Edecarul de umbre
Am de dus o umbră până-n scăpătat
*
Astăzi, 12 octombrie 2014, la Dolheşti, ieşisem la o ţigară, de la manifestarea culturală la care participam, şi mi-am văzut umbra, străjuită de umbrele coloanei balustradei, şi mi-am amintit, fără să vreau, de ultimele cântece, pe care le tot scriu, de ceva vreme. Instinctual, mi-am fotografiat umbra (Dangăt de aramă, luna de pe cer / iarăşi îmi măsoară paşii cu migală, / noaptea se-nfăşoară-n linişti şi mister, / umbra ei albastră cade ireală / ţintuindu-mi paşii pe un drum ciudat / aşternut pe zarea zărilor înfrântă, // Am de dus o umbră până-n scăpătat / vitregit de umbra-mi dintr-odată frântă, / ruptă lângă dangăt aspru de aramă, / arsă pe sub paşii lumii care cântă / mistuită-n noaptea care mă destramă).
*
Apoi mi-am amintit, vag, de un poem scris în urmă cu doar vreo 30 de ceasuri şi am plecat lângă un nuc bătrân, ca să-mi privesc umbra, aşternută pe frunze uscate, lângă umbra lui (Vezi, asta-i calea sacrei împliniri, / au spus copacii şi-au pornit buimaci, / le culesesem umbrele subţiri / eu, edecarul bieţilor copaci / rămaşi cu umbra doar la rădăcini, / iar înspre cale sărăciţi şi trişti / ca nişte vagi mănunchiuri de lumini / agonizate-n ultimii artişti; // Plecau copacii şi-i vedeam pe cale, / iar frunzele lor galbene aştern / necontenit pe bolţile finale / tristeţile intrării în etern, / istovitoare aură-n cădere / la fel de istovită de plecări, / iar umbrele le duc înspre tăcere / eu, edecarul înspre nicăieri).
*
Eu, edecarul înspre nicăieri
*
Şi iarăşi, şi tot instinctual, mi-am fotografiat umbra, mutându-mă ba într-o parte, ba în cealaltă a umbrei bătrânului copac. Înţelegeam că, de fapt, îmi lucrez coperţile cărţii “cântecele despovărării de cântec”, deşi umbra mea reală va fi acolo, în şirele despletite prin paginile albe, şire însemnând, în sanscrită, lumini. Numai că omului nu-i este dat să lase după el lumini, ci numai umbre, umbra fiind, de fapt, lumina creată de către luminile necreate, cum se zice în “Vendidat” (cartea sfântă a antichităţii despre a doua încredinţare de legi pe care o săvârşise Sfântul Cer – Ahura Mazda, în dialog cu Spitama Zarathoustra).
*
Eram doar umbra umbrelor dincoace / mărşăluind pe urme în pustiu
