Unirea de la Paris a fost exportată (I)

Jurământul voluntarilor ardeleni, foşti prizonieri la ruşi, în 15 iunie 1917

*

Dacă trupele franceze au trecut Dunărea luni, 11 noiembrie, înseamnă că negocierile între şeful serviciilor secrete ale Armatei Române, generalul Iliescu, care se afla la Paris, ca reprezentat al Marelui Stat Major Român, şi francezi s-au purtat în ultimele 10 zile, deci după 1 noiembrie 1918. Aşa se explică şi acceptul generalului de corp de armată Coandă, tatăl savantului român, care ajunsese şi şeful guvernului, ca grănicerii căpitanului Anton Ionescu să intre în Suceava, în noaptea de 5 spre 6 noiembrie, urmaţi, două zile mai târziu, de ostaşii armatei conduse de generalul Zadik, care, cu o zi înainte de a trece francezii Dunărea, deja ajungea la Cernăuţi, unde începea… entuziasmul patriotic românesc. Chestia asta o spune „Monitorul Oficial” al Regatului României, dar discret şi temător, la rubrica „Partea neoficială”, pentru că vânturătorii de ţară nici usturoi nu mâncaseră şi nici nu le mirosea respiraţia a ticăloşie.

*

Defilarea trupelor române în Kolomea – Biblioteca Naţională a României

*

În ziua în care se proclama armistiţiul general, iar francezii treceau Dunărea, îndemnându-i pe români la luptă, şeful Marelui Stat Major Român, generalul Alevra, comunica mobilizarea „ofiţerilor de rezervă şi a oamenilor de trupă” din diviziile 6-14 (Ordinul No. 72 din 29 octombrie vechi 1918).

*

În 14 noiembrie 1918 (în continuare, voi folosi doar calendarul nou), se ordonă mobilizarea voluntarilor ardeleni, deci a ostaşilor transilvani din armata austriacă, luaţi prizonieri de ruşi şi care au profitat de oportunitatea de a se oferi voluntari ai Armatei Române, pentru a scăpa de captivitate:

*

*

„Marele Cartier General

*

1. Hotărându-se mobilizarea corpului de voluntari români ardeleni, se aduce la cunoştinţa tuturor ofiţerilor şi gradelor inferioare ardeleni, care au făcut parte din brigada de ardeleni (Hârlău), precum şi acei ce au aparţinut batalionului de ardeleni al regimentului vânătorilor de munte şi batalionului 6 etape, că sunt mobilizaţi şi urmează a se prezenta imediat la reşedinţa corpului de voluntari, în Iaşi, strada Unirii, în localul Circului Sidoli.

*

2. Ofiţerii şi gradele inferioare ardeleni, care fac parte din corpurile de trupă din contingentele mobilizate rămân pe loc.

Aceia care fac parte din unităţile şi contingentele nemobilizate se vor prezenta corpului de voluntari.

*

3. Ofiţerii şi gradele inferioare ardeleni, care ocupă funcţiuni administrative la Stat (judeţ şi comună) rămân de asemenea pe loc.

*

4. Preoţii şi învăţătorii refugiaţi, care nu ocupă funcţiuni la Stat (judeţ şi comună) urmează a se prezenta.

*

Din înalt ordin:

Şeful de stat-major general al armatei,

General de carp de armată adjutant Pressan”

(Monitorul Oficial, No. 181, sâmbătă 3/16 noiembrie 1918, p. 3172).

*

Odată mobilizarea făcută, se putea proceda la unire, cu entuziasm popular, aşa că, în baza raportului No. 61.504/918 al Ministerului de Război, bravul nostru rege ştirbitor de ţară, dar cu viitoare statuie de întregitor la Alba Iulia (altminteri face greva foamei un nu ştiu cine liberal), decreta, sub No. 3.276 din 18 noiembrie, principalele reguli de conduită ale funcţionalităţii unirii:

*

„Art. I. – Cu începere de la 28 Octomvrie 1918 (10 noiembrie stil nou) şi pe tot timpul cât va dura mobilizarea generală a armatei, decretată cu No. 3.179 din 27 Octomvrie 1918, consiliile de război ale corpurilor de armată, prevăzute de codicele de justiţie militară, vor continua să funcţioneze ca Curţi marţiale, păstrându-şi însă organizaţia prevăzută de lege pentru timpul de pace, atât în privinţa numirilor de judecători, cât şi în privinţa compunerii parchetelor şi a cabinetelor de instrucţiune.

Competenţa şi toate regulile de procedură vor fi cele stabilite prin titlul II adiţional al codicelui de justiţie militară, pentru timpul de război.

Prin derogaţiune de la art. 24 şi 25 din menţionatul titlu II adiţional şi art. 93 din codul justiţiei militare, când inculpatul are gradul de colonel sau general, ordinul de punere în urmărire şi apoi acela de dare în judecată se va da de către şeful de stat-major general al armatei, care va hotărî şi Curtea marţială (consiliul de război) către care va fi dat ordinul de punere în urmărire sau dare în judecată.

*

Art. II. – Pentru toată durata acestei noi mobilizări generale, consiliul de reviziune permanent al armatei va îndeplini atribuţiunile Curţilor superioare de justiţie militară, observându-se regulile statornicite de lege, pentru timpul de război.

*

Art. III. – În mod cu totul excepţional şi potrivit trebuinţelor, se vor putea înfiinţa Curţi marţiale şi la comandamentele de divizii, prin ordine de zi speciale, date de către şeful de stat-major general al armatei, cu asentimentul prealabil al ministrului de război, însă numai pentru corpurile şi serviciile puse sub directa conducere a Marelui Cartier General şi numai în zona operaţiunilor active ocupată de aceste trupe şi servicii.

Acele ordine de zi vor fi aduse pe cale de publicitate la cunoştinţa trupelor şi locuitorilor din zone de operaţiuni.

*

Art. IV. – Serviciul pretorilor, astfel cum este prevăzut în titlul II adiţional din codicele de justiţie militară, se va organiza şi va funcţiona, la caz de trebuinţă, în modul ce se va stabili prin ordine de zi date de către şeful de stat-major general al armatei, în urma asentimentului prealabil al ministrului de război.

Acele ordine de zi vor fi aduse la cunoştinţa tuturor pe cale de publicitate.

*

Art. V. – Dispoziţiunile decretului de faţă vor fi supuse ratificării ulterioare a Corpurilor legiuitoare.

Art. VI şi cel din urmă. – Ministrul Nostru secretar de Stat la departamentul războiului este însărcinat cu executarea decretului de faţă.

*

Dat în Iaţi, la 5 Noemvrie 1918 (18 noiembrie, stil nou – n- n.).

FERDINAND

*

Ministru de război,

General de corp de armată

Grigorescu.

No. 3 276” (Monitorul Oficial, No. 184, miercuri 7/20 noiembrie 1918, pp. 3221, 3222).

*

După ce a lepădat aceasta grea povară a stabilirii regulilor întregirii, măreţul nostru rege unificator, încă strâmtorat în bucăţica de Moldovă care-i mai rămăsese, şi-a pus în valoare marile lui virtuţi ortodoxe multimilenare.

*

„Duminică, 4 Noemvrie (17 noiembrie, stil nou – n. n.), la orele 12 din zi, a avut loc la Sf. Mitropolie, în prezenţa M. M. L. L. Regelui, Reginei, A. S. R. Principelui Carol, Moştenitorul Tronului şi a Familiei Regale, înconjurate fiind de Casa civilă şi militară regală, un Te-Deum, cu prilejul victoriei Aliaţilor noştri.

La intrarea în biserică, Maiestăţile Lor au fost întâmpinate de Î. P. S. S. Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, care Le-a prezentat Crucea şi Evanghelia. În urmă, Înalt Prea Sfinţia Sa, înconjurat de înaltul cler mitropolitan, a oficiat slujba.

*

La această ceremonie au luat parte membrii corpului diplomatic şi consular, domnul preşedinte al consiliului cu domnii miniştri, preşedinţii Corpurilor legiuitoare, foştii miniştri aflători în Iaşi, Înalta Curte de casaţie şi justiţie, rectorul universităţii cu profesorii universitari, ofiţerii generali şi superiori aflaţi în garnizoană, înalţii funcţionari ai Statului, precum şi mai multe alte persoane de distincţiune.

O gardă de onoare cu drapel şi muzică era aşezată în faţa bisericii, dând onorul. După terminarea serviciului religios, Maiestăţile Lor şi Alteţele Lor Regale, înconjurate de suită, au ieşit din biserică, primind defilarea companiei de onoare, apoi S-au reîntors la Palatal Regal” (Monitorul Oficial, No. 184, miercuri 7/20 noiembrie 1918, p. 3233).

*

Gata, şi bunul Dumnezeu fusese momit de partea noastră, aşa că se putea trece la chilipirul istoric al Întregirii Neamului Românesc.

1918: „La arme, Români ! La arme, Români!”

Generalul Berthelot, în Ardeal – Luceafărul, 15 ianuarie 1919

*

Miracolul înfăptuirii României Mari se află dincolo de lozincarismul istoriei oficiale, care omite şi ruşinoasa “Pace de la Bucureşti” a ştirbitorilor de ţară Ferdinand, Brătianu, Marghiloman, şi faptul că dinspre Franţa “Clipa a sunat de a arde zdreanţa de hârtie care ne-a fost adusă la Bucureşti“. Armatei române, decimată de iresponsabilitatea guvernărilor, avem a-i aduce omagii pentru miracolul întregirii neamului, şi nicidecum clicilor de irositori de ţară, cărora alţi vânturători de demnitate naţională românească le vor ridica statui, în 2018, clădite pe ignoranţă şi pe îndătinată prosteală publică băştinaşă.

*

*

1918, 29 octombrie stil vechi, Iaşi

*

Proclamaţia generalului Berthelot

*

Trupele franceze au trecut astăzi Dunărea. Generalul Berthelot, comandantul armatei dunărene, a adresat românilor următorul apel:

*

„La arme, Români ! La arme, Români!!”. Trupele franceze trec astăzi Dunărea pentru a vă ajuta să vă eliberaţi de jugul sub care inamicul credea să vă îngenucheze. De opt luni de zile aţi fost cu toţii în măsură de a judeca brutalitatea inamicului care vă socotea în puterea lui. Voi, mai cu deosebire oamenii din Oltenia şi Muntenia, care de doi ani de zile aţi suferit ocupaţia, aţi putut constata obrăznicia şi barbaria duşmanului care se numeşte civilizat. Germanii au pustiit câmpiile voastre şi au golit staulele voastre, au prădat casele voastre, au aşezat robia şi foametea la vetrele voastre, ferm hotărâţi, ei înşişi au spus-o: să nu vă lase decât ochii pentru a plânge.

*

Ceasul răzbunării sau, mai bine zis, ceasul dreptăţii a sunat. Învins pretutindeni, acolo unde nu este zdrobit, duşmanul este pretutindeni pus pe fugă. Clipa a sunat de a arde zdreanţa de hârtie care ne-a fost adusă la Bucureşti.

Soldaţi ! Batalioanele voastre să se unească cu ale noastre.

*

Ţărani, sculaţi-vă şi luaţi armele împotriva cotropitorului. Acesta este apelul Patriei române pentru care voi aţi suferit. Acesta este apelul guvernului vostru care a jertfit totul pentru „Marea Românie”. Acesta este apelul strămoşilor, a umbrei lui Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Mircea cel Bătrân. Acesta este strigătul feciorilor şi fraţilor voştri căzuţi cu glorie pe câmpul de bătaie de la Oituz, Mărăşti şi Mărăşeşti, pretutindeni unde a fost nevoie de apărarea pământului.

*

Iar mâine veţi vedea steagul englez şi tricolorul francez fâlfâind alături de tricolorul vostru la puternica suflare a victoriei şi libertăţii.

Sculaţi-vă, fraţi români, şi aruncaţi-vă asupra duşmanului. / BERTHELOT (Regatul României / Monitorul Oficial, No. 177, Marţi 30 octombrie / 12 noiembrie 1918, p. 3088)

1867: Alexandru baron de Vasilco

*

Simțim mulțămire deplină de a putea înfățișa în foaia noastră și portretul domniei sale domnul Alexandru baron de Vasilco și cugetăm că și publicul român va avea o plăcere specială de a cunoaște unele trăsături din viața și activitatea unui bărbat de virtute și miez adevărat roman, care, întru ardoarea activității sale pentru prosperarea cauzelor naționale române, nu se mărginește între hotarele înguste ale Bucovinei, ci cu asemenea căldură îmbrățișează și cauza naționalității române de astă parte de Carpați.

*

Între familiile nobilimii naționale, care stau cu demnitate în fruntea poporului românilor din Bucovina și conlucrează cu devotament exemplar spre dezvoltarea culturii naționale și scăparea poporului român din cătușele antinaționale, mai vârtos din cele simțitoare ale slavismului, rutenismului din vecinătate, ocupă familia Vasilcenilor un loc însemnat și, între aceștia, strălucea prin știința, tăria caracterului, bunătate și patriotism, răposaul boier și proprietar mare de șapte mile pătrate de moșie Iordache (George) de Vasilco, care, în toate cauzele atingătoare de autonomia și soarta Bucovinei, a dezvoltat acel zel și cumpăt, încât, cu privire la meritele și lealitatea sa, Maiestatea Sa Împăratul binevoi a-l ridica la demnitatea de baron și a-l numi senator imperial în casa magnaților.

*

Virtuțile părintelui le moșteni fiul domniei sale, domnul Alexandru baron de Vasilco. Născut în 17 decembrie 1827, la Berhomet, în Bucovina, după trecerea anilor de pruncie, prin care, din partea părinților mai cu seamă, a prea demnei sale maice, care, fiind încă în viață, este un model de religiozitate și pietate, direasă prin cultul de naționalitate, i se plantară în inimă primele ramuri de creștere: făcu cursul științelor primare, gimnaziale și filosofice în Cernăuți, iar a celor juridice în Lemberg, firește că după sistema de înainte de anul 1848, care, mai cu seamă în Bucovina și Galiția, avea, între altele, și acel renume că școlarul român, în afară de abecedar (bucoavna cea veche, tipărită în Buda), nu mai vedea altă carte română (nici nu exista – n. n.) în tot decursul studiilor sale, de la prima clasă gimnazială, înainte, nu mai auzea un cuvânt românesc din gura învățătorilor săi.

*

Cu atât mai electrizat de scânteile naționalității tresări și acest bărbat brav (fiul lui, Coco Vasilko, avea să devină liderul… rutenilor tineri – n. n.), când, în anul 1848, răsunară cuvintele „Deșteaptă-te, române” și, întorcându-se, după finirea studiilor, în patrie, pe lângă ocupațiunile de inițiere în administrațiunea economică a întinselor moșii, începu a se ocupa cu studiul limbii naționale române, totodată şi cu studiul intereselor vitale ale ţării. În direcţiunea asta din urmă avu un conducător înţelept întru răposatul său părinte, care, în fruntea şi cu împreună lucrarea nobilimii şi inteligenţei naţionale, puse toate în mişcare spre a obţine autonomia provincială şi administrativă a Bucovinei şi autonomia bisericii ortodoxe a ţării.

*

Chiar în anul 1861, mai înainte adică de a se publica constituţia din 26 faur a acelui an, păşi pe arena politică, fiind membru al deputaţiunii la tronul împărătesc, conferind aşa la actul prea graţios al Maiestăţii Sale c. r., prin care, despărţindu-se Bucovina definitiv de legătura administrativă cu Galiţia, se puse în rândul ţărilor autonome, cu o administraţie provincială şi o dietă proprie.

*

Pe când părintele său, baronul Iordache de Vasilco era numit de Maiestatea Sa senator imperial în casa magnaţilor, fu baronul Alexandru de Vasilco ales de ablegat (deputat – n. n.) dietal pentru curia proprietarilor mari de moşie şi, precum e cunoscut din rapoartele stenografice ale dietei, dezvoltă un talent parlamentar şi o activitate specială în cauzele cele mai cumpănitoare ale ţării. După expirarea perioadei întâi a dietei, reactivându-se constituţia monarhiei, prin retragerea senatorului imperial, se numi, în 24 faur 1867, senator imperial în casa magnaţilor pe viaţă şi astă poziţie înaltă o inaugură cu ocazia dezbaterilor asupra adresei la cuvântul tronului, prin o cuvântare dreasă cu tact parlamentar în cauza naţionalităţilor în genere, special în cauza naţiunii române şi a autonomiei Transilvaniei.

*

Ne mângâiem cu speranţa singură că Înălţimea Sa, condus de geniul naţiunii române şi mişcat de sentimentul nobil pentru soarta poporului român nu doar din Bucovina, ci şi din Transilvania şi Ungaria, nu va pierde nici o ocazie, în poziţia sa înaltă, de a milita întru prosperitatea culturii naţionale şi spre îmbunătăţirea soartei sociale şi politice a românilor din imperiul austriac (Familia, Anul III, Nr. 25, 18/30 iunie 1867, pp. 293, 294).