Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Bucşoaia

BUCŞOAIA. Prima menţionare a sătucului din coasta Frasinului, Bucşoaia, pare să fi fost Izvodul mănăstirii Voroneţ din 24 octombrie 1772, când la „Bucşoae” sunt menţionate 37 de gospodării, dar numărul iobagilor scade, până în 1775, la 1 popă şi 17 ţărani, cu bordeie risipite prin Bucşoaia, Doroteia şi Plutoniţa.

În 1748, s-a stabilit la Bucşoaia familia grănicerului năsăudean din Zagra, Ioan UNGUREAN. În 1759, a sosit, din Budacul Românesc, familia plugarului Vasile UNGUREAN, iar în 1778, familia lui Nichita UNGUREAN, argat din Zagra.

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Bucşoia „9 – toată suma caselor”, toţi oamenii fiind birnici, şi anume: Ion nepot ILIŞOAEI, Simion SIHLIAN, Ion SIHLIAN, Acsinte SIHLEAN, Gavril SIHLIAN, Ion PAŢA, Andronic CIOFUL, Ion, ungurian, şi Măriuţa cu holtei.

Prin actul de arendare din 17 iulie 1782, Inochentie, egumenul Voroneţului, arendează evreilor Marco din Suceava şi Solomon din Gura Humorului, pe timp de un an, satele din vecinătatea Bucşoaiei, cu excepţia acestuia din urmă.

Coloniştii germani, agricultori şi meşteşugari din Franconia şi Bavaria şi câţiva din Austria, au sosit la Bucşoaia (Bukschoja) în perioada 1782-1787.

1817: Călătorind pe valea Bârgaielor, pe „Şoseaua Franciscană”, cum se numea, din 1817, în cinstea împăratului Francisc, care o folosise în acel an, „drumul împărătesc” al lui Iosif al II-lea, Schmidl ajunge şi la „Bucşoaia şi Gura Humorului, unde regiunea devine mai prietenoasă şi unde apare, iarăşi, agricultura”[2].

În 1843, Bucşoaia şi Frasinul, împreună cu Voroneţul, erau arendate bisericii fostei mănăstiri din Voroneţ, parohul Ioan KARLOWETZKI păstorind peste 934 enoriaşi. În Bucşoaia exista o şcoală trivială germană. În 1876, Bucşoaia, Frasin, Doroteea şi Plutoniţa formau o singură comună bisericească, din 1865, cu 1.779 enoriaşi, paroh fiind Cassian TUSCHINSKI. Acelaşi statut se păstra şi în 1907, biserica cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, ctitorită, în 1751, de câmpulungenii Nicolai COGĂLNICEANU (vornicul tgrimis de domnie şi acceptat de obşte), Grigorie PITICARIU şi preotul ŞANDRU, restaurată de frăsinenii Petru şi Maria DRILCIUC, în 1854, când s-a schimbat şi hramul bisericii, fiind închinată biserica Sfintei Maria. Paroh în Bucşoaia, la 1907, era Dimitrie POPESCUL, născut în 1845, preot din 1883, paroh din 1899, iar cantor, din 1897, era Ilie SĂHLEANU, născut în 1858.

1851: Rutele poştale din Bucovina: „Din Gura Humorului, pe valea Moldovei, prin Bucşoaia, trecând pârâul Negrileasa, apoi râuleţele Molid şi Moldoviţa, se ajungea la Vama, localitate aflată la o poştă şi un sfert de Gura Humorului” [3].

1857: „Călătorind la Dorna, în scopul documentării, Denarowski a beneficiat de „toate facilitățile unei excursii montane”, adică de panorama unor „munții înalți, impunători pe ambele părți ale localității, un birou poștal și o stradă comercială foarte bună”[4]. Sosise, prin Gura Humorului, prin satele Bucșoaia și Frasin, care l-au frapat prin faptul că formau „un contrast puternic” cu sud-estul provinciei. De la Gura Humorului începe „lanțul muntos”, cu coline domoale, rareori întrerupte de „ziduri abrupte de stâncă”, acoperite cu păduri de brad și molid, i-au făcut impresia unui adevărat „parc natural”, în care, ici și colo, „se ridică mesteceni și coloanele lor” strălucesc printre „ramurile întunecate” ale conferelor. „Se formează dealuri luxuriante și stufoase, care sunt succesive și cresc mereu în formațiuni conice”, odată cu „ridicarea și înălțarea muntelui”, „în vârful căruia se află, uneori, un singur molid zvelt”, care parcă se bucură singur de „o vedere pitorească originală”. Iar în această alternanță a peisajului” [5].

Din 1869, în Bucşoaia funcţiona şi o şcoală cu 5 clase[6]. O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Gura Humorului (tribunal districtual), Băişeşti cu Stănileşti sau Cornu Luncii, Berchişeşti, Braşca, Drăgoieşti cu Lucăceşti şi Folowanik, Gemenea cu Slătioara şi Ostra pe Graniţă, Ilişeşti, Joszeffalva, Capu Câmpului, Capu Codrului cu Păltinoasa, Mănăstirea Humorului cu Bori, Pleşca şi Buchenhain sau Poiana Mikuli, Corlata, Măzănăieşzi cu Stejăroaia, Stulpicani cu Plutoniţa, Doroteea, Voroneţ cu Bucşoaia şi Frasin”[7].

1895: Cabinetul de lectură „Unirea” din Bucşoaia, înfiinţat în 1895, cu 37 membri, 24 cărţi, 2 abonamente la gazete şi o avere de 29 florini şi 40 creiţari, funcţiona în casa lui Ioan Piticariu, sub prezidenţia lui Ilie Sahlean, secretar fiind George Brătean. În primăvara anului 1895, a fost ales comitetul comunal din Bucşoaia, în Corpul III fiind aleşi George Rusu, Dumitru Sahlean, Ferdinand Fedra, Gavril Gemănar, iar ca suplinitori Vasile Ungurean şi Gavril Peticar; în Corpul II, au fost aleşi Filip Sahlean, Alexa Ungureanu, Ioan Sahlean, Ilie Sahlean, iar ca suplinitori Ilie Flocea şi Vasile Sahlean; în Corupl I, au întrunit sufragii Dumitru Caba, Gavril Sahlean, Iosif Lazanowski, Rudolf Vlotkovski, iar suplinitori Ioan Piticar şi Grigori Venin. Electorii l-au ales primar pe George Rusu, iar ca adjuncţi pe Gavril Gemănar şi pe Filip Sahlean[8].

1897: O colectă pentru Internatul de băieţi români din Cernăuţi, făcută, din 18 decembrie 1897, la Bucşoaia, menţionează următoarele nume de localnici: Toader PITICAR, Mihai PITICAR, F. STIGLEŢ, Dumitru FĂNU, Constantin PITICAR, George PITICAR, George BRADAŢAN, Toader BRADAŢAN, Constantin PRECOP, Neculai PITICAR, Neculai UNGUREAN, Dumitru BILAN, Vasile BILAN, Constantin CIOFU, Emilian SĂHLEAN, Ştefan SOLCAN, Constantin SOLCAN, Vasile CIOFU, Ioan CIOFU, Nicolai PIRCU, Ioan UNGUREAN, Constantin RUSU, George DRELCIUC, Dumitru DRELCIUC, Dumitru UNGUREAN, Vasile MOROŞAN, Artemi CĂINAR, Dumitru CIOBOTAR, Dumitru SĂHLEAN, George SĂHLEAN, George VENIN, Dumitru GRIGORAŞ, Ion CIOFU, Dumitru NAGI, Neculai MOROŞAN, Dumitru FLOREA, George SĂHLEAN, directorul George BRĂTEAN, cantorul Ion SĂHLEAN, George GEMANAR, Nicolai FLOCEA, George CĂILEAN, Petru SOLCAN şi Vasile DRELCIUC[9].

1901: Celebrul dialectolog german Gustav Weigand ajunge, în 7 august 1901, la Bucşoaia, şi scrie: „Am petrecut noaptea în casa preotului din Bucşoaia, la vărsarea râului din Suha în Moldova. Bulgari nu locuiesc pe această vale, după cum s-ar putea presupune, în baza hărții etnografice Kieperts, dar huţuli, în Ostra, germani în Negrileasa (Schwarztal), iar celelalte comunități de pe valea Suhăi sunt românești sau amestecate cu huţuli, în Gemenea și Frasin”[10]. Seara, i-au cântat oaspetelui Domnica Grigoraş, de 55 ani (Frunză verde de-alunică), şi Nicolai a lui Petrea Flocea (41 ani).

1904: Nicolae Iorga trece prin Bucşoaia: „Îndată, Moldova se vede iarăşi la stânga şi, la Bucoşoaia, o trecem în locul unde, într-un larg câmp de prundiş, străbătut de vânturi, ea primeşte dunga de oţel albăstriu a Suhăi. Şi de aici, încolo, ea este însă pe marginea drumului, ducându-se, prin această Bucovină hrăpită, din Maramureşul descălecătorului, spre acea ţară nouă care de la dânsa a primit numele: Moldova. Între sălcii, supt dealurile puternic clădite, ea îşi urmează, clipă de clipă, drumul ei veşnic. De amândouă laturile ei, înălţimile întind pădurile de brad cu feţe goale, rupte de stânci lostopănoase şi negre. Valea seamănă cu acelea de la apus ale Moldovei noastre”[11].

1906-1907: Bucşoaia nu putea lipsi din „mitul Bellegarde”, dar nu simpatiza cu legendarul conte, fiind vizitată de contra-candidatul T. V. Stefanelli, „unanim proclamat de candidat pentru senatul imperial” şi care era „hotărât a lucra din răsputeri contra candidaturii contelui Bellegarde”. În vreme ce Francisc Belegarde şedea liniştit la Viena, „comitelui naţional, împreună cu dl consilier T. V. Stefanelli” s-a deplasat „în comunele Stulpicani, Bucşoaia („Aici erau adunaţi, în număr impozant, poporenii din comunele Frasin, Doroteea şi Bucşoaia, în frunte cu zelosul paroh Truţă Popescu, vrednicul primar Sahleanu şi secretarul comunal Sidorovici”), Vama, Pojorâta, Fundul-Moldovei”, participând şi la „grandioasa şi impozanta adunare electorală, care a aflat loc, luni în 18 martie 1907, în Câmpulung, unde muntenii spătoşi şi cu plete lungi din vechiul ocol, ascultând mai întâi cu multă atenţiune şi plini de încredere referatele comitetului naţional din Cernăuţi, privitor la o organizare trainică a tuturor păturilor sociale, au proclamat cu o însufleţire rară de candidat pentru senatul imperial pe dl consilier T. V. Stefanelli”[12]. Dar, cu toate astea, în ciuda propagandei făcute de „zelosul paroh Truţă Popescu, vrednicul primar Sahleanu şi secretarul comunal Sidorovici” şi drept dovadă că sătenii nu mai puteau fi prostiţi prea lesne, după vot s-a constatat că, în Bucşoaia, Bellegarde a câştigat 186 de voturi, iar Stefanelli doar 15, în vreme ce „opozantul democrat” Aurel Onciul nu a dobândit nici un vot[13].

1908: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[14], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Ioana CIOFU (20 ani în 1913), Paraschiva a lui Ilie SAHLEAN (25 ani în 1913) şi Axenia RUSU (42 ani în 1907) din Bucşoaia.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Bucşoaea, comună rurală, districtul Câmpulung, aşezată la confluenţa pârâului Suha cu râul Moldova. Suprafaţa: 10,58 km p.; populaţia: 754 locuitori, dintre cari 508 români, restul germani şi puţini izraeliţi. Confesiunea românilor gr. or.; restul, de religie – rom. cat., ev. şi mozaică. Se compune din vatra satului, cu 609 locuitori, şi din cătunele Suha şi Poiana-Bucşoiţei. Este străbătută de drumul principal Gurahumora-Câmpulung şi e staţie pe linia ferată Hatna-Cîmpulung. Are un oficiu poştal; o şcoală populară, cu 2 clase, o biserică parohială, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, de care ţine şi Frasinul. La 1776, era în posesia mănăstirii Voroneţ. La 1810, s-au aşezat aci o mulţime de mineri germani, cu ocaziunea întemeierii minelor de fier şi de cupru, protejate de stat. Populaţia, formată din familii originare române, peste care au venit colonişti transilvăneni şi din familii de mineri germani, se ocupă cu exploatarea pădurilor, precum şi cu creşterea vitelor mari şi prăsila de oi. Comuna poseda 120 hectare pământ arabil, 82 hectare fânaţuri, 5 hectare grădini, 105 hectare izlazuri, 599 hectare pădure. Se găsesc 52 cai, 197 vite cornute mari, 311 oi, 185 porci şi 23 stupi. Bucşoaea, pârâu, aflat pe dreapta Moldovei, izvorăşte de sub Butea Mărului şi se revarsă în Moldova, mai jos de satul Bucşoaea, districtul Câmpulung”[15].

În 1910, Bucşoaia era locuită, în părţi aproape egale, de români şi de germani.

1914: „Când s-a făcut, acum, în urmă, recrutarea reformaţilor, deputatul nostru, Aurel Onciul, care are multă trecere în populaţia românească, s-a sfătuit cu comandantul armatelor din Bucovina, colonelul Fischer, ca din cei recrutaţi să se oprească o parte, alcătuindu-se din ei un aşa-zis corp al legionarilor, cum a mai fost şi pe la 1848”. Un astfel de voluntar povestea: „După patru săptămâni, când s-au apropiat ruşii de Humor, noi, toţi cei 800 de legionari din district, am fost duşi în oraş, la Gura Humorului. Ruşii s-au apropiat, duminică, seara, înainte de Crăciun. Când a venit o patrulă de cazaci dinspre Băişeşti, noi, care eram la barierele oraşului, am tras asupra ei, fără să lovim, însă, pe nimeni. Atunci, ruşii au amânat intrarea, până la 2, noaptea, când au înaintat şi au ocupat oraşul. Cu vreun ceas înainte, vagmiştrii de jandarmi, care ne conduceau, ne-au îndreptat spre Bucşoaia. Era o vreme foarte ceţoasă. Ascunşi după case şi după garduri, noi am început să tragem asupra lor. Un cazac a fost omorât. De la noi, a fost ucis, de asemenea, un flăcău. Ruşii au mai omorât două femei (şi un preot, care privea pe fereastră, după cum se comunica în 5 ianuarie – n.n.), căci ei trăgeau şi asupra caselor, de după care puşcam şi noi. Văzând comandanţii noştri că nu ne putem împotrivi mai multă vreme, ne-am retras. O parte au luat-o spre Câmpulung, iar altă parte, ca la vreo 150, în sus, pe râul Suha. Ruşii urmărindu-ne, am ajuns la graniţa românească. Ce să facem? Înapoi, cazacii, înainte, graniţa României. Am trecut hotarul, ca să ne scăpăm vieţile, căci, de ne prindeau, ruşii ne împuşcau” [16]. „După ce au trecut de Bucşoaia, ruşii au înaintat până la Câmpulung, unde au stabilit cartierul statului major al trupelor de ocupaţie ruseşti (comandant era generalul Baron Vebel, însoţit, în acele zile, şi de generalii Laurenţiev şi Navroţchi, care au sosit în Bucovina pentru a stabili strategia ofensivei – n.n.). În lagărul acesta s-au construit grajduri pentru 500 de cai, s-au adus 50 de tunuri şi s-au concentrat numeroase trupe”[17].

1914-1918: În Primul Război Mondial, s-au jertfit pentru Bucovina „infanteristul Ironim Sahlean, Bucşoaia, Regimentul 22, prizonier”[18] şi „Ioan a lui Petru Sahlean, din Bucşoaia, a participat la război şi e dispărut, din anul 1915, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Ana a lui Ioan Sahlean, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[19].

1922: Prin ordinul No. 322/22, referitor la „Mişcarea în învăţământul primar”, au fost făcute numirile în învăţământul bucovinean, în baza concursurilor organizate de Consiliul şcolar al ţării, „în calitate de învăţători definitivi şi învăţătoare definitive: Eugenia Holca la Bucşoaia”[20].

1936, 11-23 iunie, Teofil Sidorovici, bucşoianul ajuns Comandantul Străjii Ţării, a organizat o excursie în Bucovina pentru tinerii străjeri, relatarea căpitanului Marin I. Georgescu[21] însemnând doar o înşiruire de lozinci, şi nicidecum o mărturie.

1939: „Bucşoaia. În fermecătoarea ţară a Bucovinei, pe pământul ce freamătă de pioase amintiri ale trecutului, pe locul acela vrăjit, unde Moldova îmbrăţişează într-o armonioasă înfrăţire undele cristaline ale râulului Suha, este o încântătoare vale, străjuită de culmile împădurite ale dealurilor Frasin, Cetăţele, Bârloagele, Valea Seacă, Stulpicani şi Suha, vale ce adăposteşte în pitorescul ei satul Bucşoaia, cu lunca-i adumbrită de crestele verzi ale brazilor şi mângâiată de susurul melodios al izvoarelor. Acolo, în aceea luncă din Bucşoaia, ce se răsfaţă într-un decor desprins parcă din tărâmuri de legendă, Straja Ţării şi-a înfipt, pentru totdeauna, măreţul său stindard, înfiinţând aci o minunată tabără permanentă pentru comandantele străjere, tabără care, pe lângă posibilitatea de perfecţionare, ce o oferă comandantelor, este şi o incomparabilă realizare de folos obştesc pentru populaţia acelor meleaguri, populaţie căreia i-a fost hărăzit să-ndure, atâţia ani de-a rândul, jugul apăsător al străinului. Înfăptuită din iniţiativa şi grija deosebită ce o poartă Comandantul Străjii Ţării armatei albe a Majestăţii Sale Regelui Carol al II-lea, condusă, cu o rară măiestrie, de către Comandanta Falangei Străjerelor, domnişoara Viorica Liţica, şi a harnicelor dumisale colaboratoare, „Casa noastră” din Bucşoaia îşi deschise, vara asta, pentru întâia oară, porţile-i primitoare. Sute de comandante, venite din colţurile cele mai îndepărtate ale ţării, au trăit, la Bucşoaia, neuitate momente de apropiere sufletească, într-o atmosferă de adevărată şi sinceră camaraderie. Acolo, lămurindu-se o serie de probleme, s-a pus la punct programul ce se va aplica, începând din toamnă, s-a făcut să se înţeleagă că, în această mişcare de salvare a tării, comandantele de orice grad nu trebue să fie numai nişte funcţionare, care lucrează un număr definit de ore, ci adevărate misionare, care, cheltuindu-se pe sine, îşi dăruiesc sufletul lor întreg pentru pregătirea unei generaţii sănătoase la trup şi la minte, generaţie care să formeze stâncă de granit în calea celor ce cu atâta lăcomie ne râvnesc pământul. Aci, la flacăra caldă a focului aprins în răcoarea binefăcătoare a luncii din Bucşoaia, sufletele lor s-au înfrăţit, pentru triumful celei mai sublime devize, aceea a Credinţei şi a muncii pentru ţară şi Rege. Viaţa de tabără, cu specificul ei nelipsit de pitoresc, cu plimbări şi excursii, ce au dezvăluit, la tot pasul, minunăţiile acestui binecuvântat colţ de ţară, cu sfaturile şi îndemnurile frumoase, strecurate în sufletul comandantelor prin graiul cald şi convingător al domnişoarei conducătoare a taberei, a avut asupra lor efectul acelei picături de apă vie, care reconfortează şi însufleţeşte. E sigur că fiecare comandantă s-a întors acasă călăuzită de un singur gând, acela de a munci din răsputeri pentru înălţarea cât mai sus a scumpei noastre patrii, ducând, în acelaşi timp, cu ele fiorul multor, impresii de neuitat de pe pământul ce adăposteşte, în sânul său, rămăşiţele marelui nostru Ştefan”[22].

1941: Printre primii Eroi ai României Mari, proveniţi din Bucovina, se numără şi „Moroţanu Arcadie, soldat, ctg. 1936, cu ultimul domiciliu în comuna Bucşoaia, judeţul Câmpulung, mort la 6 iulie 1941”, şi „Sahleanu Vasile; fruntaş, ctg. 1934, cu ultimul domiciliu în comuna Bucşoaia, judeţul Câmpulung, mort la 28 iulie 1941”[23].

1941: „Inginerul agronom cl. I, Vasile Colibaba, şeful centrului agricol Bucşoaia, jud. Câmpulung, se destituie din funcţiune, pe data de 3 martie 1941, conform art. 41 din legea de organizare a corpului agronomic, fiind condamnat definitiv de instantele militare la 2 ani închisoare corecţională şi un an interdicţie corecţională, pentru faptul de rebeliune contra autorităţii”[24].

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[25], următorii învăţători şi învăţătoare: Scutelnicu Emilia, comuna Frasin-Bucşoaia, jud. Câmpulung, media 7,06”.

1945: „Ministrul secretar de Stat la Departamentul Afacerilor Interne, / Luând în examinare deciziunea Nr. 60 din 21 Aprilie 1945, prin care dl prefect al jud. Câmpulung a hotărât dezlipirea satului Bucşoaia de la comuna Frasin, pentru a forma o comună rurală aparte, cu denumirea de „Bucşoaia”; / Având în vedere că deciziunea de mai sus a fost luată în urma cererii locuitorilor din satul Bucşoaia şi cu îndeplinirea formelor prevăzute de legea Nr. 62 din 1942; / Văzând că veniturile de la capitolul ordinar al viitoarei comune Bucşoaia sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile obligatorii; / Pe baza dispoziţiunilor art. 4 din legea administrativă din 14 August 1938, modificat prin legea Nr. 62 din 1942, / Decidem: Art. 1. Se aprobă dezlipirea, pe data de 1 Aprilie 1945, a satului Bucşoaia de la comuna Frasin, pentru a forma o comună rurală aparte, cu denumirea de „Bucşoaia”. / În unna aeestei modificări, comunele Bucşoaia şi Frasin vor fi compuse fiecare dintr-un singur sat, cu acceaşi denumire. Art. 2. Direcţiunea administraţiei finanţelor locale este însărcinată cu executarea prezentei deciziuni. / Dată la 30 Iunie 1945. / p. Ministru, George Silviu / Nr. 4.394”[26].

1946: „Curtea Martiali a Contandamentului IV Teritorial / Noi, colonel magistrat Rudeanu Corneliu, Preşedintele Curtii Marţiale a Comandamentului IV Teritorial, / Având în vedere ordinal de trimitere direct în judecată Nr. 313 din 12 Aprilie 1946, prin care acuzaţii arătaţi mai jos, sunt trimişi în judecata Curţii Marţiale a Corpului IV, pentru faptele specificate în dreptul fiecärnia: 1). Drelciuc Isidor zis Zidor, de 32 ani, din comuna Bucşoaia, jud. Câmpulung, pentru crima de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 524, 525 din codul penal, combinat cu legea Nr. 509 din 1943; crima de incediere, prevăzntă şi pedepsită de art. 353 şi 355 din codul penal; evadare, prevăzută şi pedepsită de art. 297 din codul penal. 2). Dochiţa D. Catargiu, din comuna Doroteia, jud. Câmpulung; 3). Ilarion Năhărneac, de 43 ani, din comuna Voroneţ, jud. Câmpulung; 4). Dumitru Praja, de 55 ani, din comuna Gura Humorului, jud. Câmpulung; 5). Constantin Volanschi, de 24 ani, din comuna Frasin, jud. Câmpulung, toţi trimişi în judecată pentru: favorizarea infractorilor, prevazută şi penată de art. 284 din codul penal, combinat cu art. 2 din legea Nr. 509 din 1943, şi tăinuire de bunuri, prevazută şi pedepsită de art. 283 din codul penal. 6). Ulian Constantin, de 31 ani, din comuna Capul Câmpului, jud. Câmpulung; 7). Vasilică E. Drelciuc a lui Florea, din comuna Bucşoaia, jud. Câmpulung; 8). Cozan Gheorghe, de 20 ani, din comuna Stulpicani, jud. Câmpulung, toţi pentru crima de favorizarea infractorilor, prevăzută şi pedepsită de art. 284 din codul penal, combinat cu art. 2 din legea Nr. 509 din 1943; / Având în vedere că numiţii nu s-au prezentat pentru îndeplinirea formalităţilor prevăzute de art. 254 din C. J. M., / Ordonăm: / Ca acuzatii: Drelciuc Isidor, Dochiţa D. Catargin, Ilarion Năhărneac, Dumitru Praja, Constantin Volanschi, Ulian Constantin, Vasilică E. Drelciuc a lui Florea şi Cozan Gheorghe să se prezinte, cel mai târziu în cinci zile de la publicarea în Monitorul Oficial a prezentei ordonanţe, la Curtea Marţială a Comandamentului IV Teritorial, spre a fi judecaţi pentru crima de favorizarea infractorilor, prevăzută şi pedepsită de art. 284 din codul penal, combinat cu… / Dată la 31 Mai 1946, / Preşedinte Col. mag. Rudeanu Corneliu / Nr. 83.385”[27].

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[28], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Manolache Gheorghe, de la Frasin, la Bucşoaia; Gorea Dumitru, de la Bucşoaia, la Frasin”.