*
Cultură nu înseamnă “răfuieli” cu o popime incultă şi dominatoare, care s-a substituit şi lui Dumnezeu, şi simbolului nostru identitar, Ştefan cel Mare, faţă de care nutreşte un dispreţ atât de profund, încât, pe 14 mai 2017, i-a sanctificat prădătorul mormântului, “prostimea” urmând să se închine (deja o face), cale de veacuri, “sfintelor moaşte” ale jefuitorului de morminte voievodale… Sfântul Iacov Putneanul. Nu ştiu dacă noul “sfânt” al spălării de creiere e responsabil şi de înlocuirea osemintelor lui Ştefan cel Mare, în cripta voievodală, cu osemintele unui călugăr stareţ din vremurile îndepărtate. Dar, după cum scrie în raportul comisiei arheologice din 1856 (din partea Mitropoliei Bucovinei asista ulteriorul mitropolit Teoctist Blajevici), mărturia lui Iraclie Porumbescu şi două reportaje publicate de “Gazeta de Transilvania” din noiembrie-decembrie 1856, în cripta voievodală de la Putna nu s-au găsit osemintele lui Ştefan cel Mare, înhumate într-un sicriu bogat, ci, pe 13 bare de metal (aşa se îngropau doar călugării, iar dintre voievozi, doar Alexandru Lăpuşneanu, care se călugărise cu câteva zile înainte de a-şi face efect otrava administrată de soţie), osemintele “cuiva”, convenindu-se, atunci, în 1856, să nu se facă mare zarvă pe tema acestui sacrilegiu, astfel încât românii, începând cu 1871, să se poată aduna la “mormântul” sfântului lor voievod, deşi se ştia că la Putna nu a mai rămas nimic din moaştele lui Ştefan, fiind aruncate de călugări numai Dumnezeu ştie pe unde. Dacă prădarea mormântului s-a făcut în timpul lui Iacov Putneanul (scrisoarea lui Iacov nu o precizează, ci doar solicită miile de mărgăritare “luate de pe mortul acela”), poate că înainte de Iacov Putneanu şi păstrate în mănăstirea Putna, atunci noul “sfânt” o fi ştiut, probabil şi unde anume au fost aruncate osemintele “Atletului lui Hristos”, dar cu siguranţă nu au fost zvârlite în şanţul Cetăţii din Suceava, aşa cum parşiv şi agresiv insinuau pohtitorii de protopopii, în vara anului 2016, când o trupă de metal, venită din Suedia, era “stigmatizată” de ritualul viking de sacrificare a Capricornului – sinonim pentru “Cerbul” din Corlata – pe vremea civilizaţiei polare, cea a străbunilor lor (“Cerbul” din Corlata reprezintă ritualul iniţiatic al celeilalte culturi primordiale, cea boreală, adică a întregii Europe continentale). A trecut vremea “satanizărilor” şi a venit vremea explicaţiilor şi a cunoaşterii (Peter de la “Vader” îmi spunea că nimeni nu e nebun să nu creadă în Dumnezeu, dar nici să creadă la nesfârşit în popimile facţiunilor creştine).
*
În 2017, păstrând tăcere despre ce va fi la “Bucovina Rock Castle”, m-au tot măcinat ezitările, din dorinţa de a nu-i pricinui necazuri cu trufaşa popime suceveană preşedintelui Gheorghe Flutur, care a avut, încă de la înfiinţarea festivalului, o atitudine admirabilă, pentru că s-a bazat pe un sfetnic bun (mulţumim, încă o dată, Cristiana!), dar şi din dorinţa atavică de a nu-i dezamăgi, vreodată, pe tineri. Nimeni nu ştie că, în fiecare an, mă văd obligat să împrumut, pe 3-5 luni, câteva mii de euro, fără dobândă, ca să putem aduce la Suceava şi trupe importante (în 2016, m-a împrumutat, prin mijlocirea lui Mihnea şi Andi, o firmă de impresariat bucureşteană, cu 20.000 euro; anul acesta, am împrumutat bani de la nişte prieteni suceveni; e drept, că mă mai costă, de la mine, deschiderea de cont în valută şi comisioanele de transfer bancar, de 1 % – lucrez cu o bancă bună!).
*
Între timp, miile de tineri, pentru cuminţenia şi educaţia cărora m-a felicitat Jan Akkerman – unul dintre primii 10 chitarişti din istoria mondială a muzicii, care îmi spunea că, într-o viaţă întreagă (avea 72 de ani – mulţi, mulţi, înainte şi toţi şi pe scenă!), nu a întâlnit un public mai bun, mi-au tot cerut amănunte, mi-au recomandat trupe pe care vor să le asculte şi la Suceava (şi le vor asculta!) şi, în general, şi-au exprimat încrederea în mine şi solidaritatea cu ceea ce vom face împreună. E drept, au existat şi încă mai există şi dobitoci, fanatici ai unui anume gen de rock şi care se consideră “bărbaţi” doar din consecinţa inculturii şi a nefacerii de nimic, fanatici care îmi reproşau că o să las să mi se urce popii intoleranţi în creştet şi că, în curând, doar fiţe celebre şi corul de la “Sântul Ioan” vor cânta la “Bucovina Rock Castle”. Tot ce e posibil, pentru că eu nu mai am, până la pensionare, decât trei ediţii de organizat (două, în afară de cea din acest an). Şi e probabil că, după aceea, dacă nu cumva între timp, o să cam pun capul pe pernă, pentru odihnă veşnică – moment deja pregătit, pentru orice eventualitate, fără picior de popă prin preajmă (mă am bine cu bunul Dumnezeu), chiar dacă unii dintre ei, datorită operelor poetice sau ştiinţifice, dar şi pentru onestitatea cu care îşi conduc parohiile, mi-au fost şi încă îmi mai sunt prieteni.
*
Oricum, provocările extremiştilor rock sau cele ale trufaşilor viitori protopopi suceveni nu au contat. Le-am cerut celor care conduc, din punct de vedere al artei spectacolului, festivalul, să covină asupra unei viziuni mai eclectice, pentru că a face, de pildă, o noapte doar de metal, înseamnă să-i păgubeşti pe fanii metalului de posibilitatea de a se convinge că există şi alte genuri de rock admirabile. Prin urmare, ceea ce nu o să vă placă din ediţia 2017 a Festivalului “Bucovina Rock Castle” înseamnă vinovăţia mea. Nu va dura mult, încă două ediţii, şi o să scăpaţi de ea. Sper că nu şi de “Bucovina Rock Castle”.
