Mormântul Poeților Necunoscuți: Moise Bota

Moise Bota, 1829: La soarta omenească

*

Tristă-i soarta omenească,

Cine e să n-o cunoască?

Tristă-i și amară foarte

La toți cei ce cunosc toate;

Astăzi mie, mâine ție,

Cel pățit bine o știe

Pizmașa urgie.

*

Văzut este tuturora

Cum le urmează unora

Că după nor vine senin

Și de la neamic pelin;

Neamicul, amăreală,

Umblă după vicleneală

Urzind netihneală.

*

Nedreptatea oamenilor

Cea ca veninul șerpilor

De la unii se urzește

Și pe alții pedepsește;

La drepți rădăcina curmă,

Fără milă îi sugrumă

Din întreagă pizmă.

*

Ah, pizmă, amară fiară

Și grădină de ocară,

Ah, diavolească aflare

Ce în lume faci stricare,

Tu, pizmașă-n omenime,

Tu, prea noule Caine,

Ah, cumplit venin e!

*

(Bota, Moisi, Versuri îndemnătoare către deprindere tinerimei româneşti întru învăţături, Pesta, 1829)