Măgarul lui Goethe şi revoluţia de la 1848 (I)

Piaţa “Austria” din Cernăuţi

Tare-mi mai place mie gloriosul an al nevredniciei româneşti 1848! Şi cel cu care ne tămâiază istoricii, şi cel lăfăit prin presa vremii, şi mai ales de gazeta „Amicu Poporului”, care, cu doar vreo treizeci de numere, i-au adus redactorului ei un post de deputat în Dieta din Budapesta, din partea „ţării” Chiuarului.

Gazeta se tipărea cu tiparul lui Vasilie Cosma şi îl avea redactor responsabil pe „Sigismund Pop: şede în Uliţa Frumoasă Nr. 475” din Budapesta. S-au păstrat doar 9 numere, începând cu cel din 21 iunie 1848, care era al patrulea. „Iesă în toată joia” şi „se dă prin Comisia centrală din Pesta”, deviza gazetei fiind „Cine precum îşi va săra, aşa va mânca”. Nostim. Ca şi articolele declamative, care ocupă paginile. Ştiri puţine şi precaute, toate despre Budapesta. Şi mulţi, mulţi, mulţi de „fraţilor” şi nici un „fraţilor români” (ca să nu deranjeze!), semn că venerabilul Sigismund Pop încă nu ştia fabula lui Goethe – nici eu nu o mai ştiu, dar v-o pot nara.

Inegalabilul poet german, care a lăsat după sine şi câteva fabule, povestea, într-una din acestea, despre o dihonie revoluţionară care cuprinsese Parlamentul (sau poate că lumea) Animalelor: ţipete, răgete, mârâieli – mă rog, un adevărat iad auditiv, întrerupt, pe neaşteptate, de înţeleptul măgar, care, urcându-se la tribună, a năucit tot regnul sălbatico-domestic cu apelativul „Fraţilor!”. Bietul măgar dădea sfaturi bune, era mai înţelept decât dacii între traci, dar nu se poate dovedi (dacă nici dacii, nici măgarul nu cunoşteau scrierea!), îndemna la bine, la concordie, la un adevărat ecumenism dobitocesc, dar în zadar, pentru că sălbăticiunile, care rămăseseră iniţial cu gura căscată, din pricina apelativului „Fraţilor!”, şi-au revenit din buimăceală şi-au năvălit asupra bietului măgar. Bătăi ca-n filme, ca-n parlamentul nipon şi în cel basarabean, apoi linişte, o tăcere perceptibilă şi cu buricele degetelor, sfâşiată, ici-acolo, de câte-un geamă cioburat al bietului măgar. Atunci, în clipa uriaşă a tăcerii compasionale, s-a ivit, de pe unde se ascunsese, un iepuraş timid şi nevinovat, care avusese buna inspiraţie românească a fugii ruşinoase, dar sănătoase din faţa dihoniei parlamentare.

Înţeleptul măgar, zărindu-l pe iepuraş, îngăimă cu glas de muribund:

– Bine, vere, nu am vorbit eu cu înţelepciune?

– Cu înţelepciunea dacilor între traci! (Nu cred că Goethe a scris chiar aşa, dar am şi eu dreptul la opinie, precum toţi netoţii zilei; că doar e democraţie),

– N-am îndemnat eu la bine?

– La binele cel mai bine, mai dihai decât preşedintele Iohannis! (Cred că iar am deviat de la textul lui Goethe).

– Şi-atunci pentru ce m-au stâlcit în bătaie, în halul acesta?

Iepuraşul, deşi avea urechile la fel de mari, trebui să cugete niţel, înainte de a formula răspunsul:

– Păi, cum să-ţi spun eu, dragă vere… Ai vorbit foarte frumos, ai îndemnat genial la bine, dar prea îi trăgeai cu… „Fraţilor!”…

Veţi vedea, pentru că-s pus pe veselie (dacă nici plânsul nu mi l-au mai lăsat!), câte astfel de momente fabulistice nu s-au întâmplat între românii revoluţionari ai anului 1848, care se ridicau împotriva feudalismului, pupând urmele Împăratului Ferdinand, dincolo de Carpaţi, şi ale cui au fost să fie, dincoace. Prima ştire mai de Doamne-ajută, nu are nevoie de comentarii:

„Ce e nou în Budapesta. Dieta pe care o aşteptam aşa cu mare dor s-a deschis miercuri, în 23 iunie, cu cea mai mare pompă, la care mai multe mii de suflete erau adunaţi din toată ţara.

În numărul al 3-lea, v-am fost înştiinţat cum că însuşi Împăratul va fi de faţă la deschidere, ci cu durere trebuie să vă înştiinţăm cum că bunul nostru stăpânitor nu putu veni şi a fi de faţă, din pricină că s-a bolnăvit. Aşadar, fiindcă Maiestatea Sa, din pricina bolnăvirii, nu putu veni spre deschiderea acesteia, au împuternicit pe prinţul Ştefan, Palatinul nostru. Ci mai târziu, Împăratul nostru Ferdinand, după cum s-au făgăduit, ne va cerceta însuşi în persoană” (Nr. 5, 1 iulie 1848, p. 78).

A doua ştire, însă îmi aminteşte de prima Istorie a Ungariei, publicată în 1475 la Dresda, de Turockzy (nu verific dacă am scris corect numele), în care istoricul spunea că ungurii nu au probleme cu românii în Ardeal: „îi dai unuia dintre ei cel mai mărunt post posibil şi toţi devin maghiari mai maghiari decât maghiarii… Dar ce să ne facem cu sârbii şi croaţii? Ăştia, orice le-ai da, tot pun mâna pe sabie”. Şi dacă procedau astfel până în 1475, putea să viceversa şi diametral opus prin băltoacele abulice ale anului 1848? Părerea mea, că nu, dar să vedem ce scrie la gazeta de făcut deputat de Chiuar în Dieta de Budapesta:

„Sârbii, care nu vor să se supună legilor ţării ungureşti, fac mare răzmeriţă şi vărsare de sânge în ţinutul Karlowitz-ului şi în Bacika, prin îndemnul niscăror vânzători de ţară, fiindcă scopul nu le este altul fără numai a jefui pe alţii. Aşa în săptămâna trecută, se sculară asupra unui sat românesc cu numele Sân Mihai, unde făcură mare prădare, hoţii şi aprinderi, ba încă ce e mai mult şi necinstiră pe fetele şi muierile locuitorilor de acolo, din pricină că n-au vrut a da mână cu dânşii spre a fura. Dumnezeu, fraţilor, această faptă tirănească nepedepsită nu o va lăsa.

Ministerul împotriva sârbilor şi a croaţilor, până acum, a trimis cinci mii şase sute de feciori la Beciu (Belgrad – n. n.), două mii cinci sute douăzeci şi unu de cătane regulate la Seghedin” etc. Majoritatea acestor feciori, precum ştim, veneau din Bucovina, printre ei şi un ţăran oarecare, care a dobândit gradul, mai ales folcloric, de… Căpitanul Dan din cântecul popular, pe care nu l-a recunoscut mândruţa la întoarcere, aşa de mândru înţolit era.

ANECDOTE ISTORICE No Comments May 15

1926: Noi nu pomenim niciodată pe nimeni

Cândva, totul le aparţinea, iar zăgăzuirile anotimpurilor doar pentru ei se săvârşeau. Erau oameni importanţi, cărora li se închinau zilele la picioare. Erau şi oameni neînsemnaţi, dar care îşi ignorau bicisnicia. Iar timpul, în încremenita lui cruzime, i-a spulberat cu totul. Nici măcar amintirea nu le-a mai rămas. „Să trăiţi şi să-i pomeniţi!” e o şmecherie clericală. Noi nu pomenim niciodată pe nimeni. Noi suntem singurii care contează. Cătând spre ei, am ciudata senzaţie că am căta înspre noi, cei care nu vrem să pricepem că deja suntem colbul de pe tălpile viitorimii. De asta şi insist în a tot căuta, ici, un nume, dincolo, altul, închipuindu-mi că aş lecui de pustietate. Şi ce trist este pentru un popor să nu-şi poată căuta străbunii prin cronici, cronologii şi calendare, prin cărţi mărturisitoare şi de importanţă comunitară!

Numiri de judecători. „În circumscripţia tribunalului Fălticeni. D. Dimitrie Chirică, judecător inamovibil la judecătoria Şarul-Dornei, din judeţul Fălticeni, se transferă, în aceeaşi calitate, la judecătoria Liteni, din acelaşi judeţ, în locul nou înfiinţat. D. loan Silivestru, ajutor de judecător la judecătoria Şarul-Dornei, din judeţul Fălticeni, se transferă, în aceeaşi calitate, la judecătoria Liteni, din acelaşi judeţ, în postul nou înfiinţat” (p. 29).

„În circumscripţia tribunalului Câmpulung, D. Wilhelm Praglovschi, judecător inamovibil la judecătoria Stăneşti din judeţul Storojinet, se transferă judecător-şef la judecătoria Câmpulungul Moldovenesc mixt, în locul dlui Octavian Aurite, trecut în alt post. D. Traian Tomoioagă, supleant cu examen de capacitate, de la tribunalul Cernăuţi, se înaintează judecător inamovibil la judecătoria Câmpulungul Moldovenesc mixt, în locul dlui Leon Matasar, trecut în alt post. D. Beno Romanovschi, judecător de instrucţie inamovibil la tribunalul Cernăuţi, se numeşte judecător inamovibil la judecătoria Gura Humorului din judeţul Câmpulung, în locul dlui Norbert Buzek, trecut în alt post” (pp. 29, 30).

„În circumscripţia tribunalului Cernăuţi, D. Ioan Sbiera, judecător cu titlul de consilier de Curte de apel, la tribunalul Cernăuţi, se numeşte judecător-şef la judecătoria Cernăuţi mixtă. D. Victor Tomasciuc, judecător cu titlul de preşedinte de tribunal la tribunalul Cernăuţi, se numeşte judecător la judecătoria Cernăuţi mixtă. D. Constantin Dracinschi, judecător cu titlul de consilier de Curte de apel la tribunalul Cernăuţi, se numeşte judecător la judecătoria Cernăuţi mixtă. D. Ştefan Baculinschi, judecător inamovibil la tribunalul Cernăuţi, se transferă, în aceeaşi calitate, la judecătoria Cernăuţi mixtă. D. Otto Plitter, judecător de instrucţie cu titlul de preşedinte de tribunal la tribunalul Cernăuţi, se numeşte judecător la judecătoria Cernăuţi mixtă. D. Octavian Tarnavschi, judecător inamovibil la tribunalul Cernăuţi, se transferă, în aceeaşi calitate, la judecătoria Cernăuţi mixtă. D. Vasile Hrincu, judecător inamovibil la Cernăuţi, se transferă, în aceeaşi calitate, la judecătoria Cernăuţi mixtă D. Abraham Steiner, judecător cu titlul de preşedinte de tribunal la tribunalul Cernăuţi, se numeşte judecător la judecătoria Cernăuţi mixtă. D. Sigmund Bibring, judecător inamovibil la tribunalul Cernăuţi, se transferă, în aceeaşi calitate, la judecătoria Cernăuţi. D. Carol Hilsenrad, judecător cu titlul de preşedinte de tribunal la tribunalul Cernăuţi, se numeşte judecător la judecătoria Cernăuţi mixtă. D. Oton Toxovici, judecător cu titlul de consilier de Curte de apel la tribunalul Suceava, se numeşte judecător la judecătoria Cernăuţi mixtă. D. Franz Gaschler, judecător cu titlul de consilier de Curte de apel la tribunalul Cernăuţi, se numeşte judecător la judecătoria Cernăuţi mixtă. D. Xenofon Siretean, supleant cu examen de capacitate la tribunalul Cernăuţi, se înaintează judecător inamovibil la judecătoria Cosmeni mixtă din judeţul Cernăuţi, în locul vacant. D. Vasile Corniciuc, supleant la tribunalul Suceava, se numeşte ajutor de judecător la judecătoria Zastavna din plasa Cernăuţi, în locul dlui Ilarion Nastasi, trecut în alt post” (p. 30).

„În circumscripţia tribunalului Rădăuţi. D. Nicolae Sulcină, judecător de instrucţie cu titlul de preşedinte de tribunal la tribunalul Suceava, se numeşte judecător-şef la judecătoria Rădăuţi mixtă, în locul dlui Artur Hnidei, trecut în alt post. D. Wilhelm Peter Greculessy (nu mă aşteptam să dau, vreodată, peste un nume precum acesta, de care Alecsandri făcea mare haz! – n. n.), judecător cu titlul de preşedinte de tribunal la tribunalul Cernăuţi, se numeşte judecător la judecătoria Rădăuţi mixtă, în locul dlui Adalbert Paul, trecut în alt post: D. Maximilian Bruker, judecător de instrucţie inamovibil la tribunalul Cernăuţi, se numeşte judecător inamovibil la judecătoria Siret din judeţul Rădăuţi, în locul dlui Melentie Canţer, transferat. D. Severin Velehorschi, supleant cu examen de capacitate la tribunalul Suceava, se înaintează judecător-şef inamovibil la judecătoria Vicovul-de-Sus, din judeţul Rădăuţi, în locul nou înfiinţat. D. Victor Bendeschi, ajutor de judecător cu examen de capacitate la judecătoria Slăveşti din judeţul Teleorman, se înaintează judecător cu titlu provizoriu la judecătoria Vicovul-de-Sus din judeţul Rădăuţi, în locul nou înfiinţat” (p. 30).

„În circumscripţia tribunalului Storojineţ. D. Meletie Canţer, judecător inamovibil la judecătoria Siret, din judeţul Rădăuţi, se transferă judecător-şef la judecătoria Storojineţ mixtă, în locul dlui Ştefan Tomovici, trecut în alt post. D. Paul Ustianovici, judecător cu titlu de preşedinte de tribunal la tribunalul Cernăuţi, se numeşte judecător la judecătoria Storojineţ mixtă, în locul dlui Emanoil Lictenfeld, trecut in alt post. D. Teodor Florişteanu, ajutor de judecător la judecătoria Cozmeni din judeţul Cernăuţi, se transferă, în aceeaşi calitate, la judecătoria Stăneştii-de-Jos din judeţul Rădăuţi, în locul vacant” (p. 30).

„În circumscripţia tribunalului Suceava. D. Eusebie Sârbul, procuror la tribunalul Suceava, se numeşte judecător-şef inamovibil la judecătoria Suceava mixtă. D. Edmund Persfeld, judecător cu titlul de consilier de Curte de apel la tribunalul Suceava, se numeşte judecător la judecătoria Suceava mixtă. D. Adolf Kupferberg, judecător cu titlul de consilier de Curte de apel la tribunalul Suceava, se numeşte judecător la judecătoria Suceava mixtă. D. Aleis Anton Provasi, judecător cu titlul de preşedinte de tribunal la tribunalul Suceava, se numeşte judecător la judecătoria Suceava mixtă. D. Ioan Gaube, judecător cu titlul de preşedinte de tribunal la tribunalul Suceava, se numeşte judecător la judecătoria Suceava mixtă. D. Ludwic Löwy, judecător cu titlul de preşedinte de tribunal la tribunalul Suceava, se numeşte judecător la judecătoria Suceava mixta. D. David Geller, judecător inamovibil la tribunalul Suceava, se transferă, în aceeaşi calitate, la judecătoria Cernăuti mixtă. D. Otto Tomasczuk, judecător inamovibil la tribunalul Suceava, se transferă judecător-şef la judecătoria Dărmăneşti din judeţul Suceava, în locul nou înfiinţat. D. Simion Boca, supleant cu examen de capacitate la tribunalul Cernăuţi, se înaintează judecător inamovibil la judecătoria Dărmăneşti din judeţul Suceava, în locul nou înfiinţat. D. Grigore Danciu, supleant cu examen de capacitate la tribunalul Suceava, se înaintează judecător-şef inamovibil la judecătoria Ilişeşti din judeţul Suceava, în locul nou înfiinţat. D. Valdemar Hopp, judecător inamovibil la judecătoria Rădăuţi mixtă, se transferă, în aceeaşi calitate, la judecătoria Ilişeşti din judeţul Suceava, în locul nou înfiinţat” (Monitorul oficial al României, nr. 3, 3 ianuarie 1926, pp. 29 şi 30).

Prin „deciziune ministerială” din 5 ianuarie 1926, se numeau noi secretari de plasă: „În judeţul Fălticeni: 1. Mateescu Constantin. 2. Gabor Gheorghe” (Monitorul oficial al României, nr. 4, 5 ianuarie 1926, p. 86).

Ministrul secretar de stat de la departamentul de interne, lua în examinare rapoartele prin care prefectul judeţului Storojineţ cerea demiterea consiliului comunal din Bobeşti, ca urmare a demisiei primarului Gheorghe Medwaczky, în locul demisionarului neputând fi nimeni numit „ca primar, neştiind carte”. În cele din urmă, consiliul comunal s-a dizolvat, afacerile comunale urmând să fie girate de un interimat, din care făceau parte: „David Dolinschi, ca preşedinte, cărui i se stabileşte ca salariu o diurnă zilnică de lei 20, iar ca membri: Michailo Moscal, Eugen Neagu, Eugen Ucraineş, Tanasi a Pano Moscaliuc, Ion Mantiuc, Toader Zubec şi Alexe Grigoriciuc” (Monitorul oficial al României, nr. 4, 5 ianuarie 1926, p. 92).

În 18 ianuarie 1926, prin decret regal, care sancţionează raportul Ministerului de Interne nr. 27.054/925, „se aprobă de Noi instituirea de noi comisiuni interimare care să gireze afacerile următoarelor comune rurale până la alegerea şi instalarea de consiliu comunal”:

„Judeţul Fălticeni. La comuna Dolheşti: Ştefan Puică, preşedinte; Ion Todireasa, vice-preşedinte; Dumitru T. P. Marian, Vasile C. Pantelimon, Ion C. Mitruţă, Ion Ilie Buculei, Ion Ion Sandu; Vasile Alex. Tanasă, Gheorghe Şerban Stoleru, Petrea C. Pelin, C. V. C. Marian şi Const. Gh. Befu, membri” (Monitorul oficial al României, nr. 14, 19 ianuarie 1926, p. 1).

„Judecătoria Mixtă Suceava. Judeţul Suceava. Extras din procesul-verbal al adunării generate extraordinare, din 6 septembrie 1925, a băncii populate „Sf. Ilie”. Adunarea generală extraordinară a băncii populare „Sf. Ilie”, cu sediul în comuna Sf. lie, judeţul Suceava, s-a întrunit în ziua de 6 septembrie 1925 şi a întocmit statutele acestei bănci, din care extragem următoarele.

1. Firma societăţii este Banca Populară „Sf. Ilie”.

2. Sediul societăţii este în comuna Sf. llie, jud. Suceava.

3. Scopul societăţii este de a înlesni creditul pentru membrii ei şi a fructifica economiile lor (Art. 2).

4. Durata societăţii este nelimitată (Art. 4).

5. Capitalul social este variabil şi se formează din părţile sociale vărsate de membri (Art. 21).

6. Societarii răspund solidar pentru obligaţiunile societăţii cu de 5 ori capitalul subscris (Art. 17 al. c.).

7. Societatea este administrată de un consiliu de administraţie, compus din 7 membri; comisiunea cenzorilor se compune din 3 cenzori activi şi 3 supleanţi (Art. 58 şi 67).

8. Societatea este reprezentată prin preşedintele consiliului de administraţie, iar in lipsa acestuia, printr-un alt membru din consiliu anume delegat de consiliu prin proces-verbal.

9. Societatea cu numele de Banca Populară „Sf. Ilie”, va funcţiona în baza legii băncilor populare şi a statutelor adoptate”.

După acelaşi tipic judecătoresc, s-a mai înfiinţat, în 6 septembrie 1925, şi banca populară „Albina” din Bosanci (Monitorul oficial al României, nr. 14, 19 ianuarie 1926, p. 647).

În 1 octombrie 1925, se înfiinţa în comuna Arbore, printr-o decizie a judecătoriei Solca, „o societate cooperativă de producţie forestieră cu numele Zimbrul Moldovei”, scopul declarat al societăţii (să vedeţi ce demagogii urmează) fiind „de a lua păduri în exploatare sau în plină proprietate, de a înfiinţa ateliere şi fabrici pentru lucrarea lemnului şi a deschide depozite de desfacere a produselor lemnoase, pentru ca, pe deoparte, membrii să poată găsi de muncă în condiţiuni mai bune şi să poată desface pe piaţă produse cât mai ieftine, combătând specula, intermediarii şi câştigul fără muncă, iar pe de altă parte, printr-o exploatare raţională a pădurilor, să contribuie la conservarea şi mărirea avuţiei naţionale” (Monitorul oficial al României, nr. 17, 22 ianuarie 1926, p. 832).

Un divorţ la Zvoriştea, în faţa instanţei din Dorohoi „Astăzi, 5 ianuarie 1926, s-a prezentat înaintea noastră, în camera de consiliu a acestui tribunal, d. căpitan Aurel lonescu, din comuna Zvoriştea, cerând a fi divorţat de soţia sa, Emilia Ionescu, cu domiciliul necunoscut, pentru cauze determinate. În camera secretă, am dat reclamantului consiliile necesare spre a conveni la împreună convieţuire, dar, nereuşind, am primit prezenta reclamaţiune, depusă în două exemplare, pe care am parafat-o conform art. 219 din codul civil. Văzând dispoziţiunile art. 220 din codul civil, dispunem: Înfăţişarea părţilor înaintea noastră pentru ziua de 6 fevruarie 1926, pentru când serviciul de portărei va scoate cuvenitele citaţiuni, comunicând părţii o copie de pe prezenta ordonanţă. Pentru care am încheiat prezentul proces-verbal, semnat de noi, grefier şi reclamant, / Preşedinte, Sachelarescu. Prim-grefier, / Gh. I. Franc. / Reclamant, / Căpitan Aurel lonescu” (Monitorul oficial al României, nr. 20, 25 ianuarie 1926, p. 955).

„Subsemnatul, veteran de la 1877, pierzând titlul de pensie cu No. 161.459 al orfanilor lui Cost. Ungureanu, îl declar nul şi fără valoare, în mâinile oricui s-ar găsi. / Gheorghe D. Mironeasa, tutore, comuna Boroaia, judetul Fălticeni” (Monitorul oficial al României, nr. 20, 25 ianuarie 1926, p. 957).

„Asociaţia generală a invalizilor din război, filiala Câmpulung (Bucovina), pierzându-se biletul de reformă definitivă No. 10 T. t., din 6 iulie 1920, eliberat de comisia medico-militară Rădăuţi invalidului din război Ungureanu Dumitru, din comuna Fundul-Moldovei, judeţul Câmpulung, se declară nul şi fără valoare, în mâinile oricui s-ar găsi” (Monitorul oficial al României, nr. 20, 25 ianuarie 1926, p. 957).

ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI No Comments May 15

Numărătoarea inversă (II)

O „Elegie târzie de primăvară”, scrisă la Braşov, în 14 mai 1986, îmi reaminteşte singura perioadă de glorie a secţiei din Suceava a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, care, cu „Adio, studenţie”, de Vampilov, părea să fi nimerit pe drumul plin de bălării al gloriilor efemere. A fost nostim, atunci, la Braşov, când pe actorul Doru Zaharia abia am izbutit să-l smulg din mâinile miliţienilor (era tuns, pentru că îl juca pe Chiriac, la Iaşi, exact în vremea în care se produsese o graţiere a „tunşilor”, şi trecuse strada prin loc nemarcat), iar colegii mei au luat plasă, cumpărând, de la braşoveni, care tocmai se întorseseră dintr-un turneu în Germania, pantofi „de lac” de… unică folosinţă.

Era o echipă frumoasă, pe atunci, în speratul teatru sucevean, din care făceau parte actualul consorţ regal Radu Duda, Adrian Păduraru, Cristi Rotaru (superb în rolul miliţianului rus), Bogdan Gheorghiu (dispărut prin America), Ada Gârţoman, Mioara Ifrim, Puşa Darie, Marina Ştefanache, Nicolae Manolache (Erou la cutremurul din 1877, când căuta trupul Maestrului său, Toma Caragiu), chiar dacă ni se asigurase cazarea la un hotel pentru tineret, „Sport”, deja şubrezit de prea multă poftă de viaţă. Îmi plăcea lumea în care trăiam, deşi nu-mi puteam dezlipi, o clipă, din faţa sufletului, zâmbetul zulufat al Cozminei, pe care-l provocam cheltuindu-mi întreaga diurnă pe jucării şi hăinuţe pentru ia. Pe bordul autobuzului teatrului deja trona un splendid landou pentru păpuşi, cumpărat direct din fabrica de la Mediaş, în care actorii obişnuiau să depună florile dobândite pe scenă.

Cred că a existat în mine, dintotdeauna, un alean al vieţii din care am venit în această ispăşire prin vârste, un substrat elegiac al libertăţii interioare, inaccesibilă fiinţei umane:

Cât de superb au înflorit castanii

în urbea noastră veche şi cochetă,

dar eu tot m-aş muta de pe planetă

uitând să-mi mai salut contemporanii

şi-aş vieţui în altă galaxie

care există-n capătul de drum,

deja mă simt un fluture de fum,

o aripă imensă, o stafie

blând bântuind prin verbele ştiute

şi-nsângerând buimacă pe silabe

şi-n urma mea pustietăţi arabe

stau leneşe, stau singure, stau mute,

şi-n faţa mea, mereu tot mai în faţă

cu sângele în clocot şi cu anii

tot mai superb dezlănţuind castanii,

deschid ferestre limpezi înspre viaţă,

şi-atunci vă spun, şi-atunci vă strig şi poate

m-aş prăbuşi-n genunchi, să simt, să fiu

un alt pământ nepământesc şi viu

pe care să-mi găsesc stabilitate.

Elegiile mele nu erau destinate nimănui. Nu se puteau publica. Uneori, îi mai citeam câte una colegului meu de turneu, şoferul Constantin Stănică, sunetistului Vasile Corduş sau cui se întâmpla să mă întrebe ce-am mai scris. Poemele mele şi, în general, sufletul meu liric nu aveau viitor. Creşteau discret şi ilegal, doar printr-un fel de gimnastică a minţii. Dar eram fericit. Locuiam într-o garsonieră bună, dobândită la schimb generos de Cristi Rotaru, un cuibuşor în care mă aştepta freamătul meu de veşnicie, Cozmina.

Cronici sentimentale No Comments May 14

Cezar Popescu, artistul exponenţial al vremii

Arareori am avut ocazia să o spun, cu tot sufletul şi cu toată mobilitatea minţii, că pictorul şi sculptorul sucevean Cezar Popescu este artistul exponenţial al vremii. Nu al vremii noastre, a celor cărora nu ne aparţine, deşi ne tot macină şi ne spulberă, ci al vremii, adică al timpului cu repere, în care operele ţin loc de epoci.

Când s-a ivit în plastica suceveană, sub privirea blajină a Maestrului Liviu Suhar, când încă mai spera în rolul civilizator al creaţiei, am fost cucerit de vizionarismul concepţiilor şi, în arare ocazii, am şi apelat la sculptorul Cezar Popescu, rugându-l să mi-i scoată în oglinda zilei pe Ion Grămadă – Eroul Bucovinei, pe Franz Ritter Des Loges – singurul primar pe care l-a avut Suceava vreodată, sau pe cei doi tineri din Udeştii bunicilor lui, Zamfir Nicoară şi Dumitru Catană, care au ales, în toamna anului 1916, să-şi sape propriile morminte, decât să tragă în fraţii lor, românii.

Folosind figurativul, poţi identifica în destinul creator al lui Cezar Popescu aşchii de lumină din destinul celor doi martiri bucovineni, cu care se şi înrudeşte. Asta înseamnă o învinuire a generaţiilor care suntem, total nevrednice să-şi asume şi să pună în valoare un artist exponenţial, precum Cezar Popescu.

La mulţi ani, tinere Maestre, şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!

Cronici sentimentale No Comments May 13

Iulian Dziubinski, ţipăt şi bucurie a culorilor

Întotdeauna m-a surprins opera pictorului Iulian Dziubinski prin forţa lăuntrică a culorilor şi, deci, prin complementaritatea ţipăt-bucurie.

Iulian Dziubinski e un freamăt necontenit, o vibraţie nepământească, dar care-şi află ancoră în culoare, pentru a-şi cuvânta şi disperările, şi bucuriile, ambele conştientizate şi trăite din plin. Dincolo de culoare, e forma, e geometria zilei şi a lucrurilor – toate amprentate fidel pe sufletul lui, şi-abia după aceea reverberate prin culoare, dacă nu cumva culoarea e o şiroire discretă a sufletului dornic să se desluşească. Iulian Dziubinski e exponentul omului încercat de viaţă, care a izbutit să-şi identifice, în energiile lui secrete, toate dimensiunile îngereşti.

La mulţi ani, Iulia Dziubinski, şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!

Cronici sentimentale No Comments May 13