căci pasăre galbenă Soarele-i sus
pasăre galbenă Soarele-i sus
cerul sub vraja lui se desface:
pasăre, galbenă, unde m-ai dus
sufletu-ncepe cu el să se-mpace,
deja îl aud cum cată odihnă
prin cămările trupului îndelung şubrezite,
înveleşte-l din nou în lumină blajină
primeneşte-l cu alte tării amurgite
*
să uit de amurgul dăruit prin destin
pe când iscodeam spre nervoase ninsori,
pe masa din casă paharul cu vin
muşcase din rana mântuirii în zori,
iar pâinea în rând cu şiragul de pâini
sângerase în ceruri lanuri de grâu
şi-acolo, cu vatra în spuză, stăpâni
strămoşii păşeau din târziu în târziu
*
şi frică mi-a fost de-acel dans uriaş
în care, cândva, şi eu mă voi prinde
şi-s cioburi de cântece străvechi prin oraş
pe care desculţul ce sunt le aprinde
cu roua din ierburi, cu iarba din rouă,
cu clipa din mine în care eu nu-s,
cu ploaia aceea ce nu mă mai plouă
căci pasăre galbenă Soarele-i sus
