Uriaşul care a păcălit securitatea: Sextil Puşcariu

Un uriaş al culturii române: Sextil Puşcariu

*

Născut la Braşov, în 4 ianuarie 1877, oraş în care şi-a făcut şi studiile gimnaziale, urmate de studii universitare în Germania, la Leipzig (1895-1899), apoi în Franţa, la Paris (1899-1901) şi Austria, la Viena (1902-1904), Sextil Puşcariu a sosit la Cernăuţi în anul 1906, ca titular al Catedrei de Limba şi Literatura Română, după pensionarea lui I.G. Sbiera, şi ca decan al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Cernăuţi, din 1908, până în primăvara anului 1919, când pleacă la Cluj, iar o stradă cernăuţeană începe să-i poarte numele, faptele ardeleanului fiind demne de recunoştinţă şi încununate ca atare după exemplul lui Pumnul, cel care-l numea nemuritor pe Bariţiu, pe când acesta trăia.

*

Doctor în litere din 1889, membru corespondent al Academiei Române din 1905 şi titular din 1914, Sextil Puşcariu, bun prieten al lui Iancu Nistor şi colaborator statornic al „Junimii literare“, a coordonat, practic, actul Unirii Bucovinei cu Ţara, după întrunirea secretă a „înţelepţilor ardeleni“ în casa lui Isidor Boda fiind chemat Iancu Flondor pentru a i se încredinţa „steagul“ şi înfiinţându-se ziarul „Glasul Bucovinei“, cel mai răspândit în provincie, care vede lumina tiparului începând cu ziua de 22 octombrie 1918.

*

În primăvara anului 1919, Puşcariu a refuzat postul de Guvernator al Bucovinei în favoarea celui de prim rector român al Universităţii din Cluj (din postura de Comisar general al Consiliului Dirigent privind organizarea Universităţii din Cluj), de ctitor al „Muzeului Limbii Române“ (1919) şi al buletinului „Muzeului Limbii Române“ din Cluj, „Daco-Romania“, 1921, 1922, 1936-1938 (Vol. IX., 696 pagini).

*

Opera lui Sextil Puşcariu, începută în Bucovina, e diversă, amplă şi profundă, savantul, membru în delegatia României la Liga Naţiunilor de la Geneva, în perioada 1922-1925, dominând spiritualitatea românească.

*

A publicat: „Schiţe“ (în revista Vatra, II, 1895), „Die rumänischen Diminutivsufixe“ (Leipzig, 1899), „Lateinisches ti und ki im Rumänischen, Italienischen und Sardischen“ (Leipzig, 1904), „Rapoarte despre cărţi prezentate la concurs pentru premii“ (Analele Academiei, Tom XLI, 1920-1921, pag. 121, 165), „Raport asupra dicţionariului“ (Analele Academiei, Tom XLI, 1920- 1921, Bucureşti, 1922), „Din perspectiva Dicţionarului“ (Tipografia Ardealul, Cluj, 1922), „Literatura Română“ (Biblioteca Semănătorul, Nr. 70, Arad, 1925), „Dicţionarul Academiei“ (Editura Cultura Naţională, Bucureşti, 1926), „Studii istro-române“, Vol. 2, (Academia Română, Bucureşti, 1926), „Istoria Literaturii Române“ (Editura Krafft şi Droibeff, Sibiu, 1939), „Micul atlas lingvistic român“ (Muzeul limbii române), „Îndreptar şi vocabular ortografic“ (în colabprare cu Naum A. Teodor, Editura Cartea Românească, Bucureşti), „Istoria literaturii române“ (epoca veche, Sibiu, 1930), „Limba română“, Vol. I (Bucureşti, 1940, Vol II urmând să apară postum, în 1950), „Dicţionarul Academiei“, Tomul I (Bucureşti, 1913, 1934, 1937, 1940, 1948, 1949, până la cuvântul „lojniţă“) etc.

*

Reprezentant al României la Institutul Internaţional de Cooperaţie Intelectuală de pe lângă Societatea Naţiunilor (1922), membru în Comitetul Internaţional de Lingvistică, începând cu anul 1936, dar şi membru al Senatului Legionar, Sextil Puşcariu a scăpat de umilire, de închisori politice şi de batjocura unora precum Ovidiu Chromălniceanu şi Al. Rosetti (cel care a ordonat arderea manuscrisului „Doinei“ lui Eminescu, în 1949), păcălind securitatea, adică murind, după un şir de anchete preliminare, în ziua de 5 mai 1948, la Bran, exact în ziua în care, după miezul nopţii, urma să fie arestat. A fost înmormântat, în 7 mai 1948, la Braşov.

Soprana europeană Viorica Ursuleac, în Suceava!

*

Superba tânără din fotografia de mai sus a cântat pe mai toate scenele mari ale Europei, inclusiv la… Suceava, în 16 august 1918. Se născuse la Cernăuţi, în casa arhidiaconului Mihai Ursuleac (1863-1928), deci era normal să vină şi să cânte şi în Bucovina. Din nefericire, Viorica Ursuleac nu purta bundiţă cu dihor „Haida-dâra-dâr-dâr-da”, aşa că Sucevei puţin îi mai pasă de gloria ei europeană, o glorie datorată şi unui glas tulburător, care îl fascinase pe Richard Strauss, care îi oferise rolurile principale în patru dintre premierele operelor lui, „Arabella” (1933), „Friedenstag” (care i-a fost dedicată ei şi soţului ei, dirijorul austriac Celemens Krauss, în 1938), „Capriccio” (1942) şi „Die Liebe der Danae” (1944), dar şi unei erudiţii care avea să o transforme, după spectacolul de adio, cu „Der Rosenkavallier”, susţinut, în 1953, la Wiesbaden, în profesoară la “Salzburg Mozarteum”, unde a activat până în 1964.

*

Excelentă actriţă şi o voce de aur (dacă nu mă credeţi, faceţi click pe fiecare fotografie, inclusiv pe cea de sus, şi ascultaţi-o!), Viorica Ursuleac înseamnă, ca şi muzicianul total al Europei, Roman Vlad, şi el – cernăuţean, o glorie europeană a Bucovinei, pe care noi nu o merităm, pentru că nu ne-o asumăm.

*

* 

Despre concertul ei, la Suceava, a scris Victor Morariu, în istoricul Reuniunii muzical-dramatice „Ciprian Porumbescu”:

*

„Ca eveniment muzical, mai trebuie relevat, aici, un concert al primadonei Viorica Ursuleac, la 16 august 1918. Marea cântăreaţă, care, astăzi, ne cinsteşte neamul la Berlin, era, pe atunci, la opera din Zagreb (Àgram), în Croaţia, iar venirea ei la Suceava era în legătură cu faptul că se afla, aici, chiar în zilele acelea, un regiment croat, ultima garnizoană austro-ungară, pe care a văzut-o Suceava. Ofiţerii croaţi îi ziceau „Violiţa Ursuelaţ” şi o revendicau pentru neamul lor, încât am fost nevoiţi să-i lămurim”.

*

Dacă ar fi fost croată, dacă s-ar fi născut Violiţa Ursuelaţ, Viorica Ursuleac ar fi avut, până acum, măcar câte o statuie în fiecare urbe croată, dar, spre nenorocul ei, s-a născut bucovineancă!

*

*

Soprana Viorica Ursuleac s-a născută la Cernăuţi, în 26 martie 1894, şi a trecut în veşnicie, în Tirol, la Ehrwald, în 22 octombrie 1985. Şi-a definit splendida carieră artistică pe scenele operelor din Zagreb (1922-1924), Viena (1924-1926), Frankfurt (1926-1930), Berlin (1935-1937) şi Munchen (1937-1944). A cântat şi în Anglia, în două stagiuni, şi în Argentina (1948), că doar aşa se întâmplă cu artiştii bucovineni: dacă apucă să cânte, o singură dată, în faţa câtorva zeci de mândri şi inaccesibili suceveni, scenele lumii li se deschid pentru totdeauna. Că-aşa e Suceava, buricul universal al tuturor lungu-lăilor de peste veac şi milenii!

*

*

Despre Viorica Ursuleac s-au scris cărţi în limbi europene, iar înregistrările cu ariile pe care le-a interpretat ea au intrat, de mult, în patrimoniul sacru al Europei. Nu e de datoria mea să o readuc în spiritualitatea bucovineană, aşa că doar atenţionez asupra acestui „sigiliu al dumnezeirii”, cum ar fi zis Arune Pumnul, fără să pot face mai mult. În fond, nu ajunge o viaţă de om, ca să scoţi de sub colbul uitării tot ce au aruncat acolo generaţii întregi de bucovineni.