David Hallas Halarevici
*
În doar 24 de ore, fără a avea acces la condicile parohiale ale localităţilor Şaru Dornei, Dorna Candreni şi Boian şi la analele Episcopiei Bucovinei (Schematismus), dar ajutorat, în acest demers, de trei documente, puse la dispoziţie de domnul David Hallas Halarevici, din Quebec (Canada), am izbutit, oarecum, să înţeleg parcursul bucovinean al străbunilor săi români.
*
Familia Halarevici (în alte grafii: Halarievici sau, mai în modă polonă, Halarewicz) a sosit din Transilvania, în 1848, la Şarul Dornei, sat atunci înfiinţat, cu şcoală doar la Dorna Candreni, unde se pare că au urmat cursurile şcolii poporale fraţii Teodor şi Nicolai Halarevici, apoi, după studii cernăuţene, Teodor Haralevici ajunge preot cooperator (al doilea preot), în 1890, la Lenţeşti, în apropiere de Boian, iar Nicolai Halarevici se stabileşte la Boian, unde îl aflăm, în 1895, pe o listă a colectei pentru înfiinţarea Societăţii şcolare poporale „Dumbrava roşă” din Boian (Gazeta Bucovinei, Nr. 18/1895).
*
Nicolai Halarevici a avut doi feciori, pe Emilian, bunicul lui David Hallas, şi pe Gheorghe, ambii trimişi la gimnaziul din Cernăuţi, după absolvirea şcolii poporale din Boian, apoi la Universitatea din Viena, Gheorghe Halarevici publicând, în oraşul studenţiei sale, studiile „Kriegsblindenfürsorge mit Berücksichtigung der landwirtschaftlichen Kriegsblindenschule in Strass”, „Die Fürsorge für die Kriegsblinden in der Bukovina” şi „Blindenberufe und Kriegsblinde”. Nu ştiu ce facultate a urmat Emilian Halarevici (dreptul, mă încredinţează nepotul său), dar despre el vorbesc nişte acte ale vremii, printre care şi un certificat de absolvire al şcolii poporale din Boian, şi un paşaport:
*
*
Gheorghe Halarevici era, în 1920, conferenţiar universitar cernăuţean şi specialist la Institutului de orbi şi surdo-muţi „Regina Maria” din Cernăuţi, condus de Dimitrie Rusceac, iar în calitatea aceasta, de specialist, participa, în 15 iunie 1920, la Conferinţa „Învăţământul special medico-pedagogic”, de la Cluj, unde Bucovina era reprezentată de „tiflo-pedagogul profesor Gheorghe Halarevici”, care a fost ales secretar al Conferinţei, luând cuvântul în cadrul dezbaterilor ştiinţifice şi fiind ales în comitetul de revizuire a “regulamentelor şi a planurilor de Învăţământ, în conformitate cu noile împrejurări şi necesităţi ale României întregite” (Învăţătorul, Anul I, nr. 10, iunie 1920, pp. 6, 7) .
*
Comunicarea ştiinţifică a profesorului bucovinean Gheorghe Halarevici purta titlul “Munca orbilor. Aparate noi inventate”, figurând la punctul opt al ordinii de zi. Se pare că autoritatea ştiinţifică a conferenţiarului cernăuţean a făcut o impresie atât de bună, încât, în 1924, profesorul Gh. Halarevici era, deja, clujean, ca „director al Institutului de orbi din Cluj şi profesor conferenţiar al „Cursurilor medico-pedagogice de pe lângă Universitatea din această localitate” şi ca „un harnic muncitor, căci după ce tipărise, la Viena, mai multe cărţi speciale… ne pune sub ochi o carte despre Lumea orbilor” (Învăţătorul, Anul V, Ediţie specială, 1924). Nu a rupt, totuşi, legătura cu Bucovina, unde cred că mai trăia părintele său, probanil mutat la Cernăuţi, acolo unde, în 1936, profesorul Gheorghe Halarevici publica lucrarea ştiinţifică „Asistenţa orbilor”.
*
În 23 decembrie 1926, la Institutul de orbi din Cluj, poposea Episcopul Nicolae Ivan, iar „Directorul institutului, dl Gh. Halarevici, în conferinţa sa, expune istoricul ocrotirii şi instruirii orbilor, care se face sistematic din epoca umanismului şi ajunge la perfecţiune prin sistemul „Braille” al scrierii şi citirii orbilor prin cele 6 puncte reliefate” (Renaşterea, Anul V, nr. 1, 2 ianuarie 1927).
*
În anul 1927, Comitetul nostru (Societatea Naţională a Femeilor Române, Filiala Cluj), solicitat de Direcţiunea Institutului de Orbi, prin dl Director Halarevici, a pus bazele unui fond pentru tipărirea „Bibliei” în alfabetul Braille, spre a da posibilitatea celora lipsiţi de lumina învăţăturilor Sfinte să se împărtăşească din Cuvântul Domnului (…). Prin stăruinţa Dlui Director Halarevici, Institutul orbilor posedă astăzi un frumos aparat de radio, la cumpărarea căruia am contribuit şi noi, prin colectarea banilor la balurile de copii în anii 1928-29” (RENAŞTEREA, Anul VIII, nr. 48, Cluj, 30 noiembrie 1930, p. 3).
*
Neamul de români Halarevici (mulţi preoţi din Banat şi Mărginime purtau acest nume) a făptuit în Bucovina, învrednicindu-se la memorie, adică exact dimensiunea care, în mod tradiţional, ne lipseşte. Sper să îl reîntâlnesc prin paginile vechi, inclusiv prin condicile parohiale din ţinuturile dornene, pe care o să le caut.
