Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Mihalcea | Dragusanul.ro

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Mihalcea

 

 

 

MIHALCEA. În 15 martie 1490, printre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se afla  „ şi o biserică din Mihalcea”, sat al voievodului, care, în 10 iulie 1510, are parte de o povestea pilduitoare. Anterior acelei date, un iobag din Mihalcea, Matei, plecase la Bistriţa ca să-i vândă câteva perechi de boi, dar, la întoarcere, a fost deposedat de bani de gărzile orăşeneşti din Bistriţa şi aruncat în închisoare. Enervat de o asemenea nedreptate, Bogdan-Vlad cel Orb îi poruncise marelui vistiernic şi vameş Gavril Trotuşan, ginerele lui Luca Arbure, să le scrie bistriţenilor: „Iată, a venit la noi şi acest Iovan, iobag din Mihalcea al zisului nostru Domn, şi ne-a înfăţişat, sub chip de grea plângere, cum că fratele său, numit Matei, plecând spre părţile voastre, cu un anumit număr de boi, pentru a-i vinde, pe când se întorcea, după ce vânduse boii” a fost reţinut de straja cetăţii, deposedat de bani şi aruncat în temniţă. Gavril Trotuşan cerea eliberarea „omului şi iobagului nostru, Matei din Mihalcea”, ameninţându-i pe bistriţeni cu o incursiune de pedepsire a armatelor moldoveneşti, în cazul în care Matei din Mihalcea nu va beneficia de dreptatea care i se cuvenea.

 

1625: Satul Mihalcea se numea, în 1625, Mihalciul, iar în 1699, Mihalce.

 

1677: În 9 aprilie 1677, Dumitraşco din Lucaveţ, jupâneasa lui, Aniţa, fata Maricăi Cărcoaei, şi feciorul lor, Gavrilaş, au căzut robi la tătari. Răscumpărarea familiei din Lucaveţ a fost plătită de Lupaşco, fiul lui Nicolae Murguleţ, cel care, în 7 martie 1677, primeşte de la familia recunoscătoare a lui Dumitraşco „a patra parte a mea, den sat Mihalciu, cu rumâni cu toat”.

 

1703: În 1 februarie 1703, după ce Niculai Murguleţ, care plecase în Polonia cu 150 vite de vânzare, murise acolo, fratele lui, Ursul Murguleţ, care rămăsese păgubit de nişte vite, a vrut să păstreze satul Mihalcea, dar, primind banii pe vite de la ginerele lui Niculai Murguleţ, Toader Moţoc, i-a restituit acestuia satul.

 

1706: În 10 august 1706, Antioh Cantemir Vodă întărea lui Lupaşco Murguleţ părţile sale din Mihalcea, interzicându-le ginerilor lui Stroescul, Toader Dămian şi Ştefan Volcinschi, să-i tulbure posesia, până la o nouă înfăţişare la Divan.

 

1710: După bătălia de la Poltava, din 26 aprilie 1710, regele suedez, Carol al XII-lea, s-a retras, cu rămăşiţa de oşti, în Basarabia, în zona Tighinei, plănuind să îşi mute, apoi, trupele în Polonia. „Atunci Mihai Racoviţă Vodă, văzând plimbarea craiului suedez la Tighine şi-nţelegând că vrea să vină la leşi, a făcut ştire Moscului, când a veni, să trimită oaste, în taină, sprinten, şi atunci or prinde pe crai, şi s-a ridica şi el, de s-a duce… Făcând veşti la Împărăţia Moscului, brigadierul Cropot, care era, pe margine, cum acei suedezi s-au apropiat la Cernăuţi, Împărăţia Moscului nu i-a putut răbda, ci au scris lui Cropot bragadier şi lui Turculeţ, de-au încălecat, cu vro trei, patru mii de oşteni, de-au trecut Ceremuşul, în ceastă parte, şi-au lovit, prin codru, şi-au ieşit la Mihalcea, de i-au lovit în Cernăuţi, fără veste. Iar cazacii au şi dat, la vale, în lunca Prutului, de-au scăpat mai toţi, iar suedezii au purces să se suie în vârful dealului Cernăuţiului, să s-apuce de bătaie, dar văzând că-i mulţime de oaste, nu s-au mai putut apuca de bătaie, căci, înconjurându-i, Cropot şi Turculeţ i-au luat pe toţi de grumazi şi-ndată i-au luat şi au purces, cu dânşii, în Ţara Leşească. Iar pe vreo douăzeci, care mai scăpaseră, dintre suedezi, i-au tot ucis la satele Ţurcanii de pe sub munte, la Cupca şi la Rădăuţi, la Suceava”[1].

 

1745: Sat şi moşie ale lui Gavril Moţoc, împreună cu Mihalcea, în 28 iunie 1745, „o parte de pământ din Clocucica a fost tras de târgoveţi la hotarul târgului, arătând un uric vechiu, de la Ştefan Voievod despre hotarul Mihalcei şi a Clocucichei”. Cercetând uricele, Ioan Nicolai Mavrocordat Vodă hotăra „precum târgoveţii de Cernăuţi să stăpânească acea bucată de pământ, precum au stăpânit-o moşii şi părinţii lor, iar Gavril Moţoc să stăpânească hotarele Mihalcei”

 

1756: Conform unui izvod de moşii, din 20 iulie 1756, Ilinca Dociul, fata lui Ursul Murguleţ stăpânea a patra parte de Mihalce.

 

1762: În 29 mai 1762, pentru că Toader Mănescul şi cumnatul său, Dumitraşco Tabără, mazili de Cernăuţi, se certau „cu fraţii Ilie, Ion, Sandul şi Toader Moţoc, feciorii Mariei, pe care o ţinuse Perjul şi fraţii Paraschivei, jupâneasa lui Mănescul, care a făcut pe Toader Mănescul şi pe Nastasia, jupâneasa lui Dumitraşco Tabără, şi cerând Toader Mănescul şi Dumitraşco Tabără de la Moţocheşti partea mamei lor, Paraschiva, au apărut întâi în faţa lui Gheorghe jitnicerul, staroste de Cernăuţi, care a împărţit toată partea părintelui lor, Toader Moţoc, şi a mamei lor, Iudita, fiica lui Nicolai Murguleţ… pe 6 fraţi”, care stăpâneau, împreună, doar un sfert din satul Mihalcea. Conflictele acestea pentru pământ, între neamuri, care ne ţin loc de istorie, continuă şi pe parcursul generaţiilor următoare.

 

1772: Recensământul lui Rumeanţev[2], din 1772-1773, înregistrează la Mihalcea „64 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, 1 dascăl, 2 mazili, 3 ruptaşi, 3 scutelnici, 4 văduve şi 49 birnici, aceştia fiind: Onofreiu NISCORENDI, Ion MITITELIUC, Ion VLAS, Dumitraşcu VLAS, Nichifor ŢIGĂNAŞ, Ursul ŢIGĂNAŞ, Grigori ŢIGĂNAŞ, Lupul moscal, Grigori zet ego, Vasile moscal, Iftemii HONCEPIUC, Mihail JUPLIAC, Costaşcu POSTOLNIC, Iacob MEREZKA, Iacob DORUŞ, Ilko ciubotar, Andrei HONCEPIUC, Ion a BABII, Simion HONCEPIUC, Mihail DUGAN, Ion MOTLIUC, Roman vătăman, Neculaiu strugar, Grigoraş sin ego, Enachi sin diacon, Grigori ciubotar, Mitro sin ŞTEFUREA, Ivan ŞTEFUREA,  Sâmen sin ŞTEFUREA, Vasile OLEŞCIUC, Iacob MACSINIUC, Hrihor MÂTCIUC, Iacob POPOVICI, Tudose sin FODOR, Ion sin CRĂCIUN, Ion FODORCIUC, Hrihor RUŞICIORUL, Hrihor sin MIHAIL, Neculai rus, Georgii DUMCA, Palii ROMANUC, Vasile pânzar, Ivan BORIS, Georgii PEIKO, Andrei DĂNILIUC, Ivan zet popii, Dănilă pânzar, Petro TROEŢSCHI şi Vasile ZVARICI. Rufeturile erau: mazilii Toader MÂNECĂ şi Toma MÂNECĂ, ruptaşii Simion BOLDESCU, Toader BOŞNIAGĂ şi Lupul BRAHĂ, popa Ştefan şi dascălul Toader, scutelnicii Dumitru rusul, scutelnic al lui Toader MÂNECĂ, Vasile DUMITRU, scutelnicul popii, şi Vasile MUTRIUC, scutelnicul lui BOŞNIAGĂ, dar şi vădanele Irina, Ilina, Titiana şi Paraschiva.

 

1773: În 21 martie 1773, „este conflict între Toader şi Constantin, nepoţii lui Vasilie Mănescul, şi Toma, fiul lui Vasilie Mănescul”. Şi aşa mai departe.

 

1774: În 1774, Mihalcea avea 61 familii, iar în 1775, când făcea parte din Ocolul Cernăuţilor, 4 mazili, 2 popi şi 49 ţărani, numărul familiilor satului ajungând, în 1784, la 102. În 1776, o jumătate de sat Mihalcea „se cheamă Camâna”.

 

1794: Diata lui Toader Mănescul, din 14 iulie 1794, o face stăpână pe fata lui, Maria, jupâneasa lui Gheorghe Tuşinschi, peste „săliştea Mihalcei, partea de sus”.

 

1806: În 16 iulie 1806, Ruxanda Tuşinschi arenda lui Andrei Dobrovolschi, pe patru ani, pentru 1.150 lei, „moşia ce o are în Mihalce baştină… cu toate locurile, cu nouă podani”.

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Cernăuţi – Curtea regională din Cernăuți: Cernăuţi, Ceahor, Hliboka, Camena cu Spaski, Corovia, Cotul Bainski, Cuciurmare, Ludi Horecea Camerale cu Mănăstioara, Lucaviţa, Mihalcea, Mihuceni cu Kicera, Molodia cu Franzthal și Derelui, Ostriţa, Preworokie, Stăneştii de Sus pe Siret, Stăneştiii de Jos pe Siret, Poienile, Tărăşeni, Trestiana sau Dimka, Voloca Camerale pe Siret, Zurin”[3].

 

1882: În 1882, avea să se deschidă, la Mihalcea, o şcoală cu 6 clase[4].

 

1890: În 1890, Mihalcea avea 2.700 locuitori, primar fiind Ignatie Arseni. Paroh era Zaharie Voronca, iar cantor bisericesc – Ipolit Ţarevici. Satul avea o şcoală, slujită de învăţătorul Sevastian Baloşescul.

 

1892: O listă de subscripţie „în folosul şcolarului sătesc”, întocmită de „Dumitru nobil de TOTOESCUL, notar comunal din Mihalcea… în folosul şcolarului sărac Mihai al lui Georgi din Broscăuţii vechi”, cuprinde următoarele nume: Isidor cav. de MANESCUL, Iancu cav. de  MANESCUL, Grigorie nobil de CONSTANTINOVICI, protopresviterul din Camena, George HOSTIUC, Dimitrie nobil de TOTOESCU, Erast SAUCIUC, Mihaiu DOLINSCHI, Teodor REUS cav. de MÎRZA, Iankel HECHT, Vasile nobil de ROSCHIP, Victor nobil de TUŞINSCHI, Vasile cav. de GRECUL, Constantin nobil de TUŞINSCHI, Vasilie nobil de BRAHA, Onofraş PANTIUC, Nicolae COZUBOVSCHI, Marcus LUTTINGER, doamna Loti LUTTINGER, Ignatie nobil de VOLCINSCHI, George nobil de SOROCEANU, Ioan COSOVAN, Iakiw FEDKI, Teodor PRODANCIUC, Olexa KOUTZUN, Nararic KOUTZUN, Leonti NIDRIESCHI, Nicolai KOUTZUN şi Teofil nobil de MANESCUL[5].

 

1900: „Semnele împăcării se arată acuma. În comuna Mihalcea, s-a izgonit, zilele acestea, din partea consiliului (sfatului) şcolar al țării, limba română din şcoală. Înainte cu câţiva ani, în numita comună era numai limba română. Doamna Pulcheria de Buchenthal, născută de Costin, a lăsat, în testamentul făcut în 24 octombrie 1869, suma anuală de 150 florini (300 coroane), din moşia dumisala, anume pentru şcoală, şi anume pentru limba româna, în şcoala din Mihalcea. La o sistemizare nouă a acelei şcoli, au introdus, însă, domnii din consiliul şcolar al ţării şi limba ruteană, pe lângă cea română. Prezidentul țării, de pe atunci, contele Goes, a dat poruncă să se silească părinţii ca şă-şi înscrie copiii lor la limba ruteană, ceea ce s-a şi făcut. Cu multă râvnă a lucrat, la treaba aceasta, pe lângă alţii, încă şi părintele Zaharia Voronca, după cum o adevereşte şi Sfinţia Sa, singur, într-o scrisoare, tipărită în numărul 10 al „Gazetei Bucovinei”, din 14 februarie 1894. Atunci, era vorba că jumătate din copiii umblători la şcoala din Mihalcea învaţă limba rusească. Astăzi, după cinci ani, a pierit urma românilor din Mihalcea. Limba română e dată afară din şcoală şi cea rusească e singura limbă stăpâtnitoare. Асestеа sunt roadele împăcării? De ce nu şi-au asgurat deputaţii satele şi școlie române, contra astorfel de atacuri? Pentru cine va fi numit inspectorul școlar român, când nu vom mai avea școli române?”[6].

 

1901: Biserica nouă din Mihalcea a fost construită în 1901, în locul unei biserici vechi, patronată, în 1843, de Grigorie de TABORA şi slujită de parohul Vasilie TOMOVICI, parohia numărând 1.423 enoriaşi. În 1876, biserica Adormirea Maicii Domnului, cu 1.992 enoriaşi, patronată de Ioan de POPOVICI, era slujită de parohul Cassian TOMOVICI. În 1907, paroh era prietenul lui Ciprian PORUMBESCU, Zaharie VORONCA, născut în 1851, preot din 1880, paroh din 1888, iar cantor, din 1892, Ipolit ZAREVICI, născut în 1842.

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Mihalcea, comună rurală, districtul Cer­năuţi, aşezată pe pârâul Corovia, între oraşul Cernăuţi şi comuna Camena. Suprafaţa: 42,01 kmp; po­pulaţia 2.647 locuitori ruteni, în majoritate gr. or., precum şi ceva români şi izraeliţi. Se compune: 1). din vatra satului, cu 1918 locuitori, ce cu­prinde şi vechile cătune, Vapniarca şi Ocruh, şi 2). din cătunele Dubova, Perleva, Spasca, Tarnauca şi Voloca. Este aşezată lângă drumul principal Cernăuţi-Storojineţ. Are o şcoală populară, cu 2 clase, şi 2 biserici, una paro­hială, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, în satul de reşedinţă, şi alta filială, în cătunul Spasca. Aceasta comună este men­ţionată, pentru prima dată, într-un hrisov din 14 Martie 1490. La 1776, era stăpânită de boerul Teodor Mănescu, cu fiii săi. Populaţia se ocupă cu agri­cultura, cu creşterea de vite, precum şi cu exploatarea de păduri. Comuna posedă 1.226 hectare pământ arabil, 881 hectare fânaţuri, 26 hectare grădini, 817 hectare imaşuri, 1.176 hectare pădure. Se găsesc 145 cai, 1.095 vite cornute, 2.901 oi, 239 porci şi 247 stupi de albine. Mihalcea, moşie, cu administraţie particulară, districtul Cernăuţi. Suprafaţa: 11,73 kmp; po­pulaţia: 60 locuitori, în majo­ritate izraeliţi, restul ruteni romano-catolici”[7].

 

1911: „Între comunele odinioară curat româneşti şi ulterior ruteniznle cu forţa se numără salul Mihalcea. Din capul locului a fost în satul acesta şcoală românească. Când însă a ajuns puternicul Omelian (Popovici – n. n.) la pu­tere, s-a desfiinţat şcoala românească prin uneltirile mârşave ale rutenilor şi neglijenţa condamnabilă a românilor. Astăzi avem o şcoală cnrat ruteană, de 6 clase, în Mihalcea şi cu limba română ca obiect secundar, care însă e neglijată prin aceea că învăţătorii ucraini sfătuiesc copiii să nu cerceteze învăţământul din  limba română. Prin 18 ani neîntrerupt şi unanim cere comitetul introducerea unei clase cu limba de propunere românească. Deputaţiuni au îmblat fără număr la prezidentul ţării cu memorande şi cu plângeri gurale, fără de a fi primit, până astăzi, vreun rezultat, ba, ce e mai nostim, în timpul ultim, răsfoind un amploiat actele referitoare la plângerile mihalcenilor, a aflat că unele acte lipsesc. Aferim de administraţie corectă. Scandalul însa şi-a ajuns, în 27 Decemvrie 1909, culmea. Văzând poporul din Mihalcea şicanările şi nedreptăţile păţite de până acum, şi-a făcut singur dreptate şi a închis şcoala. De la sine înţeles că, acuma, a trimis guvernul imediat o comisie, cu scop să caute pe instigatorul înhiderii şcoalei, dispunând ca învăţământul să se ţină cu vreo câţiva copii ai unor oameni mai timizi, păzind un jandarm şcoala, în decursul învăţământului. Iată, deci, referinţele din Ungaria se importă cu sila şi la noi. Se zvoneşte de o absentare totală a copiilor de la şcoală. Se-nţelege de la sine că guvernul va zice că-i agitaţie la mijloc şi nu se va du­meri a zice că poartă el însuşi vina. Ce zic deputaţii noştri?”[8].

 

1914: „Consiliul şcolar c. r. al districtului Cernăuţi. / Nr. 5008/14 // Mihalcea, / Organizaţia şcolii primare publice de acolo // Cătră primăria din Mihalcea, // Referitor la recursul comunei Mihalcea împotriva emisului de sistemizare al consiliului şcolar c. r. al ţării, din 22 Iulie 1913, Nr. 11.562, relativ la organizarea şcolii primare publice de acolo, i se aduc lă cunoştinţă primăriei, în urma emisului consiliului şcolar c. r. al tării din 19 Martie 1914, Nr. 3.872, următoarele: / Ministerul c. r. de Culte şi Instrucţie, aflând din actele în chestie că comuna Mihalcea, de la anul 1904, încoace, cere de repetate ori înfiinţarea unei şcoale primare publice cu limba de instrucţie română, aflând mai departe că şcoala poporală publică de acolo, cu limba de instrucţie ruteană, nu e cercetată de nici un singur copil, ani de-a rândul; / Că şi la începutul anului şcolar curent, locuitorii din Mihalcea au cerut, pentru toţi copiii obligaţi să cerdeteze şcoala de-acolo, limba română ca limbă de instrucţie, în vreme ce pentru limba ruteanal n-a fost anunţat nici un singur copil; / Că, cu toate acestea, în urma emisului de sistemizare al con­siliului şcolar de ţară, din 22 Iulie 1913, Nr. 11.562, s-a hotărât de consiliul şcolar districtual, cu deciziunea din 13 Septemvrie 1913, pentru 4 clase ale şcoalei poporale publice în Mihalcea, limba ruteană ca limbă de instrucţie, şi numai pentru 2 clase cea română; / Că, în cazul acesta, în contrazicere cu dispoziţiunea § 2 al regulamentului pentru şcoale şi învăţământ, nu s-a luat în considerare dorinţa co­munei Mihalcea, respectiv a părinţilor copiilor obligaţi să cerceteze şcoala, ci că limba de in­strucţie s-a stabilit numai pe baza recensământului din 1910; / Că, abstrăgând chiar de la faptul că nu e cu cale a se întemeia o şcoală poporală pe împrejurări anchetate înainte de mulţi ani, care în prezent s-ar putea trage eventual la îndoială, nu e evi­dent de ce nu s-au luat în seamă repetatele dorinţe ale comunei şi ale factorilor competenţi, adică ale părinţilor copiilor obligaţi să cerceteze şcoala; / Prin urmare, Ministeriul c. r. de Culte şi Instrucţie, prin emisul din 18 Februar 1914 ex 1913, se vede îndemnat să înlăture numita deciziune a consiliului şcolar c. r. de ţară, întrucât stabilirea limbci de instrucţie pentru această şcoală se face atârnătoare numai de rezultatul recensământului din 1910, şi să hotărască ca Consiliul şcolar c. r. de ţară să ia o nouă deciziune, privitor la limba de instrucţie a adese citatei şcoale, luându-se în seamă toate împreju­rările care se referă la această chestie. / Despre primirea acestui act, să ni se trimită imediat un extras din protocolul de gestiune de la biroul de acolo. / Preşedintele: W. Krahl m. p.”[9].

 

1914: „La Mahala, Corovia, Cuciur, Nepolocăuţi şi Stroinţa au avut loc, în zilele de 11 şi 12 septembrie, lupte între câteva detaşamente ruseşti şi austriece… Armata rusă s-a fortificat la Mihalcea şi Camenca… Ca comandant rus al oraşului Cernăuţi a fost numit Navrotzchi, în locul căpitanului Korabuki”[10].

 

1914-1918: Obolul de sânge pentru Bucovina a fost plătit de „Glotaşul Vasile Beuce, Mihalcea, prizonier; Corporalul Nazarie Arseni, Mihalcea, Regimentul 22, rănit; Sergentul Ioan Canţun, Mihalcea, Regimentul 22, rănit; Rezervistul Niculae Prodanciuc, Mihalcea, Regimentul 22, rănit; Fruntaşul Ilie Tcaciuc, Mihalcea, Regimentul 22, rănit”[11]; „Infanteristul Petru Ulaş, Mihalcea, Regimentul 22, mort”[12]; „Ilie a lui Gheorghe Struţ, născut în 1878 în Mihalcea, a intrat, în anul 1914, în Regimentul 22 şi cu dânsul s-a dus în câmp. De atunci n-a sosit nici o ştire de la dânsul. În Vinerea Patimilor 1915, să fi picat într-o luptă la Lupinka, în Carpaţi, după cum confirmă camarazii lui / la cererea Domnicei a lui Ilie Struţ / Tribunalul Cernăuţi, Secţia VIII, la 3 Iunie 1919”[13]; „Ilie a lui George Struţ, născut în 1878, în Mihalcea, a intrat în anul 1914 în Regimentul 22 şi cu dânsul s-a dus la câmp. De atunci n-a sosit nici o ştire de la dânsul. În vinerea Patimilor 1915 să fi picat într-o luptă, la Lupinka, în Carpaţi, după cum confirmă camarazii lui. Deoarece e de presupus probabilitatea legală a morţii, se îndrumează, la cererea Domnicei a lui Ilie Struţ, procedura pentru declararea morţii”[14]; „Ioan a lui Petru Ceahorschi, născut la 5 iunie 1888, în Mihalcea, cu domiciliul din urmă tot acolo, a fost mobilizat, în anul 1914, şi ar fi picat, la 11 octombrie 1916, pe frontul italian. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Zoiţei  Ceahorschi, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[15].

 

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Cernăuţi făcea parte şi „Reprezentantul proprietarilor expropriaţi: Constantin Neculiţa, proprietar mare, Mihalcea”[16].

 

1921: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc orto­dox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Niculiţa Constantin cav. de, Cernăuţi, strada Petrino 5 (Stăneştii pe Siret, Mihalcea); Popovici Dori Dr., Cernăuţi, palatul administrativ (Mihalcea); Szydlowska, născută de Grecul Pulcheria, Mihalcea”[17].

 

1922: Prin ordinul No. 322/22, referitor la „Mişcarea în învăţământul primar”, au fost făcute numirile în învăţământul bucovinean, în baza concursurilor organizate de Consiliul şcolar al ţării – a). în calitate de învăţători superiori: Dimitrie Bordian la Mihalcea; b). în calitate de învăţători definitivi şi învăţătoare definitive: Aurelian Scalat la Mihalcea-Dubova”[18].

 

1941: „„Tabloul normaliştilor cu diploma de capacitate, numiţi în învăţământul primar, prin ,,incredinţare de post”, pe ziua de 1 octombrie 1941: Mihălceanu Dumitru, seria 1937, media 7,50, numit în com. Mihalcea, jud. Cernăuţi”[19].

 

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[20], următorii învăţători şi învăţătoare: Babiuc Ştefania, comuna Mihalcea-Spasca, judeţul Cernăuţi, media 7,08; Bilec Domnica, comuna Mihalcea-Spasca, jud. Cernăuţi, media 7,00; Fartiaş Irina, comuna Mihalcea-Dudova, media 8,62”.

 

 

[1] Neculce, pp. 176, 177

[2] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 376

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 13, 1876 p. 74, 1907 p. 147

[5] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 74/1892, p. 3

[6] Tribuna Poporului, Anul IV, nr. 91, marți 16/29 mai 1900

[7] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 140, 141

[8] Revista Politică, Nr. 12, Anul VI, 1 ianuarie 1911, p. 8

[9] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 13 şi 14, Anul III, 29 mai 1914, pp. 198 şi 199

[10] Ce se petrece la graniţă, „Adevărul” din 2 septembrie 1914

[11] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[12] Viaţa Nouă, IV, nr. 159 – Supliment, din 6 august n. 1915

[13] Monitorul Bucovinei, Fascicula 57, Cernăuţi, în 20 August nou 1919, pp. 3 şi 4

[14] Monitorul Bucovinei, Fascicula 58, Cernăuţi în 23 August nou 1919, pp. 3, 4

[15] Monitorul Bucovinei, Fascicula 1, Cernăuţi 13 ianuarie nou 1921, pp. 6-10

[16] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[17] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66

[18] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, Cernăuţi 21 aprilie 1922, p. 41

[19] Monitorul Oficial, Nr, 249, 20 octombrie 1941, pp. 6452 şi următoarele

[20] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552