ion drăguşanul: cina cea de taină

*

la cina mea întotdeauna singuri

s-au adunat străbunii şi urmaşii

ca salahori pribegi ai unei linguri

cu taina cinei vindecându-şi paşii:

ne aşezam cutremuraţi în iarbă

şi-aveam nişte mesteceni lumânări,

dar şi tovarăşi încântaţi să soarbă

din nostalgia pentru depărtări

*

şi când frângeam din pâini şi din visare,

şi când gustam din vinul ca un sânge,

înnobilat de-aceeaşi depărtare

deasupra cerul începea a plânge

căci nu-mi ştiam strămoşii, doar străbunii

şi doar urmaşii care au să vină,

pe care îi zărisem în cărbunii

din vatra pregătită spre hodină,

 *

dar conştienţi de taina sfintei cine,

când luna precum pâinea proaspăt frântă

prin suflete ne zugrăvea destine,

noi ascultam tăcerea: auziţi? iar cântă!