*
Aveam o stea de dus eu, călătorul
neobosit prin sacre calendare,
dar cerul încruntat a tras zăvorul
rudimentar al dogmelor primare,
escamotându-mi scapărul sub beznă
elegiacă, şi-am rămas plângând
atunci când şarpe îmi urca pe gleznă
*
Teroarea ereziilor şi când
omul în negru s-a crezut divin
durându-şi cultul lui de muritor
orgolios şi crud, lui să-i închin
ruina stelei mele, rătăcită
atât de amplu încă în destin
numai să-i dau căderea în ispită.
*
Deja presimt tăcerile cum vin
incendiind cu armonii depline
neantul vieţii, căreia mă-nchin
ursit doar umilirilor străine
*
Trecute dintr-un trup în celălalt,
orbind şi generaţii nenăscute,
dar eu refuz utopicul înalt,
o să-l arunc cu bolţile ştiute:
rob nu mai vreau pe cale să mă ştiu,
am alte răni în coasta mea durute,
nu am putere robul lor să fiu!
*
Păşeşte prin destin şi-abia-l aud,
e ca o umbră însoţind lumini
tot înspre zarea stelelor din sud
riscând să-mpartă doar cununi de spini:
e prea târziu, îi strig, în suferinţi
*
Hotarnicii fac alte împărţeli,
oraşele ne pradă de părinţi,
risipele lor sacre de-ndoieli
vânează numai stelele de sus
ademenite-n oameni de greşeli
trăite disperat şi de Iisus!
Vernisajul expoziţiei de pictură de la Rădăuţi
*
Miercuri, 19 noiembrie 2014, împreună cu Mihai Mânzaru-PIM, Constantin Ungureanu-BOX, Roman Istrati, Tiberiu Cosovan, Aurel Alexa şi Ionică Băiţan, directorul Şcolii de Arte “Ion Irimescu” din Suceava, am descins în Rădăuţii Maestrului Dimitrie Savu şi al prozatoarei Mălina Aniţoaie, ca să vernisăm, în faţa pictorilor şi fotografilor locali, propria lor expoziţie.
*
Maestrul Dimitrie Savu
*
Rădăuţii sunt, de cam prea multă vreme, un târg pustiu, dar tot am avut noroc să întâlnesc şi un om din urbe, domnul Nicolae Preutesi, pe care îl ştiu de ceva vreme şi căruia, pentru eroismul de a fi rămas ultimul iubitor de cultură din Rădăuţi, i-am dedicat un poem în acrostih:
*
*
*
Nord răstignit pe crucea lui de stele
incendiat adesea de ninsori
cu trupul meu, cu mâinile rebele
o să-ţi zidesc o pasăre în nori
lângă conturul timpului ce toarce
altare aspre-n trupuri care vin,
eu trec prin ele pentru-a mă întoarce
*
Prădat în nord de furii din destin;
rămas sărac, cu verbele-n derivă
eternităţii nordului îi strig
un cântec doar şi îl trimit misivă
tăcerilor ce rătăcesc prin frig:
e timpul meu, nostalgica ninsoare
s-a rupt din depărtarea impulsivă,
iar pasărea zidirilor dispare.
*
Vernisaj între artişti
*
În atmosfera aceea intimă şi caldă, m-am simţit fantastic, mai ales atunci când am aflat că pozăritul e artă, tataie, şi că, dacă-ţi place vreo nimereală de-a mea, musai e să plăteşti, că doar am devenit autor pozaristic! Glumesc, desigur (ei nu!), pentru că de la mine puteţi să luaţi orice, pai puţin năravurile (tare-s păguboase, şi de aceea), iar eu voi fi chiar fericit să vă constat că vă place un ceva din tot ceea ce fac. Deocamdată, poze (cu un aparat prost, dar nu-i bai!):
*
Tiberiu Cosovan şi Mălina Aniţoaie
*
Imagine cu dom’ director (să trăiţi!) Băiţan în prim plan
*
Precizare: singurul rădăuţean care iubeşte cultura fără să o şi practice, domnul Nicolae Preutesi, este al doilea din stânga, în imaginea de mai sus.
*
Au fost copaci care s-au pus pe plâns
rupând din crengi luminile create
când cântecul cobzarului s-a stâns
hilar rupând tăcerea prin cetate,
iar mai apoi sosiră alţi copaci
prinşi într-o horă încă ne-nţeleasă:
*
Fii liber, mi-au şoptit, iar dacă taci,
iluziile-n fierbere pe masă
lin se vor scurge-n filele aprinse
incendiindu-ţi mâinile trudite
până-n adâncul stelelor prelinse
istovitor în ierbi ca în cuţite,
urmând ca tu, mi-au zis copacii, iar
cântând să-nvii copacilor cobzar.