1904: Jubileu de 25 ani al „Junimei”

*

Din mândra țară a Bucovinei încep să se întețească, pe zi ce merge, semnele de viață românească. Un curent sănătos a început să adie în mijlocul românilor de sub oblăduirea austriacă.

*

Dacă până la noi ajung, câte o dată, și niște note discordante, câte o frază mitocănească, spusă oamenilor venerabili sau invective de preț ieftin, aceia care sunt inițiați în cauză știu să aprecieze, pe lângă toate acestea, starea și gradul de entuziasm ale românilor din Bucovina. Și iată o nouă dovadă despre tăria în credința strămoșească: jubileul „Junimei”.

*

„Junimea” este societatea studenților români din Cernăuți. Înainte cu 25 de ani, o mână de oameni au avut fericita idee de a înființa acest focar de puteri juvenile, pline de vigoare și entuziasm național. Și ideea aceasta a prins rădăcini, trup și suflet, încât astăzi societatea poate privi, cu mulțumire sufetească, la trecutul ei și, cu încredere, la viitor. „Junimea” n-are însemnătate exclusiv studențească, ea este un factor cultural important în viața poporului român din Bucovina, un factor care colaborează, din răsputeri, dimpreună cu „Societatea pentru cultura și literatura poporului român din Bucovina” și cu celelalte societăți culturale române, la cultivarea simțului național.

*

Numărul respectabil de membri, care figurează în anuarul ultim al societății, ne este o dovadă mai mult că toată floarea Bucovinei sprijină și aderează la ținta nobilă a „Junimei”. Despre aceasta, ne-am putut convinge toți aceia care am grăbit să aducem prinos de laudă societății, venind, cu dorul în suflet, să ne cunoaștem frații. Au fost sărbători înălțătoare de inimi. Până când, într-alte locuri, o parte din confrații noștri își omoară timpul cu „Madame Flirt”, uitându-și că au și ei o limbă, că trebuie să aibă un cult și pentru ea, până atunci, aici, la serbările din preajma Putnei, ne-a fost dat să vedem silința entuziastă de a fi cât mai românesc tot ce este în program.

*

Și așa și este firesc, căci ce ne-am face noi, cei de sub oblăduire străină nouă, și ca grai, și ca țintă, dacă n-am învăța să ne păzim ce avem mai scup: caracterul național? În mijlocul fraților noștri, am petrecut, pentru o clipită, adunați laolaltă, solii trimise din toate părțile unde-i suflare românească, afară de nefericita Basarabie. Au venit să încunune „sfântul” stindard frați din România liberă, frați de-ai noștri din Macedonia, dărăpănată și dată pradă flăcărilor, am venit noi, din Ardeal, din „Dacia felix”, cu toții cu același gând, cu aceeași dorință, să ne vadă ochii sărbătorirea muncii pe ogorul țelinos al Bucovinei. Și putem spune, din capul nostru, că ne-am întors la vetrele noastre cu ochii înrourați de lacrimi de bucurie, că ne-a fost hărăzit să fim părtași de-o mulțumire sufletească atât de mare.

*

Să descriu șirul festivităților din program, decursul lor, executarea lor. Toate acestea mă cred dispensat a le face, fiidcă ziarele noastre au căutat să descrie, în cronici cât mai amănunțite, decursul serbărilor. Aici voiesc numai să tâlcuiesc, prin vorbe, bucuria pe care au simțit-o cu toții. Cred că nu este o bucurie de toate zilele bucuria pe care am simțit-o și eu, spre pildă, la „academie”, privind feeria fantastică a domnului Pantazi (Grigore Pantazi, actor și regizor al Teatrului Național din Cernăuți și, din nostalgie, al Reuniunii muzical-dramatice „Ciprian Porumbescu” din Suceava, înființată în același an, 1904 – n. n.) și ascultând oratori, la „comers” (petrecere, reuniune, bal – n. n.) fiind lângă „Picurarlu de la Pind”, îmbrăcat în costum național arămânesc, față în față cu frații bucovineni, la balul festiv, când vedeam pe femeile Bucovinei cum se întrec în frumusețe cu costumele naționale.

*

În orașul Cernăuți, un „mixtum compozitum” de tot felul de neamuri, cosmopolis de nuanță ebraică, catolică, pravoslavonică-ruteană, galițiană – după cum spune un scriitor de-al nostru, se înalță mândru, pe piața principală, Casa Națională. O idee fericită aceasta. În Casa Națională își au sediul aproape toate societățile culturale românești din Bucovina. Cine voiește să vină în atingere cu elita societății românești din Cernăuți n-are decât să cerceteze Casa Națională, unde sunt locațiile societăților și redacțiile revistelor române din Bucovina. Și impresia asta de unire, de întovărășire frățească, îți impune.

*

Din Casa Națională s-a început șirul festivităților „Junimei”. Aici au fost prezentați, în locația societății, un local aranjat cu gust, cu o bibliotecă bogată, cu reviste multe, reprezentanții societăților surori din România, Transilvania și Macedonia. Reprezentate au fost următoarele societăți: „Uniunea studenților români” din București (domnii Titu Axente, Nicu Fortunescu, Petre Doria și Radu Pancu), „Studenții în Drept” din București (dl Căpățină), „România Jună” din Viena (domnii George Novacovici și Cercaoschi), „Petru Maior” din Budapesta (Sebastian Stanca și Horia P. Petrescu). Cu bucurie nespusă, am văzut reprezentați și pe studenții macedo-români, prin domnii Covată și George Cica.

*

Sextil Puşcariu

La festivitățile care au urmat, au luat parte, în frunte cu Î. P. S. Sa Mitropolitul dr. Vladimir de Repta, cu Președintele Țării, Principele de Hohenlohe, și niște oaspeți iubiți din România: Principele Moruzzi, Alexandru și Leon Ghica, cunoscuți mecenați, apoi zelosul secretar al Ligii (Culturale Române – n. n.), Alexandru Florescu. Apoi, dintre tinerii noștri învățați, dr. Sextil Pușcariu, care a ținut o conferință mult gustată, despre „Poeții noștri cei tineri”.

*

„Academia”, un obicei preluat de la studenții germani, dar aplicat la cerințele noastre, ne-a pus la uimire prin frumusețea tablourilor vivante, prin vorbirile pline de avânt ale președintelui Societății Academice, dl George Lucaci, și cele ale domnului profesor Eusebiu Popovici („Dorul și românul”) și, mai presus de toate, prin scena fermecătoare, plină de emoțiune, predarea steagului Societății, din partea Femeilor Române. Femeile Române au ținut să-și arate dragostea lor, dăruind „Junimei” un steag tricolor de toată frumusețea. Dacă au fost cineva fericiți de grandioasele festivități, atunci, în prima linie, au fost reprezentanții societăților. Pe dinaintea ochilor lor li s-au deschis orizonturi noi, de care dădeau socoteală că există, dar nu aveau cunoștință că sunt împodobite cu atâta bogăție dumnezeiască. Trebuie să se știe că numai acela își poate da seama despre românii din Bucovina care a avut norocul să se oprească, cândva, în „mândra Bucovină”, care a putut auzi păsurile fraților săi de acolo, care s-a convins de entuziasmul ce domnește, spre pildă, în cercul Societății „Junimea”, față de tot ce este românesc și nobil.

*

După jubileul „Junimei”, s-au adunat toți reprezentanții studențimii, dimpreună cu „Junimenii”, și s-au sfătuit cu privire la serbarea amintirii lui Ștefan cel Mare. În 2 iulie nou, anul curgător (1904 – n. n.), se împlinesc 400 de ani de când trupul lui s-a dat odihnei. Și s-a hotărât, într-un glas, ca toată suflarea românească să fie chemată să-și dea tributul de admirație memoriei marelui Voievod. Credem cu tărie că apelul acesta va avea un răsunet, pretutindeni unde bat inimi românești. Să sperăm că jubileu „Junimei” a fost numai un preludiu măreț la aniversarea amintirii aceluia care își odihnește trupul la Putna, dar spiritul căruia cutreieră inimile noastre, îmbărbătându-ne la muncă către un ideal larg.

*

Jubileul „Junimei” ne-a dat o nouă dovadă despre spiritul, care se încheagă, acum, tot mai mult, în societatea bucovineană, astfel încât suntem ferciți de-a face o constatare: Dacă dl profesor Iorga, a cărui slovă ne-am obișnuit, pe drept cuvânt, să o ținem drept scriptură, a terminat, mai anii trecuți, un articol referitor la stările din Bucovina, cu cuvinte „Am dori ca să se provoace o mișcare mai puternică românească, mai mult avânt de lucru patriotic”, atunci astăzi putem zice, cu siguranță, că avântul acesta nu lipsește generației de acum, în urma felului cum a știut să arate că gândește și simte românește, cu ocazia jubileului, și credem, cu tărie, că nu va lipsi, cu atât mai vârtos, la festivitățile de la Putna.

*

Horia P. PETRESCU

* 

(Luceafărul, Anul III, Nr. 5, 15 martie vechi 1904, pp. 120, 121)