Dragusanul - Blog - Part 987

1915: Contrabandă masivă, la graniţa Bucovinei

1915 iulie 21 ADEVARUL Doi bucovineni

*

Pentru că Austro-Ungaria avea nevoie, pentru hrănirea trupelor, de uriaşe cantităţi de alimente, fraţii Brătianu puseseră la cale, împreună cu comandantul jandarmilor bucovineni, Fischer, şi prin intermediul prefectului de Botoşani, Goilav, o uriaşă contrabandă, care nu putea admite nici o concurenţă din partea populaţiei moldave de fiecare zi, moldovenii încercând să profite de faptul că prin Bucovina bântuia foametea. În mod surprinzător pentru mine, care credeam că doar Teodor Balan ar fi denunţat escrocheria, în 1929 („Codrii Cosmunului”), aceasta transpărea şi în reportajele vremii, ca să ţină loc de ştiri dintr-un ţinut românesc în care nu se mai auziseră bubuituri de tunuri şi şuierături de gloanţe cam de multă vreme:

*

„Burdujeni, 19 iulie 1915. Orăşelul e aproape pustiu. Întâlneşti aproape numai moşnegi, femei şi invalizi bucovineni, veniţi de la sute de kilometri distanţă pentru o pâine şi câteva kilograme de porumb.

Mii de care se îndreaptă, cu cereale, spre vamă. Toată populaţia bărbătească, muncitoare, e la frontieră.

*

Deoarece contrabandele se fac pe o scară întinsă, s-au luat măsurile cele mai riguroase de pază,  S-a interzis comercianţilor de făină de a vinde făină decât la localnici. Fiecare comerciant are un registru, vizat de autorităţi, şi trebuie să înregistreze fiecare sac, cui l-a vândut, iar cheile de la magazii sunt în păstrarea şefului de secţie, care eliberează făina cerută de comerciant, după ce verifică registrul şi o sumă de alte măsuri. Autorităţile îşi fac datoria, dar, cu toate măsurile luate, multă făină se… furişează dincolo.

Grănicerii jandarmi, agenţii vamali, dl căpitan Stănescu, de la grăniceri, se află, zi şi noapte, pe frontieră, dar contrabandiştii se înmulţesc mereu.

*

Cum am constatat, numele de „contrabandist” a dispărut, căci toţi se pretind „negustori”, făcând afaceri. Dar să nu se creadă că aceşti „negustori” sunt contrabandişti de meserie, ci găsim, printre ei, fruntaşi ţărani şi – nu vă miraţi – mari proprietari.

Din sute de cazuri, să povestim unul nostim:

Nopţile trecute, un mare proprietar a pornit un mare număr de vite, spre a le trece frontiera. Grănicerii au descoperit, însă, pe „negustori”, care, fiind călări, au luat-o la goană, părăsind vitele, care au fost sechestrate de grăniceri.

*

Dimineaţa, proprietarul s-a plâns autorităţilor, că i s-au furat vitele din ocol! E de prisos să arăt rezultatul, proprietarul fiind om cu trecere. E din judeţul Suceava (zona Fălticenilor – n.n.).

Vitele sechestrate de la cei care nu au trecere, ca domnul din Suceava, sunt închise într-un ocol şi, duminica, sunt scoase la licitaţie. Contrabandiştii merg atât de departe, încât au încercat să scoată, noaptea, vite din ocol, spre a le trece dincolo.

Altădată, „finanţul” austriac – grănicer –, când prindea o contrabandă, după legea vamală de dincolo, vindea casa contrabandistului, dar astăzi te primeşte cu braţele deschise.

*

Fac o plimbare la vamă. Aici, noii şefi ai poliţiei, domnii Mănăstireanu şi Popovici, veghează, alături de domnii Drăgoi, şeful vămii, şi taxatorii Stănescu şi Caton, ca nimic să nu se trecoare. La serviciul sanitar, dl Vasilescu are de furcă cu etuva pentru dezinfectarea efectelor şi a sacilor de cereale…

*

Mă întreţin cu bucovinenii. Multe lucruri jalnice povestesc ei. Zăresc câţiva invalizi şi intru în vorbă cu ei. Doi tineri zdraveni, de loc din Ilişeşti, nu departe de frontieră. Unuia îi lipseşte braţul stâng, şi altuia, cel drept. Îmi povestesc că au luptat pe toate fronturile şi braţul l-au pierdut în luptele din Galiţia. Ambii sunt decoraţi, dar numai unul poartă „Crucea de Fier”. Întrebând pe celălalt de ce n-o poartă, îmi răspunde cu un oftat:

– La ce bun, dacă nu port braţul?

Au pensii lunare de câte 16 coroane.

O femeie din Storojineţ –  100 de kilometri departe de Burdujeni –, venită după cele câteva kilograme de porumb, ne face socoteala că drumul, încoace şi înapoi, şi cu cheltuielile face 2,5 coroane kilogramul de făină de porumb. Toate sunt scumpe în Bucovina. Zahărul a ajuns, la Iţcani, 1,6 coroane kilogramul” (Adevărul, 28, nr. 10186, 21 iulie 1915, p. 2).


vasile gherasim: în voi e Dumnezeu

Vasile Gherasim

*

Simfonie rimată

*

Allegro:

 

Acorduri de sunete în joc se cuprind

Şi focuri de patimi pe coarde s-aprind,

Par murmurul tainic de ape adânci,

Par trăsnete care rup arbori şi stânci.

*

E greu să fii rece, când simţi că puteri

Titanice mintea-ţi răpesc şi când vreri

Ce tu nu le ai te pătrund, te vrăjesc:

Pe coarde adie un suflu zeiesc.

 

Adagio:

 

Cum în viaţă vezi c-a ta credinţă

A fost adesea umbră şi căinţă,

Simţi cum îţi roade-n piept, că ai ales

Vieţii tale-un crez neînţeles,

*

Aşa jelesc acorduri disperate,

Şi – ca pe mare valuri depărtate –

Le-auzi şoptind, le vezi crescând, şi-n spume

Că se frământă fără rost în lume.

 

Rondo:

 

Cum joacă, copiii

Jertfesc bucurii

Care n-au suferit,

De-aud ciripit

*

De păsări – aşa

Încep a suna

Zeieşti armonii

Sub mâini străvezii.

*

În mine-i lumină,

Scânteie divină…

Şi viaţa îmi pare

Mai sfântă, mai mare…

 

Finale:

 

O liră-i sufletu-mi şi strune vii

Vibrează-n întristări şi bucurii,

N-a înţeles, dar, nimeni aşa bine,

Iubito, rostul lor înalt, ca tine.

*

O, câte coarde-n suflet mi-au sunat,
Când le-ai atins, în ode am cântat.
Măiastro, tu din viaţă ai făcut
Ce eu am vrut să fac, dar n-am putut.

Poporul, 1926, No. 74

15.02.1919

*

Mai

*

La colţ de stradă-un liliac visează

Un vis primăvăratic de iubire;

Şi crengile-i şoptesc de fericire,

Iar între frunze pasări fredonează.

*

Dar sufletu-mi de-o lungă amorţire

Încătuşat în piept mai dormitează,

Deasupra-i întunericul planează

Şi-n el e iarnă grea şi viscolire.

*

Visează-un liliac la colţ de stradă

Şi de iubire-aroma-i îmi şopteşte

Şi-ar vrea şi doruri moarte să-nvieze.

*

Lăsaţi iubirea-mi în mormânt să şadă,

Căci lângă ea şi doru-mi s-odihneşte.

Lăsaţi numai durerea să vegheze.

 

Poporul, 1926, No. 80

*

Fericire şi durere

*

Adesea-i fericirea izvor de grea durere;

Şi sunt dureri şi chinuri ce fericire nasc.

Şi-adeseori îţi vine a crede că, în clipa

Când soarele luceşte, mari încercări te pasc.

*

Le-am cunoscut pe toate, în viaţa-mi schimbătoare,

Credeam că pot prezice ce vremuri vor veni;

Le-am cunoscut pe toate, dar nu-mi venea a crede

Că, fără să-mi dau seama, putea-voi suferi.

*

Ştiu azi că fericirea-i izvor de grea durere,

Iubirea naşte chinuri, şi ele, suferinţe;

N-aş mai putea, dar, spune că le cunosc pe toate,

Căci n-am nici gânduri astăzi, nici doruri, nici dorinţe.

 

Poporul, 1926, No. 80

*

Povestea ce nu pot s-o ascult

*

Stau ferecat pe patul suferinţei

Şi mă gândesc la clipe ce-au trecut,

La clipe-naripate de iubire,

Ce în neantul vremii s-au pierdut.

*

Şi-atât de mult îmi pare că-i de-atunci

Că mintea nu le mai găseşte-acum;

Ca fumu-n zări pierdută-i fericirea

Şi amintirea ei e toată scrum.

 *

Din ochii tăi aş vrea acum, iubito,

Să-mi amintesc ce-a fost de mult, de mult:

Mi-i frică, dar, că ei vor vrea să-mi spună

Povestea ce nu pot ca s-o ascult.

 

Poporul, 1926, No. 81

*

Rămâi cu bine

*

Bătrâne codru-ţi zic: rămâi cu bine,

Eu azi mă duc în lumi streine ţie

Şi frunza fa se face aurie,

Încet, încet şi ţie toamna-ţi vine.

*

Pe-aice paşii mei n-or să mai vie,

N-o să mai văd cleştar de ape line,

Nu voi visa în nopţile senine,

Când stele se desprind din veşnicie.

*

Mi-ai fost prieten în a mea durere,

Tovarăş bun mi-ai fost în fericire,

Şi norii grijilor mi-ai alungat.

*

În daruri veşnice, tu eşti bogat

Şi nesfârşită este-a ta iubire,

Şi urmele mi-s toate efemere.

 

Poporul, 1926, No. 81

*

Vorbe, vorbe, vorbe

*

Se-ntinde a-nserării-nfiorare

În neguri învelită; frunze rânduri

S-aştern pe jos.

Şi dureros

Te-apasă-un dor; şi-n creier gânduri

Diforme se zdrobesc fără-ncetare.

*

Şi toate par a întreba de tine:

„La ce-s făcute viaţa, moartea, dorul?”,

Dar ce răspuns

Crezi că-i de-ajuns?

Sau poate omul să străbată norul

Ce-i înveleşte zările senine?

*

Când te-ai simţit purtat de-aripi uşoare

Spre înălţimi, atunci credeai

Un zeu că eşti,

Şi că pluteşti

Spre alte lumi şi tot mai sus voiai

Şi nu vedeai nimica decât soare.

*

Ce-s oamenii ce nu ştiu să se avânte?

„Ca orbii pipăiesc numai prin noapte!”

Te-ai bucurat,

Pân-ai aflat

Că eşti şi tu un om şi toate, toate

Câte-ai dorit, sunt doruri fără minte.

*

Şi cu încetul te-ai convins că viaţa

E-o luptă cu dureri şi doruri seci.

Precum pe mare

Fără-ncetare

Cresc valuri, fierb zdrobindu-se din veci

Fără-a se nimici; cu timpul faţa

*

De june-ncrezător devine pală:

„Cătând, dar, fericirea unde-o aflu?”

Şi te-ndoieşti,

Chiar de trăieşti:

„O viaţă de dureri e-al morţii suflu.

Ea ne-amăgeşte-ntruna şi ne-nşeală”.

*

Când vezi cum cade frunza tristă, rece,

Te-ntrebi: ce urmează, viaţa de-i sfârşită?

Şi-ai vrea să fii

Printre cei vii.

Eternităţi, vrei, viaţă fericită.

Vrei ca izvoru-i veşnic să nu sece.

*

Dar vai, tu simţi că-aice, pe pământ,

De ai trăi cât stânca de granit,

Cât ape curg,

Şi în amurg

Zefirul lin adie în şoptit,

N-ajungi să-ţi împlineşti măiestru-ţi gând,

*

Dar simţi aşa, de-odat’, un dor nebun,

Când vezi că-i pe sfârşite viaţa ta:

În veci de-a fi,

Chiar de-ar veni

Grozava moarte-n faţă a-ţi sufla:

„Nu mor, chiar cruci la capul meu de pun!”.

*

De n-ai crezut, o viaţă, în nimic

Decât în tine: în zei acuma crezi.

Şi astfel mori

Fără flori.

Şi ce urmează-apoi tu nu mai vezi

Şi nici n-auzi apoi ce alţii zic,

*

Şi nici nu simţi cum viscolul se zbate

Pe-al tău mormânt, cum plânge, râde, joacă,

Iar unii zic

Că eşti nimic,

Iar alţii că viaţa-n veci nu seacă…

Dar, fără înţeles, sunt vorbe toate, toate.

 

Poporul, 1926, nr. 82.

*

Devenire

*

Căzu din soare-un bulgăre de foc

Spre recele pământ; din el ţâşni

Lumină şi căldură. Şi-ncolţi

Viaţă roditoare pe-acel loc.

*

Şi începu în cercuri a roti

Lumina ei. Părea un tainic joc

Ce Prometeu îl iscodi: mijloc

Dibaci o lume-ntreagă de-a-nnoi.

*

Iar un cărbune arzător căzu

Şi-n lutul meu; din flacăra aprinsă

Se plăzmuiră doruri şi dureri,

*

Titanice simţiri, gândiri şi vreri

Şi-a-nchipuirii taină necuprinsă

Din focul veşnic sufletu-mi născu.

 

Spectatorul, Cernăuţi, 1927, No. 1

*

Mi-aduc aminte

* 

Mi-aduc aminte cum stăteam la malul mării;

Cu ochii-nchişi eu măsurăm albastrul zării

Şi valuri după valuri de-argint veneau

Şi-n mine, unul după altul, se frângeau.

*

Ştiam că ele vin la mine de departe:

De unde cerul de pământuri se desparte,

Şi-aduc din veci pe creasta lor şi nor şi soare,

Şi-a stelelor surori luciri mistuitoare.

*

Mi-aduc aminte cum stăteam la malul mării

Şi-n mine se frângea dogoarea înserării.

O, valuri de argint, în voi e Dumnezeu;

El cântă-n voi şi voi în El cântaţi mereu.

*

Se oglindesc în voi pământ şi ceruri, toate,

În voi e visul meu şi gândul ce socoate,

Şi de vă cânt pe voi, voi doar cântaţi în mine,

Cântaţi-mi deci mereu din harpe cristaline!…

Spectator, 1928. No. 2


1915: Retragerea ruşilor din Bucovina

*1915 ianuarie 29 ADEVARUL Pangermanismul

Deşi, în Bucovina, se publicau, uneori, listele cu morţi şi răniţi, acestea erau, mai întotdeauna, incomplete, „Adevărul”, din 11 ianuarie 1915, care a preluat „lista de pierderi No. 73, întocmită, la Viena, de Ministerul de Război”, anunţând, printre răniţii şi morţii în Galiţia, şi 56 de morţi şi răniţi, din Regimentul 41 Infanterie din Cernăuţi, printre morţi numărându-se şi Octavian Oancea, iar printre răniţi, „Silviu Iliuţ (pentru a doua oară), Titus Pahone, Iancu Hahon, Ştefan Simionovici şi Modest cav. de Sorocean, profesor la Câmpulung”.

*

În Bucovina, luptele erau încrâncenate, dar ştirile erau confuze, în ianuarie 1915, când ruşii se apropiaseră mult de Vatra Dornei, iar austriecii rezistau cu disperare, peticindu-şi frontul cu trupe mici, aduce din chiar şi din Boemia.

*

Cea mai mare parte a teritoriului Bucovinei era ocupată de ruşi, viaţa sub sub ocupaţie având nostimadele ei, precum cea relatată de fotograful Benno, despre înţelegerea dintre şeful comenduirii ruseşti din Suceava, maiorul Zadorin, şi inspectorul de poliţie din Burdujeni, ca să li se permită soldaţilor ruşi, în grupuri mici, să viziteze paşnicul şi pitorescul târg moldovenesc. „Zilnic, deci, treceau câte trei-patru ruşi, din Iţcani, la Burdujeni. Duminica trecută, trei soldaţi ruşi au sosit în localitate, unde a avut loc o nuntă ţărănească. Cu această ocazie, fiind şi ei invitaţi (o confirmă şi o fotografie din „Gazeta Ilustrată”, publicate de Benno, autor şi al ştirii din Adevărul”), au chefuit toată ziua şi, seara, la întoarcere, s-au luat la ceartă, apoi la bătaie, lângă vama noastră. Deodată, unul a scos un cuţit din buzunar, înjunghiind pe un camarad al său. Într-o stare muribundă, rănitul a fost transportat la spitalul din Suceava, iar criminalul a fost arestat. Azi, când mă aflam în Suceava, am fost înştiinţat că soldatul rus rănit a murit.

*

Un al doilea caz s-a întâmplat tot în localitate. Pe când doi cazaci petreceau la o cârciumă, unul dintre ei a scos un revolver, ameninţând pe celălalt că-l împuşcă, dacă nu-i plăteşte consumaţiile. Celui ameninţa fiindu-i frică, a plătit totul şi a fost nevoit să doarmă la Burdujeni, până a doua zi, temându-se că colegul său se va răzbuna, în drum spre Iţcani” (Adevărul, 28, nr. 10010, 24 ianuarie 1915, p. 2).

*

Ruși din Suceava, la o nuntă țărănească din Burdujeni

Ruși din Suceava, la o nuntă țărănească din Burdujeni

*

Pe neaşteptate, însă, în această acalmie suceveană vine vestea că, în seara zilei de 23 ianuarie, maiorul Zagorin ar fi primit ordin să părăsească oraşul şi să-şi ducă trupele la Cernăuţi. Drept consecinţă, „toată noaptea, pe şoseaua Iţcani-Suceava, s-au transportat trupe şi muniţii. Înainte de plecare, maiorul Zagorin şi-a plătit hotelul şi şi-a luat rămas bun de la cunoştinţe” (Adevărul, 28, nr. 10012, 26 ianuarie 1915, p. 3).

*

Încetarea amuzantei ocupaţii ruseşti în Suceava se datora bătăliilor din munţi, unde ruşii, fiind înfrânţi, „s-au retras în trei coloane, şi anume: cea din dreapta, în direcţia Colomeea; coloana din centru, spre Zeletin, iar cea din stânga, în direcţia Câmpulungului, unde s-a şi oprit… Înfrângerea ruşilor în munţii Bucovinei, care pare a avea o deosebită importanţă, a hotărât comandamentul rus să evacueze aproape întreaga Bucovină. După unele informaţii, e iminentă şi părăsirea Cernăuţilor de către autorităţile şi trupele ruseşti” (Adevărul, 28, nr. 10013, 27 ianuarie 1915, p. 3). Retragerea era confirmată şi de comunicatele rusesc şi austriac din 26 ianuarie, ultimul precizând glorios că „trupele noastre înaintează, cu deplin succes, pe când ruşii se retrag cu grabă. 12.000 de prizonieri au fost făcuţi, ieri, şi s-a adunat numeros material de război. Trupele noastre au intrat, ieri (deci, în 25 ianuarie – n.n.), după-amiază, în Câmpulung, în mijlocul ovaţiilor populaţiei” (Ibidem, p. 3).

*

1915 ianuarie 24 ADEVARUL Intregirea Neamului

*

Urmăriţi îndeaproape de austrieci, ruşii au mai avut de sângerat pe pământul Bucovinei, şi 26 ianuarie, după orele 11, când au avut loc încăierări, „pe străzile oraşului Rădăuţi, între o avangardă austriacă de vreo sută de soldaţi, care au făcut o recunoaştere, şi o sută cincizeci de cazaci, care erau în retragere şi mai întârziaseră în Rădăuţi. Au căzut morţi mulţi din ambele părţi, fiind răniţi, cu această ocazie, şi doisprezece trecători”.

*

Simultan cu încăierarea de la Rădăuţi, „avangărzile austro-ungare au intrat, în entuziasmul indescriptibil al populaţiei, în Suceava. La două, după-amiază, a sosit grosul trupelor, care au fost primite cu ovaţii de populaţia civilă. Soldaţii au fost îmbrăţişaţi pe stradă. Ruşii s-au retras cu totul spre Cernăuţi. Oraşele Câmpulung, Gura Humorului şi Suceava sunt, iar, cu totul în posesia trupelor austro-ungare.

*

Călătorii sosiţi, după-amiază, din Cernăuţi comunică că guvernatorul rus al Bucovinei, Evreinow, a părăsit, împreună cu întregul său stat major şi cu întreaga garnizoană, Cernăuţii, îndreptându-se spre Novoseliţa” (Pester Lloyd, apud Adevărul, 28, nr. 10015, 29 ianuarie 1915, p. 3).

*

1915 ianuarie 20 ADEVARUL Compensatia Bratenilor

*

Conform altor ştiri, din acelaşi număr de ziar, ruşii nu părăsiseră Cernăuţii, ci fortificau împrejurimile oraşului (spre Cuciurul mare – n.n.). „Toată ziua de ieri (în 27 ianuarie – n.n.), soldaţii ruşi au cărat scânduri, de la fabrica „Goetz”, material folosit pentru întărirea adăposturilor. Totuşi, s-au luat măsuri pentru o eventuală evacuare a Cernăuţilor, în care scop a fost retras din oraş tot ce ruşii înmagazinaseră acolo.

*

Dr. Weich, ajutor de primar al Cernăuţilor, a fost însărcinat cu predarea oraşului, când va fi nevoie să se facă aceasta. Populaţia e liniştită” (Ibidem, p. 4).

Remarcabil este faptul că, în retragerea lor, ruşii n-au distrus tunelul Mestecăniş şi nici nu au pricinuit pagube voite târgurilor bucovinene. Cazacii, însă, rămaşi fără comandanţi, în timpul retragerii, au ars şi devastat prin satele Mestecăniş şi Frumoasa şi prin târgurile Câmpulung şi Gura Humorului, pentru că, vorba paznicului Chircă, de pe moşia boierului Capri, „Cazacul, când nu-şi vede pe comandantul său în spate, nu mai ştie de nimic. Când nu mai are ce fura, arde şi distruge” (Adevărul, 28, nr. 10024, 7 februarie 1915, p. 2).

*

Pe neaşteptate, odată cu omăturile lui februarie, se lasă peste Bucovina o tăcere mediatică românească incredibilă, de parcă provincia aceasta străbună ar fi încetat să mai fie locuită şi trăită de români.


Cine mai are nevoie de Eminescu?

Închinare, în noapte

Închinare, în noapte

*

Există, în judeţul Suceava, un itinerariu eminovician tulburător, cu religve supuse degradării, cu piatra mormântală a bunicului dinspre tată al lui Eminescu, acoperită de brazde, la Călineşti Cuparencu, şi cu cea a bunicii dinspre mamă, rezemată de zidul bisericii, la Bălineşti, pe piatra bunicii fiind inscripţionată cu cretă destinaţia de pavelă pentru un trotuar, căreia îi era menită de către un preot care, ca să-şi facă livadă şi fânaţ, a distrus cimitirul mărturisitor, spulberând în anonimat inclusiv mormântul ctitorului celei mai frumoase biserici de lemn din întreaga Moldovă.

*

Băneşti, piatra mormântală a bunicii lui Eminescu

Băneşti, piatra mormântală a bunicii lui Eminescu

Călineşti, mormântul lui Vasile Iminovici

Călineşti, mormântul lui Vasile Iminovici

*

Există, la Părhăuţi, minunata ctitorie din piatră a ginerelui lui Luca Arbure, Trotuşan, în care s-a închinat şi a săvârşit botezul copiilor străbunicul lui Eminescu, aşa cum există, la Costâna, şi biserica construită, sub supravegherea lui Petrea Iminovici, înainte ca străbunul lui Eminescu să fi fost recompensat de boier cu o bucată de pământ la Hreaţca, în viitorul Călineşti Enache (la marginea moşiei Costâna, deci), adică destul de departe de locul în care s-a încropit un muzeu penibil, cu un bust indecent de cocotă, parcă sfidând prezenţa ignoratei pietre a lui Vasile Iminovici, aflată la vreo două sute de paşi mai departe, sub un gard şubred, din Călineşti Cuparencu.

*

Pietrele şi mormintele zac încă ignorate, înainte de a dispare definitiv, în vreme ce politrucii falsei memorii se adună, nu de ziua naşterii lui Eminescu, zi acaparată de Botoşani, ci în cele anterioare, pentru ca abonaţii la Eminescu din Bucureşti şi din Iaşi să fie livraţi, peste Siret, pe cheltuiala Sucevei. O Suceavă şi aculturală şi anticulturală, care seamănă din ce în ce mai mult cu liderul ei spiritual, Ion Lungu, şi care deversează stoguri de coroane mortuare peste memoria şi peste sfinţenia lui Eminescu.

*

Pe aici au trecut politrucii

Pe aici au trecut politrucii

În urmă cu vreo doi ani, în vară, când octogenarul consilier judeţen Mihai Grozavu a ordonat încă un festival Eminescu, la concurenţă cu cel al pseudo-nepoatei, din iarnă, mi-am închipuit că se doreşte o recuperare de memorie reală, în scopul pregătirii unui traseu turistic-cultural, pe care să atragem autocarele cu elevi din întreaga ţară şi să ne facem datoria, în fond, faţă de mitul identităţii noastre, Eminescu. Dragostea lui Eminescu pentru Bucovina, care l-a nedreptăţit mereu şi mareu, în timpul vieţii lui, nu se datora găluştelor lui Lungu şi bundiţelor cu dihor ale lui Brăteanu, ci şirului de înaintaşi, care îşi dorm somnul liniştit, sub brazdele acestor locuri, amintirea lor păstrând-o, încă, doar condicele parohiale vechi, din depozitele Arhivei judeţene. Din nefericire, nu-i înţelegem şi nu ne facem datoria faţă de acea dragoste, care ne înnobilează pe nemerit, prefăcătoria de-a memoria şi recunoştinţa fiind un scuipat şi pe morminte, şi pe pagini ursite să ne înnobileze.

*

Înregistrarea naşterii lui Gheorghe Eminovici

Înregistrarea naşterii lui Gheorghe Eminovici

Conscripţia din 1816 - cel mai vechi document despre Eminovicienii Bucovinei

Conscripţia din 1816 – cel mai vechi document despre Eminovicienii Bucovinei

*

 Crezusem, în urmă cu doi ani, că Mihai Grozavu doreşte o adevărată recuperare de memorie, aşa că l-am rugat să intervină urgent pentru salvarea pietrelor mormântale ale bunicilor lui Eminescu, pe cea a lui Vasile Iminovici, de la Călineşti Cuparencu, şi pe cea a Paraschivei Brehuescu-Iuraşcu, de la Bălineşti, dar bietul domn octogenar Grozavu nu-şi dorea decât “eminescuţul” lui, cu care să iasă şi el, la defilare în vară (iarna e frig şi-l cam rod reumele), aşa cum iese, cu “eminescuţul” ei, iarna, consăteanca lui, Steiciuc.

*

Gunoaiele "eminescuţilor" din iarnă

Gunoaiele “eminescuţilor” din iarnă

*

Am dat întâmplător peste maldărul de fotocopii şi de fotografii, roade ale trudei din ultimii ani. Printre ele, şi genealogia eminesciană pe linie maternă, care avea să mă surprindă cu relaţia de veri primari dintre Ioan Iuraşcu şi Ioniţă Cuza, străbunicul lui Eminescu şi străbunicul lui Alexandru Ioan Cuza, înrudirea aceasta fiind confirmată, peste timp, şi de teribila asemănare dintre cei doi descendenţi, pe care o subliniasem adăugând lui Eminescu, din poză, barba lui Cuza.

*

Divagaţie: Eminescu, apoi Eminescu - cu barba... rubedeniei lui, Alexandru Ioan Cuza (subiect, printre altele, al unei cărţi pe care o am în lucru).

Divagaţie: Eminescu, apoi Eminescu – cu barba… rubedeniei lui, Alexandru Ioan Cuza

*

Există, în judeţul nostru, total ignorate, şi alte morminte sacre, precum cele ale bunicilor lui George Enescu, bucovinean pe trei părţi, cum însuşi mărturisea, din care lesne şi cu cheltuială puţină s-ar putea reconsitui un itinerariul cultural al memoriei bucovinene, complementar itinerariilor deja consacrate. Memoria, însă, zace în noapte nepăsării, sub maldărele de omagieri lustruitoare de nimeni.

*

În noapte nepăsării, sub maldărele de omagieri lustruitoare de nimeni

În noapte nepăsării, sub maldărele de omagieri lustruitoare de nimeni


În atelierul unui artist: Mircea Dăneasa

Daneasa 19

*

Undeva, aproape de cer, într-o mansardă din centrul Sucevei, aproape de legendarul atelier de odinioară al bucovineanului mitic Archip Roşca, în care păşise fascinat Ion Grămadă, se află atelierul Maestrului Mircea Dăneasa. Sculptor, dar şi pictor. Unul dintre puţinii oameni care au înfrumuseţat, pe ici, pe colo, Bucovina. Personaj controversat, doar pentru că ignoră larmele şi pentru că este şi un filosof înnăscut, care se caută, se caută pe sine în toate cerurile iniţiatice ale iniţierilor primordiale. Aduce a sihastru, ba chiar are şi un păienjeniş delicat de bigotism ortodox prin tainiţele lui, dar zvâcneşte, clipită cu clipită, în preajma luminii şi se metamorfozează, firesc şi dominator, în sacerdot al făptuirii stilistice, la primul clinchet al cuvintelor care desluşesc prin preajmă, pentru a se învremui. Palid, marcat încă de suferinţa covalescenţei, după accidentul de mai adineaori – monumentul lui Ştefan cel Mare, de la Gura Humorului, ceruse, în logică ancestrală, şi jertfă de sânge, din partea făptuitorului Mircea Dăneasa, dar şi din cea a mărturisitorului Tiberiu Cosovan, Maestrul ne aştepta în megieşia uşii deschise spre lumea lui, iar noi am păşit, în alai cucernic, treaptă cu treaptă, până aproape de cer. Mă urmau două prinţese din poveşti, Maria Rusu şi Mălina Darea, apoi, mai agale, poetul Victor T. Rusu şi, mai îndărăt, umbrele ostenite ale artiştilor plastici Mihai Pânzaru-PIM şi Tiberiu Cosovan.

*

Şi pe scări, şi dincolo de uşa deschisă, în cadrul căreia ghiceam silueta Maestrului Mircea Dăneasa, lumina are în ea ceva tomnatec, de miere şi de cer purpuriu, de clar-obscur şi de Timp care cată, brusc, dar şi agale, doar spre sine. Ghiceam, în lumina aceea uleioasă, de candelă a netimpului, tablouri, schiţe, cărţi, machete care ţin formele şi spaţialităţile într-o dulce încleştare-dezlănţuire, tuşe nervoase, cabrate, avertizând asupra galopului culorilor, liniilor, verticalităţii şi a necuprinsului. Simţeam, ştiam că am ajuns într-un templu şi, de aceea, nevăzut de nimeni, sufletul meu se închina. L-am auzit cum se închina.

*

 Am urcat toţi, în ceas de seară, în atelierul Maestrului Mircea Dăneasa, pentru că trebuia să convenim asupra a ce anume va expune, vineri, 29 ianuarie, în şi de Ziua Artelor Plastice Bucovinene, adică într-o altă locaţia neterestră, în care doar bicisnicia vremii e datoare să plece fruntea cu smerenie, în faţa Artistului, pentru că noi, oaspeţii lui de noapte, ne-am născut cu această evlavie a Creaţiei. Încă nu ştiam că eu deja fusesem izgonit din Ziua pe care o recuperasem trudnic de sub colbul greu al uitării şi nepăsării, ceea ce, în fond, nici nu contează. Am trăit, un ceas, aproape de cer – i-am recunoscut contururile inefabile şi le-am pipăit cu sufletul – iar restul nu-i decât deşertăciune.

*

Daneasa 2

Daneasa 1

Daneasa 3

Daneasa 4

Daneasa 5

Daneasa 6

Daneasa 7

Daneasa 8

Daneasa 9

Daneasa 10

Daneasa 11

Daneasa 12

Daneasa 13

Daneasa 15

Daneasa 14

Daneasa 16

Daneasa 17

Daneasa 20

Daneasa 21

Balconul 2

Balconul 1

Balconul 3

Daneasa 18

*


Pagina 987 din 1,486« Prima...102030...985986987988989...1,0001,0101,020...Ultima »