ZICĂLAŞII – concerte filmate
*
Hoinar prin vremuri: 1947 (I)
*
Prima zi a anului 1947, o zi de miercuri, părea să fie una calmă şi obişnuită, de parcă odată cu zăpezile şi cu pacea mult aşteptată, s-ar fi prevestit şi o tihnă socială, atât de necesară într-o ţară pârjolită de război. „Scânteia”, organul central al Partidului Comunist Român, publica, la loc de cinste, în prima pagină, sub fotografia tânărului rege al României, „Înalt Ordin de ZI / Nr. 1 / din 1 ianuarie 1947”, scris sec, în platitudini consacrate şi fără necesarele semne de punctuaţie:
*
„Ostaşi, cu aceiaşi dragoste şi grijă de totdeauna gândul Meu se îndreaptă către scumpa Mea armată.
Cu toate încercările grele prin care am trecut să ne păstrăm nădejdea că odată cu pacea vor veni timpuri mai bune.
Sunt sigur că veţi face cu toţii datoria cu aceiaşi credinţă şi devotament şi în timp de pace aşa cum v-aţi făcut-o cu prisosinţă pe câmpul de luptă.
Onor tuturor ofiţerilor, subofiţerilor şi soldaţilor şi un an nou fericit.
La mulţi ani!
MIHAI R.”[1].
*
La o primă vedere, totul intrase în normalitate, iar Mihail Sadoveanu îşi derula, cu catifelări de felină feroce, „Oraţia de Anul Nou”. Dar nu mă interesează decăderile oportuniste ale marelui prozator, aşa cum nu mă interesează nici criminalitatea la nivel înalt, numită politică. Eu rămân doar un trăitor de cotidian, pe care îl pasionează istoria celor mulţi, istoria lor măruntă, dar adesea atât de cutremurătoare. În trecere, mai ridic, uneori, ochii şi spre cei de sus, dar sufletul meu nu vibrează la animalicele lor suferinţe. Acolo, sus, e care pe care; acolo nu e trăire, ci numai devorare, numai dezlănţuire vorace de patimi, pe care, din nefericire, le numim istorie. Şi nu sunt istorie, ci doar crime şi trădări la nivel înalt.
*
*
În ţară era foamete cumplită, regele şi premierul Petru Groza transmiteau mesaje mobilizatoare, I.A.R. Braşov producea primul tractor românesc, având piese pentru încă o sută, „primul transport de 28 vagoane-porumb din Iugoslavia” sosea cu întârziere, dar „eroismul în muncă” rurală se manifesta plenar, pentru că, „îndurând lipsurile şi foamea, ţăranii şi-au făcut datoria: au semănat”[2].
*
Între timp, iese la iveală primul procuror bolşevic, „o figură veselă, deosebită, o personalitate din care „feminitatea” emană”, pe nume Silvia Plăeşu, fostă avocată la Iaşi, cea care ocupa, „pe coridoarele cu ziduri negre şi lungi” ale Parchetului, camera de după „uşa camerei 135” şi care cerea ultimativ „crearea de instituţii model pentru reeducarea delicvenţilor”[3].
*
*
În ţară, pe fondul foametei, se înmulţesc speculanţii, oferind, indirect şi neconştientizat, tipul de delicvenţă pe care procurorii bolşevici aveau să-l depună stigmat pe destinul martirilor regimului. Foarte probabil că individul care îşi spunea Gheorghe Gheorghiu-Gorj, dar şi Dumitru Popescu, adică Popescu Emilian din Bucureşti (str. Grădinari nr. 32), arestat „în puterea mandatului de arestare No. 5910/946”[4], chiar era un escroc. Dar ulterior, când apar şi alte cazuri, în care sunt implicate anapoda şi nume de intelectuali, e mai greu de descifrat, din banala informaţie de ziar, unde există vinovăţii reale şi unde sunt făcături de criminalitate politică. La fel şi cu „exploatarea”. Pentru că o relatare despre „cum sunt exploataţi muncitorii în întreprinderile prinţului Barbu Ştirbey” poate însemna şi o realitate, dar şi o afacere propagandistică. La fel, şi ştirea despre „conferenţiarul universitar Em. Constantinescu, cunoscut reacţionar, implicat în o contrabandă cu cereale” poate fi adevărată, în ciuda stigmatului bolşevic „cunoscut reacţionar”, care iată că intră în scenă, pe post de ghilotină, încă din ziua de luni, 6 ianuarie 1947.
*
[1] Scânteia, Anul III, nr. 715, 1 ianuarie 1947, p. 1
[2] Scânteia, Anul III, nr. 716, 4 ianuarie 1947, p. 1
[3] Scânteia, Anul III, nr. 716, 4 ianuarie 1947, p. 2
[4] Scânteia, Anul III, nr. 716, 4 ianuarie 1947, p. 3
ion lungu – capital incultural european
ion lungu: Ştiu, muză Steiciuc Carmen şi Veronica, că ţi-am promis că te fac poetă capitală europeană, dar pe Bobby Stroe mă sprijin, ca să nu-mi rup gâtul cu stiva asta de gunoi…
*
Straşnic barbat e şi ion lungu, ăsta de l-aţi ales primar! E bute, n-a văzut un spectacol de teatru sau un concert în viaţa lui, nu şi-a poluat minţişoarele fragile cu vreo carte, de la cartea obligatorie de citire, încoace, şi iată-l ditamai preşedintele proiectului “suceava – capitală culturală europeană”. I-a dat brânci lui PIM, că doar delicata poetă Carmen Veronica Steiciuc, lacomă după băgat în faţă mai dihai decât tăunul lui Creangă după curul vacii, nu suportă concurenţă, l-a înşurubat în schema cugetătoare pe necugetătorul viorel varvaroi şi pe nu mai ştiu cine şi, gata, avem cultură!
*
L-am auzit, pe un post de tembeleviziune locală, pe ion lungu vorbind despre poziţionarea sucevei lui pe axa Petersburg-Berlin, printr-un festivăluţ de filme de amatori, la care participă şi vor mai participa inclusiv nişte liceeni suceveni, împinşi în faţă de un fel de sosie masculină băgăreaţă a băgăreţei steiciuce lirice.
*
Le doresc succes tuturora, pentru că urmaşii şi urmaşii urmaşilor mei s-au stabilit, pentru totdeauna, la Cluj-Napoca, aşa că nu are cum să-i contamineze, vreodată, dejecţiile sucevei – capitală inculturală europeană a lui ion lungu, carmen veronica steiciuc, viorel varvaroi şi călin brăteanu.
Arendaşii Centrului Cultural “Bucovina”
Viorel Leancă: Am înţeles, unde văd mici şi bere, duc orchestra să cânte!…
*
Centrul Cultural “Bucovina” a fost luat în arendă. Aşa s-a întâmplat şi pe vremea lui Flutur, aşa se întâmplă şi pe vremea lui Nechifor. Brăteanu a concurat de unul singur, în faţa unei comisii corupte, pe baza unei biografii întocmite de el, şi iată-l paşă al petrecerilor câmpeneşti. Băiţan nu avea studii de specialitate şi a fost numit paşă interimară, dar şi când şi-a făcut rost de o diplomă, a pierdut cu brio concursul şi tot paşă a rămas. Pe încă trei ani. Gonda are studii de scenografie, din câte ştiu, dar este de o incampacitate înduioşătoare. În concursul trucat a fost serios devansată de Sorin Filip, dar sultanul Varva-Roy a amânat pentru totdeauna continuarea concursului, cu proba orală, iar Gonda rămâne la leafă nemeritată. Pe încă trei ani.
*
Cam asta înseamnă Centrul Cultural “Bucovina”, luat în arendă de sultanul roşu Varva-Roy. Mici, bere şi lăutarii Ansamblului, cumătrii politice şi lăutarii ansamblului, o supra-aglomerare a instituţiei cu nemoteiuri, inclusiv politice, care nu au nici o treabă cu cultura, ba chiar dimpotrivă – ăla, miliţianul reformat şi declarat nul, cu leafă aproape triplă faţă de cea a prof. Petru Oloieru, ca arhivar-bibliotecar trebuia să noteze, de pe afişul “Naţiunii Creatorilor”, titlurile cărţilor care urmau să fie lansate în festival; după o veşnicie, a venit şi mi-a spus că nu are în magazie cărţile “Luna Amară”, de Mihnea Blidariu, şi “Toy Machines”, de Andi; “Ăştia-s cântăreţi şi trupe, nu cărţi!”, am răbufnit eu, iar insul s-a luminat la faţă: “Aaa!… De asta nu le am eu în magazie!…”.
*
Ar fi nedemn să continuu, în astfel de realităţi culturale, cu fonotecarea muzicii vechi bucovinene. De ce să-l aglomerez pe prof. Petru Oloieru cu încă o normă, peste o normă şi jumătate, prestate, pentru 900 lei pe lună, în arendăşia lui Ion Băiţan? De ce să-l umilesc? Pentru că ne îndeamnă sufletul să facem ceea ce nu s-a făcut niciodată? Dar nu vedeţi cum tropotesc ăştia peste sufletul nostru?
*
Şi cu recuperarea lui T. Robeanu, personaj exponenţial al Bucovinei şi ca poet, şi ca istoric, şi ca om politic, cred că am să amân lucrurile, deşi mi-am propus ca, în 12 noiembrie, odată cu premiera “Zilei Scrisului Bucovinean!” (în 12 noiembrie 1938, s-a înfiinţat Societatea Scriitorilor Bucovineni), să împlinesc o datorie pe care nu eu, ci Bucovina o are faţă de memoria lui T. Robeanu. De ce să pun aceste glorii (aşa spunea Horus, către Osiris: “Am preluat toate gloriile tale!”) în cârca lui Nechifor, a lui Varvaroi sau a miliaţianului nul, dar răsfăţat cu lefoi mare de… arhivar-bibliotecar la fără frecvenţă – bietul om are atâta de tras cu farmaciile soţiei sale, încât numai de cultură nu-i mai arde! Partea proastă e că, din pricina lor, nici mie nu-mi mai arde de cultură.
Cum îl trage pe sfoară lungu pe Balan
*
Dacă tot am fost scos pe tuşa culturii de către arendaşii PSD, ca să nu mă plictisesc din cale-afară, o să mă joc niţel de-a politichia. Cu tot arsenalul de rigoare, dar nu din clipa asta (Dovadă: folosesc o satiră-colaj veche).
*
E clar: lungu mai pohteşte un mandat şi s-a pus pe astupat o bună parte dintre şantierele lui arheologice, în care a şi găsit nepreţuite comori, care l-au transformat în ăl mai tare baron ortodox al bietei moşioare numită Moldova. Între timp, cu şiretenia lui de om dus cu pluta şi cu pre-lipka pe apa Sucevei, dă în Balan pervers, dar cu dibăcie, ba dă şi în întregul PNL, care stă ca aia de-l conduce înjugată şi îşi suge degeţelele.
*
Un exemplu: datorită lui lungu şi din vina lui lungu, o grădiniţă a Sucevei a fost transformată în conac ciocoiesc pentru partidul care l-a aburcat la osânză. Nu lipsesc pavajele impunătoare, care se revarsă în trotuare dolofane până în curtea ciocoiului istoric, ca să vadă lumea şi să-l înjure neaoş: “Ia mai du-te-n PN… L!”…
*
Iar pentru ca sugestia spre “uită-te la ăştia şi uită-te la noi!” să fie percepută şi de minţi încete, precum a lui lungu, trotuarul de peste drum şi întreg parcul de până în Palatul Injustiţiei arată ca vai de lume, tot un dâmb şi tot o groapă, de se crucesc pensionarii şi mămicile, jurând să voteze, la anul şi la mulţi ani, orice, dar pe ciocoii din grădiniţa de vizavi, categoric nu!
*
Dacă lungu ar fi îngrijit parcul şi ar fi făcut şi trotuarul (îl tot face, dar despre asta, altădată) dinspre parc, lumea nici n-ar mai băga de seamă grădiniţa… ciocoită PNL şi n-ar mai privi spre ea cu ciudă (deja s-a constituit o delegaţie de pensionari, care pândeşte prima sosire a lui Gheorghe Flutur, ca să i-o spună de la obraz). Dovadă că lungu, deşi bătut în deşcă precum suceava capitalei inculturale europene, are cap de ţărănoi şmecher şi-i coace la foc mic pe Bălan şi pe PNL-işti, până i-o face scrum.