Cântecul lumii: lui Bogdan Atănăsoaie

*

Bard ostenit de irosiri pe cale

o nouă zi s-a furişat în casă

ghicind discret femeile domoale

din trecerea atât de somnoroasă

a timpului ostil prin călimara

nuntirilor din noaptea de pripas,

*

Apoi, desigur, o să vină seara

trăgând obloane grele peste glas,

atunci voi şti că bardul nu există

nici în tăcerea stelelor de sus

aprinse de cruzimea ce insistă

să bată cuie-n mâna lui Iisus,

obişnuind s-asmută trecătorii

asupra unor noi crucificaţi,

iar ei consimt şi îi confiscă norii

egali şi reci pe lume răsfiraţi.