Liliana Widocks: Amintiri în maci

Amintiri în maci

*

Mă strânge iarba de la subsuori,
ţărâna-mi fură visul în culori
şi pân’ la oase, îmi e dor şi îmi e frig,
de şoaptele ce mă căzneam să-ţi strig,
dar nu mă mai aud nici munţi, nici văi golaşe,
pe pântec mi s-au aşezat, în nori de fum, oraşe
şi muncitori întorc lumina-n schimbul trei,
când nasturii de bluză mi-i deschei,
foşnesc zboruri de lilieci pe fuste
şi vin gângănii, tremurând din aripi, să mă guste,
mă plouă cerul şi mă scurg sub pietre,
tufe de crini mi se agaţă-n plete,
se strâng să-mi bea, din suflet, vârcolaci,
sângele-mi fuge-n lume – câmp de maci
şi din dorinţe mi se-alege praf de aur,
purtat de vânt, urcă la cer balaur,
înghite îngeri, cerând din rai, pentru-amândoi,
un strop de vin şi-un colţ de pâine înapoi,
să-ţi înviez pe palme, să mă zideşti ulcior,
să locuim săraci şi goi în clipa de amor,
să nu ştiu altă vorbă, să nu asculţi alt glas,
timpul să creadă că doar noi doi i-am rămas.

*
Pravilă veche

*

Între petale de garoafă am să-ţi scriu
un peşte zvârcolind în argint viu
şi am să desenez pe tivul zdrenţuit,
o literă din graiul aramit,
o şoaptă cu buzele rotunde,
pusă-n ecou, ce nu ştie pe unde
îşi poartă icnitura din plămâni
şi vin răspunsuri peste săptămâni.
Pe palme am să cern în ploaie
făină albă, drojdia o să se-nfoaie
şi-o să se ia cu mine la arţag,
pe pâine o să coc sărut cu drag
şi din picioare am să-ţi cânt o poartă
din lemn de trandafir, cu păsări sculptată,
iar zborul, prins la dumneata sub piele,
mi-o zdruncina amarul din nuiele,
cât înconjoară-un rob al bolţilor grădina
şi Dumnezeu îmi caută în păr vina.
Am să semnez, pe cioburi mici de rouă,
iubirea mea cea veche, pe-asta nouă
şi de-ai să uiţi un gând pe lăcrămioare,
am să te-aştept pe cruce, până-n Postul Mare.

*

Mă văd

*

Mă dor înlăuntrurile,

mă rup din vis gândurile,

pun noapte pe faţă tristeţile,

nu mă primesc dimineţile.

Mă calcă-n picioare lamentările,

pun sare pe rană toate culorile,

mă uită, murind, disperările,

mă plâng, fără noimă, aşteptările.

*

Balet

*

Se ridică pe vârfuri, se lasă pe călcâi,
se roteşte pe gleznă, vrea să rămâi
cu ochii închişi, să simţi pasul uşor,
tremur din pleoape, ştie c-o ador,
mă poartă pe degetele fine,
îi simt răsuflarea pe tâmple, când mă ţine
de mijloc, mă prinde în voaluri,
precum râul se-ntinde şi sărută la maluri,
dansăm, ritmul ne crede poeţi,
din versuri alegem iambii desueţi,
loveşte din talgere, ne-mproaşcă fiori,
îi ridic oboseala, de la subsuori,
îmi şopteşte să deschid ochii, să vadă
luminile ce-au lăsat cortina să cadă,
plec după ea, tăcerea e senină,
mi-a tatuat pe suflet, otrava, o balerină
şi mor, fără să ştiu de are antidot
pentru iubirea, fără margini, a unui idiot.

*

Criză de identitate

*

Mă mână iapa iadului în dezastru,
soarele s-a tras la faţă, în albastru,
cerul e-n flăcări, raiul doarme-n scrum,
centaurii pasc amintirea, pe drum, 
iarba e albă, lepra minerală
sfârtecă cu ţurţuri aurora boreală
şi curge pe pământ sânge bolnav de tuse,
din oasele torturii spinări ne sunt impuse,
să le-mbrăcăm cu vremea, ce am lăsat să plece,
minutul ţine biciul în pumn şi ne petrece
dincolo de moarte, căci nu-i ştim înţelesul,
ziua e roşie-n obraji, un tunet i-a şters sensul
şi nopţile, ce-au abuzat, în somn, orice culoare,
mă strigă s-adăstăm în universuri călătoare,
dar nu am paşaport, din infinit lipsesc,
nu am nici literă, până nu te găsesc.

*

Agenţi sanitari

*

Îmi cad ochii pe o scrisoare,
ce ai trimis cu ultimul poştaş,
azi despărţirile vin din calculatoare,
fără mirosul disperării de pripas.
Îmi picură din ochi bucăţi de amintiri,
imagini ce ţineau stavilă pentru lacrimi,
le-nchid în plicul marilor iubiri,
răpuse sub grea lespede, de patimi.
Sunt orb în mintea mea de-acum şi nu mai ştiu
de pipăi adjectivele sau verbul obosit,
mă trag de fuste lăcuste, în pustiu,
să devoreze ultima fărâmă de suflet chinuit.