Mi-e noapte, dorm pe vânt, miroase-a ploaie

poeme de Liliana WIDOCKS

Decepţii

Plec pe-nserat, aş mai fi rămas,

dar ţi-ai luat cu tine umbra şi te-ai retras
din jocul machiavelic al ruletelor ruseşti,
când dincolo de gloanţe tăcerea o găseşti.
Aş mai fi stat de vorbă, mă ceartă un oftat
că-ţi tremur iar pe umeri cuvinte cu păcat,
dar caut în silabe un Dumnezeu cu care
să izbăvesc eternitatea de fericiri frugale,
silabe albe care, prinse-n păr, de rugăciuni,
să fie leac de moarte, văl peste-amărăciuni,
dar Dumnezeul clipelor furate fără rost
îşi ţine răsuflarea-ntre sfinţi, la adăpost.

Magritte ( 1 )

(Golconda de Rene Magritte, 1953)

*

Plouă cu bărbaţi,

bărbaţi de toate mândriile

se preling dincolo de geam,
luând cu ei fulgerul şi stihiile.
Plouă cu insolenţe
abia cuprinse-n picături, ce-şi caută Sahara,
se scurg pe urmele lanului de grâu
să se izbăvească de toamna … amară.
Plouă cu bărbaţi,
nu le-nţeleg nici ropotul şi nici oftatul,
sunt o mocirlă de vorbe pentru ei,
şi-atunci îmi pun chenar şi-au încheiat citatul.

Magritte ( 2 )

(The son of man, Rene Magritte, 1946)

*

Vorbeşte rar, dar când vorbeşte mă insultă,
râde de lumea mea rujată şi ocultă,
chiar şi atunci când mă dezmiardă din frumos,
ştiu că nu poate să mă ia în serios.
El ţine cheia de la uşa minţii pentru el,
morala nu-l obligă, ca pe mine, să fie fidel,
se laudă eternităţii cu propria sculptură,
nu-i de mirare că Eva l-a gătit c-un măr în gură.

*

Crimă cu autor suspendat

*

Cine să-l fi otrăvit pe ilustrul domn,
nu te puteai baza pe depoziţia bătrânului majordom,
acesta băuse de unul singur, pe ascuns, în cramă,
iar sticlele de vin nu reacţionau la dramă,
otrava fusese depistată în marmeladă,
bucătăreasa desfăcuse borcanul, fără să vadă,
că sfoara cu care fusese legat de gât
dispăruse, rămăsese o broboadă de hârtie şi-atât,
untul fusese bătut de fata în casă,
amprentele ar fi fost tentate să iasă
la lumină, din stratul de grăsime,
ce alte gânduri, negre, s-ar fi pierdut în mulţime?!
Nevasta, prea tânără, ar fi fost tentată un pic,
dar adormise în braţe vânjoase, de ibovnic,
băiatul cel mare semna un contract, pe pământ japonez,
nora, o blondă generoasă, nu ştia niciun cuvânt englez
şi avea oroare de gemuri şi dulceţuri,
cura de slăbire îi furniză alibi şi politeţuri
din partea detectivului, care părea să găsească
confidenţa dumneaei gata să desluşească
intrigile şi conflictele, care, ca-n orice clan,
motivau răutăţi şi bârfe, dar de un an
părea că fericirea se instalase din senin,
cine să fi turnat, peste toate, venin?
Fiul cel mic, un politician potent,
fusese şters definitiv din testament,
suspiciunea plană, bineînţeles, asupra lui,
mintea ăstora umblă mereu hai-hui,
mai ales când e vorba de bani şi avere,
orice le menţine senzaţia de putere,
din păcate poliţia fu înştiinţată, oficial,
că fusese amendat, conducând ilegal,
peste viteza admisă, o limuzină,
după ce-şi abandonase şoferul la staţia de benzină,
nedorind martori când, după turnantă,
îl aştepta nerăbdătoare propria amantă.
Bătrânul fusese singur în birou,
când căzuse, fără suflare, peste stilou,
singurele cuvinte, care rămăseseră pe sugativă,
fuseseră trei: „călcat de maşină”,
probabil bătrânul strecurase în decor
faptul că, din întâmplare, fusese martor
la altă crimă, aşa că, lăsând deoparte divagaţia,
poliţia adânci serios investigaţia.
Singura care părea să ezite, să pună pe masa un secret,
era o soră medicală care-l avusese drept pacient,
după ce fusese operat de hernie
şi făcuse, pe nepusă masă, o pacoste de alergie
care-l dăduse peste cap pe respectivul domn,
de-ajunsese să se plângă şi să vorbească-n somn,
atunci lămuri că-l ura de moarte
o fostă amantă, căreia îi zădărnicise o carte,
un reţetar de peltele şi jeleuri de fructe,
care ar fi îmbogăţit-o şi ar fi putut rupe
legătura ce îi convenea ca o mănuşă,
fata era o dulceaţă ea însăşi, ca o păpuşă,
ar fi pierdut-o, cu siguranţă,
şi nu era momentul potrivit pentru altă alianţă.
Între timp, însă, îl părăsise
pentru un milionar, care îi găsise
o editură, gata să publice şi o biografie
pe banii magnatului, care producea hârtie.
Ghinionul făcuse ca de la o sindrofie
să plece înfierbântată şi cu o pneumonie,
şi cum realitatea-i departe de-a fi banală,
fu îngrijită de aceeaşi soră medicală,
care, auzind-o murmurând în somnul agitat,
îi povesti de domnul pe care l-a salvat
pe când, aproape căzut în comă,
îndruga vrute şi nevrute, fără nicio noimă.
Poliţia ar fi arestat-o, dar povestea-i gata,
a oprit, doar pentru o cafea, îngerul Agatha.

Drumeţul

Mi-e noapte, dorm pe vânt, miroase-a ploaie,
pe gânduri numai grijile lasă şiroaie,
m-apropii de fereastră, mi-s casă şi mi-s horn,
povestea din jăratec mă uită când adorm.
Îl văd venind, bate la uşă-ncetişor:
– Caut un pic de bătrâneţe, învaţă-mă să mor!
M-aleargă viaţa, să fac bani, dar unde-ajung
nu mă aşteaptă nimeni, zorile mă plâng.
– Nu ştiu formule magice de veşnicie,
nici soarele nu ştie când va sfârşi mumie,
murim din noi, singuri, chiar când îmbrăţişaţi,
dar de murim şi nu iubim vom fi uitaţi,
doar timpul ne măsoară-n bătrâneţe, eu despre iubire
nu ştiu nimic, dar poate-ajunge să ne înecăm în amintire.

Un dor

Adu-mi o veste până-n drum, la poartă,
m-am săturat de interesul tău pe telefon,
dragostea ta e-o simfonie ce se poartă
pe sub cămaşă, pe un trup afon.

Nu-mi mai zâmbi din fericiri contrafăcute,
vreau să îţi mângâi suspinul şi şchiopătatul din picior,
când gura va grăbi să-ţi spună vrute şi nevrute
şi-ai să roşeşti, prinzându-mi tremurul de braţ, uşor.

Nu-mi mai vorbesc sintaxele de plastic,
vreau de acum cuvinte din lemn de poartă veche,
să te aştept în pragul casei cu vin şi năprasnic
să te lovească-n inimă zbuciumul de pereche.