de-a fi-nceput cândva să fii

deodată lumea se desprinde

şi lunecă precum o apă,

iar steaua nordului se-aprinde

astfel încât să te încapă:

ce curge-n jos e o părere

din care ai făcut risipă,

pustietatea din unghere

îţi mai păstrează o aripă,

*

dar nimeni nu mai vede semne

în verbele ce le-ai trăit

ca lunecarea să te-ndemne

spre vreun alean necuvenit

căci viaţa-i oul ancestral

din care te vei slobozi

uitând-o-n cuibul lui banal

ca pe-o desprindere din zi;

*

de ce urmează nu-ţi mai pasă,

căci dacă lanţul tău s-a frânt

ţi-i steaua nordului mireasă

şi noul început de cânt,

un cântec fără de cuvinte

şi poate fără nostalgii:

hai, lunecă spre înainte

de-a fi-nceput cândva să fii