A. Vlahoutza: La Roumanie pittoresque, 1903
*
A. Vlahoutza, La Roumanie pittoresque, Bucarest, 1903.
*
*
Români uitați prin cărțile lumii largi
Auguste Gérando: contele Emeric Teleki
*
Continuând să lucrez, când îmi rămâne timp, la o bază de date iconografice despre noi, românii și despre celelalte națiuni din această țară, revin cu niște imagini, adunate de prin cărțile:
*
James Caterly, Les Roumains, Tome premier, Paris 1908
Règne de Bibesco, Roumanie d’Andrinople a Balta-Liman (1829-1849), Paris, 1893,
Emmanuel de Martonne, La Valachie, esai de monographie géographique, Paris, 1902
Miron and Carola Grindea, Dances of Rumania / Edited by Violet Alford, New York
Auguste Gérando, La Transylvanie et ses habitants, Paris, 1850
*
Emmanuel de Martonne: Balta Brăilei
Emmanuel de Martonne: Casă din Bumbești
Emmanuel de Martonne Casă din Bumbești
Emmanuel de Martonne: Costume Curtea de Argeș
Emmanuel de Martonne: Galați, piața de pește
Emmanuel de Martonne: Kula din Oltenia
Emmanuel de Martonne: Ocna de la Slănic
Emmanuel de Martonne: Podu Dâmboviței
Emmanuel de Martonne: Salina de la Doftana
Emmanuel de Martonne: Stâna Lespezile, în Făgăraș
Emmanuel de Martonne: Stâna Mohoru, în Parâng
Emmanuel de Martonne: Valea Oltului
Emmanuel de Martonne: Valea Siriului
James Caterly: generalul Kisseleff
James Caterly: Ovidius, efigie
James Caterly: Ovidius, statuia din Constanța
Miron and Carola Grindea: Argeș
Miron and Carola Grindea: Beiuș
Miron and Carola Grindea: Învîrtita, în Maramureș
Miron and Carola Grindea: Sârba, în satul Dragoș Vodă din Transilvania
Règne de Bibesco
*
Americanii știu de Vifleimuri, nu și românii!
*
Se pregătesc, în întreaga Românie, spectacole de falsificat Datina, inclusiv prin concerte de „Colinde ale minorităților”, când o știu și curcile că minoritățile de pe teritoriul României nu au avut niciodată colinde, ci doar cântece bisericești fără nimic laic în ele. Noi, românii, avea ca tradiție creștină admirabilă cântecele de stea și vifleimurile, toate opere ale unor compozitori de prestigiu, răspândite în popor și, ulterior, adoptate, prin intermediul bisericii. Datina creștină trebuie și merită păstrată, dar fără confuzii și fără falsificarea datinii ancestrale, cea în care colindele, „muzica stelelor” – cum o numea Pytagoras, narau despre ivirea Soarelui prin constelații zodiacale, începând cu Leu și terminând cu Vărsător („omul cu ulciorul”, vestit de Iisus, urmând să fie „gazda” răsăritului de Soare în posteritatea generațiilor de astăzi.
*
Ceea ce nu știm noi, pentru că îmbrâncim Datina în circăiala electorală fără de sfârșit, știu chiar și americanii, care, aidoma altor neamuri mărturisitoare de pe mapamond, scriau, în urmă cu vreo șapte decenii despre obiceiurile de Crăciun din România (traducerea pe care o fac eu, poate șchiopăta, dar dumneavoastră, care stăpâniți engleza la perfecție, folosiți-vă de fotocopia textului original):
*
„Vicleimul, sau Betleemul, sau Irozii (de la Irod, adică Herod, guvernator al Iudeei, unul dintre personajele principale ale piesei), este o dramă religioasă, care sărbătorește nașterea lui Hristos, intercalată cu dansuri de caracter solemn. În Țara Românească, regele este acompaniat de un nebun, un ofițer și cincizeci de băieți, ca consilieri, iar în Moldova apar doi îngeri, un păstor și mulți servitori. Deoarece ceremonia durează mult timp și punerea în scenă este destul de scumpă, nu mai mult de două sau trei spectacole ale aceleiași trupe pot avea loc în ajunul Crăciunului și în următoarele nopți, astfel încât întregul sat urmează actorii, admirându-i cu privirile. Adesea, o echipă de artiști va vizita circa cincizeci de sate” (Dances of Rumania / Edited by Violet Alford, New York, 1952).
IPR, BLAZZAJ, cântecul și „Ghetoul de Aur”
*
Ceea ce prețuiesc la omul sărbătorit astăzi, în afară de muzică, de verticalitate și de umanism, este poezia, poezia încleștată pumn sub aura armonioasă a fiecărui cântec. Poezia de dincoace de „ghetoul de aur” al non-existențelor parvenitismului contemporan, poezia Implant Pentru Refuz și poezia Blazzaj, poezia care țâșnește din sufletul lui Octavian Nicolae Horvath pentru a tămădui de prostie și de resemnare identitățile genetice fără de leac ale meleagurilor mioritice.
*
Tavi sau Viță (nicidecum „Vita”, cum se auto-diminutivează) Horvath este un strigăt disperat în lumea care se risipește, pururi inconștientă de ursirea pe care și-o asumă.
*
*
La mulți ani, Octavian Nicolae Horvath,
și Dumnezeu să ni te ție numai întru bucurie!
Fenomene care au infuențat migrațiile
*
Despre emigrările în Bucovina au apărut, de-a lungul timpului, nenumărate scrieri. Majoritate motivelor emigrării sunt politice, economice, dar depinde și de viziunea fiecărui istoric, cum vede evenimentele şi scopul acestora. Multe aspecte sunt legate de războaie, de impozite, de epidemii, însă sunt anumite lucruri care prea puţin au fost discutate sau notate, deci ne vom referi la acestea. La un moment dat, fiecare din aceste evenimente, arătate mai jos, au influenţat, mai mult sau mai puţin, istoria Bucovinei.
*
László Gergely Pál
În anii 1785-1878, pe teritoriul Ungariei de atunci a apărut o penurie de alimente. Fenomenul a afectat 10 comitate, din care două mai grav. Cel mai grav a fost afectat Maramureşul, care, din totalul de 677 de mii de forinţi, alocaţi pentru combaterea fenomenului, a primit 43%. După statisticile din septembrie 1786, în comitat au decedat de foame 478 de persoane şi aproximativ 2.000 de familii au emigrat în Galiţia, Bucovina, Ardeal sau în diferite zone din Ungaria. Recensămintele demografice din anul 1785 şi 1787 ne dau ocazia să facem o comparaţie: în anul 1785, Maramureşul avea 103.504 de locuitori, în anul 1787, numai 86.118, deci cu 17.000 de persoane mai puţin. După anumite aprecieri, în final numărul celor decedaţi a fost de 1.000 de persoane, iar al celor care au emigrat, în jur de 17-18 mii.
*
În teritoriile amintite, începutul secolului al 19-lea a fost cum nu se poate mai rău. Erau în curs războaiele napoleoniene, dar s-au întâmplat şi altele. Cronicarul Jancsó Mózes scrie, despre Târgu Secuiesc:
*
– 26 octombrie 1802, după masă, la ora 1, a avut loc un puternic cutremur, în urma căruia pământul a crăpat în mai multe locuri şi din el a iesit o apă sulfuroasă;
– 1805, scumpirea produselor, război cu francezii;
– 1809, insurecție;
– 12 mai 1812, alt cutremur;
– 1816. din cauza foametei, mulţi secui au emigrat în Moldova şi în Bucovina.
*
În registrele decedaţilor de la Lemnia (Covasna), găsim notat:
– 22 martie 1813, a murit, în Bucovina, Balogh György, fiul lui Mihaly din Mereni.
– 6 iulie 1814, a murit, în Bucovina, Sigmond Márton, născut, la 10 noiembrie 1770, în comuna Lemnia.
*
Avem date că şi din comuna Viţa (comitatul Solnoc-Doboca) au emigrat, în 1816, în Bucovina. Însă, în acel an, au plecat şi din Vorniceni mai multe familii, nu se ştie încotro. De fapt, registrele bisericești (catolice) din Vorniceni încep din anul 1823, semn că primele trei registre au fost luate de cei plecaţi şi au dispărut cu ei, cu tot.
*
Sunt putini cei care fac legătura între foametea din 1816 şi fenomenul natural, care a afectat viaţa oamenilor. Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că fenomenele naturale extreme, din anii 1815-1816, au fost cauzate de eruperea vulcanului Tambora, din insule Sumbawa, Indonezia, în data de 5 aprilie 1815. În scurt timp, muntele, înalt de 4.300 de metri, a ajuns la numai 2.851 de metri; s-au deplasat 160 de kilometri cubi de pământ.
*
La 15 iunie, deja şi în Ardeal s-au simţit efectele erupţiei: ploi multe, grindină, râuri umflate, vânturi puternice, mini-tornade.
*
În anul următor, la 28 ianuarie, un ciclon mediteranean a pătruns în spaţiul intracarpatic, aducând cu el mari căderi de zăpadă şi temperaturi foarte scăzute. Vântul a smuls acoperişuri, oile au înghețat cu miile. Cirezi întregi au fost acoperite de zăpadă, mulţi oameni au murit de frig, inclusiv voluntarii trimis să-i ajute.
*
Luna februarie a fost caracterizată de temperaturi scăzute, iar la sfârşitul lui martie a nins peste jumătate de metru. În aprilie era încă zăpadă, dar s-a topit în scurt timp, ceea ce a dus la inundaţii.
*
În luna iunie, cantităţile de ploaie erau foarte mari, deseori însoţite de grindină, ceea ce a distrus recolta. Practic, vara anului 1816 s-a rezumat la trei săptămâni. În iarna anului 1816 şi în primăvara anului următor, s-a dovedit dificilă supravieţuirea, mai ales că febra tifoida a decimat populaţia şi aşa slăbită. Şi continuau emigrările, nu atât pentru un trai mai bun, cât pentru supravieţuire.