1926: Noi nu pomenim niciodată pe nimeni

Cândva, totul le aparţinea, iar zăgăzuirile anotimpurilor doar pentru ei se săvârşeau. Erau oameni importanţi, cărora li se închinau zilele la picioare. Erau şi oameni neînsemnaţi, dar care îşi ignorau bicisnicia. Iar timpul, în încremenita lui cruzime, i-a spulberat cu totul. Nici măcar amintirea nu le-a mai rămas. „Să trăiţi şi să-i pomeniţi!” e o şmecherie clericală. Noi nu pomenim niciodată pe nimeni. Noi suntem singurii care contează. Cătând spre ei, am ciudata senzaţie că am căta înspre noi, cei care nu vrem să pricepem că deja suntem colbul de pe tălpile viitorimii. De asta şi insist în a tot căuta, ici, un nume, dincolo, altul, închipuindu-mi că aş lecui de pustietate. Şi ce trist este pentru un popor să nu-şi poată căuta străbunii prin cronici, cronologii şi calendare, prin cărţi mărturisitoare şi de importanţă comunitară!

Numiri de judecători. „În circumscripţia tribunalului Fălticeni. D. Dimitrie Chirică, judecător inamovibil la judecătoria Şarul-Dornei, din judeţul Fălticeni, se transferă, în aceeaşi calitate, la judecătoria Liteni, din acelaşi judeţ, în locul nou înfiinţat. D. loan Silivestru, ajutor de judecător la judecătoria Şarul-Dornei, din judeţul Fălticeni, se transferă, în aceeaşi calitate, la judecătoria Liteni, din acelaşi judeţ, în postul nou înfiinţat” (p. 29).

„În circumscripţia tribunalului Câmpulung, D. Wilhelm Praglovschi, judecător inamovibil la judecătoria Stăneşti din judeţul Storojinet, se transferă judecător-şef la judecătoria Câmpulungul Moldovenesc mixt, în locul dlui Octavian Aurite, trecut în alt post. D. Traian Tomoioagă, supleant cu examen de capacitate, de la tribunalul Cernăuţi, se înaintează judecător inamovibil la judecătoria Câmpulungul Moldovenesc mixt, în locul dlui Leon Matasar, trecut în alt post. D. Beno Romanovschi, judecător de instrucţie inamovibil la tribunalul Cernăuţi, se numeşte judecător inamovibil la judecătoria Gura Humorului din judeţul Câmpulung, în locul dlui Norbert Buzek, trecut în alt post” (pp. 29, 30).

„În circumscripţia tribunalului Cernăuţi, D. Ioan Sbiera, judecător cu titlul de consilier de Curte de apel, la tribunalul Cernăuţi, se numeşte judecător-şef la judecătoria Cernăuţi mixtă. D. Victor Tomasciuc, judecător cu titlul de preşedinte de tribunal la tribunalul Cernăuţi, se numeşte judecător la judecătoria Cernăuţi mixtă. D. Constantin Dracinschi, judecător cu titlul de consilier de Curte de apel la tribunalul Cernăuţi, se numeşte judecător la judecătoria Cernăuţi mixtă. D. Ştefan Baculinschi, judecător inamovibil la tribunalul Cernăuţi, se transferă, în aceeaşi calitate, la judecătoria Cernăuţi mixtă. D. Otto Plitter, judecător de instrucţie cu titlul de preşedinte de tribunal la tribunalul Cernăuţi, se numeşte judecător la judecătoria Cernăuţi mixtă. D. Octavian Tarnavschi, judecător inamovibil la tribunalul Cernăuţi, se transferă, în aceeaşi calitate, la judecătoria Cernăuţi mixtă. D. Vasile Hrincu, judecător inamovibil la Cernăuţi, se transferă, în aceeaşi calitate, la judecătoria Cernăuţi mixtă D. Abraham Steiner, judecător cu titlul de preşedinte de tribunal la tribunalul Cernăuţi, se numeşte judecător la judecătoria Cernăuţi mixtă. D. Sigmund Bibring, judecător inamovibil la tribunalul Cernăuţi, se transferă, în aceeaşi calitate, la judecătoria Cernăuţi. D. Carol Hilsenrad, judecător cu titlul de preşedinte de tribunal la tribunalul Cernăuţi, se numeşte judecător la judecătoria Cernăuţi mixtă. D. Oton Toxovici, judecător cu titlul de consilier de Curte de apel la tribunalul Suceava, se numeşte judecător la judecătoria Cernăuţi mixtă. D. Franz Gaschler, judecător cu titlul de consilier de Curte de apel la tribunalul Cernăuţi, se numeşte judecător la judecătoria Cernăuţi mixtă. D. Xenofon Siretean, supleant cu examen de capacitate la tribunalul Cernăuţi, se înaintează judecător inamovibil la judecătoria Cosmeni mixtă din judeţul Cernăuţi, în locul vacant. D. Vasile Corniciuc, supleant la tribunalul Suceava, se numeşte ajutor de judecător la judecătoria Zastavna din plasa Cernăuţi, în locul dlui Ilarion Nastasi, trecut în alt post” (p. 30).

„În circumscripţia tribunalului Rădăuţi. D. Nicolae Sulcină, judecător de instrucţie cu titlul de preşedinte de tribunal la tribunalul Suceava, se numeşte judecător-şef la judecătoria Rădăuţi mixtă, în locul dlui Artur Hnidei, trecut în alt post. D. Wilhelm Peter Greculessy (nu mă aşteptam să dau, vreodată, peste un nume precum acesta, de care Alecsandri făcea mare haz! – n. n.), judecător cu titlul de preşedinte de tribunal la tribunalul Cernăuţi, se numeşte judecător la judecătoria Rădăuţi mixtă, în locul dlui Adalbert Paul, trecut în alt post: D. Maximilian Bruker, judecător de instrucţie inamovibil la tribunalul Cernăuţi, se numeşte judecător inamovibil la judecătoria Siret din judeţul Rădăuţi, în locul dlui Melentie Canţer, transferat. D. Severin Velehorschi, supleant cu examen de capacitate la tribunalul Suceava, se înaintează judecător-şef inamovibil la judecătoria Vicovul-de-Sus, din judeţul Rădăuţi, în locul nou înfiinţat. D. Victor Bendeschi, ajutor de judecător cu examen de capacitate la judecătoria Slăveşti din judeţul Teleorman, se înaintează judecător cu titlu provizoriu la judecătoria Vicovul-de-Sus din judeţul Rădăuţi, în locul nou înfiinţat” (p. 30).

„În circumscripţia tribunalului Storojineţ. D. Meletie Canţer, judecător inamovibil la judecătoria Siret, din judeţul Rădăuţi, se transferă judecător-şef la judecătoria Storojineţ mixtă, în locul dlui Ştefan Tomovici, trecut în alt post. D. Paul Ustianovici, judecător cu titlu de preşedinte de tribunal la tribunalul Cernăuţi, se numeşte judecător la judecătoria Storojineţ mixtă, în locul dlui Emanoil Lictenfeld, trecut in alt post. D. Teodor Florişteanu, ajutor de judecător la judecătoria Cozmeni din judeţul Cernăuţi, se transferă, în aceeaşi calitate, la judecătoria Stăneştii-de-Jos din judeţul Rădăuţi, în locul vacant” (p. 30).

„În circumscripţia tribunalului Suceava. D. Eusebie Sârbul, procuror la tribunalul Suceava, se numeşte judecător-şef inamovibil la judecătoria Suceava mixtă. D. Edmund Persfeld, judecător cu titlul de consilier de Curte de apel la tribunalul Suceava, se numeşte judecător la judecătoria Suceava mixtă. D. Adolf Kupferberg, judecător cu titlul de consilier de Curte de apel la tribunalul Suceava, se numeşte judecător la judecătoria Suceava mixtă. D. Aleis Anton Provasi, judecător cu titlul de preşedinte de tribunal la tribunalul Suceava, se numeşte judecător la judecătoria Suceava mixtă. D. Ioan Gaube, judecător cu titlul de preşedinte de tribunal la tribunalul Suceava, se numeşte judecător la judecătoria Suceava mixtă. D. Ludwic Löwy, judecător cu titlul de preşedinte de tribunal la tribunalul Suceava, se numeşte judecător la judecătoria Suceava mixta. D. David Geller, judecător inamovibil la tribunalul Suceava, se transferă, în aceeaşi calitate, la judecătoria Cernăuti mixtă. D. Otto Tomasczuk, judecător inamovibil la tribunalul Suceava, se transferă judecător-şef la judecătoria Dărmăneşti din judeţul Suceava, în locul nou înfiinţat. D. Simion Boca, supleant cu examen de capacitate la tribunalul Cernăuţi, se înaintează judecător inamovibil la judecătoria Dărmăneşti din judeţul Suceava, în locul nou înfiinţat. D. Grigore Danciu, supleant cu examen de capacitate la tribunalul Suceava, se înaintează judecător-şef inamovibil la judecătoria Ilişeşti din judeţul Suceava, în locul nou înfiinţat. D. Valdemar Hopp, judecător inamovibil la judecătoria Rădăuţi mixtă, se transferă, în aceeaşi calitate, la judecătoria Ilişeşti din judeţul Suceava, în locul nou înfiinţat” (Monitorul oficial al României, nr. 3, 3 ianuarie 1926, pp. 29 şi 30).

Prin „deciziune ministerială” din 5 ianuarie 1926, se numeau noi secretari de plasă: „În judeţul Fălticeni: 1. Mateescu Constantin. 2. Gabor Gheorghe” (Monitorul oficial al României, nr. 4, 5 ianuarie 1926, p. 86).

Ministrul secretar de stat de la departamentul de interne, lua în examinare rapoartele prin care prefectul judeţului Storojineţ cerea demiterea consiliului comunal din Bobeşti, ca urmare a demisiei primarului Gheorghe Medwaczky, în locul demisionarului neputând fi nimeni numit „ca primar, neştiind carte”. În cele din urmă, consiliul comunal s-a dizolvat, afacerile comunale urmând să fie girate de un interimat, din care făceau parte: „David Dolinschi, ca preşedinte, cărui i se stabileşte ca salariu o diurnă zilnică de lei 20, iar ca membri: Michailo Moscal, Eugen Neagu, Eugen Ucraineş, Tanasi a Pano Moscaliuc, Ion Mantiuc, Toader Zubec şi Alexe Grigoriciuc” (Monitorul oficial al României, nr. 4, 5 ianuarie 1926, p. 92).

În 18 ianuarie 1926, prin decret regal, care sancţionează raportul Ministerului de Interne nr. 27.054/925, „se aprobă de Noi instituirea de noi comisiuni interimare care să gireze afacerile următoarelor comune rurale până la alegerea şi instalarea de consiliu comunal”:

„Judeţul Fălticeni. La comuna Dolheşti: Ştefan Puică, preşedinte; Ion Todireasa, vice-preşedinte; Dumitru T. P. Marian, Vasile C. Pantelimon, Ion C. Mitruţă, Ion Ilie Buculei, Ion Ion Sandu; Vasile Alex. Tanasă, Gheorghe Şerban Stoleru, Petrea C. Pelin, C. V. C. Marian şi Const. Gh. Befu, membri” (Monitorul oficial al României, nr. 14, 19 ianuarie 1926, p. 1).

„Judecătoria Mixtă Suceava. Judeţul Suceava. Extras din procesul-verbal al adunării generate extraordinare, din 6 septembrie 1925, a băncii populate „Sf. Ilie”. Adunarea generală extraordinară a băncii populare „Sf. Ilie”, cu sediul în comuna Sf. lie, judeţul Suceava, s-a întrunit în ziua de 6 septembrie 1925 şi a întocmit statutele acestei bănci, din care extragem următoarele.

1. Firma societăţii este Banca Populară „Sf. Ilie”.

2. Sediul societăţii este în comuna Sf. llie, jud. Suceava.

3. Scopul societăţii este de a înlesni creditul pentru membrii ei şi a fructifica economiile lor (Art. 2).

4. Durata societăţii este nelimitată (Art. 4).

5. Capitalul social este variabil şi se formează din părţile sociale vărsate de membri (Art. 21).

6. Societarii răspund solidar pentru obligaţiunile societăţii cu de 5 ori capitalul subscris (Art. 17 al. c.).

7. Societatea este administrată de un consiliu de administraţie, compus din 7 membri; comisiunea cenzorilor se compune din 3 cenzori activi şi 3 supleanţi (Art. 58 şi 67).

8. Societatea este reprezentată prin preşedintele consiliului de administraţie, iar in lipsa acestuia, printr-un alt membru din consiliu anume delegat de consiliu prin proces-verbal.

9. Societatea cu numele de Banca Populară „Sf. Ilie”, va funcţiona în baza legii băncilor populare şi a statutelor adoptate”.

După acelaşi tipic judecătoresc, s-a mai înfiinţat, în 6 septembrie 1925, şi banca populară „Albina” din Bosanci (Monitorul oficial al României, nr. 14, 19 ianuarie 1926, p. 647).

În 1 octombrie 1925, se înfiinţa în comuna Arbore, printr-o decizie a judecătoriei Solca, „o societate cooperativă de producţie forestieră cu numele Zimbrul Moldovei”, scopul declarat al societăţii (să vedeţi ce demagogii urmează) fiind „de a lua păduri în exploatare sau în plină proprietate, de a înfiinţa ateliere şi fabrici pentru lucrarea lemnului şi a deschide depozite de desfacere a produselor lemnoase, pentru ca, pe deoparte, membrii să poată găsi de muncă în condiţiuni mai bune şi să poată desface pe piaţă produse cât mai ieftine, combătând specula, intermediarii şi câştigul fără muncă, iar pe de altă parte, printr-o exploatare raţională a pădurilor, să contribuie la conservarea şi mărirea avuţiei naţionale” (Monitorul oficial al României, nr. 17, 22 ianuarie 1926, p. 832).

Un divorţ la Zvoriştea, în faţa instanţei din Dorohoi „Astăzi, 5 ianuarie 1926, s-a prezentat înaintea noastră, în camera de consiliu a acestui tribunal, d. căpitan Aurel lonescu, din comuna Zvoriştea, cerând a fi divorţat de soţia sa, Emilia Ionescu, cu domiciliul necunoscut, pentru cauze determinate. În camera secretă, am dat reclamantului consiliile necesare spre a conveni la împreună convieţuire, dar, nereuşind, am primit prezenta reclamaţiune, depusă în două exemplare, pe care am parafat-o conform art. 219 din codul civil. Văzând dispoziţiunile art. 220 din codul civil, dispunem: Înfăţişarea părţilor înaintea noastră pentru ziua de 6 fevruarie 1926, pentru când serviciul de portărei va scoate cuvenitele citaţiuni, comunicând părţii o copie de pe prezenta ordonanţă. Pentru care am încheiat prezentul proces-verbal, semnat de noi, grefier şi reclamant, / Preşedinte, Sachelarescu. Prim-grefier, / Gh. I. Franc. / Reclamant, / Căpitan Aurel lonescu” (Monitorul oficial al României, nr. 20, 25 ianuarie 1926, p. 955).

„Subsemnatul, veteran de la 1877, pierzând titlul de pensie cu No. 161.459 al orfanilor lui Cost. Ungureanu, îl declar nul şi fără valoare, în mâinile oricui s-ar găsi. / Gheorghe D. Mironeasa, tutore, comuna Boroaia, judetul Fălticeni” (Monitorul oficial al României, nr. 20, 25 ianuarie 1926, p. 957).

„Asociaţia generală a invalizilor din război, filiala Câmpulung (Bucovina), pierzându-se biletul de reformă definitivă No. 10 T. t., din 6 iulie 1920, eliberat de comisia medico-militară Rădăuţi invalidului din război Ungureanu Dumitru, din comuna Fundul-Moldovei, judeţul Câmpulung, se declară nul şi fără valoare, în mâinile oricui s-ar găsi” (Monitorul oficial al României, nr. 20, 25 ianuarie 1926, p. 957).

ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI No Comments May 15

Numărătoarea inversă (II)

O „Elegie târzie de primăvară”, scrisă la Braşov, în 14 mai 1986, îmi reaminteşte singura perioadă de glorie a secţiei din Suceava a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, care, cu „Adio, studenţie”, de Vampilov, părea să fi nimerit pe drumul plin de bălării al gloriilor efemere. A fost nostim, atunci, la Braşov, când pe actorul Doru Zaharia abia am izbutit să-l smulg din mâinile miliţienilor (era tuns, pentru că îl juca pe Chiriac, la Iaşi, exact în vremea în care se produsese o graţiere a „tunşilor”, şi trecuse strada prin loc nemarcat), iar colegii mei au luat plasă, cumpărând, de la braşoveni, care tocmai se întorseseră dintr-un turneu în Germania, pantofi „de lac” de… unică folosinţă.

Era o echipă frumoasă, pe atunci, în speratul teatru sucevean, din care făceau parte actualul consorţ regal Radu Duda, Adrian Păduraru, Cristi Rotaru (superb în rolul miliţianului rus), Bogdan Gheorghiu (dispărut prin America), Ada Gârţoman, Mioara Ifrim, Puşa Darie, Marina Ştefanache, Nicolae Manolache (Erou la cutremurul din 1877, când căuta trupul Maestrului său, Toma Caragiu), chiar dacă ni se asigurase cazarea la un hotel pentru tineret, „Sport”, deja şubrezit de prea multă poftă de viaţă. Îmi plăcea lumea în care trăiam, deşi nu-mi puteam dezlipi, o clipă, din faţa sufletului, zâmbetul zulufat al Cozminei, pe care-l provocam cheltuindu-mi întreaga diurnă pe jucării şi hăinuţe pentru ia. Pe bordul autobuzului teatrului deja trona un splendid landou pentru păpuşi, cumpărat direct din fabrica de la Mediaş, în care actorii obişnuiau să depună florile dobândite pe scenă.

Cred că a existat în mine, dintotdeauna, un alean al vieţii din care am venit în această ispăşire prin vârste, un substrat elegiac al libertăţii interioare, inaccesibilă fiinţei umane:

Cât de superb au înflorit castanii

în urbea noastră veche şi cochetă,

dar eu tot m-aş muta de pe planetă

uitând să-mi mai salut contemporanii

şi-aş vieţui în altă galaxie

care există-n capătul de drum,

deja mă simt un fluture de fum,

o aripă imensă, o stafie

blând bântuind prin verbele ştiute

şi-nsângerând buimacă pe silabe

şi-n urma mea pustietăţi arabe

stau leneşe, stau singure, stau mute,

şi-n faţa mea, mereu tot mai în faţă

cu sângele în clocot şi cu anii

tot mai superb dezlănţuind castanii,

deschid ferestre limpezi înspre viaţă,

şi-atunci vă spun, şi-atunci vă strig şi poate

m-aş prăbuşi-n genunchi, să simt, să fiu

un alt pământ nepământesc şi viu

pe care să-mi găsesc stabilitate.

Elegiile mele nu erau destinate nimănui. Nu se puteau publica. Uneori, îi mai citeam câte una colegului meu de turneu, şoferul Constantin Stănică, sunetistului Vasile Corduş sau cui se întâmpla să mă întrebe ce-am mai scris. Poemele mele şi, în general, sufletul meu liric nu aveau viitor. Creşteau discret şi ilegal, doar printr-un fel de gimnastică a minţii. Dar eram fericit. Locuiam într-o garsonieră bună, dobândită la schimb generos de Cristi Rotaru, un cuibuşor în care mă aştepta freamătul meu de veşnicie, Cozmina.

Cronici sentimentale No Comments May 14

Cezar Popescu, artistul exponenţial al vremii

Arareori am avut ocazia să o spun, cu tot sufletul şi cu toată mobilitatea minţii, că pictorul şi sculptorul sucevean Cezar Popescu este artistul exponenţial al vremii. Nu al vremii noastre, a celor cărora nu ne aparţine, deşi ne tot macină şi ne spulberă, ci al vremii, adică al timpului cu repere, în care operele ţin loc de epoci.

Când s-a ivit în plastica suceveană, sub privirea blajină a Maestrului Liviu Suhar, când încă mai spera în rolul civilizator al creaţiei, am fost cucerit de vizionarismul concepţiilor şi, în arare ocazii, am şi apelat la sculptorul Cezar Popescu, rugându-l să mi-i scoată în oglinda zilei pe Ion Grămadă – Eroul Bucovinei, pe Franz Ritter Des Loges – singurul primar pe care l-a avut Suceava vreodată, sau pe cei doi tineri din Udeştii bunicilor lui, Zamfir Nicoară şi Dumitru Catană, care au ales, în toamna anului 1916, să-şi sape propriile morminte, decât să tragă în fraţii lor, românii.

Folosind figurativul, poţi identifica în destinul creator al lui Cezar Popescu aşchii de lumină din destinul celor doi martiri bucovineni, cu care se şi înrudeşte. Asta înseamnă o învinuire a generaţiilor care suntem, total nevrednice să-şi asume şi să pună în valoare un artist exponenţial, precum Cezar Popescu.

La mulţi ani, tinere Maestre, şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!

Cronici sentimentale No Comments May 13

Iulian Dziubinski, ţipăt şi bucurie a culorilor

Întotdeauna m-a surprins opera pictorului Iulian Dziubinski prin forţa lăuntrică a culorilor şi, deci, prin complementaritatea ţipăt-bucurie.

Iulian Dziubinski e un freamăt necontenit, o vibraţie nepământească, dar care-şi află ancoră în culoare, pentru a-şi cuvânta şi disperările, şi bucuriile, ambele conştientizate şi trăite din plin. Dincolo de culoare, e forma, e geometria zilei şi a lucrurilor – toate amprentate fidel pe sufletul lui, şi-abia după aceea reverberate prin culoare, dacă nu cumva culoarea e o şiroire discretă a sufletului dornic să se desluşească. Iulian Dziubinski e exponentul omului încercat de viaţă, care a izbutit să-şi identifice, în energiile lui secrete, toate dimensiunile îngereşti.

La mulţi ani, Iulia Dziubinski, şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!

Cronici sentimentale No Comments May 13

Numărătoarea inversă (I)

Când îţi simţi sufletul ostenit şi trupul epuizat, e bine să îţi faci ordine în lucruri şi să nu laşi după tine nici un petic de hârtie, pe care ai considerat, de-a lungul timpului, că nu merită încredinţat tiparului. Trebuie să distrugi şi fotografiile, şi poemele neterminate, chiar dacă de unele dintre ele te leagă odgoane ascunse, cu care-ţi tot cărăbăneşti amintirile prin vremuri aidoma unui edecar.

Mi-aduc aminte, era în 15 martie 1990 şi plecam la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, al cărui prim şi ultim umilit salariat am fost, ca să-mi iau transferul la „Crai nou”. Propunerea mi se făcuse cu o zi înainte, în 14 martie, la câteva clipe după ce mi se născuse şi al doilea copil, Andi, cel cu care aveam să tot împart împovărările aflării de sine. Urcasem în tren şi, instinctual, am scos carneţelul de reporter, notând, în fugă şi cu multe corecturi, un poem pe care nu l-am mai terminat sau mi se pare că nu l-am mai terminat, pentru că vibraţia lui finală aveam s-o regăsesc, târziu, în „Redemption”, „mântuirea” tristă şi disperant strigată spre lumile lumii de Andi. Eu începusem, în trenul de Iaşi, să-mi notez presimţirile:

Deasupra noastră grauri, grauri

bat calendarele în cuie,

iar anotimpul dovedeşte

că s-ar putea muri frumos

sorbind din naltele potire

secunda asta care nu e,

căci iarăşi existăm, prieteni,

a doua zi după Christos,

şi nu mai e nimic, pentru că vremuirea mă îmbrâncise din conştientizarea noii şanse a neamului nostru (a doua zi după Christos), şi n-am mai avut vreme nici măcar pentru mine, nici pentru conştientizarea propriei mele mântuiri, lăsându-i povara lui Andi, care, având timp să o desluşească, a pus închinăciunea să picure pe grif-ul chitarei:

Se spune că mântuirea nu-i chiar atât de dulce,

Am auzit că nu ar mai fi loc şi pentru mine,

Îmi crestez iluziile în ochii străinilor,

Cuprins ca un orb la vânare de îngeri;

Am auzit că n-ar mai fi loc şi pentru mine.

Voi fi oare văzut?

Un vis de copil:

Oh copile, de ce nu te rogi?

Ţi-ai distrus uneltele

Pentru o lume de proşti,

Oh copile, merit eu să fiu salvat?

Râurile pasiunii curg adânc.

Se spune că mântuirea nu-i chiar atât de dulce

Am auzit că nu ar mai fi loc şi pentru mine,

Îmi crestez iluziile în ochii străinilor,

Cuprins ca un orb la vânare de îngeri;

Sunt sigur că nu mai este loc şi pentru mine!

Dacă-mi fac rost de o fărâmă de timp pentru a cugeta, trebuie să concluzionez că am fost un om norocos. Fata mea, Cozmina, acum inspector la Primăria Cluj-Nepoca, mi-a ferecat sufletul cu lumină, bandajându-l tămăduitor cu realismul ei entuziast, iar Andi l-a tot tras de revere, pentru a-i desluşi alte perspective şi alte îndatoriri. Doar datoria faţă de memoria neamului am înţeles-o şi mi-am asumat-o singur. Dar nu despre ceea ce mi-a izbutit în viaţă vreau să vă vorbesc, mai ales că, spre deosebire de „Iona” lui Marin Sorescu, eu o să-mi implor mama ca nu cumva să mă mai nască vreodată. Prea multă prostie şi prefăcătorie în lume, ca să-mi mai doresc vreo ipotetică reîntoarcere. „Deja s-a polarizat global şi va mişca axa pământului!”, îmi spunea, în urmă cu vreo zece zile, medicul clujean Horaţiu Silaghi, pe care l-am vizitat doar ca prieten vechi şi admirabil. Pacient nu voi mai fi niciodată şi pentru nimeni, chiar dacă „îmi crestez iluziile în ochii străinilor”, în care, uneori, sunt „cuprins ca un orb la vânare de îngeri”.

În primii ani ai marii păcăleli naţionale, când am început să şi trăiesc, începusem să cred că literatura ar însemna ceva. Cred că mă molipsisem de entuziasmul furibund al lui Ioan Manole, cu care, de altfel, am şi organizat şi o lansare de cărţi, vestind, oarecum trufaşi, că începem să însemnăm ceva. Întotdeauna m-am temut de risipa de timp: dacă e puţin, măcar să-l consumăm cu nesaţ! De câte ori nu mi-am înfipt colţii în glezna Capricornului şi nu am profitat, după aceea, de şchiopătările lui!

Manole era fratele meu. Clocotea de metafore şi se năpustea precipitat asupra luminii, fără să-i pese de lumescul existenţial, pentru că el era ursit unei alte trăiri, în piezişul dintre lumină şi umbră, în care, dintotdeauna şi-a făcut culcuş tainic bunul Dumnezeu. Dar nici chestia asta nu o observa Ioan Manole, straşnicul devorator de lumină în vremea vremuirilor acestor vremelnicii. Aidoma lui erau toţi condamnaţii la poezie, care contrastau cu simandicoşii ronţăitori de verbe putrede, care făceau şi încă mai fac gloria Sucevei. Şi care nu ne-au interesat şi nici nu ne interesează. Am ştiut să-i ocolim şi să ne vedem de ale noastre. Să ne mântuim, adică să ne eliberăm, pentru că sinonimul, de noi ştiut, pentru mântuire a fost, întotdeauna, libertatea, eliberarea. Inclusiv de dogme şi mai ales de prostie.

Cronici sentimentale No Comments May 13