Dragusanul - Blog - Part 557

Iancu N. Păun: Lăutarul

 

Bătrânul lăutar, slăbit de putere, palid, istovit de nopţile pierdute în orgie prin tavernele murdare, nouroase, acum zăcea pe un aşternut vechi de papură împletită, într-o căsuţă părăsită din marginea oraşului. Din când în când, se târa până la o spiţerie, să ia ceva leacuri. Vremea era rece ţi umedă; vântul de toamnă sufla cu picuri de ploaie măruntă. Nopţi întregi privea în adâncimile întunericului prin spărturile unde altădată fuseseră ferestre, bătându-se cu gândul: unde va ierna? Mâine-poimâine, va da frigul şi el unde va ierna?

Foaia ilustrată, 16 iunie 1891: Viitorul lăutar

Nu mai putea alerga, ca altădată, după câştig. Nu mai putea plăti 5 lei pe lună chirie la gazdă ieftină. Altădată, plătea 15 şi 20 lei chirie; când trăia cu ziua, plătea 40 pe lună. Câştiga bine, pe atunci. Lăutar vestit. Cum fermecase el pe Zinca, fata veselă şi frumoasă, cu doina-i favorită, scoasa din tremurătoarele coarde ale scripcii lui!  Inima tinerei fete vibra în tactul doinei lui cu foc… Cum nu s-a îngrijit el pentru bătrâneţe, când era tânăr chipos!? Deh, n-a dat Dumnezeu greierului o parte dintre calităţile şi instinctul furnicii. Putea să economisească, era muzicant cunoscut şi căutat.

*

Isprăvise totul. Era trist să cerşească. Luă scripca subsuoară, tremurând pe picioarele umflate, în locuinţa sa plină de umezeală, păşea gemând înăbuşit. Fu chemat într-o căsuţă sărăcăcioasă, însă veselă şi iluminată cu multe o lumânări. Era o logodnă. Tineri şi fete glumeau, vorbeau vesel şi alergau nebunatic. Bătrânul lăutar se aşeză într-un ungher, pentru a se susţine mai bine, înveselind adunarea cu felurite cântece de jocuri, după poruncă. Privirea i se pironise asupra miresei, care semăna cu Zinca lui, moarta acum 30 de ani. Ginerele era vesel şi îndatoritor; bătrânii, fericiţi şi mulţumiţi. Era şi un tânăr, foarte trist că pleca grănicer, căruia mireasa îi arunca, în ascuns, câte-o privire şi suspine.

Tânărul grănicer porunci şi el, la urmă, să cânte o doină. Lăutarul acordă scripca bine şi începu să zică doina tânguitoare, cu care fermecase pe Zinca lui. O doina lină intonă pe coardele tremurătoare, ale cărei note jalnice împrăştiau o linişte dureroasă în inimile fiecăruia. Suspinele scripcii plângătoare fermecaseră toată adunarea. Toţi rămăseseră locului pe unde îi apucase vremea. Bătrânul, palid ca ceara, cu privirea aiurită, cânta, cânta duios şi dureros… Fiecare îşi dezvăluia trecutul într-o sfântă amintire. Lăutarul privea clar, în sufletul său, icoanele vechi ale vieţii.

Fiecare îşi ţinea răsuflarea, pentru a prinde cu urechea, din zbor, cele mai neauzite şi sensibile note jalnice de filomelă. Lăutarul simţea pe Zinca lui aproape, aproape de tot… Toţi se descopereau cu evlavie în faţa lăutarului şi cereau să se mai roage şi să plângă din scripca lui. Notele, în tăcerea nopţii, se înălţau spre cer şi se pierdeau în văzduhul nemărginit. Părea o rugăciune sfântă, părea mărturisirea unei inimi murinde. Plânsetele doinei, încetul cu încetul, se pierdeau şi arcuşul căzu jos. Bătrânul artist murise…

*

Acum, bietul lăutar ierna sub pământul îngheţat, acoperit cu o velinţă de zăpadă (Foaia populară, II, No. 2, Bucureşti, 10 ianuarie1899, p. 4).


Liliana Widocks: De nopţi, de vis, de tine

Iubire de polistiren

*

Te iubesc pe apucate,
pe nemâncate,
când se mai sparge câte o secundă
din serviciul de ceai,
când dulceaţa se sinucide
pe fundul paharului cu apă,
de dragul linguriţei,
ce-a emigrat sub masă,
în altă casă,
în altă cumplită amiază
pentru iubire,
căldură mare şi niciun
gând de gheaţă.
Te iubesc peticit,
din alte dorinţe,
ca o frunză de spanac
spânzurată de dinţi,
în poza de maturitate.
Te iubesc falimentar,
buzunare sparte
şi covrigi azvârliţi, a lehamite,
pe cozi de câini sătui,
în amorţeli de străzi.


Basorelief

*

Am cârpe în culori, cu etichete
ce mă sfidează, nici nu le-am purtat,
dar de la Shakespeare nu am, din sonete,
niciun cuvânt pe buze emigrat.
Am mese şi birouri cu sertare,
secrete-nchise-n chei prinse la gât,
dar dintre bolile comunitare
nu am nici milă, nici silă de urât.
Am stări de nervi şi uneori migrene,
fobii de mii de feluri şi spaimă de iubit,
trupul flămând de preamăriri eterne
mi-a pus sare pe suflet şi l-a înghiţit.

poeme de Liliana WIDOCKS

Ţara mea (habar nu) are

*

Când vrei să furi o ţară
le dai turiştilor de neam apă la moară,
că ce sunt ei, de nu bieţi trecători,
cu metastaze de patriotism la subsuori?
Promiţi flămânzilor friptură şi sarmale,
vacanţelor trei puncte cardinale,
pe-al patrulea-l promiţi la tine-acasă,
să doarma liniştiţi cât ţara e frumoasă,
bolnavilor le vinzi speranţă,
şi-i dai lui Dumnezeu mai multă importanţă,
să fie el ministrul din guvern,
ce preamăreşte lingura de lemn,
hoţilor le sugerezi că este de furat,
ce dacă când ajung totu-i deja luat!
Cu cât mai multa zarvă şi chin la frontiere,
cu atât pe limba-ţi fină mai mult lapte şi miere,
iar celor care văd în tine chip de fiară
pune-le eticheta de trădător de ţară,
doar nu le-ai luat tu plugul şi ogorul,
tu ţi-ai băgat în buzunar doar viitorul!
Ce ştiu ei despre ceva ce n-a mai fost,
au televiziuni, gândirea n-are rost,
le dai un os, le-arăţi un pic ce pot,
în timp ce-ţi treci pe nume ţara, cu votul lor cu tot.


De nopţi, de vis, de tine

*

Fugind de tot ce-n mine rănea ruga de seară,
am adormit mimând în braţe-o primăvară,
iar ochii zămisliră din gând, fără să vadă,
un zbor cu vânt prielnic şi aripi de zăpadă,
purtam pe mine norii şi păsări fără nume,
sorii păşeau cu grijă, să nu ard în tăciune,
mă aştepta drum lung şi dinspre nebuloasă
un cântec de sirenă plângea să vin acasă,
şi tremuram din pântec, şi îmi strângeam în dinţi
răcnetul sălbatic ce mă scotea din minţi,
focul cresta în mine scântei, vânzând luceferi
mărilor, ce ţineau pe umeri zeii teferi
ai vremurilor, când sedus de o efigie,
îţi inventam biserici de apă şi-o religie.
Gândul la tine destramă visul în fărâme,
sunt expulzat din zbor, lăsat să cad anume
pe gustul tău de dulce, pândit de-al meu, amar,
din primăvară strigă ‘rămas bun!’ solitar
un ultim, iluzoriu preot, atent să nu dea greş,
când binecuvântează din noi flori de cireş.

Căruţele de miazănoapte

*

Suit pe capră, ţiganul cugeta la viaţă,
învârtind pe deget capete de mustaţă,
trăitul de pe-o zi pe alta e ca mersul cu căruţa,
îţi mai plesneşte câte-o osie, de-atâta huţa-huţa,
ete şi-acum, un popă voia să-i cumpere hangerul,
cu toc făcut de el, dar ţiganca pierduse puradelul
şi se-nvârtea nebuna de juru-i împrejur,
să-l prindă pe-ăla micu’, dar ăla, fără tur,
nici alte cele, doar o cămăşuţă stacojie
şi-o vestă zdrenţuită, mai groasă, de dimie,
alerga, călcând pe frunze verzi, de ştir,
când mă-sa încerca să-l ia sub coviltir.

*

Îl prinse strâns de mijloc şi-l puse între cârpe,
s-adoarmă, cât îl legăna pe pulpe,
dar năzdrăvanul îi sări din braţe
şi se luă după un stol gălăgios de raţe,
ţiganul îşi aprinse molcom o ţigară,
mai era vreme până să dea lumina-n seară,
creştea inima-n el, să îşi vadă băiatul
cum o stârnea pe mă-sa, să-nceapă cu rugatul,
când lângă şanţ, când pus sub coviltir,
râdea ţiganul, cu mâna la chimir.
Până ţiganca, sătulă de-atâta tevatură,
îl prinse între coapse şi-i puse ţâţa-n gură,
ţiganul dădu bice calului, care de-atâta aşteptat
trase de frâie şi se-ntinse la drum, ca un turbat,
copilul adormi cu mă-sa, printre şoapte,
pe buze-i se prelinse un fir blajin, de lapte.

poeme de Liliana WIDOCKS

Păreri de marmeladă,

fără pâine cu unt

*

Bărbaţii stau într-un picior, pe cioburi mici
din laşitatea stelelor fundamentale,
nu au nici foc în vatră, nici prichici
pe care inima să-şi lase durerea grea, de şale.
Creierul se sinucide, în griuri, pe bărbii,
sătul să plimbe ţanţoş, fără de oglindă,
credinţe moarte şi aparenţe vii,
o lume-n care doar orgoliul se perindă.
Bărbaţii stau într-un picior pe stâlpii muţi
ai cimitirelor ce fac trafic de cuvinte,
ca nişte cocostârci luaţi la bani mărunţi
de-o primăvară, care s-a-nvăţat minte.

Lipsă de mânie

*

Mă chinuie o despărţire, de aseară,
ca o durere de măsea cu epoleţi,
un colonel fără birou venit să ceară
s-aduc, pentru război, cinci nătăfleţi.
Mă chinuie gastrita libertăţii,
dreptul de-a flămânzi şi de-a iubi din nou,
capcane sapă inima împrejurul cetăţii,
mintea doar ce şi-a lustruit medalii de erou.
Am şase primăveri, dormind în cuib cuminţi,
nu-s viermi pe frunze, îndată îşi iau zborul,
am să arunc pe fruntea zilelor fierbinţi
găleţi de apă, să nu-mi ducă dorul.
Aleg din rafturi o toamnă cu coperţi,
din cele cu nori mânioşi şi ploaie rece,
poate-am să chem, spre seară, îngerii incerţi
ai închisorilor prin care durerea se petrece.


Nimfa apelor

*

Mă chinuiau zile de vară,
cu arşiţă şi-nsingurare
şi mă căinau abia spre seară
brize de sori denigratoare.
Plecam din lumea mea urbană,
fără regret, doar c-un rucsac,
în munţi-nălţasem o cabană,
s-o văd pe ea dansând în lac.
Venea în voaluri de tăcere,
goală sub zvon de borangic,
din nori îşi trimitea himere
luna, s-o-mbrăţişeze-un pic.

*

M-ascunde-ursuzul stufăriş,
ce lasă braţele să-i cadă
pe ochii-mi, când privesc furiş
la pielea-i umilind zăpadă.
Nu ştiu nici azi şi nici nu voi
să ştiu de-i zână sau femeie,
cât suntem lângă cer doar noi,
sunt gol de teamă şi idee.
Se-afundă-n negura de ape,
apoi se-avântă către cer,
mă trec fiori, mă prind în şoapte
gândaci şi-un liliac stingher.

*

I-aş săruta călcâiul fin
şi sânii-obrăzniciţi de vânt,
de e femeie sau delfin
sunt lavă, febră din pământ.
Cu degete de noapte pline
să-i mângâi trupul şi să mor,
să curgă inima din mine
şiroaie, s-o înec, s-o dor.
Dar mai presus de Afrodită
din unde dulci şi diafane,
tremură timpul, în clipită
şi luna obosită-adoarme.

*

Alerg să-i fur măcar sărutul,
o prind de mână şi din zori
în stropi o iroseşte gândul
c-o pierd, din palmă îmi cresc flori.
Şi-n blândul vis al dimineţii,
căutători de-odoare-n soare
murind rămânem datori vieţii
cu-a inimii înstrăinare,
căci arsă e în nemurire,
sufletul doarme în cenuşă,
sărutul ei este iubire
şi-nchide după noi o uşă.


Perebicăuţi sau Перебиківці – Hotin, la 1770-1772

Ţinutul Hotinului

1770-1772

Ocolul de Sus

*

Pribicăuţii

*

Toată suma caselor: 93

Scădere rufeturi, însă: 2

1 popă

1 dascăl

Rămân birnici: 91

*

Birnicii:

*

Alecsa, rotar

Vasile, rotar

Anton, morariul

Iacob Hânsăniuc

Luca

Hrior Covată

Onofrei

Ştefan cel lung

Ştefan Micul

Dumitraşcul, vornic

Vasile Ciornia

Ivan Boica

Costaş Mihălciuc

Mihai Cimpoeşul

Nicolae Mihălciuc

Ignat zet (al) morariul

Petre, morar

Ivan, morariul

Ion, rusul

Vasile, scripcar

Fegher, pânzariul

Luchian Uţanul

Tudose

Ivan, botnariul

Ivan Şăndric

Gavrilaş Petreciuc

Ignat a lui Ciucă

Ştefan Blindic

Onofrei Gromănciuc

George Mindui

Vasile Grigoriciuc

Simion Buşilco

Petre Titiuţă

Toader Sanduliacu

Mihai sin (fiu) Dumitraşco

Iacob Romaşco

Ion sin cojocăriţa

Ilaşco Stăvăric

Matei

Ivan sin Ignat

Ştefan Sărăciuc

Ştefan Covilciuc

Ignat

Nicolae Radocic

Nicolae Sentuciuc

Alec Radocic

Vasile, rusul

Andronic

Simion Radocic

Ştefan, odagiu

Palade, vornic

Ştefan Ghidiliu

Iure, rus

Grigore, rus

Ion Cobâlciuc

Mihai sin odagiu

Vasile, rus

Vasile Uţul

Ostahe Scripei

Ion brat (frate) popei

Ilaş

Ştefan Macovei

Petre Mihălcianu

Pătraşcul sin Gavrilaş

Vasile, bejenar

Ion sin Chiriţă

Ilia

Vasile

Ştefan sin Iftode

Hrior

Ştefan sin Chiraş

Ivan, salahor

Ivan, rus

Nicolae, rus

Iacob, croitoriul

Andrei, holtei

Iacob, rus

Andronic Beşliu

Petre sin Irimia

Ştefan sin Petre

Ivan, rusul

Ivan sin Truhan

Toader sin Ion

Fodor Orbul

Gheorghe, rus

Ivan sin Piţican

Dumitru Bejan

Toader Ulirdca

Hrior, rus

Ion sin Petre

Toader Dârlianul

*

Rufeturi:

*

Popa Toader

Feodor, dascăl

*

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, pp. 131 şi 132


Rjavinți sau Ржавинці – Hotin, la 1770-1772

Ţinutul Hotinului

1770-1772

Ocolul de Sus

*

Rujavniţa

* 

Toată suma caselor: 56

Scădere rufeturi, însă: 3

2 mazili

1 popă

Rămân birnici: 53

*

Birnicii:

*

Toader sin (fiu) Pajură

Ostahe Micul

Grigoraş Iliciuc

Ion Cambur

Vasile, rus

Oloca, rus

Ivan Oloca

Istrate, rus

Ilia

Ion zet (al) Pajură

Macsin zet Pajură

Iacob, morar

Onofrei

Agapie sin (fiu) Petre

Petre

Ion Cornilă

Ion, pâslariu

Gavril Nicolae

Onofraş

Mihalaş sin Gavril

Gavril Moşniaga

Petre

Petria, rus

Toader zet (al) Ilie

Ilaş Moşniaga

Toader Gologan

Toader Ţurcanul

Iacob cumnat Ţurcanului

Ştefan Chistrugă

Grigoraş Duciac

Vasile Habulia

Andreeş Ciolpica

Ştefan Urinco

Mihălaş Gurinco

Onofrei zet vornicului

Gheorghiţă, vornic

Toader Curjos

Andreeş Curjos

Ştefan Bulubăşinco

Andronic Bulubăşinco

Vasile sin Gavrilaş

Dumitraşco Chifenco

Toader Duciac

Ştefam, vătăman

Ion Arseni

Dumitraşco sin văcăriţii

Sandul Lăcustiacă

Mihălaş nepot lui Ghelici

Dumitraşco Moldovan

Ivan Uţuliac

Vasile sin Chirilă

Mihalaş sin Chirilă

Anton

*

Rufeturi:

*

Ştefan Săvescul, mazil priş ot Cernăuţi

Grigoraş Brânzei, mazil

Popa Vasile

*

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, pp. 130 şi 131


Prigorodoc sau Пригородок – Hotin, la 1770-1772

Ţinutul Hotinului

1770-1772

Ocolul de Sus

*

Prihorodul

* 

Toată suma caselor: 23

Scădere rufeturi, însă: 1

1 popă

Rămân birnici: 22

*

Birnicii:

*

Ivan Cojoc

Andruh

Arbuz Onofrei

Gheorghe

Ivan

Hrior, rus

Vasile, rus

Luchian, rotar

Petro

Ştefan Bâlcu

Iure brat (frate) vornicului

Ion, vornic

Feodor, rus

Ion, scripcariul

Costaş, văduvoi

Ion zet (al) vornicului

Mihail

Nicolae

Vasile sin (fiu) Zaharoaei

Nicolae Mazur

Iacob Ivan

Ivan

*

Rufeturi:

*

Popa Feodor

*

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 130


Pagina 557 din 1,488« Prima...102030...555556557558559...570580590...Ultima »