și răstignirea zilnică pe cruce

*

vreau să îți spun că m-am născut în zori

și că aveam o pasăre în mine,

că am urcat în ploi și în ninsori

cu aripile păsării străine

doar ca să scap de leneși și de proști

înnămoliți în lene și risipă

și nu contează clipa când împroști

în sângele meu aspru cu o clipă:

 *

vreau să îți spun că duc ce am de dus,

că-s fascinat de ultima povară,

iar dacă spun mereu ce am de spus

e semn că doar prostia mă omoară

și ca să scap de leneșa-i băltire

iau pasărea și o slobod în cer,

deși nu cred deloc în nemurire

și-mi pun speranță-n a uita să sper:

*

iar pasărea din trupu-mi își ridică

înaltul zbor și-ntr-un târziu se duce

abandonând în sânge doar o frică

și răstignirea zilnică pe cruce

conform ursirii clasicei romanțe

*

în țara asta iar vor fi alegeri,

porumbul s-a uscat la Botoșani

și Bucureștii-s plini de șobolani,

e timpul de dezbateri și prelegeri:

spitalele nu se întorc din morți,

iar popii cântă rock și tot îngână

că au postit mai mult de-o săptămână

jucând dumnezeirile la sorți:

 *

românii tac, iar sângele adoarme

și speră doar în somnul cel de veci,

româncele au mâinile mai reci,

iar iarba pregătește niște arme

căci vine frigul, strașnice zăpezi

au să pășească-ndată peste case,

în București se ascuțiră coase

să-ți pustiiască ceru-n care crezi:

*

în țara asta nu mai sunt speranțe,

cobzarii se mutară în trecut

să-și afle caii tocmai în Sascut

conform ursirii clasicei romanțe

vai, Doamne, încă rănile mă dor

*

vai, Doamna, încă rănile mă dor

şi teamă mi-i să mai deschid fereastra

şi să tânjesc şi eu înspre albastra

cuprindere din calea tuturor

căci nu e timp de pietrele zvârlite

în sufletul acesta să mă scap,

durerile spre tine şiroite

cu vuiet cosmic îşi tot fac de cap

 *

şi simt povara rănilor nebună

cum caută în alţii o răsplată

şi trei arginţi sclipesc câteodată

în nopţile cu stele şi cu lună,

în care tu, doar cosmicul părinte

al robilor ce cântă cu suspine,

în sufletu-mi rănit arunci cuvinte:

ia, Doamne, piatra asta de la mine

*

şi bandajează-mi sufletul cu iarbă

şi îmi transformă iarba în zăvor

căci sufletu-mi de mult a prins să fiarbă:

vai, Doamne, încă rănile mă dor

cred în lumina care o să vină

Desen de Nicolae Crasi

*

cred în lumina care o să vină

peste un ceas şi-n ziua ce-o să-nceapă

spuzindu-mi cu o cosmică lumină

tot ce-am ascuns de bezne sub o pleoapă,

la fel de mult mai cred în libertate

şi-n iarba care talpa mi-o îngână

să-mi aflu calea zilei prin cetate

şi s-o aud atunci când mă amână

 *

cu şirul meu de libertăţi trăite

prin cutezări de simplu muritor

ce-şi riscă veşnicia pe cuţite

pentru-a rămâne demn cutezător,

pentru a fi cu-ntreaga mea fiinţă

dintr-o oglindă ultimul ei ciob

şi să refuz căderi în umilinţă

prin transformarea fiului în rob,

 *

se face zi, mai e doar o clipită

şi frunzele prin arbori se închină

de parcă ar cădea într-o ispită:
cred în lumina care o să vină