Povestea aşezărilor sucevene: Siminicea

SIMINICEA. Satul Siminicea beneficiază de atestare documentară din 29 august 1480, când Ştefan cel Mare întărea lui Hărman, pârcălab de Cetatea Albă, „ocina şi cumpărătura lui dreaptă, un sat anume Siminiceanii, cutul de sus, pe care acest sat, Siminiceanii, el l-a cumpărat de la Coste Grama, pentru 120 zloţi tătăreşti. Şi, de asemenea, i-am dat şi i-am întărit un tătar, anume Costea, pe care acest tătar el l-a cumpărat de la Ivaşco şi de la Iurie, fiii lui Călian din Cetatea Albă, pentru 80 zloţi tătăreşti (…) şi un ţigan, Lala, cumpărat de la Lala, fata lui Ponici cel bătrân, cu 70 zloţi”. Urmaşii pârcălabului Hărman, care cumpărase satul Siminea de la ctitorul Grămeştilor, au păstrat, probabil, în familie satul, alte menţiuni documentare lipsind, dovadă a păstrării regimului de proprietate.

1519, decembrie 27: „Cu mila lui Dumnezeu, Noi, Ştefan Voevod, Domn ţării Moldaviei, înştiinţare facem cu această a noastră carte tuturor cui vor căuta pe dânsa sau cetindu-i-se lui o va auzi. Iată acest al nostru cinstit şi credincios boiar, pan Eremia vistiernic, a slujit mai de mult sfânt răposat bunului domniei mele, Ştefan Voevod, şi părintelui domniei mele, Bogdan Voevod, cu dreaptă şi credincioasă slujbă, iar acum slujeşte nouă cu dreptate şi credinţă. Pentru acestea, noi văzând dreapta şi credincioasa lui slujbă către noi, ne-am milostivit înşine cu a noastră deosebită milă şi am dat şi am întărit noi, lui, de la noi, în a noastră ţară, în Moldova, un sat pe Siret, anume Balinţii (numele vechi al satului Siminicea – n. n.), din hotarul Calianăuţii, şi iarăşi Grişcani şi cu jumătate dubasă în Siret, ce l-a cumpărat acel sat, anume Caliianăuţii pe îmbe părţile Siretului, părintele domniei mele, Bogdan Voevod, de la nepoţii lui Căliian. Şi iarăşi a venit înaintea noastră şi înaintea tuturor a lor noştri moldoveneşti boieri Stanca şi sora ei Mara i Sofiica, fetele Maruşcăi, nepoatele bătrânei Maruşcăi, fiica lui Micul Purcarescul, de a lor bună voie, de nimeni silite, nici împresurate, şi au vândut a lor dreaptă ocină, din a lor drept uric, şi privilegiile ce le-a avut de la domnia mea de schimb cu al nostru credincios Cozma Şerpe, postelnicul, jumătate de sat din Tatomireşti, la vârful Orbicului, jumătatea de jos, credinciosului nostru pan Eremia vistiernicul, drept 300 zloţi tătărăşti, şi al nostru credincios boier Eremia vistiernic a plaţii toţi acei mai sus scrişi bani, 300 zloţi tătărăşti în mâinile Stancăi şi surorii ei, Marăi, şi Sofiicăi, felele Maruşcăi, nepoatele bătrânei Maruşcăi, fetei lui Micul Purcarescul, înaintea noastră şi înaintea a lor noştri boieri. Şi într-acestea iarăşi au venit înaintea noastră şi înaintea tuturor a lor noştri boieri Stanca, fala Olanei, de a ei bună voie, de nimeni asuprită, nici silită, şi a dat a sa dreapta ocină, din al ei drept uric, şi privilegiile ce le-a avut de la bunul domniei mele, Ştefan Voevod, jumătate sat anume Popeştii, în ţinutul Neamţului, jumătatea din sus, din apa Gorii, rudei sale, al nostru credincios pan Eremia, vistiernicului. Deci noi, văzând între ei de bună voie tocmeală şi deplina plată şi de bună voie danie, asemenea şi de la noi am dat şi am întărit înşine credinciosului nostru Eremia, vistiernicul, acel de mai sus scris sat, anume Balinţii pe Siret, din hotarul Caliianăuţilor, şi iară Grişcani şi cu jumătate de dubasă în Siret, şi jumătate sat din Tatomireşti, la vârful Orbicului, jumătatea din jos, şi jumătate sat din Popeşti, în ţinutul Neamţului, jumătatea din sus, din apa Gorii, ca sa-i fie lui de la noi uric şi cu toate veniturile, lui şi copiilor lui, şi nepoţilor lui, şi strănepoţilor lui, şi răstrănepoţilor lui şi la tot neamul lui, ce i se va alege mai de aproape, neruşuit niciodinioară în veci. Iar hotarul acelor sate, anume Balinţii pe Siret, ce sunt din hotarul Caliianăuţilor, şi iarăşi Grişcanii şi jumătate porum (dubasă) în Siret, să-i fie din toate părţile după vechiul hotar. Şi iarăşi pentru acele două jumătăţi de sate, anume jumătate de sat din Tatomireşti, la vârful Orbicului, jumătatea din jos, şi jumătate de sat din Popeşti, la ţinutul Neamţului, jumătatea din sus, din apa Gorii, sa fie lui din tot hotarul pe jumătate, iar dinspre alte hotare, după vechiul hotar, pe unde din veac a trăit”[1].

1774: În 1774, când şi Siminicea fusese ocupată de austrieci, satul, încă unitar, Siminicea 1 popă şi 32 ţărani, dar Siminicea avea să iasă curând din „cordunul” austriac, odată cu renegocierea graniţelor.

1799, ianuarie 1, Peczeyszyn: „Tabel privind moşiile fondului bisericesc în Moldova, cu indicarea ţinutului şi suprafeţei fiecăreia” cuprinde şi „siliştile: Balinţi (Siminicea, numită şi Baleştii – n. n.), Mândreşti, Sarafineşti şi Miteşti… în ţinutul Botoşani”[2].

1809: Un testament din 21 martie 1809, diata lui Iordachi Balş, aduce informaţii importante şi despre satele din jurul Dumbrăvenilor, inclusiv despre „Baleştii, care acum se zic Siminicea”, întemeiat de Mândru Jumătate, despre „biserica din Plopeni, unde să află îngropată răposata maica mea”, şi despre rânduita „şcoală cu dascăl moldovenesc şi grecesc” din Dumbrăveni, care urma să se deschidă în 1810. Am copiat diata lui Iordachi Balş, ignorând-o pe a fratelui său Constantin, pentru că în ea se pot identifica detalii importante despre nordul Ţării Moldovei şi e bine să le aibă toţi doritorii la dispoziţie, printr-o simplă căutare pe net. / „Diată. Copie legalizată de Comisia hotăriturilor ţinutului Hotin de pe Diata răposatului Iordachi Balş, ce este din 1809, Mart 21, către care s-au alăturat şi tălmăcirea ei în dialectul rusesc. Şi întru asemenea s-a alăturat şi copia diatei Logofătului Constantin Balş, din 1822, Genarie 30, cu adaosul în urmă din acel an Iunie 5. / Diata aceasta, care se numeşte copie a diatei ce au lăsat răposatul boier Iordachi Balş Vistiernic prea iubiţilor săi fii şi clironomi, arătându-se nouă de către rânduiţii epitropi, asupra celor rânduite împărţiri de milostenie, spre pomenirea sa, şi văzându-se încredinţată cu însuşi iscălitura şi slova răposatului boier, iar în urmă şi cu iscălitura pomenitului întru fericire Arhiereul Nicodim Sinadon, şi amândouă aceste iscălituri fiind nouă desăvârşit cunoscute şi fără îndoire, spre urmarea acestei epitropii întocmai, după rânduirea răposatului în veci, fără strămutare, s-a încredinţat şi de cătră noi. / (Iscălit) Veniamin Mitropolit Moldaviei. / Cu ajutorul milostivului Dumnezeu, Diata următoare, după săvârşirea mea. / Eu, mai jos iscălitul, cu toată umilinţa humei mele, mulţămesc fierbinte, din toată inima mea şi cu tot cugetul meu, Sfântului Dumnezeu pentru toate bunătăţile cu care întru această vremelnică viaţă m-a învrednicit, şi ca un ticălos, cu umilinţă şi lacrămi dintru adâncul inimii plângând, de toate greşelile şi răutăţile mele. Mă rog milostivului împărat ca, trecând cu vederea, să ierte toate nelegiuirile mele şi să mă învrednicească cereştii împărăţii şi bunătăţilor făgăduite celor credincioşi robii săi. / După aceasta, îngenunchind cătră toţi de obştie, parte bisericească şi mirenească, mari şi mici, şi cătră tot norodul, cu umilinţă cer iertăciune, iertând şi eu din toată inima mea pe toţi şi tuturor, rugându-le de la milostivul Dumnezeu liniştita petrecere şi cereasca împărăţie. / Prea iubiţilor mei fraţi, rugându-i să mă ierte, le las blagoslovenie, atât dumilorsale, cât şi prea iubiţilor fii ai dumilorsale, rugându-le de la milostivul Dumnezeu toate fericirile şi întru această vremelnica viaţă, şi întru acea vecinică, care după aceasta o nădăjduim şi va să fie. / Las blagoslovenia mea prea iubiţilor mei fii, rugându-le de la milostivul Dumnezeu fericirile acestei vremelnice vieţi şi câştigarea cereştii împăraţii, le las şi le dau părinteasca învăţătură ca să petreacă cu iubire frăţească, nesmintindu-să nici de un interes, având şi pe fraţii mei în loc de părinţi, şi pe verii lor, fiii fraţilor mei, întocmai ca nişte fraţi, şi petrecând cu toţii într-o unire şi frăţească dragoste, şi fiul meu Iancu, şi fiica mea Catinca să fie ascultători mai marelui lor frate Aleco, iar care va urma împotrivă are a lua răsplătire de la Sfântul Dumnezeu. / Pe lângă acestea, cu umilinţa cerşind ajutorul cerescului împărat, prin această diată cu toată cuviinţa socotind a pune la cale toate ale mele rânduieli, cele care cu cuget curat am socotit a urma, după săvârşirea mea, şi mai întâi pentru fiii mei hotărăsc: a avea şi a stăpâni, dintru ale mele, cele care în partea fieştecăruia am socotit, şi înainte, cum pe largă cuprindere să arata anume pe faţa întâi iscălit, Iordachi Balş Visternic. / În partea fiului meu Alecu. / Moşiile sate întregi Dumbrăvenii, Romaneştii, Avereştii[3], Sălăgenii, Bursucenii, şi Brehoeştii, şi Vlădenii, şi Mândreştii, şi Baleştii[4], care acum se zic Siminicea, ce să află, toate unite la un loc, în ţinutul Suceava şi în ţinutul Botoşanii, şi cu toate prisăcile cu stupi ce să vor afla la aceste arătate moşii. / Moşiile sate întregi, Panzarenii cu târg, şi Dragoeştii, şi Frijănii, şi Otşanii, ce se află, unite la un loc, în ţinutul Iaşii. / Viile din vale de la Copou, lângă Iaşi, cu casele şi toate câte să află făcute acolo. / Viile de la Cruce şi viile de la Piscu de la Cruce, ce se aflu în două ogrăzi, la ţinutul Putnei. / Jumătate din toate argintăriile şi jumătate din toată pojijiea casei din Iaşi. / Jumătate din toţi ţiganii ce am, şi casaşi, şi lăieşi. / Jumătate din toate vitele ce se vor afla, cum şi din caii grajdului. Şi este îndatorit fiul meu Alecu şi urmaşii săi a păzi şi a urma, în toată vremea, precum în gios arăt şi rânduiesc. / Să se afle fără strămutare preoţi şi pisalţi, după trebuinţă, la biserica de la Dumbrăveni, pentru ca să urmeze rânduiala rugăciunilor bisericii cu toată cuviinţa, spre pomenirea morţilor şi a viilor. / Să se afle fără strămutare, la Dumbrăveni, şcoală cu dascăl moldovenesc şi grecesc, spre înlesnirea celor ce vor voi a-şi da copiii la învăţătura. / Să se facă, pe tot anul, la biserica de la Dumbrăveni, două pomeniri, una la ziua hramului şi alta, la ziua moşilor, cu toată rânduiala cuviincioasă. / Sa se facă, pe tot anul, o dată, pomenire, cu toată rânduiala cuviincioasă, la biserica din Plopeni, unde să află îngropată răposata maica mea. / Să se dea, pe tot anul, din veniturile de la Dumbrăveni, câte una sută lei la monastirea Suceviţa, pentru biserica răposatului părintelui meu, ce este făcută pe poarta acei monastiri, pentru că, precum a rânduit răposatul, să slujească în toată vremea obştie, care bani să se dea acum la purtătorul de grijă, lăsat de cătră proin egumen Hurie, iar în urmă, la acel care, după vreme, se va afla purtătorul de grijă la acea biserică. / În partea fiului meu Iancu. / Moşiile sate întregi Paşcanii, cu toate cotunurile şi cu toate săliştile unite la un loc, şi Conţăştii, ce sunt luaţi de veci de la monastirea Probota, cu bezmăn în ţinutul Suceava, şi cu casele din Paşcani, cu toată pojijia casei, şi cu toate prisăcile cu stupi ce să vor afla la aceste arătate moşii. / Moşiile sate întregi, Todirenii, Titienii, Steşcanii, şi Rogojănii, şi pol sat Verdeşănii, şi parte din Sameni de la Bobu, ce să află unite la un loc peste Prut, la ţinutul Iaşii[5]. / Moşia care se numeşte acum Hodura, în care sunt două sălişti, numite, prin scrisori, Ezărenii, şi Juleştii, la ţinutul Hârlău, şi cu toate prisăcile cu stupi ce se vor afla acolo. / Moşiile sate întregi Pogăneştii şi Petrimăneştii, şi cu toate alte hotare şi părţi ce să cuprind într-aceste moşii şi să află, unite la un loc, în ţinutul Fălciului. / Viile de la Copou, din deal, cu cerdac şi cu cele ce să află acolo, la podgoria Iaşului. / Viile de la Huşi, din ţinutul Fălciului. / Viile de la Chetrişi, din ţinutul Romanului. / Viile de la Straoani, din ţinui Putnei[6]. / Casele din târgul Iaşii, cu jumătate din toate argintăriile şi jumătate din toata pojajiea casei, iar fiul meu Alecu parte în casa să nu aibă, căci măcar că fiului meu Ianco îi las casa, şi în Iaşi, şi în Paşcani, dar fiului meu Aleco osăbit, că-i las moşii cu mai mare venit, c-am dat şi zece mii lei ajutor, îi la casele ce au cumpărat în Iaşi. Iscălit pe faţa al treilea. / Iordachi Balş Vistiernic. / Tot în partea fiului meu, Ianco. / Jumătate din toţi ţiganii ce am, şi casaşi, şi lăieşi. / Jumătate din toate vitele ce să vor afla, cum şi din caii grajdului. / Şi este îndatorit fiul meu Ianco şi urmaşii săi a păzi şi a urma, în toată vremea, precum în jos, pe larg, arăt şi rânduiesc. / Să se afle, fără strămutare, preoţi şi pisalţi, după trebuinţă, la biserica din Paşcani, pentru ca să urmeze rânduiala rugăciunilor bisericii cu toată cuviinţa, spre pomenirea morţilor şi a viilor. / Să păzească a să afla la Paşcani, în toată vremea, şcoală cu dascăl moldovenesc şi grecesc, spre înlesnirea celor ce vor voi a-şi da copiii la învăţătură, cu urmare ce şi acum să păzeşte. / Să se facă, în tot anul, două pomeniri la biserica din Paşcani, una la ziua hramului şi alta, la ziua moşilor, cu toată cuviincioasa rânduială. / Să fie purtare de grijă pentru schitul Brăteştii, ca din veniturile ce are schitul, dându-se cheltuiala trebuincioasă, să se afle, în toata vremea, la schit preot şi călugări şi, după rânduiala ce este aşezată de mine, să urmeze fără strămutare rugăciunile bisericii, spre pomenirea părintelui Iosaf, şi, în tot anul, la ziua hramului, să se facă pomenire pentru răposatul, cu rânduiala cuviincioasă. / Să se dea, pe tot anul, la monastirea Probota, pentru moşia Conţăştii, cât prin scrisoarea mea ce are monastirea să cuprinde. / Pentru copiii răposatei fiica mea Elenco. / Măcar că, pe cât mai mult am putut, am dat zestre după izvodul ce este faţă şi deosebit am şi ajutat, dar rânduiesc ca să se mai dea 2500 (adică două mii cinci sute lei) acei mai mici copile a răposatei, care să-i dea fiii mei, însă una mie cinci sute lei fiul mea Alecu, şi una mie lei fiul meu Iancu. / Pentru fiica mea Catinca. / Cu toate că şi acesteia, pe cât am putut, i-am dat zestre, după izvodul ce este, dar fiindcă, din nenorocire, a rămas văduvă, rânduiesc ca, după săvârşirea mea, să-i mai dea fiii mei Aleco şi Ianco, 15.000 (adică cincisprezece mii lei), însă zece mii fiul meu Alecu şi cinci mii lei fiul meu Iancu. Ca să aibă chip lesnitor la petrecere, şi fiul meu Aleco să poarte de grijă surorii sale, economisind zestrea şi banii ce rânduiesc să i să dea, pentru ca cu lesnire să poată a să cuprinde cu cele trebuincioasa la petrecerea sa. / Îndatoresc pe fiii mei a caută şi a ajuta, în toata vremea, pe toţi oamenii casei mele, câţi m-au slujit şi mă slujesc, căci sunt oameni care pot a fi şi pentru a lor folos. / Trei moşii, cu toate hotarele unite la un loc, adecă: Grecenii, şi, Pelineii cu toate hotarele unite la un loc, în ţinutul Grecenii. Şi Uricheştii, şi Cornăţălu, cu părţile unite la un loc, şi cu viile de acolo, la ţinutul Putnei. Şi Caraficheştii şi Miteştii, la ţinutul Suceava, oprindu-le acestea pentru mine, am socotit şi le rânduiesc iarăşi fiilor mei, pentru că mai sus îi rânduiesc ca să dea surorii lor Catinca cincisprezece mii lei, şi copilei răposatei fiică-mea Elenco două mii cinci sute lei, şi deosebit, pentru aceste moşii ce le las, îi îndatoresc a plăti toate datoriile ce vor fi atât cu sineturile mele, cum şi fără sineturi, care să vor dovedi drepte, şi iarăşi să fie îndatoriţi a răspunde şi banii caţi vor cuprinde cheltuiala îngropării şi a toate grijile mele până la trei ani, urmându-să cu toată cuviincioasa rânduială, cum mai jos rânduiesc, şi de vor rămâne şi ceva bani de la mine, vor fi spre ajutor la acestea sau, nerămânând nimica bani, vor răspunde, precum îi îndatoresc, cu bani de la dânşii, dând amândoi deopotrivă şi la plata datoriilor (la faţa a 5-lea, iscălit Iordacki Balş / Vistiernic). Şi la cheltuiala îngropării şi a grijilor mele, şi aşa supt această îndatorire vor avea şi vor stăpâni fiii mei Aleco şi Iancu şi moşiile arătate într-acest chip, cum în jos să arată adecă: / Grecenii şi Pelineii, cu toate hotarele unite la un loc, cum şi Sarafineştii şi Miteştii, le va avea şi le va stăpâni fiul meu Alecu, şi Uricheştii şi Cornăţălu, cu părţile unite la un loc, şi cu viile de acolo, le va avea şi le va stăpâni fiul meu Iancu, şi amândouă pentru aceste moşii ce le las, oprite pentru mine fiind, vor da cele rânduite cum mai sus pe larga se arată, anume: / Prin aceste mai sus arătate, săvârşind rânduiala ce aşez pentru fiii mei, fac deosebita aşezare de rânduială, care fără strămutare să se urmeze, după săvârşirea mea, pentru sufletul meu şi pentru sufletele celor până la mine răposaţi, fiind această aşezare cum în jos pe larg să arată. / Asupra acestei aşezări las şi rânduiesc epitropi în veci, fără strămutare, pe dumnealui Căminarul Panaite Cazimir şi pe dumnealui Paharnicul Petrachi Cazimir şi urmaşii dumilorsale, fiind împreună spre ajutor, şi fiului meu Alecu, şi urmaşii săi, şi rânduiţii epitropi vor avea întru deplină stăpânire acele rânduite de cătră mine şi vor urma această rânduială”[7].

1866: S-a născut, la Siminicea, „Emmanuel Constantin Teodoresco corespondent al Academiei Franceze de Ştiinţe pentru secția de botanică din 28 aprilie 1989, dar care a murit pe 26 aprilie 1949. Născut în 10 mai 1866, la Siminicea, în nordul Moldovei, a terminat pregătirea în Franța, cu Gaston Bonnier, atât la Sorbona, cât și la Laboratorul din Fontainebleau. A devenit, astfel, un adept și un reprezentant genial al fiziologiei plantelor. El a studiat acțiunea diferitelor radiații asupra plantelor verzi, influența acidului carbonic, mai mult sau mai puțin diluat, în atmosfera din jur, mișcările plantelor înfrățite și multe alte întrebări. Profesor la Universitatea din București, a revenit adesea să ne contacteze, și a călătorit special în Franța, în 1939, când a fost declarat războiul care, după aceea, a afectat atât de grav România”[8].

1878: „Aflăm de la persoane demne de încredere, că comuna Siminicea, din judeţul Botoşani, este locuită numai de ruşi, care, din neam în neam, vorbesc numai ruseşte, din cauză că n-au nici şcoală, nici biserică cu popă românesc. Recomandăm acest mod de românizare tuturor patrioţilor noştri”[9].

1883: „Anul acesta a fost un an din cei mai fericiţi pentru judeţul nostru (Botoşani – n. n.). Gratie administraţiei, îndeosebi bunăvoinţei onorabilului comitet permanent, el ne-a dat un plus total de 4 şcoli noi de fete, dintre care 3 întreţinute de judeţ, în comunele Dumbrăveni, Siminicea şi Agafton, iar una întreţinută de comuna Cristeşti, şi 18 şcoli noi rurale de băieţi, întreţinute de comune şi mare parte din venitul cârciumilor”[10].

1887: „Următoarele şcoli rurale suplinite, plătite de comunele şi judeţele Botoşani şi Dorohoi, se scot în concurs, cele din Botoşani, pe ziua de 1 Septembrie, iar cele din Dorohoi, pe ziua de 1 Noiembrie 1887: Comuna Siminicea, de fete, plasa Siret (întreţinută de judeţul Botoşani)”[11].

1888: Răscoala din Dumbrăveni, Siminicea, Brehuieşti şi Corni. „Vocea Botoşanilor dă următoarea relaţie interesantă, privitoare la revolta din Dumbrăveni: / Vom da o relaţiune amănunţită, dar exactă, asupra acestei răscoale, spre a curma odată orice inexactităţi, exagerări, ca şi toate informaţiunile greşite, cu care s-au indus în eroare ziarele Capitalei. În plasa Siretului, s-a observat, de mult, o mişcare printre săteni, după cum nu se bănuia pe-alocurea. Ni s-a spus, îndată după aplanarea mişcărilor din Valahia, că agenţi anume veniţi s-ar fi coborât la cutare staţiune de drum de fer, ar fi întâlnit săteni lucrând la câmp şi le-ar fi vorbit; apoi au intrat prin sate şi aşa mai departe. Subprefectul a fost imediat încunoştinţat a fi cu atenţiune şi prea vigilent, spre a descoperi cele ce se petrec, a raporta imediat prefecturii, trimiţând pe orice agenţi provocatori înaintea justiţiei. Răspunsurile sale au fost stereotipe, că nimic nu se petrece, că totul e în linişte. / Deodată, un număr de 30 locuitori, sunt acuma două luni, din cătunul Siminicea, comuna Dumbrăveni, s-au prezentat la redacţia noastră şi s-au plâns că ei, ca rezervişti, sunt urmăriţi pentru prestaţiune, în timp ce, după lege, făcând parte din războiul de la 1877 -78, sunt scutiţi. Mergând, împreună cu câţiva din ei, la prefectură, a fost uşor a-i convinge că pentru plata dărilor de care erau scutiţi pria lege ei nu sunt urmăriţi. Atunci plângerea lor a luat o alta fază; ei începură a cere pământuri (după cum le promisese Carol I, înainte de Războiul de Independenţă – n. n.). S-a cunoscut îndată că există o agitaţie şi, dându-li-se consilii (sfaturi – n. n.) prudente, locuitorii s-au retras. Nu mult după aceasta, izbucneşte o altă mişcare, mai obiectivă; se semnalează, tot în această plasă, în comuna Brehuieştii. Prefectul, făcând dreptate locuitorilor, liniştea s-a restabilit. Erau vexaţiunile primarilor colectivişti, care exasperaseră pe săteni. / Vine, apoi, în o formă mai acută, mişcarea de la Corni, tot din această plasă. Mergând prefectul la faţa locului, cu o mai mare greutate decât la Siminicea şi la Brehuieşti a putut restabili liniştea. Sătenii, amestecând plângerea lor contra primarului cu acea de cerere pentru pământuri, au trebuit a se mărgini la cea dintâi, pentru ca dreptate să li se facă şi liniştea să se restabilească. Aci se semnalase ca instigator învăţătorul sătesc. Despre toate aceste mişcări, subprefectul n-a ştiut nimic, n-a putut a le preîntâmpina şi nici a raporta ceva în privinţa agitărilor locuitorilor. Pe neaşteptate, când totul părea intrat în cea mai mare linişte, prefectura e încunoştinţată că locuitorii din Dumbrăveni s-au răsculat; au intrat în ograda arendaşului, i-au luat plugurile şi s-au dus pe câmp, să tragă brazde şi să-şi împartă pământul. Ordine severe au fost transmise şi de la centru, ca să se desfăşoare forţe suficiente, pentru ca mişcarea să se înăbuşe în germeni fiind. / Prefectul, păşind la faţa locului, în unire cu colonelul comandant al regimentului de dorobanţi, şi intrând în mijlocul sătenilor, ce erau adunaţi în număr ca la 600-700 locuitori din diferite cătune şi chiar comune, până şi din judeţul limitrof, Dorohoi, au început a se explica eu ei, spre a cunoaşte cauza acestei aglomerări. Din vorbele lor reieşea că vor pământuri, că la urmă se mulţumeau ca prefectul să le dea o declaraţiune, scrisă şi subscrisă de el, cum că li se vor da pământuri şi că arendaşul nu va pune plugurile sale să are, înainte de a li se împărţi lor pământuri. / În zadar au fost toate consiliile date, toate declaraţiunile că guvernul e pe cale de a-i împroprietări pe moşiile Statului, dar că trebuieşte o lege şi după forme. „Destul, de zece ani, ne purtaţi tot cu vorbe!, striga mulţimea. Nu mai putem aştepta”. / Într-aceste, prefectul e chemat la staţiunea Vereşti, spre a convorbi telegrafic cu primul ministru; sătenii nu-l lăsau să iasă din mijlocul lor. În fine, după multă greutate, deşi forţa armatei era la distanţă, prefectul a putut a se strecura printre ei, fără a face uz de ea. Reîntors, ziua venea spre declinul său, liniştea trebuia restabilită înainte de sosirea nopţii. Se semnalase chiar că sosesc şi alţi locuitori, retardatarii ce-şi dăduseră întâlnire. / Colonelul Maca, în urma consiliilor şi a parlamentărilor date şi avute cu locuitorii, văzând că aceştia se obstinează şi nu vor a se împrăştia, se pune în fruntea regimentului său şi face somaţiuni repetate, faţă fiind procurorul şi judele instructor. După somaţiunile orale, urmează cele cu batere de tobă şi sunete de trompete; totuşi, rezerviştii mai cu deosebire încurajau pe ceilalţi la rezistenţă, spunându-le că n-au voie să dea focuri. Se dau salve de puşti, dar nici o mişcare. / Atunci, colonelul Maca, având deja experienţa acestor răscoale din Valahia, unde operase spre calmarea lor, dă ordine artileriei călăreţe ca, în rând câte trei, să înainteze în mulţime, spre a se împrăştia. Întâia şarjă rămâne fără efect. La a doua şarjă, căpitanul Zamfirescu, care avea comanda artileriei, se pune în fruntea soldaţilor şi, prin o evoluţiune dibace, reuşeşte a împrăştia pe revoltanţi şi a-i dispersa în grupuri mai mari ori mai mici, după care, intervenind infanteria, îi asedie între puşti şi îi arestă. / Atunci se produse o panică între locuitori, încep cu toţii a fugi, sar gardurile, se ascund pria ogrăzi, case şi atenanse, şi din totalul număr se arestează vreo 120 locuitori (Eroi ai Independenţei, dar ce contează – n. n.). / Imediat, liniştea a fost restabilită, fără ca o picătură de sânge să se fi vărsat, fără ca o zgârietură să se fi produs. Trebuie să recunoaştem că acest rezultat fericit nu-l datorăm decât tactului şi prudenţei prefectului, decât experienţei şi energiei colonelului Maca, decât curajului şi abilităţii căpitanului Zamfirescu. Cea mai mică imprudenţă comisă, cât de puţină impacienţă de s-ar fi arătat, ar fi avut de rezultat sute de cadavre, lăsate pe străzile satului Dumbrăveni. Mulţumită acestora, nici un exces s-a produs, nici o iritaţiune nu s-a manifestat. Păstrând cu toţii un sânge rece, o pacienţă şi o prudenţă demne de toată lauda, am putea vedea că cea mai impunătoare răscoală s-a putut potoli în un mod atât de fericit, precum pe aiurea nu s-a întâmplat. / De acum, începe rolul justiţiei. Între cei arestaţi au figurat şi doi cetăţeni din Botoşani: arhitectul comunei, dl C. Argenti, şi un fost comisar al colectiviştilor (mişcare aparent reformistă, încropită de boierii Ion Câmpineanu, Prinţul Dimitrie Ghica etc. – . n.), dl G. Petrescu. Nu intrăm în a discuta culpabilitatea ori inocenţa a nici-unuia; afacerea fiind pendinte la justiţie, presa trebuie să păzească o strictă rezervă, spre a nu se influenţa cursul justiţiei în nici un mod. Atâta ştim, că în timp ce redactorii Sentinelei reclamau pe aceşti doi preveniţi ca reporterii ziarului lor, declaraţiunile inculpaţilor erau că se duseseră la vânat, în satul Dumbrăveni. / Instrucţiunea fiind absolut secretă, nimic n-a putut transpira, dar în urma interogatoriului judele instructor i-a depus pe ambii în arestul preventiv al judeţului. Rolul însă de arhitect al comune şi acel de reporter de ziare ni se par cu totul incompatibile, atât zicem şi trecem înainte. Mulţi din cei arestaţi au fost eliberaţi. Ceea ce reiese din declaraţiunile sătenilor, făcute chiar la arestarea lor, e că primarii, perceptorii şi unii învăţători chiar i-au trimis la Dumbrăveni pe oameni, ca să ceară pământuri. Mai mult, sosind prefectul în Dumbrăveni, se spune că chiar vătăjeii i-au strâns, zicându-le că a venit prefectul să le împartă pământuri; că, odată acolo adunaţi, s-au găsit alţii care, punându-se în frunte, i-au reţinut şi au vorbit în numele lor, fără ca ei să fi ştiut ceva şi fără să fi venit cu un scop de revolte. Despre toate s-a raportat ministerului. / Astăzi, liniştea e complet stabilită şi ne mirăm că unele ziare din Capitală dau ştirea că, din surse oficiale, sătenii s-au răsculat a doua oară la Dumbrăveni. Acesta fiind purul adevăr în răscoala sătenilor de la Dumbrăveni, îl aşternem aci, spre a împrăştia orice alte relaţiuni inexacte, exagerate ori de rea credinţă făcute. Ne abţinem de la orice comentarii; dorim însă ca autorii revoltei să fie descoperiţi. Justiţia are suficiente elemente de a putea pune mâna pe firul conspiraţiunii surde ce agită ţara şi să ne dea liniştea la care avem dreptul de a pretinde. Trecută şi această ocaziune, fără a se reprima răul în chiar sorgintea lui, ne putem aştepta la mari calamităţi. Atâta zicem şi încheiem pentru astă-dată”[12].

1899: Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, existau, conform „Marelui Dicţionar Georgrafic” al lui Lahovari, două sate Siminicea, cu doi proprietari, Siminicea Balş, cu o suprafaţă de 1.143 ha şi 1.402 locuitori – „ruşi românizaţi”, constituiţi în 286 de familii. În sat exista o şcoală mixtă, cu 47 băieţi şi 9 fete, şcoală construită în anii 1899 şi 1900, o biserică, cu un preot şi doi cântăreţi, precum şi trei cârciumi. În Siminicea Miclescu, moşie de doar 279 ha, populată cu 699 locuitori „ruşi”, grupaţi în 151 familii, care trăiau în 141 case, exista o biserică, cu un preot şi doi cântăreţi, precum şi două cârciumi.

1902: „Siminicea-Balş, sat, în partea de Nord a comunei Salcea (făcea parte din comuna Salcea – n. n.), jud. Botoşani, în dreapta Siretului. Are o suprafaţă de 1.143 hectare, cu o populaţie de 286 familii sau 1.402 suflete; o şcoală mixtă, frecventată (1899-1900) de 47 băieţi şi 9 fete; o biserică, deservită de 1 preot şi 2 cântăreţi; 3 cârciumi. Locuitorii sunt ruşi românizaţi şi se ocupă cu lucrarea pământului. Locuitorii posedă 320 vite mari cornute, 52 cai, 432 oi şi 117 porci; 54 stupi cu albine. Siminicea-Miclescu, sat, în dreapta Siretului şi în partea de Vest a comunei Călineşti (făcea parte din comuna Călineşti – n. n.), plasa Siretul, jud. Botoşani. Formează un singur trup cu satul Siminicea-Balş din comuna Salcea. Are o suprafaţă de 279 hectare, cu o populaţie de 151 familii sau 609 suflete, locuind în 141 case. Are o biserică, cu 1 preot şi 2 cântăreţi; 2 cârciumi. Vite: 181 boi şi vaci, 29 cai, 129 oi şi 142 porci. Locuitorii au 19 stupi cu albine”[13].

1906: „Vindecări minunate de boli, la moaştele Sfântului Ioan cel Nou din Suceavă, istorisite de părintele Sidorovici: Domnişoara Aglaia Apostoliu, din Burdujeni. Despre întâmplarea numitei domnişoare mi-a istorisit tot părintele Sidorovici. În ziua de Sânziene, 24 iunie vechi 1906, m-am întâlnit, în locuinţa părintelui paroh Mihai Sârbul, din Suceava, cu părintele Alexandru Râşca, din Burdujeni-sat, şi l-am rugat să binevoiască a-mi mijloci ştirea lipsă despre domnişoara Aglaia. Cu epistola din 7 septembrie 1906, Sfinţia sa mi-a trimis următoarea scrisoare, alcătuită de însuşi dl Ioan Apostoliu, părintele domnişoarei Aglaia: / „Subsemnatul loan Apostoliu, din comuna târg Burdujeni, judeţul Botoşani, prin aceasta vă aduc la cunoştinţă următoarele: În anul 1898, luna august, fiind primar la comuna Salcea, în una din nopţi, copila mea, Aglaia, cum dormea singură în pat, s-a sculat, pe la miezul nopţii, mută, neputând vorbi nimica, şi, cu mâna dreaptă în nesimţire, neputând-o mişca de loc. A doua zi, am dus-o la preotul Ioan Filipescu, din Siminicea-Balş, de i-a citit, şi, a treia zi, am dus-o la Sfântul Ioan din Suceava de i-a citit şi făcut sfinţirea apei, de unde m-am reîntors acasă, pe la 2 ore după-amiază. Mergând copila în grădina cu flori, s-a culcat şi a dormit ca o jumătate de oră. Sărind un câne în grădina cu flori, dânsa s-a deşteptat din somn şi a strigat la câine: „Ţibă!” şi a început a vorbi. Am întrebat-o, pentru ce nu vorbea? Dânsa mi-a răspuns că nu a putut vorbi de loc. În acelaşi timp, a început a mişca şi mâna şi s-a făcut sănătoasă, cum era şi cum este şi astăzi. Aceasta este ştiinţa mea, de minunea făcută de Sfântul Ioan de la Suceavă. Burdujeni, 1906, iunie 28 / Apostoliu m/p”[14].

1908: Siminicea, sat cu atestare în 29 august 1490, avea, în 1908, în Siminicea Balş, 286 de familii de „ruşi românizaţi”, însemnând 1.402 suflete, iar în Siminicea Miclescu, 151 familii, cu 699 suflete. În prezent, populaţia este, incluzând şi satul Grigoreşti, de 3.124 locuitori. „Preotul Vasiliu Vasile, parohul parohiei Călugăreni, din jud. Botoșani, se transferă la parohia Siminicea Balș, același județ, pe ziua de 1 octombrie 1908”[15]. Numele preotului din Siminicea Miclescul, parohie mult mai bine văzută de BOR, se află „Lista de persoane cari au dreptul de vot la alegerea Consistoriului Superior Bisericesc în cursul anului 1916”, în care este nominalizat elector din partea parohiilor judeţului Botoşani, din „Siminicea Miclescul, preot M. Troteanu” (din Plopeni, preotul Dimitrie Neagu, tatăl minunatului învăţător şi erou-aviator de război), nu și preotul din Siminicea Balș[16].

1914: În 19 decembrie 1914, Prefectura Botoşani publica, în Monitorul Oficial, „Lista de numele şi pronumele tinerilor din judeţul Botoşani, născuţi în anul 1894 şi dispăruţi, fără a se şti unde, care urmează a forma contingentul clasei anului 1916”, printre aceştia aflându-se şi: Gheorgiu Ioan, fiul Petru şi al Catincăi, născut la 1894, iulie 31, cu actul No. 90, în comuna Siminicea. / Gheţun Gheorghe, fiul lui Dumitru şi al Zoiţei, născut la 1894, aprilie 20, cu actul No. 34, în comuna Siminicea. / Mitichiuc Petre, fiul lui Ioan şi al Profirei, născut la 1894, iunie 19, cu actul No. 89, în comuna Siminicea. / Nichifor Ilie, fiul lui Ioan şi al Măriucăi, născut la 1894, iulie 19, cu actul No. 73, în comuna Siminicea. / Pricopi Florea, fiul Mărgăritei, născut la 1894, cu actul No. 41, aprilie 20, în comuna Siminicea. / Saltău Ioan, fiul lui Petrea şi al Paraschivei, născut la 1894, ianuarie 18, cu actul No. 8, în comuna Siminicea. / Tucaliuc Petru, fiul lui Ioan şi al Catrinei, născut la 1894, iunie 27, cu actul No. 57, în comuna Siminicea”. Alte nume apar, în acelaşi Monitor Oficial, sub titlul „Tablou de numele şi pronumele tinerilor din judeţul Botoşani, născuţi la 1895 şi dispăruţi fără a se şti unde, care urmează a forma contingentul clasei 1917”, acestea fiind: Amurăriţei Theodor, fiul lui Ilie şi al Irinei, născut la 1895, fevruarie 8, cu actul No. 14, în comuna Siminicea. / Chifuriuc Ioan, fiul lui Constantin şi al Paraschivei, născut la 1895, mai 26, cu actul No. 51, în comuna Siminicea. / Chifuriuc Petrea, fiul lui Nicolae şi Paraschivei, născut la 1895, iunie 8, cu actul No. 55, în comuna Siminicea. / Catz Zalman, fiul lui Haim şi al Surei Leia, născut la 1895, decemvrie 18, cu actul No. 134, în comuna Siminicea. / Mazuru Theodor, fiul lui Constantin şi al Elenei, născut la 1895, fevruarie 27, cu actul No. 21, în comuna Siminicea. / Olan Ilie, fiul lui Gheorghe şi al Catincăi, născut la 1985, iulie 12, cu actul No. 105, în comuna Siminicea. / Olăraşu Grigore, fiul lui Ioan şi al Evdochiei, născut la 1985, ianuarie 26, cu actul No.11, în comuna Siminicea. / Pavel Ioan, fiul lui Filip şi al Elenei, născut la 1895, ianuarie 26, cu actul No. 61, în comuna Siminicea. / Pavliuc Sotir, fiul lui Dumitru şi al Acsinei, născut la 1895, iunie 23, cu actul No. 77, în comuna Siminicea. / Stefiuc Petrea, fiul lui Constantin şi al Mariei, născut la 1895, iunie 23, cu actul No. 67, în comuna Siminicea. / Vorniciuc Ioan, fiul lui Thoader al Irinei, născut la 1895, septemvrie 14, cu actul No. 132, în comuna Siminicea. / Voina Ioan, lui Vasile şi al Catrinei, născut la 1895, fevruarie 5, cu actul No. 20, în comuna Siminicea. / Vulpe Petru, fiul lui Alecu şi al Ravecăi, născut la 1895, iunie 24, cu actul No. 94, în comuna Siminicea”[17].

1941, septembrie 30: „Se publică mai jos lista Nr. 16, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24: Scorţariu D. Nicolae, soldat, ctg. 1932, cu ultimul domiciliu în comuna Siminicea, judeţul Botoşani, mort la 5.VIII.1941. / Tucaliuc Vasile, soldat, ctg. 1932, cu ultimul domiciliu în comuna Siminicea, judeţul Botoşani, mort la 12.VIII.1941”[18].

1942, ianuarie 29: „Noi, general Victor Iliescu, subsecretar de Stat al Educaţiei Extraşcolare; / Având în vedere jurnalul Consiliului de Miniştri Nr. 21 din 14 Ianuarie 1942… / Decidem: Art. unic. Se angajează, pe data prezentării la serviciu, ca diurnişti la formaţiunile tineretului extraşcolar, următorul personal, plătibil cu îndemnizaţia de şedinţă respectivă: Judeţul Botoşani: Daneş Haralamb, învăţător, şeful Subcentrului Siminicea. / Tun EIisabeta, învăţătoare, şefa Subcentrului Siminicea”[19].

1942: „Se înfiinţează, pe ziua de 1 August 1942, următoarele parohii, posturi de preoţi, diaconi, cântăreţi şi canonarhi: Parohia Grigoreşti, prin dezlipire de la Parohia Siminicea-Miclescu”[20].

1947, august 28: „În baza cererii, înregistrată la Nr. 389 din 11 august 1947, / În conformitate cu dispoziţiunile legii asupra energiei, / Se autorizează dl Avram A. Lazăr, din satul Călineşti, com. Bucecea, jud. Botoşani, să instaleze şi să exploateze un motor marca „S. Gross”, de 16 H. P., la moara proprietatea domnişoarei Maria Miclescu, din satul Grigoreşti, com. Siminicea, jud. Botoşani, motorul, fiind utilizat ca forţă pentru conducerea acestei mori, combustibilul fiind petrolul lampant. Această autorizaţie se acordă pe termen de 10 ani, socotit de la data publicării prezentei în Monitorul Oficial. / Şeful secţiei energiei reg. III Iaşi, / Ing. Gh. Gălăţeanu / Nr. 310/947”[21].

La Siminicea s-a născut comandantul Vânătorilor de Munte, trupa de elită a Armatei Române, pe durata celui de-al doilea Război Mondial, generalul Mociulschi, şi tot la Siminicea s-au născut marii instrumentişti şi cunoscători de folclor, verii Emil şi Alexandru Havriliuc.

[1] Ghibănescu, Gh., Surete şi Izvoade, vol. V, Iaşi 1908, pp. 217-219

[2] DGAS Suceava, Din tezaurul documentar sucevean, Bucureşti 1983, documentul 1565, p. 510

[3] Vereşti.

[4] Anterior, Baleşti se numise Balinţi, sat din ţinutul Suceava, vecin cu Mândreştii şi Vlădenii din ţinutul Botoşanilor, pentru că Siminicea, deci Baleştii-Balinţi, avea pământuri şi peste apa Siretului, de unde confuzia că Balinţi ar fi fost inclus în Mândreşti. Siminicea îl are drept ctitor pe Mundrea sau Mândrea Jumătate

[5] Aşa se numea, pe atunci, ţinutul Bălţi.

[6] Vrancea.

[7] Codrescu, Theodor, Uricarul sau Colecţiune de diferite acte care pot servi la Istoria Românilor, Volum XI, Iassi 1889, p. 322-330

[8] Comptes rendus des séances de L’Académie des Sciences, Paris 1949, p. 1375

[9] România liberă, Anul II, No. 465, vineri 8 decembrie 1878, p. 1

[10] Monitorul Oficial, Nr. 130, 17/29 septembrie 1883, p. 2688

[11] Monitorul Oficial, Nr. 85, 18 iulie 1887, p. 2082

[12] Epoca, Anul III, No. 841, miercuri 14/26 septembrie 1888, p. 2

[13] Lahovari, George Ioan, Marele Dicţionar Geografic al României, Volumul V, Bucureşti 1902, pp. 389, 390

[14] Biserica şi Şcoala, Anul XLVIII, Nr. 31, duminică 28 iulie / 10 august 1924

[15] Biserica Ortodoxă Română: Jurnal Periodic Ecleziastic, Anul XXXII, nr. 9, decembrie 1908, p. 1071.

[16] Biserica Ortodoxă Română: Jurnal Periodic Ecleziastic, nr. 40, 1916 – Supliment, p. 14.