Sub tipar, o nouă carte de Roman Istrati

Există scriitori care ne încredințează doar un pumn de cuvinte, pe care noi, cu îndătinata noastră insesbilitate, le ignorăm, risipind nestemate și abandonându-le sub colbul ignoranței și al nepăsării. Și asta se întâmplă pentru că „nu doar lumpen-proletariatul e plin de zevzeci și nătărăi. Nu doar lumea săracă și incultă e blamabilă sub aspectul lipsei de judecată. Mocofani întîlnim și în sferele înalte ale culturii, artei, în lumea plină de fițe a vedetelor, în sportul de performanță și, mai ales, în politică” (Meditații cu nuiaua), în care nu mai vibrează „imense clopote de humă” (sentiment de toamnă), chiar dacă „țipă sub cerul spart ca o fântână” (însingurare).

Un astfel de scriitor, care ne oferă mult, deși nouă ni se pare puțin, este Roman Istrati, poetul, publicistul și filosoful care s-a născut la Rădăuți, în 7 septembrie 1955, şi care avea să debuteze editorial, în 1978, deci la doar 23 de ani, în prestigioasa Editură „Eminescu”, cu placheta „Miezul adânc”, beneficiind şi de o prefaţă frumoasă, scrisă de Constanţa Buzea, următoarea lui carte, „d’istrati: jupânii”, fiind lansată abia în 7 septembrie 2015, adică în ziua în care, „piezișă stea de noapte” (negândire), Roman Istrati, împlinind 60 de ani, devenise „chiar pribeagul care-și cere prânzul” (călcând lumina), pășind pe „neliniștite trepte de untdelemn” (somn).

În tot și în toate, Roman Istrati a fost și rămâne un poet înăscut, chiar și în această carte de publicistică, în care „Ștrumfii Kremlinului” înseamnă doar un pretext geopolitic pentru deslușirea comodității noastre istorice, a celor resemnați mioritic și veșnic nepăsători, deși analiza situație politice nu lipsește, ba, dimpotrivă, e acerbă, lucidă și competentă. Dar și aici, în această incredibilă parabolă a contemporaneității est-europene, „Roman Istrati își face iluzia că este un sceptic, când el este de fapt un luptător mocnit, ca viața însăși, pentru cauze mari. Nu se grăbește să tragă concluzii, și nu reușește să fie cinic… este timp care trece greu, lăsând în urmă poezia agoniei lui, indicând paradoxalele soluții de viață și de bucurie ale celui care știe să piardă și să învețe” (Constanța Buzea). Citatul acesta se referă, desigur, la timpuria lui operă lirică, dar este cât se poate de potrivit și pentru pamfletarda carte „Ștrumfii Kremlinului”, în care pamfletul nu se manifestă doar ca o aciditate la adresa politicilor, ci ca o potență literară, în care „dansează lutul gata să se-aprindă” (nunta), iar „enoriași de lână se închină / din mâna lui Iisus lumina cade / uscată ca un colț de ghilotină” (acuarelă), sentința devenind destin tipologic pentru un popor caracterizat lăuntric și descifrat ca atare, de „plăvanul grobian şi anonim (care) bea tutun, decimează halbe de rachiu, violează, conduce mangă sau o pune de o bătaie cu răngi şi ciomege de baseball”, de „intelectualul rafinat (care) îşi întreţine plictisul cotidian încercînd să descopere sensuri filosofice în texte penibile sau pur şi simplu să întreţină nevinovate discuţii intelectuale despre fenomenele meteo”, de „intelectualul rural, (care), între mulsul vacii şi fierberea lăturilor pentru tenorii guiţului, îşi face timp şi pentru rezolvarea unui rebus sau pentru lectura rezumativă a presei”, de „intelectualii de oraş, absolvenţi ai unor facultăţi de la mare distanţă (care) îşi închipuie că-s mult superiori în toate domeniile şi, de şmecheri ce au ajuns, ca să se distreze, comandă la restaurant apă minerală feliată şi ciorbe de perişoare pătrate spre exasperarea pupezelor cu breton care, în calitatea lor de ospătăriţe, trebuie să ştie rînduiala tacîmurilor, să ştie să toarne discret în pahare, dar mai ales să ştie să rînească elegant după fiecare consumator” (Spionul Floricel).

În fața acestei lumi, care îl absoarbe, îl cuprinde și îl sufocă, „gându-i cărarea / trecând ca o spaimă târzie” (rămâne un spațiu), „și liniștea-și culcă genunchiul / umbrit de povară” (rămâne un spațiu), și tocmai de aceea poetul Roman Istrati, care vine dintr-o altă dimensiune spațială, din cea în care „și fructul ascunde în nemișcare o simfonie” (toamna), iar „lumina ei un singur sens arată” (stea), nu se poate resemna cu faptul că „noi, românii, sîntem cu sîntem, dar la fudulie nu ne bate nimeni. Cînd e vorba de scos nasul-n lume şi de organizat paranghelii răsunătoare suntem aşi, spargem orice concurenţă şi-i lăsăm pe toţi muţi de uimire cu făloşenia noastră cosmică” şi că „brandul Bucovinei s-a vrut ctitorit pe trei repere majore: tradiţiile nealterate (nu s-a zis nimic despre manelizarea cvasitotală a folclorului), multiculturalismul bucovinean (de fapt semianalfabetismul multietnic) şi bioland-ul (adică meniul cu produse pur ecologice şi cu certificate bio)” (Jupîn de Pardon). În fond, Roman Istrate vine de şi trăieşte acolo unde „e greu să naști puterea din cuvinte / când chiar cuvintele îți sunt povară” (călcând lumina), de acolo unde „durerea unor faceri se aude” (din tată-n fiu) „şi mâine somnul poate se va rupe / și mâna noastră mângâind va pune / vinul în flori și florile în cupe / brumă prin struguri și rugină-n prune” (țară).

„De dragul limbii române”, Roman Istrati aude cum „necuvios de simplu și curat / trece un vaiet sângeriu prin vie / clopotu-și sparge-n gură fluturi / lăptoși ca osul sfânt, de păpădie” (somn) şi se revoltă în faţa primitivismului îndătinat, în care „adoraţia tîmpă rămîne apanajul principal al gloatei, indiferent dacă subiectul adoraţiei e un sfînt, o persoană publică, un obiect sacru sau un fetiş ordinar” (Noi suntem de la Coţuşca/ Unde a-nţărcat dracu, răţuşca), iar „unii opinează chiar că Tatăl Ceresc şi-ar fi scăpat creaţia de sub control şi că oamenii au ajuns să-şi facă d ecap comportîndu-se împotriva naturii. Ca să fiu cinstit, tocmai aceste comportamente umane de la noi sau de aiurea, de pe planetă, îmi dau de multe ori fiori sau îmi creează coşmaruri” (Capra rusească).

„De dragul limbii române”, care, după cum sacerdotal susţinea Arune Pumnul, înseamnă „pecetea dumnezeirii” pusă pe identitatea noastră de neam, Roman Istrati se revoltă, precum în poezia din tinereţe, aşa şi în pamfletele literare din „Ştrumfii Kremlinului”, împotriva faptului că, „de multe ori, conştienţi sau fără să vrem, acţionăm împotriva firii. Ne răzvrătim împotriva tradiţiilor, împotriva normelor şi regulilor şi, din păcate, răzbunarea scăpată de sub control se orientează chiar împotriva propriilor persoane. Din idioţenie funciară ori cu rafinament masochist, fiecare ins îşi duce războiul împotriva propriei fiinţe” (Sfinţia Sa MIG-ul) – „Povești voi scrie, dacă timpul cere / și despre colții ierbii voi vorbi / cum stau ascunși în fiecare noapte / și ard precum un fagure de ploi” (fratelui meu). Iar acţionări „împotriva firii” sunt şi decadenţa – „Hai, că asta cu decenţa e doar o gogoriţă, nu o luaţi chiar mot a mot. Că doar n-am ajuns chiar în halul în care ecumenica Udrea să se rujeze cu carioca, Patriciu să se zgîrcească la hîrtia igienică, Becali să renunţa la Maybach-ul lui, Ţiriac să-şi radă mustaţa şi Vanghelie să nu-şi mai recunoască celebra inteligenţă. Păi cam aşa ar trebui să facă toţi. Măcar din adeziune la spiritul de economie” (Şlapi pentru domnul Putin) –, şi traseismul politic – „Uite că adulterul politic nu figurează ca păcat. Şi atunci mă întreb cu îndreptăţire: dacă cercetătorii au stabilit că maimuţele antropoide, că primatele au sentimentul moralităţii, în sensul că deosebesc binele de rău atunci cum se face că primatele politice româneşti, deşi nu deosebesc binele de rău sînt departe de a poseda capacităţi morale” (Capra rusească), şi toate păcatele şi păcătoşeniile noastre istorice, împotriva cărora Roman Istrati, poet înăscut, iar nu făcut, ridică, în sensul înnălţării, un pumn de cuvinte, mărturisind cu candoare: „Atâta doar mi-e puterea mea în brațe / spini luminoși cu care vă ating” (lumina de nectar).

Indiferent de scrierile pe care ni le încredinţează, Roman Istrati doar ca risipitor de metafore trebuie înţeles şi citit. Iar primele semne ale unei astfel de inspirate lecturi le-au dat, deja, şi Ambrozie Ovidiu Bortă-BOA, autorul copertei, şi artistul fotograf şi poet Victor T. Rusu, care a realizat, drept simbol al operei, portretul lui Roman Istrati, pe care l-am încredinţat acestei cărţi.

BUCOVINA - POEŢII POEŢI No Comments Jun 8

radu iaţcu: nostalgia “zâmbetului”

Când îşi propune o temă pentru dezbatere umoristică, Radu Iaţcu reia, adesea, aceeaşi ipostază nostimă, desenând-o mereu altfel şi fără a se decide asupra variantei finale. O probează, cât se poate de convingător, nostalgia “zâmbetului”, temă exploatată de Radu Iaţcu cu reveniri şi cu nuanţe de exploatare apropiate, cel puţin în aparenţă, pentru că Radu Iaţcu urmăreşte, de fapt, să portretizeze nu nostalgia, ci cenzurarea zâmbetului (la un desen, scanat aiurea, am renunţat), care, din nefericire, se practică din ce în ce mai des şi mai acerb, în societatea românească de astăzi, mai ales ca efect de autoconservare, inclusiv din partea umoristului, simbolizat, aici, direct, printr-un clovn, trecut prin situaţii profesionale de viaţă diverse.

Urzica vieneza No Comments Jun 8

Bucovina16$ sau trei infracțiuni penale

Cică, la presiunea Curții de Conturi, Centrul Cultural „Bucovina” a creat câte o adresă nouă de net pentru fiecare salariat al instituției, parola fiind unică: Bucovina16$ – ieftină, nu? Ce înseamnă asta? Înseamnă că oricine poate viola secretul corespondenței oricărui salariat al Centrului Cultural „Bucovina”, ceea ce, în condițiile multiplei supravegheri de astăzi, deși înseamnă o infracțiune, nu e prea grav. Ne-am obișnuit și resemnat cu supravegherea non-stop.

Grave sunt celelalte două previzibile infracțiuni, care țin de falsul de identitate. Oricare coleg, iar după ce am deconspirat parola colectivă, ceapistă și colhoznică, fiecare sucevean se poate loga și, folosind, adresele „noastre” de net, poate trimite mesaje insultătoare, ca fiind de noi expediate, tuturor funcționarilor publici, de care cam depinde viața noastră de fiecare zi. Eu însumi, folosindu-mi adresa la care oricine are acces, îi pot trimite un mesaj insultător noului președinte al Consiliului Județean Suceava, de pe computerul de servici (eventual de pe al managerului, când părăsește biroul), apoi aș putea da instituția în judecată pentru abuz în serviciu și pentru grave prejudicii care mi s-au adus, susținând că nu eu, ci altcineva a expediat respectivul mesaj. Cu președintele Consiliului Județean nu aș avea probleme, pentru că domnul Gheorghe Flutur știe că, dacă aș avea vreo nemulțumire, întâi i-aș spune-o de la obraz, apoi aș folosi acest blog, nu mesajul.

Nu cred, totuși, că reprezentanții Curții de Conturi din Suceava s-ar face responsabili de această infracțiune penală a conturilor de mail cu parolă colectivă, dar țin să atrag atenția asupra acestei imbecilități, până nu se transformă în infracțiuni. Sper că vor fi dezactivate toate aceste adrese false. Iar cum chestiunea înseamnă un interes major al instituției, mi-am permis să postez acest material, de pe computerul Centrului Cultural „Bucovina” și în timpul orelor de program.

Jurnalism No Comments Jun 8

Radu Iatzko: fotbalul, altfel!

În Franţa, arhitectul şi artistul platic Radu Iaţcu, din Ipoteştii Sucevei, e Radu Iatzko, nu din parvenitism, ci din nevoia pronunţării corecte a numelui, dar e român, titlu pe care şi-l revendică demn şi ultimativ, deşi este mai mult ucrainean din Bucovina, deşi nici sângele românesc nu-i lipseşte din vene şi, mai ales, din inimă. Ţine la identitatea lui românească şi pentru a mai curăţa imaginea caraghioasă, pe care ne-au făptuit-o alţii şi, mai ales, politrucii români. Iar desenele din expoziţii le semnează, doar în grafie românească, Radu Iaţcu.

În Franţa, Radu Iaţcu, autor de fresce, mozaicuri, ba şi de parcuri, fiind recunoscut, ca arhitect, drept un inegalabil ştiutor al lemnului, vernisează, din când în când, adică atunci când îi permite timpul, şi câte o expoziţie de caricatură, opera lui fiind excelent receptată de francezi, inclusiv prin media, acest îndreptăţit de favorabil, cu care este întâmpinat pe târâmul muzelor datorându-se faptului că Radu Iatzko (ce potrivire de nume cu acuarelistul de pe la 1800 Iaszke!) este, aşa cum am mai scris, un poet, dar şi un filosof înăscut al umorului, starea de inefabil ţinând de folosirea liniei subţiri, delicate, care se prelinge cu naturaleţe prin imensitatea albă a colilor de desen. Radu obişnuieşte să pună în valoare albul (eu îl decupez, ca să vizualizez mai bine desenul, în condiţiile unui spaţiu restrâns de afişare), însingurând, cumva, făptuirea omenească şi configurându-i statutul de detaliu surprinzător. Precum în desenele pentru copii, în care câteva greşeli intenţionate se cer identificate, în caricatura lui Radu Iaţcu există poante ascunse, precum în cea despre arbitrajul românesc, în care doar mingea “vorbeşte” despre corupţie, având fanta unei “puşculiţe” lacome.

Radu Iaţcu, într-un cotidian cu tiraj uriaş

Pentru astăzi, am ales noi tema “Fotbalul, altfel”, care cuprinde şi desene noi, dar şi desene dintre cele pe care “Radu Iatcu expose ses desins”, care înseamnă “un travail de qualite qui alie poesie et humour” – chestie pe care nu o citisem, când am scris că Radu este un poet al umorului, dar mă bucur, acum, după ce citesc, de faptul că am avut o intuiţie… franţuzească, în privinţa artei lui Radu Iaţcu.

Urzica vieneza No Comments Jun 7

1901: Un polon, despre raporturile bucovinene

În şedinţa din 16 iulie 1901, a camerei Bucovinei, deputatul cav. de Wiesiolowski a interpelat guvernul pentru revoltătoarea inundare a străinilor în Bucovina, mai ales în diregătoriile administrative, îndeosebi în cele de finanţe. „Fiii țării sunt preferaţi, în mod sistematic, a zis oratorul, iar posturile de rând sunt ocupate de străini. Cauza acestor stări anormale nu e de căutat în lipsa de puteri potrivite, cunoscut fiind că şcolile bucovinene, în special universitatea, oferă o creștere abundentă, iar juriştii bucovineni stau la culmea misiunii, după cum au adeverit şi mari autorităţi juridice din afară.

Bucovinenii sunt preferaţi din alte motive. Modul cum sunt preferaţi fiii țării rectifică părerea ce domneşte în popor, că adică Bucovina, întocmai ca o ţară cucerită prin foc şi sabie, nu e tratată cu acea bunăvoinţă și dreptate, pe care fiecare provincie austriacă e îndreptăţită a o pretinde”.

„Acestea sunt constatările unui Polon, zice „Deşteptarea”, nicidecum ale unui „român fanatic”, după cum i-ar place baronului Bourguignon a scuza bunăvoinţa nemăsurată a guvernului faţă de ţară şi poporul băștinaş.

Am citat anume câteva pasage din interpelarea polonă, spre a arăta ce părere au chiar străinii despre procedura cu importurile nesfârşite. Dacă considerăm, încă, că deputatul polon n-a fost, nici nu este fire opoziţională faţă de guvern, dacă ştim că numărul polonilor bucovineni e aproape disparent şi, prin urmare, nu poate fi vorba de preferări a fiilor poporului polon, dacă ne mai aducem aminte de câte ori şi în câte rânduri au fost şi sunt preferaţi fiii poporului nostru, odinioară unic străpânitor al acestei ţări, trebuie să ne mirăm de unde mai avem noi încă atâta răbdare şi cum de nu se revoltă şi ultima licărire de bărbăţie naţională din sufletele noastre româneşti! Sau nu mai sunt în stare a se revolta, căci aşa s-ar părea, dacă i-am judeca pe românii bucovineni după „representanţii” lor, legitimaţi de baronul Bourguignon, şi, atunci, orice tânguiri ar fi oftate de bătrânii fără putere”, încheie „Deşteptarea”.

*

În urma magistralei vorbiri a valorosului şef al Partidului Poporal Naţional din Bucovina şi deputat, vorbire rostită în 8 iulie 1901, în dieta ţării, toţi românii, de pretutindeni, şi-au îndreptat privirile asupra noilor evoluţii, prin care trece cauza asupriţilor noştri fraţi bucovineni, şi admiră atitudinea bărbătească a bravului fruntaş. Ca o dovadă despre aceasta, sunt şi următoarele adrese de aderenţă, trimise la adresa dlui Dr. Iancu cav. de Flondor:

„Cooperatorii români, adunaţi astăzi (8 iulie), în Cernăuţi, mulţămindu-vă pentru apărarea energică a preoţimii, contra insinuărilor infame, vă votează absolută încredere şi aderenţă nemărginită în toate. Cernăuţi, 8 iulie 1901” (Urmează 58 subscrieri).

„Dlui Dr. Iancu cav. de Flondor, Storojineţ, Bucovina: Inspiraţi de ţinuta dumneavoasră vrednică, în lupta pentru interesele naţionale, vă asigurăm de nestrămutata noastră iubire şi alipire. Totodată, exprimăm dispre ţulnostru faţă de trădătorii naţiunii, de pănura lui Ioan Lupul. Tinerimea română din Viena”.

„Dr. Iancu Flondor, Storojineţ, Bucovina. Admiraţie şi încredere distinsului luptător al neamului romanesc. Lupta energică, desvoltată contra duşmanilor, ne însufleţeşte. Cauza Partidului Poporal Român din Bucovina e cauza întregului neam, iar cei ce s-au lepădat de neam, pactizând, de dragul strălucitei poziţii, ca Iancu Lupul, sunt ţinta dispreţului naţional. Trăiască Partidul Poporal Român! Trăiască reprezentanţa lui; trăiască Iancu Flondor! / Studenţimea română din Graz”.

(Tribuna Poporului, Anul V, Nr. 127, duminică 8/21 iulie 1901)

ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI No Comments Jun 7