Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Mihova

MIHOVA. Satul de pe pârâul Mihova, în aval de Lucavăţ şi în megieşia moşiei şi a satului Berhomet, împărtăşeşte aceeaşi istorie obştească a răzeşismului întemeiat de Luca, fiul lui Pancu. În 1775, Mihova, din Ocolul Berhometelui, era considerată un cătun al Lucavăţului, Lucavăţ cu Mihova având 1 mazil, 1 popă şi 65 ţărani. Dar Mihova era selişte pustie, colonizată abia în 1776 cu 67 familii rutene, după cum o confirmă „Topografia” lui Daniel Werenka (pg. 64).

1786, iunie 17: Se hotărnicesc moşiile răzăşeşti, alegându-se „partea de moşie a dumisale căpitanului Ioan Zota, ce o are cu neamul său de baştină de pe neamul său mândre, şi după învoiala ce a făcut-o, prin scrisoare, cu verii săi, Ciornohuzenii ţi Borşăneşti”, iar hotarnca aceasta, care, genealogic, mărturiseşte o aceiaşi rădăcină pentru răzeşi (boierii) Zota, Cionohuz şi Borşan şi a „tuturor răzeşilor de aice, din Bănila, ce se trag din strămoşul lor Măndre”, cărora le aparţinea de drept imensa moşie care începea la „câteva izvoare cu slatină de sare, la Mihova şi Coşulica, la aceste slatini, de va ieşi vreun venit, cu toţii să aibă a se împărţi, care câtă parte îi va ajunge frăţeşte”[1].

1848: „Primăria Mihova, din Bucovina, se plânge de opresiune”, printr-un  memoriu adresat Reichstag-ului din Viena[2].  

1860: O şcoală cu 4 clase funcţiona, la Mihova, din 1860, o alta, cu o clasă, urmând să fie deschisă, la Mega, din 1892[3].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Vijniţa – Vijniţa (târg, cu tribunal) cu Bahna, Ciornohuz, Revna și Wiszenka, Berhomet pe Siret cu Lăpuşna, Mihodra, Cireşenca, Mazuri, Şipot cu Bursekeu, Ispas, Lucavăţ pe Siret cu Maidan, Meschibrod cu Podzaharie, Mihova cu Mega, Milie”[4].

1885: David Muntean din Mihova absolvă Faculttatea de teologie ortodoxă a  Universităţii Francisco-Joshepina din Cernăuţi[5].

1890: În 1890, comuna Mihova avea 2.194 locuitori, primar fiind Nicolai Iaviş. Paroh era David Muntean, iar Ioan Crilati şi Dionisie Constantinovici erau învăţători.

1903: Biserica Sfântului Ioan cel Nou din Mihova avea să fie construită în 1903, pe locul unei bisericuţe vechi, cu acelaşi hram, patronată, în 1843, când avea 1.142 enoriaşi, de Iordachi de VASILCO şi slujită de parohul Athanasie DAŞCHIEVICI. În 1876, biserica era frecventată de 1.569 enoriaşi, patron fiind Alexander de VASILCO-SERECKI, iar paroh, Epifanie FERLIEVICI. În 1907, când deservea şi enoriaşii din Mega şi din Maidan, paroh era David MUNTEAN, născut în 1861, preot din 1886, paroh din 1893, iar cantor, din 1903, George KOUTZENIUK, născut în 1882.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Mihova, comună rurală, districtul Vijniţa, aşezată pe pârâul cu acelaşi nume, în toată întinde­rea sa. Suprafaţa: 6,43 kmp; populaţia: 2.194 locuitori ruteni gr. or. şi ceva izraeliţi. Se compune din următoarele sate: Mihova de Sus, Mihova de Jos, Mihova-Maidan, Levchiv şi Vilsec. Este străbătută de drumurile districtuale Jadova – Berhomet şi Bănila Moldovenească – Berhomet; este situată în apropiere de linia ferată Nepolocăuţi-Vijniţa. Are o şcoală populară, cu 2 clase, şi o biserică parohială, cu hramul „Sfântul Ioan cel Nou”, de care ţin şi enoriaşii din Mega. La 1776, era cătun, pendinte de satul Lucaveţ pe Siret. Aci se află 2 fabrici de spirt şi una de scânduri, cu un gater. Populaţia, formată parte din ruteni, parte din huţani, are diferite ocupaţiuni, potrivit regiunii în care locuieşte. Aşa, cei de la munte trăiesc din ex­ploatarea pădurilor, fânaţelor şi prăsila de vite; iar cei de la şes sunt agricultori şi cres­cători de vite. Comuna posedă 1.202 hectare pământ arabil, 1.195 hectare fânaţuri, 20 hectare grădini, 725 hectare imaşuri, 3.782 hectare pă­duri. Se găsesc 166 cai, 994 vite cornute, 100 oi, 350 porci, 163 stupi. Mihova, afluent pe dreapta al Sire­tului, ce răsare sub mun­tele Trei Movile, din pădurea Mărcuş, în apropierea satului Lăpuşna şi, după ce formează Valea Mihovei şi udă comuna cu acelaşi nume, se varsă în râul Siret, mai sus de localitatea Lucavăţ, districtul Storojineţ. Mihova de Jos, sat, pendinte de comuna rurală Mihova. Are 678 locuitori ruteni gr. or. şi cuprinde în sine, pe lângă vatra satului, cu 320 locuitori, unde este reşedinţa comunei, şi cătunele Babiciova şi Bahna. Aci se află şcoala şi biserica comunei. Mihova de Sus, sat, pendinte de comuna rurală Mihova. Are 928 locuitori ruteni gr-or. şi cuprinde în sine, pe lângă vatra satului, cu 613 locuitori, şi cătunele Babiciova, Bahna şi Usole. Mihova-Maidan, sat pendinte de comuna rurală Mihova. Are 143 locuitori ruteni gr. or. şi cuprinde în sine, pe lângă vatra satului, care, împreuna cu târla Bahna, numără 106 locuitori, şi cătunul Babiciova. Mihova-Osadţa, moşie cu admiistraţie particulară, districtul Vijniţa. Are 22 case şi 93 locuitori izraeliţi şi ruteni. Pe lângă moşia Mihova-Osadţa, cuprinde şi târla Levchiv. Mihova- Vasilco-Bazil, moşie, cu administraţie particulară, districtul Vijniţa. Suprafaţa: 35,40 kmp; po­pulaţia: 65 locuitori, în majo­ritate izraeliţi, restul ruteni. Pe lângă moşia Bazil propriu-zisă, mai cuprinde în sine şi localitatea Vovce, unde se află o mină de fier părăsită. Mihova-Vasilco-Catinca, moşie, cu administraţie particulară, districtul Vijniţa. Suprafaţa: 15,43 kmp; populaţia: 81 locuitori ruteni, izraeliţi şi alţii”[6].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Vij­niţa  făcea parte şi „Reprezentantul Băncii regionale: David Muntean, paroh, Mihova”[7].

1921: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc orto­dox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Bigot de St. Quentin Elena, contesă, Jadova (Mihova, Jadova); Wassilko-Serecki Ecaterina baroană, ere­zii, a) George conte Wassilko-Serecki, Cernăuţi strada Flondor Nr. 38., b) Victor Wassilko-Serecki, Cernăuţi str. Iancu Zotta 16, (Mihova), compatroni”[8].

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[9], următorii învăţători şi învăţătoare: Lupaşcu Aristeia, comuna Mihova, Centru, jud. Storojineţ, media 7,29; Pătraşcu Ştefan, comuna Mihova, Cotul de Sus, jud. Storojineţ, media 8,08”.

[1] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 7, Anul I, 28 februarie 1911, pp. 42-45

[2] Archiv für österreichische Geschichte, Wien 1898,, p. 708

[3] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 34, 1876 p. 92, 1907 p. 77

[4] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[5] Norst, Anton, Dr., Alma mater Francisco-Josephina, Czernovitz 1900, p. 123

[6] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 141, 142

[7] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[8] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66

[9] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Mihalcea

MIHALCEA. În 15 martie 1490, printre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se afla  „ şi o biserică din Mihalcea”, sat al voievodului, care, în 10 iulie 1510, are parte de o povestea pilduitoare. Anterior acelei date, un iobag din Mihalcea, Matei, plecase la Bistriţa ca să-i vândă câteva perechi de boi, dar, la întoarcere, a fost deposedat de bani de gărzile orăşeneşti din Bistriţa şi aruncat în închisoare. Enervat de o asemenea nedreptate, Bogdan-Vlad cel Orb îi poruncise marelui vistiernic şi vameş Gavril Trotuşan, ginerele lui Luca Arbure, să le scrie bistriţenilor: „Iată, a venit la noi şi acest Iovan, iobag din Mihalcea al zisului nostru Domn, şi ne-a înfăţişat, sub chip de grea plângere, cum că fratele său, numit Matei, plecând spre părţile voastre, cu un anumit număr de boi, pentru a-i vinde, pe când se întorcea, după ce vânduse boii” a fost reţinut de straja cetăţii, deposedat de bani şi aruncat în temniţă. Gavril Trotuşan cerea eliberarea „omului şi iobagului nostru, Matei din Mihalcea”, ameninţându-i pe bistriţeni cu o incursiune de pedepsire a armatelor moldoveneşti, în cazul în care Matei din Mihalcea nu va beneficia de dreptatea care i se cuvenea.

1625: Satul Mihalcea se numea, în 1625, Mihalciul, iar în 1699, Mihalce.

1677: În 9 aprilie 1677, Dumitraşco din Lucaveţ, jupâneasa lui, Aniţa, fata Maricăi Cărcoaei, şi feciorul lor, Gavrilaş, au căzut robi la tătari. Răscumpărarea familiei din Lucaveţ a fost plătită de Lupaşco, fiul lui Nicolae Murguleţ, cel care, în 7 martie 1677, primeşte de la familia recunoscătoare a lui Dumitraşco „a patra parte a mea, den sat Mihalciu, cu rumâni cu toat”.

1703: În 1 februarie 1703, după ce Niculai Murguleţ, care plecase în Polonia cu 150 vite de vânzare, murise acolo, fratele lui, Ursul Murguleţ, care rămăsese păgubit de nişte vite, a vrut să păstreze satul Mihalcea, dar, primind banii pe vite de la ginerele lui Niculai Murguleţ, Toader Moţoc, i-a restituit acestuia satul.

1706: În 10 august 1706, Antioh Cantemir Vodă întărea lui Lupaşco Murguleţ părţile sale din Mihalcea, interzicându-le ginerilor lui Stroescul, Toader Dămian şi Ştefan Volcinschi, să-i tulbure posesia, până la o nouă înfăţişare la Divan.

1710: După bătălia de la Poltava, din 26 aprilie 1710, regele suedez, Carol al XII-lea, s-a retras, cu rămăşiţa de oşti, în Basarabia, în zona Tighinei, plănuind să îşi mute, apoi, trupele în Polonia. „Atunci Mihai Racoviţă Vodă, văzând plimbarea craiului suedez la Tighine şi-nţelegând că vrea să vină la leşi, a făcut ştire Moscului, când a veni, să trimită oaste, în taină, sprinten, şi atunci or prinde pe crai, şi s-a ridica şi el, de s-a duce… Făcând veşti la Împărăţia Moscului, brigadierul Cropot, care era, pe margine, cum acei suedezi s-au apropiat la Cernăuţi, Împărăţia Moscului nu i-a putut răbda, ci au scris lui Cropot bragadier şi lui Turculeţ, de-au încălecat, cu vro trei, patru mii de oşteni, de-au trecut Ceremuşul, în ceastă parte, şi-au lovit, prin codru, şi-au ieşit la Mihalcea, de i-au lovit în Cernăuţi, fără veste. Iar cazacii au şi dat, la vale, în lunca Prutului, de-au scăpat mai toţi, iar suedezii au purces să se suie în vârful dealului Cernăuţiului, să s-apuce de bătaie, dar văzând că-i mulţime de oaste, nu s-au mai putut apuca de bătaie, căci, înconjurându-i, Cropot şi Turculeţ i-au luat pe toţi de grumazi şi-ndată i-au luat şi au purces, cu dânşii, în Ţara Leşească. Iar pe vreo douăzeci, care mai scăpaseră, dintre suedezi, i-au tot ucis la satele Ţurcanii de pe sub munte, la Cupca şi la Rădăuţi, la Suceava”[1].

1745: Sat şi moşie ale lui Gavril Moţoc, împreună cu Mihalcea, în 28 iunie 1745, „o parte de pământ din Clocucica a fost tras de târgoveţi la hotarul târgului, arătând un uric vechiu, de la Ştefan Voievod despre hotarul Mihalcei şi a Clocucichei”. Cercetând uricele, Ioan Nicolai Mavrocordat Vodă hotăra „precum târgoveţii de Cernăuţi să stăpânească acea bucată de pământ, precum au stăpânit-o moşii şi părinţii lor, iar Gavril Moţoc să stăpânească hotarele Mihalcei”

1756: Conform unui izvod de moşii, din 20 iulie 1756, Ilinca Dociul, fata lui Ursul Murguleţ stăpânea a patra parte de Mihalce.

1762: În 29 mai 1762, pentru că Toader Mănescul şi cumnatul său, Dumitraşco Tabără, mazili de Cernăuţi, se certau „cu fraţii Ilie, Ion, Sandul şi Toader Moţoc, feciorii Mariei, pe care o ţinuse Perjul şi fraţii Paraschivei, jupâneasa lui Mănescul, care a făcut pe Toader Mănescul şi pe Nastasia, jupâneasa lui Dumitraşco Tabără, şi cerând Toader Mănescul şi Dumitraşco Tabără de la Moţocheşti partea mamei lor, Paraschiva, au apărut întâi în faţa lui Gheorghe jitnicerul, staroste de Cernăuţi, care a împărţit toată partea părintelui lor, Toader Moţoc, şi a mamei lor, Iudita, fiica lui Nicolai Murguleţ… pe 6 fraţi”, care stăpâneau, împreună, doar un sfert din satul Mihalcea. Conflictele acestea pentru pământ, între neamuri, care ne ţin loc de istorie, continuă şi pe parcursul generaţiilor următoare.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[2], din 1772-1773, înregistrează la Mihalcea „64 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, 1 dascăl, 2 mazili, 3 ruptaşi, 3 scutelnici, 4 văduve şi 49 birnici, aceştia fiind: Onofreiu NISCORENDI, Ion MITITELIUC, Ion VLAS, Dumitraşcu VLAS, Nichifor ŢIGĂNAŞ, Ursul ŢIGĂNAŞ, Grigori ŢIGĂNAŞ, Lupul moscal, Grigori zet ego, Vasile moscal, Iftemii HONCEPIUC, Mihail JUPLIAC, Costaşcu POSTOLNIC, Iacob MEREZKA, Iacob DORUŞ, Ilko ciubotar, Andrei HONCEPIUC, Ion a BABII, Simion HONCEPIUC, Mihail DUGAN, Ion MOTLIUC, Roman vătăman, Neculaiu strugar, Grigoraş sin ego, Enachi sin diacon, Grigori ciubotar, Mitro sin ŞTEFUREA, Ivan ŞTEFUREA,  Sâmen sin ŞTEFUREA, Vasile OLEŞCIUC, Iacob MACSINIUC, Hrihor MÂTCIUC, Iacob POPOVICI, Tudose sin FODOR, Ion sin CRĂCIUN, Ion FODORCIUC, Hrihor RUŞICIORUL, Hrihor sin MIHAIL, Neculai rus, Georgii DUMCA, Palii ROMANUC, Vasile pânzar, Ivan BORIS, Georgii PEIKO, Andrei DĂNILIUC, Ivan zet popii, Dănilă pânzar, Petro TROEŢSCHI şi Vasile ZVARICI. Rufeturile erau: mazilii Toader MÂNECĂ şi Toma MÂNECĂ, ruptaşii Simion BOLDESCU, Toader BOŞNIAGĂ şi Lupul BRAHĂ, popa Ştefan şi dascălul Toader, scutelnicii Dumitru rusul, scutelnic al lui Toader MÂNECĂ, Vasile DUMITRU, scutelnicul popii, şi Vasile MUTRIUC, scutelnicul lui BOŞNIAGĂ, dar şi vădanele Irina, Ilina, Titiana şi Paraschiva.

1773: În 21 martie 1773, „este conflict între Toader şi Constantin, nepoţii lui Vasilie Mănescul, şi Toma, fiul lui Vasilie Mănescul”. Şi aşa mai departe.

1774: În 1774, Mihalcea avea 61 familii, iar în 1775, când făcea parte din Ocolul Cernăuţilor, 4 mazili, 2 popi şi 49 ţărani, numărul familiilor satului ajungând, în 1784, la 102. În 1776, o jumătate de sat Mihalcea „se cheamă Camâna”.

1794: Diata lui Toader Mănescul, din 14 iulie 1794, o face stăpână pe fata lui, Maria, jupâneasa lui Gheorghe Tuşinschi, peste „săliştea Mihalcei, partea de sus”.

1806: În 16 iulie 1806, Ruxanda Tuşinschi arenda lui Andrei Dobrovolschi, pe patru ani, pentru 1.150 lei, „moşia ce o are în Mihalce baştină… cu toate locurile, cu nouă podani”.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Cernăuţi – Curtea regională din Cernăuți: Cernăuţi, Ceahor, Hliboka, Camena cu Spaski, Corovia, Cotul Bainski, Cuciurmare, Ludi Horecea Camerale cu Mănăstioara, Lucaviţa, Mihalcea, Mihuceni cu Kicera, Molodia cu Franzthal și Derelui, Ostriţa, Preworokie, Stăneştii de Sus pe Siret, Stăneştiii de Jos pe Siret, Poienile, Tărăşeni, Trestiana sau Dimka, Voloca Camerale pe Siret, Zurin”[3].

1882: În 1882, avea să se deschidă, la Mihalcea, o şcoală cu 6 clase[4].

1890: În 1890, Mihalcea avea 2.700 locuitori, primar fiind Ignatie Arseni. Paroh era Zaharie Voronca, iar cantor bisericesc – Ipolit Ţarevici. Satul avea o şcoală, slujită de învăţătorul Sevastian Baloşescul.

1892: O listă de subscripţie „în folosul şcolarului sătesc”, întocmită de „Dumitru nobil de TOTOESCUL, notar comunal din Mihalcea… în folosul şcolarului sărac Mihai al lui Georgi din Broscăuţii vechi”, cuprinde următoarele nume: Isidor cav. de MANESCUL, Iancu cav. de  MANESCUL, Grigorie nobil de CONSTANTINOVICI, protopresviterul din Camena, George HOSTIUC, Dimitrie nobil de TOTOESCU, Erast SAUCIUC, Mihaiu DOLINSCHI, Teodor REUS cav. de MÎRZA, Iankel HECHT, Vasile nobil de ROSCHIP, Victor nobil de TUŞINSCHI, Vasile cav. de GRECUL, Constantin nobil de TUŞINSCHI, Vasilie nobil de BRAHA, Onofraş PANTIUC, Nicolae COZUBOVSCHI, Marcus LUTTINGER, doamna Loti LUTTINGER, Ignatie nobil de VOLCINSCHI, George nobil de SOROCEANU, Ioan COSOVAN, Iakiw FEDKI, Teodor PRODANCIUC, Olexa KOUTZUN, Nararic KOUTZUN, Leonti NIDRIESCHI, Nicolai KOUTZUN şi Teofil nobil de MANESCUL[5].

1900: „Semnele împăcării se arată acuma. În comuna Mihalcea, s-a izgonit, zilele acestea, din partea consiliului (sfatului) şcolar al țării, limba română din şcoală. Înainte cu câţiva ani, în numita comună era numai limba română. Doamna Pulcheria de Buchenthal, născută de Costin, a lăsat, în testamentul făcut în 24 octombrie 1869, suma anuală de 150 florini (300 coroane), din moşia dumisala, anume pentru şcoală, şi anume pentru limba româna, în şcoala din Mihalcea. La o sistemizare nouă a acelei şcoli, au introdus, însă, domnii din consiliul şcolar al ţării şi limba ruteană, pe lângă cea română. Prezidentul țării, de pe atunci, contele Goes, a dat poruncă să se silească părinţii ca şă-şi înscrie copiii lor la limba ruteană, ceea ce s-a şi făcut. Cu multă râvnă a lucrat, la treaba aceasta, pe lângă alţii, încă şi părintele Zaharia Voronca, după cum o adevereşte şi Sfinţia Sa, singur, într-o scrisoare, tipărită în numărul 10 al „Gazetei Bucovinei”, din 14 februarie 1894. Atunci, era vorba că jumătate din copiii umblători la şcoala din Mihalcea învaţă limba rusească. Astăzi, după cinci ani, a pierit urma românilor din Mihalcea. Limba română e dată afară din şcoală şi cea rusească e singura limbă stăpâtnitoare. Асestеа sunt roadele împăcării? De ce nu şi-au asgurat deputaţii satele şi școlie române, contra astorfel de atacuri? Pentru cine va fi numit inspectorul școlar român, când nu vom mai avea școli române?”[6].

1901: Biserica nouă din Mihalcea a fost construită în 1901, în locul unei biserici vechi, patronată, în 1843, de Grigorie de TABORA şi slujită de parohul Vasilie TOMOVICI, parohia numărând 1.423 enoriaşi. În 1876, biserica Adormirea Maicii Domnului, cu 1.992 enoriaşi, patronată de Ioan de POPOVICI, era slujită de parohul Cassian TOMOVICI. În 1907, paroh era prietenul lui Ciprian PORUMBESCU, Zaharie VORONCA, născut în 1851, preot din 1880, paroh din 1888, iar cantor, din 1892, Ipolit ZAREVICI, născut în 1842.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Mihalcea, comună rurală, districtul Cer­năuţi, aşezată pe pârâul Corovia, între oraşul Cernăuţi şi comuna Camena. Suprafaţa: 42,01 kmp; po­pulaţia 2.647 locuitori ruteni, în majoritate gr. or., precum şi ceva români şi izraeliţi. Se compune: 1). din vatra satului, cu 1918 locuitori, ce cu­prinde şi vechile cătune, Vapniarca şi Ocruh, şi 2). din cătunele Dubova, Perleva, Spasca, Tarnauca şi Voloca. Este aşezată lângă drumul principal Cernăuţi-Storojineţ. Are o şcoală populară, cu 2 clase, şi 2 biserici, una paro­hială, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, în satul de reşedinţă, şi alta filială, în cătunul Spasca. Aceasta comună este men­ţionată, pentru prima dată, într-un hrisov din 14 Martie 1490. La 1776, era stăpânită de boerul Teodor Mănescu, cu fiii săi. Populaţia se ocupă cu agri­cultura, cu creşterea de vite, precum şi cu exploatarea de păduri. Comuna posedă 1.226 hectare pământ arabil, 881 hectare fânaţuri, 26 hectare grădini, 817 hectare imaşuri, 1.176 hectare pădure. Se găsesc 145 cai, 1.095 vite cornute, 2.901 oi, 239 porci şi 247 stupi de albine. Mihalcea, moşie, cu administraţie particulară, districtul Cernăuţi. Suprafaţa: 11,73 kmp; po­pulaţia: 60 locuitori, în majo­ritate izraeliţi, restul ruteni romano-catolici”[7].

1911: „Între comunele odinioară curat româneşti şi ulterior ruteniznle cu forţa se numără salul Mihalcea. Din capul locului a fost în satul acesta şcoală românească. Când însă a ajuns puternicul Omelian (Popovici – n. n.) la pu­tere, s-a desfiinţat şcoala românească prin uneltirile mârşave ale rutenilor şi neglijenţa condamnabilă a românilor. Astăzi avem o şcoală cnrat ruteană, de 6 clase, în Mihalcea şi cu limba română ca obiect secundar, care însă e neglijată prin aceea că învăţătorii ucraini sfătuiesc copiii să nu cerceteze învăţământul din  limba română. Prin 18 ani neîntrerupt şi unanim cere comitetul introducerea unei clase cu limba de propunere românească. Deputaţiuni au îmblat fără număr la prezidentul ţării cu memorande şi cu plângeri gurale, fără de a fi primit, până astăzi, vreun rezultat, ba, ce e mai nostim, în timpul ultim, răsfoind un amploiat actele referitoare la plângerile mihalcenilor, a aflat că unele acte lipsesc. Aferim de administraţie corectă. Scandalul însa şi-a ajuns, în 27 Decemvrie 1909, culmea. Văzând poporul din Mihalcea şicanările şi nedreptăţile păţite de până acum, şi-a făcut singur dreptate şi a închis şcoala. De la sine înţeles că, acuma, a trimis guvernul imediat o comisie, cu scop să caute pe instigatorul înhiderii şcoalei, dispunând ca învăţământul să se ţină cu vreo câţiva copii ai unor oameni mai timizi, păzind un jandarm şcoala, în decursul învăţământului. Iată, deci, referinţele din Ungaria se importă cu sila şi la noi. Se zvoneşte de o absentare totală a copiilor de la şcoală. Se-nţelege de la sine că guvernul va zice că-i agitaţie la mijloc şi nu se va du­meri a zice că poartă el însuşi vina. Ce zic deputaţii noştri?”[8].

1914: „Consiliul şcolar c. r. al districtului Cernăuţi. / Nr. 5008/14 // Mihalcea, / Organizaţia şcolii primare publice de acolo // Cătră primăria din Mihalcea, // Referitor la recursul comunei Mihalcea împotriva emisului de sistemizare al consiliului şcolar c. r. al ţării, din 22 Iulie 1913, Nr. 11.562, relativ la organizarea şcolii primare publice de acolo, i se aduc lă cunoştinţă primăriei, în urma emisului consiliului şcolar c. r. al tării din 19 Martie 1914, Nr. 3.872, următoarele: / Ministerul c. r. de Culte şi Instrucţie, aflând din actele în chestie că comuna Mihalcea, de la anul 1904, încoace, cere de repetate ori înfiinţarea unei şcoale primare publice cu limba de instrucţie română, aflând mai departe că şcoala poporală publică de acolo, cu limba de instrucţie ruteană, nu e cercetată de nici un singur copil, ani de-a rândul; / Că şi la începutul anului şcolar curent, locuitorii din Mihalcea au cerut, pentru toţi copiii obligaţi să cerdeteze şcoala de-acolo, limba română ca limbă de instrucţie, în vreme ce pentru limba ruteanal n-a fost anunţat nici un singur copil; / Că, cu toate acestea, în urma emisului de sistemizare al con­siliului şcolar de ţară, din 22 Iulie 1913, Nr. 11.562, s-a hotărât de consiliul şcolar districtual, cu deciziunea din 13 Septemvrie 1913, pentru 4 clase ale şcoalei poporale publice în Mihalcea, limba ruteană ca limbă de instrucţie, şi numai pentru 2 clase cea română; / Că, în cazul acesta, în contrazicere cu dispoziţiunea § 2 al regulamentului pentru şcoale şi învăţământ, nu s-a luat în considerare dorinţa co­munei Mihalcea, respectiv a părinţilor copiilor obligaţi să cerceteze şcoala, ci că limba de in­strucţie s-a stabilit numai pe baza recensământului din 1910; / Că, abstrăgând chiar de la faptul că nu e cu cale a se întemeia o şcoală poporală pe împrejurări anchetate înainte de mulţi ani, care în prezent s-ar putea trage eventual la îndoială, nu e evi­dent de ce nu s-au luat în seamă repetatele dorinţe ale comunei şi ale factorilor competenţi, adică ale părinţilor copiilor obligaţi să cerceteze şcoala; / Prin urmare, Ministeriul c. r. de Culte şi Instrucţie, prin emisul din 18 Februar 1914 ex 1913, se vede îndemnat să înlăture numita deciziune a consiliului şcolar c. r. de ţară, întrucât stabilirea limbci de instrucţie pentru această şcoală se face atârnătoare numai de rezultatul recensământului din 1910, şi să hotărască ca Consiliul şcolar c. r. de ţară să ia o nouă deciziune, privitor la limba de instrucţie a adese citatei şcoale, luându-se în seamă toate împreju­rările care se referă la această chestie. / Despre primirea acestui act, să ni se trimită imediat un extras din protocolul de gestiune de la biroul de acolo. / Preşedintele: W. Krahl m. p.”[9].

1914: „La Mahala, Corovia, Cuciur, Nepolocăuţi şi Stroinţa au avut loc, în zilele de 11 şi 12 septembrie, lupte între câteva detaşamente ruseşti şi austriece… Armata rusă s-a fortificat la Mihalcea şi Camenca… Ca comandant rus al oraşului Cernăuţi a fost numit Navrotzchi, în locul căpitanului Korabuki”[10].

1914-1918: Obolul de sânge pentru Bucovina a fost plătit de „Glotaşul Vasile Beuce, Mihalcea, prizonier; Corporalul Nazarie Arseni, Mihalcea, Regimentul 22, rănit; Sergentul Ioan Canţun, Mihalcea, Regimentul 22, rănit; Rezervistul Niculae Prodanciuc, Mihalcea, Regimentul 22, rănit; Fruntaşul Ilie Tcaciuc, Mihalcea, Regimentul 22, rănit”[11]; „Infanteristul Petru Ulaş, Mihalcea, Regimentul 22, mort”[12]; „Ilie a lui Gheorghe Struţ, născut în 1878 în Mihalcea, a intrat, în anul 1914, în Regimentul 22 şi cu dânsul s-a dus în câmp. De atunci n-a sosit nici o ştire de la dânsul. În Vinerea Patimilor 1915, să fi picat într-o luptă la Lupinka, în Carpaţi, după cum confirmă camarazii lui / la cererea Domnicei a lui Ilie Struţ / Tribunalul Cernăuţi, Secţia VIII, la 3 Iunie 1919”[13]; „Ilie a lui George Struţ, născut în 1878, în Mihalcea, a intrat în anul 1914 în Regimentul 22 şi cu dânsul s-a dus la câmp. De atunci n-a sosit nici o ştire de la dânsul. În vinerea Patimilor 1915 să fi picat într-o luptă, la Lupinka, în Carpaţi, după cum confirmă camarazii lui. Deoarece e de presupus probabilitatea legală a morţii, se îndrumează, la cererea Domnicei a lui Ilie Struţ, procedura pentru declararea morţii”[14]; „Ioan a lui Petru Ceahorschi, născut la 5 iunie 1888, în Mihalcea, cu domiciliul din urmă tot acolo, a fost mobilizat, în anul 1914, şi ar fi picat, la 11 octombrie 1916, pe frontul italian. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Zoiţei  Ceahorschi, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[15].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Cernăuţi făcea parte şi „Reprezentantul proprietarilor expropriaţi: Constantin Neculiţa, proprietar mare, Mihalcea”[16].

1921: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc orto­dox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Niculiţa Constantin cav. de, Cernăuţi, strada Petrino 5 (Stăneştii pe Siret, Mihalcea); Popovici Dori Dr., Cernăuţi, palatul administrativ (Mihalcea); Szydlowska, născută de Grecul Pulcheria, Mihalcea”[17].

1922: Prin ordinul No. 322/22, referitor la „Mişcarea în învăţământul primar”, au fost făcute numirile în învăţământul bucovinean, în baza concursurilor organizate de Consiliul şcolar al ţării – a). în calitate de învăţători superiori: Dimitrie Bordian la Mihalcea; b). în calitate de învăţători definitivi şi învăţătoare definitive: Aurelian Scalat la Mihalcea-Dubova”[18].

1941: „„Tabloul normaliştilor cu diploma de capacitate, numiţi în învăţământul primar, prin ,,incredinţare de post”, pe ziua de 1 octombrie 1941: Mihălceanu Dumitru, seria 1937, media 7,50, numit în com. Mihalcea, jud. Cernăuţi”[19].

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[20], următorii învăţători şi învăţătoare: Babiuc Ştefania, comuna Mihalcea-Spasca, judeţul Cernăuţi, media 7,08; Bilec Domnica, comuna Mihalcea-Spasca, jud. Cernăuţi, media 7,00; Fartiaş Irina, comuna Mihalcea-Dudova, media 8,62”.

[1] Neculce, pp. 176, 177

[2] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 376

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 13, 1876 p. 74, 1907 p. 147

[5] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 74/1892, p. 3

[6] Tribuna Poporului, Anul IV, nr. 91, marți 16/29 mai 1900

[7] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 140, 141

[8] Revista Politică, Nr. 12, Anul VI, 1 ianuarie 1911, p. 8

[9] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 13 şi 14, Anul III, 29 mai 1914, pp. 198 şi 199

[10] Ce se petrece la graniţă, „Adevărul” din 2 septembrie 1914

[11] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[12] Viaţa Nouă, IV, nr. 159 – Supliment, din 6 august n. 1915

[13] Monitorul Bucovinei, Fascicula 57, Cernăuţi, în 20 August nou 1919, pp. 3 şi 4

[14] Monitorul Bucovinei, Fascicula 58, Cernăuţi în 23 August nou 1919, pp. 3, 4

[15] Monitorul Bucovinei, Fascicula 1, Cernăuţi 13 ianuarie nou 1921, pp. 6-10

[16] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[17] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66

[18] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, Cernăuţi 21 aprilie 1922, p. 41

[19] Monitorul Oficial, Nr, 249, 20 octombrie 1941, pp. 6452 şi următoarele

[20] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Măzănăeşti

MĂZĂNĂEŞTI. Menţionat, în 1574, drept sat, „Mădzănăeştii la Suceavă” se pustiiseră, la 1742, ca proprietate a mănăstirii Slatina. Numele vine de la Măzărăeştii – După cum argumentează Rosetti, şi „se explică prin Toma, fiul lui Mazar, dat de un regest. Deci, nu e un caz de rotacism. Forma de astăzi, Măzănăeşti, e preţioasă pentru că n este un indiciu că s-a evitat rotacismul”[1].

1772: Recensământul lui Rumeanţev[2], din 1772-1773, înregistrează la Măzănăeştii, în Ocolul Siretului de Sus, fără alte precizări, „21 – toată suma caselor”, însemnând 17 panţiri isprăvniceşti, 1 popă şi 3 femei sărace.

1774: În 1774, satul Măzănăieşti avea 17 familii, patru dintre acestea, cea a lui Tanasă COJOCARIU, sosit în 1738 din Borşa, cea a lui Bucur BORŞAN (1762, Cerneşti), cea a lui Andrei MORARIU (1769, Leşu Ilvei) şi cea a lui Filip NUŢU (1774, Enciu), reprezentând primul val de migraţiune ardeleană, lor alăturându-li-se, în 1776, Iacob HANN (Horodniţa) şi Ion BODNAR (Slatina), iar în 1777, Chirilă SALVAN (Bileag) şi Anton DASCĂ (Mintiu).

1782: Între anii 1782-1787, se stabilesc şi la Măzănăieşti câteva familii de agricultori şi meşteşugari germani, provenite din Franconia şi din Bavaria.

1795: Biserica Adormirea Maicii Domnului din Măzănăeşti a fost construită în 1795, dotată cu un iconostas nou, în 1835, şi renovată în 1870. În 1843, biserica avea 448 enoriaşi în Măzănăeşti şi în Lucăceşti, dar postul de preot era vacant. În 1876, când din patronat, alături de Împărat şi de mănăstirea Slatina, făcea parte şi Gabriel de PRUNKUL, biserica avea 812 enoriaşi, preot cooperator fiind Vladimir VASILOVICI. În 1907, preot era Dimitrie TELEAGĂ, născut în 1864, preot din 1894, iar cantor, din 1906, Petru BARDAŞ, născut în 1882.

1851: „O broşură, lucrată de Franz Raffelsberger şi publicată în 1851, la Viena, cuprindea „Itinerariile sau directorul tuturor rutelor poștale din k. k. Statele austriece“, itinerariul cu nr. 61 era cel de la Cernăuţi, la Bistriţa, de 19 poşte şi jumătate”, Măzănăeştii fiind incluşi în parcursul: „De la Suceava, trăsura de poştă se îndrepta spre Măzănăeşti (o poştă şi jumătate), apoi, prin Capu Codrului, spre Gura Humorului, aflată la o poştă de Măzănăeşti şi la 2 poşte şi jumătate de Suceava”[3].

1868: „Vasile Găina s-a născut în comuna Mazanaeşti, la anul 1868, din părinţi ţărani. Studiile liceale le-a absolvat în Suceava, iar cele teologice la universitatea din Cernăuţi, unde, în iulie 1893, a fost promovat, sub Auspiciis Imperatoris, doctor de teologie. După promovarea sa, Dr. Vasile Găina şi-a urmat studiile sale, ca bursier al fondului ort.-or., la universităţile din Viena, Berlin, Bonn, Atena, făcând, în acelaşi timp, călătorii de studii în Germania, Belgia, Olanda, Anglia, Italia, România, Ungaria, Grecia şi Turcia. În anul 1896, Dr. Vasile Găina a fost numit suplent pentru Dogmatica generală şi Apologetică la facultatea teologică ort.-or din Cernăuţi; în 1897 a fost numit membru al comisiei de examinare, la examenele sistematic-practice, de la această facultate; 1898 a fost hirotonit în presbiter”[4]. A murit, la Cernăuţi, în 8 septembrie 1907. A scris: „Discurs de inaugurare la începerea prelegerilor din teologia dogmatică” (Candela 1896 a. XV); „Theorie der Offenbarung” (Czernowitz 1898); „Teoria revelaţiunii” (Cirnăuţ 1899); „Universalitatea, fiinţa şi originea religiuni” (Cernăuţ 1899); „Argumentul cosmologic şi fizico-teologic sau teleologic pentru existenţa lui Dumnezeu, cu o introducere despre argumentele pentru existenţa lui Dumnezeu în genere” (Cernăuţ 1901); „Buddhizmul şi creştinismul” (Cernăuţ 1901); „Admisibilitatea căsătoriei a doua a preoţilor din punct de vedere dogmatic, emonic şi practic” (Cernăuţ 1907); „Biografia arhiepiscopului şi mitropolitului dr. Silvestru Morariu Andreievici” (Cernăuţ 1907”; „Biografia arhiepiscopului şi mitropolitului dr. Vladimir de Rcpta” (Cernăuţ 1907)[5].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Gura Humorului (tribunal districtual), Băişeşti cu Stănileşti sau Cornu Luncii, Berchişeşti, Braşca, Drăgoieşti cu Lucăceşti şi Folowanik, Gemenea cu Slătioara şi Ostra pe Graniţă, Ilişeşti, Joszeffalva, Capu Câmpului, Capu Codrului cu Păltinoasa, Mănăstirea Humorului cu Bori, Pleşca şi Buchenhain sau Poiana Mikuli, Corlata, Măzănăeşti cu Stejăroaia, Stulpicani cu Plutoniţa, Doroteea, Voroneţ cu Bucşoaia şi Frasin”[6].

1888: O şcoală cu 2 clase a fost deschisă, la Măzănăieşti, în 1888[7].

1890: În 1890, comuna Măzănăeşti avea 687 locuitori, primar fiind Iosif Kristel. Folcloristul Alexandru Voevitca era preot, Leon Turturean era învăţător, iar Gavriil Rotariu – cantor bisericesc.

1895: În 30 decembrie 1895, „în Măzănăeşti a fost alegerea comitetului comunal… Aleşi au fost, în Corpul I, Franz KRAMMER, Ioan ALDEA, Dumitru COSTINAR şi Ştefan MOLDOVAN; în Corpul II, Ioan CRĂŞMAR, Nicolai CRĂŞMAR, Petru FILIP şi Constantin RUSU; în corpul III, părintele Alexandru VOEVITCA, Otto CHAN, Nicolai BĂRLEAN şi Constantin UNGUREAN”[8].

1907: „Martorul Kristian Hock din Braşca şi Adam Walter din Ilişeşti afirmă că Wilhelm Sauer din Mazanaeşti, precum şi alţi alegători din acest sat, au primit, pentru voturile lor, de la Aurel Onciul câte 20 coroane, pe când Andrei Melniciuc din Braşca şi mulţi alţi alegători din acest sat au primit pentru voturile lor suma de 2 coroane”[9].

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[10], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Filomina CRISTEL (fără vârstă menţionată, în 1907) din Măzănăeşti.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Mazanaeşti, comună rurală, districtul Gurahumora, aşezată la iz­voarele pârâulul Şomuz şi li­pită de comuna Drăgoeşti, în par­tea sa de Nord. Suprafaţa: 5,31 kmp; po­pulaţia: 687 locuitori români, precum şi puţini germani şi alţii; religia greco-ortodoxă pentru majoritate, romano-catolică, evanghelică şi mozaică pentru rest. Este situată lângă drumul districtual Suceava-Gurahumora; are un oficiu poştal; o şcoală po­pulară, cu o clasă, şi o biserică, deservită de preotul de la fi­liala Lucaceşti. La 1776, era cătun şi apar­ţinea mănăstirii Slatina. Populaţia, formată din lo­cuitori originari şi din colo­nişti transilvăneni, se ocupă cu agricultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 400 hectare pământ arabil, 15 hectare fâna­ţuri, 9 hectare grădini, 91 hectare imaşuri 0,55 hectare păduri şi 9 ari heleştee. Se găsesc 38 cai, 315 vite cornute, 117 oi, 251 porci şi 68 stupi”[11].

1914-1918: Obolul de sânge pentru Bucovina a fost depus de „Rezervistul Nicolae Muscă, Măzănăeşti, Regimentul 22, prizonier”[12]; „Jakob a lui Franz Krammer, din Măzănăeşti, a participat la război şi ar fi murit pe frontul italian, în anul 1919, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soacrei sale, Maria a lui Jesef Noverki, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[13]; „Irimie a lui Alexandru Bărlean, din Măzănăeşti, a participat la război şi a dispărut din anul 1914, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Ileana a lui Ieremie Bărlean, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[14]; „Petrea a lui Ioan Bardaş, din Măzănăieşti, a participat la război, ar fi căzut într-o luptă, în anul 1914, pe frontul rusesc, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Natalia a lui Petru Bardaş, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[15].

1941: „Se publică mai jos Lista Nr. 13, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie, în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24[16]: Găină Vasile, soldat, ctg. 1941, eu ultimul domiciliu în comuna Măzănăeşti, judeţul Suceava, mort la 2 iulie 1941”.

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[17], următorii învăţători şi învăţătoare: Ionel Gheorghe, comuna Măzănăeşti, jud. Suceava, media 7,61”.

La Măzănăeşti s-a născut, în 6/16 octombrie 1916, marele sculptor Eftimie BÂRLEANU, absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Iaşi, în 1945, elev al Maestrului Ion Irimescu, creator, printre altele al statuii ecvestre a lui Ştefan cel Mare din Suceava.

[1] Rosetti, Al, Istoria Limbii Române, I, Bucureşti 1986, p. 477

[2] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 346

[3] Raffelsperger, Franz, Itinerär oder Verzeichniss aller Postrouten in den k. k. österreichischen Staaten, Wien 1851, pp. 53, 54

[4] Apărarea Naţională, Nr. 62 şi 63, Anul II, duminică 1 septembrie stil nou 1907, p. 1

[5] Tribuna, Nr. 187, Anul XI, Arad, 24 august / 6 septembrie 1907, p. 2

[6] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[7] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 51, 1876 p. 54, 1907 p. 99

[8] DEŞTEPTAREA, Nr. 2/1896, p. 14

[9] Apărarea Naţională, Nr. 79 şi 80, Anul II, duminică 3 noiembrie stil nou 1907, p. 3

[10] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[11] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 137

[12] Viaţă Nouă, IV, nr. 175 din 5 martie n. 1916, p. 4

[13] Monitorul Bucovinei, Fascicula 19, Cernăuţi, 1 iulie nou 1921, pp. 244-254

[14] Monitorul Bucovinei, Fascicula 13, Cernăuţi 15 aprilie nou 1921, pp. 157-161

[15] Monitorul Bucovinei, Fascicula 11, Cernăuţi 30 martie nou 1921, pp. 128-133

[16] Monitorul Oficial, Nr. 220, 17 septembrie 1941, pp. 5543-5549.

[17] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Măriţei

MĂRIŢEI. Istoria atestată a satului Măriţei, întotdeauna legată de cea a Dărmăneştilor, sat menţionat, pentru prima dată, în 7 ianuarie 1403, când a fost dăruit Episcopiei Sucevei, până atunci făcând parte din „ocina dreaptă” a voievodului Alexandru cel Bun, cel care adusese la Suceava, încă din 29 iunie 1402, moaştele Sfântului Ioan cel Nou. Sfântul fusese depus în biserica de mir a Moldovei, care ţinea loc şi de episcopie, iar satele „Hreţca pe Suceavă (Dărmăneşti) şi Averăuţi pe Suceavă (Vereşti)” însemnau ofranda pe care o aducea voievodul, „la soborul Sfântului Ioan Botezătorului”, noului patron spiritual al capitalei Moldovei.

1634: Dar numele de Măriţei, formulat ca atare într-un document de cancelarie domnească, se menţionează abia din 6 aprilie 1634, când cătunul acestui sat, Hatna sau „jumătate de sat Măriţei, partea de jos”, a fost cumpărată de Evloghie, pentru a doua oară episcop al Rădăuţilor, om hapsân, amestecat în fel de fel de afaceri oneroase şi care avea să cumpere Hatna pentru înzestrarea surorii sale, Ana. Pe Ana o va moşteni Toader Murguleţ, stăpânitorul unei obşti săteşti de neamuri străvechi, reprezentată, în 6 aprilie 1659, la o hotărnicire în Iacobeşti, de Ipatie Murguleţ, Lupul Dubnim, Ionaşco Pintescul şi de fraţii Gligorie, Loghin şi Simion Pintescul.

1669: În 15 octombrie 1669, Toader Murguleţ biv vel (fost mare) armaş lasă, prin testament, „a patra parte de sat Mărăţei” Irinii Murguleţ, iar o altă a patra parte, fraţilor Dumitraşco şi Maria, copiii lui Andrei Murguleţ, alt fiu al lui Toader.

1706: În 15 iunie 1706, Vasile Candachia şi Toader Dubniţă vând partea lor de sat, „din vatra satului, din fănaţ şi din pădure, de la hotarul Călineştilor pănă la apa Sucevei”, clucerului Constantin Sbiera pentru 15 lei turceşti.

1711: În 1 decembrie 1711, Maria, fata Dochiei şi nepoata Ancăi şi a lui Andrei Murguleţ, vinde „a patra parte, partea de jos a satului Mărăţăi”, pentru 40 lei bătuţi, aceluiaşi Constantin Sbiera, ajuns, între timp, logofăt.

1733: În 1733, Constantin Sbiera dăruieşte fetei sale, Ileana, văduva comisului Negoiţă Ciudin, moşia sa din Mărăţăi.

1745: În 9 iunie 1745, Constantin Line vinde lui Dumitraşco Sbiara a opta parte din satul Mărăţăi, parte primită de la Mihalachi Pilat, la schimb… valoric, „pentru o ţigancă cu care mi-a fost dator”.

1751: În 10 iulie 1751, Ilinca lui Nicolae Totoescul, popa Lupul Cocoşatul şi Ştefan Totoescul dovedesc, la Divan, că le aparţine a şasea parte din sat.

1758; Dintre emigranţii ardeleni, doar patru familii se stabilesc la Măriţei, prima, în 1758, cea a plugarului din Budeşti Ion FERŢA, care sosise împreună cu soţia, apoi, în 1763, cea a plugarului George UNGUREAN, din Frişu, însoţit de soţie, de un băiat şi de o fată, apoi, din anul următor, 1764, şi de familia fratelui său, Dumitru UNUGUREAN (cu soţia şi un băiat) şi cea a cumnatului, Timoftei URECHE, care sosise tot din Frişu, împreună cu soţia, cinci feciori şi trei fete, stabilindu-se pe moşia mazilului Hallban şi a lui Ioniţă Costin.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Mărăţăi, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „29 – toată suma caselor”, însemnând o femeie săracă şi 28 familii de birnici.

1774: La venirea austriecilor în Bucovina (ocupaţia s-a încheiat în data de 1 octombrie 1774), satul Măriţei avea 33 familii, dar satul creşte, până în 1784, la 114 familii, datorită colonizării cu 81 familii de galiţieni, pe care o va face noul proprietar, negustorul armean Ivan Capri.

1761: Zestrea toponimică a satului Mărăţei tezaurizează, începând cu anul 1761, numele unor obşteni (Casa lui Pistrugă, Crâşma lui Dobrenchi, Pârâul Neagul, Pârâul Danila, Lunca Meretzeika, Dubena, Hliniţa, Zapuschi), care se adaugă unor toponime străvechi (Lunca, Pârâul Hatnei, Pârâul Racovăţ, Pârâul Sorbu, Opcina, Dealul, Dumbrava, Grui, Livada, Sălişte, Valea, Bursuci, Pădurea Pruncului, Pădurea Obştei, Ograda etc.

1782: În 30 noiembrie 1782, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, de la Siret, s-au prezentat boierii moldoveni Gheorghi Ciudin şi Constantin Cozmiţă, care au declarat că stăpâneau partea jos a satului Măriţei şi a cincia parte din partea de sus, Ciudin ca moştenitor al mamei sale, Ileana lui Constantin Sbiera, iar Cozmiţă, partea soţiei sale, fata lui Dumitraşco Sbiera.

1783: În 27 martie 1783, în faţa aceleiaşi Comisii s-a prezentat armeanul Ioan Kapri, ca intermediar, pentru a revendica pentru ruptaşul Gavril Fedelişanul şi socrul acestuia, popa Lupul zis Cocoşatul sau Belea, o treime din satul Măriţei.

1784: În 20 decembrie 1784, Gheorghe Ciudin, fiul lui Negoiţă Ciudin şi al Ilenei lui Constantin Sbiera, vinde lui Ivan Kapri o treime din satul Măriţei, partea sa, pentru 2.550 lei.

1785: Ivan Capri (Ioan Căprii, cum i se zice într-un alt document) cumpără Măriţeia, pe bucăţi, începând din 22 august 1785, când achiziţionează un sfert din satul Iacobeşti, pe care îl va alipi la Măriţeia, apoi în 8 decembrie 1786, când cumpără sfertul de sat al lui Gheorghe Ciudin, iar în 20 decembrie, ce mai rămăsese din proprietatea lui Ioniţă Coşăteanul, celălalt ginere al popii Lupul „Cocoşatul-Belea”, şi, pentru că dorea să-şi exploateze eficient noua moşie, începe o masivă colonizare cu galiţieni.

1848: Din rândul acestor agricultori avea să se ridice, la 1848, deputatul-ţăran Dolenciuc, ales, în 14 iunie 1848, deputat de Suceava în Parlamentul din Viena cu 59 voturi din 74.

1858: Şcoala din Măriţei, cu 2 clase, a fost înfiinţată în 1858[2].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Suceava (Oraş cu tribunal districtual) cu Cutul Zamca, Iţcanii Vechi şi Şeptilici, Bosance cu Nemericeni, Podeni, Hriaţca şi Lisaura, Buneşti, Buninţi, Chilişeni, Danila, Găureni, Hatna cu Dărmăneşti, Iacobeşti sau Fogodisten cu Gura Solcii, Slobozia sau Milişăuţii de Jos, St. Ilie, Ipoteşti, Iţacanii Noi, Călineşti Enache cu Vasilache, Călineştii lui Kuparenko, Costâna cu Berindeşti, Liteni, Mereţei, Mihoveni, Mitocul Dragomirnei cu Lipoveni, Părhăuţi, Pătrăuţi pe Suceava, Reuseni, Romaneşti, Rus Mănăstioara, Rus Plavalar cu Rus Poienile, Securiceni, Şcheia, Soloneţ, Stroieşti pe Suceava, Tişăuţi, Todireşti cu Pietroasa, Uideşti, Zahareşti”[3].

1891: Volumul 17. Nota 104, pagina 123 (Măriţei) ,,Corespondentul W. Schmidt raportează asupra satului Măriţei din Bucovina. Cătunul Măriţei formează un loc ciudat, lângă prima stație, Hatna, a căii ferate Lemberg-Cernăuți-Suceava, înfipt între dealuri și mărginit de un torent cu același nume cu Hatna. Descoperirile bogate în aur au atras atenția generală cu atât mai mult asupra acestei așezări, întrucât se știa că mulți țărani au vândut bucată cu bucată bogăţiile aruncate în poala lor prin voia coincidenței capricioase, unor pânditori ai profitului, care aşa au ajuns la prosperitate. Chiar și anchetele oficiale s-au dovedit a fi lipsite de rezultate, în confruntarea cu istețimea vicleană a căutătorului, vânzătorului și a cumpărătorului, până în 1878, când, în cele din urmă, anumite piste, care au fost urmărite, au condus la faptul că, după o puternică rupere de nori, din iulie, torentele care s-au năpustit în Măreţia au scos, din nou, la iveală diverse obiecte de aur, pe care le-au cules ţăranii şi le-au păstrat în secret, până ce le-au vândut, pentru o sumă derizorie, unui comerciant rătăcitor. După finalizarea anchetei, căutătorii și cumpărătorul au fost aduși, împreună cu obiectele găsite, la Căpitănia districtului, pentru cercetare. / Au fost înregistrate o brățară masivă din aur, de formă primitivă, în formă de șarpe, și câteva fibule similare. Toate piesele au arătat urme regretabile de frecare cu rocile torentului, deasupra cărora amețitorul curent de apă le-a determinat să se rostogolească. De asemenea, cu această ocazie, a ieșit la iveală un molar al unui Ursus primogenius. Căpitanul de atunci districtului, Anton Heschmann, s-a simțit obligat să meargă cu o comisie la fața locului, în Măreţei, pentru a putea determina proveniența descoperirilor, cercetând cu atenție terenul. / Corespondentul Schmidt a fost chemat în această comisie și a urmat cursul torentului, în amonte, pentru a descoperi semne de orientare. Deși a pătruns până la sursă, nu a văzut nimic semnificativ și se poate presupune, cu toată certitudinea, că astfel de aur găsește doar în cursul abundenţei de apă, torentele formându-se, la o distanță considerabilă, de partea dreaptă sau de partea stângă, și probabil că puhoiul realizează spălarea obiectelor și îndepărtarea pământului, de îndată ce valul sălbatic a atins o înălțime suficientă pentru a lăsa curentul să se învolbureze și să sape şi peste locul în care se află obiecte de valoare. Sătenii care au găsit aceste obiecte l-au asigurat că nu au habar de unde provin toate aceste comori. / Pe de altă parte, a fost fericit că a făcut o altă descoperire. În timp ce cobora, se uită în jurul zonei, văzând o înălțare spre vest, precipitată, dar ușor înclinată spre vest, de aproximativ douăzeci de metri, al cărei vârf era încununat de un fag bătrân. Când a ajuns în vârf, a observat, de departe, ceea ce doar ochii pricepuți pot vedea, niște denivelări discrete, care pot dezvălui, în orice moment, vremuri pline de viață. Tumulul era aproape în mijlocul platoului, în timp ce în jurul lui se aflau morminte scufundate. În ciuda înserării tot mai pronunţate, căpitanul de district și ceilalţi au urcat pe deal, iar Schmidt le-a arătat spre descoperirea sa; ascultându-l cu neîncredere, ei au răscolit în locurile arătate de el şi au scos la iveală, deocamdată, o secțiune transversală, care l-a încredinţat pe Schmidt despre corectitudinea presupunerii sale, apoi au aflat alte trei astfel de locuri de odihnă, în care se aflau resturi calcinate de coloană vertebrală. Unii au propus adunarea rămăşiţelor, astfel încât să se poată face o înmormântarea creştină a acestor rămășițe umane descoperite din întâmplare. Câțiva medici, prezenţi acolo, au explicat că, pentru a intra în această stare de calcifiere, scheletele umane trebuie să fi stat în pământ cel puțin două mii de ani, ceea ce a dus la decizia ca, în viitorul apropiat, după obținerea permisiunii, de la proprietarul moşiei, baronul Johann Kapri, să se caute cu atenție şi să se săpe pentru a descoperi tumulul. Problemele referitoare la costuri au amânat executarea acestei decizii. / De atunci, nu s-au mai făcut raportări ale altor descoperiri de aur în zona Măriţei, dar acest lucru nu înseamnă că astfel de descoperiri ar fi fost făcute și până acum, comorile rămânând ascunse, pentru presupusul avantaj al căutătorului“[4].

1892: Volumul 18, nota 50, pagina 116 (Găsirea monedelor și a aurului) „Profesorul corespondent W. Schmidt din Suceava a raportat Comisiei Centrale că, spre sfârșitul lunii mai 1892, s-au găsit, din întâmplare, nişte monedă interesante acolo. Acestea au fost descoperite la capătul de nord-est al orașului, la gura apeductului. Au fost 101 bucăți monede, cu o patină foarte puternică. Examinarea mai atentă a arătat că au de-a face cu monede turcești, poloneze și lituaniene. Monede de bronz, obișnuite. Doar două dintre ele erau demne de remarcat: o monedă piastriană de argint moldovenească, a lui Petru (Aron – n. n.), predecesorul Ștefan cel Mare (înainte de 1456), care a condus ţara o foarte scurtă perioadă de timp, și o a doua, un ban de aramă al orașului Viena, din 1683, o monedă standard. În primele zile ale lunii iunie, la Măreţia au fost găsite câteva obiecte de aur, de două feluri, una evaluată ca aur brut la 9,75 ducați, iar celelalte două, la 2 ducați. Trebuie să fi fost un fel de fibulă, cu un apendice rupt“[5].

1904: Biserica din Măriţei a fost fundată în 1901 şi sfinţită în 1904, patron bisericesc fiind Bogdan de PRUNKUL, până atunci enoriaşii fiind arondaţi bisericii din Hatna.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Mereţei, comună rurală, districtul Su­ceava, aşezata pe pârâul Hatna, la Sud de Călineştii lui Enache, la Est de Iacobeşti şi Dănila, şi lipit, în partea sa de Sud, de Hatna. Suprafaţa: 8,53 kmp; populaţia: 1.558 locuitori ruteni, de religie gr. or. Se compune din vatra sa­tului, cu 1.264 locuitori, şi dm satul Mereţeii Mici sau Mereţeica. Este aşezată lângă drumul districtual Siret-Hatna; ţine de şcoala populară şi de biserica paro­hială Hatna. La 1776, o jumătate apar­ţinea mazilului Ioniţă Costan şi alta lui Coslantin Cosmiţă. Aci s-au găsit, de mai multe ori, obiecte de aur şi alte podoabe, toate din timpu­rile vechi. Între giuvaericale, merită o deosebită atenţie o brăţară în chip de şarpe, probabil de origine gotică. Populaţia, formată din vechi colonişti ruteni, veniţi din Tarnopol (Galiţia), peste care au venit, la 1778, colonişti transilvăneni, se ocupă cu agricultura şi creşterea vite­lor. Comuna posedă 1.024 hectare pământ arabil, 100 hectare fânaţuri, 14 hectare grădini, 112 hectare imaşuri, 244 hectare păduri, 2 hectare heleştee. Se găsesc 56 cai, 480 vite cornute, 340 de oi, 330 porci, 4 stupi. Mereţei, moşie, cu administraţiune specială, districtul Suceava. Suprafaţa: 7,71 kmp; popu­laţia: 46 locuitori, dintre care 43 izraeliţi şi 3 ruteni gr. or. Forma, la 1776, o singură administraţie cu Mereţei comuna. Mereţeii Mici sau Mereţeica, sat, pendinte de comuna Mereţei, districtul Suceava. Se găsesc 294 locuitori ru­teni, de religie greco-ortodoxă”[6].

1913: „În Măriţei există o şcoală ruteana, cu 2 clase sistemizate şi o paralelă pentru 20 copii, şi aceştia numai pe „hârtie”, căci, de fapt, sunt zile când învăţătorul e singurul care frecventează şcoala. Românii din Măriţei trebuie să-şi susţină singuri o şcoala pentru cei 900 de elevi români”[7].

1914: „Concertul şcoalei din Mariţei. Corpul didactic al şcoalei particulare româneşti din Mariţei a dat, cu elevii acestei şcoale, un frumos concert în Suceava. Dirigintele corului a fost dl învă­ţător Fcdiuc, care e al treilea an la şcoala particulară şi aduce bune servicii cauzei româneşti”[8].

1940: „Având în vedere petiţiunea prin care dl Gheorghe Devisevici, născut în comuna Şerbăneşti, jud. Tecuci, la 21 Aprilie 1914, domiciliat în com. Măriţei, jud. Suceava, a cerut, conf. art. 20 din legea numelui, redobândirea numelui său patronimic de Suceveanu, spre a se numi Gheorghe Suceveanu; / Că aeeastă cerere şi-o întemeiază pe faptul că numele său a fost înstrăinat; / Având în vedere că dl prim-procuror al Tribunalului Suceava, care a cercetat temeiurile aeestei cereri, arată  că într-adevăr, numele petiţionarului a fost înstrăinat în decursul vremii; / Admintem ca dl Gheorghe Devisevici să-şi schimbe numele său patronimic de Devisevici în acela de Suceveanu”[9].

1946: Învăţătoare la şcoala din Măriţei este numită Barbier Maria[10], iar în anul următor vine, la aceeaşi şcoală, şi învăţătorul Barbier Dumitru[11].

1949: „Se trec în administrarea şi folosinţa administraţiilor locale următoarele bunuri mobile şi imobile, cu întreg activul şi pasivul lor: Primăriei comunei Măriţei, judeţul Suceava: Bunurile de la fosta Asociaţie „Cercul de Gospodine” din jundeţul Suceava, aflate pe raza comunei Măriţei, compuse dintr-un lot de pământ în suprafaţă de 1.829 mp, şi mobilier”[12].

La Măriţei s-a născut, în 20 august 1913, pictorul Mircea BOŞCOIANU.

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 341

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1907 p. 155

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[5] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[6] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 139, 140

[7] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 14, Anul II, 28 ianuarie 1913, p. 214

[8] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 12, Anul III, 19 aprilie 1914, p. 192

[9] Monitorul Oficial, Nr. 49, 28 februarie 1940, p. 931

[10] Monitorul Oficial, Nr. 169, 24 iulie 1946

[11] Monitorul Oficial, Nr. 037, 14 februarie 1947

[12] Monitorul Oficial, Nr. 35, 11 februarie 1949, p. 1210

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Marginea

Mărgineni, în mai 1918

MARGINEA. În Marginea a poposit legendarul Dragoş Vodă şi oştenii lui maramureşeni, în 1334. „Ajungând la Gura Dragoşinului, apucară, pe malul Suceviţei, în jos, şi nu steteră mai mult locului, până nu ajunseră în marginea despre răsărit a munţilor, adică pe locul unde se află, în timpul de faţă, satul Marginea. Aice, steteră iarăşi locului şi poposiră”[1].

1771: Cu puţin timp înainte de ocuparea Bucovinei şi, practic, delimitarea ei ca provincie europeană, pe când Marginea (Prundul) era doar un sat al mănăstirii Suceviţa, împreună cu satele Suceviţa şi Volovăţ, recensământul generalului rus Rumeanţev[2], din 1772-1773, înregistra, în satele acestei moşii mănăstireşti, la Volovăţ şi la Prundul Volovăţului (Suceviţei) sale, sate cu salvogvardia preînălţatului Graf, fără alte precizări, „141 – toată suma caselor”, însemnând 77 scutelnici ai mănăstirii Suceviţa, 14 femei sărace, 4 popi, 4 ţigani şi 42 cu salvogvardie.

1775: Conform mărturiilor sporadice şi târzii ale unui popor nemărturisitor, Marginea s-ar fi ivit în istorie abia cu puţin înainte de venirea austriecilor în viitoarea Bucovina, generalul Gabriel von Spleny[3] notând, cu ocazia recensământului din 1775, că trăiau, în bordeiele de la „Volovăţul cu Prundul Volovăţului”, doar 1 popă şi 105 ţărani. La rândul lui, superbul cărturar şi preot bucovinean Dimitrie Dan postula, fără drept de apel, cum că, „pe Prundul teritoriului Volovăţului, s-a format, în anul 1776, satul Marginea”[4].

1776: Nicolai Grămadă, în superbul lui studiu toponimic[5], descifrează începuturile aşezării Marginea „către sfârşitul secolului al XVIII-lea”, precizând că, „la 1776, era un cătun al Volovăţului”, grafiat în registrele germane de stare civilă, între anii 1787-1830, drept „Marginea oder Brundul”. Informaţia este interesantă, din moment ce numele nou al aşezării datează din 1787 (1776, după Dimitrie Dan). Parte a satului răzleţit Suceviţa, iniţial numit şi Prundul sau Marginea Prundului (Suceviţei), satul Marginea avea să împărtăşească soarta tuturor vetrelor bucovinene, aflate pe proprietăţi ecleziastice, fiind colonizat abia în 1776, cu 106 familii de ruteni. În 1776, Marginea a fost colonizată cu 106 familii de români ardeleni şi de ruteni (Kaindl vorbeşte doar despre colonii ruteni), iar în toamna anului 1803,  douăzeci alte familii germane de tăietori de lemne, conduse de Andreas Schuster, s-au stabilit în sat, cu acceptul administratorului Quirsfeld şi a trezorierului Hohenauer. Numele acelor familii, venite din Boemia, s-au păstrat: Anton Aschenbenner, Johann Augustin, Adam Bahr, Sebastian Baumgartner, Georg Beitl, Josef Druck, Martin Eichinger, Franz Geschwendner, Martin Gnad, Karl Haiden, Wenzel Hoffmann, Georg Klostermann, Kaspar Kohlruss, Georg Kufner, Wenzel Kufner, Martin Schulhauser, Andreas Schuster, Franz Schuster, Johann Schweigl şi Peter Wilhelm. The German-Bohemians by far did not receive the state support which had been extended to the Swabians and Franconians some twenty years earlier.Lor aveau să li se alăture, ulterior, şi câteva familii de şvabi, provenite din Franconia.

1783: Încă din 1783, începuse construirea, cu ajutorul armatei şi al sătenilor din localităţile din zona de munte, a Drumului Împărătesc (Drumul Sării), cel care ducea de la Storojineţ, prin ambele Vicove, de Jos şi de Sus, prin Voitinel, Horodnic, Marginea, Solca, prin Cacica, Păltinoasa, până la Dorna şi, de aici, prin Poiana Stampei şi pasul Tihuţa, spre Transilvania – lucrare amplă, efectuată sub conducerea inginerului genist Hora von Ozelowitz şi terminată în anul 1808”[6].

1788, Hacquet: „Înaintând, mai departe, spre sud, până la Marginea, locul este, mai peste tot, numai şes, dar drumul este foarte neplăcut, din pricina numeroaselor băltoace. La locul amintit, încep chiar dealurile de dinaintea munţilor, pe unde se ajunge, prin valea despărţitoare, la mănăstirea de călugări Suceviţa, al cărei nume derivă de la pârâul ce curge dinaintea sa”[7]. Contele Feodor Karacsay de Valyesaka, participant, în 1788-1791, la asediul Hotinului şi la marile bătălii de pe teritoriul Moldovei, bun cunoscător al fiecărei regiuni moldoveneşti, remarca „Şoseaua ce duce din Sniatyn (în Galiţia), prin Hliniţa, Storojineţ, Budeniţi, Vicov, Horodnic, Marginea, Solca şi Gura Humorului, care este numită drumul acoperit sau militar”[8].

1803: În toamna anului 1803,  douăzeci alte familii germane de tăietori de lemne, conduse de Andreas Schuster, s-au stabilit la Marginea, cu acceptul administratorului Quirsfeld şi a trezorierului Hohenauer. Numele acelor familii, venite din Boemia, s-au păstrat: Anton Aschenbenner, Johann Augustin, Adam Bahr, Sebastian Baumgartner, Georg Beitl, Josef Druck, Martin Eichinger, Franz Geschwendner, Martin Gnad, Karl Haiden, Wenzel Hoffmann, Georg Klostermann, Kaspar Kohlruss, Georg Kufner, Wenzel Kufner, Martin Schulhauser, Andreas Schuster, Franz Schuster, Johann Schweigl şi Peter Wilhelm. The German-Bohemians by far did not receive the state support which had been extended to the Swabians and Franconians some twenty years earlier. Lor aveau să li se alăture, ulterior, şi câteva familii de şvabi, provenite din Franconia.

1816: „Haiducul Darie, născut în satul Marginea, în Bucovina, şi, mai pe urmă, acolo, adică pe şesul dintre Margine şi Dealul Ederii, la anul 1816, şi spânzurat, era prin toate comunele, de-a lungul Carpaţilor bucovineni, ba şi ai celor din Moldova, un nume foarte popular. Mic şi mare cunoşteau năzdrăvăniile lui cele haiduceşti, care erau, seara,  povestite la gura cuptorului, ziua, la lucrul prin ţarini. Se înţelege că fiecare, după bogăţia fanteziei sale, le povestea care din care cu culori mai vii, mai drastice şi mai cornurate, atribuindu-i „căpitanului Darie” şi nişte puteri supranaturale, pe care, apoi, le ilustra cu un nimb cât mai misterios şi mai transcendental. Ba că, ziceau unii, Darie a găsit iarba fiarei şi deschide orice încuietoare şi frânge orice lanţ; ba că, adăugau alţii, s-a scăldat în şapte Iordanuri, de nu-l prinde plumbul; ba că, întăreau, iarăşi, alţii, are nafură de Paşti de la şapte biserici, de nu-l poate prinde nimeni; şi de acestea, mai multe. Dar nu numai numele, ci şi persoana lui Darie era, mai pe tot locul, cunoscută: pentru că el nu umbla numai pe furiş, pe la capetele pâraielor şi potecile ascunse ale codrilor şi nu şedea tot numai prin fundoaiele pădurilor şi pe după stâncile măgurelor, ci el venea foarte adesea şi în sate, mergea la biserică, cu ceilalţi creştini, după aceea, şi la cârciumă, la scrânciob, se prindea cu feciorii la horă şi apoi mai trăgea, câteodată, şi din fluier, de-l ascultau nu numai, roată împrejurul lui, toţi oamenii, bărbaţi, flăcăi, femei şi fete, dar până şi păsările, şi frunza de pe copaci… Atunci poruncea Darie făgădarului să-i aducă vin, cu ridicata, şi să-i umple şi cupa, roată, pe la toţi şi toate. Darie avea unsprezece „feciori”, adică tovarăşi; el era al doisprezecelea. Acei unsprezece, când venea căpitanul lor în vreun sat, se împrăştiau pe ici, pe colea, de strajă, de nu s-ar ivi, de undeva, ştiţi – „procleţii de poteraşi, ce te-ntreabă de răvaş”… căci de sătenii înşişi Darie nu avea nici o frică, deoarece, pe lângă aceea că trăia cu dânşii bine, îi cinstea şi îi omenea; el nu numai că nu făcea nimănui din ei nici un rău, dar mai şi boteza, cununa şi miluia, dând la fini şi la fine junci şi chiar şi perechi de boi, şi nu o vădană îşi îndulcea copiii cu lapte de la vaci căpătate pomană de la căpitanul Darie. Banii de cheltuială şi straiele de primeneală, aceste Darie nu şi le căuta de pe la bieţii săteni, ci de pe la ciocoi chiaburi şi hapsâni şi de pe la negustori „cu chimiruri groase” [9].

1821: În 23 august 1821, egumenul mănăstirii Suceviţa, Filaret, menţionează într-o scrisoare „un căruţaş din Marginea”, de serviciile căruia intenţiona să se folosească, la o aprovizionare cu cherestea.

1843: Biserica Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril din Marginea a fost construită între anii 1840-1849, fiind sfinţită în 1859. În 1843, altarul bisericii în construcţie era slujit de preoţii cooperatori Cassian HALIP şi Andrei LIPEŢCHI, numărul credincioşilor ortodocşi fiind de 2.050 suflete. În 1876, parohia avea 2.812 enoriaşi, paroh fiind Grigorie POPESCUL, iar preot cooperator, Emilian GRIBOVSCHI. În 1907, paroh era Meliton ANTONOVICI, născut în 1844, preot din 1870, paroh din 1875, preot cooperator fiind Nicodim ŞTEFUREAC, născut în 1862, preot din 1890, iar cantor, din 1900, George GHERASIM, născut în 1865.

1857: Şcoala din Marginea, cu 6 clase, funcţiona din 1857, cea din Lichtenberg fiind înfiinţată mai târziu, în 1873[10]. Şcoala din Marginea, aflată pe locul actualei primării, cu 6 clase, funcţiona din 1857[11]. Până în 1890, numărul claselor a fost redus treptat, până la doar două clase, apoi la doar una. Primii învăţători ai Marginii, pe care i-a păstrat memoria (datorită lui Daniel Werenka) sunt Nicolai Halip, fiul preotului Cassian Halip, Halip fiind ctitor al învăţământului mărginean, pe care l-au slujit până în 1895, şi Teodor Leuciuc (în Werenka, Lesciuc în „Mică enciclopedie…”, învăţător la Marginea în 1890, conform „Topografiei” lui Werenka, monografii mărgineni menţionându-l doar în perioada 1895-1904). În memoria locului, la loc de cinste, au rămas numele învăţătorilor Dionisie Sorocean (prieten cu George Tofan şi cu Iorgu Toma, puternic implicat în viaţa culturală rădăuţeană, inclusiv în ctitorirea căminului de băieţi, 1904-1912), Pancratie Prelipceanu (1912-1916, 1918-1926), Maria Bodnărescu, Aspazia Braha, Anastasia Scripcar, Gheorghe Cojocar, Gheorghe Ichim, Eufrosina Soroceanu şi Pamfil Traci (1926-1937). La loc de cinste[12], se mai află profesorii Constantin Mihăilescu (1937-1948), Haralambie Burdujan (1948-1949), Arcadie Sfârnaciuc (1949-1951), Iustin Pârghie (1957-1958), Chirică C. Tolocariu (1958-1959, director adjunct între anii 1962-1964), Constantin Basarab (1959-1962), Gavril Crăciun (1962-1970), Florin Cerlincă (profesor şi director coordonator între anii 1974-1984), Ghiorghe Lăstun (profesor şi director coordonator între anii 1984-2005), Felicia Palamaru (2005-2007), precum şi învăţătorul, director adjunct, Traian Toacă.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Rădăuţi – Rădăuţi (Târg cu tribunal districtual) cu Vadu Vlădichii, Andreasfalva cu Mitoca, Bădeuţi, Bilca, Burla, Frătăuţii Vechi, Frătăuţii Noi, Fűrstenthal, Horodnicul de Sus, Horodnicul de Jos, Karlsberg, Marginea, Milişăuţii de Sus, Putna (cu mănăstirea), Satulmare, Straja, Suceviţa, Vicovu de Sus cu Bivolăria, Vicovu de Jos, Voitinel, Volovăţ, Seletin cu Frasin, Tomnatic, Rusca, Paltin, Plosca Camerale, Ulma, Ropoţel, Nisipitu, Bistriţa cu Cârlibaba, Izvor cu Iaroviţa, Sărata, Moldova, Şipot Camerale”[13].

1887: Sâmbătă, 9 iulie 1887, prinţul austriac de coroană Rudolf, victimă misterioasă a viitoarei tragedii de la Mayerling, pe la orele două şi jumătate, după-amiază, a trecut prin Marginea, unde „erau construite arcuri de triumf, lângă care aşteptau preuţimea şi poporul şi salutau cu strigăte de „Să trăiască!” pe Alteţa Sa Imperială”, îndreptându-se spre mănăstirea Suceviţa. Revenind la Rădăţuţi, peste ceva mai bine de o oră, prinţul avu parte de aceleaşi onoruri, iar a doua zi, duminică, 10 iulie, „în comunele Horodnic, Marginea, Lichtenberg, Iaslovăţ, Caşvana, Solca, Arborea, Soloneţ, Poieni, Botuşana, Ilişeşti, Cacica, Pârteştii de Sus şi de Jos, Păltinoasa şi Gurahomorului erau aranjate foarte frumoase arcuri de triumf, pe lângă care se afla adunat poporul din comune cu preoţimea şi şcoala”[14].

1888: La Balul român de elită al „Junimei”, organizat în 12 februarie, printre personalităţile elitei bucovinene se număra şi „domnişoara domnişoara Renei de Herşeni din Marginea”[15], fata unui celebru paroh bucovinean.

„În 1889 și 1893, cunoscuta Companie pe acţiuni din industria lemnului Leopold von Popper a construit două fierăstraie cu aburi în Marginea (Suceviţa, Fürstenthal) și Bivolărie,  nu departe de Rădăuţi. Compania foloseşte motoare cu aburi, care furnizează, împreună, 200 de cai putere, și șase cai putere pentru sistemul de iluminat electric şi pentru primul sistem menționat (Suceviţa, Fürstenthal). Sistemul este un prototip și desigur că sunt disponibile instalaţiile pentru sediile oficiale, casele muncitorilor etc. Lemnul brut care a fost prelucrat era de aproximativ 60.000 de metri cubi pe an; din această materie primă au fost produse aproximativ 32.000 de metri cubi de mărfuri tăiate. Mărfurile tăiate, care sunt clasificate în trei clase, au dus la: aproximativ 40 la sută bunuri nesortate; aproximativ 45 la sută așa-numit lemn de foc și aproximativ 15 la sută materiale din a III-a clasă. Materialul de tăiere este trimis aproape exclusiv în Rusia, Turcia, Italia și Italia prin Odessa și Galaţi, în Franța și în multe alte țări; în ultimii ani, cantități destul de semnificative din acest produs tăiat au plecat și în Germania. Pe lângă gaterele menţionate mai sus, compania Leopold von Popper are și unități mari în Galiţia”[16].

1890: În 1890, comuna Marginea avea 3.563 locuitori, primar fiind Grigorie Balan. Parohi erau Vladimir Renei de Herşeni şi Nicolai Ţurcan, învăţători – Teodor Leuciuc şi Nicolai Halip, iar cantor bisericesc – Georgie Gerasim. În ianuarie 1890 „Pachiţa a Mariştei lui Tanase Mafteianu din Marginea a fost acuzată de procuratura cezaro-crăiască de stat că şi-a ucis pruncuţul. Apărată de avocatul sucevean Dr. Matei Lupu, editorul „Revistei Politice” şi viitorul socru al lui Leca Moraru, mărgineanca a fost achitată cu 7 voturi la 5. Alţi doi mărgineni, Pentilei Halip şi nevasta lui, Ioana, au fost judecaţi pentru infracţiunea de omor. Apăraţi de acelaşi Dr. Matei Lupu, cei doi soţi mărgineni n-au putut scăpa, totuşi, de închisoare, Pentilei Halip fiind condamnat la „3 ani de criminal greu”, iar Ioana Halip, la doar „un an şi jumătate de criminal greu”. Un alt mărginean, Dumitru Grigorean, fusese acuzat că şi-ar fi ucis propriul tată, dar avocatul sucevean Dr. Samuil Ştefan Isopescu, viitorul socru al celui mai longeviv şi mai legendar primar al Sucevei, Franz cavaler Des Loges, avea să-i obţină achitarea[17].

1891: O listă de subscripţie pentru zidirea bisericii orientale din Cacica, întocmită, în iunie 1891, de „Vladimir de RENEI, parochul din Marginea”, menţionează, printre familiile comunei, pe: Nicolai alui Casian MIHAILESCU, preoteasa văduvă Glicheria LEVIŢCHI, Palaghia alui Georgie MARTINESCU, Paraschiva alui Ilie FUNDU, Ana alui Ion BERENGHIANU, cantorii Vasile BERENGHIANU şi Toader SFÂRNACIUC, Zaharie GRIGOREANU, Gavril ICHIM, Dumitru alui Porfirie LAZAR, Agripina alui Anton MIHAILESCU, Zenovia MARTINESCU, Simion NICHITEANU, Zamfira alui Precob CUCIUREANU, Maria alui Nicolai POPESCU, Anghelina alui Pentelei MALUŞ, Ecaterina LAZAR, Zamfira alui Toader SFÂRNACIUC, Toader CRĂCIUN, Margareta alui David Onufrei, Pavel Onufrei, Domnica alui Precob NICULCEA, Smaranda alui Casian MIHAILESCU, Maria alui Mihai LUPU, Domnica alui Constantin POMOHACI, Domnica alui Dumitru MALUŞ, Dochim ZAREMBA, Rachila alui Costan SOROHONIUC, Ştefan alui Dumitru BAIAN, Floarea alui Ştefan BALAN, Daniil POSCONIUC, Ileana alui Andrei MIHAILESCU, Margareta alui Gavril HALIP, Domnica alui Ilie HALIP, Ana alui Condor MANOLI, Matrona alui Pavel BUNCEAG, Balaşa MARTINESCU şi Rachila alui Pahomi LUPU[18].

1892: Marginea, comuna bucovineană care, datorită multiculturalităţii ei, răzbătea rar spre coloanele presei naţionaliste din Bucovina, are parte, totuşi, de o relatare succintă, dar fără reveniri ulterioare asupra subiectului, datorită unei mici escrocherii funciare: / „Comuna Marginea, din districtul Rădăuţilor, era datoare cu birul pădurii şi al toloacei, în sumă de vreo 650 florini v.a. Comuna, neputându-şi achita, cu finea anului expirat, această datorie, inspectorul superior, în înţelegere cu căpitanul districtual, a pus pădurea comunală sub sechestru. Membrii consiliului comunal, auzind despre această măsură, cinci dintre ei s-au dus, în 10 ianuarie 1892 n., la căpitanatul (prefectura – n.n) districtual, cu rugămintea de a mai amâna termenul de licitaţiune. Căpitanul le-a mai dat un termen de 14 zile pentru plătire. Sechestrul, însă, un anumit Fischer (Emanuel, perceptor şi proprietar de case în Rădăuţi – n.n), se vede că nu a putut aştepta şi, peste două zile, adică la 12 ianuarie, a ţinut deja licitaţiunea asupra pădurii, în casa sa proprie, din Rădăuţi. La licitaţiune nu s-a prezentat nici un membru al consiliului comunal, sub cuvânt că căpitanul le-a dat un termen de 14 zile. Şi aşa s-au vândut vreo 300 stânjeni mari de lemne pentru bagatela de 800 florini unui alt onorabil, cu numele de Beer Schaeffler. Membrii comunali s-au dus, acum, din nou la căpitanul districtual, aducându-i aminte promisiunea. Din atitudinea acestuia s-ar fi părut că el a uitat de ceea ce a promis şi, aşa, a chemat la sine inspectorul superior, spre a se informa de la el despre starea lucrului. Acesta i-a răspuns că da, pădurea e deja vândută la licitaţie şi cumpărătorul ei, Schaeffler, a plătit birul restant. Căpitanul, pesemne neştiind ce să mai facă, propuse oamenilor a se împăca cu cumpărătorul. Ca să scape de belea, oamenii erau gata a se împăca cu el pentru 50 florini; acesta, însă, pretindea suma oribilă de 500 florini – se înţelege, un câştig de peste 3.000 florini nu se dă atât de uşor pentru 50 florini – şi aşa reprezentanţei comunale nu i-a mai rămas altceva decât să facă arătare la guvern asupra acestui caz”[19].

1901, dialectologul Gustav Weigand: „În timp ce mergeam pe drum, am întâlnit mulți țărani sfioși, care mergeau pe jos, călare și în căruţe, venind de la o sărbătorire în mănăstirea Suceviţa[20], spre care m-am grăbit și în care am găsit cea mai ospitalieră întâmpinare dintre toate mănăstirile Bucovinei. A doua zi (19 august – n. n.), am mers la Marginea[21], unde am petrecut câteva ore cu preotul Magior, iar la prânz”[22].

1904: „Marginea, cu aşezările multe şi bune, răspândite până foarte departe”, fiecare gospodărie în parte plăcându-i prin faptul că „aici… totul e rânduit şi curăţit, cum se cuvine în Lunea Paştilor; câte un copil, o femeie în haine albe se ivesc după gardurile de răchită. Cei mai mulţi s-au dus, însă, cu flori în pălărie, pentru tineri, cu plete bine unse, şi ştergarul frumos desfăşurat, pentru ceilalţi, la mănăstire”[23].

1906: În 22 iulie 1906, s-a înfiinţat şi la Marginea, sub preşedinţia preotului Dionisie Sorocean şi cu sprijinul primarul Toader Lazăr, o însoţire rurală de credit în sistem Raiffeisen, cu 113 părtaşi.

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[24], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Maria FURCAŞ (20 ani în 1909) şi Vasile ROTAR (37 ani în 1909) din Marginea.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Marginea, comună rurală, districtul Ră­dăuţi, aşezată pe ambele ma­luri ale Suceviţei, între locali­tăţile Suceviţa, Furstenthal, Horodnicul de Sus şi Volovăţ, înspre Sud Vest de Rădăuţi. Suprafaţa: 36,82 kmp; popu­laţia: 3.203 locuitori români, de religie gr. or. Este străbătută de drumul principal Vicovul de Sus –Solcea (Gurahumora), precum şi de drumurile districtuale ce vin, unul din Rădăuţi şi altul din Suceviţa; printr-un drum co­munal e legată cu Volovăţul. Are o şcoală populară, cu 2 clase (deci, 60 şcolari – n. n.); o biserică parohială, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, şi o casă de economie. La 1776, era numai un grup de case pe teritoriul aşa numit „Prundul”, pendinte de comuna Volovăţ şi ca atare aparţinând mănăstirii Suceviţa. Fiind aşezată în marginea pădurii, i s-a şi dat numele de Marginea. Se află aci o fabrică de scânduri, cu 6 gatere. Populaţia, formată din colo­nişti veniţi din Transilvania, se ocupă cu agricultura şi mai ales cu creşterea de vite şi cu exploatarea pădurilor. Comuna posedă 1.417 hectare pământ arabil, 639 hectare fânaţuri, 33 hectare  grădini, 680 hectare imaşuri, 4.074 hectare păduri. Se găsesc 242 cai, 1.697 vite cornute, 405 oi, 1.156 porci şi 82 stupi de albine. Marginea, moşie, cu administraţie particulară, districtul Rădăuţi. Suprafaţa: 95,04 kmp; po­pulaţia: 265 locuitori, în majo­ritate germani romano-catolici, restul români, ruteni, poloni ş. a. Se compune: 1). din Mar­ginea, moşie atenenţă; 2). din moşiile Furstenthal şi Suceviţa. Marginea, moşie, atenenţă a moşiei cu administrare particulară Marginea, districtul Rădăuţi. Are 15 case şi 96 locuitori. Cuprinde, pe lângă moşia Mar­ginea propriu-zisă, şi târla Şoarec; are 13 case şi 67 locuitori, precum şi ferma Arşiţa”[25].

1910: Torouţiu[26], folosindu-se de evidenţele recensământului german din 1910, consemna, pentru Marginea, 3.819 locuitori români, 1 ucrainean, 61 evrei şi 213 germani. Datele sunt uşor, dar premeditat diferite, motivaţiile timpului fiind arhicunoscute.

Ruşi şi români, la Marginea, în 1917

1916: Colecta pentru cei amputaţi şi orfanii celor căzuţi în luptă îi are printre generoşii donatori pe geniştii (Arbeiter Abtig I/41) Grigorean Dumitru, din Marginea, care a dat 2 coroane; Bodnărescu Gavrilă, din Marginea, cu 50 fileri; Neculcea Irimie, din Marginea, cu 32 fileri[27].

1914-1918: Jertfa de sânge mărginean pentru Bucovina a fost depusă de „Corporalul Gavril Grigorean, Marginea, Regimentul 22, rănit; Infanteristul Toader Coraşciuc, Marginea, Regimentul 22, rănit”[28]; „Infanteristul Simeon Maftean, Marginea, Regimentul 22 Infanterie, rănit”[29]; „Infanteristul Titus Canceacea, Marginea, Regimentul 22, rănit; Infanteristul Nicolae Coţofrei, Marginea, Reg. 22, mort (01.03.31.07.1915); Infanteristul Procopie Derevlean, Marginea, , Reg. 22, mort (01.03-31.07.1915); Infanteristul Dumitru Herşan, Marginea, Regimentul 22, rănit”[30]; „La propunerea doamnei Paraschiva Boico, din Marginea, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii bărbatului ei, Grigorie a lui Laurentie Boico. Doamna Paraschiva Boico susţine că soţul ei, Grigorie Boico, a murit”[31]; „Avachum a lui Nicolai Curea, din Marginea, a participat la război şi ar fi picat, în anul 1915, în Carpaţi, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabilă prezumţiunea legală a morţii, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Paraschiva a lui Avachum Curea, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[32]; „Vasile a lui Toader Sfârnaciuc, din Marginea, a participat la război şi ar fi căzut într-o luptă pe frontul rusesc, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Floarea a lui Vasile Sfârnaciuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut; Alexandru a lui Dumitru Derevlean, din Marginea, a participat la război şi e dispărut din anul 1917, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea mamei sale, Domnica a lui Onofrei Gheliuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[33]. Mărginenii care au crezut, până la sacrificiul suprem, în anii 1914-1918, în dreptul urmaşilor-urmaşilor lor la viitor sunt: ANTIMIEI Ion / BALAN Dumitru, Gheorghe şi Ion / BERENGHEAN Artemie şi Gheorghe / BLASCIUC Dumitru / BODNARESCU Constantin, Doroftei, Gavril, Gavril, Gheorghe, Ion, Ion, Ilie şi Vasile / BOICU Florea şi Precop / BODALE Artemie şi Vasile / BOJÂNIŢĂ Gheorghe / BULIGA Constantin şi Ion / BULCEAG Nicodim, Pintilei şi Simion / CORACIUC Alexa şi Gavril / COŢOPREA Nicolae / CRĂCIUN Ioachim şi Pavel / CUREA Avacum şi Simion / DEREVLEAN Alexandru, Arsenie, Gheorghe, Ilie, Precop şi Vasile / FUNDU Toader / GEANĂ Constantin / GHELIUC Alexa, Gavril şi Gheorghe / GRIGOREAN Ion şi Toader / GRIGORESCU Gheorghe şi Lazăr / HALIP Gavril, Ion, Lazăr, Petru, Precop şi Simion / HANŢARI Emilian / HAPCIUC Precop / HÂRŞAN Dumitru / HRIŢCAN Gheorghe / ICHIM Ion şi Maxim / ILIOI Gheorghe / IRIMIA Gheorghe / JOLTEA Gavril şi Ion / LAZĂR Constantin, Constantin, Emilian, Gavril, Ion, Ion, Ilie, Precop, Ştefan şi Toader / LUNGU  Constantin, Gheorghe, şi Simion / LUPAŞTEAN Niculae / LUPU Ariton, Titus şi Vladimir / MAFTEAN Doroftei Simion, Vasile şi Vasile / MAGOPĂŢ Constantin, Ştefan şi Vasile / MALOŞ Dumitru, Ion, Vasile, Vasile şi Vasile / MARTINESCU Gheorghe / MIHALESCU Alexa, Alexa, Andrei, Constantin, Gavril, Gavril, Grigori, Ilie, Ion, Vasile şi Vladimir / MIRĂUŢĂ Dumitru / MOLDOVAN Gavril / MOROHAI Filip / NICHITEAN Dumitru, Floria, Gavril, Gheorghe, Ifrim, Petru şi Teofil / NICULCEA Artemie, Irimie, Pavel şi Toader / OLĂREAN Ilie, Miftodi, Toader şi Vasile / ONOFREI Alexandru, Emilian, Eusebie şi Ion / ONOFREICIUC Nicolae / PAVALEAN Gheorghe, Toader, Vasile şi Vasile / POMOHACI Irimie şi Vasile / POTOLINSCHI Titus / PRILIPCEAN Vasile / REPCIUC Tanase / ROTARI Emilian, Gavril şi Ilie / SFICHI Traian / SFINTISCHI Valerian / SFÎRNACIUC Vasile şi Vladimir / SOFIŢCHI Ion / UNGUREAN Pavel / VELECIUC Grigorie, Ion, Nicolae şi Vasile / VEREŞ Dumitru şi Toader / ZAREMBA Gheorghe[34].

1920: „Deciziune de expropriere No. 181/20/3. Deciziunea Comisiunii agrare de ocol Ră­dăuţi, cu care s-a decis exproprierea parţială a corpului dominical fasc. No. 389, Marginea, din registrele fonciare pentru moşiile bucovinene, în suprafaţă de 269 ha 66 a 53 mp, proprietatea Fondului bisericesc, în folosul „Fondului de pă­mânt bucovinean”, a devenit definitivă”[35].

1922: Prin ordinul No. 322/22, referitor la „Mişcarea în învăţământul primar”, au fost făcute numirile în învăţământul bucovinean, în baza concursurilor organizate de Consiliul şcolar al ţării – b). în calitate de învăţători definitivi şi învăţătoare definitive: Vasile Halip şi Atanasie Boghean la Marginea”[36].

1923: „Călătorul doritor să vadă mănăstirea Suceviţa pleacă din vechiul oraş Rădăuţi, care prin secoli a fost reşedinţa Episcopiei de Rădăuţi, iar astăzi este capitala românescului judeţ cu acelaşi nume, spre sud-vest, pe neteda şi cu bătrâni plopi ţărmuită şosea districtuală Dorneşti-Marginea şi ajunge, după o plăcută cale de 5 km, la mândrul sat românesc Marginea. Aici, amintita şosea dă în excelent întreţinutul şi aşa numitul „drum împărătesc” sau „şoseaua acoperită a imperiului”, construită între anii 1780-87. Ea îşi ia începutul de la satul rutenesc Dubouţ, situat pe malurile Prutului, şi duce peste oraşul Storojineţ, comuna Vicovu de Sus, Solca, la oraşul Gura Humorului”[37].

1937: S-a înfiinţat, la Marginea, pe lângă şcoala cu îndelungată tradiţie, şi o şcoală „nr. 2”, inaugurată „peste apă” în 14 noiembrie 1937, când avea doar două clase, învăţători fiind soţii Dumitru şi Sultana Bondor. Iniţial, şcoală cu 4 clase, până în 1959, apoi cu şapte şi, respectiv, 8 clase, ba chiar şi cu 10, în anii 1975-1989, şcoala acesta a fost slujită şi condusă de învăţătorul Dimitrie Bondor (1937-1944), profesorul Haralambie Burdujan (1945-1948), învăţătorul Mihai Iacobescu (1948-1959), învăţătoarea Felicia Rotari (Lazu, 1959-1961), profesorii Dimitrie Boghean (1962-1972), Vasile Crăciun (1972-1994), Marcel Colibaba (celebrul ceramist, 1994-1997), Constantin Pavalean (1997), Mihai Babiuc (1998-2006) şi Elena Ursache (2006-2007)[38].

1940: În tragica vară a retragerii din vara anului 1940, „pe distanţa Rădăuţi – Gura Humorului, am văzut cum 6 evrei, dintre care 2 îmbrăcaţi ofiţeri, au tras cu armele în armata română, în comuna Marginea, judeţul Rădăuţi, au băgat panică într-o divizie armată, din care cauză s-au calicit caii de trupă, s-au răsturnat tunuri, au căzut pe jos obuze de tun, lăzi cu cartuşe, care evrei au alarmat printre soldaţi că vin tancurile ruseşti dinspre Gura Humorului”[39].

1940: „Tablou de cărţile de capacitate (atestate de meserie – n. n.) eliberate de Oficiul Rădăuţi, anulate de minister prin decizia Nr. 66.017 din 1940[40]: Schreiner Carol, tâmplar, domiciliat în Marginea; Iacob Aurelia Calina, croitoreasă, domiciliată în Marginea; Moldovan Ioan, cizmar, domiciliat în Marginea; Straub Iosef, morar, domiciliat în Marginea; Prosch Ioan, fierar, domiciliat în Marginea; David Mendel Uşer, morar, domiciliat în Marginea; Olărean Nicolae, fierar, domiciliat în Marginea”.

1941: „Se publică mai jos Lista Nr. 13, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie, în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24[41]: Morohai Lazăr, soldat, ctg. 1941, cu ultimul domiciliu în comuna Marginea, judeţul Rădăuţi, mort la 4 iulie 1941”. În anii 1941-1945, au căzut, pe fronturile tragice ale României şi mărginenii: / ANTIMIE Constantin / BALAN Constantin, Dumitru, Gavril, Gheorghe, Grigore, Orest, Titus şi Valerian / BERINGHEAN Ioan şi Vasile / BLASCIUC Iftemie / BODNARESCU Arcadie, Gheorghe, Ilie, Nicodim şi Vasile / BONDOR Vasile şi Vladimir / BULCEAG Alexa şi Gavril / BULIGA Gheorghe, Gheorghe, Ion, Simion şi Vladimir / CRĂCIUN Dumitru, Gavril, Grigorie şi Simion / DEREVLEAN Pricop şi Vasile / FUNDU Ion / GRIGOREAN Arcadie, Ifrim şi Orest / GRIGORESCU Vasile / HALIP Gheorghe, Gheorghe, Gheorghe, Niculaie şi Vasile / HRIŢCAN Gheorghe şi Vasile / ILIOI Victor / IRIMIE Ilie / JOLTEA Gheorghe, Ion şi Ion / LAZĂR Aurel, Constantin, Dumitru, Gavril şi Gheorghe / LĂZĂRESCU Constantin / LUNGU Gavril şi Gheorghe / MAFTEAN Andrei, Gheorghe şi Vladimir / MAGOPĂŢ Lazăr / MANOLE Ilie / MARTINESCU Alexandru, Ion, Modest, Petru şi Toader / MIHALESCU Alexandru, Gheorghe, Ilie, Mihai, Orest, Ştefan şi Vasile / MOLDOVAN Gavril şi Vasile / MOROHAI Lazăr / MOŢAC Filaret / NICHITEAN Gavril, Ion, Vasile şi Vasile / NICULCEA Simion şi Valerian / OLAREAN Constantin şi Toader / ONOFREI Gheorghe / PASCANIUC Ştefan / PAVALEAN Grigore, Ştefan, Vasile şi Vasile / PÎNZARI Ion şi Vasile / POMOHACI Gheorghe, Toader, Vasile şi Vasile / POPESCU Toader / PRELICEAN Gavril / PROCŞ Arsine şi Gheorghe / REPCIUC Vasile / ROTARI Chirilă, Dionisie, Doroftei, Ilie, Toader şi Vasile / SANDULEAN Dumitru / SFÎRNACIUC Arcade şi Grigorie / SOROCANIUC Constantin şi Ilie / SUFIŢCHI Ichim / UNGUREAN Pavel şi Vasile / VASILOVSCHI Ştefan / VELECIUC Nicolae / VELNICERI Gavril[42].

1942: „Având în vedere dispoziţiunile art. 55 din legea pentru reorganizarea Centrului Naţional de Românizare Nr. 175, publicată în Monitorul Oficial Nr. 56 din 6 Martie 1942”, se aprobă „ratificarea angajării de personal temporar pentru administrarea, paza conservarea acestor bunuri (păduri, fabrici de cherestea, exploatări, materiale lemnoase etc.), personal numit şi angajat din Noemvrie 1940 şi până la 5 Martie 1942 inclusiv”[43]: Leu Gheorghe, custode, bunul expropriat pădurea comuna Marginea, jud. Rădăuţi, salariul lunar lei 6.000; Bălan Alexe, paznic, bunul expropriat fabrica I. Goth, comuna Marginea, judeţul Rădăuţi, salariul lunar 1.000 lei; Grigorian Sergiu, paznie, bunul expropriat M. Uşer (moara lui David Mendel Uşer – n. n.), comuna Marginea, judeţul Rădăuţi, salariul lunar 1.000 lei”.

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[44], următorii învăţători şi învăţătoare: Opaiţ Artemizia, comuna Marginea I. jud. Rădăuţi, media 8,00”.

1944: Prin ordinul „Nr. 63.175 din 20 martie 1944, se înaintează 1a gradul II în învăţământul primar, pe ziua de 1 septembrie 1943, următorii învăţători şi învăţătoare, care au reuşit la examenele de înaintare la gradul II, din sesiunea August 1943, la Centrul Cernăuţi, cu notele arătate în dreptul fiecăruia[45]: Burdujan Haralambie, comuna Marginea, media 9,00; Burdujan Maria, comuna Marginea, media 8,12”.

1945: „În dimineaţa zilei de 5 iunie a anului 1945”, pe când se întorcea de la Ocolul Silvic Marginea, şeful Legiunii de Jandarmi Rădăuţi, maiorul Ioan D. Popescu, Erou al Umanităţi, originar din Horodnic, a fost capturat de luptătorii anticomunişti ai lui Vladimir Macoviciuc, ultimul haiduc modern al Bucovinei. „În primăvara anului 1944, Marele Stat Major al Armatei Române a mobilizat pe loc o parte dintre muntenii Bucovinei apţi de luptă, în vederea constituirii unei divizii care să lupte în munţi cu Armata Roşie, în cazul în care frontul va cădea. Vladimir Macoviciuc făcea şi el parte din această divizie, cu gradul de sergent. În urma comunicatului către ţară din 23 august 1944, divizia s-a destrămat, marea majoritate a oamenilor aruncând armele şi întorcându-se la casele lor. Unii, însă, aprovizionaţi de comandamentul german din Câmpulung Moldovenesc, au rămas în munţi, continuând lupta. Pentru merite deosebite în luptă, Macoviciuc a fost decorat de nemţi şi avansat ofiţer”. Neiertător cu ostaşii roşii, care soseau, noaptea, cu camioanele în câte un sat din nordul sau din sudul Bucovinei, cu gândul de a muta populaţia satului respectiv în Siberia (se ivea ca trăsnetul în noapte şi lăsa un singur supravieţuitor sovietic), cumplit de sângeros cu comuniştii români şi cu colaboratorii lor, Vladimir Macoviciuc, după o discuţie cu şeful Legiunii de Jandarmi Rădăuţi, l-a lăsat pe acesta să plece, apoi, doar din dorinţa de nu-i lăsa pe sovietici să ocupe şi sudul Bucovinei (cum ameninţau că se va întâmpla, dacă nu le este predat „banditul Macoviciuc”), luptătorul comunist şi-a organizat o moarte de erou, după o petrecere zgomotoasă în casa natală din Vicovul de Jos, începută în după-amiaza duminicii de 7 iulie a anului 1947, şi terminată, a doua zi, în zori, când a murit în luptă, dar nu înainte de a mai răpune „măcar câte un câine de jandarm”[46].

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[47], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Mitriniuc Mihai, de la Marginea I, la Bilca II; Mitriniuc Elena, de la Marginea I, la Bilca II”; „Bondor Sultana, de la Marginea Nr. 2, la Rădăuţi, Şc. nr. 2 mixtă, XII, aproape de soţ, învăţător; Tcaciuc Filaret, de la Marginea, la Suceviţa, post V, are teren, părinţi bătrâni; Sfârnaciuc Maria, de la Vicovul de Sus, la Marginea, post II, apropiere de soţ, învăţător; Haciuc Teofila, de la Solca, Şc. nr. 2, la Marginea, Şc. nr. 2, post. VI, unică solicitare”[48].

1948: „Se înfiinţează, pe data publicării prezentei deciziuni în Monitorul Oficial[49], Centrala Industrială a Lemnului… Fac parte din Centrala Industriei Lemnului, următoarele întreprinderi industriale: „Mendel Uscher”, cu sediul în Marginea”.

În „mica enciclopedie” mărgineană, alcătuită, uneori cu mult prea mult entuziasm, de Gavril Crăciuc şi Cristina-Violeta Popescu, lucrare remarcabilă şi utilă – de altfel, există o „listă” narată de primar, deschisă de primarul liberal interbelic, Vasile Ilioi, cel cu mai multe mandate decât oricare altul (1931, 1932, 1937, 1942 şi 1944), în vremea României Mari, fiind primari la Marginea, pentru perioade mai scurte sau mai lungi, funcţie de alternanţele la guvernare, şi Artemie Vasilovschi (1931), şi Dumitru Olărean (1934-1935), şi sublocotenentul I. R. Sarman (1938), şi Orest Bodnărescu (1939), şi Gheorghe Rotari (1940), şi Ifrim Crăciun (1941-1942, 1944-1946), apoi lista cu nume de şefi ai obştii lunecă spre deceniile beznei roşii, când Marginea a avut şi lideri răi, dar şi lideri buni, mulţi dintre primarii comunişti fiind, în fond, oameni, cu bune şi cu rele, dar adesea şi cu câte o fărâmă de suflet. / Înspre tranziţia comunistă, primar al Marginii a fost Valerian Martinescu (1946-1947), urmat de primarii comunişti Ioan Curea (1947-1949), Constantin Lazăr (1949-1952, 1953-1954, 1959-1963), Ilie Mărgineanu (1952), Constantin Colibaba şi I. Nasadniuc (1957), Vasile Metanie (1957-1963) şi Vasile Magopăţ (1964-1989). / Notari comunali, reţinuţi de memoria obştească, au fost Gheorghe Bodnar (1931-1943), Mihai Halip (1944-1946) şi Gheorghe Lungoci (1947-1949), misia lor, în privinţa legalităţii actelor, fiind preluată, după aceea, din postura de secretari ai comunei, de Dumitru Dari (1950-1951), Vasile Luţa (1952-1957), Ioan Suciu (1957-1958), Nicanor Mocrei (1958-1972), Vasile Cristuş (1973-1990). / Vicepreşedinţi ai consiliului popular au fost, după înfiinţarea acestei funcţii administrative, Gavril Crăciun (1964-1968), Ioan Maftean (1968-1973) şi Gheorghe Pascaniuc (1974-1990).

La Marginea s-au născut filosoful, eminescologul şi poetul Vasile GHERASIM (12 noiembrie 1893), pictorul Arcadie PRUTEANU (23 septembrie 1927), sculptorul Gavril NICHITEAN (31 octombrie 1932) şi ceramiştii Gheorghe şi Ioan MAGOPĂŢ (7 mai 1951 şi, respectiv, 22 noiembrie 1952).

[1] MARIAN, SIMION FLOREA, Dragoş Vodă, în Tradiţii poporane din Bucovina, Bucureşti, Imprimeria Statului, 1895, p. 40 şi urm.

[2] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 352

[3] SPLENY, GABRIEL VON, Descrierea districtului Bucovina, în „Bucovina în primele descrieri geografice, istorice, economice şi demografice”, Bucureşti 1998, pp. 236-266

[4] DAN, DIMITRIE, Mănăstirea Suceviţa / Cu anexe de documente ale Suceviţei, Tipografia Bucovina Bucureşti, 1923, p. 108

[5] GRĂMADĂ, NICOLAI, Toponimia minoră a Bucovine, vol. I, Ed. Anima, 1996, p. 337

[6] IACOBESCU, MIHAI, Din istoria Bucovinei, vol I, Ed. Academiei Române 1993, pg. 238

[7] Călători, X, II, pp. 820-822

[8] Călători, XIX, I, pp. 779-783

[9] PORUMBESCU, IRACLIE Haiducul Darie şi moş Mateiu Bercheşanul, în Scrierile lui Iraclie Porumbescu, Cernăuţi 1898, pp. 80-83

[10] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 42, 1876 p. 45, 1907 p. 124

[11] MITROLOLIA BUCOVINEI, Shematismus der Bukowinaer, Czernowitz, 1843 p. 42, 1876 p. 45, 1907 p. 124

[12] În monografia scrisă de CRĂCIUN, GAVRIL – POPESCU, CRISTINA-VIOLETA, Mică enciclopedie a localităţii Marginea, Editura Lidana, 2007, pp. 27, 28

[13] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[14] REVISTA POLITICĂ, Anul II, nr. 5 din 15 iulie 1887, pp. 6-7

[15] Familia, Nr. 6, Anul XXIV, 7 /19 februarie 1888, pp. 69, 70

[16] Engel, Alexander von, Österreichs Holz-Industrie und Holdzhandel, I Theil, Wien 1907, pp. 196-202

[17] REVISTA POLITICĂ, Anul V, nr. 4 din 15 februarie 1890, pp. 13, 14

[18] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 31/1891, p. 4

[19] GAZETA BUCOVINEI, O comună înşelată, Anul II, Nr. 5 din 16/28 ianuarie 1892, p. 3

[20] La Suceviţa, a cântat Ion Şlahtinschi (22 ani).

[21] La Marginea, a cântat Garafina Pomohaci, de 18 ani (Mătrăguno-n trii girezi).

[22] Weigand, op. cit., pp. 7-17.

[23] IORGA, NICOLAE, Neamul românesc în Bucovina; Ed. Inst. Bucovina-Basarabia, Rădăuţi, 1996, p. 96

[24] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[25] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 136

[26] TOROUŢIU, I. E., Poporaţia şi clasele sociale din Bucovina, Biblioteca Bucovinei, Bucureşti, 1916, p. 70

[27] Românul, Nr. 25, Anul VI, joi 17/4 februarie 1916, p. 5

[28] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[29] Viaţa Nouă, IV, nr. 158 – Supliment, din 25 iulie n. 1915

[30] Viaţa Nouă, IV, nr. 182, 4 iunie n. 1916, p. 8

[31] Monitorul Bucovinei, Fascicula 75, Cernăuţi în 18 Octomvrie nou 1919, pp. 7, 8

[32] Monitorul Bucovinei, Fascicula 17, Cernăuţi, 1 iunie nou 1921, pp. 220-224

[33] Monitorul Bucovinei, Fascicula 13, Cernăuţi 15 aprilie nou 1921, pp. 157-161

[34] CRĂCIUN, GAVRIL – POPESCU, CRISTINA-VIOLETA, Mică enciclopedie a localităţii Marginea, Editura Lidana, 2007, p. 84

[35] Monitorul Bucovinei, Fascicula 17, Cernăuţi, 1 iunie nou 1921, pp. 213-216

[36] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, Cernăuţi 21 aprilie 1922, p. 41

[37] DAN, DIMITRIE, Mănăstirea Suceviţa / Cu Anexe şi Documente ale Suceviţei, Tipografia Bucovina, Bucureşti, 1923, p. 19

[38] CRĂCIUN, GAVRIL – POPESCU, CRISTINA-VIOLETA, Mică enciclopedie a localităţii Marginea, Editura Lidana, 2007, p. 29

[39] VĂRATIC, VITALIE, Şase zile din Istoria Bucovinei – mărturia plutonierului Vasile Săvescu, Rădăuţi, 2001, p. 436

[40] Monitorul Oficial, Nr. 58, 10 martie 1941, pp. 1197-1208

[41] Monitorul Oficial, Nr. 220, 17 septembrie 1941, pp. 5543-5549.

[42] CRĂCIUN, GAVRIL – POPESCU, CRISTINA-VIOLETA, Mică enciclopedie a localităţii Marginea, Editura Lidana, 2007, p. 85

[43] Monotorul Oficial, Nr. 154, 6 iulie 1942, pp. 5488 şi următoarele

[44] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

[45] Monitorul Oficial, Nr. 72, 25 martie 1944, pp. 2612 şi urm.

[46] POPESCU, IOAN D., Dosarele suferinţei, Suceava, 1999, pp. 160-169

[47] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[48] Monitorul Oficial, Nr. 135, 17 iunie 1947, p. 4911

[49] Monitorul Oficial, Nr. 167, 22 iulie 1948, pp. 6049-6052