Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Calafindeşti

Bisericuţa de lemn din Calafindeşti

CALAFINDEŞTI. Atestat documentar, drept sat răzeşesc, în 15 iunie 1431 şi reatestat în 15 martie 1490, când, printre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se afla şi „a 29-a biserică, la Calafendeşti, cu popă”, apoi în 15 decembrie 1662, când, datorită unei pricini, judecată de marele vornic Ieremie Cărcu, între văduva spătarului Ciogole (Ciogoloae) şi Toader Hulubei, ambii disputându-şi heleşteul Jorghiciu, care, în baza mărturiilor lui Tomşe din Şerbăuţi, Gligoraş vataman de Şerbăuţi, Vasile din Crăiniceşti şi Condre Păscariul, heleşteul rămâne al lui Hulubei, satul Calafindeşti avea să-şi decimeze obştea răzăşească după anul 1700, datorită ascensiunii urmaşilor foştilor răzeşi de odinioară, cei din ramura Boul.

1639: „Un dascăl transilvănean trecut în Moldova, Toader din Feldru (jud. Bistriţa-Năsăud), a întocmit o cuvântare funebră, rostită în româneşte, la înmormântarea jupânesei Sofronia, soţia logofătului Pătraşcu Ciogolea din Calafindeşti”[1].

În 20 februarie 1722, când Iuon Paladi şi cumnatul lui, Miron Dari, împart moşiile rămase după Toader Paladi, lui Iuon îi revine „jumătate de sat Calafindeşti… care jumătate de sat nu ne-a fost baştină, ci văduva răpousatului Preda Paladi, fost mare stolnic, a avut-o de la jupâneasa Agafiţa, fiica lui Boul, pentru banii daţi Agafiţei pentru căsătoria fiicei sale, anume Safta, şi, aşteptând un timp banii şi neputând întoarce banii lui Paladi spătar, i s-a luat acea moşie cu judecata divanului”.

În 26 februarie 1724, Iuon Paladi îşi însuşeşte, de la văduva fratelui său, Preda, Agafiţa Paladi, şi cealaltă jumătate de moşie, în contul unei datorii nereturnate de 156 lei turceşti.

1742: Vechii răzeşi, strânşi, închingaţi între moşiile lui Paladi şi cele ale mănăstirii Solca, de pe teritoriul Grăniceştilor (Crăiniceşti), mai cosesc şi prin fâneţele mănăstireşti, dar, la desele jeluiri ale călugărilor, au parte de câte o nouă hotarnică, precum cea din 7 iulie 1742, făcută de vornicul satului Calafindeşti, Pavăl Morţun, cel cu întinse moşii şi prin satele din nordul Bucovinei.

1761: Acest Pavăl Morţun este menţionat ca vornic al Calafindeştilor şi în 19 septembrie 1761, când, în baza mărturiei unor oameni bătrâni din Grimeşti (Grămeşti), dă înscris lui Pahomie, egumenul Putnei, despre hotarul stabilit de Constantin Paladi pe moşia Rudeştilor, Botăşănţilor, stabilind că Igrişte desparte satele menţionate de Bălcăuţii Putnei.

1766: Dintr-o altă plângere a egumenului Putnei, soluţionată în 26 iulie 1766, se poate afla că fosta moşie a neamului Paladi ajunsese, prin căsătorie cu fata lui Iuon Paladi, în proprietatea lui Constantin Sandul Sturza.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[2], din 1772-1773, înregistrează la Calafindeşti, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „31 – toată suma caselor”, însemnând 3 popi, 3 femei sărace şi 25 birnici.

În 1774, satul Calafindeşti avea 39 familii ţărăneşti. În recensământul guvernatorului militar Spleny, din 1775, satul Calafindeşti, din Ocolul Vicovilor, avea 3 popi şi 36 familii de ţărani, numărul acestora sporind, până în 1784, la 68.

1778: Unul dintre cei trei preoţi din Calafindeşti, Vasile, şi jupâneasa lui, Sanda, dăruiesc mănăstirii Moldoviţa, în 22 iunie 1778, fânaţurile Miculile şi Solotrucu din Vama, zestrea Sandei, fata lui Ion Hasnăş din Câmpulung Moldovenesc.

Proprietarul moşiei Calafindeşti, Sandul Sturza, dăruieşte, în 12 martie 1783, moşia, dobândită ca zestre a soţiei, ginerelui său, Vasile Neculce, fiul lui Sandul Neculce, care, în 16 februarie 1790, o arendează armeanului „Ivan Căprăi din Mărăţăi”.

1790: După cum rezultă dintr-o scrisoare a Divanului Moldovei către Creisamtul din Bucovina, din 16 februarie 1790, Constantin Sturza vornic a dat ginerelui său, Vasile Neculcea ban, şi jupânesei Ilinca, satele Calafindeşti şi Şerbăuţi, cu condiţia ca el, Sturza, să le stăpânească atâta timp cât va fi în viaţă. Sturza le-a arendat negustorului armean Ivan Căprăi din Mărăţăi.

1803: După moartea lui Vasile Neculce, văduva acestuia, Ileana, născută Sturza, dăruieşte moşia, în 10 octombrie 1803, copiilor ei, Ioan şi Constantin Neculce. Din 5 august 1810, Constantin Neculce moşteneşte şi partea fratelui său, arendând întreaga moşie, în 12 august, lui Iordache Cârste.

În 12 august 1810, Constantin Neculce arendează moşiile Calafindeşi şi Şerbăuţi, precum şi un sfert din Româneşti, pe 6 ani, pentru 840 „galbini de aur olandeji”, lui Iordache Cârste, angajând şi un vechil, pe Ilie Ilschi, în 7 aprilie 1812, care să primească venitul acestor moşii, dar Ilschi declară caduc contractul lui Iordache Cârste, în 25 iunie 1812, Neculce aflând, apoi, un alt arendaş, pe Iosef Volanschi, cel căruia fiul cronicarului Ion Neculce, Constantin, îi va arenda Calafindeştii, Şerbăuţii şi un sfert din Româneşti, în 22 februarie 1813, pe timp de 6 ani, pentru o sumă anuală de 600 galbeni olandezi. După o nouă arendare, în 22 februarie 1813, Costantin Neculce îi va vinde arendaşului Iosef Volanschi, în 19 iunie 1827, moşiile Calafindeşti şi Şerbăuţi, pentru 6.100 galbeni de aur olandezi.

În 1843, parohia din Calafindeşti număra 648 enoriaşi, păstoriţi de preotul administrator Dimitrie DIACONIVICI. Patron al biserici era „von WOLANSKI”. În 1876, când patronatul era asigurat de Michael baron de KAPRI, parohul Grigorie CZERNIAWSKI avea sub oblăduire 1.009 enoriaşi. În 1907, sub patronajul baronesei Albina KAPRI, biserica din Calafindeşti, restaurată în 1895, era slujită de parohul Vasile TURTUREAN, născut în 1852, preot din 1885, paroh din 1889, cantor fiind, din 1900, Vasile CASPAROVICI, născut în 1841.

1852: Districtul Siretului, intens colonizat cu ruteni, care formează un adevărat ţinut slav, care „este întrerupt de aşezările moldovenești Calafindeşti și Grăniceşti, precum și de cele maghiare, Istegegits și Fogodisten, și se încheie cu moldo-ruteanul Călineşti (Kuparenko), de la granița Imperiului, dar pe interiorul de pe malul stâng al Sucevei”[3].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Siret – Siret (Oraş cu tribunal districtual), Bahrineşti, Raince, Bălcăuţi sau Laudonfalva, Bănceşti, Botoşăniţa, Cerepcăuţi cu Bereşti, Ţibeni sau Istensegits, Fântâna Albă sau Białakiernica, Şerbăuţi, Grăniceşti, Hadikfalva sau Dorneşti, Calafindeşti, Cândeşti, Climăuţi, Muşeniţa, Negostina, St. Onufri sau Drăguşanca, Oprişeni sau Panţiri, Rogojeşti cu Gura Molniţei, Rudeşti sau Gropana, Şerbăuţi, Sinăuţii de Sus, Sinăuţii de Jos, Stârce sau Berlinţi cu Slobozia lui Dumka, Terebleşti, Vaşcăuţi pe Siret cu Parcelowka, Volcineţ”[4].

1884: O şcoală cu 3 clase funcţiona, la Calafindeşti, din 1884[5].

1902: Însoţirea raiffeisiană din Calafindeşti şi Botoşeniţa a fost înfiinţată în 1 octombrie 1902, sub direcţiunea lui Vasile Turturean şi preşedinţia lui Nicolai Alexei. Din comitetul de direcţie şi control făceau parte Tanasi Lavric, Samuil Lauric şi casierul C. Casparovici.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Calafindeşti, comună rurală, districtul Siret, aşezată la obârşia pârâului Hatna, la poalele dealului Ţăranca, care formează hotarul între Bucovina şi România. Suprafaţa: 4,25 kmp; popuaţia: 1.261 locuitori români, de religiune gr. or. Este lipită de drumul districtual Siret-Suceava; are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică parohială, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”. La 1776, era proprietate a vornicului Constantin Sturdza. Populaţia se ocupă cu agricultura şi creşterea vitelor. Comuna posedă 1.127 hectare pământ arabil, 272 hectare fânaţuri, 8 hectare 50 ari grădini, 77 hectare izlaz şi 12 hectare păduri. Se găsesc 44 cai, 525 vite mari cornute, 352 oi, 267 porci şi 42 stupi. Calafindeşti, moşie, cu administraţie particulară, districtul Siret. Suprafaţa: 11,58 kmp; populaţia: 100 locuitori, ruteni, israeliţi şi germani”[6].

1910: „În 30 octombrie 1910, a avut loc o adunare a mazililor şi răzeşilor în Botuşeniţa, la care au participat dl Dr. Cuparencu şi studentul în filozofie, dl Emilian Goraş. La gara din Siret, i-a aşteptat dl Emanuil Popescul şi i-a condus la localul adunării. Au luat parte mazilii şi răzeşii din Botuşeniţa şi o mare parte de gospodari din comună şi împrejurime, precum din Calafindeşti şi Şerbăuţi. Au vorbit domnii Dr. Cuparencu, E. Goraş, Vasile Turturean, paroh în Calafindeşti, Vasile cav. de Volcinschi, paroh în Şerbăuţi, şi comerciantul Ilie Siretean, dând celor prezenţi sfaturi cu privire la şcoală, limbă şi lege” [7].

1912: Învăţător în Calafindeşti este numir „Nicolae Leuciuc, până acu provisor la aceiaşi şcoală”[8].

1914: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[9], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la calafindeştenii Zahara a lui Ştefan LAZOR (42 ani în 1914), Elisaveta ALEXEI (11 ani în 1914), Victoria BODNARIUC (16 ani în 1914) şi Domnica CACIOR (14 ani în 1914).

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Siret făcea parte, ca reprezentant al ţăranilor, şi „Simion Diaconescu, agricultor, Calafindeşti”[10].

1941: Printre primii eroi ai României Mari s-a numărat şi „Finiuc Vasile, soldat, ctg. 1941, cu ultimul domiciliu în comuna Calafindeşti, judeţul Rădăuţi, mort la 28 iulie 1941”[11].

1946: „Preotul Arcade Repta din Calafindeşti a fost condamnat politic între anii 1946-1947”[12].

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[13], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Costea Ipolit, de la Calafindeşti, la Costişa; Onică Virginia, de la Bilca, la Calafindeşti; Bileţchi Viorica, de la Dorohoi-Botuşeniţa, la Calafindeşti”.

1947: „Judecătoria mixtă Rădăuţi: Prin cartea de judecată civilă Nr. 703, judecătoria admite acţiunea intentată de reclamantul Tănase Diaconescu din comuna Calafindeşti, jud. Rădăuţi, contra pârâtului Kiurko George a Ferenz, cu domiciliul necunoscut, şi, în consecinţă, obligă pe pârât să recunoască dreptul de proprietate al reclamantului asupra parcelei funciare 4.470/1, din corpul tabular Nr. 897 Ţibeni, la locul Horaiţ, în suprafaţă de 37 prăjini şi să consimtă la intabularea acestei parcele”. „Prin cartea de judecată civilă Nr. 814 din 1947, judecătoria admite acţiunea civilă, intentată de către reclamantul Lauric Sofronie a Petre, din comuna Calafindeşti, jud. Rădăuţi, contra pârâtului Gaspar Pal a Ferentz, cu domiciliul necunoseut, şi, în consecinţă obligă pe pârât să recunoască dreptul de proprietate al reclamantului asupra parcelei 4.474/1, în suprafaţă de 120 prăjini, în locul Horaiţ, din corpul tabular 170 a comunei Ţibeni, şi a consimţi la intabularea acestei parcele”. „Prin cartea de judecată civilă Nr. 705, judecătoria admite acţiunea civilă, intentată de către reclamantul Popovici Leonte, din comuna Calafindeşti, jud. Rădăuţi, contra pârâtului Pal Nistor a Ianos, cu domiciliul necunoscut, şi, în consecinţă, obligă pe pârât să recunoască dreptul de proprietate al reclamantului, în suprafaţă de 28 prăjini, situat în regiunea Horaiţ, identic cu Nr. 4.218/3 şi 4.219/3 din corpul tabular Nr. 1.201 a comunei Ţibeni, şi să consimtă la intabularea acestei parcele”[14].