Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Măriţei

MĂRIŢEI. Istoria atestată a satului Măriţei, întotdeauna legată de cea a Dărmăneştilor, sat menţionat, pentru prima dată, în 7 ianuarie 1403, când a fost dăruit Episcopiei Sucevei, până atunci făcând parte din „ocina dreaptă” a voievodului Alexandru cel Bun, cel care adusese la Suceava, încă din 29 iunie 1402, moaştele Sfântului Ioan cel Nou. Sfântul fusese depus în biserica de mir a Moldovei, care ţinea loc şi de episcopie, iar satele „Hreţca pe Suceavă (Dărmăneşti) şi Averăuţi pe Suceavă (Vereşti)” însemnau ofranda pe care o aducea voievodul, „la soborul Sfântului Ioan Botezătorului”, noului patron spiritual al capitalei Moldovei.

1634: Dar numele de Măriţei, formulat ca atare într-un document de cancelarie domnească, se menţionează abia din 6 aprilie 1634, când cătunul acestui sat, Hatna sau „jumătate de sat Măriţei, partea de jos”, a fost cumpărată de Evloghie, pentru a doua oară episcop al Rădăuţilor, om hapsân, amestecat în fel de fel de afaceri oneroase şi care avea să cumpere Hatna pentru înzestrarea surorii sale, Ana. Pe Ana o va moşteni Toader Murguleţ, stăpânitorul unei obşti săteşti de neamuri străvechi, reprezentată, în 6 aprilie 1659, la o hotărnicire în Iacobeşti, de Ipatie Murguleţ, Lupul Dubnim, Ionaşco Pintescul şi de fraţii Gligorie, Loghin şi Simion Pintescul.

1669: În 15 octombrie 1669, Toader Murguleţ biv vel (fost mare) armaş lasă, prin testament, „a patra parte de sat Mărăţei” Irinii Murguleţ, iar o altă a patra parte, fraţilor Dumitraşco şi Maria, copiii lui Andrei Murguleţ, alt fiu al lui Toader.

1706: În 15 iunie 1706, Vasile Candachia şi Toader Dubniţă vând partea lor de sat, „din vatra satului, din fănaţ şi din pădure, de la hotarul Călineştilor pănă la apa Sucevei”, clucerului Constantin Sbiera pentru 15 lei turceşti.

1711: În 1 decembrie 1711, Maria, fata Dochiei şi nepoata Ancăi şi a lui Andrei Murguleţ, vinde „a patra parte, partea de jos a satului Mărăţăi”, pentru 40 lei bătuţi, aceluiaşi Constantin Sbiera, ajuns, între timp, logofăt.

1733: În 1733, Constantin Sbiera dăruieşte fetei sale, Ileana, văduva comisului Negoiţă Ciudin, moşia sa din Mărăţăi.

1745: În 9 iunie 1745, Constantin Line vinde lui Dumitraşco Sbiara a opta parte din satul Mărăţăi, parte primită de la Mihalachi Pilat, la schimb… valoric, „pentru o ţigancă cu care mi-a fost dator”.

1751: În 10 iulie 1751, Ilinca lui Nicolae Totoescul, popa Lupul Cocoşatul şi Ştefan Totoescul dovedesc, la Divan, că le aparţine a şasea parte din sat.

1758; Dintre emigranţii ardeleni, doar patru familii se stabilesc la Măriţei, prima, în 1758, cea a plugarului din Budeşti Ion FERŢA, care sosise împreună cu soţia, apoi, în 1763, cea a plugarului George UNGUREAN, din Frişu, însoţit de soţie, de un băiat şi de o fată, apoi, din anul următor, 1764, şi de familia fratelui său, Dumitru UNUGUREAN (cu soţia şi un băiat) şi cea a cumnatului, Timoftei URECHE, care sosise tot din Frişu, împreună cu soţia, cinci feciori şi trei fete, stabilindu-se pe moşia mazilului Hallban şi a lui Ioniţă Costin.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Mărăţăi, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „29 – toată suma caselor”, însemnând o femeie săracă şi 28 familii de birnici.

1774: La venirea austriecilor în Bucovina (ocupaţia s-a încheiat în data de 1 octombrie 1774), satul Măriţei avea 33 familii, dar satul creşte, până în 1784, la 114 familii, datorită colonizării cu 81 familii de galiţieni, pe care o va face noul proprietar, negustorul armean Ivan Capri.

1761: Zestrea toponimică a satului Mărăţei tezaurizează, începând cu anul 1761, numele unor obşteni (Casa lui Pistrugă, Crâşma lui Dobrenchi, Pârâul Neagul, Pârâul Danila, Lunca Meretzeika, Dubena, Hliniţa, Zapuschi), care se adaugă unor toponime străvechi (Lunca, Pârâul Hatnei, Pârâul Racovăţ, Pârâul Sorbu, Opcina, Dealul, Dumbrava, Grui, Livada, Sălişte, Valea, Bursuci, Pădurea Pruncului, Pădurea Obştei, Ograda etc.

1782: În 30 noiembrie 1782, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, de la Siret, s-au prezentat boierii moldoveni Gheorghi Ciudin şi Constantin Cozmiţă, care au declarat că stăpâneau partea jos a satului Măriţei şi a cincia parte din partea de sus, Ciudin ca moştenitor al mamei sale, Ileana lui Constantin Sbiera, iar Cozmiţă, partea soţiei sale, fata lui Dumitraşco Sbiera.

1783: În 27 martie 1783, în faţa aceleiaşi Comisii s-a prezentat armeanul Ioan Kapri, ca intermediar, pentru a revendica pentru ruptaşul Gavril Fedelişanul şi socrul acestuia, popa Lupul zis Cocoşatul sau Belea, o treime din satul Măriţei.

1784: În 20 decembrie 1784, Gheorghe Ciudin, fiul lui Negoiţă Ciudin şi al Ilenei lui Constantin Sbiera, vinde lui Ivan Kapri o treime din satul Măriţei, partea sa, pentru 2.550 lei.

1785: Ivan Capri (Ioan Căprii, cum i se zice într-un alt document) cumpără Măriţeia, pe bucăţi, începând din 22 august 1785, când achiziţionează un sfert din satul Iacobeşti, pe care îl va alipi la Măriţeia, apoi în 8 decembrie 1786, când cumpără sfertul de sat al lui Gheorghe Ciudin, iar în 20 decembrie, ce mai rămăsese din proprietatea lui Ioniţă Coşăteanul, celălalt ginere al popii Lupul „Cocoşatul-Belea”, şi, pentru că dorea să-şi exploateze eficient noua moşie, începe o masivă colonizare cu galiţieni.

1848: Din rândul acestor agricultori avea să se ridice, la 1848, deputatul-ţăran Dolenciuc, ales, în 14 iunie 1848, deputat de Suceava în Parlamentul din Viena cu 59 voturi din 74.

1858: Şcoala din Măriţei, cu 2 clase, a fost înfiinţată în 1858[2].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Suceava (Oraş cu tribunal districtual) cu Cutul Zamca, Iţcanii Vechi şi Şeptilici, Bosance cu Nemericeni, Podeni, Hriaţca şi Lisaura, Buneşti, Buninţi, Chilişeni, Danila, Găureni, Hatna cu Dărmăneşti, Iacobeşti sau Fogodisten cu Gura Solcii, Slobozia sau Milişăuţii de Jos, St. Ilie, Ipoteşti, Iţacanii Noi, Călineşti Enache cu Vasilache, Călineştii lui Kuparenko, Costâna cu Berindeşti, Liteni, Mereţei, Mihoveni, Mitocul Dragomirnei cu Lipoveni, Părhăuţi, Pătrăuţi pe Suceava, Reuseni, Romaneşti, Rus Mănăstioara, Rus Plavalar cu Rus Poienile, Securiceni, Şcheia, Soloneţ, Stroieşti pe Suceava, Tişăuţi, Todireşti cu Pietroasa, Uideşti, Zahareşti”[3].

1891: Volumul 17. Nota 104, pagina 123 (Măriţei) ,,Corespondentul W. Schmidt raportează asupra satului Măriţei din Bucovina. Cătunul Măriţei formează un loc ciudat, lângă prima stație, Hatna, a căii ferate Lemberg-Cernăuți-Suceava, înfipt între dealuri și mărginit de un torent cu același nume cu Hatna. Descoperirile bogate în aur au atras atenția generală cu atât mai mult asupra acestei așezări, întrucât se știa că mulți țărani au vândut bucată cu bucată bogăţiile aruncate în poala lor prin voia coincidenței capricioase, unor pânditori ai profitului, care aşa au ajuns la prosperitate. Chiar și anchetele oficiale s-au dovedit a fi lipsite de rezultate, în confruntarea cu istețimea vicleană a căutătorului, vânzătorului și a cumpărătorului, până în 1878, când, în cele din urmă, anumite piste, care au fost urmărite, au condus la faptul că, după o puternică rupere de nori, din iulie, torentele care s-au năpustit în Măreţia au scos, din nou, la iveală diverse obiecte de aur, pe care le-au cules ţăranii şi le-au păstrat în secret, până ce le-au vândut, pentru o sumă derizorie, unui comerciant rătăcitor. După finalizarea anchetei, căutătorii și cumpărătorul au fost aduși, împreună cu obiectele găsite, la Căpitănia districtului, pentru cercetare. / Au fost înregistrate o brățară masivă din aur, de formă primitivă, în formă de șarpe, și câteva fibule similare. Toate piesele au arătat urme regretabile de frecare cu rocile torentului, deasupra cărora amețitorul curent de apă le-a determinat să se rostogolească. De asemenea, cu această ocazie, a ieșit la iveală un molar al unui Ursus primogenius. Căpitanul de atunci districtului, Anton Heschmann, s-a simțit obligat să meargă cu o comisie la fața locului, în Măreţei, pentru a putea determina proveniența descoperirilor, cercetând cu atenție terenul. / Corespondentul Schmidt a fost chemat în această comisie și a urmat cursul torentului, în amonte, pentru a descoperi semne de orientare. Deși a pătruns până la sursă, nu a văzut nimic semnificativ și se poate presupune, cu toată certitudinea, că astfel de aur găsește doar în cursul abundenţei de apă, torentele formându-se, la o distanță considerabilă, de partea dreaptă sau de partea stângă, și probabil că puhoiul realizează spălarea obiectelor și îndepărtarea pământului, de îndată ce valul sălbatic a atins o înălțime suficientă pentru a lăsa curentul să se învolbureze și să sape şi peste locul în care se află obiecte de valoare. Sătenii care au găsit aceste obiecte l-au asigurat că nu au habar de unde provin toate aceste comori. / Pe de altă parte, a fost fericit că a făcut o altă descoperire. În timp ce cobora, se uită în jurul zonei, văzând o înălțare spre vest, precipitată, dar ușor înclinată spre vest, de aproximativ douăzeci de metri, al cărei vârf era încununat de un fag bătrân. Când a ajuns în vârf, a observat, de departe, ceea ce doar ochii pricepuți pot vedea, niște denivelări discrete, care pot dezvălui, în orice moment, vremuri pline de viață. Tumulul era aproape în mijlocul platoului, în timp ce în jurul lui se aflau morminte scufundate. În ciuda înserării tot mai pronunţate, căpitanul de district și ceilalţi au urcat pe deal, iar Schmidt le-a arătat spre descoperirea sa; ascultându-l cu neîncredere, ei au răscolit în locurile arătate de el şi au scos la iveală, deocamdată, o secțiune transversală, care l-a încredinţat pe Schmidt despre corectitudinea presupunerii sale, apoi au aflat alte trei astfel de locuri de odihnă, în care se aflau resturi calcinate de coloană vertebrală. Unii au propus adunarea rămăşiţelor, astfel încât să se poată face o înmormântarea creştină a acestor rămășițe umane descoperite din întâmplare. Câțiva medici, prezenţi acolo, au explicat că, pentru a intra în această stare de calcifiere, scheletele umane trebuie să fi stat în pământ cel puțin două mii de ani, ceea ce a dus la decizia ca, în viitorul apropiat, după obținerea permisiunii, de la proprietarul moşiei, baronul Johann Kapri, să se caute cu atenție şi să se săpe pentru a descoperi tumulul. Problemele referitoare la costuri au amânat executarea acestei decizii. / De atunci, nu s-au mai făcut raportări ale altor descoperiri de aur în zona Măriţei, dar acest lucru nu înseamnă că astfel de descoperiri ar fi fost făcute și până acum, comorile rămânând ascunse, pentru presupusul avantaj al căutătorului“[4].

1892: Volumul 18, nota 50, pagina 116 (Găsirea monedelor și a aurului) „Profesorul corespondent W. Schmidt din Suceava a raportat Comisiei Centrale că, spre sfârșitul lunii mai 1892, s-au găsit, din întâmplare, nişte monedă interesante acolo. Acestea au fost descoperite la capătul de nord-est al orașului, la gura apeductului. Au fost 101 bucăți monede, cu o patină foarte puternică. Examinarea mai atentă a arătat că au de-a face cu monede turcești, poloneze și lituaniene. Monede de bronz, obișnuite. Doar două dintre ele erau demne de remarcat: o monedă piastriană de argint moldovenească, a lui Petru (Aron – n. n.), predecesorul Ștefan cel Mare (înainte de 1456), care a condus ţara o foarte scurtă perioadă de timp, și o a doua, un ban de aramă al orașului Viena, din 1683, o monedă standard. În primele zile ale lunii iunie, la Măreţia au fost găsite câteva obiecte de aur, de două feluri, una evaluată ca aur brut la 9,75 ducați, iar celelalte două, la 2 ducați. Trebuie să fi fost un fel de fibulă, cu un apendice rupt“[5].

1904: Biserica din Măriţei a fost fundată în 1901 şi sfinţită în 1904, patron bisericesc fiind Bogdan de PRUNKUL, până atunci enoriaşii fiind arondaţi bisericii din Hatna.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Mereţei, comună rurală, districtul Su­ceava, aşezata pe pârâul Hatna, la Sud de Călineştii lui Enache, la Est de Iacobeşti şi Dănila, şi lipit, în partea sa de Sud, de Hatna. Suprafaţa: 8,53 kmp; populaţia: 1.558 locuitori ruteni, de religie gr. or. Se compune din vatra sa­tului, cu 1.264 locuitori, şi dm satul Mereţeii Mici sau Mereţeica. Este aşezată lângă drumul districtual Siret-Hatna; ţine de şcoala populară şi de biserica paro­hială Hatna. La 1776, o jumătate apar­ţinea mazilului Ioniţă Costan şi alta lui Coslantin Cosmiţă. Aci s-au găsit, de mai multe ori, obiecte de aur şi alte podoabe, toate din timpu­rile vechi. Între giuvaericale, merită o deosebită atenţie o brăţară în chip de şarpe, probabil de origine gotică. Populaţia, formată din vechi colonişti ruteni, veniţi din Tarnopol (Galiţia), peste care au venit, la 1778, colonişti transilvăneni, se ocupă cu agricultura şi creşterea vite­lor. Comuna posedă 1.024 hectare pământ arabil, 100 hectare fânaţuri, 14 hectare grădini, 112 hectare imaşuri, 244 hectare păduri, 2 hectare heleştee. Se găsesc 56 cai, 480 vite cornute, 340 de oi, 330 porci, 4 stupi. Mereţei, moşie, cu administraţiune specială, districtul Suceava. Suprafaţa: 7,71 kmp; popu­laţia: 46 locuitori, dintre care 43 izraeliţi şi 3 ruteni gr. or. Forma, la 1776, o singură administraţie cu Mereţei comuna. Mereţeii Mici sau Mereţeica, sat, pendinte de comuna Mereţei, districtul Suceava. Se găsesc 294 locuitori ru­teni, de religie greco-ortodoxă”[6].

1913: „În Măriţei există o şcoală ruteana, cu 2 clase sistemizate şi o paralelă pentru 20 copii, şi aceştia numai pe „hârtie”, căci, de fapt, sunt zile când învăţătorul e singurul care frecventează şcoala. Românii din Măriţei trebuie să-şi susţină singuri o şcoala pentru cei 900 de elevi români”[7].

1914: „Concertul şcoalei din Mariţei. Corpul didactic al şcoalei particulare româneşti din Mariţei a dat, cu elevii acestei şcoale, un frumos concert în Suceava. Dirigintele corului a fost dl învă­ţător Fcdiuc, care e al treilea an la şcoala particulară şi aduce bune servicii cauzei româneşti”[8].

1940: „Având în vedere petiţiunea prin care dl Gheorghe Devisevici, născut în comuna Şerbăneşti, jud. Tecuci, la 21 Aprilie 1914, domiciliat în com. Măriţei, jud. Suceava, a cerut, conf. art. 20 din legea numelui, redobândirea numelui său patronimic de Suceveanu, spre a se numi Gheorghe Suceveanu; / Că aeeastă cerere şi-o întemeiază pe faptul că numele său a fost înstrăinat; / Având în vedere că dl prim-procuror al Tribunalului Suceava, care a cercetat temeiurile aeestei cereri, arată  că într-adevăr, numele petiţionarului a fost înstrăinat în decursul vremii; / Admintem ca dl Gheorghe Devisevici să-şi schimbe numele său patronimic de Devisevici în acela de Suceveanu”[9].

1946: Învăţătoare la şcoala din Măriţei este numită Barbier Maria[10], iar în anul următor vine, la aceeaşi şcoală, şi învăţătorul Barbier Dumitru[11].

1949: „Se trec în administrarea şi folosinţa administraţiilor locale următoarele bunuri mobile şi imobile, cu întreg activul şi pasivul lor: Primăriei comunei Măriţei, judeţul Suceava: Bunurile de la fosta Asociaţie „Cercul de Gospodine” din jundeţul Suceava, aflate pe raza comunei Măriţei, compuse dintr-un lot de pământ în suprafaţă de 1.829 mp, şi mobilier”[12].

La Măriţei s-a născut, în 20 august 1913, pictorul Mircea BOŞCOIANU.

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 341

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1907 p. 155

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[5] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[6] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 139, 140

[7] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 14, Anul II, 28 ianuarie 1913, p. 214

[8] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 12, Anul III, 19 aprilie 1914, p. 192

[9] Monitorul Oficial, Nr. 49, 28 februarie 1940, p. 931

[10] Monitorul Oficial, Nr. 169, 24 iulie 1946

[11] Monitorul Oficial, Nr. 037, 14 februarie 1947

[12] Monitorul Oficial, Nr. 35, 11 februarie 1949, p. 1210