierbere, apoi 46 de lucrători; producția s-a ridicat la 28.228 quintale sare gemă. Cuptorul de cărămidă, instalat în acelaşi an, a livrat 150.000 kg de sare pentru consum. Vânzările de sare sunt limitate aproape exclusiv la Bucovina”[5].

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Rădăuţi – Solca (judecătorie raională), Arbore cu Bodnăreni, Bălăceana, Botoşana, Clit cu Lichtenberg, Iaslovăţ, Cajvana, Comăneşti, Ludihumora, Pârteştii de Sus cu Soloneţul Nou sau Slovac, Cacica, Pârteştii de Jos, Poieni”[6].

 

1877: „Ambrosiu Comorosianu (Comoroşan, în transcriere fonetică – n. n.) din Kaczyka”[7] se afla în corespondenţă cu gazeta „Predicatorul săteanului român”. Este şi aceasta o metodă de a încredinţa numele memoriei viitorimii.

 

În 1 februarie 1888, a fost dată în folosinţă temporară (inaugurarea oficială se va face în 1 mai 1888) calea ferată Hatna-Câmpulung, primul accident feroviar petrecându-se la Cacica, în 5 februarie. „Locomotiva, care ducea 16 vagoane încărcate cu prund, s-a răsturnat şi a omorât pe conductorul trenului, Milecki. Vagoanele au rămas intacte”[8]. „Linia Hatna-Kimpolung (lungă de 675 km, deschisă la 1 mai 1888”[9].

 

„Luni, 6/16 iunie 1888, s-au vândut în Cacica, la dobă (licitaţie), mai multe zăloage, luate de la Români, din cauză că nu-şi trimit copiii la şcoală[10].

 

1892: Biserica ortodoxă din Cacica, construită prin subscripţie publică, a fost sfinţită duminică, 28 iulie (9 august) 1892, ceremonia începând printr-o slujbă ţinută în biserica din Pârteştii de Sus de un sobor de preoţi, format din Nico Lomicovschi din Vama, George Pauliuc din Burla, Nico Popovici din Pârteştii de Jos, de cantorii Nicu Şindilar din Pârteştii de Sus şi Epifanie Vasilovschi din Solca. Au fost de faţă arhipresbiterul de Rădăuţi Ioan Mândrilă, academicianul I. G. Sbiera, parohul de Botoşana Nicolae Sbiera, parohul de Solca Epifanie Bacinschi, cărturarul-preot Dimitrie Dan şi preotul Ilarie Bădăluţă. Convoiul s-a îndreptat, apoi, spre Cacica, unde a fost întâmpinat de primarul Friedric Wendrichowski, de „publicul inteligent ce urma preoţilor, funcţionari”[11].

 

1892: Fotograf în Cacica era, cu statul de membru cu drepturi depline (Ordentliche Mitglieder) al „Club der Amateor-Photographen în Wien”, Leopold R. Rarogiewicz (Kaczyka, Bukowina)[12].

 

1892: „Managerul salinei, Sigismund Heida din Kaczyka”[13], era coptat în „rândul experţilor minieri” pentru Curtea regională superioară din Cernăuţi, împreună cu silvicultorul Faustin Ritter von Krasucki şi inginerul minier Oskar Nowak, ambii din Iacobeni.

 

1893: „Sub titlul „Cum se respectă limba română în oficii” în Bucovina, Gazeta Bucovinei din Cernăuţi publică următoarea corespondenţă, ce i se trimete de dl Eugeniu Seretean din Rădăuţi: Colectând, pentru biserica din Cacica, suma de 7 florini 80 creiţari, am trimis, cu servitorul, paralele acestea la poşta din Rădăuţi, să le trimită la locul destinat. Amploiatul de la poştă, văzând că adresa şi suma „şapte” este scrisă româneşte, n-a primit mandatul poştal, ci l-a trimis pe servitor, zicându-i că „nu recunosc limba română ca limbă de oficiu, ci numai pe cea germană” şi aşa am fost nevoit să cumpăr „Postanweisung” şi să scriu o adresă nemţească pe cupon”[14].

 

1900: „Posturi vacante. Medicina salină, categoria II, scos la concurs pentru Salina Cacica, în Bucovina. Acest post include obligativitatea exercitării serviciului medical şi în satele Cacica, Pârteştii de Sus și Pârteştii de Jos, precum şi atenanţă Bucoăţ, din k. k. Administrarea Ssalinei Cacica, sub observația k. k. Ministerului Finanțelor, care a emis instrucţiunile. Aceste instrucțiuni, precum și celelalte dispoziții privind exercitarea serviciului medical la k. k. Administrarea Salinei pot fi luate de la aceasta din urmă, precum și de la k. k. Direcția Finanțelor de Stat din Lemberg și de la k. k. Ministerul Finanțelor din Viena. Un medic salin, din a doua categorie, are dreptul la un salariu anual în cuantumul salariului unui funcționar public din clasa a X-a, inclusiv indemnizațiile de personal preferențial și de vechime, dar fără alocația de activitate, datorată funcționarilor publici. În plus față de veniturile menționate mai sus, medicul salin primește categoria II, de la k. k. Administrarea instalațiilor saline din Kacica, combustibil cu prețul redus și o cotă de sare, conform reglementărilor aplicabile lucrătorilor salini din clasa de rang corespunzătoare. În cele din urmă, i se pune gratuit la dispoziţie o locuinţă. În ceea ce privește prestațiile, medicii salini și familiile lor, în conformitate cu legea din 14 mai 1896, E. G. Bl. Nr. 74, vor respecta reglementările funcționarilor publici şi a prestațiilor lor, în măsura standardizată legal pentru obligația de a împlini norma din paragraful 15 din această lege, contribuție anuală de 3% din taxele anuale. În cazul în care relația contractuală este încheiată, fără nici o vină a medicului salin de stat și medicul nu are încă dreptul la un concediu de odihnă, i se va garanta amânarea contribuțiilor anuale de 3%, plătite, fără înlocuirea dobânzii. Relația contractuală, pe care statul o comandă unui medic salin, poate fi reziliată de ambele părți, cu o perioadă de preaviz de trei luni. Solicitanții pentru poziția publicitată, care trebuie să fie medici în medicină, chirurgie și obstetrică, sau medici din întregul domeniu medical, trebuie să aibă cererile, ștampilate și documentate conform reglementărilor, care se vor depune la k. k. Direcția Finanțe de Stat din Lemberg. Această solicitare trebuie conectată în special u: 1). dovada vârstei; 2). dovada doctoratului obținut; 3). despre naționalitate și 4). despre comportamentul civic impecabil; 5). un certificat medical oficial, privind adecvarea fizică; 6). dovada activității medicale anterioare și 7). dovada cunoașterii limbilor naționale. În cerere, solicitanții trebuie să precizeze, de asemenea, dacă sunt capabili să înceapă activitatea imediat după ce au fost informați că postul de medic salin le-a fost acordat sau în ce perioadă de timp pot face acest lucru cu siguranţă. Solicitanții care sunt capabili să demonstreze o pregătire specială în chirurgie operatorie și obstetrică au preferință față de ceilalți”[15].

 

1902: În salina din Cacica, care este încă în proces de dezvoltare, construcția exploatării este parțial realizată pentru extragerea sării de masă, iar unitățile de levigare sunt parțial instalate. Saramura este pompată, prin arborele de producție, spre pământ și îmbibată în rocă, putându-se tăia conuri cu un diametru superior de 8 cm, 10 cm şi chiar 13 cm înălțime și de 1 kg greutate, folosită pentru animale și pentru producerea sării industriale[16]… În Bucovina există muncitori complet calificați în mineritul sării, dar condițiile din minereul din această țară sunt destul de triste. Companiile se bazează exclusiv pe populația locală (germani și români), atunci când angajează lucrători; germanii sunt coloniști care au fost chemați din Zips (Ungaria Superioară) și stabiliți, de către fostul proprietar al fabricii, la începutul secolului trecut. Toți lucrătorii locuiesc în propriile case, care sunt construite pe terenuri ale Fondului religios greco-oriental și plătesc o chirie de folosinţă foarte mică. Aceștia consideră munca în minerit doar ca un venit suplimentar și preferă să lucreze în pădure, la gatere și pentru transportul plutelor, vara… Gestionarea proastă a cărţilor de muncă, emise o singură dată, în trei companii din districtul R. B. A. din Cacica, s-a soldat cu faptul că nu toți lucrătorii le-au primit, iar într-un caz lucrătorilor nu li s-a confirmat depunerea cărților de muncă”[17].

 

1904: „Plec spre Humor. Neamţul a venit la timp şi începe a-mi spune, pe româneşte, intitulându-mă „cocone”, că stăpânul, căci nu e a lui trăsura, are de dus pe mamă-sa la staţie, la Cacica, de unde trebuie să meargă la Suceava şi, dacă vreau s-o iau în trăsură ţi pe bătrână… „E român stăpânul dumitale?”. „Român”[18]. „În dreapta, suită pe deal, e Cacica, de Români, Nemţi şi Ruşi – cu un început de zidire şcolară a călugărilor francesi, oploşiţi de curând aice – iar de vale staţia”[19] căii ferate.

 

1904: „De la Hatna, trenul o ia peste râul Suceava, traversat de un pod de fier cu 7 arcuri şi de-o lungime de 263 m. Ajungi, apoi, în valea râului Soloneţ, străbătând, cu trenul, pământuri foarte roditoare, până la Kaczyka cea drăguţă, aşezată într-o căldare frumoasă, încunjurată, jur-împrejur, de păduri. Acestei localităţi îi dă importanţă bogăţia de sare. Ocnele de-aici aprovizionează aproape întreaga Bucovină cu sare. De la staţiunea Kaczyka, care zace la înălţimea de 375 m, urcă trenul necontenit (o pantă de 27 la mie), până la Strigoaia, care se află la o înălţime de 528 m. Aici e cumpăna apei şi de-aici, încolo, trenul coboară întruna, până în valea râului Moldova. De la Strigoaia, mai percurgem, în jos, 6 km şi ajungem, apoi, în Păltinoasa, care se află deja cu 70 m mai jos ca Strigoaia”[20].

 

1907: „George Ungurean din Cacica e în stare să dovedească că cumnatul lui Aurel Onciul, dl Dr. Florea Lupu, a înmânat, în 18 mai 1907, atât lui (George Ungurean), precum şi alegătorilor Onesim Hopulele din Cacica şi Niculai Hopulele din Pătrăuţii de Sus câte 10 coroane, cu condiţia ca să voteze cu toţii, la alegerea din balotaj, pentru Aurel Onciul. Acelaşi Georgi Ungurean poate să mai dovedească, că dl Florea Lupu a solvit suma de 10 coroane şi alegătorului Kowalschi din Cacica, cu condiţia ca să voteze acesta pentru Aurel Onciul. Afară de asta a mai promis lui George Ungurean şi studentul în filozofie Filaret Doboş o sumă mai mare, dacă va da glasul său lui Aurel Onciul. Lucrătorul la salinele din Cacica, Ludwig Kuczinsky e gata să mărturisască sub jurământ că Aurel Onciul a promis, în comuna aceasta, să solvească, pentru fiecare vot ce-l va primi, suma de 10 coroane, iar Ludvig Zehaliuk din Cacica afirmă că o promisiune analoagă a făcut dl Aurel Onciul şi faţă de alegătorii din comuna Clit”[21].

 

1907: „Excursiune la Cacica. Societatea de gimnastică „Sokol” din Cacica aranjează, de Rusalile catolice, duminică în 19 mai 1907, o petrecere poporală, combinată cu o excursiune în salinele din Cacica, care, din acest incident, vor fi iluminate feeric. Spre a înlesni participarea cât de numeroasă la această excursiune, direcţiunea căilor ferate a introdus, pentru ziua numită, un tren seperat, de la Cernăuţi, spre Cacica, care va pleca din Cernăuţ, duminică, la orele 5 şi jumătate dimineaţa. Preţurile sunt reduse cu 50 %, aşa că un bilet tour şi retour costă numai 3 coroane 30 bani. În această zi, în Cernăuţi, şi tranvaiele vor circula de la 5 ore, dimineaţa. În saline va concerta o muzică. Trenul separat va plecn numai dacă se va fi anunţat un număr suficient de excursionişti, ceea ce se poate lesne face, în prăvăliea domnului I. Drzewinski din loc, strada principală”[22].

 

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[23], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la cacicanii Alexandru DULGHER (învăţător superior, 31 ani în 1908), Aniţa IEŢCU (39 ani în 1908) şi Nicolai ANDRONIC (24 ani în 1908).

 

1908: „În 7 iulie s-a întâmplat un scandal foarte mare la gara Cacica. Vreo câteva minute înaintea sosirii trenului de seară, veni soţia şefului de gară Zimmermann în biroul de circulaţie, aruncând pe masă impiegatului al doilea, Vasile Cristurean, cu o impertinenţă nemaipomenită, o foaie de trăsură, ordonându-i să expedieze, încă cu trenul aşteptat, un pachet la bărbatul său, care era la Stanislau, la miliţie. Dl Cristurean, scoţând orarul, îi arătă doamnei Zimmermann că, până la sosirea trenului, mai sunt încă numai 10 minute, în care timp el trebuie să pregătească poşta zilnică. Pe acest răspuns, sare doamna Zimmermann ca o furie asupra dlui Cristurean, dându-i mai multe palme şi înjurându-l cu cuvintele „ucigaş”, „tâlhar” şi altele, în gura mare, aşa că toată lumea adunată se mira de scandalul ce-l făcea ca. Auzind dl substitut N. Paşcu scandalul cel mare, veni repede în odaia de oficiu şi spuse ovreicei Zimmermann să părăsească biroul. Ovreica Zimmermann îi mai dădu dlui Cristurean, în furia ei turbată, încă câteva palme şi apoi părăsi biroul, răcnind şi bajocurind. Dl Cristurean a arătat în scris oficiului de explotare, cerând totodată permisiunea de a o pârî la judecătorie. În loc de permisiune, a venit dl Herş Kaufmann şi a luat proces-verbal cu ei. Apoi a fost îndată permutat dl Cristutean la Brodina. Noi, românii din împrejurimea Cacichei, cerem de la dl consilier guvernial Dr. Tschigfrey de a autoriza imediat pe dl Cristurean ca să tragă în judecată pe această ovreică obraznică şi dl Zimmermann să fie, cât de curând permutat de aice, deoarece acest fapt a revoltat nu numai pe noi, românii, dară şi pe celelalte naţiuni creştine. Afară de acestea, nici nu cunoaşte deloc limba română. De nu, vom fi siliţi să căutăm dreptate la Viena”[24].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Cacica, târg, în distrisctul Gurahumora, situat pe ambele maluri ale râuleţului Soloneţ, are o suprafaţă de 5,17 km pă­traţi, cu aproape 2.000 locuitori, din care peste o mie sunt străini, adică germani, ruteni, slovaci, iar minoritatea români. Târgul cuprinde şi partea sătească a localităţii, ce poartă numele de Troian şi este stră­bătut de drumul mare carpatin; are însă legături bune şi cu alte localităţi apropiate, precum Arbora, Costâna, Gurahumora. Afară de asta, Ca­cica e staţie importantă a li­niei ferate locale Hatna-Câmpulung, fiindcă de aci se apro­vizionează împrejurimea cu sare. Târgul are o şcoală populară, cu şase clase, şi este sediul administraţiei salinelor, care sunt proprietatea statului. O bise­rica ortodoxă filială, deservită de parohia gr. or. din Pârteştii de Sus, a fost clădită de curând. Cultul majorităţii populaţiei fiind cel romano-catolic, târgul îşî are biserica sa catolică şi o capelă pentru greco-catolici. Istoricul localităţii nu pre­zintă nimic deosebit, deoarece stabilimentul salinelor datează abia din epoca austriacă; este totuşi de remarcat avântul ce l-a luat producerea de sare în această localitate. Salinele din Cacica şi exploatarea sării na­turale (pentru vite) datează abia de la 1855, însă, prin în­chiderea oficială a izvoarelor de slatină, care scrveau populaţiunii rurale, consumul acestei sări brute a crescut enorm şi Cacica a devenit, pentru Bu­covina, un loc însemnat, dat fiind venitul ce-l dă anual fiscului ţării. Actualmente, sta­bilimentul salinelor, construit în condiţiuni moderne, dă anual aproape tot atâta sare brută (24.000 metri cubi) cât şi sare sudată, ceea ce face, la un loc, un venit de jumătate milion florini pe an. Se lucrează cu maşini de ultimă perfecţiune, pe o reţea de peste 1000 metri, cu linii ferate subterane, cu rezervoare mari, canalizări şi transmisiuni cu aburi. Salina ocupă peste 100 de lucrători, câte 8 ceasuri pe zi. Proprietatea comunei Cacica era, după ultima statistică: 308 hectare pământ arabil, 155 hectare fânaţuri, 30 hectare grădini, 22 hectare izlaz, 1.123 hectare pădure. Ani­male domestice: 85 cai, 483 vite cornute, 77 oi, 416 porci. Se găsiau şi 62 stupi”[25].

 

1914: „Împăratul Francisc Iosif a trimis pe Moştenitorul tronului Său în ţara Bucovinei, ca să aducă sa­lutul împărătesc bravilor ostaşi de pe acest front. Împăratul a ţinut să cunoască, prin alesul Său trimis, care este situaţia pe acest câmp de luptă şi care este ţinuta oştirii Sale, aşe­zată la capătul aripii drepte a uria­şului front oriental. De aceea, vizita Alteţei Sale, a Arhiducelui Moştenitor Carol Francisc Iosif, a avut un caracter strict militar, ceea ce impunea ca pe câm­pul de operaţiuni ale războiului, care este întreaga Bucovină, să se evite orişice manifestare de în­tâmpinare, împreunată cu aglomerări de populaţiune… În 18 decembrie, la 8 ore dimi­neaţa, Arhiducele a primit, la gara ca­pitală din Câmpulung, prezentarea au­torităţilor districtului, a clerului, a corpului didactic, a diferitelor societăţi, iar marea mulţime de chipeşi mun­teni, care se adunase din toate părţile, cu acest prilej, făcu Arhiducelui Moş­tenitor ovaţiuni entuziaste. Din Câmpulung, Alteţa Sa Impe­rială porni, peste Hatna (Dărmăneşti – n. n.) şi Hadicfalva (Dorneşti – n. n.), la frontul din est, unde asemenea a vizitat toate staţiunile militare, înaintând, în urmă, până în tranşeele din faţa fron­tului duşman. Cu afabilitatea unui vechi şi bun camarad, Arhiducele a vorbit cu ofiţerii şi soldaţii, i-a lăudat pentru băr­băţia şi însufleţirea cu care au ştiut să se lupte, stând de luni de zile în faţa duşmanului; a întrebat, cu sincer interes, de bunăstarea, referinţele şi dorinţele fiecăruia, vorbind cu fiecare în graiul lui, şi a deşteptat, pe întreg frontul, nemărginit entuziasm, cucerind ca prin farmec inimile tuturora… La fiecare gară urcă mulţime de omeni, şi aici suie vreo câţiva surlaşi, „chemaţi de domnul Prezident la Suceavă”, zic ei. Un şuierat scurt şi trenul se aşterne, peste Vama, Molid, Frasin, Gura Humorului, Păltinoasa, Ilişeşti şi Strigoaia. De aici încep pădurile de fag. Lăsăm la urmă Cacica, Pârteşti, trecem peste Comăneşti, Todireşti şi Părhăuţi, la Hatna. De aici, în goana acceleratului, văile, dealurile şi satele apăreau câteva clipe, apoi rămâneau în pacea lor ne­tulburată. Trecem şi pe la coloniile iu­biţilor noştri compatrioţi: „Isten segits”, „Hadikfalva”, „Andràsfalva”. Senin şi cald, câte o vilă sau vreo căsuţă simplă, aşezată între ar­bori, departe de lume, mă ademeneşte la visuri de singurătate şi fericire. „Mândra mea şi-un colţ de lume”… La întoarce, în calea spre Câmpulung, Arhi­ducele a fost întâmpinat, în staţiunile din Hatna, Ilişeşti, Cacica, Gura Humorului şi Vama, de clerul şi reprezen­tanţii acelor regiuni şi de o mulţime de popor, primind cu cuvinte de mulţămire pâinea şi sarea ce i se pre­zentau, după obiceiul strămoşesc, în semn de bună venire”[26].

 

1914: „După ocuparea Sucevei, ruşii s-au îndreptat spre munţi. După ciocniri neînsemnate la Cacica şi Ilişeşti, au ocupat Humorul şi, înaintând pe valea Moldovei, au ocupat Câmpulungul. Ajunse la întăriturile de la Mestecăniş, avanposturile ruseşti au fost respinse, un general şi mai mulţi ofiţeri, ce erau într-un automobil, au fost loviţi de un şrapnel şi au murit”[27]. „Ruşii au capturat un întreg convoi de muniţii, la Şcheia, iar la Cacica au capturat 8 vagoane cu reflectoare şi 40 de vagoane cu sârmă ghimpată”[28]. În luptele cu ruşii, au vărsat sânge oentru Bucovina infanteristul Valerian Boloca, Cacica, Regimentul 22, rănit şi infanteristul Petrea Hopulele, Cacica, Regimentul 22, rănit[29].

 

1919: Cooperativele de însoţire în sistem Raiffeisen, atât de utile în revigorarea economiei rurale bucovinene, întemeiate de udeşteanul Grigore Filimon (1869-1905), cu finanţare de la Iancu Flondor şi de la George Popovici (poetul T. Robeanu), au parte, începând cu vara anului 1919, de schimbări ale conducerilor vechi, în baza unor hotărâri judecătoreşti: „La Cacica, Josef Grabowski, Michael Wilczynski şi Michael Winnicki sunt înlocuiţi de Johann Lewko, Georg Cyhaniuk, Demeter Mlynarzek şi Elis Koza”[30]. „În registrul însoţirilor s-au introdus, la 1 August 1919, privitor la „Însoţirea de economie şi credit pentru târguşorul Cacica” (Spar- u. Darlehenskassenverein für die Marktgemeinde Kaczyka”) următoarele schimbări: mem­brii în direcţiune Josef Grabowski, Michael Wilczynski şi Michael Winnicki şterşi; directorul Johann Lewko şi membrii în direcţiune Georg Cyhaniuk, Demeter Mlynarzek şi Elias Koza introduşi”[31].

 

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Solca, face parte, ca reprezentat al ţăranilor, şi Dumitru Ungurean, agricultor, Cacica”[32].

 

1919: „În registrul însoţirilor s-au introdus, în 7 august 1919, privitor la însoţirea „Însoţirea de economie şi credit pentru târguşorul Cacica” (Spar- u. Darlehenskassenverein für Marktgemeinde Kaczyka) următoarele schimbări: membrii din direcţiune Josef Grabowski, Michael Wilczynski şi Michael Winnicki, şterşi; directorul Johann Lewko şi membrii din direcţiune Georg Cyhaniuk, Demeter Mlynarzek şi Elias Koza introduşi”[33].

 

1924: „Tren prăbuşit. Pe linia dintre Dărmăneşti-Vatra Dornei, în Bucovina, s-a prăbuşit, de curând. un tren de marfă, care avea 14 vagoane. Şi locomotiva, şi vagoanele s-au făcut fărâme. Nenorocirea s-a întâmplat din cauza coborâşului foarte mare, ce este lângă staţia Cacica, pe unde trenul n-a mai putut fi împiedicat. Oameni nu s-au prăpădit, dar paguba este foarte mare”[34].

 

1930, iulie 17: Ancheta în Bucovina. „Ţăranii se plâng de proasta situaţie economică. Suceava, 16 (iulie). Reprezentanţii autorităţilor, care se află în localitate, domnii Cădere, secretar general la ministerul de interne, general Gavrilescu şi şeful de cabinet Cătuneanu, au vizitat numeroase comune din judeţul nostru: Bălăceana, Liuzii Humorului, Comăneşti, Pârteştii de Jos, Cacica, Păltinoasa, Gura Humorului, Solca etc., etc. Pretutindeni au stat de vorbă cu ţăranii, căutând să le arate că nu trebuie să dea ascultare derbedeilor care îi îndeamnă la dezordini. Ţăranii au răspuns că ei nu vor decât linişte şi nu se gândesc decât să-şi valorifice recolta, dar aşteaptă cu nerăbdare înfiinţarea creditului agricol”[35]. „Străduinţele autorităţilor de a evita turburări. Suceava, 17 (iulie). Capii autorităţilor din Cernăuţi şi Bucureşti, aflători în Suceava, nu au o clipă de odihnă. Zilnic, judeţul este cutreierat în lung şi în lat, toate comunele sunt vizitate şi pretutindeni se supraveghează cu atenţie executarea măsurilor de ordine luate de centru. Ţăranii cer ca deputaţii să vină în mijlocul lor pentru a le asculta păsurile. Până acum, numai deputatul Gorcea a făcut aceasta. Zvonindu-se că în comuna Arbore s-ar proiecta dezordini, dl Gorcea, care este foarte popular acolo, a plecat imediat în comună, a luat contact cu consiliul comunal şi cu fruntaşii satului şi a reuşit să liniştească spiritele. Dl Gorcea a mai vizitat comunele Pârteştii de Jos, Pârteştii de Sus, Cacica, Botoşana, Cajvana etc.”[36].

 

1941: „Tablou de condamnaţii care au beneficiat de suspendarea executării pedepselor, conform decretului-lege Nr. 1.132/941, Monitorul Oficial Nr. 94 din 1941[37]: Solescu Alcesa, agricultor, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Cacica, jud. Suceava, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională, un an interdicţie, conform art. 250 şi 260 din codul penal”.

 

1942: „Noi, ministru secretar de Stat la Departamentul Justiţiei, / Având în vedere dispoziţiunile art 62 din legea pentru dobândirea şi pierderea naţionalităţii române; / Văzând listele de naţionalitate, întocmite de Primăria comunei Cacica, jud. Suceava, potrivit articolului mai sus citat, trimise cu adresa Nr 2.237 din 1939, în care figurează înscris şi locuitorul Slavic Ferdinand… Decidem: / Art. I. Slavic Ferdinand, născut in Suceava, la 24 August 1909, de religie romano-catolică, se consideră cetăţean român, potrivit art. 62 din legea pentru dobândirea şi pierderea naţionalităţii române şi se va înscrie în registrul de naţionalitate al comunei Cacica, jud. Suceava”[38]. „Văzând listele de naţionalitate întocmite de Primăria comunei Burdujeni, jud. Suceava, potrivit articolului mai sus citat, trimise cu adresa Nr. 4.425 din 1939, în care figurează înscrisă şi locuitoarea Cazachievici Eugenia… / Decidem: / Art. I. Cazachievici Eugenia, născută la 5 Decemvrie 1882, în comuna Cacica, jud. Suceava, de religie greco-catolică, se consideră cetăţeană română, potrivit art. 62 din legea pentru dobândirea şi pierderea naţionalităţii române şi se va înscrie în registrul de naţionalitate al comunei Burdujeni, jud. Suceava”[39].

 

Iosif Csukat: Basilica Minor din Cacica

 

1943: Cacica, un loc de pelerinaj – o biserică de sare. „Există, în Bucovina, un loc de pelerinaj cunoscut şi vestit, Cacica. Din 1785, există acolo parohie catolică („Arormirea Maicii Domnului” – n. n.). Tâguşorul Cacica, aşezată nu departe de Vatra Dornei, e locuită mai ales de mineri. E aşezat între dealuri, care ascund depozite mari de sare, pe care o taie şi o aduc la suprafaţa pământului miile de lucrători. Nu e uşor să lucrezi într-o ocnă. Înseamnă să nu vezi lumina soarelui. Dar şi acolo, în măruntaiele pământului, omul trebuie să laude pe bunul Dumnezeu. La poli, unde e mereu iarnă, eschimoşii îşi fac biserici din sloi de gheaţă. Nu se tem că se vor topi sloiurile, fiindcă e totdeauna frig. În ocnele de sare, unde e numai sare, se fac biserici din cristali frumoşi de sare. La Cacica există, în saline, o biserică de sare. Mai există o altă biserică, frumoasă ca o catedrală. A fost zidită în 1904 şi e vestită în toată Bucovina. În tot timpul vin la ea credincioşi din toate părţile, dar mai ales la 15 August e lume foarte multă. La 15 August vin mii de oameni, care se mărturisesc şi se cuminecă. Se ţin predici, în mai multe limbi, ca să înţeleagă toţi aceia care vin. Se ţin predici în româneşte, nemţeşte, în limba poloneză şi în limba ruteană. La biserica din Cacica, lumea se închină Sfintei Fecioare în chip cu totul special, căci se păstrează acolo, cu multă cucernicie, o copie după icoana făcătoare de minuni de la vestita mănăstire polonă din Censtochova (Czestochowa – n. n.), aşezată pe Dealul Luminat (Iasna Gora). Acolo este o mănăstire veche a călugărilor Paulini, întărită ca o cetate. În capelă se păstrează o icoană a Maicii Domnului, la care de veacuri se închină foarte mulţi oameni. Pe la 1430, icoana a fost furată. Se văd şi azi două tăieturi în obraz, făcute de tâlhari. În timpul fugii, au aruncat icoana Maicei Preacurate. Acolo unde s-a găsit este o fântână, cu apă vindecătoare şi o capelă, la care vin mii de credincioşi. Pelerinii duc cu ei şi câte o sticlă cu apă de acolo. În 15 August, la pelerinajul cel mare, Sfânta Liturghie se face afară, pe un loc ridicat, ca să vadă cât mai mulţi. În biserică n-ar putea să încapă. De pe icoana făcătoare de minuni de la Censtochova (de lângă oraşul Katowice, s-a făcut o copie, pe care au adus-o la Cacica, în mândra Bucovină. E acolo un loc ales al Preacuratei. Vin de la zeci de kilometri credincioşi, în grupuri, cântând flecare grup pe limba sa (germană, polonă, ruteană etc.) imne de preamărire către Maica Preacurată. Anul acesta, se roagă pentru pacea a toată lumea. Maica Domnului e Regina Păcii şi de aceea cuvine-se a-i cere ajutorul, căci nu s-a auzit oarecând ca cineva să fi alergat plin de iubire şi de încredere la Preacurata şi să fi rămas nerăsplătit. La Cacica, Preacurata e preamărită în graiuri deosebite. Miile de graiuri ale pământului trebuie să laude pe Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria. Cacica Bucovinei e loc ales de rugă. Prin darul lui Dumnezeu, s-au împlinit multe cereri făcute acolo, cu spirit umilit, inimă înfrântă şi smerită / Iosif E. Naghiu”[40].

 

1943: „Se aduce la cunoştinţa generală că, în ziua de 19 Iulie1943, ora 10, se va ţine licitaţia publică cu oferte închise, la sediul C. N. R., Serviciul licitaţiilor, str. Mântuleasa Nr. 42, pentru vânzarea în bloc a 172 mc cherestea de fag, aflată în depozitul Fabricii de cherestea Cacica, judeţul Suceava, de la 602.000 lei”[41].

 

1944, pierderi: „COJOCARU MARIA, din comuna Cacica, jud. Suceava: buletinul de înscriere la Biroul populaţiei, Nr. 556 din 1941, eliberat de Primăria comunei Cacica, jud. Suceava”[42]; „DIONISIE POPESCU, din comuna Cacica, jud. Suceava: carnetul de pensie Nr. 109 din 1943, emis de Administraţia financiară Suceava”[43].

 

1945: „Cojocaru George, domiciliat în comuna Cacica, născut la 9 Aprilie 1904, în comuna Cacica, de religiune ortodoxă, soţia Agripina Andronic, născută la 17 Iulie 1904, în Cacica, copiii născuţi în Cacica, Roman, născut la 29 Noevrie 1925, Constantin, născut la 13 August 1934, Domnica, născută la 5 Iunie 1939, se consideră cetăţeni români, potrivit art. 62 din legea pentru dobandirea şi pierderea naţionalităţii române şi se vor înscrie în registrul de naţionalitate al comunei Cacica, judeţul Suceava”[44].

 

1945: „Prin Ordinul Nr. 319.634 din 15 Noemvrie 1945[45], se fixează, pe data de 1 noemvrie 1945, următorii învăţători la şcoalele aratate în dreptul fiecăruia: Clopină Zenobia, la Cacica, p. 7”.

 

1946: Prin decizia Ministerului Cultelor „Nr. 33.005 din 2 Iulie 1946, se recunosc, pe data de 1 Aprilie 1946, gradaţiile de vechime speificate în dreptul fiecăruia, personalului clerical din Episcopia catolică din Iaşi (Vicariatul general al Bucovinei Sud): Wochowski Enric, parohia Cacica, jud. Suceava, gradaţia a VI-a”[46]. Prin decizia Ministerului Cultelor „Nr. 39.299 din 5 August 1946, se recunosc, pe data de 1 August 1946, următoarele numiri de personal clerical în cuprinsul eparhiilor romano-catolice: Preotul Iacob Ferenţ, în postul de preot paroh al parohiei romano-catolice din Cacica, judeţul Sueeava, plătindu-i-se salariul cuvenit preoţilor cu institut teologic fără bacalaureat, prevăzut la grupa A 7 bis, tip 34, categoria IV, lei 128.800”[47].

 

1946: Sunt înscrişi, ca români, în registrul de naţionalitate al comunei Cacica „Eţcu Filip, domiciliat în comuna Cacica, judeţul Suceava, născut la 10 Noemvrie 1897, în comuna Cacica, jud. Suceava, de religiune ortodoxă, soţia Zamfira Hopulele, născută la 15 Octomvrie 1901, în comuna Cacica” şi „Dumitru Goreţchi, domiciliat în comuna Pârteştii de Jos, judeţul Saceava, născut la 25 Ianuarie 1895, în comuna Cacica, de religiune greco-catolică, soţia Eufrosina Câmpan, născută la 11 Iunie 1887, în comuna Liuzii Humorului, judeţul Suceava”[48].

 

1946: În Monitorul Oficial, Nr. 264 din 13 noiembrie 1946, pp. 11909 şi următoarele, sunt înregistrate următoarele cooperative săteşti de credit: Cooperativa „Unirea”, comuna Cacica, judeţul Suceava.

 

1947: „Prin decizia dlui ministru subsecretar de Stat la Departamentul Industriei şi Comerţului Nr. 4.994 din 18 Octomvrie 1947, se revine asupra deciziei ministeriale Nr. 73.591 din 1946, prin care s-a anulat autorizaţia de înfiinţare a unei fabrici de cherestea în comuna Cacica, jud. Suceava, dată S. A. „Florestiera Bucovina”, şi, în consecinţă, rămâne valabilă comunicarea făcută societăţii, cu adresa Nr. 42.766 din 25 Octomvrie 1945”[49].

 

1948: „Prin decizia ministerială Nr. 78.247 din 1948, se revine asupra deciziilor ministeriale cu Nr. 44.588 din 1947, Nr. 66.350 din 30 August 1947, Nr. 24.173, 47.693, 47.673, 44.589, 67.186 şi 47.678 din 1947, numai în ceea ce priveşte punerea în retragere, în conformitate cu art. 132 din Statutul funcţionarilor publici, a funcţionarilor menţionaţi mai jos, care se menţin în continuare în serviciu în funcţiunile şi la instituţiile specificate în dreptul fiecăruia, repartizându-se pe data de 1 Octomvrie 1947, în conformitate cu dispoziţiunile art. 111 din regulamentul pentru Statutul funcţionarilor publici, după cum urmează: D1 Olaru Vasile, oficiant sanitar, categoria 8, clasa 16, coeficient 1,75, în funcţiunea de oficiant sanitar-şef, la Circumscripţia Sanitară Cacica; dl Năstase Ioan, oficiant sanitar, categoria 8, clasa 8, coeficient 1,75, în funcţiunea de oficiant sanitar-şef, la Circumscripţia Sanitară Cacica[50].

 

1948: Conform Ordinului „Nr. 98.500 din 23 Martie 1948, se revine, în parte, asupra deciziunii C. A. M. Nr. 82.318 din 14 Ianuarie 1948, prin care au fost desemnate persoanele de la unităţile exterioare C. A. M. şi serviciile din Admisnistraţia centrală, care au fost însărcinate, pentru exerciţiul 1947/948, cu conservarea bunurilor publice, mobile şi imobile, aflate în patrirnoniul sau păstrarea lor, în calitate de conducători ai unităţilor sau serviciilor respective, sensul că se însărcinează cu această calitate dl Câmpeanu Titus, subinginer la salina Cacica, În locul dlui Crudnichi (Grudnicki – n. n.) Valerian, şef de echipă meseriaş, întrucât acesta nu îndeplineşte funcţiunea de conducător al salinei Cacica”[51].

 

1948: „Prin decizia dlui director general al Casei Autonorne a Monopolurilor Republicii Populare Române Nr. 13.622 din 15 Mai 1948, se atribuie, pe data de 1 Iunie 1948… Funcţiunea de meseriaş cu munci speciale (coeficientul 2,05) dlui Bartchivici August, actualul lucrător în exploatare (coeficient 1,50) la Salina Cacica[52].

 

1948: „Având în vedere asigurarea staţiunilor balneo-climatice cu medici balneologi, pe baza Regulamentului de funcţionare al Instituţiilor Hidrominerale şi Climatice din 24 Septemvrie 1926, / Decidem: / Art. 1. Medicii balneologi se repartizează, pe staţiunile balneo-climatice, precum urmează: Băile Cacica / Dr. Seteanu”[53].

 

Iulian Dziubinski: Salina veche din Cacica

 

La Cacica s-au născut artizanul Ioan DULGHERIU, în 24 iunie 1913, scriitorul Dragoş VICOL, în 6 iulie 1920, ziaristul Gheorghe PARASCAN, în 1 mai 1939, şi pictorul Iulian DZIUBINSKI, în 13 mai 1958.

 

 

[1] MIHAI IACOBESCU, Din istoria Bucovinei, vol I, Ed. Academiei Române 1993, pg. 238

[2] De Serres, Marcel, Voyage dans l’Empire d’Autriche, pendant les années 1809 et 1810, Livre VIII, Bukowine, Paris, 1814, pp. 227-233

[3] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 43, 1876 p. 46, 1907 p. 125

[4] Seidl, J. G.; Bonitz, H.; Mozart, J., Zeitschrift für die österreichischen Gymnasien, Wien 1851, pp. 188, 189

[5] Mittheilungen aus dem Gebiete der Statistik, Wien 1860, p. 35

[6] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[7][7] Predicatoriulu sateanului romanu, Numerului 12, Cursulu III, Anulu 1877, p. 394

[8] REVISTA POLITICĂ, Anul III, nr. 3, 15 februarie 1888, p. 7

[9] Katalog des k. k. historischen Museums der österreichischen Eisenhahnen, Wien 1902, p. 425

[10] REVISTA POLITICĂ, Anul III, nr. 12 1 iunie 1888, p. 8

[11] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 62/1892, p. 1

[12] Scolik, Charles, Photographische Rundschau, VI. Jahrgang, Nummer 61 – incl. 72, Halle a. S., 1892, p. 8

[13] Verordnungsblatt des k. k. Justizministeriums, Wien 1897, 31 December, p. 442

[14] Adevărul, No. 1517, Anul VI, duminică 9 mai 1893, p. 2

[15] Wiener Klinische Wochenschrift. 1900, Nr. 31, XIII Jahrgang, Wien, 2 August 1900,  p. 720

[16] Die Bergwerks-inspektion in Österreich, Elfter Jahrgand 1902, Wien 1905, pp. 211, 212

[17] Die Bergwerks-inspektion in Österreich, Elfter Jahrgand 1902, Wien 1905, pp. 239, 240

[18] Iorga, N., Românismul în trecutul Bucovinei, Cernăuţi 1938, p. 189

[19] NICOLAE IORGA, Neamul românesc în Bucovina, Bucureşti 1905, p. 50

[20] Tamba, S., Impreiuni şi reflexiuni dintr-o călătorie, în Tribuna, Nr. 185, Anul VIII, joi 30 septembrie / 13 octombrie 1904, p. 2

[21] Apărarea Naţională, Nr. 79 şi 80, Anul II, duminică 3 noiembrie stil nou 1907, p. 3

[22] Apărarea Naţională, Nr. 38, Anul II, vineri 17 mai stil nou 1907, p. 3

[23] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[24] Apărarea Naţională, Nr. 36, Anul III, joi 21 mai stil nou 1908, p. 3

[25] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 41

[26] Gazeta Transilvaniei, Nr. 279, Anul LXXVII, Braşov, vineri 19 decembrie (1 ianuarie) 1914, p. 1

[27] Adevărul, 28, nr. 9994, 8 ianuarie 1915, p. 3

[28] Adevărul, 29, nr. 10506, 10 iunie 1916, p. 4

[29] Viaţa Nouă, IV, nr. 182, 4 iunie n. 1916, p. 8

[30] Monitorul Bucovinei, Anul 1919, Cernăuţi, în 30 Septembrie nou, Fascicula 68, pp. 5 şi următoarele

[31] Monitorul Bucovinei, Fascicula 69, Cernăuţi 3 Octombrie nou 1919, pp. 3-5

[32] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[33] Monitorul Bucovinei, Fascicula 68, 30 septembrie nou 1919, p. 6

[34] Unirea Poporului, Nr. 33, Anul VI, Blaj, duminică 17 august 1924, p. 4

[35] Adevărul, Anul 43, nr. 14279, joi 17 iulie 1930, p. 3

[36] Adevărul, Anul 43, nr. 14280, vineri 18 iulie 1930, p. 3

[37] Monitorul Oficial, Nr. 122, 26 mai 1941, pp. 2856-2860

[38] Monitorul Oficial, Nr. 9, 12 ianuarie 1942, p. 184

[39] Monitorul Oficial, Nr. 70, 23 martie 1942, p. 2147

[40] Unirea Poporului, Nr. 36, Anul XXV, Blaj, duminică 5 septembrie 1943, p. 3

[41] Monitorul Oficial, Nr. 151, 2 iulie 1943, p. 4518

[42] Monitorul Oficial, Nr. 149, 29 iunie 1944, p. 3864

[43] Monitorul Oficial, Nr. 220, 23 septembrie 1944, p. 4937

[44] Monitorul Oficial, Nr. 265, 19 noiembrie 1945, p. 10101

[45] Monitorul Oficial, Nr. 277, 3 decembrie 1945, p. 10553

[46] Monitorul Oficial, Nr. 161, 15 iulie 1946, p. 7406

[47] Monitorul Oficial, Nr. 194, 22 august 1946, p. 6169

[48] Monitorul Oficial, Nr. 291, 16 decembrie 1946, p. 12943

[49] Monitorul Oficial, Nr. 247, 25 octombrie 1947, p. 9574

[50] Monitorul Oficial, Nr. 54, 5 martie 1948, p. 2006

[51] Monitorul Oficial, Nr. 75, 30 martie 1948, p. 2709

[52] Monitorul Oficial, Nr. 157, 10 iulie 1948, p. 6766

[53] Monitorul Oficial, Nr. 133, 11 iunie 1948, p. 5043


Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Căbeşti

Port bărbătesc al rutenilor din Bucovina

 

CĂBEŞTI. În 20 august 1719, „Axana, nepoata Matiţchii” vindea lui Ion Otrublenca, fiul lui Vasilie Zahariciuc şi, deci, nepotul lui Zaharie, partea ei „de moşie din Căbeşti şi din Comăreşti, care parte de moşie este despre partea lui Ion Otrublenca, pe care el a moştenit-o de la mama sa, Vasilca, fiica lui Ionaşcu, nepoata Gribincei şi a lui Ionaşco… şi i-am mai vândut un laz, pe care l-a curăţit părintele meu, Miron Purcel, care laz este mai sus de Lucov al lui Gribincea, apoi merge până la hotarul Costeştilor şi peste hotarul Costeştilor, mai sus de lazul pe care l-a cumpărat Bohatir de la părintele meu”.

 

În 12 iulie 1739, Grigore Ghica Vodă scria starostelui de Cernăuţi, Şerban Flondor, să cerceteze jalba lui „Sandul Tăutu căpitan împotriva lui Iuon Strâşca, zicând, precum, având o parte de moşie în sălişte la Căbeşti… s-a ridicat acel Iuon Strâşca şi a ridicat de a zecea de la acea parte a lui Sandul”.

 

În 20 decembrie 1741, fostul postelnic Stroici vindea lui Ioniţă Strâşca păharnic, pentru 30 lei turceşti, jumătate din satul Căbeşti, pe care îl avea danie de la naşa sa, Maria Cârcoaia portăroaia, deci văduva portarului Cârcu, nepoata lui Onciul Iuraşcovici, rudă stearpă.

 

În 12 iunie 1742, când copiii lui Ştefan Strâşca, fraţii Ion, Ştefan şi Mihai Strâşca, se împacă cu cumnatul lor, Toader Brahă, după un conflict funciar, „a opta parte din Tovtre (Toutri) şi a opta parte de Căbeşti ot ţănutul Cernăuţului” revin surorii lor, Antemiţa, jupâneasa lui Toader Brahă.

 

1748: Biserica ortodoxă din Căbeşti, ridicată, în 1748, de ierodiaconul Grigorie GHERVASIE, era slujită, în 1843, de preotul administrator George MITROFANOVICI, care păstorea peste 688 de suflete. În 1876, patroni ai bisericii erau Emanuel von SEWESKUL, Ioan şi Ştefa BARBIER, iar paroh, în comunitatea cu 650 enoriaşi, era Isidor BARBIER. În 1907, patroni bisericeşti erau Nikolai de STEHAN, parohul Isidor şi Andronic cav. de BARBIER şi Ştefan cav. de BARBIER, „cavalerul-paroh” Isidor de BARBIER, născut în 1841, preot din 1868, paroh din 1870, păstrându-şi locul în faţa altarului, acolo unde îi ţinea isonul, din anul 1900, cantorul Michail TUDAN, născut în 1855.

 

În 25 aprilie 1750, prin cartea de judecată a lui Vasile Crupenschi, staroste de Cernăuţi, se stabilise ca ginerele călugărului Ghervasie, Ion al Ursului Bărbierul, să primească partea din Căbeşti, a treia parte, cu moară şi parte din piua lui Ghervasie, moşie pe care Ghervasie îşi făcuse mănăstioară.

 

În 25 mai 1758, s-au judecat la Divan Ion sin (fiul) Ursului Bărbierul cu socrul său, Ghervasie călugărul, pentru acea parte a satului Căbeşti, pentru care se mai judecaseră şi în 1750, dar „Ion Bărbierul a rămas să stăpânească partea sa din Căbeşti”.

 

1758: În partea de jos a satului Căbeşti erau părtaşi: Ion Barbieri, care avea zestrea fetei călugărului Diiac Grigori, întărită în 25 mai 1758; Dumitraş Tăutul, cu părtaşii lui, asupra părţii lui Sandul Tăutul, căsătorit cu fata unui Figarschi, care a fost înzestrată, la Căbeşti, în anul 1709; Schitul Horecea, împreună cu părtaşii părţii de sus a satului, conform unei hotarnice din 15 iunie 1762.

 

1762: Toponimele satului sunt menţionate din 1762, când pădurii Beresnik şi pârâului Krabinului i se alătură Seliştea, deci o vatră pustie, care va fi atestată ca fiind locuită abia de harta etnografică a lui Nistor, din 1910 (o pătrime români, trei pătrimi ucraineni), şi documentele Inspectoratului şcolar, din 1939, când cătunul Seliştea este menţionat ca având şcoală, aşa cum avea şi cătunul Cotul Vechi al aceluiaşi sat, Căbeşti.

 

În 15 iulie 1762, „strângându-să toţi răzeşii din Căbeşti, s-au luat sama pe scrisori ce ni-au arătat şi am hotărât satul Căbeşti, pol sat, care s-au afla şapte bătrâni… şi s-au ales un bătrân lui Cărste şi lui Lupulenc, şi lui Vasile Brah şi cu tot niamul lor, ce au de pe moaşa (bunica) lor Solomona, care acea Solomonă doao fete au avut, anume Măriiana, care dintr-ace Măriiană au eşit Lupulenco şi Răptenii, şi Vasile Brah, iar din Sofronie, tij fata Solomonii, au eşit Cârste, şi acel bătrân s-au hotărât cu stălpi de piatră, iar toţi mai sus, adecăte Cărste pe giumătate, iar pe giumătate Lupulenco i Răpteştii i Vasilie Brah, care acel bătrân s-au tras şi cu odgoane doisprezece stănjini de selişte, cinci odgoane şasă stănjeni peste părăul Cabinului, supt dial, tij cinci odgoane şasă stănjeni la cămpu, în dial”.

 

Un suret din 1769: „Suret tălmăcit moldovencaşte de pe o mărturie sârbească, de la un Crăciun cu, femeia lui şi de la mulţi oameni buni, din vleat: 7119 Oc 9. / Adecă eu, Crăciun, împreună cu femeia mea Zoiţa, fata lui Fădoraşco din Costeşti, din ţinutul Hotinului: Iată, am venit de a noastră bună voie, de nimenea siliţi, nici asupriţi, şi am vândut a noastră dreaptă ocină şi moşie, ce o avem de la maica noastră Gafiia, în satul Căbeştii, din jumătate de sat a treia parte de sat din vatra satului, din câmp, din pădure şi din tot locul, oricât se va aleage, şi am vândut această a treia parte din jumătate de sat dumisale Onciului staroste, drept optzeci de taleri, la care s-au întâmplat şi Dumitraşco, ginerele dumnealui, şi Dobrenschie din Lucaveţ, şi Condrea vameşul, şi Dobraş şoltuzul din târgul Cernăuţi, şi mulţi oameni buni, şi au fost şi Lupul, ce au fost slugă dumisale Vasilie Zoii, şi Ivanco Diiac: pentru aceia să aibă dum­nealui Onciul aşi face osebit uric de pe acest ispisoc al nostru, pe care Condrea şi Dumitraşco şoltuzul şi alţii şi-au pus peceţile pe această mărturie şi scrisoare a noastră, ca să se ştie. / S-au scris, cu învăţătura noastră. S-au tălmăcit, de pe sârbie, moldoveneaşte de Procopiie Dascălul Gdă (?): I. Uricariu, în cursul anilor leat 7277 Iulie 18, în târgul Cernăuţii”[1].

 

1772: Recensământul lui Rumeanţev[2], din 1772-1773, înregistrează la Cabinul, moşie răzeşească, „11 – toată suma caselor”, însemnând 8 mazili şi ruptaşi, Grigoraş VOLCINSCHI mazil, Ion BAHATERIŢ ruptaş, Vasilii brat ego, Ştefan LASCHIUCA, Ion bărbieriul, Toma LASTIUCA, Andrieş GORAŞ volintir şi Costaş sin BAHATERIŢ ruptaş, 2 scutelnici ai mazilului VOLCINSCHI, Ion morar şi Ivan sin IURII, şi 1 popă, Ion.

 

1774: Învecinat şi datând cam din aceleaşi vremuri cu satele Comareşti, Slobozia Comareştilor, Panca, Costeştii, Bobeştii, Broscăuţii Vechi şi Noi, Dracineţ şi Camenca, satul Căbeşti nu figurează ca fiind locuit în evidenţele austriece din anii 1774, 1775 şi 1778, fiind menţionat doar în hotarnica satelor Costeşti, Comareşti, Bobeşti şi Dracineţ din anul 1783.

 

1789: Cartea de stăpânire din 31 octombrie 1789, menită să se ştie care sunt „moşinaşii sau răzeşii din satul Căbeşti, menţionează, pentru partea de sus a satului, pe părtaşii: Ştefan Lastiuca, îndreptăţit la partea strămoşului Vasile Lastiuca, mai puţin partea vândută, în 4 iunie 1657, lui Crăciun Dumitraşco; Toma Baranovschi, moştenind de la părinţii săi partea cumpărată de la Vasilie Lastiuca, în 1758; Bahatireţ, partea cumpărată de mama sa de la fratele ei, Lupulenco, în 30 august 1719; Mihalachi Criste, cu partea moştenită de la Solomeea, confirmată ei de o carte de judecată din 20 iulie 1763; Grigoraş Ţopa, asupra părţii confirmate cu decret, de Directoriat, în 7 septembrie 1775 şi în 28 iulie 1778.

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Storojineţ – Vaşcăuţi (Târg) pe Ceremuş, Banila rusească pe Ceremuş, Slobozia Banilei, Berbeşti cu Ostra pe Prut, Bobeşti, Ciartoria, Dracineţ, Hliniţa, Căbeşti, Călineşti pe Ceremuş, Carapciu pe Ceremuş, Costeşti, Stăneştii de Sus pe Ceremuş, Stăneştii de Jos (tribunal districtual), Vilaucea, Voloca pe Ceremuş, Zamostie, Zeleneu cu Samsonowka, Pleşniţa”[3].

 

O somaţie din 1780. „De la genăeralul maior baron Enzenberg, către Ion Bărbierciuc, mazil din Căbeşti. / Fiindcă înalta comisie, care este la Sadogura, m-a înştiinţat că luni, adică la 15 a acestei luni, caliendarul vechi, trebuie să te afli la Sadagura. Drept aceasta, de către administraţie ţi se porunceşte ca, luând carte aceasta, negreşit, luni, dimineaţa, să te afli la Sadagura, la Măria sa general feldmareşal locotenent baron (?), să te meldueşti ca să dai răspuns că ai luat porunca aceasta. / Cernăuţi, 1780 Iulie 13. / Enzenberg, gheneral maior”. „Subscriere cu litere latine: Enzenberg, G. M. In dorso: Ion Bărbierciuc, mazil în Căbeşti. / Documentele de faţă se află în posesiunea părintelui exarh Isidor cavaler de Bărbier din Căbeşti, care a binevoit a ni le pune la dispoziţie, spre publicare”[4].

 

La Căbeşti funcţiona o şcoală, cu două clase, din 1896[5].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Căbeşti, comună rurală, districtul Storojineţ, aşezată pe pârâul Cabena, afluent al Hliniţei. Suprafaţa: 9,57 kmp; popu­laţia: 971 locuitori, în majori­tate ruteni de religie gr. or. Prin marginea dreaptă a co­munei, trece şoseaua comunală spre Draceniţa, fiind astfel co­muna în legătură cu drumul principal Storojineţ-Sniatin. Are o şcoală populară şi o biserică parohială, cu hramul „Buna Vestire”. La 1776, aparţinea lui Ion Coleşca şi se afla aci şi un schit, cu 3 călugări, zidit la anul 1748, de ierodiaconul Grigorie Ghervasiu. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi cu creşterea vitelor. Se găsesc 70 cai, 368 vite cor­nute, 39 oi, 173 porci, 58 stupi”[6].

 

1910: Istoricul „Societăţii mazililor şi răzeşilor din Bucovina”, de Dionis cav. de Bejan, consilier consistorial şi deputat în dieta ţării, scris în cartea „Românii din Bucovina”, care a fost compusă şi  redactată  cu  ocaziunea „Expoziţiunii generale române din 1906”: „În scopul deşteptării naţionale a mazililor şi răzeşilor noştri, s-au ţinut, în decursul ultimilor 6 ani, o adunare constitutivă, 5 adunări generale ordinare, în Cernăuţi, şi mai multe adunări generale extraordinare, la ţară, prin satele răzeşeşti, anume în Nepolocăuţ, Cuciurmic, Broscăuţ, Ropcea, Igeşti, Banila moldovenească, Muşeniţa, Mihalcea, Cabeşti, Voloca pe Ceremuş şi Carapciu pe Ceremuş. În toate locurile acestea, mazilimea şi răzeşimea au întâmpinat stăruinţele societăţii cu mare însufleţire. Afară de adunări generale, s-au mai aranjat în satele amintite, precum şi în Cernăuţi, conveniri sociale şi petreceri poporale, cu succes favorabil, cercetând petrecerile acestea şi răzeşimea din satele învecinate”. „Comunele (răzeşeşti) de categoria 3). sunt: Banila rusască, Ispas, Milie, Vijniţa, Zamostie, Carapciu pe Ceremuş, Vilaucea, Voloca pe Ceremuş, Văscăuţ pe Ceremuş, Staneşti de jos pe Ceremuş, Staneşti de sus pe Ceremuş, Barbeşti, Costeşti, Cabeşti, Comareşti, Panca, Jadova, Nepolocăuţ, Piedecăuţ, Revacăuţ, Berhomet pe Prut, Ivancăuţ, Hliniţa, Valeva, Cuciurmic, Verbăuţ, Horoşăuţi, Boianciuc, Babin, Vasileu, Samuşin, Cincău, Culeuţ şi Repujineţ”[7].

 

1911, aprile 14: „Jubileu rar. Şi-a serbat jubileul de 70 de ani, în cerc restrâns, familiar, dl Isidor cavaler de Bărbier, exarh şi paroh în Căbeşti. Dl Bărbier e un stâlp puternic al naţiunii noastre şi o podoabă a mazililor noştri”[8].

 

1911, iulie 6: „în 6 iulie, a ţinut dl deputat Cuparencu, însoţit de vicepreşe­dintele Societăţii Mazililor şi Răzeşilor, dl Dr. Cuparencu, o adu­nare în Căbeşti. La orele 2,00, a sosit un banderiu de călăreţi din Costeşti, cu o muzică care intona „Deşteaptă-te Române” şi toţi mazilii şi răzeşii din Căbeşti şi împrejurime petrecând pe noul lor deputat la localităţile doamnei Aristia de Cuparencu, unde a avut loc adunarea. Aici fu întâmpinat deputatul de dl părinte Teodosie Mardari, după vechiul ojbicei, cu pâine şi sare. Dl Cuparencu mulţămi alegătorilor pentru voturile primite, în 2 aprilie, şi, promiţându-le tot sprijinul său pentru cauza răzăşească, îi îndeamnă pe mazili şi răzeşi să ţie cu sfinţenie la legea şi limba străbună. Te cuprindea un simţ de duioşie, când vedeai cu câtă atenţie şi dragoste, şi unii lăcrămând, ascultau frumoasa vorbire a depu­tatului, care afară de consilierul Bejan, a păşit ca primul deputat român înaintea mazililor din satele înstrăinate”[9].

 

1911: „Dl inginer Inocenţiu Florea Marian (fiul celebrului folclorist – n. n.) s-a logodit cu domnişoara Olimpia de Barbier, fiica dlui Isidor cavaler de Barbier, exarh şi paroh în Căbeşti”[10].

 

1914-1918: Au vărsat sânge pentru Bucovina „infanteristul George Bodnariuc, Cabeşti, Regimentul 41, rănit”[11] şi „Nicolai a lui Ioan Tudan, născut în Cabeşti, la 14 septembrie 1867, înrolat fiind în armată, ar fi murit într-un spital din Ungaria, în anul 1916. Din primele luni ale anului 1916, lipseşte orice ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Catinca Tudan, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[12].

 

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[13], următorii învăţători şi învăţătoare: Danciu Marin, comuna Cabeşti, jud. Storojineţ, media 7,41”.

 

1943: „Tribunalul Storojineţ: Dl Climciuc Alexie, cu domiciliul necunoscut, este citat să se prezinte la acest tribunal, camera Nr. 25, în ziua de 4 martie 1943, ora 8 junmătate, ca pârât în procesulde divorţ, intentat de soţia sa, Claudia Climciuc, prin mama sa Elena Sacalo, din comuna Costeşti, satul Căbeşti, judetul Stororjineţ; cunoscând că, la neurmare, se va proceda conform legii. Nr. 3.027. Dos. Nr. 303/943”[14].

 

 

[1] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 14, Anul I, 7 iulie 1911, pp. 155, 156

[2] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 442

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 14, Anul I, 7 iulie 1911, p. 156

[5] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 21, 1876 p. 73, 1907 p. 143

[6] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 53

[7] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 1, bilunar – proprietar şi editor: Prof. Dr. Iancu cav. De Cuparencu; redactor responsabil: Teofil cav de Manescul; tipografia lui E. Kanarski, Cernăuţi, 18 noiembrie 1910, pp. 4-7

[8] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 12, Anul I, 25 mai 1911, p. 127

[9] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 12, Anul I, 25 mai 1911, p. 124

[10] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 14, Anul I, 7 iulie 1911, p. 159

[11] Viaţă Nouă, IV, nr. 164 din 17 octombrie n. 1915, p. 2 – Supliment

[12] Monitorul Bucovinei, Fascicula 9, Cernăuţi 15 martie nou 1921, pp. 98-105

[13] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

[14] Monitorul Oficial, Nr. 46, 24 februarie 1943, p. 1075


Pagina 48 din 56« Prima...102030...4647484950...Ultima »