*
mi-era dor să răsfoiesc zăpadă
şi-mi era să îmi îngheţe muşchii-n
povestiri de Gogol şi de Gorki
şi-n poeme sigure de Puşkin
*
şi-mi era deasupra lumii vamă
şi-mi era de parcă-ar trece reni-n
nesfârşitul albului din mine
cel vegheat de albul lui Esenin
*
hai, aprinde stelele departe
şi, uitându-ţi paşii îndărăt,
fă-ţi din umbră literele urmei
într-o carte scrisă pe omăt!
*
În tradiţia manifestărilor organizate împreună cu Muzeul Bucovinei “Ziua cea mai scurtă, ziua memoriei – Noaptea cea mai lungă“, în acest an e rândul colindelor “populare”, create de mari compozitori români şi răspândite în popor drept cântece de stea şi vifleimuri, apoi amalgamate în sintagma “colinde creştine” sau “colinde de Crăciun”. Melodiile sunt splendide, multe dintre ele prelucrând teme străvechi ale colindelor zodiacale, dar, pentru că folcloriştii le culeg în variante din ce în ce mai denaturate, pentru că nu au prins de veste că melodiile acestea sunt, totuşi, creaţii culte, minunat adoptate de popor, am sfătuit astăzi cu Petrică Oloieru şi cu Răzvan Mitoceanu că ar fi bine să le fonotecăm, după partiturile originale, publicate de aşezămintele bisericii ortodoxe. Ca să le audă doritorii aşa cum au fost compuse şi, totodată, să poată opta pentru evadarea din platitudinea “creaţiei colective a întregului popor” (sic!). În fond, un popor e mare prin elitele culturale pe care le naşte şi nu prin diletantisme de doi bani, manifestate petrecăreţ mai ales la beţie.
*
Prutule, râu blestemat,
Face-te-ai adânc și lat
Ca potopul tulburat!
*
Mal cu mal nu se zărească,
Glas cu glas nu se lovească,
Ochi cu ochi nu se ajungă
Pe-a ta pânză cât de lungă!
*
Lăcustele, când or trece,
La ist mal să se înece!
Holerele, când or trece,
Pe la mijloc să se-nece!
Dușmanii țării, de-or trece,
La cel mal să se înece!
*
Iar tu-n valurile tale
Să-i tot duci, să-i duci la vale
Pân-la Dunărea cea mare,
Până-n Dunăre și-n mare!
*
Charles Upson Clark, United Roumania, New York, 1932, cu prefață de autor, semnată în 24 octombrie 1921, p. 8
*
*
*
„Drag prieten Ion! Am avut o călătorie istorică; nu pot descrie, ca să mă înțelegeți, dar s-a întânplat cum am zis eu. Din timpul din care aveti informația (1919) despre portret au trecut mulți ani, iar catedrala a ars, au căzut bombe în celălalt război, apoi au fost comunistii și mulți alți tâlhari. Domnul preot are sub 80 ani și nu are această informație, nici nu a auzit de un astfel de portret. Sunt mai multe posibiltăți de disparriție: poate fie la arhiva națională, la muzeul central sau oriunde prin Polonia / Vasile Hostiuc”.
*
Portretul lui Ștefan cel Mare, făcut în 1494, nu se mai găsește în Przemysl. Dacă, în 1919, când a fost descoperit, s-ar fi făcut demersurile necesare, probabil că nu s-ar fi pierdut. Sau măcar ar fi fost fotografiat. Eu și Vasile Hostiuc, din Mahala-Cernăuți, știm despre acel portret de doar două săptămâni și am încercat să îndeplinim datoria pe care 98 de ani de istorie au lăsat-o de izbeliște. Dar nu disperăm, vom căuta singurul portret al lui Ștefan cel Mare, făcut în timpul vieții lui, prin întreaga Polonie; pentru că am convingerea că tabloul mai există pe undeva: poate în muzeele de istorie sau de artă ale Poloniei, poate, ca reproducere, în vreo carte veche, pe care nu a răsfoit-o nici un român.
*
Încă nu știu cine este al doilea personaj din fotografiile trimise de Vasile Hostiuc din Mahala (preotul catolic sau vreun alt bucovinean?), dar vă prezint câteva instantanee ale pășirii pe urmele voievodului a cărui sfințenie numai noi, oamenii de fiecare zi și, mai ales, cel din Basarabia și din nordul Bucovinei, o trăim cu adevărat.
*
*
*
Informatician la Centrul Cultural „Bucovina”, Nicolae Gabriel Sandu nu are obligația de a filma sau de a face poze, dar e nelipsit de la evenimentele culturale care chiar înseamnă ceva, din dorința, mărturisită sfielnic, de a ajuta după puterile lui. Iar ca operator și ca fotografi, Gabi Sandu este un poet al imaginii, care știe desluși unghiurile din care realitatea își pune în evidență aura. Altminteri, Nicolae Gabriel Sandu este un balsam pentru suflete, născându-se în stirpea nobilă și generoasă, întrupată în Bucovina și de Radu Bercea, și de Tiberiu Cosovan, și de Adrian Bocancea, și de Constantin Horbovanu, și de alte seninătăți existențiale, dar care nu-mi vin acum în minte.
*
La mulți ani, Nicolae Gabriel Sandu, și Dumnezeu să ni te ție numai întru bucurie!