că naşterea şi-o tot regretă
clopotniţe şi turnuri vechi
deasupra lumii înşirate,
pe străzi înguste trec perechi
străjerii veşnici din cetate,
dar nimeni nu îi mai culege
cu tălpile rătăcitoare
căci pasul tot mai des alege
să se prelingă drept ninsoare
*
şi să viseze albul care
cu vindecări se va ivi
şi cu un fel de ferecare
ca-ntr-o fereastră înspre zi
pe care nimeni n-o deschide
să se desprindă din tristeţi,
prin turnuri zac nişte firide
şi în firide nişte vieţi
*
cu ancestrală irosire
în prea târziu şi inutil,
departe-n volbura subţire
încă aleargă un copil
ademenit de o poveste
cu învieri ce se repetă,
cândva o să-mi aducă veste
că naşterea şi-o tot regretă