Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Cacica

Cacica – de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

CACICA. Istoria localităţii Cacica începe îndată după prospecţiunile geologice din 1793, ale consilierului aulic Peithner von Lichtenfels, la Cacica şi la Solca, în perioada următoare începând să se arate, în zonă, mineri germani şi polonezi. Oficiul de exploatare a sării, sub direcţiunea lui Johann Hoffmann, îşi avea sediul în Solca, exploatarea sării însemnând, până atunci, utilizarea celor peste 50 de izvoare şi fântâni de slatină dintre Solca şi Rădăuţi şi, mai ales, a celor din apropierea Solcăi, de la Slatina Mare şi din lunca Pleşului.

În 1785, în chiliile fostei mănăstiri Solca s-a înfiinţat „un Oficiu de încercare şi cercetare a sării din zona Solca şi, totodată, un depozit pentru sarea adusă din Transilvania, pentru trebuinţele Bucovinei. În 4 mai 1786, Johann Hoffman şi Ignatz Tobias Szeleczky informează Camera Aulică din Viena că drumul dinspre Solca şi Transilvania este încă greu accesibil; ei fac aprecieri importante şi despre posibilităţile de transportare a sării cu carele, peste munţi, şi despre preţul sării aduse din Transilvania

De altfel, încă din 1783, începuse construirea, cu ajutorul armatei şi al sătenilor din localităţile din zona de munte, a drumului de la Storojineţ, prin ambele Vicove, de Sus şi de Jos, prin Voitinel, Horodnic, Marginea, Solca, prin Cacica, Păltinoasa, până la Dorna şi, de aici, prin Poiana Stampei şi pasul Tihuţa, spre Transilvania – lucrare amplă, efectuată sub conducerea inginerului genist Horn von Ozelowitz şi terminată în anul 1808”[1].

1809-1810: „Bucovina este foarte bogată în sare gemă. Această substanță minerală este descoperită într-un număr mare de locuri din această provincie, cum ar fi, de exemplu, în Pârteşti (Partistin, în text – n. n.). Minele de sare de rocă (gemă – n. n.) aparțineau, în trecut, locuitorilor. De când guvernul a devenit stăpânul lor, el a fost singurul comerciant al acestei mărfi. Se exploatează sarea gemă de la Cacica (Katschika, în text – n. n.); în 1796, s-au extras până la 10.000 de chintale (56.000 de kilograme). Astăzi, această exploatare s-a redus foarte mult. Calitatea sării obținute din Bucovina este atât de apreciată, încât este preferată în Moldova mai mult decât cea din Galiţia. Bukovina are cinci fabrici de prelucrarea sării, a căror producţie este considerabilă. Principala este cea de la Slatina Mare, celelalte fiind doar dependențe. În aceste cinci fabrici, se produc, zilnic, până la 360 chintale”[2].

1812: În Cacica funcţiona o şcoală nemţească, cu 6 clase, din 1812[3].

În 15 august 1820, Andreas Aloys, conte de Ankwicz, arhiepiscop de Lemberg, vizitând Cacica şi participând la ceremoniile catolice, raporta împăratului Franz I că, în parohia catolică din Cacica şi în cele 14 sate aparţinătoare, sunt 440 enoriaşi.

1835: Primii colonişti germani, care s-au stabilit la Cacica (Katschika), între anii 1790-1795, au fost câţiva muncitori germani din Boemia şi din Austria, instalaţi, iniţial, la Solca, numele care s-au păstrat fiind cele ale meşteşugarilor şi funcţionarilor Johann Wamser, Leopold Eissert, Melchior Theiss, Golz şi Krone, Josef Fleckhammer, Dominik Aystetten, Johann Boberitz, Barthel Brettner, Georg Sturm, Franz Steiger şi Johann Wannsiedel. A doua mare colonizare cu muncitori germani şi poloni, în Cacica, avea să se facă în anul 1835.

În 1843, dar şi în 1876, enoriaşii ortodocşi ai satului Cacica încă frecventau biserica din Pârteştii de Sus a parohului Ioan DAN şi, ulterior, a lui Dimitre DAN. Abia din 29 iulie 1892, cacicanii vor avea biserică ortodoxă în satul lor, cu hramul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, slujită, în 1907, de primul preot ortodox al comunei Cacica, parohul Ilarion BĂDĂLUŢĂ, născut în 1856, preot din 1885, paroh din 1901.

1851: „Kaczyka, cu un preot greco-catoli, o școală trivială și o mină de sare remarcabilă, al cărei randament de sare preparată și de rocă este de 10.000 quintale, anual”[4].

1858: „În 1858, au fost angajați 2 mineri și 25 de muncitori în minierit, 5 maiştri și supraveghetori ai cazanelor de fierbere, apoi 46 de lucrători; producția s-a ridicat la 28.228 quintale sare gemă. Cuptorul de cărămidă, instalat în acelaşi an, a livrat 150.000 kg de sare pentru consum. Vânzările de sare sunt limitate aproape exclusiv la Bucovina”[5].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Rădăuţi – Solca (judecătorie raională), Arbore cu Bodnăreni, Bălăceana, Botoşana, Clit cu Lichtenberg, Iaslovăţ, Cajvana, Comăneşti, Ludihumora, Pârteştii de Sus cu Soloneţul Nou sau Slovac, Cacica, Pârteştii de Jos, Poieni”[6].

1877: „Ambrosiu Comorosianu (Comoroşan, în transcriere fonetică – n. n.) din Kaczyka”[7] se afla în corespondenţă cu gazeta „Predicatorul săteanului român”. Este şi aceasta o metodă de a încredinţa numele memoriei viitorimii.

În 1 februarie 1888, a fost dată în folosinţă temporară (inaugurarea oficială se va face în 1 mai 1888) calea ferată Hatna-Câmpulung, primul accident feroviar petrecându-se la Cacica, în 5 februarie. „Locomotiva, care ducea 16 vagoane încărcate cu prund, s-a răsturnat şi a omorât pe conductorul trenului, Milecki. Vagoanele au rămas intacte”[8]. „Linia Hatna-Kimpolung (lungă de 675 km, deschisă la 1 mai 1888”[9].

„Luni, 6/16 iunie 1888, s-au vândut în Cacica, la dobă (licitaţie), mai multe zăloage, luate de la Români, din cauză că nu-şi trimit copiii la şcoală”[10].

1892: Biserica ortodoxă din Cacica, construită prin subscripţie publică, a fost sfinţită duminică, 28 iulie (9 august) 1892, ceremonia începând printr-o slujbă ţinută în biserica din Pârteştii de Sus de un sobor de preoţi, format din Nico Lomicovschi din Vama, George Pauliuc din Burla, Nico Popovici din Pârteştii de Jos, de cantorii Nicu Şindilar din Pârteştii de Sus şi Epifanie Vasilovschi din Solca. Au fost de faţă arhipresbiterul de Rădăuţi Ioan Mândrilă, academicianul I. G. Sbiera, parohul de Botoşana Nicolae Sbiera, parohul de Solca Epifanie Bacinschi, cărturarul-preot Dimitrie Dan şi preotul Ilarie Bădăluţă. Convoiul s-a îndreptat, apoi, spre Cacica, unde a fost întâmpinat de primarul Friedric Wendrichowski, de „publicul inteligent ce urma preoţilor, funcţionari”[11].

1892: Fotograf în Cacica era, cu statul de membru cu drepturi depline (Ordentliche Mitglieder) al „Club der Amateor-Photographen în Wien”, Leopold R. Rarogiewicz (Kaczyka, Bukowina)[12].

1892: „Managerul salinei, Sigismund Heida din Kaczyka”[13], era coptat în „rândul experţilor minieri” pentru Curtea regională superioară din Cernăuţi, împreună cu silvicultorul Faustin Ritter von Krasucki şi inginerul minier Oskar Nowak, ambii din Iacobeni.

1893: „Sub titlul „Cum se respectă limba română în oficii” în Bucovina, Gazeta Bucovinei din Cernăuţi publică următoarea corespondenţă, ce i se trimete de dl Eugeniu Seretean din Rădăuţi: Colectând, pentru biserica din Cacica, suma de 7 florini 80 creiţari, am trimis, cu servitorul, paralele acestea la poşta din Rădăuţi, să le trimită la locul destinat. Amploiatul de la poştă, văzând că adresa şi suma „şapte” este scrisă româneşte, n-a primit mandatul poştal, ci l-a trimis pe servitor, zicându-i că „nu recunosc limba română ca limbă de oficiu, ci numai pe cea germană” şi aşa am fost nevoit să cumpăr „Postanweisung” şi să scriu o adresă nemţească pe cupon”[14].

1900: „Posturi vacante. Medicina salină, categoria II, scos la concurs pentru Salina Cacica, în Bucovina. Acest post include obligativitatea exercitării serviciului medical şi în satele Cacica, Pârteştii de Sus și Pârteştii de Jos, precum şi atenanţă Bucoăţ, din k. k. Administrarea Ssalinei Cacica, sub observația k. k. Ministerului Finanțelor, care a emis instrucţiunile. Aceste instrucțiuni, precum și celelalte dispoziții privind exercitarea serviciului medical la k. k. Administrarea Salinei pot fi luate de la aceasta din urmă, precum și de la k. k. Direcția Finanțelor de Stat din Lemberg și de la k. k. Ministerul Finanțelor din Viena. Un medic salin, din a doua categorie, are dreptul la un salariu anual în cuantumul salariului unui funcționar public din clasa a X-a, inclusiv indemnizațiile de personal preferențial și de vechime, dar fără alocația de activitate, datorată funcționarilor publici. În plus față de veniturile menționate mai sus, medicul salin primește categoria II, de la k. k. Administrarea instalațiilor saline din Kacica, combustibil cu prețul redus și o cotă de sare, conform reglementărilor aplicabile lucrătorilor salini din clasa de rang corespunzătoare. În cele din urmă, i se pune gratuit la dispoziţie o locuinţă. În ceea ce privește prestațiile, medicii salini și familiile lor, în conformitate cu legea din 14 mai 1896, E. G. Bl. Nr. 74, vor respecta reglementările funcționarilor publici şi a prestațiilor lor, în măsura standardizată legal pentru obligația de a împlini norma din paragraful 15 din această lege, contribuție anuală de 3% din taxele anuale. În cazul în care relația contractuală este încheiată, fără nici o vină a medicului salin de stat și medicul nu are încă dreptul la un concediu de odihnă, i se va garanta amânarea contribuțiilor anuale de 3%, plătite, fără înlocuirea dobânzii. Relația contractuală, pe care statul o comandă unui medic salin, poate fi reziliată de ambele părți, cu o perioadă de preaviz de trei luni. Solicitanții pentru poziția publicitată, care trebuie să fie medici în medicină, chirurgie și obstetrică, sau medici din întregul domeniu medical, trebuie să aibă cererile, ștampilate și documentate conform reglementărilor, care se vor depune la k. k. Direcția Finanțe de Stat din Lemberg. Această solicitare trebuie conectată în special u: 1). dovada vârstei; 2). dovada doctoratului obținut; 3). despre naționalitate și 4). despre comportamentul civic impecabil; 5). un certificat medical oficial, privind adecvarea fizică; 6). dovada activității medicale anterioare și 7). dovada cunoașterii limbilor naționale. În cerere, solicitanții trebuie să precizeze, de asemenea, dacă sunt capabili să înceapă activitatea imediat după ce au fost informați că postul de medic salin le-a fost acordat sau în ce perioadă de timp pot face acest lucru cu siguranţă. Solicitanții care sunt capabili să demonstreze o pregătire specială în chirurgie operatorie și obstetrică au preferință față de ceilalți”[15].

1902: În salina din Cacica, care este încă în proces de dezvoltare, construcția exploatării este parțial realizată pentru extragerea sării de masă, iar unitățile de levigare sunt parțial instalate. Saramura este pompată, prin arborele de producție, spre pământ și îmbibată în rocă, putându-se tăia conuri cu un diametru superior de 8 cm, 10 cm şi chiar 13 cm înălțime și de 1 kg greutate, folosită pentru animale și pentru producerea sării industriale[16]… În Bucovina există muncitori complet calificați în mineritul sării, dar condițiile din minereul din această țară sunt destul de triste. Companiile se bazează exclusiv pe populația locală (germani și români), atunci când angajează lucrători; germanii sunt coloniști care au fost chemați din Zips (Ungaria Superioară) și stabiliți, de către fostul proprietar al fabricii, la începutul secolului trecut. Toți lucrătorii locuiesc în propriile case, care sunt construite pe terenuri ale Fondului religios greco-oriental și plătesc o chirie de folosinţă foarte mică. Aceștia consideră munca în minerit doar ca un venit suplimentar și preferă să lucreze în pădure, la gatere și pentru transportul plutelor, vara… Gestionarea proastă a cărţilor de muncă, emise o singură dată, în trei companii din districtul R. B. A. din Cacica, s-a soldat cu faptul că nu toți lucrătorii le-au primit, iar într-un caz lucrătorilor nu li s-a confirmat depunerea cărților de muncă”[17].

1904: „Plec spre Humor. Neamţul a venit la timp şi începe a-mi spune, pe româneşte, intitulându-mă „cocone”, că stăpânul, căci nu e a lui trăsura, are de dus pe mamă-sa la staţie, la Cacica, de unde trebuie să meargă la Suceava şi, dacă vreau s-o iau în trăsură ţi pe bătrână… „E român stăpânul dumitale?”. „Român”[18]. „În dreapta, suită pe deal, e Cacica, de Români, Nemţi şi Ruşi – cu un început de zidire şcolară a călugărilor francesi, oploşiţi de curând aice – iar de vale staţia”[19] căii ferate.

1904: „De la Hatna, trenul o ia peste râul Suceava, traversat de un pod de fier cu 7 arcuri şi de-o lungime de 263 m. Ajungi, apoi, în valea râului Soloneţ, străbătând, cu trenul, pământuri foarte roditoare, până la Kaczyka cea drăguţă, aşezată într-o căldare frumoasă, încunjurată, jur-împrejur, de păduri. Acestei localităţi îi dă importanţă bogăţia de sare. Ocnele de-aici aprovizionează aproape întreaga Bucovină cu sare. De la staţiunea Kaczyka, care zace la înălţimea de 375 m, urcă trenul necontenit (o pantă de 27 la mie), până la Strigoaia, care se află la o înălţime de 528 m. Aici e cumpăna apei şi de-aici, încolo, trenul coboară întruna, până în valea râului Moldova. De la Strigoaia, mai percurgem, în jos, 6 km şi ajungem, apoi, în Păltinoasa, care se află deja cu 70 m mai jos ca Strigoaia”[20].

1907: „George Ungurean din Cacica e în stare să dovedească că cumnatul lui Aurel Onciul, dl Dr. Florea Lupu, a înmânat, în 18 mai 1907, atât lui (George Ungurean), precum şi alegătorilor Onesim Hopulele din Cacica şi Niculai Hopulele din Pătrăuţii de Sus câte 10 coroane, cu condiţia ca să voteze cu toţii, la alegerea din balotaj, pentru Aurel Onciul. Acelaşi Georgi Ungurean poate să mai dovedească, că dl Florea Lupu a solvit suma de 10 coroane şi alegătorului Kowalschi din Cacica, cu condiţia ca să voteze acesta pentru Aurel Onciul. Afară de asta a mai promis lui George Ungurean şi studentul în filozofie Filaret Doboş o sumă mai mare, dacă va da glasul său lui Aurel Onciul. Lucrătorul la salinele din Cacica, Ludwig Kuczinsky e gata să mărturisască sub jurământ că Aurel Onciul a promis, în comuna aceasta, să solvească, pentru fiecare vot ce-l va primi, suma de 10 coroane, iar Ludvig Zehaliuk din Cacica afirmă că o promisiune analoagă a făcut dl Aurel Onciul şi faţă de alegătorii din comuna Clit”[21].

1907: „Excursiune la Cacica. Societatea de gimnastică „Sokol” din Cacica aranjează, de Rusalile catolice, duminică în 19 mai 1907, o petrecere poporală, combinată cu o excursiune în salinele din Cacica, care, din acest incident, vor fi iluminate feeric. Spre a înlesni participarea cât de numeroasă la această excursiune, direcţiunea căilor ferate a introdus, pentru ziua numită, un tren seperat, de la Cernăuţi, spre Cacica, care va pleca din Cernăuţ, duminică, la orele 5 şi jumătate dimineaţa. Preţurile sunt reduse cu 50 %, aşa că un bilet tour şi retour costă numai 3 coroane 30 bani. În această zi, în Cernăuţi, şi tranvaiele vor circula de la 5 ore, dimineaţa. În saline va concerta o muzică. Trenul separat va plecn numai dacă se va fi anunţat un număr suficient de excursionişti, ceea ce se poate lesne face, în prăvăliea domnului I. Drzewinski din loc, strada principală”[22].

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[23], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la cacicanii Alexandru DULGHER (învăţător superior, 31 ani în 1908), Aniţa IEŢCU (39 ani în 1908) şi Nicolai ANDRONIC (24 ani în 1908).

1908: „În 7 iulie s-a întâmplat un scandal foarte mare la gara Cacica. Vreo câteva minute înaintea sosirii trenului de seară, veni soţia şefului de gară Zimmermann în biroul de circulaţie, aruncând pe masă impiegatului al doilea, Vasile Cristurean, cu o impertinenţă nemaipomenită, o foaie de trăsură, ordonându-i să expedieze, încă cu trenul aşteptat, un pachet la bărbatul său, care era la Stanislau, la miliţie. Dl Cristurean, scoţând orarul, îi arătă doamnei Zimmermann că, până la sosirea trenului, mai sunt încă numai 10 minute, în care timp el trebuie să pregătească poşta zilnică. Pe acest răspuns, sare doamna Zimmermann ca o furie asupra dlui Cristurean, dându-i mai multe palme şi înjurându-l cu cuvintele „ucigaş”, „tâlhar” şi altele, în gura mare, aşa că toată lumea adunată se mira de scandalul ce-l făcea ca. Auzind dl substitut N. Paşcu scandalul cel mare, veni repede în odaia de oficiu şi spuse ovreicei Zimmermann să părăsească biroul. Ovreica Zimmermann îi mai dădu dlui Cristurean, în furia ei turbată, încă câteva palme şi apoi părăsi biroul, răcnind şi bajocurind. Dl Cristurean a arătat în scris oficiului de explotare, cerând totodată permisiunea de a o pârî la judecătorie. În loc de permisiune, a venit dl Herş Kaufmann şi a luat proces-verbal cu ei. Apoi a fost îndată permutat dl Cristutean la Brodina. Noi, românii din împrejurimea Cacichei, cerem de la dl consilier guvernial Dr. Tschigfrey de a autoriza imediat pe dl Cristurean ca să tragă în judecată pe această ovreică obraznică şi dl Zimmermann să fie, cât de curând permutat de aice, deoarece acest fapt a revoltat nu numai pe noi, românii, dară şi pe celelalte naţiuni creştine. Afară de acestea, nici nu cunoaşte deloc limba română. De nu, vom fi siliţi să căutăm dreptate la Viena”[24].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Cacica, târg, în distrisctul Gurahumora, situat pe ambele maluri ale râuleţului Soloneţ, are o suprafaţă de 5,17 km pătraţi, cu aproape 2.000 locuitori, din care peste o mie sunt străini, adică germani, ruteni, slovaci, iar minoritatea români. Târgul cuprinde şi partea sătească a localităţii, ce poartă numele de Troian şi este străbătut de drumul mare carpatin; are însă legături bune şi cu alte localităţi apropiate, precum Arbora, Costâna, Gurahumora. Afară de asta, Cacica e staţie importantă a liniei ferate locale Hatna-Câmpulung, fiindcă de aci se aprovizionează împrejurimea cu sare. Târgul are o şcoală populară, cu şase clase, şi este sediul administraţiei salinelor, care sunt proprietatea statului. O biserica ortodoxă filială, deservită de parohia gr. or. din Pârteştii de Sus, a fost clădită de curând. Cultul majorităţii populaţiei fiind cel romano-catolic, târgul îşî are biserica sa catolică şi o capelă pentru greco-catolici. Istoricul localităţii nu prezintă nimic deosebit, deoarece stabilimentul salinelor datează abia din epoca austriacă; este totuşi de remarcat avântul ce l-a luat producerea de sare în această localitate. Salinele din Cacica şi exploatarea sării naturale (pentru vite) datează abia de la 1855, însă, prin închiderea oficială a izvoarelor de slatină, care scrveau populaţiunii rurale, consumul acestei sări brute a crescut enorm şi Cacica a devenit, pentru Bucovina, un loc însemnat, dat fiind venitul ce-l dă anual fiscului ţării. Actualmente, stabilimentul salinelor, construit în condiţiuni moderne, dă anual aproape tot atâta sare brută (24.000 metri cubi) cât şi sare sudată, ceea ce face, la un loc, un venit de jumătate milion florini pe an. Se lucrează cu maşini de ultimă perfecţiune, pe o reţea de peste 1000 metri, cu linii ferate subterane, cu rezervoare mari, canalizări şi transmisiuni cu aburi. Salina ocupă peste 100 de lucrători, câte 8 ceasuri pe zi. Proprietatea comunei Cacica era, după ultima statistică: 308 hectare pământ arabil, 155 hectare fânaţuri, 30 hectare grădini, 22 hectare izlaz, 1.123 hectare pădure. Animale domestice: 85 cai, 483 vite cornute, 77 oi, 416 porci. Se găsiau şi 62 stupi”[25].

1914: „Împăratul Francisc Iosif a trimis pe Moştenitorul tronului Său în ţara Bucovinei, ca să aducă salutul împărătesc bravilor ostaşi de pe acest front. Împăratul a ţinut să cunoască, prin alesul Său trimis, care este situaţia pe acest câmp de luptă şi care este ţinuta oştirii Sale, aşezată la capătul aripii drepte a uriaşului front oriental. De aceea, vizita Alteţei Sale, a Arhiducelui Moştenitor Carol Francisc Iosif, a avut un caracter strict militar, ceea ce impunea ca pe câmpul de operaţiuni ale războiului, care este întreaga Bucovină, să se evite orişice manifestare de întâmpinare, împreunată cu aglomerări de populaţiune… În 18 decembrie, la 8 ore dimineaţa, Arhiducele a primit, la gara capitală din Câmpulung, prezentarea autorităţilor districtului, a clerului, a corpului didactic, a diferitelor societăţi, iar marea mulţime de chipeşi munteni, care se adunase din toate părţile, cu acest prilej, făcu Arhiducelui Moştenitor ovaţiuni entuziaste. Din Câmpulung, Alteţa Sa Imperială porni, peste Hatna (Dărmăneşti – n. n.) şi Hadicfalva (Dorneşti – n. n.), la frontul din est, unde asemenea a vizitat toate staţiunile militare, înaintând, în urmă, până în tranşeele din faţa frontului duşman. Cu afabilitatea unui vechi şi bun camarad, Arhiducele a vorbit cu ofiţerii şi soldaţii, i-a lăudat pentru bărbăţia şi însufleţirea cu care au ştiut să se lupte, stând de luni de zile în faţa duşmanului; a întrebat, cu sincer interes, de bunăstarea, referinţele şi dorinţele fiecăruia, vorbind cu fiecare în graiul lui, şi a deşteptat, pe întreg frontul, nemărginit entuziasm, cucerind ca prin farmec inimile tuturora… La fiecare gară urcă mulţime de omeni, şi aici suie vreo câţiva surlaşi, „chemaţi de domnul Prezident la Suceavă”, zic ei. Un şuierat scurt şi trenul se aşterne, peste Vama, Molid, Frasin, Gura Humorului, Păltinoasa, Ilişeşti şi Strigoaia. De aici încep pădurile de fag. Lăsăm la urmă Cacica, Pârteşti, trecem peste Comăneşti, Todireşti şi Părhăuţi, la Hatna. De aici, în goana acceleratului, văile, dealurile şi satele apăreau câteva clipe, apoi rămâneau în pacea lor netulburată. Trecem şi pe la coloniile iubiţilor noştri compatrioţi: „Isten segits”, „Hadikfalva”, „Andràsfalva”. Senin şi cald, câte o vilă sau vreo căsuţă simplă, aşezată între arbori, departe de lume, mă ademeneşte la visuri de singurătate şi fericire. „Mândra mea şi-un colţ de lume”… La întoarce, în calea spre Câmpulung, Arhiducele a fost întâmpinat, în staţiunile din Hatna, Ilişeşti, Cacica, Gura Humorului şi Vama, de clerul şi reprezentanţii acelor regiuni şi de o mulţime de popor, primind cu cuvinte de mulţămire pâinea şi sarea ce i se prezentau, după obiceiul strămoşesc, în semn de bună venire”[26].

1914: „După ocuparea Sucevei, ruşii s-au îndreptat spre munţi. După ciocniri neînsemnate la Cacica şi Ilişeşti, au ocupat Humorul şi, înaintând pe valea Moldovei, au ocupat Câmpulungul. Ajunse la întăriturile de la Mestecăniş, avanposturile ruseşti au fost respinse, un general şi mai mulţi ofiţeri, ce erau într-un automobil, au fost loviţi de un şrapnel şi au murit”[27]. „Ruşii au capturat un întreg convoi de muniţii, la Şcheia, iar la Cacica au capturat 8 vagoane cu reflectoare şi 40 de vagoane cu sârmă ghimpată”[28]. În luptele cu ruşii, au vărsat sânge oentru Bucovina infanteristul Valerian Boloca, Cacica, Regimentul 22, rănit şi infanteristul Petrea Hopulele, Cacica, Regimentul 22, rănit[29].

1919: Cooperativele de însoţire în sistem Raiffeisen, atât de utile în revigorarea economiei rurale bucovinene, întemeiate de udeşteanul Grigore Filimon (1869-1905), cu finanţare de la Iancu Flondor şi de la George Popovici (poetul T. Robeanu), au parte, începând cu vara anului 1919, de schimbări ale conducerilor vechi, în baza unor hotărâri judecătoreşti: „La Cacica, Josef Grabowski, Michael Wilczynski şi Michael Winnicki sunt înlocuiţi de Johann Lewko, Georg Cyhaniuk, Demeter Mlynarzek şi Elis Koza”[30]. „În registrul însoţirilor s-au introdus, la 1 August 1919, privitor la „Însoţirea de economie şi credit pentru târguşorul Cacica” (Spar- u. Darlehenskassenverein für die Marktgemeinde Kaczyka”) următoarele schimbări: membrii în direcţiune Josef Grabowski, Michael Wilczynski şi Michael Winnicki şterşi; directorul Johann Lewko şi membrii în direcţiune Georg Cyhaniuk, Demeter Mlynarzek şi Elias Koza introduşi”[31].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Solca, face parte, ca reprezentat al ţăranilor, şi Dumitru Ungurean, agricultor, Cacica”[32].

1919: „În registrul însoţirilor s-au introdus, în 7 august 1919, privitor la însoţirea „Însoţirea de economie şi credit pentru târguşorul Cacica” (Spar- u. Darlehenskassenverein für Marktgemeinde Kaczyka) următoarele schimbări: membrii din direcţiune Josef Grabowski, Michael Wilczynski şi Michael Winnicki, şterşi; directorul Johann Lewko şi membrii din direcţiune Georg Cyhaniuk, Demeter Mlynarzek şi Elias Koza introduşi”[33].

1924: „Tren prăbuşit. Pe linia dintre Dărmăneşti-Vatra Dornei, în Bucovina, s-a prăbuşit, de curând. un tren de marfă, care avea 14 vagoane. Şi locomotiva, şi vagoanele s-au făcut fărâme. Nenorocirea s-a întâmplat din cauza coborâşului foarte mare, ce este lângă staţia Cacica, pe unde trenul n-a mai putut fi împiedicat. Oameni nu s-au prăpădit, dar paguba este foarte mare”[34].

1930, iulie 17: Ancheta în Bucovina. „Ţăranii se plâng de proasta situaţie economică. Suceava, 16 (iulie). Reprezentanţii autorităţilor, care se află în localitate, domnii Cădere, secretar general la ministerul de interne, general Gavrilescu şi şeful de cabinet Cătuneanu, au vizitat numeroase comune din judeţul nostru: Bălăceana, Liuzii Humorului, Comăneşti, Pârteştii de Jos, Cacica, Păltinoasa, Gura Humorului, Solca etc., etc. Pretutindeni au stat de vorbă cu ţăranii, căutând să le arate că nu trebuie să dea ascultare derbedeilor care îi îndeamnă la dezordini. Ţăranii au răspuns că ei nu vor decât linişte şi nu se gândesc decât să-şi valorifice recolta, dar aşteaptă cu nerăbdare înfiinţarea creditului agricol”[35]. „Străduinţele autorităţilor de a evita turburări. Suceava, 17 (iulie). Capii autorităţilor din Cernăuţi şi Bucureşti, aflători în Suceava, nu au o clipă de odihnă. Zilnic, judeţul este cutreierat în lung şi în lat, toate comunele sunt vizitate şi pretutindeni se supraveghează cu atenţie executarea măsurilor de ordine luate de centru. Ţăranii cer ca deputaţii să vină în mijlocul lor pentru a le asculta păsurile. Până acum, numai deputatul Gorcea a făcut aceasta. Zvonindu-se că în comuna Arbore s-ar proiecta dezordini, dl Gorcea, care este foarte popular acolo, a plecat imediat în comună, a luat contact cu consiliul comunal şi cu fruntaşii satului şi a reuşit să liniştească spiritele. Dl Gorcea a mai vizitat comunele Pârteştii de Jos, Pârteştii de Sus, Cacica, Botoşana, Cajvana etc.”[36].

1941: „Tablou de condamnaţii care au beneficiat de suspendarea executării pedepselor, conform decretului-lege Nr. 1.132/941, Monitorul Oficial Nr. 94 din 1941[37]: Solescu Alcesa, agricultor, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Cacica, jud. Suceava, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională, un an interdicţie, conform art. 250 şi 260 din codul penal”.

1942: „Noi, ministru secretar de Stat la Departamentul Justiţiei, / Având în vedere dispoziţiunile art 62 din legea pentru dobândirea şi pierderea naţionalităţii române; / Văzând listele de naţionalitate, întocmite de Primăria comunei Cacica, jud. Suceava, potrivit articolului mai sus citat, trimise cu adresa Nr 2.237 din 1939, în care figurează înscris şi locuitorul Slavic Ferdinand… Decidem: / Art. I. Slavic Ferdinand, născut in Suceava, la 24 August 1909, de religie romano-catolică, se consideră cetăţean român, potrivit art. 62 din legea pentru dobândirea şi pierderea naţionalităţii române şi se va înscrie în registrul de naţionalitate al comunei Cacica, jud. Suceava”[38]. „Văzând listele de naţionalitate întocmite de Primăria comunei Burdujeni, jud. Suceava, potrivit articolului mai sus citat, trimise cu adresa Nr. 4.425 din 1939, în care figurează înscrisă şi locuitoarea Cazachievici Eugenia… / Decidem: / Art. I. Cazachievici Eugenia, născută la 5 Decemvrie 1882, în comuna Cacica, jud. Suceava, de religie greco-catolică, se consideră cetăţeană română, potrivit art. 62 din legea pentru dobândirea şi pierderea naţionalităţii române şi se va înscrie în registrul de naţionalitate al comunei Burdujeni, jud. Suceava”[39].

Iosif Csukat: Basilica Minor din Cacica

1943: Cacica, un loc de pelerinaj – o biserică de sare. „Există, în Bucovina, un loc de pelerinaj cunoscut şi vestit, Cacica. Din 1785, există acolo parohie catolică („Arormirea Maicii Domnului” – n. n.). Tâguşorul Cacica, aşezată nu departe de Vatra Dornei, e locuită mai ales de mineri. E aşezat între dealuri, care ascund depozite mari de sare, pe care o taie şi o aduc la suprafaţa pământului miile de lucrători. Nu e uşor să lucrezi într-o ocnă. Înseamnă să nu vezi lumina soarelui. Dar şi acolo, în măruntaiele pământului, omul trebuie să laude pe bunul Dumnezeu. La poli, unde e mereu iarnă, eschimoşii îşi fac biserici din sloi de gheaţă. Nu se tem că se vor topi sloiurile, fiindcă e totdeauna frig. În ocnele de sare, unde e numai sare, se fac biserici din cristali frumoşi de sare. La Cacica există, în saline, o biserică de sare. Mai există o altă biserică, frumoasă ca o catedrală. A fost zidită în 1904 şi e vestită în toată Bucovina. În tot timpul vin la ea credincioşi din toate părţile, dar mai ales la 15 August e lume foarte multă. La 15 August vin mii de oameni, care se mărturisesc şi se cuminecă. Se ţin predici, în mai multe limbi, ca să înţeleagă toţi aceia care vin. Se ţin predici în româneşte, nemţeşte, în limba poloneză şi în limba ruteană. La biserica din Cacica, lumea se închină Sfintei Fecioare în chip cu totul special, căci se păstrează acolo, cu multă cucernicie, o copie după icoana făcătoare de minuni de la vestita mănăstire polonă din Censtochova (Czestochowa – n. n.), aşezată pe Dealul Luminat (Iasna Gora). Acolo este o mănăstire veche a călugărilor Paulini, întărită ca o cetate. În capelă se păstrează o icoană a Maicii Domnului, la care de veacuri se închină foarte mulţi oameni. Pe la 1430, icoana a fost furată. Se văd şi azi două tăieturi în obraz, făcute de tâlhari. În timpul fugii, au aruncat icoana Maicei Preacurate. Acolo unde s-a găsit este o fântână, cu apă vindecătoare şi o capelă, la care vin mii de credincioşi. Pelerinii duc cu ei şi câte o sticlă cu apă de acolo. În 15 August, la pelerinajul cel mare, Sfânta Liturghie se face afară, pe un loc ridicat, ca să vadă cât mai mulţi. În biserică n-ar putea să încapă. De pe icoana făcătoare de minuni de la Censtochova (de lângă oraşul Katowice, s-a făcut o copie, pe care au adus-o la Cacica, în mândra Bucovină. E acolo un loc ales al Preacuratei. Vin de la zeci de kilometri credincioşi, în grupuri, cântând flecare grup pe limba sa (germană, polonă, ruteană etc.) imne de preamărire către Maica Preacurată. Anul acesta, se roagă pentru pacea a toată lumea. Maica Domnului e Regina Păcii şi de aceea cuvine-se a-i cere ajutorul, căci nu s-a auzit oarecând ca cineva să fi alergat plin de iubire şi de încredere la Preacurata şi să fi rămas nerăsplătit. La Cacica, Preacurata e preamărită în graiuri deosebite. Miile de graiuri ale pământului trebuie să laude pe Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria. Cacica Bucovinei e loc ales de rugă. Prin darul lui Dumnezeu, s-au împlinit multe cereri făcute acolo, cu spirit umilit, inimă înfrântă şi smerită / Iosif E. Naghiu”[40].

1943: „Se aduce la cunoştinţa generală că, în ziua de 19 Iulie1943, ora 10, se va ţine licitaţia publică cu oferte închise, la sediul C. N. R., Serviciul licitaţiilor, str. Mântuleasa Nr. 42, pentru vânzarea în bloc a 172 mc cherestea de fag, aflată în depozitul Fabricii de cherestea Cacica, judeţul Suceava, de la 602.000 lei”[41].

1944, pierderi: „COJOCARU MARIA, din comuna Cacica, jud. Suceava: buletinul de înscriere la Biroul populaţiei, Nr. 556 din 1941, eliberat de Primăria comunei Cacica, jud. Suceava”[42]; „DIONISIE POPESCU, din comuna Cacica, jud. Suceava: carnetul de pensie Nr. 109 din 1943, emis de Administraţia financiară Suceava”[43].

1945: „Cojocaru George, domiciliat în comuna Cacica, născut la 9 Aprilie 1904, în comuna Cacica, de religiune ortodoxă, soţia Agripina Andronic, născută la 17 Iulie 1904, în Cacica, copiii născuţi în Cacica, Roman, născut la 29 Noevrie 1925, Constantin, născut la 13 August 1934, Domnica, născută la 5 Iunie 1939, se consideră cetăţeni români, potrivit art. 62 din legea pentru dobandirea şi pierderea naţionalităţii române şi se vor înscrie în registrul de naţionalitate al comunei Cacica, judeţul Suceava”[44].

1945: „Prin Ordinul Nr. 319.634 din 15 Noemvrie 1945[45], se fixează, pe data de 1 noemvrie 1945, următorii învăţători la şcoalele aratate în dreptul fiecăruia: Clopină Zenobia, la Cacica, p. 7”.

1946: Prin decizia Ministerului Cultelor „Nr. 33.005 din 2 Iulie 1946, se recunosc, pe data de 1 Aprilie 1946, gradaţiile de vechime speificate în dreptul fiecăruia, personalului clerical din Episcopia catolică din Iaşi (Vicariatul general al Bucovinei Sud): Wochowski Enric, parohia Cacica, jud. Suceava, gradaţia a VI-a”[46]. Prin decizia Ministerului Cultelor „Nr. 39.299 din 5 August 1946, se recunosc, pe data de 1 August 1946, următoarele numiri de personal clerical în cuprinsul eparhiilor romano-catolice: Preotul Iacob Ferenţ, în postul de preot paroh al parohiei romano-catolice din Cacica, judeţul Sueeava, plătindu-i-se salariul cuvenit preoţilor cu institut teologic fără bacalaureat, prevăzut la grupa A 7 bis, tip 34, categoria IV, lei 128.800”[47].

1946: Sunt înscrişi, ca români, în registrul de naţionalitate al comunei Cacica „Eţcu Filip, domiciliat în comuna Cacica, judeţul Suceava, născut la 10 Noemvrie 1897, în comuna Cacica, jud. Suceava, de religiune ortodoxă, soţia Zamfira Hopulele, născută la 15 Octomvrie 1901, în comuna Cacica” şi „Dumitru Goreţchi, domiciliat în comuna Pârteştii de Jos, judeţul Saceava, născut la 25 Ianuarie 1895, în comuna Cacica, de religiune greco-catolică, soţia Eufrosina Câmpan, născută la 11 Iunie 1887, în comuna Liuzii Humorului, judeţul Suceava”[48].

1946: În Monitorul Oficial, Nr. 264 din 13 noiembrie 1946, pp. 11909 şi următoarele, sunt înregistrate următoarele cooperative săteşti de credit: Cooperativa „Unirea”, comuna Cacica, judeţul Suceava.

1947: „Prin decizia dlui ministru subsecretar de Stat la Departamentul Industriei şi Comerţului Nr. 4.994 din 18 Octomvrie 1947, se revine asupra deciziei ministeriale Nr. 73.591 din 1946, prin care s-a anulat autorizaţia de înfiinţare a unei fabrici de cherestea în comuna Cacica, jud. Suceava, dată S. A. „Florestiera Bucovina”, şi, în consecinţă, rămâne valabilă comunicarea făcută societăţii, cu adresa Nr. 42.766 din 25 Octomvrie 1945”[49].

1948: „Prin decizia ministerială Nr. 78.247 din 1948, se revine asupra deciziilor ministeriale cu Nr. 44.588 din 1947, Nr. 66.350 din 30 August 1947, Nr. 24.173, 47.693, 47.673, 44.589, 67.186 şi 47.678 din 1947, numai în ceea ce priveşte punerea în retragere, în conformitate cu art. 132 din Statutul funcţionarilor publici, a funcţionarilor menţionaţi mai jos, care se menţin în continuare în serviciu în funcţiunile şi la instituţiile specificate în dreptul fiecăruia, repartizându-se pe data de 1 Octomvrie 1947, în conformitate cu dispoziţiunile art. 111 din regulamentul pentru Statutul funcţionarilor publici, după cum urmează: D1 Olaru Vasile, oficiant sanitar, categoria 8, clasa 16, coeficient 1,75, în funcţiunea de oficiant sanitar-şef, la Circumscripţia Sanitară Cacica; dl Năstase Ioan, oficiant sanitar, categoria 8, clasa 8, coeficient 1,75, în funcţiunea de oficiant sanitar-şef, la Circumscripţia Sanitară Cacica”[50].

1948: Conform Ordinului „Nr. 98.500 din 23 Martie 1948, se revine, în parte, asupra deciziunii C. A. M. Nr. 82.318 din 14 Ianuarie 1948, prin care au fost desemnate persoanele de la unităţile exterioare C. A. M. şi serviciile din Admisnistraţia centrală, care au fost însărcinate, pentru exerciţiul 1947/948, cu conservarea bunurilor publice, mobile şi imobile, aflate în patrirnoniul sau păstrarea lor, în calitate de conducători ai unităţilor sau serviciilor respective, sensul că se însărcinează cu această calitate dl Câmpeanu Titus, subinginer la salina Cacica, În locul dlui Crudnichi (Grudnicki – n. n.) Valerian, şef de echipă meseriaş, întrucât acesta nu îndeplineşte funcţiunea de conducător al salinei Cacica”[51].

1948: „Prin decizia dlui director general al Casei Autonorne a Monopolurilor Republicii Populare Române Nr. 13.622 din 15 Mai 1948, se atribuie, pe data de 1 Iunie 1948… Funcţiunea de meseriaş cu munci speciale (coeficientul 2,05) dlui Bartchivici August, actualul lucrător în exploatare (coeficient 1,50) la Salina Cacica”[52].

1948: „Având în vedere asigurarea staţiunilor balneo-climatice cu medici balneologi, pe baza Regulamentului de funcţionare al Instituţiilor Hidrominerale şi Climatice din 24 Septemvrie 1926, / Decidem: / Art. 1. Medicii balneologi se repartizează, pe staţiunile balneo-climatice, precum urmează: Băile Cacica / Dr. Seteanu”[53].

Iulian Dziubinski: Salina veche din Cacica

La Cacica s-au născut artizanul Ioan DULGHERIU, în 24 iunie 1913, scriitorul Dragoş VICOL, în 6 iulie 1920, ziaristul Gheorghe PARASCAN, în 1 mai 1939, şi pictorul Iulian DZIUBINSKI, în 13 mai 1958.