„Fiule Paule!

 *

Am primit scrisoarea ce mi-ai trimis-o dimpreună cu absolutoriul de drepturi. Abso­lutoriul e bun. Dumnezeu să-ţi insufle tărie de suflet, ca acum să poţi începe lucrarea în calea Domnului şi a naţiunii. Eu de acest absolu­toriu acum, deocamdată, nu pot face nici o întrebuinţare, fiindcă întrînsul stă scris că tu eşti ardelean: apoi ştii beleaua, despre care ţi-am fost scris mai înainte.

*

Am văzut, din scrisoare-ţi, că tu eşti foarte disperat, atât despre soarta naţiunii din Ardeal şi Ungaria, cât mai ales despre soarta ta. Eu cred şi cunosc că nu este chiar aşa de rău, cum ne închipuim. Ce se ţine de soarta na­ţiunii, trebuie să ştim, că ea a ajuns acum aşa de departe în folosinţa drepturilor naţionale politice, încât nimeni nu o mai poate lipsi de acelea: deci noi putem numai să mai câştigăm, însă nicidecum să pierdem din câte avem până acuma. Dacă unii unguri fanatici şi neînţelepţi strigă prin gazete că românii au fă­cut rău că au trimis la Senatul împărătesc, şi prin aceea au greşit foarte mult faţă cu na­ţiunea ungurească, şi acest pas greşit şi-l pot îndrepta numai prin pocăinţă, dacă se vor ruga de unguri să primească ca să se unească Ardealul cu Ungaria, zicând că ungurii sunt mărinimoşi şi le vor ierta acea greşeală mare. Asta este o fanfaronadă aşa de mare, încât nu cred să i se mai afle soaţă pe pământ. Vai de român, când va ajunge să trăiască din graţia ungurului, a sasului ori a neamţului!

*

Românul a dovedit, şi în timpurile barbariei, când era asuprit de toţi, că are şi capacitate înaltă, şi înţelepciune profundă, şi energie, şi bani. Şi au doară numai acuma, când sunt în folosinţa drepturilor politice, ce se află într-o stare mai rea şi mai apusă? Au doară chiar acum să fie lipsiţi de capacităţi, de înţelepţi energici şi de banii trebuincioşi? Asta să nu o creadă cineva mai mult, căci se înşeală cumplit! Românii ar­deleni au bărbaţii lor cei mai învăţaţi şi cei mai zeloşi naţionalişti în cele mal înalte diregătorii, atât la guvern, cât şi la judecătorie: tot aşa şi românii din Ungaria. Românii din Ardeal şi Ungaria au astăzi două mitropolii, şi prin urmare biserica lor este neatârnată de străini: de sârbii carloviţieni şi de ungurii catolici stregonieni. Aşadară îşi pot administra biserica cum voiesc, fără amestec străin, pot ţine sinoade mitropolitane, episcopeşti, comu­nale sau sătene, îşi pot întemeia fonduri religionare, cum este cel din Bucovina, ca să fie asiguraţi fiecare preot, fiecare biserică, fiecare învăţător comunal; îşi pot organiza şcolile după dorinţă şi trebuinţă, cu un cuvânt, pot înflori după dorinţa inimii, căci cine îi opreşte. Aşadar, cine ar mai putea avea cuvânt să zică că românii din provinciile austriece n-ar avea libertăţi de ajuns de a şti dezvolta şi a înainta în ştiinţă, cultură şi în feri­cire, după placu-şi? Eu sper, fiule, că românii noştri, în scurt timp, îşi vor face toate aşezămintele de cultură, de fericire şi de în­florire. Iar dacă nu şi le vor face, atunci sunt mişei, nu mai au nimica din caracterul străbunesc român, şi atunci se cuvine, după toată dreptatea, să piară şi să le cântăm „Veşnica pomenire!”, pentru că orice fiinţă ce are mijloacele de a trăi şi a se întări, şi nu le întrebuinţează merită să piară! Eu nu cred însă aceasta despre românii austrieci de astăzi, de aceea îţi zic şi ţie, fiule Paule, leapădă-ţi ideile cele posomorite, de care pătimeşti aşa de cumplit!

*

Căci ce se atinge de cauza ta, tu nu stai aşa de rău, cum îţi închipui. Dacă ai ab­solvit drepturile, intră în vreo cancelarie şi îţi începe lucrarea, că stipendiul dorit îl poţi că­păta şi ca diregător cancelarial; ba încă poţi face şi mai mult, adică, umblând la cancelarie, poţi şi studia şi a te pregăti de riguros, şi când eşti pregătit bine, te duci şi îţi faci ri­gurosul, şi vii iar în cancelarie şi te pregă­teşti pentru al doilea riguros, şi aşa mai de­parte. În chipul acesta, câştigi două, adică: ţi se numără şi anii serviciului în cancelarie, şi îţi faci şi doctoratul dorit.

*

Eu, de voi mai putea păstra stipendiile de până acum, unul îl voi păstra pentru tine, la întâmplarea când ai intra în vreo dregătorie ca practicant fără leafă. Despre înfiinţarea stipendiilor celor mari, mă îndoiesc, în acest an, chiar şi eu însumi, din două cauze: 1) pentru că, acum doi ani de zile, au fost foarte nefericiţi în Principate, în privinţa productelor, şi de aceea finanţele lor se află în scăzământ înfiorător; 2) pentru că chiar acum se află Domnitorul dus la scăldători în Germania şi, fără el, nu se poate face nici o hotărâre despre lucruri însemnate. Cu toate acestea, sunt sigur că, până la anul, tot înfiinţez vreo două, trei, că-i bombardez necurmat şi nu le dau pace până nu vor împlini dorinţa şi trebuinţa neapărată a naţiunii.

*

Îmi scrii să te recomand la vreunul din căpitanii şi comiţii supremi români din Ardeal. Mie mi se pare că aceasta ţi-ar strica mai mult decât ţi-ar folosi; fiindcă atunci ar socoti oricare, cu tot dreptul, că tu eşti aşa de necapabil, cu tot absolutoriul de drepturi, încât nu poţi intra în vreo dregătorie, fără numai prin recomandaţia şi chezăşia altora. Eu, să fi fost în locul tău, aş fi colindat, până acum, pe toţi comiţii supremi români din Ardeal şi m-aş fi recomandat lor, şi le-aş fi cerut sfatul ce să fac, şi le-aş fi cerut sprijinirea şi patronarea, numai aşa se face omul cunoscut acolo unde se cuvine şi de unde poate să-i vină ajutorul. Aceasta să o faci numaidecât, cu orice chip. Îmi vei zice poate că n-ai bani de călătorit, însă eu îţi răspund că se poate călători şi fără parale, mai ales în patria ta şi între cunoscuţii tăi.

*

Eu îţi vorbesc din experienţa mea proprie, căci, la 1848, când m-a aruncat soarta din patrie, peste Carpaţi, n-am avut nici parale, nici vreo scrisoare de recomandaţie; ci m-am dus eu, cu capul meu, şi m-am reco­mandat şi la Domn, şi la miniştri, şi la boieri, literaţi, şi m-am recomandat aşa, cât ştiu, că nu mă vor uita nici în mormânt. De aceea şi ascultă acum de acelea ce le spun, căci ştiu că eu nu pun ceva rău. Apoi, căzând revoluţia şi constituţia României şi in­trând muscalii în ţară, am fost nevoit să călă­toresc de acolo, şi providenţa mă îndreaptă, fără vreo precugetare a mea, spre Cernăuţi; dar eu nu aveam nici o para la sufletul meu, şi vezi, cu doi două-decari, împrumutaţi de la pro­fesorul ardelean Nistor, am călătorit apostoleşte, de la Bucureşti, prin Urziceni, Brăila, Galaţi, Bârlad, Iaşi, Botoşani, Dorohoi, Mihăieni, la Cernăuţi, deşi, în tot drumul acela, am fost urmărit, din pas în pas, de către un emisar al lui Coşut, care emisar, înzestrat cu bani de ajuns, conduse, în mai multe locuri, precum la Bârlad, la Iaşi şi la Botoşani, sicari vagabonzi, ca să mă omoare tâlhăreşte; însă îngerul păzitor al meu mi-a descoperit secretul înfiorător şi m-a apărat de dânsul.

*

Iată, fiule, că se poate face călătorie şi fără parale, chiar şi în ţară străină, cu cât mai vârtos prin patria ta şi printre ai tăi. Fă, dară, şi tu aşa: du-te pe la comiţii supremi români, te recomandă lor şi le cere sfatul; şi vei vedea că, pe când te vei întoarce de la dânşii, vei avea speranţă de viaţă mai multă decât ai putea învăţa în teoria şcolii în decurs de zece ani de zile. Cearcă cu un drum şi la guvernul ţării, dacă cumva s-ar afla vreun loc deşert, ca să intri în dregătorie, fără amânare să înceapă a ţi se număra anii serviciului, căci toată ziua şi tot minutul, ce-l petreci fără slujbă, este pierdut pentru viaţă şi pentru patrie, şi pentru tine, căci tu încă ai numai o viaţă, şi nu două.

*

Ei, dacă soarta te-ar prigoni şi restriştea ar aduce cu sine, că tu, după toate acele încer­cări, să nu poţi căpăta nicăieri loc de aşezare, atunci intră în dregătorie chiar şi la saşii voştri, şi chiar şi fără leafă. Însă poartă-te aşa de sârguincios, aşa de cu reverenţă şi cu ascul­tare către mai-marii tăi, încât chiar şi ei să re­cunoască că meriţi să-ţi dea leafă, şi fii sigur că atunci ţi-o vor şi da.

*

Îmi scrii că ai voi să treci în Principate, să serveşti statului lor, mai ales ca fost sti­pendiat al lor. Asta nu se poate din capul lo­cului; pentru că ei au făcut acele stipendii pentru tinerii români bucovineni cu acel scop, ca tinerii ce se vor împărtăşi din ele, după absolvirea sau mântuirea studiilor, să rămână acasă, în patria lor, şi să apere drepturile naţiunii lor. Cei din Principate au pentru ţara lor stipendiaţii lor, trimişi pe la Paris, Berlin, Viena, Florenţa ş. a. Iar, pe de altă parte, nici nu s-ar cuveni să-ţi părăseşti patria ta, chiar atunci când avem trebuinţă de ajutorul ştiinţelor tale. Iată, mă vezi pe mine: m-au ales senator, la Făgăraş, încă la 1849, şi am fost şi întărit, şi, precum ştiu nemţeşte şi esamenele de drepturi încă le fă­ceam până în trei ani de zile, aş fi putut să fiu căpitan acolo, cu leafă bună şi sigură; şi vezi, n-am primit, pentru că am ştiut că acolo se află români vrednici, care vor şti apăra cauza naţiunii şi drepturile ei, ci am rămas în Bucovina, cu leafă mică, de 630 florini v. a. pe an, şi încă şi aceea nesigură, fiindcă, pentru nişte denunţări trimese la guvern asupră-mi, din par­tea unor duşmani, eu nu mi-am primit întăritura definitivă de profesor, în decurs de 14 ani, adică de la 1849-1863, şi afară de aceea, am stătut tot sub priveghere secretă poliţienească, fără ca eu să fi ştiut ceva despre aceea.

*

Tot aşa, m-a chemat şi mă cheamă încă la Universitatea din Iaşi, ca profesor, cu leafă de 380 de galbeni pe an, şi n-am primit, nici nu primesc, deşi aici am o leafă foarte mică, fiindcă trebuinţa cere să rămân încă cu tinerimea română bucovineană, ca să o deştept din amorţeala şi letargia în care se află cu­fundată. Fă, dacă ţi se pare, şi tu aşa, fiule! Du-te nu unde capeţi leafă mare, căci aceea tot o cheltuieşti toată, oricât ar fi de mare, fiindcă trebuie să trăieşti după rangul lefii; ci caută să te aşezi acolo unde vezi că te cheamă providenţa să lucrezi pentru înaintarea binelui public al naţiunii, iar nu numai al tău.

*

Poate ţi-am scris prea multe, fiule Paule, şi poate tu nici n-ai trebuinţă de-alde astea; dar ia-le în nume de bine, căci ele provin dintr-o inimă ce te iubeşte ca pe fiul său şi ar dori să te vadă cât mai curând aşezat într-o poziţiune, în care să poţi lucra şi tu, din parte-ţi, pentru scumpa noastră mamă naţiune!